Sunteți pe pagina 1din 3

Context

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale este a treia piesă dintre cele
patru scrise de autor și o capodoperă a genului dramatic. Este o comedie de moravuri inspirată din lupta
electorală din anul 1883, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane

autorului.

1. Evidenţierea a două trăsături ale comediei (perioadă, curent lite- rar etc.), prezente în textul dat

sp Comedia este o specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri
umane sau a unor situații neașteptate, cu final fericit. Personajele comediei aparțin unor tipologii clasice; sursa
principală a comicului este contrastul dintre aparență și esență. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia
şi diferite tipuri de comic (de moravuri, de situație, de caracter, de limbaj şi de nume).

Text dramatic, comedia este destinată reprezentării scenice. Dovadă sunt intervențiile directe ale autorului în
piesă (lista cu Persoanele de la începutul piesei și didascaliile/notațiile autorului), compoziția în patru acte,
alcătuite din scene şi replici, dialogul și monologul (în discursul politic sau aparté), ca moduri de expunere,
limitarea acțiunii în timp și spațiu.

Comedia aparține realismului clasic prin: satirizarea unor aspecte soci- ale, spiritul de observație acut,
veridicitatea obținută prin tehnica acumulării detaliilor, individualizarea,,caracterelor" prin limbaj. Tin de clasicism
echilibrul compozițional, sursele comicului și generalitatea situațiilor și a caracterelor (prostul fudul, canalia,
„încornoratul", cocheta etc.).

Sursele comicului sunt variate: de moravuri, de situație, de intenție, de caracter, de limbaj şi de nume. Ele
servesc intenția autorului de a satiriza defectele omeneşti puse în evidență de campania electorală.

Comicul de moravuri vizează viața de familie (imoralitatea triunghiului conjugal) şi viaţa politică (şantajul,
falsificarea listelor electorale, corupția). 1a. Comicul de situație susține tensiunea dramatică prin întâmplări
neprevăzute, construite după scheme comice clasice: pierderea și găsirea scrisorii, acumularea progresivă,
coincidența, repetiția, quiproquo-ul (confuzia), evoluția inversă a lui Cațavencu (păcălitorul păcălit), triunghiul
conjugal, perechea Farfuridi - Brânzovenescu. Titlul pune în evidență intriga și contrastul comic dintre aparență
și esență. Lupta pentru putere politică se realizează prin lupta de culise, având ca instrument de şantaj politic,,o
scrisoare pierdută" - pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării, cât şi
repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiași scrisori, amplificate prin repetarea întâmplării în alt context,
dar cu acelaşi efect).

1b. Comicul de intenție, atitudinea scriitorului față de personaje, se reflectă în vorbirea lor. Utilizarea
neologismului adânceşte contrastul comic. Perso- najele mai modeste în pretenții sunt ironizate blând: ele doar
pronunță greşit (Pristanda, Cetățeanul turmentat), bampir", „famelie", respectiv apropitar", „andrisant". În schimb,
ambițiosul Catavencu, incult, dar snob, cu pretenții de erudiție (avocat, director de gazetă, prezident al unei
societăți,,enciclopedice", aspirant la mandatul de deputat), este satirizat nemilos, atunci când scriitorul îl pune să
atribuie sensuri greșite neologismelor,,capitalişti", faliți". Un singur personaj este grotesc: Dandanache,,,alesul"
trimis de centru. Senil, cu o vorbire incoerentă, este incapabil de a asimila neologismul, pe care îl înlocuieşte cu
interjecția și onomatopeea.

2. Prezentarea a două scene relevante pentru temă


Tema comediei constă în satirizarea vieții publice şi de familie a unor poli- ticieni din societatea românească de
la sfârşitul secolului al XIX-lea. Comedia înfăţişează aspecte din viața politică (lupta pentru putere în contextul
ale- gerilor pentru Cameră, şantajul, falsificarea listelor electorale) și de familie (triunghiul conjugal Zoe -
Trahanache - Tipătescu) a unor politicieni corupți. Destinată reprezentării scenice, creația dramatică impune
anumite limite privind amploarea în timp și spațiu a acțiunii. Acțiunea comediei este plasată ,,în capitala unui
județ de munte, în zilele noastre". Reperul spațial vag are efect de generalizare, adică evenimentele se pot
petrece oriunde în țară; timpul precizat este sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, în
interval de trei zile, ca în teatrul clasic.

Intriga piesei pornește de la o întâmplare banală, indicată de titlu: pierderea unei scrisori intime,
compromițătoare pentru reprezentanții locali ai partidului aflat la putere, şi găsirea ei de către adversarul politic,
care o folosește ca armă de şantaj. Acest fapt ridicol stârneşte o agitație nejustificată și se rezolvă printr-o
împăcare generală și neaşteptată.

2a. În actul I, pierderea scrisorii de amor s-a produs înainte de începerea comediei, astfel că expozițiunea
(existența triunghiului conjugal şi a unui tele conflict de interese între două grupuri politice) şi intriga se
reconstituie din lui replicile personajelor. Scena inițială prezintă personajele Ştefan Tipătescu nă şi Pristanda,
care citesc ziarul lui Nae Caṭavencu,,,Răcnetul Carpaților", şi ntă numără steagurile. Venirea lui Trahanache cu
vestea deținerii scrisorii de amor de către adversarul lor politic declanşează conflictul dramatic principal.

Actul II (desfăşurarea acțiunii) începe cu numărarea voturilor, cu o zi înaintea alegerilor. Acum se declanşează
conflictul secundar, produs de teama grupului Farfuridi - Brânzovenescu de a fi trădați de prefect. Acțiunile
amorezilor sunt contradictorii: Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea lui Caţavencu şi percheziția locuinței,
Zoe dimpotrivă, îi ordonă eliberarea lui şi uzează de mijloacele de convingere feminine pentru a-l determina pe
Tipă- tescu să susţină candidatura avocatului din opoziție, în schimbul scrisorii. Cum prefectul nu acceptă
compromisul politic, Zoe îi promite santajistului

sprijinul său. Depeșa primită de la centru solicită însă alegerea altui candidat pentru colegiul al II-lea.

2b. În actul III, în sala mare a primăriei are loc întrunirea electorală. Aici se rostesc discursurile candidaților
Farfuridi şi Catavencu. Între timp, Tra- a hanache găseşte o poliță falsificată de Catavencu, pe care
intenționează s-o folosească pentru contrașantaj. Apoi anunță în şedinţă numele candidatului susținut de
comitet: Agamiță Dandanache (punctul culminant). În încăierare, Catavencu pierde pălăria cu scrisoarea,
aceasta este găsită pentru a doua oară de Cetățeanul turmentat, care o va duce destinatarei în actul următor.
Actul IV aduce rezolvarea conflictului, pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar Catavencu se supune condițiilor ei.
Intervine un alt personaj, Dandanache, care îi întrece prin prostie și necinste pe candidații provinciali.
Propulsarea lui politică este cauzată de o poveste asemănătoare: şi el găsise o scrisoare compromiţătoare şi se
folosise de şantaj. În deznodământ, Dandanache este ales în unanimitate, după voința celor de la Centru şi cu
sprijinul lui Traha- nache, iar la festivitatea condusă de Cațavencu, adversarii se împacă.

Acțiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care nu modifica nimic în mod esențial, ci se
derulează concentric în jurul pretextului (pierderea scrisorii).

3. Componente de structură şi de limbaj ale comediei

3a. Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru putere politică a două forțe opuse: reprezentanții
partidului aflat la putere (prefectul Ştefan Tipătescu, preşedintele grupării locale a partidului, Zaharia Trahana-
che și soția acestuia, Zoe și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Catavencu, ambițios avocat şi
proprietar al ziarului,,Răcnetul Carpaților". co Conflictul are la bază contrastul comic dintre ceea ce sunt și ceea
ce vor să pară personajele, dintre aparență și esență. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi -
Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului. Tensiunea dramatică este susținută gradat prin înlănțuirea
evenimentelor care conduc spre rezolvarea conflictului, în finalul fericit al piesei, și prin tehnica amplificării
treptate a conflictului (tehnica,,bulgărelui de zăpadă"). 3b. Caragiale este considerat cel mai mare creator de
tipuri din literatura română. Personajele acționează stereotip, simplist, ca nişte marionete, fără a evolua pe
parcursul acțiunii (personaje,,plate"). Ele aparțin tipologiei comice e clasice pentru că au o dominantă de
caracter, dar se apropie de realism, fiind individualizate prin limbaj şi prin elemente de statut social și psihologic,
care diversifică tipurile -,,încornoratul" simpatic și politicianul abil (Trahanache), amorezul şi orgoliosul
(Tipătescu), cocheta adulterină, dar şi femeia volun- tară (Zoe), tipul politicianului demagog (Tipătescu,
Catavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Trahanache, Dandanache), tipul cetățeanului (Cetățeanul turmentat) etc.

Caragiale apelează la tipologii clasice; reliefează defecte general umane şi creează comic de caracter
(demagogia lui Catavencu, prostia lui Farfuridi, servilismul lui Pristanda, senilitatea lui Dandanache).

Ticurile verbale, greşelile de exprimare (neologisme pronunțate greşit - „prințip“, „soțietate", false etimologii -
capitalisti", "faliți”, „renumeratie"), pleonasm, anacolut, truism, paradox, nonsens, contradicție în termeni sunt
sursă de caracterizare indirectă şi principala modalitate de individualizare de a,,caracterelor" clasice. Rezultatul
obținut de autor este comicul de limbaj Dominanta de caracter este ilustrată de nume cu potențial comic.
Catavencu este demagog, Farfuridi este prost. Originea numelui personajelor este şi ea sursă de
comic:,,Trahanache" provine de la cuvântul „trahana", cocă moale, ceea ce sugerează că personajul este
modelat de interes;,,Dandanache" vine de la „dandana" (boacănă, gafă), sugestiv pentru cel care creează
confuzii penibile, după cum afirmă Garabet Ibrăileanu în studiul,,Numele proprii în opera comică a lui Caragiale".

3c. Notațiile autorului caracterizează personajele indirect, prin gesturi şi mimică. În lista cu Persoanele de la
începutul piesei, alături de numele suges- tive pentru tipologia comică, scriitorul precizează şi statutul social al
personajelor: Ştefan Tipătescu, prefectul județului", este unul dintre stâlpii puterii locale; are gândire de stăpân
medieval, îl transformă pe polițaiul oraşului în sluga personală; Agamemnon Dandanache,,,vechi luptător de la
48", este lui politicianul senil care produce o dandana, prin considerarea șantajului drept o formă de diplomaţie;
Zaharia Trahanache, alt stâlp al puterii locale, politicianul abil și venerabil, avid de putere, este,,prezidentul"
tuturor,,comitetelor şi comițiilor" din judeţ etc.

Concluzie

Prin toate aceste mijloace, piesa provoacă râsul, dar, în același timp, atra- ge atenţia cititorilor/spectatorilor, în
mod critic, asupra,, comediei umane". Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de personaje care
acționează după principiul,,Scopul scuză mijloacele".

S-ar putea să vă placă și