Tema și viziunea

”O scrisoare pierdută”
”O scrisoare pierdută” sccrisa de I. L. Caragiale este o comedie de moravuri, în care sunt
satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din lupta electorală din
anul 1883.
Comedia înfățișează aspecte din viața politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor
pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor electorale) și familie (triunghiul conjugal Zoe –
Trahanache – Tipătescu) a unor politicieni corupți.
Fiind destinată reprezentării scenice, creația dramatică impune anumite limite privind
amploarea în timp și spațiu a acțiunii. Acțiunea comediei este plasată ”în capitala unui județ de
munte, în zilele noastre”; timpul precizat este sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei
electorale, în interval de 3 zile.
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două forțe
opuse: reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache -
președintele grupării locale a partidului și Zoe, soția acestuia) și gruparea independentă
constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocat și proprietar al ziarului ”Răcnetul
Carpaților”. Conflictul are la bază contrastul comic dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară
personajele, dintre aparență și esență. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi –
Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
Tema comediei constă in satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din
societatea româneasca de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
O primă scenă reprezentativă pentru tema comediei, și anume viața politică și de familie
a unor reprezentanți corupți ai politicianismului românesc, este cea a numărării steagurilor.
Prefectul județului, Tipătescu, împreună cu polițistul Pristanda discută într-o încăpere despre o
știre dintr-un ziar al rivalului prefectului. Discutând, prefectul îi insinuează că nu a cumpărat cele
patruzeci și patru de steaguri de la comitet, ci doar cincisprezece, restul de bani oprindu-i
pentru el. După ce a enumerat câteva locuri unde a amplasat steaguri, le reia și adună greșit
doar pentru a-i ieși la numărat toate cele patruzeci și patru de steaguri. În această scenă se
prezintă dialogul între un polițist corupt și prefectul județului care îl trece cu vederea.
O altă scenă reprezentativă este cea în care Zoe încearcă, ca o ultimă soluție, să îl
convingă pe Tipătescu să-l susțină cu orice preț pe Cațavencu, pentru a evita publicarea scrisorii
în ”Răcnetul Carpaților”. Secvența sugerează prin intermediul caracterizării indirecte firea
teatrală a Zoei, care își folosește întregul arsenal feminin în discuția cu Tipătescu pentru a-si
atinge scopul. Armele folosite de ea (amenințările, șantajul emoțional, leșinul, lacrimile) par să
nu îl înduplece pe Tipătescu de la început, dar în cele din urmă femeia își afișează adevărata față
de om puternic, care face orice pentru a-și păstra imaginea publica nepătată: ”Cine luptă cu
Cațavencu, luptă cu mine! Haide, Fănică, luptă-te!”.
 Comedia ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale utilizează toate tipurile de comic:
Comicul de situație susține tensiunea dramatică prin întâmplări neprevăzute, construite
după scheme comice clasice: pierderea si găsirea scrisorii, perechea Farfuridi – Brânzovenescu,
triunghiul conjugal, numărarea steagurilor.
Comicul de caracter cuprinde tipologiile clasice, reflectând defectele general-umane;
tipul demagogului – Cațavencu, tipul prostului fudul – Farfuridi, tipul slugarnicului - Pristanda,
tipul junelui prim – Tipătescu.
Comicul de nume evidențiază dominanța de caracter, originea sau rolul personajelor în
desfășurarea evenimentelor. Spre exemplu, numele Trahanache provine de la cuvântul
”trahana”, o cocă moale ceea ce sugerează atitudinea lui față de Zoe si cum aceasta îl
modelează pe acesta exact așa cum își dorește; Pristanda (joc moldovenesc in care stai pe loc,
sugerează faptul ca acesta nu evoluează); Cațavencu ( provine de la cață – o pasăre sau de la o
haină cu 2 fețe).
Comicul de limbaj este reprezentat de diferitele greșeli de vorbire făcute de
personaje:folosirea greșită a unor termeni – ”bampir”, ”renumerație”, ”capitalist”, ”plebiscit”;
ticuri verbale – ”puțintică răbdare”(Trahanache), ”curat…” (Pristanda), ”eu cu cine votez?”
(cetățeanul turmentat), ”neicușorule” și ”puicușorule”(Dandanache); curat-murdar” – non sens.
În concuzie, ”O scrisoare pierdută” scrisă de I. L. Caragiale este o comedie totală, cu
diferite surse ale comicului.