Sunteți pe pagina 1din 1

Aci sosi pe vremuri

Ion Pilat este ultimul din cei mai de seamă reprezentanți ai tradiționalismului, iar prin opera ”Aci
sosi pe vremuri” inclusă în volumul ”Pe Argeș în sus” în anul 1923, acesta meditează asupra trecerii
ireversibile a timpului, punând în evidență valorile satului românesc.

Tradiționalismul este un curent literar specific perioadei interbelice ce promovează caracterul de


specific național prin valorificarea unor teme tradiționale istorice, culturale. Ca și trăsături amintim: tema
timpului trecător, respectarea prozodiei clasice, orientarea spre trecut, descrierea cadrului natural, rural.

Poezia ”Aci sosi pe vremuri” este una tradiționalistă, deoarece satul este prezentat ca simbol
central al textului, fiind văzut ca un topos mitic. ”La casa amintirii” sunt prezentate si alte elemente
specifice ca și casa părintească, biserica din sat si clopotul. O altă trăsătură tradiționalistă poate fi
reprezentată de tema centrală a textului, care este întoarcerea în trecut și trecerea ireversibilă a timpului.

Titlul este format dintr-un enunț. Din punct de vedere denotativ este alcătuit dintr-un adverb de
loc însoțit de un verb la perfectul simplu și de o locuțiune adverbială ”pe vremuri”. Din punct de vedere
conotativ reprezintă suprapunerea a două povești de iubire: cea trecută, a bunicilor si cea prezentă, a
scriitorului.

Compozițional, ne sunt prezentate 2 planuri: cel al trecutului și cel al prezentului. În cele două
planuri sunt prezentate două iubiri: cea a autorului, reprezentând planul prezentului, pusă in comparație
cu relația amoroasă a bunicilor prezentată intr-un cadru autentic, reprezentând planul trecutului.

Din punct de vedere al structurii, poezia este alcătuită din nouăsprezece distihuri si un vers liber
cu rol de concluzie, si poate fi structurată in două secvențe semnificative.

O primă secvență semnificativă poate fi reprezentată de prima parte a textului care ilustrează
iubirea dintre bunici. În această secvență ne este evidențiată trecerea timpului și caracterul învechit al
spațiului ” Păienjeni zăbreliră și poartă, și zăvor”, până și natura fiind îmbătrânită ” îmbătrâniră plopii”. În
finalul secvenței, clopotul bisericii din sat sună ” De nuntă sau de moarte”, semnificând un sfârșit al
relației de iubire datorită timpului.

O a doua secvență semnificativă prezintă idila de iubire a eului liric trăită in aceeași casă
părintească. Datorită trecerii ireversibile a timpului, acesta numește vremea un lucru ”straniu”. Acesta
vede o asemănare între bunica și iubirea sa actuală: Ca ieri sosi bunica... și vii acuma tu:/ Pe urmele
berlinei trăsura ta stătu.”, în versul cel din urma fiindu-ne prezentată evoluția adusă de timp asupra
tuturor.

În concluzie, poezia “Aci sosi pe vremuri” scrisă de Ion Pilat este o poezie încadrată în curentul literar
tradiționalism, reprezentând una dintre cele mai importante opere tradiționaliste.

S-ar putea să vă placă și