România, țara mea

 1 decembrie 1918 reprezintă

evenimentul principal din istoria
României, dată la care Marea
Adunare de la Alba-Iulia
votează unirea Transilvaniei cu
România, totodată cerându-se
un singur stat naţional. Cu toate
acestea, primul pas a fost făcut,
de fapt, între 21 noiembrie – 4
decembrie 1918. Când Sfatul
Ţării din Basarabia a proclamat
Republica Democratică
Moldovenească. Apoi, la 24
ianuarie se adoptă declaraţia de
Independenţă. Adunarea
Naţională de la Alba Iulie a
adoptat o rezoluţie în care este
atestată unirea tuturor românilor
din Transilvania şi Banat cu
România. La 1 decembrie 1918,
politicianul Vasile Godiş a citit
rezoluţia Unirii.
 Alba Iulia
 Pe 1 decembrie 1918, Adunarea Națională de la Alba
Iulia proclama unirea Transilvaniei cu România. Cei
1228 de delegați confirmau astfel alăturarea românilor
din Austro-Ungaria proiectului României Mari al
regilor Ferdinand I și Maria. Presa vremii,
corespondențele, jurnalele și memoriile depun
mărturie pentru atmosfera entuziastă din preajma
zilei de 1 decembrie 1918. Oamenii voiau să se
organizeze, să înlăture efectele războiului, să readucă
pacea, prosperitatea economică și siguranța personală
înapoi. Începutul iernii coincidea și cu venirea ninsorii
și apropierea sărbătorilor de iarnă, iar revenirea la
normalitate făcea ca totul să fie privit cu mare
optimism.
Prezența femeilor pe scena Marii Uniri a fost una nu mai puțin
importantă decât a bărbaților. Mamele, soțiile, surorile, fiicele
marilor bărbați români de la 1 decembrie 1918 nu au fost mai
prejos decât fiii, soții, frații și tații lor. Lucia Mihaly de Apșa,
fiica unui mare avocat român, își amintea că ea a cusut
tricolorul pe care l-a arborat pe balconul casei lor din Sighet, în
Maramureș. Pe acel drapel, noii funcţionari au jurat pentru
statul român după 1 decembrie 1918.
 "În 1918 a venit fratele meu din Cluj și a adus un drapel de la Iuliu Maniu, i
l-a adus mamei. Şi eu l-am cusut cu mătasă colorată şi cu asta mergeam cu
fratele la piaţa în mijlocul oraşului. Şi acolo au fost delegaţii, au venit din
fiecare sat să plece la Alba Iulia şi pe fratele meu a făcut jurământul şi a spus
fiecare că nu se-ntoarce fără rezultat. Pe urmă ei au plecat, care pe jos, care
pe căruţă, sau călare pentru că ungurii n-a lăsat la trenuri să meargă la Alba
Iulia. Şi-a plecat şi fratele, şi ducea steagul, cu Ilie Lazăr. Și când s-a întors
fratele, am pus pe balcon drapelul, era 24 octombrie." Ce bucurie mai mare
poate fi atunci când un război ucigător de 4 ani se termină? Mai ales atunci
când se termină cu o țară nouă.
 Povești de 1 decembrie
 Duminică, 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, vântul bătea tăios și era frig.
Vârtejuri reci de ninsoare și lapoviță măturau orașul. Zeci de mii de
țărani, mii de mineri, intelectuali, cu fanfare și steaguri tricolore în
frunte, unii cu copii în brațe, porneau din toate colțurile Ardealului, cu
sănii, cu trăsuri, cu trenuri, cu căruțe, călare sau pe jos spre Alba Iulia.
„Vin, tot vin, ca puhoaiele verii, cuprind orașul de jos, îl îneacă în
cântece și chiote, cu fâlfâiri de steaguri tricolore, cu vuiet de păsuri, și
urcă toți spre poarta lui Mihai Viteazul, în fața căreia este o mare de
fețe, de drapele și de căciuli încetinate", își amintea un participant. Cu o
zi înainte de Marea Adunare, moțul Vasile Copilu Cheatră, copilandru
pe atunci, pornise și el spre Alba Iulia, cântând cu fetele și feciorii
„Răsunetul" lui Andrei Mureșanu. Avea un unchi, Gavrilă, felcer la o
unitate militară din oraș, care locuia în apropierea gării. Când a ajuns la
el, ograda casei acestuia era ticsită de oaspeți, de care se ocupa mătușa
Saveta. Și-a găsit cu greu un loc unde să se întindă, dar n-a închis ochii
nici o clipă, pentru că orașul vibra de cântece și chiuituri.
 El avea să ajungă, întâmplător,
 Cu numai patru zile „fotograful Unirii", deoarece
înainte de 1 decembrie, angajatul oficial pentru această
Samoilă Mârza, un treabă, ungurul Arthur Bach, nu
tânăr ostaș încadrat în era de găsit. Samoilă pornise spre
serviciul topografic al oraș pe jos, aproape 11 km, ducând
armatei austriece, pe o bicicletă aparatul cu burduf,
tocmai se întorsese trepiedul și clișeele de sticlă pentru
acasă, la Galțiu, județul fotografii.
Alba, de pe frontul din
Italia. În dimineața
acelei duminici a
pornit-o și el spre Alba
Iulia, după ce a realizat
trei fotografii cu sătenii
din localitate care
mergeau la Marea
Adunare Națională
Neavând acces în casina (adunarea) din Garnizoana
Regimentului 50 austriac, unde intraseră cei 1.228 de delegați,
devenită ulterior evenimentului Sala Unirii, pentru că nu
poseda „credențional" (permis), avea să realizeze vreo 14
instantanee din mulțime și imagini cu tribunele oficiale,
singurele fotografii ale marelui eveniment. După aceea, le-a
reunit în albumul „Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri",
pe care l-a trimis regelui Ferdinand, prim-ministrului Ionel
Brătianu și generalului Berthelot. Mai târziu, delegația română
la Conferința de Pace de la Paris avea să-l prezinte
participanților, alături de alte documente oficiale.
 Povestea aviatorului mort în anonimat
În iarna anului 1918, în dupa-amiaza de 23 noiembrie, pe Câmpia Libertăţii de
la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi care a murit
la 90 de ani, un ceasornicar neştiut de nimeni, aducea mesaj de pace, un sac plin
cu manifeste şi o geanta sigilată, în care se găsea, printre alte documente,
scrisoarea primului-ministru Ion I.C. Bratianu pentru Consiliul Naţional Român
Central.
Un personaj uitat din istoria românilor îşi doarme somnul de veci
într-un mormânt din Rădăuţi, pe a cărui cruce scrie Vasile
Niculescu. Anonim, erou şi apoi din nou anonim, trecut pentru
totdeauna în uitare. O viaţă ca un scenariu de film. La cimitirul din
Rădăuţi, singurul din ţara traversat de o cale ferată în uz, se află, din
primăvara lui 1981, un mormânt pe a cărui cruce stă scris numele de
Vasile Niculescu, un bătrân ceasornicar care s-a stins discret, ba
chiar în anonimat, la 90 de ani. Povestea lui se leagă însă puternic de
unul dintre cele mai importante momente din istoria românilor.
Ziua de 1 decembrie 1918, când Vasile Niculescu era pilot... Două
vieţi a trăit de fapt Vasile Niculescu, două vieţi diferite, ca două
romane care se întâlnesc într-un punct crucial. Pe 23 noiembrie 1918,
un aparat de zbor pilotat de Vasile Niculescu şi capitanul Victor
Precup a plecat de la Bacău spre Blaj, mai exact spre Câmpia
Libertăţii, pentru a duce mesajul despre Unire al moldovenilor de pe
ambele maluri ale Prutului, hotărâtor pentru convocarea Marii
Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, deoarece guvernul
român, aflat la Iaşi, şi Consiliul Naţional Român Central nu puteau
Prezentare clasa a IX-a A

Elevii:
-Popescu Ștefan
-Stegaru Virginia
-Dăianu Maria
-Hășcău Emanuela