Introducere: Ion Luca Caragiale a fost un mare dramaturg, unul dintre

marii clasici ai literaturii române, alături de Mihai Eminescu, poetul, Ioan

Slavici, nuvelistul, și Ion Creangă, povestitorul.
R1: Comedia este o specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin
surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații
neașteptate, cu un final fericit. Conflictul comic este realizat prin
conflictul între aparență și esență. Sunt prezente formele comicului:
umorul, ironia și diferite tipuri de comic (de situație, de caracter, de
limbaj și de nume).
Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea
unor defecte omenești, piesa „O scrisoare pierdută” prezintă aspecte din
viața politică și de familie a unor reprezentanți corupți ai politicii
românesti.
Ca text dramatic, comedia este destinata reprezentarii scenice.
Dovada sunt interventiile directe ale autorului in piesa ( lista cu
persoanele de la inceputul piesei si didascaliile, notatiile autorului),
compozitia in patru acte, alcatuite din scene si replici, dialogul si
monologul ca moduri de expunere, limitarea actiunii in timp si spatiu.
Opera este una realistă prin tema inspirată din realitate (aspecte din
viata politica), prin obiectivitatea scriitorului, prin prezentarea unor
personaje tipice care acționează în situații tipice, reale, de viață, și prin
atitudinea critică față de societate și individ.
R2: Tema comediei consta in satirizarea vietii publice si de familie a unor
politicieni din societatea romaneasca de la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Comedia infatiseaza aspecte din viata politica ( lupta pentru putere in
contextul alegerilor, santajul, falsificarea listelor electorale) si de familie
( tringhiul conjugal Zoe – Trahanache – Tipatescu) a unor politicieni
corupti.
O primă secvenţă ilustrativă pentru tema operei este cea din debutul
piesei, în care Ghita Pristanda, poliţistul oraşului, se află în odaia lui
Ştefan Tipătescu pentru a-i oferi obişnuitul raport cu privire la
evenimentele zilei anterioare. Prefectul închide ochii la “ciupelile”
poliţistului prost plătit în schimbul serviciilor personale acordate.
Numărătoarea steagurilor este o ilustrare a proverbului amintit de
Tipătescu- “dacă nu curge, pică”. Spionarea rivalului politic al lui
Tipătescu de poliţist în afara orelor de serviciu face parte din “datorie”.
De asemenea, scena anunţă declanşarea intrigii prin semnalarea
prezenţei unui document aflat în posesia lui Caţavencu ce ar putea înclina
balanţa în favoarea lui la alegeri. Mesajul transmis este că rezultatul
alegerilor depinde de luptele din culise între oponenţi şi mai puţin de
opinia electoratului.
O a doua secvenţă ilustrativă pentru tema piesei este numărarea
voturilor în actul II de către Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu,
înainte ca alegerile să fi avut efectiv loc. Votul este decis de ariile de
influenţă. Farfuridi se teme de trădarea lui Tipătescu, şi încearcă să afle
ce se întâmplă de la Trahanache. Reacţia acestuia dezvăluie o altă temă a
comediei de moravuri: adulterul.
Ignorat din naivitate sau din “diplomaţia” vârstei, tringhiul conjugal
este înfăţişat de Trahanache ca o inocentă convieţuire frăţească.
Dezbinarile din interiorul partidelor, candidatul prost şi fudul, dar cu
instinctul viu al apărării interesului, scrisorile acuzatoare semnate
anonim, toate sunt elemente ale şaradei electorale care configurează
tema piesei.
R3: Titlul este în strânsă legătură cu intriga operei, deoarece toate
acțiunea pornește de la pierderea scrisorii amoroase, scrisă de Tipătescu,
adresată lui Zoe.Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării,
cât și repetabilitatea ei, singularizând-o.
Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea
politică a celelor două tabere în jurul unor persoane cheie: pe de-o parte
Tipătescu și Trahanache, pe de altă parte Gruparea independentă a lui
Cațavencu, mediatorul fiind Zoe. Conflictul are la bază contrastul dintre
ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele, între aparență și esență.
Incheiere: In concluzie, prin aceste mijloace, piesa „O scrisoare
pierdută” de Ion Luca Caragiale provoacă râsul, dar în același timp,
atrage atenția cititorilor,în mod critic, asupra „comediei umane”.