Ouăle încondeiate

Beu Sidonia M., Istoria Artei, an III

Încă din cele mai vechi timpuri, în toate culturile lumii, oul a fost considerat un simbol al
originii, al începutului, al regenerării, al abundenţei, al soarelui și al prosperităţii și a fost
atestat într-o mulţime de obiceiuri, ritualuri și credinţe.

Ouă cu valoare ritualică au fost descoperite în Mespotamia(un ou de aur, într-un

mormânt), Egipt(ouă de struţ din argilă, pictate cu alb), în mormintele suedeze și
rusești(ouă de ceramică), în ceramica beoţiană(asociat cu Dyonissos) etc. Pe teritoriul
României, în morminte datând din primele secole ale erei noastre, au fost descoperite coji
de ouă, de unde concluzia că oul era simbolul și speranţa în reînvierea defunctului.

În Occident, în secolul al IV-lea, ouăle erau sfinţite în Biserică, spre a fi apoi consumate
în amintirea invierii lui Hristos. Din secolul al X-lea acest rit s-a oficializat, Papa Paul al
V-lea dând dezlegare pentru consumarea ouălor în perioada Paștilor.

În Orientul Ortodox, oul a fost inclus de la început în ritualul pascal oficial, creștinii
oferindu-și ouă, însoţind gestul de salutul solemn Hristos a Înviat Adevărat a înviat! Prin
urmare, oul este simbolul grotei din care iese Iisus, deci al reînvierii, al renașterii, al unei
vieţi noi.

În cultura populară românească oul este întâlnit în diferite ritualuri:

1. De Lăsatul Secului, pentru ca Postul să pară scurt și ușor de ţinut(Vrancea, Poiana

Stampei, Rădăuţi)
2. La mijlocul Postului Mare(Păresimi), numărarea ouălor, în speranţa că se vor
înmulţi
3. La construcţia casei se îngropau ouă la temelie, pentru protecţie, noroc și
abundenţă
4. Sub pragul ușii, streașini și porţi(locuri de trecere), pentru sufletele defuncţilor
5. În livezi, pe crengile pomilor, ca să fie roditori
6. În grădini, oul se îngropa în pământ, ca grădina să fie protejată de grindină, de
cârtiţe sau de insecte
7. În buzunar, ca sa apere posesorul de spirite malefice și de boli(oul roșu de Paște)
8. În medicina populara, impotriva durerilor de cap, frigurilor, junghiurilor
9. În riturile agrare: amestecarea cojilor de ou cu seminţele,pentru recolte bogate;
îngroparea unui ou roșu în pământ pentru protecţia ogorului; ritualul primei
brazde, pentru a obţine roade bune
 10. În ciclul familial: în prima scaldă a copilului pentru purificare și sănătate; în
ritualul marital spargerea oului la ieșirea din biserică, pentru alungarea relelor

10. În ciclul familial: în prima scaldă a copilului pentru purificare și sănătate; în ritualul
marital spargerea oului la ieșirea din biserică, pentru alungarea relelor

Vopsirea ouălor în Săptămâna Mare este un obicei atestat la toate popoarele Europei.
Preferinţa pentru culoarea roșie este evidentă, fiind legată de dimensiunea cultică, de
simbolismul solar al oului.

Înainte de apariţia coloranţilor chimici, pentru vopsire se foloseau culori de origine

vegetală: roșul se obţinea din lemnuș, galbenul din șofran sau dracilă, verdele din coaja
de salbă, maroul din frunze de nuc, negrul din scoarţa de arin etc.

Vopsirea ouălor era precedată de un ritual pregătitor: apa pentru spălare trebuia să fie
proaspătă, gospodina trebuia să poarte haine curate, locul în care se executa actul vopsirii
trebuia să fie curat și ordonat.

Se pare că primele ouă ornamentate au fost decorate astfel prin zgâriere cu un obiect
ascuţit sau prin desenare cu ceară de albine. Ulterior au apărut și alte metode de ornare:
cu mărgele, cu frunze și petale de flori, cu agenţi corozivi, cu ceară colorată în relief.

Ouăle policrome se întâlnesc sub diferite denumiri: încondeiate, închistrite, înflorite,

muncite etc. O denumire foarte interesantă este cea de ouă scrise, unde scrierea este o
scriere cu simboluri, încărcată cu valenţe magice.

Cu privire la tehnica realizării ouălor închistrite, doamna Letiţia Orsivschi-Heiser,

fondatoarea Muzeului Oului din Vama(Suceava) ne povestește că primul pas este golirea
conţinutului acestora printr-un mic orificiu, după care ouăle sunt lăsate într-o soluţie de
apă cu sare, pentru curăţare și pentru întărirea cojii. Ouăle sunt apoi lăsate la uscat, apoi
se trece la decorarea lor, după împărţirea în benzi (câmpuri).

Doamna Letiţia Orsivschi-Heiser folosește ceara de albine, încălzită la 100 de grade, iar
ca instrument, chișiţa, un beţișor cu un ac mic de cupru în capăt. Cu chișiţa sunt desenate
ornamentele cu ceară, apoi oul este scufundat în culoare. După ce se usucă vopseaua,
ceara este îndepărtată, iar ornamentul de sub ceară iese la suprafaţă. Dacă se dorește
decorarea unui ou cu ornamente de culori diferite, se începe cu culoarea cea mai deschisă
și se termină cu cea mai închisă. Tot ce este acoperit de ceară este protejat, astfel încât la
final, după îndepărtatea cerii, va rezulta un ou cu ornamente de diferite culori.
Repertoriul ornamental include simboluri arhaice, dar și ornamente mai noi. Dintre
simbolurile arhaice, cele mai multe trimit la simbolistica solară: meandre, zigzaguri,
spirale, romburi, cercuri, simboluri regăsibile și pe ceramica neolitică. Regăsim și
puncte, linii verticale și orizontale, simboluri ale eternităţii, respectiv vieţii si morţii.

Din Epoca Bronzului au fost preluate alte imagini solare abstracte: crucea înscrisă în
cerc, rozeta, apoi, în Epoca Fierului, apar triskelioane, svastici, cruci cu braţe terminate
sub formă de greblă, furcă sau pieptene.

Ou decorat cu romburi, meandre, cruci și rozete la capete

Sarpele, în lumea precreștină este simbol al fertilităţii, al nemuririi, al protecţiei casei, al

bogăţiei. Să nu uităm de prezenţa lui alături de Cavalerul Trac, în reprezentarea Sarpele
Glikon sau în cea a Drakonului dacic. El apare reprezentat și sub formă de spirală,
meandră, undă.
 Imagine preluată din “Ouăle de Paști la români”, Ion H. Ciubotaru, pag.205

Coarnele berbecului erau aducătoare de prosperitate, berbecul este simbol al focului

creator, al soarelui, iar în creștinism devine Mielul lui Dumnezeu.

Ou decorat cu Coarnele Berbecului

Calea rătăcită apare aproape exclusiv numai în ornamentica românească. Ea mai apare
sub denumirile de Calea laptelui, Calea încâlcită, Calea încurcată, Drumul rătăcit etc.
Este un labirint, o meandră căreia nu-i poţi găsi capătul, este destinul uman rătăcind,
căutând un “ceva”, un sens pe drumul vieţii.
 Ou decorat de dna Letiţia Orșivschi-Heiser cu “Calea rătăcită”, colecţia mea

Privitor la restul simbolurilor, s-a încercat în mai multe rânduri o clasificare, cea mai
pertinentă fiind a lui Nicolae Dunăre, din anul 1963; astfel, el identifică cinci grupe de
motive:

1. Cosmomorfe: Soarele, Stelele, Fulgerul etc.

2. Fitomorfe: Spicul grâului, Frunza stejarului etc.

3. Antropomorfe: Mâna, Ochiul, Palma etc.

4. Zoomorfe: Iepurele, Sarpele, Cocoșul etc.

5. Skeomorfe: Vârtelniţa, Scara, Fierul plugului etc.

* cocoșul

*vârtelniţa
 Ou decorat de dna Letiţia Orșivschi-Heiser cu “Spicul grâului”, colecţia mea

Ouă oltenești decorate(negru, galben, rosu) cu heruvimi, Meșter Petre Ciobanu

Ouă încondeiate cu frunze și flori

Frunzele și florile reprezintă laitmotivul creaţiilor populare românești. Ele sugerează
dragostea pentru pajiștile înflorite și pentru pădurile înverzite, dar acestor motive
decorative li se adaugă și o însemnătate magică, aceea de a potenţa procesul germinativ,
atât de important pentru un popor care trăiește din agricultură și păstorit. Conform lui Ion
H. Ciubotaru, cele două motive sunt intrinsec legate de fiinţa românească, de credinţele
noastre ancestrale, de folclorul nostru preistoric.

O categorie aparte de ouă încondeiate sunt ouăle decorate cu ceară în relief, ouăle
decorate cu mărgele și ouăle potcovite.

Ouăle decorate cu ceară în relief sunt caracterice Bucovinei, operaţiunea se face direct
pe coaja oului, ceara fiind lăsată să se usuce. Ele se mai numesc ouă «chinovărite»,
chinuite, şi deşi tehnica încondeierii ouălor cu ceară în relief pare mai simplă, ea
presupune tot atâta migală, răbdare şi creativitate din partea meşterilor. 

Ouăle decorate cu mărgele s-au răspândit din zona Rădăuţi în toată Bucovina și au intrat
în repertoriul acestei practici pe la jumătatea secolului trecut. Deși la început erau
realizate pe ouă originale, au fost alese, in cele din urmă, ouăle de lemn. Ele se scufundă
în ceară de câteva ori, apoi, cu ajutorul unui ac, mărgele sunt fixate pe desenul efectuat în
prealabil în ceară, în decoruri de obicei geometrice sau florale.
Ouăle potcovite(ferecate, ghintuite) au fost introduse pe teritoriul românesc de către
unguri și conform relatărilor etnografilor, ele nu sunt ouă de Paști. Din cele mai vechi
timpuri, ele au fost decorate de către meșterii fierari, ca măsură a măiestriei lor. Oul era
golit de conţinut, apoi umplut cu nisip, după care era decorat cu miniaturi metalice
reprezentând potcoave, flori, frunze, animale, cruci, rozete etc. Obiceiul este atestat nu
numai în Ungaria, ci în tot sud-estul Europei și este exclusiv apanajul meșterilor fierari.

În concluzie, încondeierea ouălor reprezinta un obicei stravechi în arta populară

românească. Ouale încondeiate sunt o mărturie a unor datini care ţin de rădăcinile unei
culturi ancestrale. Oamenii s-au ostenit să le încondeieze, din dragoste pentru frumos, dar
mai ales, dintr-o credinţă profundă într-o dimensiune magică a existenţei.
Bibliografie:

Ciubotaru, Ion H. “Ouăle de Paşti la români”, ed. Presa Bună, Iaşi, 2012

https://www.youtube.com/watch?v=T-tX-
M3xANY&ab_channel=GigiCherechesiuGigiChere

https://www.femeia.ro/gastronomie/oul-cosmic-si-colacul-ritual

https://www.libertateapentrufemei.ro/credinte/ouale-incondeiate-simboluri-ale-traditiei-
si-credintei-130190
11.

12.