UNIVERSITATEA ALEXANDRU-IOAN CUZA

-IAȘI-
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „DUMITRU STĂNILOAE”
SPECIALIZARE- TEOLOGIE PASTORALĂ

Lucrare de seminar:

Sfinţii Martiri de la Niculiţel

Profesor coordonator: Student anul I, grupa a II-a:

Pr. dr. Elisei Nedescu Damian Toni-Alin
 Cuprins

CAP I. Scurt istoric.........................................................................................................................2

CAP II. Bazilica de la Niculițel......................................................................................................4
CAP II-1. Importanţa bazilicii........................................................................................................5
CAP III. Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip.................................................................5
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................7

1
CAP I. SCURT ISTORIC

Întreaga Sciţie Mică1, adică Dobrogea

de astăzi (fig. 1), acum două milenii făcea
parte din Imperiul Roman şi era destinată,
în timpul marilor persecuţii creştine din
secolele I-IV după Hristos, pentru
martirizarea creştinilor care refuzau să se
închine idolilor păgâni şi să le aducă
jertfă.
Dintre cele zece persecuţii romane
împotriva creştinilor desfăşurate între anii
64 şi 324, care au sfinţit pământul cu
sângele a peste zece milioane de martiri,
trei din ele au fost cele mai sângeroase:
 persecuţia lui Deciu (249-251);
 persecuţia lui Diocleţian2 şi
Maximian (284-305);
 persecuţia lui Liciniu (308-324), Figură 1. Sciţia Mică

în Răsărit, care au dat cei mai mulţi mucenici. În timpul acestor persecuţii au fost
surghiuniţi în Sciţia Mică mii de creştini, ostaşi, dregători, clerici şi cetăţeni romani
de toate vârstele şi stările sociale.
Unii dintre oameni mureau de foame şi de frig, sau din cauza bătăilor pe care
le răbdau cu bărbăţie. Alţii reuşeau să se repatrieze după terminarea surghiunului
sau după moartea împăraţilor şi guvernatorilor persecutori. Iar alţii, fiind mai tari
în credinţă, erau greu chinuiţi şi apoi martirizaţi aici, între Dunăre şi Marea
Neagră, prin decapitare.

1
Din lat. „Scythia Minor”, prima descriere a acestui teritoriu a fost dată de grecul Herodot (cca 484 î. H. - cca 425 î.
H.) din Halicarnas, care a ajuns pe aceste meleaguri în călătoria sa pe ţărmul vestic al Pontului Euxin.
2
În timpul domniei lui, au fost promulgate patru edicte imperiale îndreptate împotriva creștinismului, la baza
cărora stăteau două argumente: creștinii nu priveau cu ochi buni înrolarea în armată și refuzau să recunoască zeii
păgâni.

2
 Trupurile lor, devenite sfinte moaşte, erau luate în grabă de creştini şi
îngropate provizoriu în locuri de taină, cunoscute numai de ei. Noaptea mergeau la
mormintele lor, le tămâiau, se rugau şi aprindeau lumânări. Ei păstrau pe ascuns
evlavia sfintelor moaşte şi scriau scurte biografii cu viaţa şi pătimirea sfinţilor
mucenici. Aşa intrau martirii în memoria creştinilor, în cultul Bisericii şi în
sinaxarele ei.
Mai târziu, când focul persecuţiilor străine se stingea şi se făcea iarăşi pace
în imperiu, creştinii scoteau din păduri şi din morminte moaştele ascunse ale
sfinţilor mucenici şi le aşezau cu cinste în cripte, zidite de ei, peste care zideau
biserici (bazilici) de piatră şi cărămidă, ale căror numeroase ruine se văd şi astăzi
în toată Dobrogea, precum cea de la Niculiţel (fig. 2). Unele din aceste martirioane
(cripte martirice) din primele secole creştine s-au ruinat de-a lungul vremii. Altele
au fost distruse şi profanate de popoarele barbare, care năvăleau mereu peste ţările
creştine, iar altele au rămas până astăzi ascunse în pământ.

3
Figură 2. Bazilica paleocreştină de la Niculiţel-reconstituire
CAP II. BAZILICA DE LA NICULIȚEL
În satul Niculiţel, judeţul Tulcea, la poalele dealului Piatra Roşie, în locul
numit de săteni „La Plăcintă”, apele repezi ale ploilor din vara anului 1971 au
descoperit, sub şoseaua ce trece prin mijlocul localităţii, mici cupole de zid. În luna
septembrie a aceluiaşi an, au fost întreprinse la faţa locului săpături arheologice. O
mare parte a monumentului se află în interiorul gospodăriilor din vecinătatea
locului de descoperire şi chiar sub locuinţe.
Cripta martirică de la Niculiţel
(fig. 3), construită din cărămidă, este
împărţită în două mici încăperi
supraetajate. În încăperea de sus s-au
găsit patru moaşte întregi de martiri,
aşezate într-o raclă comună, de lemn,
cu mâinile pe piept şi cu capul spre
apus. Toţi martirii aveau capetele
tăiate, din care trei erau aşezate la
locul lor, iar al patrulea se afla pe
pieptul martirului. Pe peretele din
stânga intrării se află scrisă inscripţia Figură 3. Cripta de la Niculiţel
în limba greacă: „Martirii lui
Hristos”, iar pe peretele din dreapta scrie:
„Zoticos, Attalos, Kamasis, Filippos”, având
deasupra crucea monogramată (fig. 4).
În încăperea de jos, s-au găsit aproape o
sută de bucăţi de oase sfinte, care aparţineau
altor doi martiri necunoscuţi, care, probabil,
pătimiseră odată cu ceilalţi patru în localitatea
din apropiere, numită Noviodunum, astăzi
Isaccea. Pe o piatră de calcar este scrisă această
mică inscripţie: „Aici şi acolo sângele Figură 4. Inscripţia din criptă cu numele celor
martirilor”. patru martiri

4
CAP II-1. IMPORTANȚA BAZILICII
Bazilica de la Niculiţel constituie până în prezent, una din puţinele mărturii
arheologice din teritoriul Noviodunumului. Descoperirea de la Niculiţel este cea
mai importantă descoperire arheologică privind creştinismul primar, făcută
vreodată pe pământ românesc. Numele celor patru martiri sunt menţionate în
martirologii, alături de alte nume, iar prin descoperirea de la Niculiţel, aceste
documente dobândesc o valoare istorică de necontestat. Moartea martirică a fost
decisă şi executată probabil în vremea tetrarhiei de autorităţile de la Noviodunum,
centru militar administrativ apropiat, iar după aceea, comunitatea creştină din satul
Niculiţel le-a construit cripta şi apoi bazilica pentru conservarea şi cinstirea lor.
Aceasta este, pe de altă parte, o dovadă că în mediul rural al Dobrogei existau
creştini destul de numeroşi la acea dată.

CAP III. SFINȚII MUCENICI ZOTIC, ATAL CAMASIE ȘI FILIP

În martirologiul siriac și cel al Fericitului

Ieronim din secolele III-IV sunt pomeniți, pe lângă
alți 25 de martiri, și patru martiri originari din
Răsăritul Europei, numiți: Zotic, Atal, Camasie și
Filip (fig 5). Acești sfinți mucenici au pătimit
pentru Hristos sub împărăția lui Dioclețian și
Maximian. Se crede că erau ostași în armata
romană, dar, pentru credința lor în Hristos, au fost
osândiți la moarte prin tăiere cu sabia.
Nu se știe exact data morții lor, nici locul
unde au fost martirizați. Unii cred ca au fost
surghiuniți la Gurile Dunării, în nordul Dobrogei
de astăzi, unde erau exilați numeroși creștini ai
Figură 5. Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Imperiului Roman, care nu voiau să jertfească
Camasie și Filip
idolilor. După tradiție, acești sfinți martiri ostași au
fost judecați de autoritățile romane în orașul Noviodunum, tot în Dobrogea.

5
 Moaștele acestor sfinți martiri au fost așezate în patru racle de lemn și
depuse spre închinare în biserica Mănăstirii Cocoș din apropiere (fig. 6), unde se
păstrează și astăzi, având zi de prăznuire 4 iunie . Odată cu întronarea Înalt
Preasfințitului Teodosie ca Arhiepiscop al Tomisului, s-a instituit tradiția ca, in
fiecare an, in preziua prăznuirii Sfinților Mucenici, după oficierea Sfintei Liturghii
in biserica mare a Mânăstirii Cocoș, sfintele moaște sa fie purtate in procesiune la
Isaccea, apoi la martiriconul din Niculitel, unde se face priveghere toata noaptea.
Apoi, sunt depuse exact in cripta in care au fost descoperite, unde rămân pana a
doua zi. După încheierea praznicului, ele sunt purtate in mare cinste spre
Mânăstirea Cocoș, acolo unde sunt depuse și astăzi.

Figură 6. Mânăstirea Cocoș

BIBLIOGRAFIE:
1. Arh. Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a V-a, Editura Mânăstirea Sihăstria,
Neamț, 2005

6
2. Arh. Ioanichie Bălan, Viețile Sfinților pe luna iunie, Editura Episcopiei Romanului, 1997
3. Pr. Ioan Vicovan, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, volumul I, Editura Trinitas, Iași,
2002
4. Mircea Păcurariu, Sfinţi daco-romani şi români, Editura Apologeticum, Iaşi, 2006
5. Petre Mocanu, Construcţii martirice şi bazilici paleocreştine în spaţiul balcano-carpato-
pontic, Editura Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Chişinău, 2012