Curs I

Patrimoniu cultural local

Familie și alimentație
 Alimentația tradițională)
Bibliografie
***, O lume într-o carte de bucate, Manuscris din
epoca brâncovenească, sec. XVIII, Ediție de Ioana
Constantinescu, București, Editura Fundației
Culturale Române, 1997. (BCU Central, BCU Litere).

„Carte întru care să scriu mâncările de pește i raci,

stridii, melci, legumi, erburi și alte mâncări de sec și
de dulce, dupre orânduiala lor.”

Linul.
Să ei un lin mare și să-i scoți mațile pe urechei și să-
l speli bine. Deci să-l umpli cu umplutură făcută de
nuci pisate, de pâine frecată, de rânza lui, erburi
tocate, piper, scorțișoară, puținel untudelemn,
stafide mărunte și sare. Deci dupre ce-l vei umplea,
pune-l în tingire, puindu-i untudelemn, apă și vin
alb, zeamă de lămâe, atât cât să stea acoperit mai
mult de un deget, sare și mirodii și ceapă prăjită; și,
fiind primăvară au vară, pune grăunțe de agriș au
de aguridă, iară de va fi iarnă au toamnă, // vișine
uscate, și-l fiarbe au în cuptor într-o plachie, au pe
foc în tingire.

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2016/0
2/14/carte-de-bucate-din-tara-romaneasca-
manuscris-sec-xviii/
 Alimentația tradițională (cotidiană și ceremonial/rituală)
Bibliografie

• Braudel, Fernand, Structurile cotidianului: posibilul și imposibilul, Vol. I, pp. 112- 308, București, Meridiane, 1984. (BCU Central, BCU Litere).
• Buzilă, Varvara, Pâinea – aliment și simbol. Experiența sacrului, Chișinău, Ed. Știința, 1999.
• De Garine, Igor, Les modes alimentaires: histoire del’alimentation et des manières de table, în Histoire des moeurs, Paris, Gallimard, 1990.
• De Garine, Igor, Views about food prejudice and stereotypes, în „Social Science Information”, Sage Publications, 40(3), Anthropology of Food, 2001.
• Freedman, Paul (cood.), Istoria gustului, Bucureşti, Vellant, 2008. (BCU)
• Kogălniceanu, Mihail, Costache Negruzzi, Carte de bucate boierești (200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești), Paideia,
București, 2014. (BCU)
• Lupescu, Mihai, Din bucătăria țăranului român, București, Editura Paideia, 2000. (BCU)
• Mahias, Marie-Claude, Bucătărie, în Pierre Bonte, Michel Izard (coord.), Dicționar de etnologie și antropologie, Traducere de Smaranda Vultur, Radu
Răutu (coord.), Iași, Polirom, 1999.
• Marin, Sanda, Carte de bucate (ediția a VII-a), București, Editura Tehnică, 1969 (BCU).
• Mocan, Anca, Aspecte ale alimentației cotidiene în satul Hășdate, în vol. TÖTSZEGI, Tekla; GOIA, Ioan Augustin (Editori), Sate contemporane din
România: deschideri spre Europa. Aplicaţie zonală – judeţul Cluj, Ed. Mediamira, Cluj, 2008, pp. 83-86.
• Montanari, Massimo, Foamea și abundența. O istorie a alimentației în Europa, Iași, Polirom, 2003. (BCU)
• Pleşu, Matei, Amintiri din bucătăria lumii, Mică antologie de gusturi, stări şi gustări, București, Humanitas, 2012. (BCU)
• Popa, Corina; Vlad, Monica, Muierile cele mari de la margine de hotar. Un dialog reluat cu Maria Pilar Kalcsó, în O. Hedeșan, M. Bucin (coord),
Doamnele au vreme, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2017, p. 67 - 94.
• Roman, Radu Anton, Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti, București, Paideia, 1998, 2001. BCU și
https://mariusmotora.files.wordpress.com/2010/02/carte-bucate-roman-pro-tv.pdf
• Știucă, Narcisa Alexandra (coord.), Roșcani, un sat pentru mileniul III, Deva, Editura Emia, 2000. (BCU).
• Știucă, Narcisa Alexandra, Sărbătoarea noastră cea de toate zilele, (I, 2003; II, 2004), București, Editura Cartea de buzunar. (BCU)
• Știucă, Narcisa-Alexandra, Alimentația în Dobrogea https://gastronomietraditionala.ro/alimentatia-in-dobrogea
• Știucă, Narcisa-Alexandra, Alimentație tradițională, în Sabina Ispas (coord.), Patrimoniul cultural imaterial din România. Repertoriu național de
patrimoniu cultural imaterial, vol. I, București, CIMEC, 2009, pp. 131-145. https://muzee-rurale.cimec.ro/biblioteca-digitala/5-repertoriu-national-de-
patrimoniu-cultural-imaterial-i
• Teodoreanu, Al. O., Gastronomice, București, Editura Vremea, 2000. (BCU)
• Văduva, Ofelia, Magia darului, București, Editura Enciclopedică, 1997. (BCU)
• Văduva, Ofelia, Pași spre sacru: din etnologia alimentației românești, București, Ed. Enciclopedică, 1996. (BCU)
• Vintilă-Ghițulescu, Constanța, Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească. 1750-1860. Cap. I. Hrana
cea de toate zilele, pp. 23 - 122, București, Humanitas, 2015 (BCU).
• https://gastronomietraditionala.ro/
• https://gastroart.ro/
• Dilema veche, nr. 558, 23-29 octombrie 2014
• Dilema veche, nr. 728, 1-7 februarie 2018 
 Mihai Lupescu, Din bucătăria țăranului român, București, Paideia, 2000.

• Capitolul I, p. 27:
• „Bucatele nu se gătesc niciodată de bărbați, ci numai de femei;
asta-i treaba lor. Și când un bărbat s-ar pricepe la făcut bucate,
femeile îl râd, zicându-i că era să-l facă mă-sa fată.”

• p. 171:
• Pregătirea mâncărei cade în sarcina gospodinei, a femeii, care,
dacă la casa părinților a văzut lucruri gospodărești, va face și ea
asemenea; iar de nu, numai nevoia le învață, când „în casă cântă
cocoșul, nu găina”. La mese mari și praznice în sate gătesc anume
bucătărițe, iar țăranului nu-i place să-și bage nasul în blide, că nu-i
muiere. Bucatele să le facă femeia.”
 Familia Tradițională

• Despre ce vorbim atunci când vorbim despre familia tradițională?

• Ce era, de fapt, familia tradițională în satul românesc?

• 1. într-adevăr, un cuplu bărbat - femeie, dar și:

• 2. parteneri care nu au divorțat deloc, pentru că „tradițional” exclude divorțul;
• 3. parteneri care au făcut cununia religioasă, pentru că altfel soții nu sunt „uniți în fața lui
Dumnezeu”;
4. parteneri care nu și-au înșelat jumătatea niciodată, pentru că adulterul e clar exclus dintr-o
căsnicie tradițională;
• 5. parteneri care au acceptat să nu aibă relații intime în timpul postului, pentru că o asemenea
grozăvie nu era pe placul lui Dumnezeu (iar copiii rezultați se făceau, de regulă, strigoi, sau cel
puțin erau pociți);
• 6. parteneri care aparțin aceleiași comunități (endogamia de grup): foarte rar feciorii își luau
neveste din alte sate / comunități;
• 7. parteneri care acceptau tacit superioritatea bărbatului, pentru că femeia însemna aproape
exclusiv o sursă de venit (prin zestre), brațe de muncă și făcătoare de copii;
• 8. nașul de neam nu se schimbă, pentru că poate să blesteme noii căsătoriți;
• 9. Dacă soțul moare, soția și copiii lui, indiferent ce vârstă ar avea, rămân în gospodăria socrilor;
altfel, pot fi excluși din moștenire.
 Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Traducere de Petre Pandrea,
Chișinău, Litera, 1997, p. 188-189.

• „Când ajung la casa mirelui — după ce se mai deşartă încă vreo câteva pahare de vin - pe tineri îi duc
naşii în odaia de culcare. Mirele se îngrijeşte cu multă luare-aminte ca a doua zi părinţii miresei să nu
afle nimic despre fiica lor; pentru că aceştia trebuie să-şi vadă fiica, împreună cu toţi prietenii
apropiaţi, a treia zi după nuntă, drum care se numeşte drumul cel mare, fiindcă acuma părinţii pot să
aibă parte - după cum se întâmplă - sau de multă cinste, sau de ruşine. Căci, dacă fiica lor s-a aflat
fecioară, nu numai că toate sunt bune, dar şi părinţii sunt ospătaţi cu o masă strălucită, la care, după
ce mănâncă al doilea fel de bucate, se arată fiecăruia pe un taler cămaşa cu semnele fecioriei, pe care
toţi obişnuiesc să pună un mic dar. Dar aceasta se întâmplă numai la oamenii de rând, căci la cei mai
de sus nu pot să vadă cămaşa decât socrii. Iar dacă fiica lor s-a făcut de ocară din pricina unei
împreunări neîngăduite, mirele îşi adună a doua zi prietenii apropiaţi, cărora le arată că şi-a găsit
mireasa spurcată (cu acest cuvânt numesc ei femeile necinstite). Aceştia aduc pentru ea cea mai
proastă căruţă şi, cu hamuri rupte, înhamă în locul cailor pe părinţii ei şi-i silesc cu bătaia să-şi ducă
înapoi acasă, ca pe o curvă, fiica aşezată în caruţă. Nimănui nu-i este îngăduit să împiedice acest lucru
pe drum şi dacă cineva ar cuteza să slobozească pe părinţi, acela ar fi pedepsit nu numai cu bătaia, ci
şi de către judecător, ca un călcător al legii şi al obiceiurilor ţării. Bărbatul opreşte toată zestrea, şi,
dacă el a făcut cheltuieli cu nunta, le primeşte îndărăt, la porunca judecătorului, de la parinţii care nu
şi-au păzit fata. Aşa se întâmplă printre ţărani cu oamenii aceia sărmani; dar nu şi printre boieri care
îşi priveghează fetele mult mai îndeaproape, aşa că nu li se poate întâmpla lesne asemenea lucru.
Când află că fata lor s-a găsit spurcată, răscumpără necinstea fiicei lor cu o zestre mai mare în sate sau
bani; iar dacă ginerele nu se mulţumeşte în nici un chip cu aceasta, îşi iau fata acasă şi dau mirelui
slobozenie să se însoare cu alta.”
 
 Gail Kligman, Nunta mortului. Ritual, poetică și cultură populară în Transilvania,
traducere de Mircea Boari, Runa Petringenaru, Georgiana Farnoaga, West Paul Barbu,
Iaşi, Polirom, 1998, p.58 - 59:

• Deoarece căsătoria, ca şi moartea, presupune schimbări radicale în sinele

individual şi colectiv, atât în termeni biologici cât şi sociali, cele mai elaborate
scheme culturale ale nunţii se referă la dimensiunea multistratificată a
înstrăinării, separării, morţii, precum şi la onoare şi ruşine.
• Locul simbolic al fuzionării acestora este mireasa. Datorită ordinii sociale
patriarhale, de obicei mireasa este cea înstrăinată de familia ei natală; ea este
„vândută” de mama sa şi „târguită” sau „cumpărată” de mire. Mai mult, trecerea
de la starea de fată nemăritată la cea de femeie măritată presupune o
transformare fizică, marcată cultural: pierderea virginităţii.
• Pierderea virginităţii mirelui nu este recunoscută cultural şi nici validată ritual.
Mireasa este cea care îşi ofera sângele patriliniei. Astfel, dispariţia uneia dintre
fazele ciclului vieţii este cea mai evidentă în persoana miresei. Onoarea celorlalţi
se sprijină pe onoarea ei – ca fată virtuoasă, mireasă virgină, nevastă şi noră [...].
• Într-adevăr, ceea ce se transmite prin ritualul nunţii este sexualitatea sau, mai
precis, virginitatea miresei, pentru că ea reprezintă potenţialul de a da naştere la
o viaţă sacră, garantând astfel continuitatea în timp a familiei şi onoarea acesteia.
 Gail Kligman, Nunta mortului. Ritual, poetică și cultură populară în Transilvania,
traducere de Mircea Boari, Runa Petringenaru, Georgiana Farnoaga, West Paul Barbu,
Iaşi, Polirom, 1998, p. 59:

• Intrarea în lumea sexualităţii aprobate cultural prin căsătorie semnifică intrarea în lumea
adulţilor. Zilele lipsite de griji ale tinereţii s-au dus. Căsătoria demarează procesul de
îmbătrânire, rezultat al tribulaţiilor vieţii, care se consideră a începe cu adevărat după
căsătorie. Căsătoria înseamnă responsabilitate. Viaţa se încarcă de reponsabilităţi. După
cum spunea o femeie, constituindu-se ca un ecou pentru multe altele, „după ce te-ai
măritat, nu mai eşti liberă. Ai un soţ. Unde să te duci? De unde să vii? Trebuie să faci
mâncare, copii; grijile, necazurile şi problemele vin peste tine.”
• Următoarele versuri descriu, într-un mod mai glumeţ, pe tânărul lipsit de griji în contrast
cu adultul:
• „Bine-i tânăr şi holtei/ Că meri sara unde vrei./ După ce te-ai însurat/ Stai cu nevasta în
pat.// Nu te însura, măi vere,/ Că nevasta mult îţi cere./ Şi ciorapi şi izmene/ Şi la noapte
p-înga ptele.”
• Pe scurt, căsătoria duce la copii, bătrâneţe şi moarte. Căsătoria este înţeleasă ca o
moarte simbolică, diferitele pierderi impuse (precum virginitatea şi tinereţea) fiind
deplânse cu voce tare pe durata nunţii.”
•  
Arhiva Cercului de Folclor Cluj
 Bibliografie
Familia

• Bucin, Mihaela, Florică, dragu Tăicuțî! Repovestiri de familie, din Chitighaz, în O. Hedeșan, M.
Bucin (coord), Doamnele au vreme, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2017, p. 17 - 66.
• Costaforu, Xenia, Cercetarea monografică a familiei, București, Tritonic, 2005.
• Cristescu-Golopenţia, Ştefania, Gospodăria în credinţele şi riturile femeilor din Drăguş (Făgăraş),
Institutul de Ştiinţe Sociale al României, 1940. Retipărit sub titlul Credinţe şi rituri magice,
Bucureşti, 1944. Ediția a 3 -a : București, Paideia, 2002. (BCU Central, BCU Litere).
• Ghițulescu, Constanța, În șalvari și cu ișlic. Biserică, sexualitate, căsătorie și divorț în Țara
Românească a secolului al XVIII-lea, București, Humanitas, 2004.
• Iuga, Anamaria, Valea Izei îmbrăcată țărănește. Camera bună - dinamismul tradiției, Editura
Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2011.
• Kligman, Gail, Nunta mortului. Ritual, poetică și cultură populară în Transilvania, Editura Polirom,
Iași, 1998, Traducere de Mircea Boari, Runa Petringenaru, Georgiana Farnoaga si West Paul Barbu.
• Marian, Simion Florea, Nunta la români, Editura Grai și Suflet-Cultura Națională, București, 1995.
• Pamfile, Tudor, Dragostea în datina tineretului român, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 1998.
• Pop, Mihai, Obiceiuri tradiționale românești, ediție revăzută, postfață de Rodica Zane, Editura
Univers, București, 1999.
• Știucă, Alexandra-Narcisa, Cercetarea etnologică de teren, astăzi, Editura Universității din
București, București, 2007.