Frumoasa zona a Braşovului, cu împrejurimile sale, cu multitudinea de localităţi care

formează minunata Ţară a Bârsei, are o poziţie centrala in cadrul Transilvaniei medievale si
contemporane.
Poziţionate atât fizic cât si administrativ in centrul României, plaiurile braşovene ale
Ţării Bârsei si Ţării Făgăraşului, frumos colorate, incarcate de frumuseţea sălbatică a
peisajelor geografice, pe alocuri parcă necălcate de picior de om, face legătura pe drumuri
rurale. Şosele asfaltate sau pe cale ferata cu toate cele patru puncte cardinale.
Din punct de vedere fizico-geografic, Ţara Barsei care cuprinde localităţi precum Codlea,
Râşnov, Săcele, Predeal cu importanta lor urbanistica, apoi localităţile rurale precum Branul,
Tarlungeniul, Harmanul, Prejmerul, Sâmpetrul, Ghimbavul, dar si localitatea rural-
urbanistica Feldioara, a carei obiceiuri le voi prezenta, referindu-ma mai pe larg la armindeni,
un obicei preluat de la populatia saseasca care a trait aici.
Referindu-mă acum doar la Feldioara, am sa fac o descriere a aşezării comunei in
spaţiul natural al Tarii Barsei.
Feldioara este o foarte veche aşezare rurala din depresiunea Braşovului, fiind populata
încă din cele mai vechi timpuri, fapt dovedit de multitudinea izvoarelor istorice de pe aceste
meleaguri, scoase la lumina zilei de către arheologii muzeelor de istorie.
Minunata localitate Feldioara este asezata pe cursul mijlociu al Oltului, la 20 km de
oraşul Braşov, acolo unde se vede la orizont înăltându-se în câmpie o colină ca un val imens
al pământului românesc. Această colină, înaltă de 40-50m şi lată de 6-7 km ce urmează
direcţia vest-est, este colina Feldioarei, care taie de-a curmezişul acea ”felie” de şes a Tarii
Barsei care se îndreaptă spre nord si are in componenta satul Rotbav si colina Reconstrucţia.
Situata in partea de nord-vest a Tarii Barsei, colina Feldioarei porneşte de la Crisbav,
din coastele Munţilor Perşani - in vest-si se opreşte cu îndrăzneala in albia râului Olt, făcând
loc drumului de cale ferata care se prelinge pe lângă tumultoasa apa a Oltului si pe sub
zidurile in ruine ale bătrânei cetăţi Feldioara. Din nordul localităţii Bod se vad in zare turlele
bisericilor din localitatea Feldioara, aşezare înconjurată de o porţiune de şes, cu pământ fertil
străbătut de râurile Vulcaniţa si Barsa- afluenţi ai Oltului- in care se scurg după sezonul
hibernal, de pe dealurile împrejurătoare, apele zăpezilor iar in anotimpurile calde verdele
bogat al brazilor, al ierbii, al coroanelor copacilor ascunde într-o bogăţie de culori, aşezările
omeneşti ale localităţii, întregind aspectul de “ frumos in frumos” pe care-l oferă peisajele
naturale ale României
Populaţia comunei Feldioara este majoritare de naţionalitate română.
 În urma recensământului efectuat în anul 2002 s-a constatat ca localitatea are 6800 de
locuitori, care împărţiţi după etnii arata astfel: 5920 romani, 30 saşi, 700 maghiari, 150 rromi.
După confesiuni in Feldioara exista 6033 ortodocşi, 25 catolici, 730 reformaţi si 12 de alte
religii, situatia fiind la fel ca cea existenta in jurul anului 1880, acest lucru marcând o
oarecare tabilitate.

Reîntorcându-ne la discutia dinainte referitoarae la aşezarea geografică a comunei,

trebuie să menţionez că, pe lânga faptul ca Feldioara este aşezata într-un cadru natural
minunat, oferind peisaje superbe, ea este o localitate cu un imens potenţial turistic, din păcate
neexploatat, constând în cetatea feldioarei( construita de cavalerii teutoni in timpul sederii lor
aici), Biserica evanghelica şi Monumentul studentilor.
 Daca tot am pomenit însa de potentialul turistic localitatii trebuie sa spun că si din punct
de vedere intoric stă foarte bine. Muzeul de istorie al judeţului Braşov a efectuat sondaj
arheologic la Feldioara, in primăvara anului 1970. In urma cercetărilor s-a ajuns la
constatarea ca spaţiul localităţii Feldioara a fost locuit din cele mai vechi timpuri, deoarece s-
au găsit urme de aşezări: neolitice , din epoca bronzului, din epoca fierului, dacice, daco-
romane, din epoca prefeudala si din epoca feudala.
Datorita venirii cavalerilor teutoni in anul 1211 avem minunata cetate Marienburg si
un alt lucru important care are legătura cu obiceiul pe care doresc sa-l creionez este venirea
sasilor in anul 1213. Deci în localitate au convieţuit trei populaţii-teutonii, saşii şi românii.
In ceea ce priveşte situaţia administrativa a localităţii noastre putem reveni
asupra momentelor prin care aceasta a trecut de-a lungul istoriei .
La începuturile sale localitatea noastră era reprezentata de dezorganizare , dar
odată cu venirea cavalerilor teutoni si a saşilor ea a trecut pe rând de la forma
administrativa de cetate la cea de scaun , apoi datorita reformelor administrative din
1925 ea a devenit centru de plasa pentru „ plasa de jos ” si a fost condusa de un
pretor . După 1938 când s-au desfiinţat plăşile Feldioara a revenit la situaţia de sat
pană in 1990 când , datorita numărului de locuitori si a nivelului de dezvoltare , ar fi
putut deveni oraş , din cauze neştiute insa acest proiect a fost amânat .
Scopul acestui proiect nu este însa nici valorificarea turismului, nici realizarea unui
scurt istoric al comunei ci prezentarea unui obicei existent aici. M-am legat de aceste lucruri
pentru a putea face legături mai uşor in privinţa rădacinilor obiceiului ales de mine, obicei
preluat de la populaţia săsească.
Obiceiurile existente aici sunt variate şi sunt imparţite in tot anul in funcţie de perioada
desfăşurarii lor. Le voi enumera pe toate chiar daca unele nu se mai ţin şi şi-au pierdut din
însemnatate in rândul localnicilor, oprindu-mă insa la armindeni, deoarece acest obicei a fost
ales de mine ca tema pentru acest proiect datorita faptului ca trezeşte intotdeauna satul la
viata si insuflă aer de sărbatoare atunci când are loc.
După cum am menţionat mai sus obiceiurile si traditiile de pe meleagurile feldiorene sunt
numeroase, dintre ele pot aminti: Borda sau Boarda (la Feldioara obiceiul avea loc in
aceiaşi zi in care un gospodar al satului organiza claca pentru secerat ), Dărdaica (ţinut
in ziua de 24 iunie de Sânziene), Târgurile ( in prezent târgul la Feldioara se desfasoara
de doua ori pe an : pe data de 24 Martie si 13 Decembrie) , Burdihoazele ( ca si
armindenii , burdihoazele sunt un obicei săsesc . Acesta se desfăşoară la lăsatul secului ,
adică la începutul postului mare ,al Pastelor), Ziua de 1 mai, Obiceiurile crestine ( Steaua,
Pogorâta, Botezul), nuntile din comuna Feldioara si nu in ultimul rând Armindenii. Pentru a
nu părea straniu ca am mentionat si nunta in rândul obiceiurilor trebuie sa spun ca exisa aici
obiceiul pauzei de dupa Hora miresei când toti nuntasii pleacă la casele lor pentru a se ocupa
de treburile gospodareşti, apoi in jurul orei 22:00 se intorc la nunta unde petrec până in zorii
zilei.
După cu am spus şi mai sus eu ma voi opri la detalierea obiceiului reprezenat de
armindeni. Acest obicei nu este întâlnit doar în comuna Feldioara sau doar in Transilvania ci
este intalnit sub aspect putin diferit si în Banat, Moldova şi Bucovina, din acest motiv voi
incerca sa prezint si aceste faţete ale obiceiului înaite de prezentarea desfăşurării lui la noi in
comună pentru a remarca diferitele aspecte comune dar si diferenţele.
Armindenul numit altădată Armindin, Arminder, Armendin, Băuiu şi Păuiu cade in ziua de 1
mai cand se serbeaza si ziua profetului Iermia, de unde i se trage şi denumirea. În unele părţi
din Transilvania şi Banat cade in seara dinaintea Sf. Gheorghe si in seara dinaintea zilei de
Ispas.În ajunul acestei zile, care se serbează de unele femei prin nelucrare in casă si la câmp,
pentru vifor si grindină, mai fiecare familie românească din Banat si Transilvania are obiceiul
sa planteze in fata casei sale, si mai ales la poarta, cate o ramură verde de fag, de stejar, de
salcie, sau de oricare alt arbore care primeşte numele de arminden
Această ramură, prăjina sau arbore inalt se lasa in fata casei pană cade singur, sau până
se macină grâu nou, si cand se face prima oară pâine din acest grâu, care se serveşte apoi in
casă de noroc, atunci se taie si se aprinde focul in cuptor cu el.
Adusul armindenului din pădure si pusul lui se fac fără nici o ceremonie. Daca padurea
este departe de sat si timpul este urât atunci se aduce in ziua de 29 aprilie.
În alte părti ale Tansilvaniei cum ar fi la Haţeg se povesteste tot aşa. Aceştia spun că „ atunci
cand tăia Irod pruncii, a tăiat toata ziua pana seara; unde a ajuns seara a pus arbore ca
armindenul, semn ca sa ştie pâna la casa a ajuns; dimineaţa însa la toate casele a aflat
arminden, si aşa a scapat şi Domnul Hristos”.
Originea acestui obicei este foarte frumos descrisă de poetul nostru George Coşbuc într-o
admirabila legendă intitulată „ Armingenii’:

Pe când umbla Hristos prin ţara,

Laţind cuvântul său frumos,
Ovreii toţi i-au scos ocară
Şi cărturarii lor cercară
 Prilej să piardă pre Hristos
Aşa, într-o noapte-ntunecată,
Când vecinicul Mântuitor
Durmea-ntr-o casă-ncreştinată,
Găsitu-l-au ovreii-ndată
Şi sfat făcut-au de omor.
La miazanoapte aveau sa vie
La casa unde el dormea
Şi, casa pentru ca s-o ştie,
Au pus ca semn şi mărturie
În faţa casei o nuia.
Dar Dumnezeu, cel ce scoboară
Şi-n gândul cel mai nevădit,
Nu lasă pe-al sau fiu să moară,
Căci a răscumparării oară
Şi vremea morţii n-a sosit
Şi Dumnezeu orbit-a firea
Ovreilor impinşi la rău
Încât sa n-aibă nicăierea
Vreun chip de-a făptui pieirea
Născutului din Dumnezeu.
La miezul nopţii-n gloata mare
Ovreii pe furiş pornesc
Si ovreii urlă de mirare,
Că ei la casa fiecare
Ca semn câte-o nuia zăresc.
„Dac-am pierdut şi astăzi prada
Cu greu putea-vom s-o găsim!”
Porneşte-apoi răcnind grămada,
Perândă-n zgomot toată strada
Tăcutului Ierusalim.
Dar neputând să mai găsească
Pe Hrist ca să-l omoare-n somn,
Pierdut-au noaptea duşmanească
 Şi n-au putut sa-ndeplinească
Pieirea vecinicului Domn
Şi din acea zi-nainte
Rămas-a obicei , si spun,
Că pentru aducerea aminte
De noaptea mântuirii sfinte
Românii şi azi armingeni pun.

La feldioreni armindenii sunt un obicei pe care l-au moştenit si preluat de la populaţia

săseasca ce a locuit aici . Acest obicei se desfasoară in ziua sărbătorii creştine de
Pogorârea Sfantului Duh sau Rusaliile , în duminica cincizecimii , la 50 de zile după
Sfânta sărbătoare a Paştelui , aşadar nu are o data fixa de desfăşurare, si incheie ciclul
sărbătorilor pascale.
Dat fiind caracterul agrar al localităţii o vorba din bătrâni spune ca „ daca nu se
seamănă cucuruzu – porumbu – pana la Armindeni , poţi sa bagi mestecăul mămăligii pe
foc ” .
Protagoniştii principali ai acestui obicei erau flăcăii şi fetele din sat care aveau
o vârsta potrivita pentru căsătorie si intenţia de a se căsatori .Cetele erau compuse din
câte 5-10 băieţi fiecare punând perechea de armindeni la poarta celei alese de inima
lui . Acum obiceiul s-a adaptat perioadei in care trăim si si-a modificat si lista de
beneficiari .
Cu doua zile înainte de Rusalii băieţii merg in pădure si , cu acordul pădurarului ,
taie mesteceni tineri care a doua zi vor deveni armindeni . Armindenii se bat in
pereche , deci trebuiesc tăiaţi cate doi pentru fiecare fată . Pomişorii odată tăiaţi se
adăpostesc in curţile flăcăilor sau intr-o alta curte unde exista spatiu pentru depozitarea lor
(deoarece ei trebuie sa stea la adăpost si neapărat in picioare pentru a nu li se strica frunzele),
pentru ca în noaptea de sâmbăta spre Duminica sa fie bătuţi la porţile fetelor, făra ca
acestea sa stie cine este cel care a dorit sa bată armindenul la poarta ei . În trecut de
perechea de armindeni flăcăul agăţa un semn distinctiv iar seara la bal fetele îşi
alegeau partenerul alegând unul din semnele primite . După ce toţi armindenii au fost
bătuţi , pe la amiaza toate cetele de băieţi se aduna in centrul satului unde are loc unul
din cele mai frumoase momente ale obiceiului pentru ca acum intregul sat respira aerul de
sarbatoare indiferent ca mai sunt sau nu vizati in mod principal de acest obicei. Acum băietii
sunt îmbracaţi în costume naţionale , caii si căruţele sunt împodobite cu hârtie
creponată de diferite culori şi sunt frumos incărcaţi cu flori de diferite feluri şi culori,
specifice perioadei . Se dansează hora , se cânta . Se face o parada a căruţelor in centru
si apoi se pleacă pe fiecare strada cântând .
La aceste manifestări sunt de obicei antrenaţi sa participe si cei de la fanfară, primarul,
directorul şcolii, restul oficialitătilor si nu in ultimul rând, dupa cum am mai spus, toti satenii
dornici de sarbatoare.
Seara sau a doua zi, in functie de cum se termina perindarea prin sat, băieţii merg
pe la casele fetelor, de data aceasta fiind aranjati la patru ace, asa cum se cuvine unui
adevărat peţitor si sunt serviţi cu prăjituri si cozonac, ba chiar si cu un pahar de
tărie. Şi acum se aud răsunând cântece de petrecere si voie buna .
Cu ocazia Rusaliilor si a armindenilor in sat se respira o stare de sărbătoare si
de voie buna de tip arhaic .
Pregatirile pentru ziua sarbatorii sunt importante pentru ambele tabere, adica si pentru
feciorii care umbla prin sat cat si pentru fetele care asteapta arminzenii, acestea facand
curatenie in fata portii si pregatind cele mai bune si mai gustoase bucate.
Trebuie menţionat ca acţiunile premergatoare tradiţiei sunt făcute cu multa migală dar
nu sunt sărbatorite sau aduse in atenţie. Ornarea cărutelor este de fiecare data alta si neapărat
diferită între cete, caii sunt dintre cei mai gratioşi iar in cazul in care tinerii flacai nu au caii
lor acestia imprumuta de la ceilalti gospodari din sat, cantecul interpretat este de asemenea
repetat inainte pentru a iesi cât mai bine iar baietii mai mici îi asculta in ziua sărbatorii si
invata si ei sa fie cât mai priceputi pentru ai putea urma aşa cum se cuvine. Daca tot vorbim
de cete trebuie sa spun ca şi formarea acestora este făcuta cu un rost si nu la voia întamplarii.
Băieţii sunt prieteni si sunt apropiaţi ca varsta, astfel ca exista cete de baieti mai mari şi mai
mici. Uneori cei mai tineri (10-12) ani se aduna si ei si formează o ceata fiind desigur insoţiti
de un adult. Legat de cete su grupurile de baieti, mai e important i faptul ca responsabilitatile
lor in ziua armindenilor sunt bine determinate fiecare avand cate un rol bine stiut dinainte.
Rolurile lor se modifica pe parcursul intregii zile si astfel, prin rotatie toti reusesc sa faca de
toate. Functiile lor sunt legate de plasarea mestecenilor la porţile tinerelor fete : 2-4 bat cu
barosul ( este un fel de ciocan mai mare) un ţăruş gros în pământ pentru a face gropile, în
acest moment sincronizarea este esenţială pentru a reuşi să creeze un ritm perfect armonizat.
Alţi 4 aduc simbolul întregului eveniment şi anume mestecenii, şi nu in cele din urmă restul
echipei are grija ca aceştia să stea drepţi şi să fie bine prinşi in pământ pentru a nu cădea.
Întreaga distribuţie rezultă in jur de 12 persoane şi nu vreau să las să se înţeleaga ca ceilalţi
stau degeaba ( daca echipa este formata din 15) pentru ca lucrurile nu stau aşa, deoarece după
cum am mai spus atribuţiile revin fiecăruia prin rotaţie, dar este important ca cel care doreşte
sa pună armindeni la poarta unei fete sa participe activ la plasarea lor la acea casă.
Chiar şi după ce trece sărbatoarea armindenii sunt lăsati la poarta in jur de o săptamana,
asta pentru ca intregul sat trebuie sa ştie cine a avut armindenii şi la fel de important este câte
perechi de mesteceni poposesc la portile tinerelor.
După cum am mai spus astăzi obiceiul persistă, ceea ce este un lucru bun, însă s-a
adaptat vremii si si-a schimbat putin direcţia fiind mai mult îndreptat spre latura financiară,
lucru care din păcate pentru satul romanesc nu se intampla numai in cazul acesta si nu numai
in Feldioara.
Obiceiul armindenilor este unul care este încadrat mai mult in dimensiunea sociala
deoarece are in vedere, in mod preponderent, elemente de interacţiune, relaţionare şi este
bazat pe comunicare de mesaje evidente sau mai putin evidente întelese de cei implicaţi dar şi
de cei dinafara. Desi incheie ciclul sărbatorilor pascale armindenii nu sunt încadraţi in
categoria obiceiurilor creştine sau religioase şi nu sunt amintiţi sau celebraţi in Biserică,
neavând elemente comune cu acestea chiar dacă, la început în prezentarea obiceiului aşa cum
exista în alte părţi am menţionat că, originea sau mai bine spus, rădăcina acestuia are la bază
un element religios, acest lucru fiind de asemenea foarte bine nuanţat în legenda poetului G.
Coşbuc.
În încheierea acestui proiect voi încerca să realizez, cât mai bine, şi o prezentare vizuală
a obiceiului cu ajutorul câtorva poze care surprind momentele esenţiale care marchează
desfăşurarea evenimentelor în acesată zi importantă, în speranta că prin intermediul lor voi
reuşi să evidenţiez cât mai bine frumuseţea acestui minunat obicei care se desfaşoară în
comuna noastră.
Bibliografie:

1. Florea Costea ’’Repertoriul arheologic al judeţului Braşov’’ 1995

2. G. Coşbuc, „Balade şi idile”, Bucureşti 1893
3. N.Dunăre, „Ţara Bârsei”, vol I, Ed. Academiei, Bucureşti 1972
4. Podea Ioan,’’Monografia judeţului Braşov’’, Tipografia Astra, 1937
5. Simion Fl. Marin, „Sărbătorile la români”(studiu etnografic), Ed. Grai şi Suflet
Cultura Naţională, Bucureşti 2001