INTRODUCERE

Traditiile romanilor sunt comori ce nu ar trebui uitate sau parasite si nici schimbate prin
troc cu alte obiceiuri importate din alte tari. Ele sunt ale noastre, ne caracterizeaza, ne definesc si
prin ele ne simtim mai bogati, mai alesi, mai altfel decat altii. Aceste traditii ne fac mai "exotici"
in ochii europenilor si altor natii, putem fi subiect de discutii si de lauda, de aprecieri cu semnul
mirarii.
Traditiile romanilor sunt diferite de la o zona la alta, dupa cum spune vorba cate bordeie,
atatea obiceiuri, insa tocmai acest lucru ne face mai frumosi, mai atragatori si mai originali.
Poporul roman a fost intotdeauna un popor credincios, in majoritate ortodox, iar majoritatea
traditiilor si obiceiurilor relationeaza cu sarbatorile religioase. Varietatea traditiilor si obiceiurilor
se datoreaza trecutului zbuciumat pe care l-a avut poporul nostru, cotropitorii ce au venit in tara
noastra s-au indragostit atat de mult de ea, incat s-au stabilit aici, si-au intemeiat familii, au adus
cu ei datini si obiceiuri si au imprumutat de la noi, rezultand mozaicul de traditii si obiceiuri.
Sunt zone in tara noastra frumoasa unde traditiile din mosi stramosi nu si-au pierdut
practica nici in zilele noastre, frematatoare, moderne, mereu in schimbare, si aici ma refer la
zona Maramuresului, spre sursa raului Iza, unde este singurul loc din Europa in care se mai
produce ceramica rosie nesmaltuita. Vasele de diferite forme si marimi, pictate apoi in verde viu,
rosu sau albastru sunt realizate prin aceeasi tehnologie neschimbata: framantarea lutului cu
picioarele, pisarea cu ciocane din lemn, prepararea pigmentilor din pietre abrazive, forma
cuptorului. Crescatorii de animale se preocupa de prelucrarea lanii oilor (de la toarcerea cu furca,
tesutul si indesarea lanii in vartej, pana la realizarea de covorase, paturi, toale cu razboiul de
tesut ). Bisericile din lemn existente in acea zona dezvaluie utilizarea si prelucrarea lemnului in
constructii, sculpturi si unelte in gospodarie. Costumele traditionale populare sunt realizate cu
migala, pricepere si rabdare, iar traditia portului maramuresean constituie o viziune
spectaculoasa, mai ales la festivaluri, spectacole cu specific folcloric si port popular.
Aceasta zona este data drept exemplu, intrucat aici s-au pastrat traditiile parca mai
abitir ca in orice alta zona, unde oamenii si-au pastrat vorba, portul, obiceiurile gastronomice si
preocuparile lor, dar mai ales ospitalitatea prin care ne-am capatat faima noi, romanii.
Traditiile de sarbatori sunt, de asemenea, insotite de obiceiuri si ritualuri la care nu dorim sa
renuntam, pentru ca ne umplu sufletul de bucurie ai atunci simtim ca vine sarbatoarea cu
adevarat.
In Ardeal se pastreaza inca un ritual al fertilitatii ce dainuie din Evul Mediu, stropitul
fetelor cu parfum, iar udatorii sunt rasplatiti cu oua inrosite si vin.
Mirosul cozonacilor, al carnatilor afumati, a tobei si a sarmalelor de Craciun ne vesteste
sarbatoarea si ne putem bucura de ea mai bine. N-as putea sa imi imaginez insa Craciunul fara
bradul impodobit, fara cadouri si fara bucuria zapezii.Traditia Ignatului, a porcului taiat in
ograda cu savurarea pomenii porcului se pastreaza de demult, iar copii ce s-au mutat la oras,
revin la parinti la tara pentru a continua acest obicei.
Mirosul de pasca, drob de miel, ouale inrosite care se ciocnesc de Sfanta sarbatoare a
Pastelui rostindHristos a inviat! si Adevarat a inviat! ne fac sa intram in spiritul sarbatorii si sa
ne bucuram cu adevarat de invierea Domnului, dupa ce am am postit pana in Vinerea Patimilor.
Macinicii facuti in casa de 9 martie sunt, de asemenea, un obicei, care difera de la o zona la alta,
in Moldova macinicii se fac fara zeama, din aluat de cozonac si copti la cuptor cu nuca, miere si
scortisoara, insa in partea de sud a tarii ei se fac din apa cu sare, se fierb in apa si se sevesc cu
zahar, nuca si scortisoara. Oricum ar fi, gasim un nou prilej de bucurie si desfatare, iar barbatii se
lauda ca pot sa bea cele 44 de pahare de vin, chiar daca se consuma mult mai putin de fapt.
Am enumerat doar cateva traditii si datini care imi vin in minte, insa ele sunt mult mai
multe, unele dintre ele au fost uitate sau parasite din lipsa de urmasi sau doritori.
Am avut ocazia sa vizitez si sa vad locuri extraordinar de frumoase din tara noastra, sa
gust mancaruri savuroase, sanatoase, cu ingrediente naturale, cu legume din gradina, branza
facuta in casa si carne de animale crescute in ograda, sa vad sculpturi, vase ceramice si oameni
simpli, sa aud cantece populare romanesti cum nu mai auzi in niciun alt colt al lumii si pot spune
ca nu as vrea sa renunt sau sa nu mai am ocazia sa retraiesc aceste momente, la fel cum nu as
vrea sa mint si sa spun ca nu sunt romanca.
Romanul se defineste prin traditiile, obiceiurile si datinile sale. Ia-le pe acestea si nu va
mai ramane un roman adevarat! Prin urmare, nu vreau sa renunt la nici o traditie, nici un obicei
pe care-l practic si imi doresc ca niciun alt roman sa nu renunte, atata timp cat ii sta in putere.
 CAPITOLUL I

TRADITII SI OBICEIURU

INTALNITE IN CADRUL LOCALITATII NARUJA

Năruja este o comună în judetul Vrancea, Moldova, România, formată din

satele Năruja (resedinta), Podu Nărujei, Podu Stoica si Rebegari

Comuna se află în vestul județului, în zona de munte, pe valea râului Zăbala și a

afluentului său Năruja. Prin comună trece șoseaua județeană DJ205D, care duce spre sud
la Paltin, Spulber și Nereju, și spre nord la Valea Sării (unde se termină înDN2D). La Podu
Stoica, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ205M, care o leagă spre vest
de Nistorești.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Năruja se ridică la 1.659

de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră
1.922 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (96,02%). Pentru 3,92% din populație,
apartenența etnică nu este cunoscută.] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor
sunt ortodocși (95,18%). Pentru 3,92% din populație, nu este cunoscută apartenența
confesională.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Vrancea a județului Putna,
și era formată din satele Lunca, Năruja, Petrești, Podu Năruja, Podu Stoica, Poenița, Reghiu și
Stroești, având în total 997 de locuitori. În comună funcționau o biserică și o școală mixtă cu 29
de elevi.[5] Anuarul Socec consemnează în 1925 comuna ca reședință a plășii Vidra din același
județ, având în aceleași 8 sate, o populație de 1210 locuitori.[6]
În 1950, a devenit reședința raionului Năruja din regiunea Putna, dar după doi ani, în 1952, a fost
inclusă în raionul Focșani din regiunea Bârlad și apoi (după 1956) din regiunea Galați. În 1968, a
fost transferată la județul Vrancea
Singurul obiectiv din comuna Năruja inclus în lista monumentelor istorice din județul
Vrancea ca monument de interes local este biserica „Cuvioasa Paraschiva” din centrul satului
Năruja. Ea este clasificată drept monument de arhitectură și datează din 1788.

Comuna Naruja este situate in Subcarpatii de Curbură in centrul Depresiunii Vrancea, se

află localitatea Năruja una dintre cele mai vechi sate răzesesti, sate-stup sau matca din Vrancea,
socotita ,,inima Vrancei"
Culoarul depresionar este flancat de dealuri cu altitudini de 600m, la confluenta a doua
rîuri mari- Zăbala (sinonim cu murdara, a face zgomot) si Năruja (sinonim cu Frumoasă) si,
totodata la confluenta a doua culturi: cea locala traditională (chiar arhaică in unele aspecte) si cea
modernă dinspre oras -Focsani.

Comuna Năruja are asejare de tip rasfirat, satele imprastiindu-se de-a lungul cursurilor de
ape care o traverseaza.
Năruja este asezata la vest de resedinta de judet- municipiul Focsani-la distanta de 55 km de
drumul judetean Focsani-Năruja. Ocupa o suprafata de 31 km patrati si este cuprinsa intre
hotarele:
-In partea de Nord-Est-comuna Valea Sării, respectiv, satul Prisaca, prin dealurile plaiul Bradului
si Roschila si in apropierea confluentei Zăbala cu Putna (la Grumaz).
-Spre Est - se invecineaza cu comuna Reghiu, de care o desparte un sir de dealuri: Porcăret,
Mestecenilor, Scortărie.
-Spre Sud se invecineaza cu comuna Paltinului.
-La Vest se afla comuna Nistoresti.
-Spre Nord Vest se invecineaza cu Vrâncioaia, de care este despartita de dealurile Nărujei si
Plopului.
Legaturile Nărujei cu lumea se fac in lungu Văii Putnei, prin (poarta Prisaca), si prin saua de la
Rerghiu, către Valea Milcovului.
Singurul obiectiv din comuna Năruja inclus în lista monumentelor istorice din județul
Vrancea ca monument de interes local este biserica „Cuvioasa Paraschiva” din centrul satului
Năruja. Ea este clasificată drept monument de arhitectură și datează din 1788.

LA BISERICA DIN SAT

In zona depresionara a Subcarpatilor Vrancei, populatia este mentionata ca fiind

prezenta din timpuri indepartate, ,,ceea ce atesta continuitatea ei intr-un spatiu bine delimitat,
care a beneficiat de conditii favorabile perpetuarii generatiilor pana in zilele noastre".
Asezarile umane constituie elementul principal antropic, iar populatia este elementul vital al
acestuia.
Comuna Năruja cuprinde sapte sate, fiind considerata ,,inima Vrancei". Este una dintre
cele mai vechi sate razesesti, sate-stup sau matca din Vrancea. Are din aceasta perspectiva o
relevanta si inconfundabila istorie.
 Inceputurile existentei, ale asezarilor omenesti de pe aceste meleaguri se pierd in negura
vremurilor, neputand fi datate cu exactitate. Ele sunt, insa, stabilite in timp si atestate arheologic.
Stau drept marturie in acest sens rezultatele sapaturilor facute in zona Bârsesti, aceasta scotand la
iveala un bogat si convingator inventar arheologic.
Inventarul acestor asezari pune in evidenta faptul ca zona montana a subcarpatilor din Vrancea,
care incadreaza si comuna Năruja, a fost o zona de interferenta a mai multor culturi, in special in
neoliticul tarziu.
In zilele noastre ca unitate administrativ-teritoriala, Năruja este formata din opt sate,
satul Năruja fiind in centrul comunei. Este asezare de tip rasfirat, satele sale insirandu-se de-a
lungul cursurilor apelor care o traverseaza. Vatra satului cuprinde toate edificiile socio-
culturale:primarie, ocol silvic, sector de exploatare forestiera, sectie de prelucrare a lemnului,
sectie de covoare manuale, brutarie, camin cultural, scoala, biserica, biblioteca, spital, dispensar
uman, dispensar veterinar, posta, telefoane, politie, piata , terenuri sportive, amfiteatru de vara,
societati si asociatii familiale.
Sistemul locuintelor imparte satul in doua: centrul satului (este dominat de blocuri cu 2
si 4 etaje si case cu parter si etaj); celelalte sate componente au case traditionale, acoperite cu
sindrila, cu stalpi sculptati la intrare, cu gradini, curti, anexe pentru animale, finarii pentru
nutreturi si mici livezi de pomi fructiferi.
Natura variata a comunei se rasfrange si asupra elementului uman si culturii sale. Astfel,
nărujenii sunt oameni bine dispusi distractivi si iubitori ai traditiilor populare si spirituale,
remarcandu-se chiar un conservatorism in actuala directie.
Locuitorii comunei sunt de tip inalt, slab, saten sau blond. In general sunt oameni activi.
Polulatia este formata in totalitate din romîni, numarand 2016 locuitori. Indicele de natalitate este
de 14%, iar indicele de mortalitate de 9-10%. Sporul natural este de 4-5%. In ce priveste migratia
populatiei, in trecut si astazi , se mentine transhumanta (sat-iarna si deal-vara).
Dupa revolutia din 1989, libertatea plecarii in strainatate a permis multor tineri ai
comunei sa plece in Italia, Franta, Ucraina, Iugoslavia, Canada, America, aceasta fiind si
consecinta restrangerii locurilor de munca si a somajului.

COPII DIN SAT LA HOR

 HORA IN PRIMA ZI DE PASTE

ADUNARE LA CAMINUL CULTURAL DI COMUNA IN PRIMA ZI DE PASTE

HORA BAIETILOR

Prima aparitie cartografica a Vrancei dateaza din anul 1700, an al celei dintai realizari
cartografice a unui romăn în legatura cu tara noastra. Este vorba de harta Munteniei, alcatuita de
stolnicul Constantin Cantacuzino si tiparita la Padova (Italia). Pe aceasta harta se mentioneaza
muntii Vrancei in limbile latina (Montes Wrantz Moldavie) si greaca.
A doua mentiune cartografica a Vrancei apare pe harta Moldovei, alcatuita de Dimitrie
Cantemir si tiparita in anul 1737, la Amsterdam /Olanda si poarta in coltul din stanga, jos,
urmatorul titlu: Principatus Moldaviae nova et accutata Descriptio Delineaute Principe Demetrio
Cantemir.
Cea mai interesanta numire geografica din cate figureaza pe harta lui Cantemir este, intre altele si
Vrancea - scrisa Vranczia- aratata ca fiind numele unui sat, pe care Cantemir il situeaza
aproximativ in centrul depresiunii, aproape de confluenta celor doua rauri principale ale
acesteia, Putna si Zabala.
Dupa Aurel Sava, satul Vranczia de pe harta lui Dimitrie Cantemir se identifica cu satul Năruja
de astazi.
Potrivit legendei, principalele sate vrancene ar fi fost intemeiate de cei sapte feciori ai
Tudorei Vrâncioaia, care au primit ca recompensa dupa biruinta de la Războieni, din 26 iulie
1476, cei sapte munti ai Vrancei cu Valea lor, întărind prin hrisov de pergament si cu pecetea lui
proprietatea de veci a acestor locuri. Fiecare si-a ales cate un munte la poalele cărora s-au
întemeiat mai tîrziu satele: Negrilesti, Tulnici, Păulesti, Spinesti, Bîrsesti Nereju si Năruja.
 Acestea sunt consemnate de Mihail Canianu si Aurel Candrea in 1897, in ,,Dictionar
geografic al judetului Putna".
Intreaga zonă de la curbura Subcarpatilor este recunoscuta in lucrarile de specialitate ca fiind de
o mare complexitate structurala si tectonica.Evolutia geologica a zonei subcarpatice cunoaste
amprenta puternica a unei tectonici active care a creat un ansamblu de straturi cutanate. La
randul lor, cutele, sub impulsul miscarilor scoartei, au fost dislocate, aparand frecvent linii de
fracturi, de incalcari, de decrosari etc.
Asadar, Vrancea este cea mai activa zona seismologica din România, fiind situata la
intersectia a trei placi tectonice: placa est-europeana, subplaca italo-alpina si subplaca moesica.
Privind relieful, putem spune ca avem de-a face cu o singura unitate morfologica.
Ea prezinta mici particularitati in componentele sale.
Aceasta unitate este predominanta de o succesiune de dealuri, versanti, mici bazinete
depresionare, terase (I-IV), albiile minore si majore ale celor doua rauri. Zona este puternic
fragmentata de torenti care au creat adevarate ravene si ogase in punctele Podul Stoica, Petresti si
Rebegari. Pe alocuri sunt evidente si alunecarile de teren.
Pozitia geografica a comunei Năruja in configuratia Subcarpatilor de Curbura confera
teritoriului caractere climatice de tranzitie - de la climatul specific campiilor (aflate la rasarit), la
climatul montan (aflate la apus).
Cu toate acestea,exista o influenta mai mare a climatului montan remarcata pentru
topoclimat de adapostire. In general il putem considera un climat submontan.
Temperaturile medii lunare, multianuale variaza intre -18 grade (in luna ianuarie) si +18 grade
(in luna iulie).
Din inversiunile termice deriva si ceturile care persista uneori pe vaile Nărujei, Zăbala si
Peticului, primavara si toamna.
De o importanta majora ramine insa reteaua de ape curgatoare permanente care pot fi
separate in doua categorii: reteaua autohtona si reteaua alohtona. Din categoria apelor curgatoare
permanente fac parte cele doua mari rauri: Zăbala si Năruja.
Rîul Zăbala, are o lungime de 64 km si un bazin hidrografic cu o suprafata de559km pătrati fiind
al doilea curs de apă mai important din cuprinsul Vrancei.
Rîul Năruja este unul dintre cele trei cursuri de apă mai însemnate ale Vrancei, fiind afluentul
rîului Zăbala. Are o lungime de 29km si dreneaza un bazin hidrografic cu o suprafata de 166 km
patrati.
In cadrul zonelor fito-pedologice ale României, corespunzatoare zonalitatii climatice,
teritotiul comunei Năruja face parte din zona de vegetatie forestiera (subzona padurilor de
foioase) si a etajului de amestec (fag, gorun, stejar). Aceasta vegetatie este insa complexa.
04.06.2008
 CAPITOLUL II

CERCETARI PROPRII

Festivalul “Comoara Vrancei” din Naruja

Amfiteatrul natural din Naruja a fost gazda editiei cu numarul 32 a Festivalului concurs
interjudetean de muzica populara “Comoara Vrancei” la care au participat concurenti din zonele
limitrofe ale Vrancei si din alte judete precum Suceava, Arad sau Cluj, pentru a le arata celor
prezenti frumoasele lor traditii.
Acest Festival este unul dintre cele mai importante din Tara Vrancei, un prilej pentru
solistii de muzica populara de diverse varste sa isi arate portul popular specific zonei lor si
talentul artistic, cat si pentru publicul sosit din diverse localitati ale zonei istorice Tara Vrancei sa
isi poarte traditia si obiceiurile pe mai departe.
“Comoara Vrancei” este unul dintre cele mai longevive manifestari din Tara Vrancei la
care sunt invitati sa participe concurenti din fiecare comuna a judetului Vrancea si din alte judete
in functie de sectiunile concursului: solisti vocali, solisti instrumentisti, grupuri vocale sau
grupuri instrumentale, care prezinta creatii populare din zonele etnografice din care provin.
Printre participantii care au incantat asistenta s-au numarat si “Buciumasii” din comuna
Spulber si “Cimpoierii” din comuna Nistoresti, ansambluri folclorice care reprezinta cu mandrie
folclorul si traditia din Tara Vrancei.
Hora cu scrânciob

Obiceiul scrânciobului este unul de amiază, realizat de tineri flăcăi, şi are loc în cea de-a
doua zi de Paşte. Această tradiţie adună laolaltă toţi sătenii, care asistă la datul în leagăn al
tinerelor fete. În primul rând, erau date în dulap fetele de măritat de către flăcăii care le iubeau.
Se spunea că, astfel, vor fi ameţite şi convinse să se mărite mai repede.

Flăcăii construiau din timp dulapul, o instalaţie din lemn gros, cu patru braţe, care poartă câte
un scaun ca raftul unui dulap, de unde îi vine şi numele. Instalaţia seamănă cu roata de la morile
de apă şi este pusă în mişcare de flăcăi puternici, care învârt de o manivelă. Fetele îi răsplăteau
pe flăcăi pentru truda lor cu ouă roşii sau încondeiate, pe care le ţineau în sân sau în buzunarele
de la ilice.
Toată suflarea satului prezentă la horă privea la această distracţie. Era o veselie grozavă.
Era şi o întrecere între flăcăi, care să le dea în dulap pe fetele cele mai renumite, dar şi
între fete (care a fost preferata celor mai mulţi flăcăi). Copiii abia aşteptau să facă lăutarul scârţ!
ca să plece flăcăii şi fetele la joc şi ei să le ia locul la scrânciob. Asta era distracţia lor cea mai
mare de peste an şi doreau să profite de ea din plin. Uneori, se dădeau în dulap şi însuraţii, chiar
şi bătrânii, spre hazul tuturor.
 Se spunea că aceia ce au fost daţi în scrânciob îşi vor îndeplini visurile, vor avea un an
bogat şi vor trece mult mai uşor peste greutăţi.
După zilele de Paşti, scrânciobul era dezmembrat şi depozitat de către feciorul care se ocupase de
instalarea lui şi nu se mai folosea decât anul următor la hora de Paşti.
 CAPITOLUL III
STUDIUL PRINCIPALELOR ELEMENTE DESPRE LOCALITATEA NARUJA

Comuna Năruja se afla la circa 50 km de municipiul Focşani, reşedinţa judeţului Vrancea,

pe Drumul naţional D2 spre Braşov, iar din comuna Valea Sării, spre stânga, pe drumul judeţean
D205. Localizare geografică: 45º50’ Nord şi 26º47’ Est. Vezi HARTA AUTO
View Larger Map
Localitatea Năruja, conform istoricilor M. Canianu şi A.Candrea în
monografia ,,Dictionarul judeţului Putna”(din 1893) şi prin argumente antropogeografice, este
considerată ca fiind unul dintre cele mai vechi sate răzeşti (sate-stup sau matcă) din Vrancea. Pe
harta ilustrului Domnitor moldovean Dimitrie Cantemir apare localitatea VRANCZIA,
identificată ulterior cu Năruja de azi. De altfel, datorită particularităţilor sociale, economice,
religioase s.a.m.d., Cantemir i-a conferit acestei zone, denumirea de Republica Vrânceană în
lucrarea sa”Descriptio Moldavae”, ca un corolar la spiritul de egalitate, liber şi hotărât pentru
apărarea moşiilor comune ale ţăranilor răzeşi.
La sfârşitul sec.al XIX-lea, Regele Carol I a dorit să poarte numele de Carol de Vrancea
şi, un timp, oficialitatile vremii au socotit Năruja ca o zona indicata pentru construirea unui
castel regal, inainte de ridicarea Peleşului la Sinaia.
Poziţionată în zona depresionară a Subcarpatilor Vrancei, comuna Năruja cuprinde patru sate
(Năruja, Petreşti, Podu Stoica, Podul Nărujii, Rebegari), fiind considerată ,,inima Ţării Vrancei”,
continuitatea în acest spaţiu delimitat în Depresiunea geografică a Vrancei, fiind dată de
elementele antropice bine conturate. Prin inventarul arheologic bogat s-a determinat aici o zona
de interferenţă a mai multor culturi, în special din neoliticul târziu. Principala instituţie
administrativă – Primăria, se află în centrul satului Năruja (naruja.infoprimarie.ro/).

Poarta de intrare în curtea vechii Primării a comunei

 Comuna este localizată la confluenţa râurilor Zăbala şi Năruja, la o altitudine de 600 –
700 de metri deasupra nivelului mării. Clima zonei este moderat – continental, cu temperature
medii anuale de 8ºC, cu primăveri şi toamne lungi, însorite şi ierni blânde. Precipitaţiile sunt
dese, ajungând până la 600 litri/ mp anual.
Solul pe care se află localitatea are un strat litologic din era Neozoică, perioada
Terţionarului (subperioada Neogenului) şi face parte din flişul Carpaţilor Orientali, format în
timpul retragerii Mării Sarmatice. Astfel, stratele petrografice sunt alcătuite din marne, gresii şi
conglomerate, acoperite de solul brun. Din punct de vedere fito-pedologic, corespunzătoare
acestei zonalităţi climatice, Năruja face parte din zona de vegetaţie forestieră (subzona pădurilor
de foioase) şi a etajului de amestec (fag, gorun, stejar).
Zona de la curbura Subcarpaţilor este recunoscută ca fiind de o mare complexitate
structurală şi tectonică, deosebit de activă, fiind situata la intersectia a trei plăci tectonice: placa
est-europeană, subplaca italo-alpina şi subplaca moesică. Conform unui studiu al Institutului de
Cercetări pentru Tehnologii de Mecanizare a Construcţiilor Bucureşti, epicentrul este la Năruja şi
nu la câţiva kilometri distanţă, în satul Vrâncioaia, unde este instalată o modernă aparatură de
înregistrare şi avertizare seismologică

CREDINŢA, EDUCAŢIA, CULTURA

 Monografia Parohiei Năruja

Spiritualitatea localităţii fiind foarte puternică, a fost firesc ca şi credinţa – parte integrantă a
acesteia – să fie la aceeaşi înălţime, într-adevăr Biserica fiind prezentă aici încă de la începuturi.

Biserica Sf. Cuv. Parascheva a fost construită în anul 1788, în centrul comunei,
datele referitoare la aceasta fiind foarte puţine. Singura mărturie este inscripţia de deasupra uşii
de la intrarea în biserică, în pridvor, “Eu, Dragnea, zidarul-1788”. Biserica este zidită din piatră
de râu alternând cu cărămidă, având o grosime de un metru. Forma este trilobată, în formă de
cruce, fiind compusă din Sf. Altar, Naos, Pronaos şi Pridvor.
De-a lungul vremii Sf.Biserică a suferit mai multe reparaţii fără a-i schimba forma, doar
acoperişul a suferit modificări. La început a fost acoperită cu şindrilă, iar apoi cu tablă. În anul
1985 au început lucrările de renovare şi pictură din nou în tehnica “fresco”, lucrări ce s-au
finalizat în anul 1990, an în care a avut loc şi resfinţirea sfântului locaş, de către Preasfinţitul
Epifanie Norocel al Buzăului şi Vrancei, în data de 8 iulie 1990. Pictura a fost realizată de către
pictorul Andronic Romeo din Otopeni, Ilfov.
Preoţii slujitori :
- Preot Şerban Bălan – este primul preot despre care avem date. Acesta apare într-o catagrafiere
din arhiva Consiliului Eparhial din Chişinău, dosar 58/1809.
- Preot Teodor Oancea – 1820-fiind la aceeaşi parohie cu preotul Şerban Bălan.
- Preot Şuşu Andrei – 1865.
- Preot Ştefan Chiciorea.
- Preot Nicolae Mihail – născut în 8 iulie 1869, fost preot militar în Campania din Bulgaria şi în
războiul din 1916-1918, având gradul de căpitan.
- Preot Alexandru Lăduncă, născut în 1908, în comuna Bârseşti. Absolvent al Seminarului
Teologic Dorohoi şi al Facultăţii de la Cernăuţi. A slujit ca preot la Parohia Năruja până în anul
1985, când a fost pensionat.
- Preot Bratie Vasile, născut în anul 1958 în comuna Nistoreşti, absolvent al Seminarului
Teologic Buzău şi al Institutului Teologic de Grad Universitar Sibiu este numit preot al
Parohiei Năruja în luna decembrie 1985, unde oficiază şi în prezent. Din anul 2003 este ridicat la
rangul de preot iconom stavrofor în urma ridicării unei noi biserici cu hramul Sf.Imp.Constantin
şi Elena în satul Podul Nărujei, Parohia Năruja. Activează ca profesor pe catedra de religie a
Şcolii generale cu cls.I-VIII Năruja din anul 1990, obţinând gradul didactic I în învăţământ în
anul 2011. În anul 2008 a fost numit şi protoiereu al Protoieriei Panciu.

Biserica Sf.Imp.Constantin şi Elena a fost construită între anii 1996-2003,cu

binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Epifanie al Buzăului şi Vrancei, de către preotul Vasile
Bratie şi credincioşii parohiei, având şi sprijinul credincioşilor din parohiile învecinate şi nu
numai.
 În anul 2009 s-a înfiinţat postul II la Parohia Năruja ṣi a fost numit preot tânărul teolog
Horaţiu-Petre Bratie , care slujeşte şi astăzi.
Cântăreţi:
- Ştefan Tătaru – născut în 29 august 1822
- Ion Chiciorea – absolvent al Scolii de Cântăreţi Bisericeşti
- Ion Gheorghiţă (Purcel) – din Poiana
- Andone Vasile Prescură – din Viişoara -1980-1990
- Simion Bratie – 1990-1996
- Petrică Lădaru – 1996-2003
- Nistor Hurjui – 2003-până în prezent (2011)
 PISANIE
“In numele Tatălui si al Fiului şi al Sf.Duh.

Ziditu-s-a această Sf.Biserică cu hramul “Sf. Impăraţi Constantin şi Elena” între anii
1996-2001 din iniţiativa şi prin strădania P.C.Preot Bratie T.Vasile din contribuţia
credincioşilor parohiei Năruja şi a altor credincioşi evlavioşi din imprejurimi precum si din
strainătate.
In anul 2001 s-au început lucrările de pictură în tehnica fresco care au fost executate de către
pictorul Nicolae Govoreanu din loc.Blaj, jud.Alba.
Toate aceste lucrări s-au realizat cu binecuvântarea şi sub îndrumarea P.S. Episcop
Epifanie Norocel al Buzăului şi Vrancei şi cu sprijinul P.C.Preot Constantin Dobrin protoiereu
de Panciu şi al P.C.Preot Ionel Ene Protoiereu al Protoieriei Focsani I.
Slujba de Sfinţire a fost oficiată în data de 21 Sept.2003 de către P.S.Episcop Epifanie Norocel
inconjurat de un distins sobor de preoţi şi credincioşi din parohie şi împrejurimi.
Pomeneşte, Doamne, pe ctitorii şi binefăcătorii acestui Sf.Locaş.”
Cele două biserici deţin case de prăznuire, construite într anii 1999-2002 – la Podul Nărujei,
respectiv, 2004 -2005, în satul Năruja

 Şcoala

Primele şcoli în Putna au început, ca pretutindeni pe cuprinsul ţării, în pridvoarele

bisericilor, în chiliile mânăstirilor şi prin casele unor boieri sau oameni mai instruiţi. Învăţătura
se preda după cărţile bisericeşti (ceaslovul, psaltirea, octoihul şi evanghelii), urmărindu-se
îndeosebi deprinderea cititului şi a scrisului. Evoluţia în timp a şcolilor de pe teritoriul actualei
comune, atât sub aspect organizatoric cât şi al desfăşurării procesului educativ au urmat firul
unor prevederi legale elaborate de cancelaria domnească a Moldovei înainte de Unirea
Principatelor Române de la 1859, printre care amintim“Regulamentul şcoalelor publice din
Moldova” - elaborat în 1835 de Comitetul Scolastic (înfiinţat în septembrie 1832), ca aplicare
a Regulamentului Organic - sau pe baza “Aşezământului pentru reorganizarea învăţământului
public în Principatul Moldovei la 1851″ (care a proclamat pentru prima dată în legislaţia
românească, gratuitatea învăţământului) (vezi monografia “Năruja-inima Vrancei“, autorTitel-
Toader Chirilă, Ed.Terra, Focşani 2005).
În fotografie, imaginea vechii şcolii din Năruja, ridicată în 1872, prin contribuţia sătenilor.

În ceea ce priveşte vechimea şcolii vrâncene, istoricul I.Giurgea în lucrarea sa “Şcoala

vrânceană”, arată că a funcţionat prin grija cetăţenilor, lipsa unor învăţători fiind suplinită de
dascăli sau preoţi. Cu toate acestea, învăţământul din zonă a avut un caracter laic. Istoricul şi
omul de cultură Simion Mehedinţi, în cartea sa“Locuri şi legende vrâncene”, arată că cel mai
vechi dascăl din Năruja pomenit de bătrâni a fost Ion Chilian, venit dinspre Poarta Vrancei (din
satul Burca), urmat de un anume Şuşu.
 Prof.Cezar Cherciu în lucrarea sa “Vrancea şi ţinutul Putnei” arată că în anul
1857 “s-a deschis şcoala de la Năruja, cea mai veche din Vrancea după cea din Vidra. Primul ei
dască a fost Moş Buche (Şuşu), urmat de învăţătorul Vasile Sterea, an când ia fiinţă şcoala
primară de stat în care programa de învăţământ s-a extins şi la noţiuni de gramatică de limba
română şi aritmetică”. În anul 1876 a fost numit învăţător titular Ion Chiciorea (care studiase
două clase de seminar) şi care a predat timp de circa 25 de ani, până la pensie. În 1900 a fost
numit învăţător de Ministerul Învăţământului şi Cultelor, Ion Răileanu (absolvent a 5 clase
normale) şi care a funcţionat 38 de ani, fiind considerat primul învăţător cu gradul I din Vrancea
acelor vremuri.

În timp, tot prin straduinţa locuitorilor, s-au mai construit alte şcoli în satele mai
îndepărtate, Podu Stoica, Petreşti, Podul Nărujii, Lunca, Poieniţa. În 1946 a fost înfiinţat
Gimnaziul unic, în care au fost înscrişi elevi din Nistoreşti, Herăstrău, Paltin, Spulber, Nereju,
Vrâncioaia. Mai mult, pe măsură ce importanţa în zonă a localităţii Năruja a crescut, s-a construit
un sediu nou pentru Şcoala generală de 8 clase (1962), care s-a extins cu prima treaptă de liceu
(1969), ceea ce a determinat o afluenţă a numărului de elevi din localităţile limitrofe. Pentru ei se
înfiinţase deja un Internat şcolar (1950), o bibliotecă şcolară şi o bază sportivă. Actualmente, în
Năruja mai funcţionează doar Şcoala generale de opt clase.
 În fotografie, sediul Şcolii generale clasele I – VIII.

În acelaşi timp, în comună au fost înfiinţate 3 gradiniţe pentru învăţământ preşcolar.

În grădina şcolii, în 1992 a fost instalată o Staţie Meteorologică Didactică, sub îngrijirea doamnei
Neta Chirilă, profesoara de geografie. Iniţiativa a fost cu mult mai veche, încă de prin anul 1936,
când istoricul Simion Hârnea a solicitat în numele Consiliului de Conducere al Căminului
Cultural “Popa Şerban”, înfiinţarea unei staţii meteorologice la Năruja de către Institutul
Meteorologic Central din Bucureşti. Aprobarea înfiinţării a fost aprobată şi chiar s-au transmis o
serie de aparate si instrucţiuni în vederea pornirii unei staţii pluviometrice şi meteorologice care
va purta numărul 4513.

 Viaţa culturală

În secolul al XIX-lea, corolarul reformelor concepute şi aplica după Unirea Principatelor

de la 1859 au determinat şi apariţia primelor forme organizate de educaţie culturală în lumea
satelor prin aşa-numitele “atenee culturale”. Noul sistem educaţional creat de Spiru Haret avea să
abordeze şi latura extra-şcolară, astfel că învăţătorimea satelor a devenit şi sufletul activităţilor
culturale, concretizate prin apariţia bibliotecilor săteşti şi a primelor cercuri cultural – folclorice.
Astfel, în 1898 s-a creat prima formă instituţionalizată prin care revizorul şcolar al judeţului
Putna a încercat pregătirea unitară a învăţătorilor în vederea organizării de diferite acţiuni cu
caracter cultural în fiecare sat vrâncean.
Un astfel de învăţător erudit şi inimos în acelaşi timp a fost şi Ion Răileanu, de numele
căruia se leagă şi înfiinţarea formaţiei de dansuri populare în Năruja. În anul 1911 a fost
organizată la şcoala din comună “prima şezătoare culturală cu un program stabilit dinainte”.
Pe lângă această acţiune au mai avut loc concomitent şi alte manifestări culturale cu participarea
sătenilor maturi – dansuri populare, interpretări de cântece populare, doine şi balade, alte
obiceiuri ale locului. Acest eveniment este considerat a fi borna vieţii culturale din comuna
Năruja.
La 8 mai 1916, documentele mai amintesc de o mare serbare populară organizată din
iniţiativa unui comitet, care cuprinde notabilităţile satului: medicul P.Costin – directorul
spitalului, preotul Nicolae Mihail, primarul, notarul, preşedintele Băncii Populare “Zăbala”, şi
învăţătorul Ion Răileanu – “dirigintele şcoalei Năruja” . Scopul manifestării era “pentru
întreţinerea şi adâncirea sentimentului naţional” şi “de a pune bazele unei asociaţii culturale”
(…), “pentru a fi de folos sătenilor noştri”.
Un rol deosebit de important pentru culturalizarea sătenilor l-a avut neobositului etno-
folclorist si istoric amator Simion Hârnea (vezi capitolul “Fiii de seamă ai Nărujii”), care a editat
o colecţie de legende, datini, obiceiuri şi alte creaţii folclorice sub egida “Bibliotecii populare”
începând cu anul 1926.
În anul 1936 inspectorul Alexandru Necula de la Inspectoratul Cultural Bălţi, împreună
cu fruntaşii satului, au demarat acţiunile de înfiinţare la Năruja a unui Cămin Cultural ce urma să
poarte numele “Popa Şerban”, în omagierea acelui “vechil” care a luptat şi s-a sacrificat pentru
dezrobirea obştilor vrâncene. În februarie acel an adunarea obştească a ales cei 15 membri
ai “Sfatului conducător” al Căminului Cultural: Costică Istrate – preşedinte activ, Ştefan Hârnea
– vicepreşedinte, Constantin Gogoncea – secretar, Şerban Bratie – casier, Ion Popescu – cenzor –
, precum şi membrii: D.Scripcă – judecător, Th.Bot – notar, Costică Chirilă – agent sanitar, Ion
Chirilă Mare şi Toader Chiciorea – poştaşi, V.Mitişov – medic, Ioan Danţiş – perceptor, director
fiind Simion Hârnea. Preşedinţi de Onoare au fost aleşi preotul Nicolae Mihail, magistratul şi
istoricul Aurel Sava şi învăţătorul Ion Răileanu.

In imagine, casa din Năruja, datată în secolul al XIX -lea, adusă la Muzeul Naţional al Satului
“Dimitrie Gusti” din Bucureşti în anul 1957
(http://www.muzeul-satului.ro/moldova_69_naruja.php)

Pe data de 6 martie 1936 a fost aprobată de cătreFundaţia Culturală “Principele Carol”,

înfiinţareaCăminului Cultural ”Popa Şerban”. Simion Hârnea a devenit director, iar activitatea
aşezământului s-a dezvoltat de la an la an. A fost înfiinţată biblioteca, s-au făcut abonamente la o
serie de publicaţii de cultură, s-au organizat activităţi de propagandă culturală, manifestări
artistice, expoziţii tematice, precum şi înfiinţarea publicaţiei “Comoara Vrancei”. Toate aceste
iniţiative şi-au găsit sprijinul unor personalităţi de seamă ale vremii care au trecut prin Năruja:
Mihail Sadoveanu, Dimitrie Gusti, Simion Mehedinţi, Emil Bucuţa, G.G.Longinescu, Constantin
Giurescu, Neculai Jechianu, Ion Ionaşcu, H.H.Stahl, Aurel Sava, Gheorghe Constantinescu-
Mirceşti s.a.
 Actuala clădire a Căminului Cultural a fost ridicată în 1960, prin contribuţia voluntară a
cetăţenilor, iar în anul 1975 s-a finalizat renovarea, prin care s-au reabilitat sala de spectacole cu
scena, cabina de proiecţie cinematografică, holurile, sala de club, muzeul memorial “Simion
Hârnea”, dependinţele.

În anul 1981 s-a finalizat şi construcţia unui amfiteatru de vară în aer liber cu scenă şi
pavilioane pentru expoziţii. Aici are loc anual, în ultima duminică a lunii iunie, “Festivalul
interjudeţean al formaţiilor de instrumente populare şi al rapsozilor”, care a fost redenumit
începând cu anul 1985 – Festivalul “Comoara Vrancei”.
În cadrul Căminului Cultural îşi desfăşoară activitatea şi Asociaţia culturală de prietenie
franceză-română Chateauneuf-la-foret/ Năruja, precum şi Societatea culturală “Vranczia”.

Directorii Căminului Cultural “Popa Şerban”:

  1936 – 1950, Simion Hârnea
 1950 – 1953, Ion C. Chirilă
 1954 – 1956, Dragomir Chirilă
 1956 – 1957, Vasile Chirilă
 1957 - 1958, Bică-Bărbulescu Chirilă
 1958 – 1962, Stan Colocioiu
 1962 – 1966, Vasile Ţigănaşu
 1966 – 1967, Teodor Butnaru
 1968 – 1974, Nicolae Popescu
 1974 – 1978, Toader-Titel Chirilă
 1978 – 1992, Nicolae Popescu
 1992 – 2005, Toader-Titel Chirilă
 2005- prezent, Adriana-Elisabeta Bratie

Bibliotecarii Căminului Cultural “Popa Şerban”:

 1936 – 1939, Simion Hârnea

 1939 – 1940, Georgeta Răileanu (n.Hârnea)
 1950 – 1957, Tanţa Arsenie, Mărioara Mânecan (n.Chirilă), Măriuţa Mircioiu
(n.Mereuţă)
 1957 – 1973, Clementa Scăunaş (n.Cotea)
 1973 – 1974, Toader-Titel Chirilă
 1974 – ……., Profira Micu (n.Rapa)
 1989 – prezent, Adriana-Elisabeta Bratie

 Sănătatea

Organizarea viaţii sanitare în judeţ a debutat la începutul seculului al XIX-lea. În 1853,

domnitorul moldovean Barbu Ştirbei (1849-1856) a legiferat organizarea sanitară în ţară şi a
înfiinţat câte un post de medic în fiecare judeţ. În 1866 medicii din zonă au obţinut rangul de
medici primari ai judeţului şi abia în 1906 s-a înfiinţat la Focşani o “circumscipţie sanitară”
pentru întreg judeţul Putna.
La începutul secolului al XX-lea, Regele Carol I al României, aflat la vânătoare prin Munţii
Vrancei, a poposit în Năruja unde a fost primit de toată suflarea Ţării Vrancei cu mare ospăţ şi
dragoste, pe un platou aflat pe Dealul Nărujii, cu ocazia celei de-a 40-a aniversare a domniei. La
cererea nărujenilor, a hotărât să înalţe un spital pe acest platou pentru îngrijirea sănătăţii
mocanilor vrânceni. După numai un an de zile, pe acel teren donat comunităţii de preotul Nicolae
Mihail, a fost ridicată clădirea Spitalului Jubiliar “Regele Carol I”, considerat la acel moment
unul dintre cele mai moderne din Europa. A funcţionat până în anul 2002, când a fost desfiinţat.
Personal medical care s-au îngrijit de sănătatea vrâncenilor, de-alungul vremii:

 1916, I.Constantinescu (medic)

 1919, Constantin Chirilă (agent sanitar) şi Anca Sandu (moaşă)
 după primul război mondial, Abramovici (farmacist), Mitişov (medic), Tolu (medic)
 1927, S.Cotu (medic)
 1928-1939, I.Lahmanovici (medic)
 1936 , P.Costin (medic), Neculai Iancu (medic), E.Cornelia (medic)
 1937, Smaranda Frunaru (medic), Zamfirescu (medic), Niculi (medic)
 1940, Constantin Marcali (medic), Constantin Chirilă (agent sanitar)
 1948, Aurel Sadima (medic), Nicolae Iancu (medic)
 după 1949, Nicolae Savin (medic), Corneliu Stancu (medic), Ciolac (medic), Avachian
(medic), Gheorghe Cassian (medic) Neculai Chirilă (agent sanitar), Orezeanu (medic),
Nicolae Roman (medic), Rău (medic), Ştefan Oancea (medic), Bucur (medic)
 după 1960, Constantin Zamfirescu (medic), Solomon Kinsbruner (medic), Vasile
Ciocârlan (agent sanitar), Liubovia Chirilă (soră medicală), Mihaela Miron (soră
medicală), Niculina Trifescu (soră medicală), Mariana Limoncu (soră medicală), Dumitra
Cotea (soră medicală), Adela Albu (soră medicală), Dumitra Ţurcanu (soră medicală),
Fănica Potop (soră medicală), Nanu Jinga (asistent medical)
 1969, Gheorghe Georgescu (medic), Magdalena Georgescu (medic)
 1972, Dumitru Andreescu (medic)
 după 1976, Pavelescu (medic), Ovidiu Vanghelie (medic), Mihaela Toma (medic),
Mariana Ionescu (medic), Viorica Popa (medic), Maricica Şuşu (asistent medical)
 după 1978, medicii stomatologi: Dan-Nicolae Enache, Florentina Ionescu, Mihai Bontaş,
Claudia Macovei
 CAPITOLUL IV
STUDIU DE CAZ

Legenda apei şi a satului Năruja

Trăia odată, cu câteva sute de ani în urmă, prin aceste locuri, un bărbat iscusit şi plin de
vrednicie, pe care-l chema Stoica. El s-a oprit cu şederea dincolo de apa Zăbalei, pe un podiac
mai ridicat, neted şi frumos, aşa cum socotise mai acătării. Ce mai încoace-ncolo, s-a răzleţit aici
ca să-şi poată desfunda loc de hrană „din codru meriu”, că pădurile erau surde şi copacii pe
atunci n-aveau preţuire; răsăreau, creşteau de capul lor, văcuind cu sutele de ani, până cădeau de
bătrâneţe şi putrezeau îngrăşând pământul pentru o altă generaţie de arboret – aşa cum e datul
firii.
Harnic, socotit şi sârguincios la treabă, cum era de felul lui, Stoica s-a aşezat cu toată
chisănia la muncă fără preget şi, în scurt timp, ieşiră toate ca din pământ, el făcându-şi culcuş
după gândul său: o casă arătoasă, din bârne groase, cu acoperişul ţuguiat din şindrilă prinsă în
cuie de lemn tare de tisă, iar împrejur cu şoproane, perdele şi alte acareturi, cum nu se mai
găseau în vremea aceea primprejur – toate închise într-o ogradă largă, cu zăbrele înalte din ţigle
cioplite: parcă era o cetate pe unde nu putea pătrunde nici urmă din sălbăticiunile pădurii. Cum s-
ar zice, sta aici fără să-l bată vânt rece…
Tot prin muncă cumpătată, Stoica şi femeia lui – harnică şi iute ca para focului – şi-au
făcut imaşuri pentru vite şi vreo două lanuri întinse de secară, încât lumea dimprejur se mira de
hărnicia ăstor oameni care au dat viaţă şi farmec unor locuri pustii, luând de pe atunci numele de
Podul lui Stoica.
Aşezarea lor aici mai avea şi un alt rost. Din locul lui, Stoica putea să iscodească mereu
zările, în susul şi în josul văilor, iar când vedea nori albi de colb ridicându-se în depărtare pe
valea Zăbalei şi auzea glasuri şi strigăte sălbatice – de colo, de sus, el da gls buciumului printr-un
anume fel cunoscut de cei din satul de peste apă, dând de veste tuturora de primejdia ce-i paşte!
Noaptea aprindea un porcoi de fân în Chiscul Ciufului, urmate de alte pălălăi pe culmile altor
ridicături, dându-se de zvoană hăt-departe.
Atunci oamenii se grăbeau care mai de care să fugă din sat, să-şi adăpostească vitele prin
fundături de pâraie, avutul să-l ascundă prin scorburile copacilor, ferindu-se din calea
năvălitorilor, care alergau după pradă nouă şi să se pregătească de luptă. Pentru această facere de
bine, toată lumea îl respecta ca pe un înţelept al vremurilor pe Stoica, un bărbat de sprijin, mereu
la datorie să ajutoreze şi să scape din necazul cel greu pe cei mulţi.
Până la un timp toate i-au mers din plin vrânceanului, Stoica agonisindu-şi o stare de laudă, cu
boteiul lui de oişoare, cu vaci, boi şi cai, iar ograda îi era întotdeauna doldora de orătănii de tot
felul.
Dar vremea mereu vremuieşte, că pământul mereu se rostogoleşte, zi şi noapte, fără
zăbavă, şi Stoica cu femeia lui călcară spre bătrâneţe – toată nădejdea lor mărginindu-se la
singurul rod la căsniciei lor: o fetişcană mândră ca o zână din poveşti, care le aducea singura
bucurie şi nădejde, ca un toiag de sprijin bătrâneţelelor lor tot mai firave. Avea obrajii
îmbujoraţi, părul aprins ca o văpaie, ochi strălucitori şi limpezi de culoarea albăstrelelor. Lumea
dimprejur spunea că e o minunăţie de fiinţă, iar unele bătrâne când o întâlneau se opreau locului,
îşi scuipau în sân, şoptind: „Să nu-i fie de deochi!”, „La soare te puteai uita, da’ la fata asta ba!,
punându-şi totodată mâna coviltir la frunte, ca să-i poată lua mai bine seama.
- Frumoasă-i, bat-o norocul, ca o floare din grădină! Mai ziceau unii, pe când un şugubăţ de
uncheş, cu gândul trecut spre anii tinereţii lui, dădu rând vorbei:
- Ce mai încolo, e chiar o rujă înflorită!…
Şi de atunci aşa i-a rămas numele, Ruja din Podul Stoicăi.
Copiliţa de care vorbim, de ce creştea, de cum se făcea tot mai chipeşă, că se dăduse
vestea peste nouă sate împrejur, iar părinţii o pierdeau din ochi de dragă ce le era.
De la o vreme au început să vină peţitorii, cu cârdul, de peste tot, până i-a bătut în poartă într-o
bună zi şi un călăreţ de departe, voinic şi chipeş, îmbrăcat în haine orăşeneşti, feciorul unui mare
negustor de vinuri din tărgul Odobeştiului. Voinicelul, legând calul de ţâţâna porţii, a intrat cu
îndrăzneală în casă şi, după multă vorbă cu părinţii fetişcanei, le-a cerut să-i de pe Ruja de soţie,
s-o facă cucoană mare în târgul de pe malul Milcovului.
Când auzi Ruja la ce venise cuconaşul, nu s-a înduplecat nici moartă şi, aşa cum le
spusese şi altora, ţinea una şi bună: că nu i-a sosit vremea măritişului; până când în cele din
urmă, i-a retezat-o pe şleau negustorului, că nu-i place să fie cucoană la oraş şi că ea nu-şi
părăseşte portul, nici părinţii şi satul, pentru nimic în lumea asta!
La drept vorbind, aşa era şi obiceiul cel vechi al pământului care, pentru cei de atunci, avea
putere de pravilă, că „Mireasa din această ţară a pădurilor n-are dreptul să bea apă din alte părţi
mai depărtate”, că nu-şi poate astâmpăra setea decât cu apa din Zăbala, pe care strămoşii o
socoteau că este izvorul sfânt, ca şi Nilul arabilor. Ei ziceau că cine se împărăşeşte dimineaţa din
minunata apă, are parte de o viaţă tihnită, lipsită de necazuri şi amărăciuni. Că la urma-urmelor,
dacă ne luăm după numele ei, apucat din bătrâni, zăbala se cheamă şi lănţişorul frâului care are
menirea de a struni botul calului, ca să nu facă nebunii sau s-o ia razna, alăturea cu drumul, aşa
cum despre apa asta povestea că înmoaie inima omului, punându-i oprelişte la fapte rele.
Cu asemenea gânduri, vrâncenii nu-şi înstrăinau fetele pe alte meleaguri şi nici din
alte părţi nu primeau în ruptul capului pe nimenea, păstrându-şi sângele strămoşesc în toată
curăţenia lui, aşa cum l-au moştenit de la regii daci, din care socoteau că se trage străbunica lor,
acea Tudora Vrâncioaia din îndepărtate vremuri, cu toţii fiind însufleţiţi de bărbăţia, curajul şi
demnitatea strămoşească cu care se mândreau.
Luat cu asemenea vorbe tari, fecioraşul odobeştean s-a supărat foc. El nu se aştepta nicidecum să
fie respins tocmai de o fată de mocan pădureţ, trăită în creierul munţilor. Şi simţindu-se jignit în
mândria lui de cuconaş, plin de o aprinsă mânie şi-a încălecat armăsarul de la poartă, făcând
repede cale-ntoarsă. Şi asşa, cu inima cătrănită cum se găsea, s-a dus de îndată la căpetenia
turcească aşezată în acel târguşor, căruia i-a mărturisit tot uful de pe inimă, stăruind că acea
îndărătnică vrânceancă se cade să fie cunoscută şi de otomanul paşă şi s-o ducă în robie în ţara
lui. L-a tocat atâta la cap, că nu s-a lăsat până când, scos din fire, acesta, însoţit de o ceată de
ieniceri de-ai lui, a pornit pe Valea Milcovului în sus şi apoi pe întortocheatul pârâiaş Reghiu,
până ajunseră pe culmea cealaltă a dealului, la Podul lui Stoica, unde – după îndrumările
pătimaşului negustor – au bătut în poarta vrânceanului Stoica.
Când turcii au pătruns în ogradă, pe fată a cuprins-o frica. Ea simţise de la început că
treaba nu miroase a bine şi căuta să se strecoare din casă, cu două cofiţe în mână, prefăcându-se
că merge să aducă apă proaspătă de la izvorul de pe coastă. Paşei, cum puse ochii pe fata moşului
aşa de sprintenă şi de frumoasă, i-a căzut cu tronc la inimă şi îmboldind-o cu privirile a şi deschis
glas dulce şi prefăcut:
- Unde fugi aşa de repede, fetico?
Fetei atâta i-a trebuit să audă, că a şi luat-o la sănătoasa, oprindu-se tocmai la izvor, deasupra
unei stânci prăpăstioase, ce ţinea piept pe dreapta Văii Zăbala, chiar în dreptul unde se găsea
gura altei ape care venea de pe povârnişurile munţilor de la apus şi îşi avea aici locul de vărsare.

Imaginea locului unde apa râului Năruja se varsă în râul Zăbala, la poalele dealului pe care
se află satul Podul Stoica

La un semn al paşei, ortacii acestuia s-au şi repezit pe urmele ei, s-o prindă şi să o ducă
mai-marelui lor.
În cele din urmă, Ruja, văzându-se în mare primejdie, că brâul urmăritorilor se strânge şi că nu
mai are nici un rost de scăpare, deznădăjduită, îşi face cruce şi se aruncă peste stâncă, în
prăpastia cea adâncă, fiind înghiţită de undele celor două ape ce au târât-o la vale până la Cotul
lui Pătru, unde a fost aruncată într-o revărsătură a prundului.
Trasă la mal de către unii care, întâmplător se găseau pe marginea văii, s-au adunat în jurul
moartei oameni şi femei, ba a venit şi otomanul paşă cu ai săi să privească mai de aproape pe cea
care îşi făcuse seama, numai să nu cadă pradă în mâini străine. Trupşorul îi era numai lovituri de
la ţîurile stâncii, aşa că viaţa copilei se stinsese; numai că moartea nu micşorase cu nimic
frumuseţea fetei.
Într-o fugă a alergat şi mama ei şi, cu inima însângerată, a început să o bocească cu
atâta durere, bătându-se cu pumnii în cap, încât cu ea se porniră şi alte cumetre şi rubedenii să
scoată viers de jale, de parcă plângeau şi pietrele de atâta zdruncin. Când biata mamă îşi aruncă
ochii împrejur şi zări pe căpetenia turcilor, rămase o clipă cu mintea încremenită şi,
nemaiputându-se stăpâni, începu să strige şi să blesteme fără sfială, ca scoasă din minţi:
- Voi, mi-aţi omorât bobocel de fată! Ce mai staţi? Na Ruja, mâncaţi-i şi hoitul, cum i-aţi mâncat
zilele, blestemaţilor! Blestemaţi să fiţi şi Dumnezeu să vă pedepsească după faptele voastre,
nelegiuiţilor! Să n-aveţi tihnă, nici odihnă, oriîncotro vi se va întoarce faţa. Lumea să vă alunge
din loc în loc, ca pe dobitoace, iar mormântul să-l aflaţi numai în funduri de ape, ca şi fata mea!
…
Atunci, mai-marele turcilor, cu glasul stins, ca un pierdut de pe lume, rupse şi el câteva cuvinte
în uimirea celor de acolo, dezvinovăţindu-se aşa:
- Nu ne blestema pe noi, femeie, că vina e a celui ce ne-a adus la voi, a ghiaurului de negustor,
care-i tot de legea voastră! De gura lui am venit şi el ne-a adus până la casa voastră, că noi nu
aveam asemenea gânduri. Blestemul pe el să dacă de cele întâmplate!…
Şi când şi-a terminat cuvântul, parcă i s-au umezit şi lui ochii şi n-a mai stat o clipă locului,
luându-şi tălpăşiţa cu ienicerii lui cu to, întorcându-se pe aceeaşi cale încâlcită pe unde veniseră,
ducând cu ei şi greutatea nelegiuitei lor fapte, care li se pusese ca o piatră pe inimă.
Uite aşa şi-a pierdut viaţa frumoasa din Podul Stoica, iar vorbele Na Ruja!, aruncate cu
înverşunată mânie, au rămas înrădăcinate în acest pământ.
Aşadar, NĂRUJA e glas deznădăjduit de mamă, e apa curgătoare deşirând mereu în undele
sale povestea întâmplărilor de demult, e vatra strămoşească – făuritoare de istorie şi de legendă
–, e aşezarea din inima de aur a Ţării Vrancei.
 CUPRINS

Introducere
Cap I- Notiuni din literature de specialitate
Cap II-Cercetari proprii
Cap III- Studiul principalelor elemente despre localitatea Naruja
Cap IV-Studiu de caz
Cap V-Studiul oportunitatilor
Concluzii
Bibliografie
Anexe
 BIBLIOGRAFIE

www.naruja.ro
www.wikipedia.ro
Biblioteca comunei Naruja