CASA CA FORMĂ GEOMETRICĂ, SPAŢIU SPIRITUAL

ŞI LOC AL DESTĂINUIRILOR

”Tradițiile și obiceiurile au menirea de a dezvălui spiritul și identitatea unui popor. Poate că

mai bine decât oricare al loc din lume, România este sălașul multor legende, mituri și tradiții”
Vasile Alecsandri

Omul încă de la începutul existenței sale pe Pământ a fost creat pentru a lega legături strânse cu
aproapele său, de a-l ajuta, face fericit și bucura împreună cu el. Această doleanță ce s-a aprins în
adâncul sufletului său a dat naștere la comuniunea în rândul semenilor săi, dragostea de
aproapele său fiind însoțită de lucruri minunate și trainice ce au adus beatitudine și prosperitate
în inimile lor.
Putem spune că satul românesc reprezintă un bun exemplu despre cum arată uniunea dintre
mai mulți oameni, care se ajută între ei și se bucură de prezența celuilalt în atingerea unui punct
comun și anume conviețuirea și transmiterea următoarelor generații, tradițiile și obiceiurile
străvechi. Aceste tradiții și obiceiuri ne-au fost transmise ca niște “daruri și mărgăritare de mult
preț” pentru a ne bucura și mândrii de autenticitatea lor. Aceste minunate daruri străvechi își au
nașterea în inima satului românesc, unde strămoșii țărani conștienți de valorile poporului român
le-au păstrat în suflet, a lor menire fiind trezirea chefului de viață a omului și adoptarea unui
zâmbet pe chipul său. Obiceiurile reprezintă ideile și trăirile țăranilor români, ce au izvorat din
religia credinței ortodoxe. Biserica ortodoxă reprezintă însuși esența satului, aceasta fiind situată
în mijlocul acestuia. Prin intermediul Bisericii, omul a cunoscut cadența bucuriei spirituale, care
se revarsă în tradiții, evenimente și datini, în suflet având mereu iubirea necondiționată și mila
lui Dumnezeu. Datorită Bisericii, oamenii au cunoscut armonia între semeni și dorința de
comuniune.
Aceste “daruri și mărgăritare de mult preț” le veți găsi și simți oriunde ați călători în
România, de la nord la sud sau dinspre vest spre est, obiceiurile fiind într-adevăr diferite, graiul
același nu este, dar dorul și flacăra ce menține focul aprins în sufletele noastre rămâne același si
întocmai de aceea ne vom rezuma la a povesti despre un sat din județul Caraș – Severin, din
regiunea Banat.
În următoarele rânduri vom discuta despre localitatea Armeniș, o așezare a cărei istorie
începe de pe vremea dacilor, continuă cu oribila stăpânire otomană, urmată de războaiele austro-
turce și lupta contra regimului comunist, iar în prezent reprezintă satul de reședintă cu același
nume din județul Caraș – Severin, Banat, Romania. Localitatea Armeniș este posesoarea unei
mândre și fermecătoare zone pitorești, fiind localizată între munții Țarcului și Semenicului, fiind
străbătută de râul Timiș și învăluită de dealuri înalte.
Istoria acestei așezari începe încă din anul 1428, iar numele satului Armeniș provine din
maghiara “Örményes” traducerea fiind “armean”. Situată fiind în apropierea râului Timiș,
asezământul constituie una dintre cele mai de demult așezări românești. Documntul care atestă
vechimea acestei localități a fost înregistrat în anul 1428, pe locul actual al Satului Bătrân, de
către delegatul regelui Sigismund, cunoscut sub numele de Ioan, fiul lui Bogdan de Armeniș.
Acest document pus în posesia lui Ioan, nu este singurul care atestă vechimea acestei localități,
deoarece au fost aflate mai multe documente medievale care confirmă, rând pe rând, existența
satului sub numele de Armaenisch, Ormenyesi, Ominyes sau Armönis. Datina locului susține că
primii ocupanți au ridicat primele baze în valea cu numele de “Plop”, mutați ulterior la sfârșitul
secolului al XVIII – lea, în anul 1789 pe spațiul numit “Obârșia Armenișului”. Comunitatea
locală astăzi este parteneră în programul de resălbaticire a zimbrului și a pus la dispoziție
aproximativ 75 de hectare din izlazul comunal.
In present, satul Armeniș este protectorul, centrul de comandă și casa a peste 1200 de
suflete. Așezarea se poate mândri cu peste 400 de case care poartă însemnele tradiționale, ce pot
fi găsite și privite doar în Banat. Așezarea are hotar comun în partea de sud-vest cu comuna
Teregova și în partea de nord cu Sadova – Veche. Abilitatea de a concepe din lemn sau din
pământ, noțiuni străvechi și cu o imensă legătură spirituală, de către mai marii meșteri ai acestei
regiuni, arată existența unor creații țărănești autentice, ieșite din comun. Acest domeniu
arhitectonic a fost mereu în legătură directă cu simbolurile mitologice, dovedit prin faptul că
nicio altă formă de artă nu a prosperat mai bine în mediul local ca arhitectura populară, mai cu
seamă casa țărănească. În această artă predomină comunicarea neîntreruptă dintre om și natură,
poziția omului in vastul Univers și granița dintre realitate și mitologie. Precum și în celelalte
regiuni ale României, extraordinara combinație dintre sacru și profan a realizat un minunat tezaur
decor. Legătura simbolico-mitică începea prin alegerea locului unde avea să fie construită
locuința. Aceste credințe au fost transmise către urmatoarele generații. O casă nu se putea
construi în ”locuri rele” guvernate de spirite malefice precum strigoi, năluci, diavol, muma
pădurii sau locuri unde au avut loc atrocități, bătălii, războaie etc.
Odată locul ales acesta era sfințit și se înfingea un țăruș, un stâlp și ulterior o cruce facută
din lemn. Prin această acțiune simbolică se crea legătura între Cer și pământ, locul devenind unul
sacru, un ”axis mundi” în Centrul Universului
Miturile și poveștile din această zonă pitorescă se împletesc magnific cu obiceiurile și tradițiile
acestui magic locaș, care se găsesc din abundență între dealurile din Armeniș, ele fiind transmise
prin grai viu din generație în generație. Pe langă cunoștințele străvechi în agricultură și păstorit,
ocupanții locului mai au ca ocupație și alte meserii respectate cum ar fi tâmplăria, croitoria și
fieraria.
În antichitate, în Duminica Mare, se organiza la Piatra Scrisă, un mare târg și se făcea
comerț cu sare la schimbul oilelor. În fiecare lună, la sfârșitul lui mai, țăranii, în mod tradițional
“măsoară” oile. În acest sat păstoritul a pornit de la Dunăre și a ajuns până în munți, iar această
îndeletnicire se află printre cele mai străvechi meserii. În continuarea obiceiului secular, oile se
mulg, iar după ce acest lucru este finalizat cantitatea de lapte adunată de la fiecare turmă se
cântărește, iar la sfârșit mioarele sunt eliberate în munte. Scopul acestui obicei străvechi este să-i
adune pe țăranii, ciobanii și turiștii curioși, care doresc să facă parte la un ritual strămoșesc.

BIBLIOGRAFIE

https://magurazimbrilor.ro/comunitate/
SAT BĂTRÂN

CASĂ TRADIȚIONALĂ DIN BANAT

MUNȚII ȚARCULUI ARMENIȘ MĂNĂSTIREA PIATRA SCRISĂ