ESEU

În prezentul eseu ”Casa ca formă geometrică, spațiu spiritual și loc al destăinuirilor

familiei satului Goruni„ conceput de către prof. uni. dr. Ștefan Lucian Mureșanu, ne prezintă
așezarea din satul Goruni din Podișul Vrancei. În trecut ca și acum de altfel, după cum ne
amintește și citatul de la începutul eseului ”obiceiurile sunt mai sigure decât regulile, nu trebuie
să le urmărești și nu trebuie să te ții după ele. Se vor ține ele după tine„ construirea unei case
începea prin uniunea profund creștină dintre bărbat și femeie, prin alegerea și sfințirea locului și
construirea acesteia după obiceiurile străvechi. Pentru construirea viitoarei case, țăranul român
nu ducea lipsă de materiale, toate cele necesare fiind la îndemâna sa. La construirea casei
participau doar bărbații care aveau cunoștințe de tâmplărie sau zidărie, meseria de zidar fiind cea
mai căutată în aceea perioadă. Din structura casei nu lipsea ”tărnațul” sau pridvorul casei fiind
poziționat în exteriorul locuinței și delimitat de stâlpi. Arhitectura căminului împletea aspectul de
la câmpie cu cea de la munte. Locuitorii vârstnici din satul Goruni ne povestesc că respectivul
loc a fost cândva sub dominație otomană fostul nume al satului fiind Velichioiu în limba turcă
veli=protector si koy=sat, iar acest fapt nu i-a împiedicat să-și urmeze tradițiile și obiceiurile din
moși strămoși, identitatea lor fiind bine înrădăcinată. Construirea casei se făcea cu fața spre
răsărit, iar în momentul când erai invitat să intri în casă, vedeai odaia cea mare unde se petreceau
marile evenimente ale vieții și Icoana Sfintei Fecioare Marii cu Pruncul Iisus.
În forma patrulateră a casei, ce reprezintă o copie a formei dreptunghiulare făcută din
lemn, se așeza răposatul, acest lucru simbolizând conexiunea fizică, umană cu cea spirituală. La
Cernavodă și Casimcea s-au făcut descoperiri arheologice ale așezărilor din satele dacice ”… un
fel de cutii formate din lespezi de piatră, asamblate prin fixarea lor în pământ în jurul mortului„.
Ușa, un important simbol în tradiția românească, avea să aibe tot o formă dreptunghiulară și
evoca cele patru forme ale existenței: răsărit, apus, miazăzi și miazănoapte. Și atunci ca și acum
românul a avut mereu o dorință a proprietății, ce purta numele făuritorului și a urmașilor săi, în
dorința de a crește și a ocroti urmatoarele generații.
Un membru al familiei Joldeș ne povestește că așezarea din satul Goruni este una
foarte veche locuită în antichitate de strămoșii noștri daci, de tătari și în cele din urmă ocupată de
turci. Dl. Joldeș în timp ce povestește, privește cu dragoste satul și își amintește de vremea când
în sat locuiau aproximativ două sute de familii, de copii care alergau veseli și de simplitatea
acelor vremuri demult apuse. Principala ocupație a țăranului român din aceea perioadă era
lucratul pământului, producția de struguri și cultivatul de porumb, grâu, bumbac și tutun. Dacă
erai gospodar de toate aveai, pentru că pământul îți oferea strictul necesar.
Fiecare casă era dotată cu războaie de țesut, lucrate de către oamenii locului și reprezentau o
adevărată fabrică de textile. Carpetele, covoarele și preșurile care erau lucrate cu mare grijă de
către femeile din sat erau puse pe pereți fie ca decor, fie pentru căldura căminului.
În timp de dl. Joldeș ne povestește despre persecuțiile și nedreptățiile pe care țăranii români au
trebuit să le suporte din cauza turcilor și a ungurilor, putem observa cu ușurință modul în care
locuitorii acestui sat s-au adaptat și au luptat în acele vremuri grele, fără a-și pierde credința,
după cum și dânsul ne spune că ”Suntem foarte credincioși. Ortodocși cu mare teamă de
Dumnezeu”. Casa, împreună cu pământul și animalele sunt des tămâiate pentru a ține departe
spiritele rele și în interiorul casei, în camera de zi neîncetat candela arde.

Satul și casa din Bucovina

În regiunea Bucovina cunoscută și sub numele de ”Țara Fagilor”, această îndeletnicire

străveche ce a legat cele dintâi grade ale civilizației umane și anume ridicarea unui adăpost a pus
la grea încercare nevoia și spiritul ingenios al omului încă din antichitate. În această minunată
regiune avea să se nască una dintre cele mai inventive și populare construcții din Europa.
Abilitatea de a concepe din lemn sau din pământ, noțiuni străvechi și cu o imensă
legătură spirituală, de către mai marii meșteri ai acestei regiuni, arată existența unor creații
țărănești autentice, ieșite din comun. Acest domeniu arhitectonic a fost mereu în legătură directă
cu simbolurile mitologice, dovedit prin faptul că nicio altă formă de artă nu a prosperat mai bine
în mediul local ca arhitectura populară, mai cu seamă casa țărănească. În această artă predomină
comunicarea neîntreruptă dintre om și natură, poziția omului in vastul Univers și granița dintre
realitate și mitologie.
Bucovina acoperită în mare parte de păduri bogate și sălbatice, a oferit dintotdeauna
țăranului român cu multă dărnicie lemnul, având valoroase puteri protectoare, fiind ușor de
transportat și prelucrat. În casele din Bucovina putem observa cu ușurință anumite forme
geometrice, cum ar fi dreptunghiul, pătratul, cercul, rombul și piramida, specifice acestei zone.
Extraordinara combinație dintre sacru și profan a realizat un minunat tezaur decor, ce
avea să dăinuie multe secole la rând. Legătura simbolico-mitică începea prin alegerea locului
unde avea să fie construită locuința. Aceste credințe au fost transmise către urmatoarele
generații. O casă nu se putea construi în ”locuri rele” guvernate de spirite malefice precum
strigoi, năluci, diavol, muma pădurii sau locuri unde au avut loc atrocități, bătălii, războaie etc.
Odată locul ales acesta era sfințit și se înfingea un țăruș, un stâlp și ulterior o cruce
facută din lemn. Prin această acțiune simbolică se crea legătura între Cer și pământ, locul
devenind unul sacru, un ”axis mundi” în Centrul Universului.
Pentru a oferi casei un aer aparte, tradiția din zonele rurale impunea ca lemnul să nu
fie tăiat de oriunde și nici transportat orișicum. Oamenii satului nu aduceau lemnul din locurile
ocupate de forțele diabolice. Transportul se făcea prin intermediul animalelor, de cele mai multe
ori boii find aleși și erau împodobiți la coarne cu verdeață și năfrane, iar pe jug se așeza un verde
brăduț, brăduțul simbolizând pomul vieții, al veșniciei.
 Vechiul sacrificiu uman din ”Balada Meșterului Manole” are o semnificație profundă
în ridicarea unei case. Un vechi ritual strămoșesc trebuie urmat pentru a-i asigura viitoarei case
durabilitate și însuflețire. În vecinătatea casei se punea un cap de cocoș, bani, cap de berbec,
pâine sau păr de animele. Aceste elemente simbolice s-au păstrat în timp fiecare în parte
simbolizând un lucru aparte. Capul de cocoș simboliza alungarea spiritelor rele din casă și din
vecinătatea acesteia, banii simbolizau succesul, părul de animale simboliza prosperitatea în
gospodărie, capul de berbec simboliza energia descătușată, a curajului, ”având calități
apotropaice auspra casei și animalelor” forma capului de berbec fiind întâlnită deasupra ușilor de
la grajduri, iar pâinea simboliza o jertfă de mulțumire adusă divinității.
În timp ce casa reprezintă câmpul central, poarta ”creează o adevărată centură de
apărare”, având un rol magico-simbolic. Obiceiurile ce erau urmate la clădirea casei se aplicau și
porții, aceasta fiind ”al treilea prag de trecere după cel al ușii de la intrare în casă și cel al
prispei”. Sub poartă se lăsau talismane precum sarea, piperul, tămâia sau bani pentru a nu lăsa
duhurile rele să treacă mai departe. Acest lucru se practică și acum în zonele rurale precum și la
oraș în zilele de sărbătoare cum ar fi de Florii, Sfântul Gheorghe, Duminica Mare, Ispas,
Armindeni, se așează în dreptul ușii sau al porții ramuri verzi cu puternice calități apotropaice.

Referințe bibliografice:

 ”Casa ca formă geometrică, spațiu spiritual și loc al destăinuirilor familiei satului

Goruni” prof. univ. dr. Ștefan Lucian Mureșanu
 Simboluri sacre în universul casei tradiţionale din Bucovina Mihai Camilar, Maria
Camilar
http://ianus.inoe.ro/M%20Camilar.htm