8 Tracii şi cannabisul

„În ţara lor creşte cânepa, care seamănă nespus cu inul, numai că este mai groasă şi mai înaltă. Creşte de la sine şi
semănată. Iar din ea tracii îşi fac îmbrăcăminte, foarte asemănătoare cu cea din in. Când nu eşti bun cunoscător nu poţi să îţi
dai seama dacă aceste haine sunt din in sau din cânepă. Omul care n-a văzut niciodată cânepa va crede că haina este făcută
din in", afirma Herodot.

„În timpul prânzului soţii înconjură vetrele, aruncă în foc sămânţă din buruienile pe care le au şi, după ce sunt loviţi de
mirosul acestora, cu simţurile amorţite, simt o veselie asemănătoare cu beţia”, afirma Solinus.

„La unii traci folosirea vinului este necunoscută, dar la ospeţe aruncă în focurile în jurul cărora se şade seminţe, al
căror miros provoacă o veselie asemănătoare cu beţia", informa Pomponius Mela.

13 Tatuajele tracilor
Clearh din Soloi a trăit în secolul IV î. Hr. şi a relatat despre originea tatuajelor purtate de traci: „Nevestele sciţilor au tatuat
trupurile femeilor trace - ale acelor traci care locuiesc în vecinătate la vest şi nord - făcând un desen cu ace. De aceea, după
mulţi ani, femeile trace care fuseseră batjocorite au şters urma nenorocirii lor într-un fel special gravând desene şi pe restul
pielii, pentru ca semnul insultei şi al ruşinii ce se aflau pe ele, să fie socotit că intră în desenul ornamental şi să şteargă ocara
prin calificativul de podoabă“.
Dyon Chrysostomos, în lucrarea sa „Discursuri”, vorbeşte despre tatuajul făcut de triburile trace, în special de femei cu fierul
înroşit în foc, prin arderea sucesivă a pielii.
- „Ai fost vreodată în Tracia? N-ai văzut oare acolo femeile libere pline de semne făcute cu fierul roşu şi care cu atât au mai
multe semne şi mai variate cu cât se arată a fi mai nobile şi din părinţi mai de ispravă?”.
- „Nu-i lăudăm nici pe traci, care până astăzi îşi tatuează femeile ca să-l răzbune pe Orfeu”, afirma Plutarh.

15 Tracii şi băutura

Istoricul antic Claudius Aelianus relata că despre traci s-a dus vestea că sunt grozav de beţivi. „Ba şi-au mai atras învinuirea

că la ospeţe, în faţa oaspeţilor, este îngăduit să bea în sănătatea femeilor, fiecare pentru cine doreşte, chiar dacă nu este

femeia lui. „Tracii beau vin neamestecat deloc şi îl împrăştie pe hainele lor, socotind că este o deprindere frumoasă şi

aducătoare de fericire“, afirma istoricul elen Platon. Dionis, zeul petrecerilor şi al viţei de vie, era venerat de traci.

16 Unii traci se fereau de legături trupeşti şi de carne

Strabon afirma că unii dintre traci, misii, „se feresc, din cucernicie, de a mânca vietăţi. Se hrănesc însă cu miere, lapte şi

brânză, ducând un trai liniştit - pentru care pricină au fost numiţi «theosebi» şi «capnobaţi». Unii traci îşi petrec viaţa fără să

aibă legături cu femeile, numindu-se «ctişti»; ei sunt onoraţi şi socotiţi sacri trăind, aşadar, feriţi de orice primejdie”, informa

autorul elen.

1
La sud de Dunare traiau tracii. Poate cel mai numeros popor, dupa inzi. Sau cel putin asa sustinea Herodot. Niste

anonimi ai istoriei. Tracii aveau 22 de triburi. Cele mai faimoase erau urmatoarele: Getii, hedonii, ciconii, sartii, dacii

Istoria geto-dacilor are o importanta majora în cunoasterea istoriei poporului român. Greciiau recunoscut forta si originalitatea

religiozitatii trace. Geto-dacii erau un popor indo-european. Ei erau tracii de la nordul Dunarii. Geto-dacii erau ramura nordica a

marelui neam tracic. Geto-dacii erau socotiti „cei mai viteji si mai drepti dintre traci. Dacii nu aveau cultura scrisa. La fel ca si

celtii. Getii si dacii vorbeau aceeasi limba.

DIFERENTELE INTRE GETI SI DACI

Diferentele dintre ei nu erau etnice, ci geografice. Getii traiau în regiunile numite mai târziu Muntenia, Moldova si Dobrogea,

Dacii traiau în Oltenia, Transilvania, Banat si Maramures

Burebista a pus bazele întâiului stat dac centralizat si a realizat prima unire a triburilor trace de la nordul Dunarii. El nu lua decizii

fara sa-l consulte pe Deceneu. Asa a aparut legenda arderii si distrugerii viilor. Dar acesta este un fapt istoric si arheologic

atestat. Arderea viilor a fost facuta pentru a opri ceremoniile dionisiace. Anume, acelea ale tracilor sud-dunareni. Deceneu ii

invata pe daci sa traiasca dupa legile naturii

ANIMALELE SACRE ALE GETO-DACILOR

Animalele apar infatisate cu zeii. Un zeu apare cu un vultur si un sarpe. Vulturul este simbolul puterii. Sarpele este simbolul
pamantului.
Vulturul este aerul, sarpele este pamantul, iar pestele este apa. Animalele intruchipeaza atributele zeului.
Taurul si berbecul apar pe bratari in epoca de bronz. Apoi in scene de sacrificiu pe masute-altare. Berbecul este asociat cu
sacrificiile caminului.
Mistretul joaca un rol important. Acesta era animal sfant la celti. Mistretul este simbol al razboiului si fertilitatii. El apare
alaturi de Cavalerul trac in mitul dionisiac. Este legat de cultele pamantului, de reinviere.
Lupul este intanit cel mai des. Lupul dacic este animalul preferat al geto-dacilor. Balaurul cu cap de lup ajunge stindard de
razboi. Este combinatia intre lup si sarpe. Un animal simbolic. Se crede ca indo-europenii aveau credinte similare in privinta initierii
militare a tinerilor razboinici.Anume, transformarea ritualica, simbolica, a tanarului razboinic in fiara. O experienta magico-

2
religioasa mentala. Ea ducea la modificarea caracterului prin puterea de a indura. In timpul ritualului, tanarul imbraca blana de lup si
se preschimba. Cuvantul “daos” de la dac inseamna lup. Dacii nu mureau, caci se credeau ei insisi lupi.

Sursa http://mythologica.ro/religia-tracilor-si-geto-dacilor/

Ce mâncau strămoșii DACILOR, acum 6.000 de ani. Dietele din NEOLITIC

Oamenii din Neolitic se constituiseră în comunități sedentare. Își construiau case din lut, cu una sau mai multe
încăperi. Aveau o vatră, pe care găteau. Aici avem exemplul sitului de la Sultana- Malu Roșu, pe Valea Mostiștei, în
Călărași.
Mâncau pește de apă dulce: sturioni, știucă, crap, plătică, șalău, somn.
Carnea de câine, în meniu
Sursele de hrană erau mai multe, aflăm de la Aurelian Bălășescu, arheozoolog, cercetător la Muzeul Național de
Istorie a României. „La Sultana- Malu Roșu sunt resturi de bucătărie sau res turi menajere ale acestor comunități
neolitice. Exista agricultura, cu creșterea plantelor și a animalelor. Am găsit vita domestică, oaie, capră, porc și
câine. Cele mai exploatate sunt bovinele domestice și ovicaprinele. Bovinele pentru carne, lapte și derivatele lor, iar
ovicaprinele, în special oaia, sunt exploatate pentru carne. Ovicaprinele erau tăiate mai ales în sezonul rece, altfel nu
le puteau păstra”.
O altă sursă de hrană era vânătoarea. „Vânau bourul, care a dispărut din fauna lumii, calul sălbatic, cerbul, căpriorul,
mistrețul iepurele de câmp, castorul și vulpea. Mamiferele de talie mare - bourul, calul sălbatic și mistrețul, cerbul
erau vânate pentru că le aduceau multă carne. Apoi utilizau și pieile, coarnele de la cerb. Din coarnele de cerb
făceau tot felul de unelte.”
O informație inedită este aceea că oamenii din neolitic consumau frecvent carne de câine. Cei de la Sultana nu prea,
dar există situri în care s-au făcut descoperiri importante în acest sens.
Legume, fructe, grâu
Nu puteau să mănânce numai carne. „Plantau grâu, orz, hrișcă. Am găsit urme de iarba bălții, ștevie, viță de vie (nu
putem să spunem că este sălbatică sau cultivată), spanacul sălbatic, mărgelușe, volbură, hrișca urcătoare, iarba roșie,
piperul bălții. Cultivau alacul, o specie de grâu. Aveau mazăre și linte. Am mai găsit coji de alun, semințe de măceș.
Adăugăm: corcodușe, zmeură, mure, alune. Nu aveau mulți carbohidrați. Din grâu făceau un fel de «pâine». Ghinda
o râșneau și făceau tot felul de produse”, ne mai spune Aurelian Bălășescu.
Dacă iarna mâncau carne multă, vara cum era? „Culegeau moluște și pescuiau, ne spune Valentin Radu, cercetător la
MNIR. Scoicile erau culese din sedimentele lacului sau ale râului. Am descoperit două specii: scoica de râu și scoica
de lac - care are o cantitate de carne considerabilă, iar valoarea energetică este destul de mare. Un kilogram de carne
de scoică are 850 de kilocalorii, uneori mai mult decât un kilogram
Indivizi robuști, artiști ai lutului și metalurgi pricepuți
Erau niște oameni robuști, făceau mult efort, cu o înălțime între 160 – 170 cm, aveau pielea mai închisă la culoare,
iar speranța de viață era de 40- 45 de ani. Sufereau, probabil, de boli parazitare.

Sursa http://evz.ro/ce-mancau-stramosii-nostri-acum-6000-de-ani.html

Ce mâncau strămoşii noştri, dacii şi romanii. Cum combinau felurile de mâncare şi ce reţete li se
păreau mai gustoase
Într-o vreme în care ne îndepărtăm tot mai mult de modul de viaţă sănătos, dacă ne întoarcem în istorie observăm că

3
strămoşii noştrii foloseau în alimentaţie produsele naturale, fără să exagereze cu consumul de carne.
Profesorul de istorie Mircea Borcoman spune că în gastronomia romanilor la loc de cinste erau produsele naturale.

„Romanii au adoptat o gastronomie şi un reţetar gastronomic interesant, care cred că şi în zilele de astăzi când se
pune atâta preţ pe modalitatea de hrănire ştiinţifică, raţională ar trebui luate în calcul. Prima concluzie care se
impune este următoarea: foloseau excepţional de bine, cu motivaţie dumnezeiască, produsele naturale. Deci,
chestiunea cu picanteriile, cu chimicalele, cu adaosurile, nu se realiza aşa ceva”, spune profesorul severinean.

Lipie, unsă cu miere

Pâinea, bine frământată, fără adaosuri, era o pâine foarte gustuoasă, de regulă făcută din secară.

Se mai făceau lipii, iată s-a menţinut şi la noi chestiunea cu lipia. Făceau lipia, îi dădeau o consistenţă superioară
din ouă, un fel de papară, peste care mai puneau un strat de miere şi cred că e interesantă compoziţia aceasta.
Dacă se mai întărea, înmuiau pâinea în vin şi amestecul acesta din compoziţia pâinii cu vinul, care se petrecea
acolo, da o forţă deosebită, energizantă, nu chimicalele pe care tinerii le consumă astăzi.”, spune profesorul
Mircea Borcoman.

Apoi consumau foarte multe legume, morcovul, ceapa, usturoiul, castravetele, salata. În formă naturală, se
amestecau de regulă cu ulei, exact cum fac gospodinele şi astăzi. Romanii cunoşteau uleiul de rapiţă, dar şi reţetarul
muştarului, pe care îl consumau alături de carne.
„Nu consumau foarte multă carne şi aici e o stratificare, să-i spun socială. Lumea aşa a lăsat-o Dumnezeu, a făcut
mai întâi îngerii, şi după aceea pe noi, pe oameni, ca o legătură organică între gândirea dumnezeiască şi cea
pământeană. Şi omul a fost făcut după înfăţişarea Lui. Ei bine, revenind la bucătăria romană ştiua să folosească
foarte bine toate acestea”, spune reputatul profesor Mircea Borcoman.

Interesant, romanii nu consumau unt şi smântână, le plăcea doar brânza. De asemenea, romanii preferau animalele
micuţe de casă, găini, mai ales gâşte.

Cei foarte bogaţi îşi puneau slugile să facă la proţap din vânatul mare sau din animalele domestice, carne de capră,
de oaie, mai rar de vită (nu consumau multă carne de vită) şi asezonau pe deasupra cu uleiuri, cu balsam, toate
acestea preparate din plante naturale, din tot felul de ierburi, de fructe. Ospeţele la curtea celor bogaţi, inclusiv
împăraţi, generali, erau consistente, pantagruelice uneori, în timp cei mai sărmani consumau mai puţin.

Pe de altă parte, strămoşii noştri geto-daci sunt cunoscuţi din scrierile anticilor ca mâncători de lapte, "galactopotai"
(Columella). Laptele fermentat satisfăcea nevoia de acru. Din lapte se preparau mai multe feluri de brânză, pe care
trebuie să ne-o închipuim de foarte bună calitate şi diversă.

„Ştim foarte bine că marele preot Deceneu, care îl însoţea în mod obligatoriu pe regele Dac, a dat dispozişie să fie
tăiată viţa de vie fiindcă dacii consumau uneori prea mult vin, iată obiceiul s-a păstrat şi azi. Dacii făceau un fel de
terci din grâu, ovăz zdrobit, măcinat cu apă, se realiza un amestec cu care se alimentau, nu era foarte consistent, dar
se adiţiona cu laptele de la animalele domestice. Şi dacii şi romani consumau multe peşte, era o ofertă vastă în
râurile interioare, dar şi din Dunăre şi îl pregăteau în fel şi chip. Era un aliment de bază”, precizează Mircea
Borcoman.

Dacii foloseau mazărea, măzărichea, bobul şi, foarte probabil, lintea, dar şi pătrunjelul, usturoiul, prazul, ceapa,
morcovul, păstârnacul, ridichile. Nevoia de dulce era satisfăcută cu miere, poate şi sevă de mesteacăn, apreciată
pentru valoarea sa medicinală, şi cu fructe.