Universitatea „Ovidius ”din Constanta

Facultatea de Litere
Master Comunicare și discurs cultural în spațiul european
An I

ANALIZA TERMENILOR „DRACULA”, „ȚUICĂ” ȘI

„OUĂ ÎNCONDEIATE”

ANALIZA TERMENILOR „DRACULA”, „ȚUICĂ” ȘI „OUĂ ÎNCONDEIATE”

 Printre cele mai importante mărturii cu privire la viața de zi cu zi a românilor se află și
cele ale călătorilor stăini care au străbătut teritoriul român de-a lungul timpului. Cei mai mulți
zugrăvesc o societate românească bazată pe ospitalitate, credință, seriozitate, dar și pe lene,
zgârcenie sau nepăsare.
Scurta noastră cercetare se oprește asupra trei cuvinte din lista de termeni pe care
site-ul www.petitfute.com o propune cu referire la România. Ne-am propus să analizăm
termenii : „Dracula”, „țuică” și „ouă încondeiate”.
DRACULA - Un erou mânat de lupta pentru dreptate, hotărât să elibereze teritoriul de
sub jugul turcesc, unul dintre cei mai cruzi domnitori ai Țărilor Române, despot nemilos,
contele-vampir învăluit în mister, așa este cunoscut Vlad Țepeș sau Dracula în țară și peste
hotare. Documentele oficiale și legendele din popor s-au împleit de-a lungul timpului încât
este foarte greu să dingem realitatea istorică de miturile țesute în jurul lui.
Din perspectiva istorică Ștefan Alexandrescu în cartea „Vlas Țepeș – Între legendă și
adevăr” vorbește despre originea și sensul numelui „Dracula” și îi amintește pe cărturarii
Evului Mediu, clericul Anton Verancsics și Michael Bacignoli din Raguza care il numesc pe
„Dracula”, „Dracul”-„Dragula”, „Dragul” ceea ce înseamnă „cel drag” deoarece „ A fost
odinioară la ei <valahi> un domn -pe care îl numesc voiedod- cu numele de Dragul, bărbat
ager și cât se poate de priceput în treburile ostășești.” Sunt si izvoare care susțin o etimologie
diferită cum ar fi cele din secolul XV în care istoricul Ducas făcea referire la Vlad Dracul,
tatăl lui Țepeș ca la „Dragulios, căci așa se chema, pentru că era rău și viclean în felul lui;
căci numele Dragulios se tălmăcește cu rău și viclean”. În schimb cărturarii veaculi al XVI-
lea contruiesc o perspectivă pozitivă în jurului acestui nume.
Se mai consideră că din necesitatea diferirii lui Vlad tatăl de fiul său, s-a căutat în
documentele epocii și s-au găsit hrisoave ce datează din vremea lui Nagoe Basarab unde tatăl
este numit „bătrânul Vlad voievod Drăculea” și s-a constatat că tatăl său este cel care a primit
adaosul „Drăculea”, iar fiul primește forma „Dracea” așa cum observa Nicole Iorga; mai
târziu primind porecla „Țepeș”. Tocmai de aceea din perspectiva străinilor apelativul
„Dracula” i-a fost atribuit lui Vlad Țepeș uitându-se că a fost moștenit de la tată.
Un alt motiv din cauza căruia au apărut controverse în jurul acestui personaj a fost și
romanul scriitorului irlandez Bram Stocker. Scriitorul îl pune în centrul romanului pe contele
Dracula, un personaj diabolic care nu are nicio legătură cu persoanjul istoric Vlad Dracul,
modelul de luptă anti-otomană.
 În jurul personajului Dracula s-a țesut de-a lungul vremii mai multe legende care au
avut ca rezultat final atragerea turiștilor în diverse zone ale României, pline de încărcătură
istorică. Turiștii iubitori de mister nu ar trebui să rateze Castelul Bran, loc ce evocă atmosfera
medievală, aici unde Vlad Țepeș și-a petrecut o perioadă în timpul anilor de domnie și se
asemănă cu castelul lui Stocker. Cetatea Sighișoara este un alt obiectiv de neratat fiind locul
unde a trăit Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Țepeș. Dintr-un astfel de itinerariu pe urmele lui
Dracula nu trebuie să lipsească orașul Târgoviște, cetatea de scaun a domniei lui Vlad Țepeș
sau Cetatea Poienari cu cele 1480 de trepte ale sale.
ȚUICA - Un al doilea termen care ne atrage atenția din lista de cuvinte reprezentative
pentru România este „țuica”. La o primă analiză, nu ar părea că această licoare este atât de
semnificativă pentru români, dar analizând în profunzime aflăm că „țuica” , în varianta sa
actuală, poartă în spate o istorie ce traversează toate regiunile geografice ale țării.
Se cuvine precizat că băutura tradiţională românească spirtoasă este „ţuica”, definită
astfel într-un act oficial: „Ţuica este o băutură alcoolică tradiţională românească obţinută
exclusiv prin fermentarea alcoolică şi distilarea prunelor (diverse soiuri), întregi sau zdrobite,
ori a sucului obţinut din prune, în prezenţa sau în lipsa sâmburilor. […] La fabricarea ţuicii nu
este permisă folosirea produselor îndulcitoare, folosirea substanţelor aromatizante, a
coloranţilor, a alcoolului etilic de origine agricolă sau a distilatului de origine agricolă”.1
Antropologul român Vintilă Mihăiescu în volumul „Etonogeneză și țuică” face o
incursiune în istorie și explică legăturile dintre români și licorile realizate de-a lungul
timpului. Antropologul ne amintește că distilatele de fructe au apărut în secolul al XXVII-lea
– al XVIII-lea ca „aqua vitae”, termen ce se păstrează în Ardeal ca „acvavit” , venit pe filieră
poloneză. Acest preparat nu era de băut, ci era un medicament și interesant e faptul că a mai
fost folosit de zugravii mănăstirilor lui Ștefan cel Mare ca diluant pentru culori. Tot pe filieră
central-europeană ne vine și denumirea de „ghinars” (vin ars). „Palinca”, este ungurească,
deși termenul nu este unguresc, „palti”, termen sud-slav preluat mai întâi de unguri și apoi
preluat de noi. „Rachiul”, teremn turcesc ce vine de la „raki”, în Banat este cunoscut sub
denumirea de „răchie”.
„Horinca”, băutură maramureșeană, provine din „holerca” rusească care era un distilat din
cereale, iar în timpul Primului Război Mondial apare ca „basmac”, un distilat din amestecuri
și resturi, extrem de nociv.
1
Ordinul nr. 368/2008 pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea, prezentarea şi
etichetarea băuturilor tradiţionale româneşti
Pentru termenul de „țuică” încă nu se știe proveniența și se consideră că este de origine
getodacă, deși getodacii erau iubitori de vin. Vintilă Mihăilescu susținea că urmărind
dicționarele dialectologice în mod cronologic se observa că termenul „țuică” apare mai întâi
în câteva zone restrânse, apoi regiunile se măresc până s-a ajuns la naționalizare.
Pentru etnograful Boris Zdreciuc, România nu se poate împărţi decât între două mari
provincii: Nordul Pălincii şi Sudul Ţuicii.
Dacă am realiza o hartă lingvistică cu aceste date, am observa că România se află la
răspântie de drumuri, în punctul de întâlnire al tururor imperiilor de unde triumfă „țuica”,
singura băutură cu origine necunoscută.
OUĂLELE ÎNCONDEIATE – Ultima idee asupra căreia ne vom orienta atenția este cea a
încondeierii ouălelor. Unul dintre obiceiurile profund simbolice practicate în perioada
Sărbătorilor Pascale.
Există o bogată tradiție, devenită meșteșug, privind obiceiul încondeierii ouălelor.
Semnificația oului de Paște trebuie căutată cu mult timp în urmă, atunci când exista obiceiul
ca oul să fie dăruit ca simbol al fertilității, vieții și reînnoirii naturii.
Creștinii au adoptat această practică considernându-se că roșul cu care sunt vopsite
ouălele de Paște reprezintă sângele lui Iisus. Pe de altă parte, ciocnitul ouălelor simbolizează
sacrificiul lui Hristos.
Legendele creştine leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus. Astfel, una dintre
ipotezele care ar putea să stea la originea acestei datini ar fi aceea conform căreia Maica
Domnului, venind să-şi vadă Fiul răstignit, a adus nişte ouă într-un coş, pe care l-a aşezat sub
cruce, iar acestea s-au înroşit cu sângele Domnului. De asemenea, atunci când Iisus Hristos a
fost bătut cu pietre, când acestea l-au atins, s-au transformat în ouă roşii.
Încondeierea sau „închistatul” ouălelor este un obicei practicat exclusiv de către
femei, cu o săptămână înainte de Paște, în general în „Joia Mare”. În România, în funcie de
zona geografică sunt decorate cu diverse motive, astfel că în zona Moldovei sunt utilizate în
mod special motivele fitotrofe: floarea arțarului, floarea stejarului, floarea Paștelui, spinul,
pădurea închisă. În zona Munteniei și a Olteniei motivele ornamentale sunt tot naturale, dar
culorile sunt mai puține, iar zona Transilvaniei și Banat, încondeierea se realizează cu o mare
varietate de modele și culori, Țara Bârsei fiind renumită pentru desenul și compoziția
ornamentală și cromatică deosebită.
În ceea ce privește culorile dacă roșul simbolizează sângele sau focul, verdele
simbolizează renașterea naturii, albastrul, sănătatea, iar galbenul semnifică lumina.
 Există și o semnificație a linilor și figurilor prezente pe oul încondeiat: spirala
înseamnă eternitatea, linia verticală simbolizează viața, iar cea orizontală, moartea, pe când
dreptunghiul trimite la gândire și cunoaștere.
Substratul precreştin al oului roşu ne este exprimat de diversele tradiţii care se mai
oficiază şi astăzi în Maramureş şi, mai ales, în Ţara Lăpuşului. Golite de miez, cojile ouălor
roşii se pun în crengile pomilor fructiferi, pentru sporirea rodului lor. Frecvent, cojile de ouă
roşii se pun în crengi de copac, care se împlântă în grădinuţa de zarzavaturi, lângă casă,
pentru sporul rodului ei. Cojile de ou roşu se aruncă şi pe apă curgătoare, rit de fertilitate.
În 1937, marele folclorist şi etnograf Arthur Gorovei (1864-1951), membru
corespondent şi de onoare al Academiei Române, doctor honoris causa al Universităţii din
Cernăuţi, publică un reuşit studiu de folclor, intitulat „Ouăle de Paşti“, probabil prima lucrare
pe plan mondial asupra obiceiului românesc al încondeierii ouălor.

BIBLIOGRAFIE
Alexandrescu, Ștefan, Vlad Țepeș, Editura Enciclopedică;
Mihăilescu, Vintilă, 2018, Etnogeneză și țuică, Editura Polirom;
Ordinul nr. 368/2008 pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea, prezentarea şi
etichetarea băuturilor tradiţionale româneşti.
SITEOGRAFIE
http://www.bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStudenti/A/StefanAndreescu-Vlad_Tepes.pdf;
https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/etnogeneza-si-tuica;
http://www.graiul.ro/2017/04/12/substratul-mitologic-al-oualor-rosii-si-incondeiate/;
https://www.natgeo.ro/romania/locuri-si-oameni-ro/25082-antropologia-bauturii-la-romani-
tuica-vinul-si-cu-braga;
http://www.rador.ro/2015/04/12/documentar-totul-despre-semnificatia-oului-de-paste/;
http://www.romania-travel-guide.com/descopera/legenda-lui-dracula.html.