Legenda druizilor

Druizii au reprezentat elita intelectuala a celtilor. Conform scrierilor imparatului roman

Cezar, una dintre cele mai bune surse istorice in privinta druizilor, acestia prezidau
sacrificiile publice si private, stabileau practicile religioase, ii instruiau pe cei tineri,
judecau toate conflictele dintre state sau dintre persoanele private, judecau crimele,
fixau pedepsele, compensatiile de dat si de luat. Druizii erau condusi de un sef, care
se bucura de o autoritate incontestabila. La moartea acestuia, locul sau era luat de un
alt druid, care se distingea prin merite deosebite. Daca existau mai multi pretendenti
egali, se recurgea la un sufragiu si, uneori, chiar la arme.
Privire de ansamblu
Se stie despre druizi ca obisnuiau sa se intilneasca o data pe an, intr-un loc special.
Aici se discutau toate problemele majore si se luau cele mai importante decizii. Dupa
parerea aceluiasi Cezar, doctrina druizilor s-ar fi nascut in Marea Britanie, de unde a
fost importata, apoi, in Galia, dar in acest sens nu se poate afirma nimic cu
certitudine.
Druizii erau scutiti de eventuala participare la un razboi, nu plateau taxe, ca restul
celtilor, erau scutiti de serviciul militar si nu erau obligati sa efectueze nici una din
indatoririle unui celt de rind. Se spune ca religia le interzicea druizilor sa le predea
scrierea aspirantilor la acest titlu, dar, in acelasi timp, le recomanda ca pentru nevoile
publice sau private sa se foloseasca de alfabetul grec. Aceasta interzicere era
sustinuta prin doua puncte de vedere: in primul rind, pentru ca impiedica divulgarea
invataturilor lor, iar in al doilea rind, pentru ca, folosind scrierea, neglijau memoria.
Punctul central al invataturilor druizilor il reprezenta faptul ca sufletul nu se pierde si
ca, dupa moartea unei persoane, el trecea dintr-un corp in altul. Conform credintei lor,
aceasta idee avea darul de a stimula curajul, deoarece inlatura frica de moarte.
Druizii se foloseau foarte mult de speculatii legate de astre si de miscarea acestora,
privind dimensiunile lumii si ale Terrei, asupra naturii lucrurilor, asupra puterii zeilor si
atributiilor acestora.
In alta ordine de idei, dupa Strabon, un alt invatat antic, clasa intelectuala a celtilor se
impartea in trei categorii: barzii (poetii), cei insarcinati cu sacrificiile si divinatia si, cea
de-a treia categorie, druizii propriu-zisi, filozofi si teologi, care se ocupau cu
interpretarea naturii si a filozofiei morale. Aceasta ultima categorie era considerata de
celti ca fiind cea mai importanta.
Oricit de greu de crezut ar parea, istoria a retinut numele unui singur druid, Diviciacos,
protagonist al Razboiului Galiei. Cicero, un alt istoric roman, l-a intilnit la Roma si a
mentionat calitatea sa de druid. In rest, identificarea arheologica a druizilor a ramas
pina astazi extrem de dificila si, daca nu ar fi existat o serie de monumente megalitice
si legendele create in jurul lor, am fi putut spune ca druizii nu au existat niciodata!
Druizii jucau un rol important in societate si se spune ca nici macar regele nu vorbea
in fata lor. Se ocupau de educatie, de justitie, de medicina, de divinitati si de arte.
Tinerii aspiranti la titlul de druid isi incepeau educatia de mici si, in general, aveau
nevoie de 20 de ani pentru a acumula toate cunostintele necesare.
Istoric vorbind, responsabili de disparitia druizilor au fost romanii. Druizii au fost
interzisi, sub pretextul ca faceau sacrificii umane. A fost o miscare inteligenta a
romanilor (deoarece druizii aveau o influenta foarte mare asupra maselor, pe care le

puteau manipula), care a fost definitivata mai tirziu de crestinism, cel care a "ras de pe
fata pamintului aceasta religie barbara". De notat este, insa, ca singurul text care
vorbea in realitate despre sacrificii umane a fost irlandez-crestin, redactat in latina, si
se referea la Sfintul Patrick!
Religia druida (politeista) a continuat, totusi, sa existe, in clandestinitate, in
manastirile crestine (cum ar fi cele benedictine). Elementele traditiei druide, care nu
puteau fi scrise, dupa cum am mai subliniat, au fost transpuse prin extensie la
crestinism, in special in manastirile celte irlandeze. Numeroase poeme druide au fost
adaptate sau cenzurate.
Sarbatori druide
Druizii antici celebrau patru mari sarbatori: Imbolc, Beltaine, Lughnasad si Samhain,
despre care se crede ca erau mai mult sociale decit religioase.
Astazi, cei care se considera urmasii druizilor procedeaza la un ritual pentru toate
aceste patru vechi sarbatori. Un astfel de ritual are o structura fixa: nu se construiesc
edificii speciale pentru practicarea sa, ceremoniile se deruleaza in paduri, in nopti
sacre. In general, se procedeaza la aprinderea unui foc in mijlocul unui cerc, in care se
plaseaza druizii (notiunea de cerc este foarte importanta, deoarece reprezinta ciclul
timpului, eternitatea). Intrarea druizilor in cerc se face prin partea de vest. Druidul
multumeste spiritului locului, dupa care face apel la pace. Cercul nu poate fi deschis
decit daca pacea domneste in cele patru directii: Est (aerul), Sud (focul), Vest (apa) si
Nord (pamintul). In timpul ritualului propriu-zis se rostesc rugaciuni druide. La final, se
multumeste din nou spiritului locului, iar cercul se inchide. Acest ritual nu este, insa,
decit o copie palida a ceremoniilor antice, a caror urma s-a pierdut undeva in negura
vremurilor.
Vechea sarbatoare druida Imbolc se celebra la 1 februarie si reprezenta sarbatoarea
Marii Zeite, ziua in care ea isi prezenta lumii intregi nou-nascutul, pe tinarul Soare.
Premisele primaverii erau simbolizate prin aparitia primilor miei. Pamintul era gata
pentru a fi arat, iar taranii se asigurau ca uneltele se prezentau in buna stare de
functionare. Imbolc era si o sarbatoare a purificarii, in sensul ca oamenii se spalau in
mod simbolic pe miini. Irlandezii au preluat aceasta sarbatoare si au cosacrat-o zeitei
Brigitt.
Beltaine se celebra la 1 mai, moment in care se aprindeau doua focuri, iar participantii
erau obligati sa treaca printre ele. Sarbatoarea mai era denumita si Focul Frumusetii,
in onoarea lui Belenos. Se cinta, se dansa si se faceau coronite din flori pentru
alegerea Reginei lui Mai.
Lughnasad se celebra la 1 august, era sarbatoarea regelui, iar in timpul sau, Lugh,
marele rege solar, isi onora mama. Sarbatoarea se tinea in locuri sacre si era insotita
de muzica si de diverse jocuri.
Samhain 1 noiembrie. Sta la originea Halloween-ului de astazi. In fapt, se spune ca,
in noaptea de Samhain, timpul se oprea si ca nu mai existau frontiere intre lumea celor
vii si lumea celor morti. Era momentul in care se respectau stramosii. Era sarbatoarea
batrinei Cerridwen, care lua asupra sa durerile si necazurile oamenilor. Prin aceasta
sarbatoare se marca sfirsitul verii si speranta intr-un an mai bun!
Celtii, in general, si druizii, in mod special, au reprezentat un capitol interesant in
istoria omenirii, fapt foarte usor de subliniat prin multitudinea de legende care s-a
format in jurul lor. Din nefericire, insa, astazi este dificil de stabilit granita dintre

legenda si adevar in privinta druizilor, motiv pentru care majoritatea istoricilor sint
foarte atenti cu izvoarele pe care le folosesc atunci cind vorbesc despre ei. Indiferent,
insa, cit de putine sint datele veridice despre druizi, important este faptul ca acestia
continua sa fascineze si sa nasca noi si noi legende in jurul lor, multe dintre ele
transpuse chiar si pe marele ecran sau folosite ca sursa de inspiratie pentru o serie de
benzi desenate.

DESPRE GALI
Aezare

n Europa de Vest, pe teritoriul Franei de azi;

patria lor, Galia, era numit i "ara pdurilor" (erau foarte multe pduri n
aceast ar).

Ocupaii

agricultura i creterea animalelor;

galii erau buni meteugari, cunoteau roata olarului i prelucrarea fierului (n
aceast privin geto-dacii au luat exemplu de la gali);

fceau comer n toat Europa i n regiuni mai ndeprtate;

uneltele, armele i podoabele lor erau cunoscute i bine apreciate.

Locuine

colibe de lemn acoperite cu paie;

lng cas aveau locuri speciale pentru animale.

mbrcminte

foloseau esturi din ln i in;

brbaii purtau pantaloni largi legai cu o centur, iar femeile rochii lungi
prinse la mijloc;

peste o tunic (mbrcminte nchis pn la gt) purtau o manta mai lung

din ln;

mbrcmintea era frumos vopsit cu ajutorul plantelor;

n picioare purtau opinci din piele, asemntoare ranilor romni de altdat.

Obiceuri

galii erau fr fric, uneori se duceau la lupt fr mbrcminte sau obiecte

de protecie, dorind s i arate astfel curajul;

mai trziu i-au confecionat mbrcminte de protecie pentru corp

i coifuri pentru protecia capului;

triau organizai n familii i triburi conduse de un ef care era numit pe timp

de un an;

la tinerii rzboinici exista obiceiul s poarte barb i plete cel puin pn la

nfrngerea primului duman;

erau preocupai mult i de curenia corpului.

Stramosii francezilor au fost galii. Si ei se ocupau cu agricultura si
cresterea animalelor. Erau vestiti pentru armele, uneltele si podoabele
facute de ei. Le placea curatenia (potrivit lui Pliniu cel Batran, ei au fost
primii utilizatori de sapun in Europa occidentala). Locuintele lor erau mai
ales de forma rotunda, construite din lemn si acoperite cu stuf. Galii purtau
pantaloni facuti din diverse materiale. Obisnuiau sa se impodobeasca cu
bratari si fibule. Realizau lucrari artistice, cum ar fi minunatele
bijuterii,sculpturi etc). Erau razboinici faimosi; in anii 400 i.Hr., cucerisera
Roma.
Galia (n latin Gallia, i n greac Galatia) a fost regiunea Europei de Vest
care include nordul Italiei moderne, Frana, Belgia, Elveia occidental i
pri ale Olandei i ale Germaniei pe partea vestic a rului Rin. n
Antichitate, galii, un popor Celtic locuiau pe acest teritoriu, precum i n
alte pri ale Europei, vorbind limba galic. n afar de gali, existau i alte
popoare pe teritoriul nordului Italiei moderne, ca Lepontii care locuiau pe
poalele sudice a Alpilor italieni, n Raetia. Galii sub comanda lui Brennus au
ocupat Roma ca. 390 .Hr. n lumea egee, o migraiune a galilor rsriteni
a aprut n Tracia, la nordul Greciei, n 281 .Hr. Un alt cpitan numit
Brennus, in fruntea unei armate largi, a renunat s distrug Templul lui
Apollo n Delfi doar n ultimul minut, vznd dup legend o ameninare n
form de fulger. n acelai timp o band migratorie de celi, ca. 10.000 de
lupttori, mpreun cu femeile, copiii, i sclavii lor treceau prin Tracia. Trei
triburi galice au trecut dinTracia n Anatolia la invitaia domnitorului
bitinian Nicomedes I, care a cerut ajutor pentru lupta sa contra fratelui
su. Ulterior ei s-au stabilit n Frigia i Cappadocia n Anatolia central, o
regiune care de atunci nainte s-a numit Galatia.
Vercingetorix (72-46 .Hr.) a rezistat cu eroism in fata romanilor. Romanii
insa fiind foarte puternici, iar conducatorul lor Cezar, s-a dovedit un mare
comandant de oaste, Vercingetorix s-a predat si a fost omorat in
inchisoare, prin sufocare,dupa ce a asteptat 7 ani. Galia a fost
transformata in provincie romana, devenind una dintre cele mai
infloritoare.

COMENTARII DE BELLO GALLICO

Commentarii de Bello Gallico (lat. comentarii asupra rzboiului galic; titlul

complet: Commentarii rerum gestarum belli Gallici) reprezint cronicile scrise
de Caesar cu privire la rzboiul de ocupare a Galiei.
Opera major a lui Caius Iulius Caesar, Commentarii de Bello Gallico este o
relatare la persoana a treia a celor nou ani petrecui de acesta n Rzboaiele
Gallice. Lucrarea constituie o descriere obiectiv a btliilor i intrigilor care
au avut loc pe frontul din Gallia pe fondul conflictelor ntre romani si
populaiile autohtone.
Termenul de gali are multiple semnificaii pe parcursul capitolelor operei. n
sensul su larg, este folosit de Caesar pentru a denumi ntreaga populaie a
Galliei, care ngloba Frana, Belgia i Elveia de astzi. n anumite ocazii ns,
Caesar face referire exclusive la celi, pe care romanii i numeau de asemenea
gali.
Cea dinti carte a operei se refer n primul rnd la rzboaiele cu helveii.
Caesar descrie Gallia precum i pe helvei, adversarii direci ai romanilor,
prezentnd n detaliu campanile mpotriva acestora. Helveii, n numr de
300.000, sunt descrii ca o populaie alpin violent, care, migrnd dinspre
Alpi spre centrul Galliei, provoac stricciuni majore. n replic, Caesar
ncearc s se impun prin for, artndu-le astfel helveilor c nu i va tolera,
i ncercnd s i determine s se retrag napoi nspre Alpi. Acetia riposteaz
ns, formnd o coaliie tribal mpotriva romanilor, care pn la urm se vor
vedea alungai din Provence de ctre helvei.
Celelalte cri prezint campanile mpotriva veneilor, aquitanilor, popoarelor
germanice i bretonilor. Se vorbete despre invazia din Bretania, despre
rscoalele repetate ale galilor, despre Victoria asupra lui Vercingetorix n Alesia
.a.m.d.
Campaniile amintite ncepeau cel mai adesea vara, prin construirea de
fortree i aprovizionarea cu grne, i se ncheiau n cursul iernii, cnd
Caesar se ntorcea la cartierul su general pentru a pune la punct strategia
pentru perioada urmtoare. Caesar avea n subordine legiuni (pn la opt
legiuni ntr-o campanie). Adversarii si erau diferetele armate ale triburilor
autohtone, uneori grupate n aliane care le creteau numrul combatanilor
pn la 100.000. Majoritatea luptelor ns se ncheiau cu victoria armatei
romane, superioare prin disciplin, tactic, organizare, antrenament i
experien n lupt, precum i prin armamentul pe care l avea la dispoziie.
Unele lupte nici nu au luat loc, deoarece adversarii erau, n anumite momente,
prea nspimntai de aspectul armatei romane, din faa creia preferau s se
retrag. Dup ce cucereau un anumit teritoriu, soldaii, din ordinal lui Caesar,

ucideau toi brbaii, iar femeile i copii erau vndui ca sclavi. ntr-o situaie
de acest gen, 53.000 de brbai i copii au fost vndui dup supunerea unui
teritoriu.

SOCIETATEA CELTICA
Societatea este tripartita, cuprinzand nu trei clase, cum se spune, ceea ce
ar putea indica o compartimentare etansa intre ele; ci trei specializari
umane: druizii (preotii), cavalerii (combatantii) si lucratorii manuali. Este o
societate fara stat Singurul functionar care apare este intendentul regelui,
in bretona este numit gourdisten.
Aceasta organizare nu este fondata nici pe proprietate, nici pe dreptul de
cucerire, ci pe diferentele care exista intre vocatiile sociale. Ea decurge
direct din cea mai veche formula a societatii indo-europene: cele trei
vocatii. Acesta este motivul pentru care societatea celtica nu cunoaste
statul care este o structura umana conceputa pentru a stabili relatii pur
ierarhice intre oameni, relatii impuse sau nu.
Notiunea de aristocratie nu era prezenta decat din cauza originii divine a
rasei celtice. Poporul, considerat ca o familie mare, apartinea de
aristocratie deoarece descindea din stramosi comuni si unici. Oamenii
clanului, in Scotia, poarta toti acelasi nume patronimic. Sunt MacGregor
sau Cameron si se disting prin prenume. Taranii bretoni atacau castelele in
timpul revoltei lor din secolul al XVII-lea, strigand toti bretonii sunt
gentilomi!. Ideea de sange albastru este necunoscuta celtilor. Doua
persoane au acelasi rang daca au aceeasi avere. Fiul unui plebeu, daca se
imbogateste, face parte din nobilime. Singura sursa de imbogatire fiind
razboiul, s-a stabilit o echivalenta intre notiunile de prada si de bogatie
(un cuvant breton, anao, defineste si bogatie, prada, cadou in acelasi
timp, iar buz profit, prada, bogatie, binecuvantare, favoare).
Fiecare sef gal era inconjurat de vasali care alcatuiau impreuna cu el o
fraternitate de lupta, in Irlanda, vasalul este un cele, denumire cu sensul
de asociat. Sotii sunt cele unul altuia, nu ca in sud, unde femeia este
proprietatea sotului.
Cezar pretinde ca la gali conditia de vasal era asemanatoare celei de
sclav. Putem sa ne indoim de aceasta intrucat vasalul avea dreptul de a
vota pentru a alege seful in lupta. Existau in realitate doua clase de vasali
in Galia. Unii, ambactii, camarazi de lupta, care erau vasali franci. Ceilalti,
pastori, muncitori, erau predecesorii serbilor, in general niste declasati,
considerati probabil de contemporanii lor drept rebuturile societatii.
Existau si sclavi, dar ei erau putini, pentru ca celtii nu prea luau prizonieri:
ei preferau sa taie capetele invinsilor si nu stiau cuvantul mila. Treburile
cele mai grele erau rezervate sclavilor pentru ca munca in sine nu era o
ocupatie nobila. Nobile erau actiunile dezinteresate, jocul, razboiul,
dragostea, opera de arta, speculatiile intelectuale, religia, asceza.

ADJECTIVELE
Adjectivele de categoria I se enunta cu trei forme: masculinul (terminat in us),
femininul (terminat in a) si neutrul (terminat in um). De exemplu: beatus, beata,
beatum
=
fericit,
fericita;
Bonus,
bona,
bonum
=
bun,
buna;
Dupa cum observati, cele trei terminati apartin declinarilor I si a II-a de la
substantiv. Sa explicam cat mai scurt cu putinta modul de declinare al adjectivelor.
Terminatia (us) de la masculin reprezinta terminatia nominativului singular al
substantivelor de declinarea a II-a masculine; asta inseamna ca pentru masculinul
adjectivelor vom folosi terminatiile declinarii a II-a masculin, pe care le adaugam la
tema adjectivului, tema pe care o obtinem, indepartand terminatia (us) de la prima
forma. Astfel, cand avem un substantiv masculin si vrem sa-l declinam impreuna cu un
adjectiv de categoria I, luam prima forma din cele trei enuntate si la tema acestei
forme, adaugam terminatiile declinarii a II-a masculin, fiind atenti la numarul si cazul
substantivului
determinat
se
acorda
cu
el.
Exemplu: Luam substantivul poeta, poetae (declinarea I, gen masculin) si ajdectivul
clarus, clara, clarum = renumit (adjectiv de categoria I); deci, substantivul este de
genul masculin, asa ca si adjectivul va fi declinat tot la genul masculin, fiindca se
acorda:

singular: N. - (clarus poeta), G. - (clari poetae), D. - (claro poetae), Ac. - (clarum

poetam), Abl. - (claro poeta), V. - (clare poeta);

plural: N. - (clari poetae), G. - (clarorum poetarum), D. - (claris poetis), Ac. (claros poetas), Abl. - (claris poetis), V. - (clari poetae);
Trebuie un pic de logica si este foarte usor de inteles de ce este asa!
Daca substantivul determinat este de genul feminin, luam a doua forma a
adjectivului; dupa cum observam, aceasta forma este terminata in (a), adica chiar
nominativul declinarii I. Rezulta ca genul feminin la adjective se declina, folosind
terminatiile
declinarii
I
de
la
substantiv.
De exemplu luam substantivul feminin civitas, civitatis = cetate si adjectivul
magnus, magna, magnum = mare:

singular: N. - (magna civitas), G. - (magnae civitatis), D. - (magnae civitati), Ac. (magnam civitatem), Abl. - (magna civitate), V. - (magna civitas);

plural: N. - (magnae civitates), G. - (magnarum civitatum), D. - (magnis

civitatibus), Ac. - (magnas civitates), Abl. - (magnis civitatibus), V. - (magnae civitates);

La genul neutru se procedeaza analog, doar ca folosim terminatiile de la declinarea a

II-a neutru.

Adjectivele de categoria a II-a se enunta cu doua terminatii, prima reprezentand

masculinul si femininul, iar a doua, neutrul. Prima terminatie este (is), iar la a doua
forma terminatia este (e).
De exemplu (brevis, breve = scurt).
Masculinul si femininul, adica ce apartine de prima forma, se declina dupa declinarea

a III-a parisilabica a substantivelor, cu diferenta ca la ablativ singular terminatia este (i),

indiferent de gen.
Neutrul se declina tot dupa declinarea a III-a parisilabica, la singular nominativul,
acuzativul si vocativul, fiind identice, adica cu terminatia (e), iar la plural cu (ia); de
asemenea, la ablativ singular este folosita tot terminatia (i), indiferent de gen.
De exemplu sa declinam substantivul (vita, vitae = viata) impreuna cu adjectivul de
categoria a II-a (brevis, breve = scurt): dupa cum vedem, vita, vitae este un substantiv
de genul feminin, ceea ce inseamna ca vom folosi prima forma.
singular: N. - (brevis vita), G. - (brevis vitae), D. - (brevi vitae), Ac. - (brevem vitam),
Abl. - (brevi vita), V. - (brevis vita);
plural: N. - (breves vitae), G. - (brevium vitarum), D. - (brevibus vitis), Ac. - (breves
vitas), Abl. - Brevibus vitis), V. - (breves vitae);
Acum vom lua un substantiv de genul neutru - (carmen, carminis = poezie) si il vom
declina impreuna cu adjectivul (brevis, breve): fiind un substantiv neutru, pentru adjectiv
vom folosi forma a doua (breve):
singular: N. - (breve carmen), G. - (brevis carminis), D. - (brevi carmini), Ac. - (breve
carmen), Abl. - (brevi carmine), V. - (breve carmen);
plural: N. - (brevia carmina), G. - (brevium carminum), D. - (brevibus carminibus), Ac.
- (brevia carmina), Abl. - (brevibus carminibus), V. - (brevia carmina);
Mai exista adjective cu o singura terminatie.
Acestea se enunta tot cu doua forme, anume N. si G., forma a doua (G.) fiind necesara
pentru a stabili tema, la care vom adauga terminatiile declinarii a III-a a substantivelor
parisilabice, cu observatia ca Abl. sg. are terminatia (i), indiferent de gen.
Masculin/feminin singular: N. - (felix), G. - (felicis), D. - (felici), Ac. - (felicem), Abl. (felici), V. - (felix);
Masculin/feminin plural: N. - (felices), G. - (felicium), D. - (felicibus), Ac. - (felices),
Abl. - (felicibus), V. - (felices);
Neutru singular: N. - (felix), G. - (felicis), D. - (felici), Ac. - (felix), Abl. - (felici), V. (felix);
Neutru plural: N. - (felicia), G. - (felicium), D. - (felicibus), Ac. - (felicia), Abl. (felicibus), V. - (felicia).