Sunteți pe pagina 1din 2

Mita Dragos

Visele in timpul somnului

Visul este o formă de imaginație involuntară cu conținut de material inconștient și expriență


subconștientă constând dintr-o succesiune de imagini, sunete, idei, emoții și alte senzații care apar, de
obicei, în timpul somnului, dar mai ales în cazul tipului de somn în care ochii se mișcă .

Capacitățile cognitive, precum gândirea și memoria, sunt secundare, persoana care doarme percepând
psihic și emoțional evenimentele petrecute în vis ca elemente reale petrecute aievea. Există o ramură a
psihologiei care se ocupă cu studiul interpretării viselor petrecute în timpul somnului. S-a observat faptul
că în medie, o ființă umană petrece aproximativ 6 ani din viață visând (ceea ce corespunde unei medii de
2 ore pe noapte).

Evenimentele din vis sunt cel mai adesea imposibile sau foarte puțin probabile în realitatea fizică din
starea de veghe, fiind simultan în afara posibilității de control a persoanei care visează. Singura excepție
cunoscută este visul cunoscut sub terminologia de vis lucid, în care cei ce visează sunt conștienți că
visează, putând exercita controlul asupra diverselor aspecte ale visului inclusiv a mediului din vis. Într-un
vis lucid, mediul înconjurător este adesea mult mai realist, iar acuratețea senzorială este mai ridicată
decât în visele obișnuite. Pe langa vise lucide exista si vise premonitorii care sunt un fel de deja vu.

Visele pot fi de mai multe feluri :

1.Vise lucide

Vis lucid este un termen ce desemnează un vis în care persoana care visează este conștientă că viseză și
că visul este în curs de desfășurare. În timpul viselor lucide, există posibilitatea de a exercita control
conștient efectiv asupra mediului, personajelor și tuturor caracteristicilor acestora, precum și realizarea
unor lucruri care sunt imposibile sau foarte puțin probabile în realitatea fizică a stării de veghe. Visele
lucide sunt cel mai adesea extrem de realiste prezentând și o ascuțire a acurateței simțurilor celui ce are
visul lucid.

2.Visatul cu ochi deschisi

Acestui proces nu i se acorda suficienta atentie cand vine vorba de studiul viselor. Este, mai degraba,
asemanat unor ganduri trecatoare. Cu toate acestea, explicatiile viselor din timpul somnului sunt, in
mare parte, valabile si pentru acest proces. Astfel vei putea sa-ti intelegi sentimentele si gandurile.

3.Cosmaruri

Cosmarurile sunt o subcategorie a viselor. Diferenta dintre un vis si un cosmar este ca al doilea are un
continut infricosator. Ai tendinta de a te trezi speriat in mijlocul unui cosmar. Tocmai din cauza acestei
diferente dintre vise si cosmaruri, omul are, mai degraba, tendinta sa tina minte cosmarul. Are un impact
mai puternic asupra mintii constiente. Imaginile sale raman acolo pe intreg parcursul zilei.

S-ar putea să vă placă și