Floricică-Voicu Catinca

Fibre naturale și artificiale.

Coloranți organici și sintetici

Fibre naturale și artificiale

Cele mai multe materiale textile utilizate de om mai ales
pentru îmbrăcăminte (ţesături, tricotaje etc.) sunt confecţionate din fibre
textile prin procedee mecanice de prelucrare: ţesut, tricotat, împâslit etc.,
după o prealabilă înnobilare prin finisare: vopsire, antistatizare etc.
Fibrele textile se împart după provenienţa lor în:
– fibre naturale – mai importante sunt cele proteice (lâna şi mătasea
naturală) şi cele celulozice , inul, cânepa, iuta etc.);
– fibre artificiale – denumite astfel întrucât sunt fabricate din materii prime
organice naturale. Reprezentanții mai importanți sunt matasea vâscozã și
matasea acetat ;
Fibre naturale

Fibre proteice naturale

Mătasea naturală şi lâna sunt constituite din catene macromoleculare cu
structură de proteină.
Fibre celulozice naturale
Printre fibrele de acest tip se numără cele obţinute din: bumbac, in, cânepă,
iută etc.
Bumbacul este constituit din celuloză aproape pură iar celelalte tipuri de
fibre conţin în cantităţi variabile şi alte substanţe străine cu care celuloza
este amestecată intim (pectină, lignină, grăsimi, răşini, substanţe minerale
etc.).
Gradul de policondensare diferă de la un material celulozic la
Floricică-Voicu Catinca

altul. Celuloza din bumbac are un grad de policondensare foarte

mare, situat între 1200 şi 1300, având catene macromoleculare lungi,
în timp ce în cazul inului şi cânepii, el se situează între 800 şi 1000.
Fibre artificiale

Fibrele artificiale din celuloză regenerată

Cel mai important produs de acest tip este vâscoza. Vâscoza este constituită
din macromolecule de ceuloză aproape pură cu un grad de polimerizare
mai mic decât al celulozei din bumbac şi cu o rezistenţa mecanică mai
scăzută. Fibrele de vâscoză sunt mai hidrofile decât cele de bumbac. O altă
fibră artificială de celuloză regenerată este mătasea cuproxam.
Comportarea acestei fibre artificiale este asemănătoare cu cea a vâscozei.
Fibre artificiale din celuloza modificata chimic
Importante sunt în prezent fibrele de acetat de celuloza, așa numita matase
acetat. Țesaturile din matase acetat sunt mai rezistente dar mai puțin
higroscopice decât cele din matase vâscoza.

Coloranți organici și sintetici

Coloranți
Floricică-Voicu Catinca

Culoarea este o proprietate a materialelor. Noțiunea de colorant este

indispensabil legata de culoare.
Un colorant este o substanța organica sintetica sau naturala, care are
culoare proprie, și care are proprietatea de a colora substraturile pe care
este aplicata (textile, ceramica, piele, hârtie etc.). Pentru ca o molecula
organica sa posede o culoare proprie
bine definita , ea trebuie sa includa în structura grupe de atomi, numite
grupe cromofore sau cromofori.
În general existența culorii este legata de prezența dublelor legaturi
conjugate într-o molecula . Substanțele care conțin în molecula lor unul sau
mai mulți cromofori se numesc cromogene și sunt colorate. Pentru ca o
substanța colorata sa devina și coloranta (sa poata colora la rândul ei),
trebuie sa conțina în molecula , pe lânga cromofori și alte grupe, numite
auxocrome. Grupele auxocrome imprima substanței proprietatea de
a colora, produce totodatã o intensificare a culorii și dau o nuanța mai
închisa culorii existente în absența lor.
Coloranții organici pot fi clasificați dupã proveniența lor în: coloranți
naturali și coloranți de sinteza .
Coloranți organici naturali

Primii coloranți organici utilizați , au fost produse naturale de origine

vegetalã și numai în micã mãsurã de origine animalã .
Colorantii de origine vegetalã provin din anumite plante, ca de exemplu:
garanța (roiba) obținutã din rãdãcinile plantelor din familia Rubiaceelor,
indigoul (extras din plante din familia Indigofera), colorantul albastru
extras din lemnul de bãcan. Garanța și extractele de lemn de bãcan vopsesc
materialele textile numai în prezența unor substanțe numite mordanți (oxizi
și hidroxizi de aluminiu, fier, crom, etc). Dintre coloranții de origine
animalã este cunoscutã din antichitate, purpura, extrasã din unele varietãți
de melci rãspândiți pe coastele Mãrii Mediterane și carminul (extras dintr-
un gândac parazit care se dezvoltã pe diverse specii de stejar pitic rãspândit
Floricică-Voicu Catinca

în Asia și sudul Europei).

Numarul compuși lor naturali utilizați în decursul timpului drept coloranți
a fost foarte mare, însã numai puțini dintre aceștia sunt valoroși din punct
de vedere al rezistenței culorii pe suportul pe care se aplica.
Coloranți organici de sinteză

Marea majoritate a coloranților folosiți în prezent în practica vopsirii sunt

compuși de sinteza. Aceștia sunt performanți, atât sub aspectul paletei
coloristice cât și al rezistențelor la agenții  exteriori: lumină , umiditate,
gaze industriale, spălare etc.
Primul colorant sintetic, moveina a fost sintetizat în 1856 în Anglia de WH.
Perkin.
Coloranţii organici de sinteză , pot fi grupaţi în câteva categorii, în funcţie
de modul general de fixarea lor pe suport textil:
– coloranţi uşor solubili În apă: au caracter ionic (cationic sau anionic) şi
sunt adsorbiţi ca atare din soluţia apoasă pe materialul textil sau pe piele.
În această categorie sunt cuprinşi coloranţii acizi (vopsesc fibre poliamide),
direcţi sau substantivi (vopsesc fibrele celulozice) şi bazici sau cationici
(care vopsesc fibrele PNA);
– coloranţi greu solubili în apă (neionici): sunt adsorbiţi pe materialul textil
din suspensii apoase fin dispersate. Din această categorie fac parte
coloranţii de dispersie, folosiţi pentru fibrele de tip acetat şi triacetat de
celuloză şi pentru fibrele sintetice din care se extrage un
colorant. (poliesterice, poliamidice şi în mai mică măsură , pentru cele
poliacrilonitrilice). Astfel de fibre acţionează ca un solvent hidrofob care
extrage colorantul greu solubil în apă ;
– coloranţi insolubili în apă (neionici) care nu pot fi preluaţi ca atare de
către materialul textil. Ei trebuie transformaţi provizoriu
într-o formă solubilă în apă , care este absorbită de către materialul textil.
Ulterior se reface colorantul iniţial printr-un tratament
potrivit, el rămânând fixat în suport. Din această categorie fac parte
coloranţii de cadă şi coloranţii de sulf. Majoritatea acestor
Floricică-Voicu Catinca

coloranţi se utilizează pentru vopsirea fibrelor celulozice şi numai o parte

pentru vopsirea lânii;
– coloranţi insolubili în apă şi solvenţi, numiţi pigmenţi . Aceştia se folosesc
sub formă de amestecuri de particule mici dispersate în lichide peliculogene
şi se numesc vopsele.
Vopselele sunt folosite pentru colorarea superficială, opacă a diverselor
obiecte. Lichidele peliculogene pot fi uleiuri sicative (de exemplu ulei de in)
sau substanţe macromoleculare dizolvate în solvenţi volatili. După
evaporarea solventului aceste lichide lasă pe suprafaţa vopsită ,
pelicula solidă în care este înglobat colorantul.
O altă posibilitate de utilizare a pigmenţilor este colorarea în masă a unor
materiale plastice, fibre şi a cauciucului. Operaţia are loc într-un malaxor
în care se află materialul care trebuie colorat.
Coloranți alimentari

Coloranții alimentari sunt substanțe care redau sau intensifica culoarea

produselor alimentare. Ei pot fi constituenți naturali ai produselor
alimentare și / sau alți compuși naturali, care în mod normal nu sunt
consumați ca alimente și nu sunt utilizați ca ingrediente caracteristice în
alimentație. Coloranții alimentari sunt folosiți în scop comercial, deoarece
prin culoare se da impresia unei calitați mai bune și se stimuleaza apetitul.
Sunt utilizați în: dulciuri, înghetate, limonade, margarina , brânza și
în diverse produse din carne.
Coloranții alimentari pot fi clasificați dupa urmatoarele criterii:
– în funcție de proveniența lor, se împart în: coloranți naturali și sintetici;
– în functie de culoarea pe care o prezinta și o imprima produselor, pot fi de
culoare: galben, oranj, roșu, albastru, verde, brun etc;
Unii coloranti pot fi introduși în produsele alimentare, alții sunt folosiți
pentru colorarea unor textile, mase plastice, vopsele etc.
Coloranți alimentari naturali
Floricică-Voicu Catinca

Coloranţii alimentari naturali sunt substanţe complexe obţinute prin

extracţie din planta întreagă sau din diferite părţi ale acesteia.
Produşii obţinuţi au proprietăţi tinctoriale bune, fiind solubili în apă sau
grăsimi. Coloranţii naturali au însă dezavantajul că nu sunt rezistenţi la
tratament termic şi , ca atare, utilizarea lor este limitată.
În cazul clorofilei şi a colorantului din sfeclă sau varză (suc de sfeclă sau
varză) , se poate imprima produsului alimentar şi gust caracteristic
colorantului, dacă adaosul este suficient de mare.  Clorofila este colorantul
verde din plante şi este folosit şi drept colorant alimentar verde smarald de
mare intensitate. Clorofila este un complex de magneziu cu un ligand
heterociclic. Dacă la
prepararea produselor alimentare verzi (murături , dulceaţă de caise verzi,
nuci verzi etc.) se adaugă un cristal de CuSO4 acesta
induce o culoare verde strălucitoare, datorată formării complexului de
cupru cu clorofila.
β- carotenul, tinde să fie tot mai mult perceput ca un nutritiv esenţial, care
În plus are şi proprietăţi colorante. Este unul dintre cei mai folosiţi
coloranţi în produsele alimentare. Există în mod natural în fructe şi legume.
Odată consumată , substanţa este convertită în vitamina A şi are calităţi
antioxidante.
β-carotenul se adaugă în laptele folosit pentru obţinerea brânzei. În funcţie
de culoarea dorită, se adaugă o cantitate de 6-30 g pentru 1000 kg de
brânză . În pastele făinoase se recomandă o doză de β-caroten de 25-100
mg/kg de făină. Prin utilizarea
cantităţi lor diferite de β-caroten se obţine o gamă de culori de la galben la
portocaliu.
β-carotenul a fost obţinut şi prin sinteză , având compoziţie chimică
similară celui extras din fructe şi legume. Şofranul este o plantă cu florile
albastre-violacee. Din şofran se extrag uleiuri eterice şi alte substanţe care
sunt folosite drept condiment şi colorant alimentar. El este folosit şi
Floricică-Voicu Catinca

în cosmetică la obţinerea unor rujuri. Practic, şofranul este mirodenia cea

mai scumpă din lume: din 200 de flori uscate se obţine de-abia un gram de
şofran (staminele florii).
Colorați alimentari sintetici

Marea majoritate a colorantilor alimentari folosiți în industria alimentarã

sunt coloranți sintetici.
Un exemplu de colorant alimentar sintetic este caramelul obținut din
porumb, trestie de zahar sau prin simpla topire a zaharului și a altor
zaharuri în condiții speciale.
E-urile reprezinta codificarea unor aditivi alimentari, inclusiv coloranți
alimentari, a caror utilizare este permisa și autorizata din punct de vedere
al siguranței alimentare în țarile Uniunii  Europene. Acest mod de
simbolizare sprijina consumatorii în recunoașterea aditivilor în alimente,
indiferent de limba în care este redactata eticheta, garantând astfel ca
aceștia fac parte din lista celor autorizați