Coloranți

Proiect realizat de Tendeleu Ricardo-

Ianis și Tofan Petru-Robert
Definiție 

• Colorantul este o substanță naturală sau obținută

prin sinteză chimică, care într-o cantitate foarte mică
este capabilă să imprime culoarea sa altor compuși
cu care intră în contact:piele, materiale textile. Dacă
foarte mulți coloranți naturali erau cunoscuți încă
din antichitate: indigoul, șofranul, purpura, primul
colorant chimic a fost negrul de anilină, obținut de
William Henry Perkin în 1856, prin oxidarea anilinei
cu bicromat de potasiu.
• „În 1856, pe atunci un tânăr chimist, încercam să sintetizez
chinina pentru combaterea malariei ce ataca trupele noastre,
falnice aparatoare ale onoarei imperiului britanic in India. După
mai multe încercări am ajuns să oxidez un compus al anilinei,
aliltoluidina. Am obținut rapid un splendid precipitat roșu-brun.
• Bineînțeles acest compus nu are nimic în comun cu chinina
artificială pe care speram să o obțin, dar acest compus mi-a
deschis curiozitatea de chimist, căci varsând din greșeală o mică
eprubetă, am vazut ce efect a avut asupra parchetului și asupra
bluzei mele: câteva pete extrem de frumoase și care nu au putut fi
spălate. Fără să știu am reușit să sintetizez acest colorant textil
de care industria avea atîta nevoie. L-am numit întăi "violet de
alilitoluidină", apoi "purpură de anilină", dar cum soția mea a
găsit acest nume extrem de barbar, l-am numit mauveină,
denumire rapid adoptată. A fost pentru noi toți începutul unei
perioade încărcate de glorie și bogăție. Toate acestea pentru o
descoperire întâmplătoare și brevetarea, în totală cunoștință de
cauză, a primului colorant artificial utilizat în industrie în toate
cantitățile.
• Ceea ce, trebuie recunoscut, este departe de coloranții naturali,
extrem de scumpi și greu de obținut .”
• Culoarea este o proprietate a materialelor. Noțiunea de
colorant este indispensabil legatã de culoare.
Un colorant este o substanțã organicã sinteticã sau
naturalã, care are culoare proprie, și care are proprietatea de a
colora substraturile pe care este aplicatã (textile, ceramicã,
piele, hârtie etc.). Pentru ca o moleculã organicã sã posede o
culoare proprie
bine definitã , ea trebuie sã includã în structurã grupe de
atomi, numite grupe cromofore sau cromofori.
În general existența culorii este legatã de prezența
dublelor legãturi conjugate într-o moleculã . Substanțele care
conțin în molecula lor unul sau mai mulți cromofori se numesc
cromogene și sunt colorate. Pentru ca o substanțã coloratã sã
devinã și colorantã (sã poatã colora la rândul ei), trebuie sã
conținã în moleculã , pe lângã cromofori și alte grupe, numite
auxocrome. Grupele auxocrome imprimã substanței
proprietatea de a colora, produce totodatã o intensificare a
culorii și dau o nuanțã mai închisã culorii existente în absența
lor.
Coloranții organici pot fi clasificați dupã proveniența lor
în: coloranți naturali și coloranți de sintezã .
Coloranți organici naturali

• Primii coloranți organici utilizați , au fost produse naturale de origine vegetalã și

numai în micã mãsurã de origine animalã .
Colorantii de origine vegetalã provin din anumite plante, ca de exemplu: garanța
(roiba) obținutã din rãdãcinile plantelor din familia Rubiaceelor, indigoul (extras
din plante din familia Indigofera), colorantul albastru extras din lemnul de
bãcan. Garanța și extractele de lemn de bãcan vopsesc materialele textile numai
în prezența unor substanțe numite mordanți (oxizi și hidroxizi de aluminiu, fier,
crom, etc). Dintre coloranții de origine animalã este cunoscutã din
antichitate, purpura, extrasã din unele varietãți de melci rãspândiți pe coastele
Mãrii Mediterane și carminul (extras dintr-un gândac parazit care se dezvoltã pe
diverse specii de stejar pitic rãspândit în Asia și sudul Europei).
Numãrul compuși lor naturali utilizați în decursul timpului drept coloranți a fost
foarte mare, însã numai puțini dintre aceștia sunt valoroși din punct de vedere al
rezistenței culorii pe suportul pe care se aplicã.
 • Marea majoritate a coloranților folsiți în prezent în practica vopsirii sunt compuși de sintezã. Aceștia
Coloranți organici sunt performanți, atât sub aspectul paletei coloristice cât și al rezistențelor la agenții  exteriori: lumină ,
umiditate, gaze industriale, spălare etc.

de sinteză • Primul colorant sintetic, moveina a fost sintetizat în 1856 în Anglia de WH. Perkin.
Coloranţii organici de sinteză , pot fi grupaţi în câteva categorii, în funcţie de modul general de fixarea
lor pe suport textil:
– coloranţi uşor solubili În apă: au caracter ionic (cationic sau anionic) şi sunt adsorbiţi ca atare din
soluţia apoasă pe materialul textil sau pe piele. În această categorie sunt cuprinşi coloranţii
acizi (vopsesc fibre poliamide), direcţi sau substantivi (vopsesc fibrele celulozice) şi bazici sau cationici
(care vopsesc fibrele PNA);
– coloranţi greu solubili în apă (neionici): sunt adsorbiţi pe materialul textil din suspensii apoase fin
dispersate. Din această categorie fac parte coloranţii de dispersie, folosiţi pentru fibrele de tip acetat şi
triacetat de celuloză şi pentru fibrele sintetice din care se extrage un colorant.  (poliesterice, poliamidice
şi în mai mică măsură , pentru cele poliacrilonitrilice). Astfel de fibre acţionează ca un solvent
hidrofob care extrage colorantul greu solubil în apă ;
– coloranţi insolubili în apă (neionici) care nu pot fi preluaţi ca atare de către materialul textil. Ei trebuie
transformaţi provizoriu
într-o formă solubilă în apă , care este absorbită de către materialul  textil. Ulterior se reface colorantul
iniţial printr-un tratament
potrivit, el rămânând fixat în suport. Din această categorie fac parte coloranţii de cadă şi coloranţii de
sulf. Majoritatea acestor
coloranţi se utilizează pentru vopsirea fibrelor celulozice şi numai o parte pentru vopsirea lânii;
– coloranţi insolubili în apă şi solvenţi, numiţi pigmenţi . Aceştia se folosesc sub formă de amestecuri de
particule mici dispersate în lichide peliculogene şi se numesc vopsele.
Coloranți alimentari

• Coloranții alimentari sunt substanțe care redau sau intensificã culoarea

produselor alimentare. Ei pot fi constituenți naturali ai produselor alimentare și /
sau alți compuși naturali, care în mod normal nu sunt consumați ca alimente și
nu sunt utilizați ca ingrediente caracteristice în alimentație. Coloranții
alimentari sunt folosiți în scop comercial, deoarece prin culoare se dã impresia
unei calitãți mai bune și se stimuleazã apetitul. Sunt utilizați în: dulciuri,
îngheþate, limonade, margarinã , brânzã și în diverse produse din carne.
Coloranții alimentari pot fi clasificați dupã urmãtoarele criterii:

• – în funcție de proveniența lor, se împart în: coloranți naturali și sintetici;

• – în funcþie de culoarea pe care o prezintã și o imprimã produselor, pot fi de

culoare: galben, oranj, roșu, albastru, verde, brun etc;
Unii coloranþi pot fi introduși în produsele alimentare, alții sunt folosiți pentru
colorarea unor textile, mase plastice, vopsele etc.
Coloranți alimentari • Coloranţii alimentari naturali sunt substanţe complexe obţinute prin extracţie din planta întreagă sau din
diferite părţi ale acesteia.
naturali Produşii obţinuţi au proprietăţi tinctoriale bune, fiind solubili în apă sau grăsimi. Coloranţii naturali au
însă dezavantajul că nu sunt rezistenţi la tratament termic şi , ca atare, utilizarea lor este limitată.
În cazul clorofilei şi a colorantului din sfeclă sau varză (suc de sfeclă sau varză) , se poate imprima
produsului alimentar şi gust caracteristic colorantului, dacă adaosul este suficient de mare.  Clorofila
este colorantul verde din plante şi este folosit şi drept colorant alimentar verde smarald de mare
intensitate. Clorofila este un complex de magneziu cu un ligand heterociclic. Dacă la
prepararea produselor alimentare verzi (murături , dulceaţă de caise verzi, nuci verzi etc.) se adaugă un
cristal de CuSO 4 acesta
induce o culoare verde strălucitoare, datorată formării complexului de cupru cu clorofila.
β- carotenul, tinde să fie tot mai mult perceput ca un nutritiv esenţial, care În plus are şi proprietăţi
colorante. Este unul dintre cei mai folosiţi coloranţi în produsele alimentare. Există în mod natural în
fructe şi legume. Odată consumată , substanţa este convertită în vitamina A şi are calităţi antioxidante.
β-carotenul se adaugă în laptele folosit pentru obţinerea brânzei. În funcţie de culoarea dorită, se adaugă
o cantitate de 6-30 g pentru 1000 kg de brânză . În pastele făinoase se recomandă o doză de β-caroten de
25-100 mg/kg de făină. Prin utilizarea
cantităţi lor diferite de β-caroten se obţine o gamă de culori de la galben la portocaliu.
β-carotenul a fost obţinut şi prin sinteză , având compoziţie chimică similară celui extras din fructe şi
legume. Şofranul este o plantă cu florile albastre-violacee. Din şofran se extrag uleiuri eterice şi alte
substanţe care sunt folosite drept condiment şi colorant alimentar. El este folosit şi în cosmetică la
obţinerea unor rujuri. Practic, şofranul este mirodenia cea mai scumpă din lume: din 200 de flori uscate
se obţine de-abia un gram de şofran (staminele florii).
Coloranți alimentari sintetici

• Marea majoritate a coloranþilor alimentari folosiți în

industria alimentarã sunt coloranți sintetici.
Un exemplu de colorant alimentar sintetic este caramelul obținut din
porumb, trestie de zahãr sau prin simpla topire a zahãrului și a altor
zaharuri în condiții speciale.
E-urile reprezintã codificarea unor aditivi alimentari,
inclusiv coloranți alimentari, a cãror utilizare este permisã și
autorizatã din punct de vedere al siguranței alimentare în țãrile
Uniunii  Europene. Acest mod de simbolizare sprijinã consumatorii
în recunoașterea aditivilor în alimente, indiferent de limba în
care este redactatã eticheta, garantând astfel cã aceștia fac parte
din lista celor autorizați.
Mulțumim pentru    Bibliografie:
• https://chemistrywork.wordpress.com/2012/06/10/coloranti-naturali-si-sintetici-
atenție! vopselele/
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Colorant