COLEGIUL NATIONAL „I.M.

CLAIN”

„Tot ce e viu aspira spre culoare”

Geothe, Teoria culorilor

PROFESOR COORDONATOR: REALIZATORI:

SAS MARCELA ILEANA SOROSTINEAN ADINA MARIA
SOROSTINEAN MIHAELA ANCA
 2009
Ce este culoarea?
Culoarea este propritatea substantelor de a absorbi si a reflecta selectiv cele 7 culori
fundamentale ale luminii albe: rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet.
Substantele colorate absorb numai anumite radiatii din spectrul vizibil si le reflecta pe
celelalte care ajung la ochiul nostru. Astfel, substantele colorate au culoarea spectrului
reflectat. Doua culori spectrale sunt complementare daca amestecate dau senzatia de alb.
Cand un compus absoarbe o radiatie a spectrului el are culoarea radiatiei complementare.
Substantele apar albe ochiului omenesc daca reflecta toate radiatiile spectrului vizibil.
Culoarea alba poate fi data si de absorbtia a doua radiatii complementare.
Substantele care absorb tote radiatiile spectrului vizibil apar negre. Daca un corp este
transparent fata de radiatiile spectrului vizibil, el apare incolor.

Colorantii -defintitie si structura-

Colorantii sunt substante capabile sa imprumute culoarea lor altor substante numite
suporturi.
Comportarea diferita a substantelor fata de lumina este determinata de structura lor.
S-a stabilit ca anumite grupe de atomi existente in moleculele substantelor colorate fac ca
acestea sa absoarba selectiv in spectul vizibil. Aceste grupe se numesc grupe cromofore
(aducatoare de culoare) si sunt, in general, urmatoarele: nitro(-NO2), nitrozo(-N=O), azo
(-N=N-), azometin(>C=N-), carbonil(>C=O), legatura dubla >C=C<, etc.
Substantele care contin in moleculele lor grupe cromofore se numesc cromogeni
(purtatori de culoare).
Cromogenii sunt substante colorate, dar nu si colorante. In general, substantele care
contin in molecula numai grupe cromofore sunt slab colorate si nu prezinta afinitate fata de
fibrele textile.
Un colorant trebuie sa aiba capacitatea de a se fixa pe un material si de a-i conferi
culoare. In molecula unui colorant este necesar sa se afle, pe langa grupe cromofore si grupe
auxocrome. Acestea au rolul de a intari culoarea cromogenului si de a favoriza fixarea lui pe
diferite materiale. Cele mai intalnite grupe auxocrome sunt: amino(-NH2), metilamino
(-NHCH3), dimetilamino(-N(CH3)2), fenilamino(-NHC6H5), hidroxil(-OH), metoxi(-OCH3),
etc.
Pentru a asigura solubilitatea unor coloranti in apa, se introduc in molecula lor grupe
solubilizante precum grupa sulfonica(-SO3H), sau grupa carboxil(-COOH).
Prin urmare un colorant are urmatoarea structura:
-un schelet format din nuclee aromatice;
-una sau mai multe grupe cromofore;
-una sau mai multe grupe auxocrome;
-una sau mai multe grupe solubilizante, in cazul colorantilor solubili in apa.

Clasificarea colorantilor
1.dupa modul de obtinere:
-substante colorate naturale;
-substante colorate sintetice;
2.dupa compozitia chimica:
-coloranti de anilina;
-coloranti antrachinonici
-coloranti azoici, etc;
3.dupa proprietatile tinctoriale(comportarea in vopsitorie) se deosebesc:
 -coloranti solubili in apa (bazici, acizi, etc.)
-coloranti insolubili in apa(coloranti de sulf, coloranti de cada, pigmenti, etc.)
Coloranti naturali
Diversitatea produsilor naturali utilizati in decursul vremurilor ca surse de obtinere a
unor materii colorante este foarte mare, dar numai putini dintre acestia s-au impus si s-au
raspandit ca urmare a valorii lor tinctoriale si economice. Astfel s-au utilizat frunzele sau
florile anumitor plante, radacini, coaja unor fructe, scoarta sau lemnul unr copaci, licheni si
alge, gandaci si melci, etc. Din astfel de produse naturale, materiile colorante erau extrase, de
regula, chiar de catre vopsitor cu ajutorul unor procedee rudimentare, dar in acelasi timp si
foarte secrete.
In randul colorantilor naturali de origine vegetala, un loc deosebit l-au ocupat inca din
antichitate garanta si indigoul, primul fiind un colorant cu mordant iar celalalt un colorant de
cada.
Garanta sau roiba (cum este cunoscuta la noi) este colorantul obtinut din radacina unor
plante din familia Rubiaceelor, originare din Asia. Exista izvoare istorice care arata ca un
asemenea colorant era cunoscut inca din timpul fenicienilor si al egiptenilor. Colorantul
obtinut prin macinarea radacinii uscate de roiba, vopseste fibrele textile dupa o prealabila
tratare a acestoa cu mordanti (substante care servesc la fixarea culorii pe fibra). Dupa
mordantul utilizat, se dezvoltau culori rosii, violete, brune si chiar negre.
Pentru nuantele de albastru toata antichitatea, ca si civilizatia moderna (pana acum 50
de ani) a utilizat colorantul pe care noi il denumim indigo. Indigoul se extragea din plante,
apartinand familiei Indigofera ce cresteau in stare salbatica in tarile cu clima tropicala si in
special in India. Indigoul nu vopseste direct fibrele textile, nefiind solubil in apa; pentru a-l
face solubil se utilizeaza substante cu caracter reducator. In solutia de indigo redus si deci
dizolvat se introduc fibrele, care apoi, astfel imbibate, sunt lasate la aer. Sub actiunea oxidanta
a oxigenului din aer se formeaza din nou indigo insolubil; dar de data aceasta in interiorul
fibrei, care astfel se coloreaza. Spunem ca indigoul este colorant de cada.
Un alt colorant natural valoros, de culoare galbena, era cel extras din radacina plantei
Rhysoma curcumea, denumit de romani curcuma sau mai tarziu curcumina. Valoarea sa o
constituia faptul ca avea proprietatea de a vopsi direct, fara mordant, fibrele textile, motiv care
l-a facut utilizabil vreme indelungata.
Tot pentru nuantele de galben se intrebuinta in vechime gaude, un colorant extras din
planta denumita la noi rezeda-galbena sau galbinea si care vopsea bumbacul in nuante
stralucitoare.
In partea sudica a Indiei dar mai ales in Java si Sumatra, se utiliza din timpuri foarte
vechi, la vopsitul fibrelor textile, aschile unui lemn cu proprietati colorante. Arborele care
furniza acest lemn era denumit santal-rosu, nuc-indian sau brazil. De la acest arbore vine si
denumirea tarii din America de Sud, Brazilia.
Desi ofera posibilitati mai restranse, regnul animal a pus totusi si el la dispozitia
omului anumite materii colorante. Printrea acestea o faima deosebita a avut-o inca din
indepartata antichitate purpura. Fenicienii si egiptenii iar mai tarziu grecii si romanii
cunosteau perfect modul de obtinere si de aplicare a acestui colorant. Melcii ce pot furniza
purpura sunt raspanduti prin regiunile de coasta ale Marii Mediterane, unde se gasesc totusi
destul de greu. Ei fac parte din genul Murex. Colorantul se extragea prin macerare, timp de
cateva zile, cu o solutie apoasa slab alcalina. Vopsirea unui vesmant cu purpura costa la
romani echivalentul a circa 9.000 RON. De aceea, asemenea coloranti nu puteau fi folositi
decat de regi, principi si marii bogatasi. Cu timpul, in special purpura a devenit simbolul
puterii regale si al claselor stapanitoare.
Lista colorantilor naturali utilizati de om in decursul secolelor ar putea continua inca
foarte mult; cine nu stie, de pilda, ca la noi in tara femeile vopseau tesaturile in galben-
portocaliu cu foi de ceapa, ca se intrebuintau cojile de nuci verzi pentru a vopsi in verde-oliv
sau viorelele pntru a vopsi in albastru deschis.
Culorile si colorantii au o stransa legatura si cu viata. Cei doi tainici purtatori ai vietii,
clorofila si hemoglobina, sunt intens colorati: primul in verde si cel de-al doilea in rosu. In
planta clorofila asigura asimilatia carbonului iar in animal hemoglobina transporta la nivelul
celulelor oxigenul necesar arderilor.

Colorantii sintetici
Cand conditiile social-stiintifice au permis, omul nu s-a mai multumit soar cu produse
naturale, ci a inceput sa creeze el insusi altele mai bune, mai frumoase, mai ieftine. Din 1856
a inceput epoca colorantilor sintetici, iar din 1914, in mod practic, nu s-au mai mutiliza
colorantii naturali. Ultimul lor reprezentant , detronat de chimisti, a fost indigoul. Printre
chimsitii care au alcatuit temelia pe care mai tarziu s-a cladit o vasta industrie a colorantilor se
nuamara: Karl Graebe, August Wilhelm Hofmann sau Nicolae Nicolaevici Zinin, V. Perkin
sau romanul C. I. Istrati.
Colorantii sintetici se obtin industrial din materii prime naturale sau sintetizate intr-o
mare varietate. Materiile prime folosite sunt, de obicei, arenele obtinute din carbuni sau
petrol.
Exemple de coloranti sintetici:
-coloranti azoici:-galben de anilina
-vezuvina
-rosu de Congo
-rosu para
-metil-oranj
-coloranti antrachinonici:-alizarina
-coloranti trifenilmetanici:-verde malahit
-fucsina
-aurina
-fenoftaleina
-coloranti indantrenici:-indantren
-coloranti de indigo:-indigo
-coloranti de sulf:-aminofenoli+S

Intrebuintari
~Principalul consumator de coloranti este industria textila, care foloseste aproape 40%
din intreaga productie;
~O industrie inrudita cu cea textila care soloicita, de asemenea, o gama variata de
coloranti, este cea a pielariei si a balnurilor.
~Industria tipografica este un consumator important de coloranti;toate cernelurile de
tipar, in afara de negru, pentru tiparirea in cele mai variate si atractive culori au la baza
coloranti sintetici.
~La randul sau industria cosmetica foloseste coloranti (vopsele de par, lacuri de
unghii, rujuri, creioane dermatografice, etc.)
~Industria de mase plastice si fibre sintetice foloseste, de asemenea, colorantii.
~Industria fotografica si cinematografica solicita cantitati tot mai mari de coloranti.
~Colorantii sunt utilizati si in domeniul artelor: pictura, tatuaje, etc.
~Colorantii se folosesc si in industria alimentara sub forma de aditivi cosmentici,
pentru a conferi produselor culori atragatoare. Siropurile, cremele, bauturile, etc, contin
coloranti atrificiali care le dau aroma si culoarea fructelor pe care ar trebui sa le contina.
Folosite in mod abuziv aceste sunbstante devin toxice. Pe o perioada mai colorantii si aditivii
din alimente sunt generatori de cancer, fiind una dintre principalele cauze ale acestei maladii.

Vopsele
Vopseaua este formata din unul sau mai multi pigmenti (coloranti) suspendati intr-un
lichid numit mediu.
Vopselele sunt colorante şi acoperitoare, adică au proprietatea de a colora suprafaţa pe
care sunt aplicate, astfel încât aspectul iniţial al acesteia să nu mai fie vizibil.
Tipuri de pigmenti:
-pigmenti naturali: oxizii fierului
-pigmenti sintetici: oxizi ai metalelor traditionale (ZnO, TiO2, NiO, PbO, etc)
si negru de fum.
Mediul, liantul sau diluantul permite imprastiera uniforma a pigmentilor pe o
suprafata, dar si fixarea acestora dupa uscarea vopselei. Natura mediului determina
propritatile fizice ale vopselei.
Vopselele trebuie sa fie cat mai aderente, mai lucioase si cu uscare rapida. Astfel ele
trebiue sa contina alaturi de pigmentul colorat:
-medii sintetice de tip rasini poliuretanice;
-solventi foarte buni;
-uleiuri sicative de in sau soia;
-agenti dispersati care au rolul de a preveni precipitarea pigmentilor;
-substante care grabesc uscarea.
In functie de conpozitia lor, vopselele pot fi:
-cu clei – suspensii de pigmenţi cu un adaos de clei animal, sunt folosite la vopsirea suprafeţei
tencuite, cimentate;
-de ulei – suspensii de pigmenţi în firnisuri sau în uleiuri sicative, sunt folosite la vopsirea
metalelor şi suprafeţelor de lemn, iar peliculele formate sunt stabile faţă de factorii
atmosferici;
-cu lac (de email) – suspensii formate din pigmenţi şi din lac de ulei (în calitate de liant), sunt
folosite la acoperirea suprafeţelor metalice şi de lemn şi se caracterizează prin luciu puternic
şi stabilitate faţă de diverşi agenţi negativi.
Vopseaua este destinată protejării obiectelor de lemn contra putrezirii, a celor de metal
contra coroziunii, precum şi unor lucrări ornamentale.

BIBLIOGRAFIE:
Chimia culorilor, C.D.Albu, Editura stiintifica Bucuresti 1967;
Manual pentru clasa a X-a, Ionela Alan, Editura Aramis 2005;
Manual pentru clasa a XII-a, Maria-Luiza Popescu, Editura Teora;
Chimie organica, Paraschiva Arsene, Cecilia Marinescu, Editura Aramis;
Manual pentru clasa a XII-a,Elena Alexandrescu, Mariana Nedelcu, Viorica Zaharia,
Editura LVS Crepuscul.
www.wikipedia.com