Coloranti naturali si

sintetici.Vopsele
Dario George Fit
A X-a A
Coloranti
Culoarea este o proprietate a materialelor. Noțiunea de colorant
este indispensabil legatã de culoare.

Un colorant este o substanțã organicã sinteticã sau naturalã, care

are culoare proprie, și care are proprietatea de a colora
substraturile pe care este aplicatã (textile, ceramicã, piele, hârtie
etc.). Pentru ca o moleculã organicã sã posede o culoare proprie

bine definitã , ea trebuie sã includã în structurã grupe de atomi,

numite grupe cromofore sau cromofori.
În general existența culorii este legatã de
prezența dublelor legãturi conjugate într-o
moleculã . Substanțele care conțin în molecula lor
unul sau mai mulți cromofori se numesc
cromogene și sunt colorate. Pentru ca o substanțã
coloratã sã devinã și colorantã (sã poatã colora la
rândul ei), trebuie sã conținã în moleculã , pe
lângã cromofori și alte grupe, numite auxocrome.
Grupele auxocrome imprimã substanței
proprietatea de a colora, produce totodatã o
intensificare a culorii și dau o nuanțã mai închisã
culorii existente în absența lor.

Coloranții organici pot fi clasificați dupã

proveniența lor în: coloranți naturali și coloranți
de sintezã .
Coloranti organici naturali
Primii coloranți organici utilizați , au fost produse naturale de origine vegetalã și numai în micã
mãsurã de origine animalã .

Colorantii de origine vegetalã provin din anumite plante, ca de exemplu: garanța (roiba) obținutã
din rãdãcinile plantelor din familia Rubiaceelor, indigoul (extras din plante din familia Indigofera),
colorantul albastru extras din lemnul de bãcan. Garanța și extractele de lemn de bãcan vopsesc
materialele textile numai în prezența unor substanțe numite mordanți (oxizi și hidroxizi de
aluminiu, fier, crom, etc). Dintre coloranții de origine animalã este cunoscutã din antichitate,
purpura, extrasã din unele varietãți de melci rãspândiți pe coastele Mãrii Mediterane și carminul
(extras dintr-un gândac parazit care se dezvoltã pe diverse specii de stejar pitic rãspândit în Asia și
sudul Europei).

Numãrul compuși lor naturali utilizați în decursul timpului drept coloranți a fost foarte mare, însã
numai puțini dintre aceștia sunt valoroși din punct de vedere al rezistenței culorii pe suportul pe
care se aplicã.
Coloranti organici de sinteza
Marea majoritate a coloranților folsiți în
prezent în practica vopsirii sunt compuși de
sintezã. Aceștia sunt performanți, atât sub
aspectul paletei coloristice cât și al
rezistențelor la agenții exteriori: lumină ,
umiditate, gaze industriale, spălare etc.
Primul colorant sintetic, moveina a fost sintetizat în 1856 în Anglia de WH. Perkin.

Coloranţii organici de sinteză , pot fi grupaţi în câteva categorii, în funcţie de modul general de fixarea lor
pe suport textil:

– coloranţi uşor solubili În apă: au caracter ionic (cationic sau anionic) şi sunt adsorbiţi ca atare din soluţia
apoasă pe materialul textil sau pe piele. În această categorie sunt cuprinşi coloranţii acizi (vopsesc fibre
poliamide), direcţi sau substantivi (vopsesc fibrele celulozice) şi bazici sau cationici (care vopsesc fibrele
PNA);

– coloranţi greu solubili în apă (neionici): sunt adsorbiţi pe materialul textil din suspensii apoase fin
dispersate. Din această categorie fac parte coloranţii de dispersie, folosiţi pentru fibrele de tip acetat şi
triacetat de celuloză şi pentru fibrele sintetice din care se extrage un colorant. (poliesterice, poliamidice şi în
mai mică măsură , pentru cele poliacrilonitrilice). Astfel de fibre acţionează ca un solvent hidrofob care
extrage colorantul greu solubil în apă ;
– coloranţi insolubili în apă (neionici) care nu pot fi preluaţi ca atare de către materialul textil. Ei trebuie transformaţi provizoriu

într-o formă solubilă în apă , care este absorbită de către materialul textil. Ulterior se reface colorantul iniţial printr-un tratament

potrivit, el rămânând fixat în suport. Din această categorie fac parte coloranţii de cadă şi coloranţii de sulf. Majoritatea acestor

coloranţi se utilizează pentru vopsirea fibrelor celulozice şi numai o parte pentru vopsirea lânii;

– coloranţi insolubili în apă şi solvenţi, numiţi pigmenţi . Aceştia se folosesc sub formă de amestecuri de particule mici dispersate
în lichide peliculogene şi se numesc vopsele.

Vopselele sunt folosite pentru colorarea superficială, opacă a diverselor obiecte. Lichidele peliculogene pot fi uleiuri sicative (de
exemplu ulei de in) sau substanţe macromoleculare dizolvate în solvenţi volatili. După evaporarea solventului aceste lichide lasă
pe suprafaţa vopsită , pelicula solidă în care este înglobat colorantul.

O altă posibilitate de utilizare a pigmenţilor este colorarea în masă a unor materiale plastice, fibre şi a cauciucului. Operaţia are
loc într-un malaxor în care se află materialul care trebuie colorat.
Coloranti alimentari naturali
Coloranţii alimentari naturali sunt substanţe complexe obţinute
prin extracţie din planta întreagă sau din diferite părţi ale
acesteia.

Produşii obţinuţi au proprietăţi tinctoriale bune, fiind solubili în

apă sau grăsimi. Coloranţii naturali au însă dezavantajul că nu
sunt rezistenţi la tratament termic şi , ca atare, utilizarea lor
este limitată.

În cazul clorofilei şi a colorantului din sfeclă sau varză (suc de

sfeclă sau varză) , se poate imprima produsului alimentar şi
gust caracteristic colorantului, dacă adaosul este suficient de
mare. Clorofila este colorantul verde din plante şi este folosit şi
drept colorant alimentar verde smarald de mare intensitate.
Clorofila este un complex de magneziu cu un ligand heterociclic.
Dacă la

prepararea produselor alimentare verzi (murături , dulceaţă de

caise verzi, nuci verzi etc.) se adaugă un cristal de CuSO4
acesta

induce o culoare verde strălucitoare, datorată formării

complexului de cupru cu clorofila.
β- carotenul, tinde să fie tot mai mult perceput ca un nutritiv
esenţial, care În plus are şi proprietăţi colorante. Este unul
dintre cei mai folosiţi coloranţi în produsele alimentare. Există în
mod natural în fructe şi legume. Odată consumată , substanţa
este convertită în vitamina A şi are calităţi antioxidante.

β-carotenul se adaugă în laptele folosit pentru obţinerea

brânzei. În funcţie de culoarea dorită, se adaugă o cantitate de
6-30 g pentru 1000 kg de brânză . În pastele făinoase se
recomandă o doză de β-caroten de 25-100 mg/kg de făină. Prin
utilizarea

cantităţi lor diferite de β-caroten se obţine o gamă de culori de

la galben la portocaliu.

β-carotenul a fost obţinut şi prin sinteză , având compoziţie

chimică similară celui extras din fructe şi legume. Şofranul este
o plantă cu florile albastre-violacee. Din şofran se extrag uleiuri
eterice şi alte substanţe care sunt folosite drept condiment şi
colorant alimentar. El este folosit şi în cosmetică la obţinerea
unor rujuri. Practic, şofranul este mirodenia cea mai scumpă din
lume: din 200 de flori uscate se obţine de-abia un gram de
şofran (staminele florii).
Coloranti alimentari
Coloranții alimentari sunt substanțe care redau sau intensificã
culoarea produselor alimentare. Ei pot fi constituenți naturali ai
produselor alimentare și / sau alți compuși naturali, care în mod
normal nu sunt consumați ca alimente și nu sunt utilizați ca
ingrediente caracteristice în alimentație. Coloranții alimentari
sunt folosiți în scop comercial, deoarece prin culoare se dã
impresia unei calitãți mai bune și se stimuleazã apetitul. Sunt
utilizați în: dulciuri, îngheþate, limonade, margarinã , brânzã și
în diverse produse din carne.
Coloranții alimentari pot fi clasificați dupã urmãtoarele criterii:

– în funcție de proveniența lor, se împart în: coloranți naturali și

sintetici;

– în funcþie de culoarea pe care o prezintã și o imprimã

produselor, pot fi de culoare: galben, oranj, roșu, albastru,
verde, brun etc;
Unii coloranþi pot fi introduși în produsele alimentare, alții sunt
folosiți pentru colorarea unor textile, mase plastice, vopsele etc.
Coloranti alimentari sintetici
Marea majoritate a coloranþilor alimentari folosiți în
industria alimentarã sunt coloranți sintetici.

Un exemplu de colorant alimentar sintetic este

caramelul obținut din porumb, trestie de zahãr sau
prin simpla topire a zahãrului și a altor zaharuri în
condiții speciale.

E-urile reprezintã codificarea unor aditivi alimentari,

inclusiv coloranți alimentari, a cãror utilizare este
permisã și autorizatã din punct de vedere al
siguranței alimentare în țãrile Uniunii Europene.
Acest mod de simbolizare sprijinã consumatorii în
recunoașterea aditivilor în alimente, indiferent de
limba în care este redactatã eticheta, garantând astfel
cã aceștia fac parte din lista celor autorizați.
Vopsea
Vopseaua este o suspensie de pigmenți, coloranți, minerali sau
organici, dispersați fin într-un liant (firnis, lac, ulei sicativ, apă
ș.a.), care după uscare dă o peliculă de rezistență, elasticitate și
luciu diferite. Vopselele sunt colorante și acoperitoare, adică au
proprietatea de a colora suprafața pe care sunt aplicate, astfel
încât aspectul inițial al acesteia să nu mai fie vizibil. Vopseaua
este destinată protejării obiectelor de lemn contra putrezirii, a
celor de metal contra coroziunii, precum și unor lucrări
ornamentale.
Din substanțele colorante naturale – vopselele minerale – fac
parte unele minereuri, argile și soluri de culori intense. Printre
acestea se deosebesc ocrul (galben, brun sau roșu), mumia
(roșu-aprins), miniul de plumb (roșu-portocaliu), siena, umbra
(brună) ș.a. Proprietăți colorante au și gipsul, creta, caolinitul,
glauconitul, vivianitul, grafitul, unii cărbuni
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Vopsea

https://chemistrywork.wordpress.com/2012/06/10/coloranti-naturali-si-sinteti
ci-vopselele/