Istoria coloranților

Coloranţii naturali au avut o circulaţie universală în cadrul popoarelor, purtînd aspecte regionale în
dependenţă de plantele care creşteau în zonă, iar începînd cu sfîrşitul secolului al XIX-lea pigmenții sînt
înlocuiţi treptat cu coloranţi sintetici anilini și coloranți chimici.Începînd cu secolul al XVI-lea – culoarea
albastră se importa din Orient, dar sub formă minerală, care este pînă astăzi cunoscută ca „sineală” sau
„albăstreală” pentru rufe sau var, este primul pigment albastru de origine vegetală. Coloranţii de origine
vegetală se găsesc în plante: rădăcini, frunze, flori, scoarţă, fructe, tulpină şi crenguţe, partea lemnoasă.
Colorantul sau substanţa colorantă se extrage prin diferite metode, atît din plante proaspete cît şi din cele
uscate.
Cercetările etnografice de teren cît şi ale cercetătorilor botanişti au scos în evidenţă circa 100 de plante
din flora Moldovei, care conţin substanţă tinctorială. Totodată au fost înregistrate diferite metode de obţinere a
colorantului şi procese de vopsire a firelor de lînă, cînepă, in, bumbac. Se colectează plantele tinctoriale în
diferite perioade ale anului. Unele plante cromatice deveniseră în secolul al XIX-lea, în Moldova marfă pentru
export. Astfel, în pădurile Chiţcani-Copanca în anii 50 ai secolului al XIX-lea pentru sădirea „scumpiei” erau
repartizate 70 desetine de pămînt. Scumpia se folosea şi la tăbăcirea şi vopsirea pieilor, vopsitul lînii în verzui,
negru ş. a. Substanţe tinctoriale naturale se aduceau şi din alte ţări. [1]
Flora Republicii Moldova deţine un număr mare de plante tinctoriale, care au dat covoarelor vechi
nuanţe cromatice calde, pastelate. Considerăm, că revenirea la gama şi experienţa utilizării culorilor naturale,
ar însemna un pas foarte important de revenire la arta populară autentică. Unele reţete sînt complicate, deseori
una şi aceeaşi culoare poate fi obţinută din diferite plante, iar alteori – dintr-o singură plantă − cîteva culori.
De asemenea, din ceapă se pot obţine cel puţin 18 nuanţe, cu ceapă s-au vopsit permanent ouăle de Paşte, dar
şi lîna. Din cozile verzi de ceapă se obţine culoarea verde, din bulbul de ceapă – galben, din foile uscate –
cafeniu. Din diferite părticele ale nucului putem obţine − culoarea neagră, cafenie, verde. Coloranţii naturali se
foloseau sub forma soluţiilor apoase, pigmenţilor, utilizîndu-se şi mordanţii. Obţinerea aspectului cromatic depinde mult
de culoarea naturală a firelor sau  a pînzei, apoi nu fiecare colorant sau mordant se folosea la vopsirea lînii sau a bumbacului. Vopsitul este o
artă complicată şi cei, care s-au specializat au fost numiţi „boiangii”, „boiangiţe”. Merită atenţia informaţia despre un colorant de origine
animalieră, care în literatură se numea „польский червец”, care se aducea în Moldova. Acesta era un tip de gîndac din care se obţinea
culoarea roşu-purpuriu. Din el se producea colorantul atît în Polonia (secolul al XVII-lea), cît şi în Ucraina, se exporta pînă în secolul al XVIII-lea
în Europa Apuseană şi era atît de calitativ că concura cu colorantul american „coşenila”. În legătură cu dificultăţile de obţinere a unor coloranţi,
îndeosebi a roşului purpuriu, costurile erau extrem de mari. În Basarabia în 1839 – erau 7 vopsitorii, în 1854 – la Chișinău – erau 9 vopsitorii,
care se bazau pe lucrul manual. O altă vopsitorie a fost în oraşul Orhei. Costurile pentru vopsit erau mari. Către sfîrşitul secolului al XIX-lea apar
coloranţii chimici şi sintetici, care au influenţat negativ asupra vopsitului cu coloranţi naturali. Continuă să fie folosiţi pigmenţii minerali la
producerea ceramicii, însă vopsitul cu plante vegetale a fibrelor textile de lînă aproape a dispărut. Mai continuă să fie folosite unele reţete la
vopsitul ouălor de Paşte. În ultimele două decenii s-au făcut încercări sporadice de a reveni la unele reţete de vopsire cu coloranţi vegetali. S-a
reuşit parţial, dar sînt încercări experimentale, particulare, care se limitează adesea la culorile naturale ale lînii (albă, neagră, sură). Pentru a
reveni la tradiţiile cromatice ale artei populare moldoveneşti este necesar şi important un program real de identificare a acestor valori seculare,
a cunoştinţelor tehnologice, biologice, de tezaurizare, de valorificare şi de promovare a reţetelor populare, acestor adevărate perle de
înţelepciune.

https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/pagina-copiilor/cum-se-vopseau-pe-vremuri-tesaturile-
54285.html
https://mail.cedrus.md/ro/produse/colorantii-alimentari-naturali-56

Obtinerea colorantilor
Din plantele tinctoriale de pe teritoriul Moldovei pot fi obţinute culorile: galben, negru, verde, cafeniu, roşu,
albastru şi multiple nuanţe ale lor. Prin urmare, culoarea galbenă se obţine din: pojarniţă sau ceapă, şofran,
stejar, nuc, scumpie, păpădie; negru – din coji de nuci verzi, păpădie, urzici. Mai complicată era obţinerea
culorii roşii, pentru care se folosea coaja şi lemnul de mere pădureţe sau florile de pojarniţă, frunzele şi florile
de sovîrf. Colorantul depinde mult de perioada de recoltare a plantelor, fiindcă unele plante îşi schimbă proprietăţile tinctoriale în dependenţă
de perioadele anului, vopsind, respectiv, în culori diferite. Important este nu numai felul, dar şi condiţiile de uscare a plantelor, mărunţite sau
netăiate (la umbră, la soare, în încăperi aerisite etc.) în straturi subţiri pe hîrtie curată, pînză, scînduri, apoi uscate se pun în trăistuţe de pînză.

1
Una din operaţiile responsabile este extragerea colorantului din plantă. Sînt înregistrate mai multe variante de obţinere a vopselei − unele
simple, altele mai grele. Cea mai răspîndită metodă constă în fierberea plantelor în apă (moale) sau într-o soluţie de apă cu „borş umplut” sau
zer, zeamă de varză acră, care au rol de mordanţi. Coloranţii vegetali care pentru vopsire necesită adăugarea unuia sau a doi mordanţi pentru
„întărirea şi fixarea culorii” sînt: piatra acră, calaicanul (sulfatul feros cristalizat), piatra vînătă (sulfatul de cupru). În mediul rural întărirea culorilor
se făcea, de asemenea, cu mordanţi de origine naturală (zerul, borşul, moarea, leşia de cenuşă ş.a.). O altă cale de extragere a colorantului din
plantă este „macerarea”, atunci cînd planta mărunţită se introduce în apa rece cu un mordant şi se ţine atîtea zile, cît e nevoie pînă se extrage
colorantul, apoi soluţia se strecoară şi în ea se pune lîna la vopsit. Printre plantele tinctoriale cele mai des folosite la vopsirea fibrelor se
numărau: arinul negru, roiba, cimbrişorul, corcoduşele negre, sovîrful, prunul, ceapa, drobiţa, răchiţica, pojarniţa (sunătoarea), scumpia, agudul,
aliorul, brînduşa, păpădia, salcia, rapiţa, siminocul, socul, ştevia, teiul, urzica, tutunul, nucul, şofranul, viorelele, bozul, arţarul, stejarul,
brusturele, cătina, gutuiul, muşeţelul, pelinul, zarzărul, zîrna ş. m. aDin cel de-al doilea grup de coloranţi naturali fac parte cei minerali. Ei sînt
folosiţi la vopsirea cu coloranţi vegetali pentru întărirea vopselei şi mai des la vopsirea vaselor de argilă în scopul evitării porilor − la anrobarea
lor şi ca glazură. Aceştia sînt oxizi de aluminiu, sulfatul feros, potasiul, piatra vînătă, calaicanul 

PIGMENŢII

ASPECTE ŞTIINŢIFICE:
Pigmenţii vegetali sunt substanţe colorante produse în plante, care dau culoare ţesuturilor acestora.
Frunzele verzi, lăstarii şi fructele tinere conţin atât pigmenţi verzi, cât şi galbeni.
Pigmenţii verzi (clorofilieni) sunt :- clorofila “a “ cu formula chimică – C55H72O5N4M
- clorofila “b” cu formula chimică - C55H70O6N4Mg
Pigmenţii galbeni, denumiţi si carotinoide sau carotenoizi sunt :

2
 -carotina ( carotenul ) cu formula chimică - C40H56
- xantofila cu formula chimică - C40H56O2
Pigmenţii din frunzele verzi au rolul de a absorbi lumina solară, necesară descompunerii apei, în
procesul de fotosinteză, conform ecuaţiei chimice :
2H2O => O2 + 4 H
În urma fotosintezei, planta eliberează oxigen în mediu, iar atomii de hidrogen se combină cu alte
elemente, sintetizând substantele de hrănire, necesare dezvoltării plantei.
Carotenul, denumit si provitamina A, deoarece contribuie la generarea vitaminei A în organism, se
găseşte în toate speciile ( în cantităţi mari în morcovi ) şi are rol important în menţinerea şi fortificarea
sănătăţii. Este un fitonutrient liposolubil, folosit inițial pe post de colorant. Există aprox. 600 de
carotenoide (pigmenți naturali).
Carotenoide esențiale:
• beta-carotenul
• alfa-carotenul
• luteina
• licopenul
Carotenoidele au rol de antioxidanți, acționând contra radicalilor liberi (acționează contra îmbătrânirii
premature și contra apariției petelor pe piele).
Necesarul zilnic estimativ este de 2-4mg. Se recomandă să nu se depășească 20 mg de beta-caroten pe zi
pe perioade prelungite.
Licopenul – este un izomer al carotenului, care dă culoare roşie-portocalie măceselor şi altor
fructe.
Xanthofila este asociată cu clorofila şi carotenul şi se găseşte în fructe şi frunze.
Antocianii – sunt pigmenţi vegetali de culoare roşie, roză ,violetă sau albastră. Ei se formează
numai in prezenţa luminii solare. Se găsesc în pieliţa, pulpa şi sucul unor specii şi soiuri de fructe, în
petalele florilor, uneori chiar în frunze şi în scoarţa lăstarilor. Pulpa de culoare roşie se găseşte in căpşune,
vişine, unele soiuri de cireşe, de prune, de pierşici, de mere etc. Antocianii prezintă proprietăţi tanante, de
precipitare a proteinelor, ceea ce explică acţiunea lor hemostatică şi cicatrizantă. Ei contribuie şi la
stabilizarea vitaminei “C”.Fructele intens pigmentate în roşu sunt mai suculente, mai dulci, mai aromate,
mai bogate în vitamine şi au o durată de păstrare mai lungă, comparativ cu cele slab pigmentate sau
ruginii.
Flavonoidele - o clasă de metaboliți secundari ai plantelor, cunoscuți pentru proprietățile
lor antioxidante. Flavonoidele sunt distribuite în plante, fiind responsabile de culoarea galbenă și
roșie/albastră a florilor, având și rol de protecție față de microbi și insecte. Datorită largei lor răspândiri a
varietății lor și toxicității scăzute comparativ cu alți metaboliți secundari (alcaloizi), determină ingestia lor

3
de către oameni și animale în cantități mari. Datorită evidentei lor capacități de a modifica anumite reacții
ale corpului la alergeni, virusuri și substanțe carcinogene, ele se mai numesc si modificatori naturali ai
răspunsului biologic.
ACŢIUNEA BENEFICĂ ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

Pigmenţii vegetali, numiţi şi bioflavonoide, alături de vitamina “C”, protejează pereţii interiori ai
inimii şi vaselor de sânge de “coroziunea” creată de diverse substanţe nocive, cum ar fi radicalii liberi.
Totodată, ele contribuie şi la mărirea flexibilităţii şi rezistenţei vaselor de sânge, ajutând la formarea
(regenerarea) colagenului şi elastinei din interiorul peretelui vascular. Atunci când colagenul si elastina nu
se refac la timp, pereţii vasculari devin fragili, astfel se pot rupe mai uşor – aşa cum se întâmplă în
accidentul vascular.
PRODUSE NATURISTE CU CONŢINUT DE PIGMENŢI VEGETALI

- legume
- fructe
- produse apicole : propolis, pollen, miere
- spirulina
PIGMENŢII ANIMALI

Melanina este un pigment omniprezent în natură, fiind prezent în majoritatea organismelor vii. La

oameni melanina este elementul determinant pentru culoarea pielii și ochilor.

Clasificarea pigmenților se face după criteriul de provenieință:

- pigmenți naturali: ocrul, siena, umbra, rosu persan etc
- pigmenți sintetici sau artificiali: oxid de zinc, dioxid de titan, galben de crom etc.
Proprietățile pigmenților, se grupează în proprietăți fizice și proprietăți tehnologice.

[1]. Şofransky Z., Şofransky V. Coloranţi naturali, Chişinău, 1994.