Compuși coordinativi de

importanță vitală și industrială

Efectuat:Gorobeț Anastasia, MCel

În chimie, un complex, numit adesea și complex coordinativ sau combinație
complexă este un tip special de compus chimic alcătuit dintr-un atom sau ion central,
de cele mai multe ori metalic, numit ion central, și partea exterioară, reprezentată de
molecule sau ioni legați de ionul central, numiți liganzi. Majoritatea compușilor
chimici ce conțin metale, în special metale tranziționale, sunt complecși coordinativi.
Legătura dintre ionul central și liganzi este de tip covalentă coordinativă.

Sfera
interioară

K+
CN
-

CN-
CN-
Fe3+ Ligand
K +

CN- CN-
CN -

Sfera K+
exterioară

K3[Fe(CN)6] 3K+
Atom central
[Fe(CN)6]3-

A.Werner:compus complex(coordinativ)
 Din istoria descoperirilor în chimia
compușilor coordinativi

Libavius 1595 [Cu(NH3)4]2+

Diesbach 1702 [Fe(CN)6]3-, albastru de
Berlin
Lewis 1763 K2[PtCl6]
Tassaert 1798 [Co(NH3)6]Cl3
Zeise 1825-1827 K[PtCl3(C2H4)]·H2O
Magnus 1828 [Pt(NH3)4][PtCl4]
Playfair 1849 Na2[Fe(CN)5(NO)]·2H2
Roussin 1858 [Fe2S2(NO4]2-
Schutzenberger 1869 [Pt(CO)2Cl2]
Mond 1888 [Ni(CO)4]

1893 A.Werner-Teoria coordinativă

Anumiți complecși coordinativi au fost cunoscuți încă din perioadele timpurii ale chimiei
moderne. Printre primii complecși sintetizați se numără unii pigmenți, precum albastrul de
Berlin sau roșul de alizarină. Totuși, proprietățile complecșilor au început să fie înțelese până la
sfârșitul anilor 1800, urmând apoi contribuțiile lui Christian Wilhelm Blomstrand din 1869.
Abia în 1893, Alfred Werner a fost cel care a propus cea mai cunoscută și acceptată teorie
legată de complecșii coordinativi. Lucrările lui Werner includ schimbări importante asupra
teoriei lui Blomstrand, dar mai ales fac referire la posibilitatea anumitor ioni de a-și schimba
poziția în sfera de coordinare. De asemenea, el a stabili și configurația sau aranjamentul spațial
al liganzilor în jurul ionului central.

Vivianit, Albastru de Berlin

natural”, mineral, un fosfat de fier Alizarină, pigment roșu intens
Teoria coordinativă a lui A.Werner
Alfred Werner (1866-1919), chimist elvețian cu
contribuție marcantă pentru bazele teoretice ale
chimiei coordinative. Laureat al Premiului Nobel
pentru chimie în 1913, admite că în combinațiile
complexe unii atomi au pe lângă valențele
principale (normale) și valențe secundare
(reziduale), dirijate în spațiu. Astfel, mulți
compuși pe care-i considerăm simpli formează în
soluție apoasă ioni hidratați (deci complecși), iar
în stare solidă au numere de coordinație mai
mari decât cele care corespund valențelor
normale ale elementului respectiv.
 Teoria coordinativă a lui A.Werner

Ionii de soluție,
conform lui A.Werner

Cu ajutorul reacțiilor de dublu schimb se

stabilește care ioni sau molecule sunt legați
cu atomul central, formând sfera interioară și
care din ei se găsesc în sfera exterioară.
Dezvoltarea susținută și sistematică a chimiei coordinative moderne este
considerată că ar fi început cu descoperirea de către chimistul francez B.M.
Tassaret în 1798 că soluțiile amoniacale de clorură de cobalt, CoCl3 , dezvoltă
o culoare mahon maronie.
Totuși ,el nu a reușit să-și urmeze descoperirea .A rămas pentru alții să izoleze
cristale portocalii cu compozitia CoCl3*3NH3, din care formularea corectă este
recunoscută a fi [Co(NH3)6]Cl3, acest lucru arată că cele șase molecule de
amoniac sunt asociate cu ionul de cobalt (3+) şi sarcina pozitivă este echilibrată
de trei anioni de clorură.
Caracteristica deosebit de importantă a acestei observaţii a fost recunoaşterea
faptului că doi compuşi independenţi stabili (de exemplu clorura de cobalt şi
amoniacul) s-ar putea combina pentru a forma un compus chimic nou cu
proprietăţi destul de diferite de cele a compuşilor constituienţi.
Una dintre cele mai evoluate ramuri ale
chimiei moderne este chimia compușilor
coordinativi, datorită utilizării ei în diverse
domenii, cum ar fi medicina, chimia
analitică, biologia, optica, metalurgia și
altele.
O aplicație majoră a compușilor
coordinativi este utilizarea lor în calitate
de catalizatori, care servesc la
modificarea ratei reacțiilor chimice.
Anumiți catalizatori metalici complecși, de Difractometrul automatizat
exemplu, joacă un rol-cheie în producția Xcalibur „Oxford diffraction”.
de polietilenă și polipropilenă.
Astfel, design-ul dirijat, sinteza și studiul
compușilor coordinativi în baza metalelor
de tranziție constituie o direcție modernă
de importanță majoră în chimia
coordinativă. Mai mult decât atât, studiile ConQuest Version 1.21
pe cristale devin tot mai ușor de realizat
datorită îmbunătățirilor tehnologice în
domeniul măsurărilor cu raze X și al
rezoluției computaționale tehnice.
Elementele tranziţionale au o tendinţă pronunţată de a forma combinaţii complexe
cu molecule sau ioni capabile să doneze perechi de electroni (de exemplu NH3,
H2O, CN-, X- etc). Capacitatea de a forma complecşi este mult mai mare decât la
elementele blocului s şi d.
Acest lucru se explică prin faptul că formează ioni cu volume mici şi sarcini mari
şi, totodată, au orbitale vacante de energie joasă, capabile să accepte perechi de
electroni de la grupări donoare (liganzi). De obicei complecşii în stare de oxidare
III sunt mai stabili decât cei în starea de oxidare II.
La unele elemente starea de oxidare superioară apare numai în combinaţii
complexe Fe(VI), Co(VI), Ni(IV).
În combinaţii complexe se realizează un număr mai mare de legături decât cel
corespunzător valenţei formale. De asemenea se formează complecşi în stări de
oxidare neuzuale (zero sau negative), de exemplu carbonilii metalici sau ferocenul
(toate conţinând metale cu numărul de oxidare zero) – ex. Mo(CO)6 .
 Mg
Clorofila – un atom de Mg2+ ce este
coordinat tetraedentat de atomii de N
din porfirină – cea de-a 5 legătură
coordinativă a atomului de Mg este
satisfăcuta de un atom de N din
structura proteinei asociate cu clorofila.
Are la bază inelul porfirinic, același care
stă și la baza hemului, însă ca ion central
este magneziul.
În frunze clorofila se găsește legată de
o proteină, plastina cu care formează o
cromoproteidă, denumită cloropastină,
cu o mare stabilitate comparativ cu
clorofila pură.
 Cr
Formează mii de combinaţii complexe,
aproape toate hexacoordinate, cu
configuraţie octaedrică, paramagnetici.
Ammino-complecşii cromului sunt cei mai
numeroşi şi mai bine studiaţi.
Aceştia includ diferite tipuri: amine pure
[CrAm6]3+, aquo-amine [CrAm6-n(H­2O)n]3+,
amine mixte [CrAm6-nRn](3-n)+, sau
aquo-amine mixte [CrAm6-n-m(H2O)nRm]
(3-m)+, unde Am = NH3, sau 1/2
etilendiamină; R = acido-ligand ( X-, NO2-,
SO42-).
În soluţiile amino-complecşilor au loc de Propane-1,3-diammonium
asemenea condensări cu formare de tetrachloro-chromium(ii)
complecşi polinucleari prin oxo- sau
hidroxo-punţi. Acest fenomen poartă
numele de oleaţie şi este utilizat în
tăbăcărie.
 Mn
Mn(II) este important în enzime din
plante şi animale. Mamiferele
produc enzima arginază în ficat,
care transformă reziduurile de azot
în uree care este eliminată în urină.
Mn este un element esenţial pentru
creşterea plantelor, intrând în
structura unor enzime numite
fosfotransferaze. Complecşii de
Mn(III) şi Mn(IV) sunt implicaţi în
eliberarea O2 în procesul de
fotosinteză. arginază
 Fe
Fierul este cel mai răspândit metal transportor de
tranziţional şi unul dintre cele mai oxigen în sângele
abundente în scoarţa terestră. Este cel mai mamiferelor,
utilizat metal, din cele mai vechi timpuri, păsărilor şi
fiind şi un element de bază al civilizaţiei peştilor
actuale. Este de o mare însemnătate (hemoglobina)
biologică fiind transportor de electroni în
plante şi animale.
Fierul este, în mici cantităţi, un element stocarea
esenţial pentru viaţa plantelor şi animalelor. oxigenului în
Din punct de vedere biologic, fierul este cel ţesutul
mai important dintre metalele tranziţionale, muscular
fiind implicat în următoarele procese: (mioglobina),

transportor de
stocarea Fe în electroni în plante,
animale (ferretina nitrogenază animale şi bacterii
şi transferrina) (enzimă în (citocromul) şi pentru
bacteria care transferul de
fixează electroni în plante şi
azotul),sub bacterii
formă de alte (ferredoxinele)
enzime
Hemoglobina este pigmentul roşu din
celulele roşii ale sângelui (eritrocite), şi
conţine ~70% din ferul din organismul
uman.Hemoglobina (care conţine Fe)
este transportorul de oxigen în sângele
animalelor, iar mioglobina asigură
stocarea oxigenului.

La om hemoglobina are o conformație de tetramer, numită hemoglobina A, formată din 2

lanțuri α și 2 lanțuri β, formate fiecare din 141, respectiv 146 aminoacizi. Hemoglobina A
se numerotează α1β2, subunitățile fiind legate prin punți de sare, legături de hidrogen și
interacții hidrofobe astfel: α1β1 α1β2. Ionii de Fe2+2+ și Fe3+3+ conțin respectiv 24 25
e-- (configurația electronică este [Ar]3d6 4s2, [Ar]3d5 4s2d).

Sânge sărac în fier“ înseamnă în realitate „sânge sărac în hemoglobină“. Fără cei patru
ioni de fier ai moleculei de hemoglobină, ceilalţi 10 000 de atomi din moleculă nu ar
avea niciun rost. De aceea, este vital să asimilăm suficient fier având o alimentaţie
sănătoasă.
 În plus, trebuie să ţinem cont de trei
 orez brun , sfaturi:
 pâine integrală de grâu ,
 germeni de grâu ,
 fulgi de ovăz ,
 târâte,
 semințe de floarea soarelui,
 lapte de soia,
 boabe de fasole,
 năut,
 spanac crud,spanac fiert, Să evităm fumatul
 semințe de dovleac, Să facem cu regularitate pasiv
 fistic, exerciţii fizice adecvate
 brocoli,
 sfeclă,
 mazăre etc. Să nu fumăm
 Cea mai mare parte a restului de fier se găseşte sub formă de ferretină.
Hemoglobina este compusă dintr-o proteină cu masă moleculară foarte mare,
globina, legată de colorantul propriu zis, hemul, care conţine un atom de Fe (II).
 Masa moleculară a hemoglobinei este ~ 65000 şi este formată din patru
subunităţi, fiecare constând dintr-un complex porfirinic - hemul - care conţine
Fe2+ legat de patru atomi de azot, şi o proteină globulară numită globină. Fiecare
unitate poate fixa o moleculă de oxigen printr-un efect cooperativ, formând
oxihemoglobina (forma oxidată), care transportă oxigenul de la plămâni la
ţesuturi. Acolo oxigenul este eliberat şi rezultă dezoxihemoglobina (forma redusă)
care se întoarce la plămâni, reluând procesul.
 Factorul important în acţiunea hemoglobinei ca transportor de oxigen este
tocmai reversibilitatea procesului, precum şi faptul că implică numai Fe(II) şi nu
Fe(III).
 În locul oxigenului, hemoglobina poate lega alte grupări cum sunt CO, CN-,
rezultând complecşi cu mult mai stabili, care blochează circulaţia oxigenului.
 Complexul hemoglobinei cu oxidul de carbon de numeşte carboxihemoglobină.
Aceste substanţe sunt puternic toxice putând provoca moartea. Ionul CN-
interferează şi cu sistemul enzimelor citocromice, ceea ce reprezintă principalul
motiv al extremei lor toxicităţi.
 Hemul este de asemenea important biologic în mioglobină, care este similară
cu una dintre unităţile hemoglobinei şi foloseşte pentru stocarea oxigenului în
muşchi. Aceasta conţine un singur atom de fer, are o masă moleculară ~17000 şi
leagă oxigenul mai puternic decât hemoglobina.
Se poate afirma, cu puţine excepţii, că viaţa nu ar fi
posibilă fără fier.
În ultimii 30 de ani, chimia organo-metalică a fierului a
luat o enormă dezvoltare prin descoperirea ferocenului
(C10H10Fe).
Ferocenul dă foarte multe reacții caracteristice compușilor
aromatici, ceea ce oferă posibilitatea de a obține un număr
mare de derivați substituiți.
Ferocenului și numeroșii săi derivați nu au aplicații la scară
largă, însă există unele utilizări reduse care pun în valoarea
proprietățile lor neobișnuite: ca aditivi în combustibili, în
domeniul liganzilor și farmaceutic.
Aditiv în combustibili
Ferocenului și derivații său sunt agenți antidetonanți, fiind folosiți
în combustibilii pentru motoarele ce funcționează cu benzină;
aceștia sunt mai siguri decât tetraetilul de plumb, care a fost
folosit în trecut.
Farmaceutic
Au fost investigați derivații ferocenului pentru posibile aplicații
farmaceutice.Un singur medicament pe bază de ferocen a ajuns
să fie folosit, și anume Ferroquine, un medicament antipaludic
(antimalaric).
 Co
Cobaltul este de asemenea important din
punct de vedere biologic în unele enzime.
Urme de cobalt sunt esenţiale în hrana
animalelor. Cantităţi mai mari de cobalt
sunt periculoase. Un compus natural cu
acţiune fiziologică importantă - vitamina
B12.

Nichelul formează complecşi cu număr de

coordinaţie 4, cu structură plan pătrată. În
această categorie intră complexul Ni cu
DMG (dimetilglioxima), care este un
precipitat roşu, caracteristic, care serveşte
la determinarea gravimetrică a nichelului.

Cobalamina
 Vitamina B12
Cobalamina sau Cianocobalamina, (vitamina
B12), este un compus coordinativ, ce
conține cobaltul. Aceasta face parte din grupa
de vitamine B. Aceasta joacă rol de coenzimă în
cadrul unor procese metabolice.
Cobalamina

participă activ la metabolismul proteinelor,

lipidelor și glucidelor;
contribuie la funcționarea normală a
celulelor, în special a celor din măduva osoasă;
are rol benefic asupra sistemului nervos și a
traiectului gastrointestinal;
acționează în mod esențial în formarea Alimente cu conținut de
globulelor roșii la nivelul oaselor, în sinteza vitamina B12
proteinelor care participă la edificarea
diferitelor țesuturi, precum și în sinteza
proteinelor.
 Cu
Unii compuşi ai Cu se folosesc în
agricultură împotriva unor dăunători:
amestecul de CuSO4 şi Cu(OH)2,
carbonatul bazic, acetatul şi oxoclorura de
cupru. Verdele de Paris este un insecticid
foarte toxic, format din acetat bazic de
cupru, oxid de arsen şi acid acetic.
Hemocianina este o proteină care conţine
cupru şi este importantă în transportul
oxigenului în unele nevertebrate.
Există câteva aşanumite proteine albastre Verdele de Paris
care conţin cupru, substanţe care
acţionează ca agent de transfer de
electroni prin intermediul cuplului Cu2+/Cu+.
De exemplu amintim plastocianina care
este importantă în fotosinteza plantelor
verzi şi azurina care se găseşte în bacterii.
Compuşii organo-mercurici au acţiune
fungicidă şi se utilizează în agricultură, dar
sunt foarte toxici. Mici cantităţi de mercur
se folosesc în unele medicamente, iar
amalgamul de argint s-a folosit mult timp în
stomatologie.
 Anton Ablov

Anton Ablov(1905-1978) a fost un

specialist in domeniul chimiei
anorganice, care a fost ales ca
membru titular al Academiei de Stiinte
a Moldovei. La 15 aprilie 1959,
profesorul Anton Ablov a fost numit in
functia de director al nou-infiintatului
Institut de Chimie in baza Sectiilor de
Chimie Anorganica si Organica si a
Laboratorului de Chimie Analitica.

Ablov este considerat creatorul școlii moldovenești de chimie a compușilor

coordinativi. A ințiat conferința științifică "Metode fizice în chimia coordinativă"
(1962), devenită tradițională la Chișinău.
 Nicolae Gărbălău

Nicolae Gărbălău (n. 4 august 1931, Bălți – d. 20 februarie 2006, Chișinău) a fost

un doctor habilitat în chimie, ales ca membru corespondent al Academiei de
Științe a Moldovei, a fost specialist în domeniul chimiei compușilor coordinativi
mono și polinucleari ai metalelor cu liganzi organici polifuncționali, macrociclici.
 Academicieni ai AȘM-specialiști în
chimia coordinativă

acad. AȘM Constantin Turta

acad. AȘM Aurelian Gulea

acad. AȘM Mihail Revenco

MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE