LP 10.

Reacții de identificare a glucidelor

Aceste reacții sunt reprezentate de:
A. Caracterul reducãtor
Proprietãțile reducãtoare ale glucidelor sunt evidențiate prin introducerea lor ĩn soluțiile unor sãruri complexe
ale unor metale: Cu, Ag, Bi, dintre care Cu şi Ag sunt metale tranziționale. Ionii acestor metale sunt reduşi la valențe
inferioare. In condițiile testelor amintite, glucidele reducãtoare suferã oxidãri complexe cu ruperea catenei de atomi
de carbon, obținându-se diferiți produşi de reacție (aldehide, formaldehidã, metilglioxal, acid acetic etc.).
Au un caracter reducãtor ce poate fi evidențiat pe baza reacțiilor de mai jos aldozele şi diglucidele
reducãtoare: maltoza, lactoza, celobioza.

1. Reacția Nylander:
Principiul reacției:
In urma reducerii bismutului trivalent (Bi3+) din reactivul Nylander, se formeazã un precipitat negru-brun de
bismut metalic (Bi0) ce se depune pe pereții eprubetei.
t0C
Mod de lucru: 2-3 ml soluție ozã reducãtoare + câteva picãturi de reactiv Nylander → pp negru-brun de Bi

2. Reacția Tollens
Principiul reactiei: reducerea la cald a argintului monovalent (Ag+) din hidroxidul de argint amoniacal, numit
reactiv Tollens, la Ag metalic ce se depune pe pereții eprubetei sub forma unei oglinzi de argint.
O O
║ ║
C–H C – OH
│ │
(HCOH)4 + 2 [Ag(NH3)2]OH → (HCOH)4 + 2 Ag ↓ + 4 NH3 + H2O
│ │
CH2OH CH2OH
Glucozã acid gluconic
t0C
Modul de lucru: 2-3 ml solutie glucid reducator + 2-3 ml solutie [Ag(NH3)2]OH → peretele eprubetei se acoperã
cu un strat fin de argint sau se obține un precipitat de argint fin divizat.

3. Testele Fehling si Benedict :

Principiul reacțiilor se bazeazã pe reducerea ionilor de cupru divalenți (Cu2+), ioni complexati cu ioni de de
tartrat sau de citrat la ioni de cupru monovalenți (Cu1+) din oxidul cupros (Cu2O↓) care se depune ca precipitat
rosu-caramiziu.
O O
║ ║
C–H C – OH
│ │
(HCOH)4 + 2 CuSO4 + 4 NaOH → (HCOH)4 + Cu2O ↓ + 2Na2SO4 + 2H2O
│ │
CH2OH CH2OH
Glucoza acid gluconic

Reacția Fehling
Mod de lucru:
Reactivi 1 2
Glucoza 2% 2 ml -
Lactoza 2% - 2 ml
1
 Soluție Fehling (I+II) 2 ml 2 ml

Se incãlzesc eprubetele pe baie de apã, la fierbere, 2-3 minute.

Rezultate şi interpretare: Se observã apariția unui precipitat roşu cãrãmiziu de oxid cupros (Cu 2O↓). Cantitatea
precipitatului şi intensitatea culorii sunt proporționale cu concentrația glucidului reducãtor. Reacția este utilizatã
pentru identificarea glucozei in lichidele biologice.

Reacția Benedict este o modificare a testului Fehling şi prezintã avantajul cã este un test mai sensibil.
Mod de lucru: ĩntr-o epubetã, se pipeteazã 2 ml soluție glucozã 2% + 2 ml reactiv Benedict → pp roşu cãrãmiziu
de Cu2O
Caseta 2. Identificarea glucozei urinare prin metode reducătoare

Urina normală conţine cantităţi foarte mici de glucoză – cca 350-500mg/24 ore – cantitate ce nu poate fi detectată
prin metodele de laborator cunoscute. Denumirea generică dată prezenţei glucidelor în urină este de meliturie.
În condiţii fiziologice normale, glucoza se reabsoarbe la nivelul tubilor renali printr-un proces activ. Procesul de
resorbţie este însă limitat, iar capacitatea maximă de resorbţie tubulară este de 350mg/min. Când valorile depăşesc
160-180mg/dl ser, valori ce reprezintă pragul de eliminare renală, este depăşită capacitatea de transport a celulelor
tubulare, iar glucoza este eliminată prin urină (glicozurie).
Pragul de eliminare renală:
variază de la individ la individ;
nu depinde numai de funcţia tubulară;
variază şi în funcţie de viteza filtrării glomerulare.
Glicozuria poate fi permanentă sau tranzitorie.
În principiu, recunoaşterea glucidelor în urină se bazează pe proprietăţile reducătoare ale acestora faţă de sărurile
complexe ale metalelor tranziţionale (Cu, Ag) sau faţă de sărurile de bismut, reacţii în care ele se oxidează reducând
ionii acestor metale la valenţe inferioare.
1. Reacţia Fehling
 Principiul metodei:
În mediu alcalin, glucoza reduce ionul cupric (Cu2+) din sulfatul de cupru la ion cupros (Cu1+) din oxidul cupros
care, după încălzirea probelor, se depune sub forma unui precipitat roşu-cărămiziu.
 Tehnica de lucru:
Într-o eprubetă, se introduc 2 ml reactiv Fehling (în volume egale Fehling I şi Fehling II ) şi se adaugă 2 ml de
urină. Proba se încălzeşte, la fierbere, timp de 3-4 minute. Interpretarea rezultatului se face numai după răcirea
conţinutului eprubetei.
 Rezultate şi interpretare:
 In cazul urinei normale, reacţia este negativă. În cazul urinilor patologice, culoarea şi abundenţa
precipitatului de oxid cupros variază în funcţie de concentraţia glucozei în urină.
 Reacţia se apreciază ca fiind pozitivă în cazul apariţiei unui precipitat cu următoarele culori: verde-măsliniu,
verde-gălbui, galben-portocaliu, roşu-cărămiziu (reacţia se intensifică în ordinea culorilor menţionate).
 Orice virare a culorii albastre spre culoarea verde fără apariţia unui precipitat nu are semnificaţie (modificarea
culorii se datorează altor componente din urină).
 De asemenea, apariţia unui alt precipitat cu o altă culoare decât cele menţionate mai sus nu indică o reacţie
pozitivă pentru glucoză.

Culoarea Glicozurie
nemodificată negativă
Verde-maroniu, fără precipitat negativă
Verde-măsliniu, cu precipitat +
Verde- gălbui, cu precipitat ++
Galben cu precipitat +++
Portocaliu cu precipitat ++++
2
 Roşu-cărămiziu ++++ (intens pozitivă)

2.Reacţia Benedict
 Principiul metodei este similar cu cel al reacţiei Fehling, doar că pentru obţinerea precipitatului de oxid cupros
se foloseşte citratul de sodiu şi nu Sarea Seignette (tartratul dublu de sodiu şi potasiu).
 Tehnica de lucru:
Intr-o eprubetă, se introduc 0,5ml de urină şi 5 ml reactiv Benedict. Se amestecă şi se lasă într-o baie de apă la
fierbere timp de 5 minute.
 Interpretarea rezultatelor:
Interpretarea rezultatului se face numai după răcirea conţinutului eprubetei, conform tabelul de mai jos:
Culoarea Rezultatul Substanţe reducătoare
albastru negativ absente
albastru-verzui urme urme
verde + Circa 0,5%
brun-verzui ++ Circa 1,0%
galben +++ Circa 1,5%
roşu-cărămiziu ++++ Circa 2%

4. Reacția Barfoed face diferențierea dintre monoglucide şi diglucide.

Principiul reacției: Monoglucidele reduc reactivul Barfoed (acetat de cupru ĩn acid acetic) la oxid cupros roşu
cãrãmiziu. Diglucidele nu reacționeazã decât dacã sunt hidrolizate prin fierbere prelungitã.
Mod de lucru:
Ĩn 2 eprubete, se pipeteazã reactivii necesari ĩn volumele menționate ĩn tabelul de mai jos:
Reactivi 1 2
Glucozã2% 1,00 ml -
Lactozã 2% - 1,00 ml
Reactiv Barfoed 0,50 ml 0,50 ml
CH3COO-Na+ 0,25 ml 0,25 ml
Se incãlzesc eprubetele pe baie de apã, la fierbere, 2-3 minute.

B. Reacția glucidelor ĩn prezența acizilor minerali tari

Monoglucidele sunt solubile la fierbere cu acizi minerali diluați.
Deshidratarea glucidelor are loc ĩn prezența unor soluții concentrare ale unor acizi minerali, cu producere de
furfurali, derivați aldehidici ai furanului; astfel, prin eliminarea intramoleculara a 3 molecule de apã, pentozele se
transformã ĩn furfural, iar hexozele se transforma ĩn hidroximetilfurfural.
Compuşii ciclici rezultați condenseazã cu diverşi fenoli (rezorcina, α-naftol, orcinol), rezultând substanțe diferit
colorate.

1. Reacția Molisch
Principiul metodei: ĩn prezența unei soluții de H2SO4 concentrat, pentozele sau hexozele se deshidrateazã
intramolecular şi formeazã furfural, respectiv hidroximetilfurfural care, condensând cu α-naftolul, conduc la
compuşi colorați din clasa triarilmetanului.
Mod de lucru: 2-3 ml soluție glucozã 2% + 2 picãturi de reactiv Molisch + 1-2 ml H2SO4 conc. (pe peretele
eprubetei ĩnclinate ĩntr-un anumit unghi), astfel ĩncât rezultã 2 straturi de lichid.
Rezultate si interpretare: la limita de separare dintre cele 2 straturi apare un inel roşu-violet a cãrui culoare se
intensificã ĩn timp şi care indicã prezența ozei respective.

2. Reacția Seliwanoff diferențiazã aldozele de cetoze. Sub acțiunea HCl, cetohexozele sunt mult mai rapid
transformate ĩn hidroximetilfurfurali decât aldohexozele.
Principiul metodei: in mediu acid (HCl), cetozele (fructoza) tratate cu rezorcinã, la cald, formeazã compuşi de
culoare roşie. Ĩn aceleaşi conditii, aldozele dau numai o colorație slab-roz, reacția fiind specificã pentru cetoze.
3
Mod de lucru: intr-o eprubeta, se pipeteaza 1ml fructoza si 1 ml reactiv Selliwanoff si se incalzeste amestecul.
Dupa incalzire, se observa aparitia unei coloratii rosii care indica prezenta fructozei in amestecul de reactie.

3. Reacția Bial diferențiazã pentozele de hexoze, reacția find specificã pentru pentoze. Ĩntr-o primã etapã a
reacției, pentozele, sub acțiunea HCl şi la cald, se deshidrateazã, transformându-se ĩn furfural. Apoi, acesta
condenseazã cu orcinolul, ĩn prezența ionilor Fe (III), rezultând un compus colorat ĩn albastru–verde.
Rezultate: Ĩn prezența pentozei, reacția este pozitivã, rezultând o colorație verde. In prezența hexozei, reacția este
negativã. Aceastã reacție este utilizatã pentru dozarea colorimetricã a pentozelor dintr-un produs biologic şi pentru
dozarea pentozelor din acizii nucleici sau chiar a acizilor nucleici.
Mod de lucru: intr-o eprubeta, se pipeteaza 1ml solutie pentoza + 1ml HCl + orcinol si, dupa incalzire, apare o
coloratie verde.

C. Reacții de identificare a poliglucidelor omogene

Reacții de identificare a amidonului şi glicogenului
Amidonul şi glicogenul sunt insolubile ĩn apã rece; la cald, formeazã soluții omogene, opalescente. Aceste
poliglucide se pot identifica şi diferenția prin reacția de culoare caracteristicã pe care o dau ĩn prezența unei soluții
de iod ĩn iodurã de potasiu, numitã soluție Lugol.

Reacția de culoare cu iodul

Cele 2 componente ale amidonului (amiloza şi amilopectina), glicogenul şi produşii lor de hidrolizã intermediarã,
numiți dextrine, formeaza cu I2 compuşi de incluziune, având culori diferite, caracteristice:
Poliglucid Colorația
amidon albastru
amiloza albastru-cenuşiu
amilopectina roşu-purpuriu
amilodextrine violet
eritrodextrine rosu
flavodextrine galben
acrodextrine incolor
glicogen roşu-brun
Mod de lucru:
Ĩn 2 eprubete, se pipeteazã reactivii necesari, ĩn volumele menționate in tabelul de mai jos:
Reactivi 1 2
amidon 1 ml -
glicogen - 1 ml
Soluție Lugol (I2/KI) 2-3 pic 2-3 pic

Rezultate: ĩn eprubeta 1, apare culoarea albastrã, specificã amidonului, care dispare prin ĩncãlzire şi reapare dupã
rãcirea soluției; ĩn eprubeta 2, culoarea este roşu-brun, specificã glicogenului.

4
5