Lp 8.

Reacții de identificare a protidelor

8.1. Protide: considerații generale, funcții biologice, clasificare
 Consideraţii generale
• Sunt biomacromolecule organice care reprezintă componente majore ale organismelor (25% din greutatea totală
si 45-50% din greutatea uscată) şi au roluri importante ĩn toate procesele biologice.
• Sunt purtătorii materiali ai vieţii, constituenţi universali şi indispensabili ai tuturor formelor de viaţă.
• Compoziţie elementală: C: 51-55%, O: 21-23%, N: 15-18%, H: 6-7%, S: 0.3-2.5%
• Prezintă proprietăţi fizico-chimice specifice si specificitate de specie si de organ

• Funcţiile proteinelor:
 au rol plastic (structural): participă la edificarea şi menţinerea structurii tuturor celulelor, a funcţiilor intracelulare
şi a biomembranelor; formează componente utile pentru mobilitatea intra- şi extracelulară;
 funcţionează ca hormoni şi receptori, participând la reglarea proceselor metabolice;
 au rol de biocatalizatori – enzimele implicate în reglarea şi coordonarea reacţiilor biochimice implicate în
metabolismul intermediar aparţin acestei clase de biomolecule;
 contribuie la transportul unor molecule mici (de ex: gazele repiratorii-hemoglobina, mioglobina), ioni şi electroni
– transelectronazele din lanţul respirator);
 se comportă ca anticorpi făcând parte din sistemul imun al organismului;
 participă la coagularea sângelui (fibrinogenul);
 funcţionează ca substanţe cu rol contractil : actina, miozina, actomiozina;
 au rol în reglarea biosintezei proteinelor şi în controlul expresiei genetice – pot fi activatori, represori;
 acţionează ca substanţe de susţinere, de protecţie şi care conferă rezistenţă mecanică: keratina, elastina,
colagenul;
 acţionează ca sisteme tampon ale sângelui.
• Prezintă o specificitate a funcţiei biologice determinatã de structura lor terțiarã.

I. Clasificarea structuralã a proteinelor

A. PEPTIDE
1. Oligopeptide - carnozina – 2 aa
(au între 2-10 aa) - anserina – 2 aa
- glutationul – 3 aa
- ocitocina – 8aa
- vasopresina – 8 aa
- angiotensina I
- angiotensina II
- bradikinina
2. Polipeptide - insulina – 51aa
- glucagonul – 29 aa
- scotofobina – 14 aa
- corticotropina – 39 aa
B. PROTEINE
B.1. HOLOPROTEIDE – conțin numai alfa-aminoacizi
- protamine
-gluteine
-prolamine
-albumine
-globuline
-scleroproteine

B.2. HETEROPROTEIDE au o componentã proteicã + o componentã neproteicã numitã grupare

prosteticã
1. Glicoproteide = aa + poliglucide
1
 2. Lipoproteide = aa + lipide
3. Nucleoproteide = aa + acizi nucleici
4. Fosfoproteide = aa + radical fosforic
5. Metalproteide = aa + metal
6. Cromoproteide = aa + grupare cromoforă

II. In funcţie de formă şi mărime, ele pot fi:

a. proteine globulare care au formă sferică, compactă şi sunt uşor solubile ȋn apă;
- ȋn general, sunt proteine intracelulare: hemoglobina, mioglobina, imunoglobulinele, ribonucleaza, lizozimul,
citocromul c.
b. proteine fibrilare, insolubile ȋn apă; de regulă, sunt proteine exracelulare, cu roluri mecanic, de susţinere:
colagen, keratină, miozină, elastină.

III. In funcţie de solubilitatea lor, proteinele pot fi:

a. insolubile = scleroproteine: există ȋn organismele animale ȋn stare solidă şi au rolul de a conferi organismelor
rezistenţă mecanică sau protecţie ȋmpotriva agenţilor exteriori;
b. solubile: apar ȋn celule ȋn stare dizolvată sau sub formă de geluri hidratate; ele ȋndeplinesc funcţii importante
ȋn organsim; exemple: albumine, globuline.

IV. In funcţie de rolurile sau de funcţiile lor biologice, proteinele pot fi:
a. cu rol structural: colagenul, elastina, keratina;
b. cu rol catalitic (enzimele): tripsina, chimotripsina, ribonucleaza, ARN-polimeraza;
c. cu rol ȋn imunitate: imunoglobulinele, anticorpii;
d. cu rol hormonal: insulina, glucagonul, hormonii tiroidieni;
e. cu rol de transport: albuminele serice (transportă cationi, vitamine, metaboliţi), hemoglobina (transportă
oxigen şi dioxid de carbon), transferina (transportă Fe), apoproteinele (componente ale lipoproteinelor care
transportă trigliceride şi colesterol);
f. cu rol contractil: actina, miozina;
g. cu rol de sistem tampon: proteinele plasmatice.

8.2. Proprietãți generale ale proteinelor

1. Solubilitatea proteinelor
Proteinele prezintă solubilităţi diferite, majoritatea fiind solubile ȋn mediul celular şi ȋn soluţii
tampon. Solubilitatea lor este condiţionată de grupele hidrofile (-COOH, -NH2, -OH) care - ȋn cursul
solubilizării – fixează moleculele de apă prin legături de hidrogen.
Proteinele pot fi:
a) Insolubile, cele fibrilare, dintre care unele sunt solubile; ex: α- şi β-keratinele;
b) Solubile, cele globulare care sunt solubile ȋn apă şi ȋn soluţii apoase de acizi, baze sau săruri. Datorită
dimensiunilor mari ale acestor molecule proteice, aceste soluţii sunt coloidale.
 Solubilitatea proteinelor depinde de compoziţia mediului şi de starea de ionizare a acestuia definită prin forţa
ionică şi prin pH.

2. Precipitarea. Efectul de salifiere (“salting-out effect”)

In funcţie de natura reactivilor de precipitare, proteinele precipită:
a) Reversibil: are loc ȋn prezenţa unor concentraţii mari de electroliţi: exemple: NaCl, Na 2SO4, ZnSO4,
(NH4)2SO4, fără modificarea structurii.
Acest procedeu poartă numele de salifiere, iar proteinele astfel precipitate se pot redizolva, după
ȋndepărtarea agentului de precipitare şi ȋşi păstrează starea lor nativă.
Agenţi de precipitare reversibilă a proteinelor pot fi şi etanolul şi acetona.
b) Ireversibil: are loc cu modificarea profundă a structurii proteinelor; astfel, ele devin inapte de a se
redizolva, rămânând ȋn stare precipitată. Ea poate fi determinată de:
1. Agenţi fizici: temperaturi ridicate, raze X;
2. Agenţi chimici:
 acizi minerali tari concentraţi: HCl, HNO3, H2SO4;
 acizi organici: acid tricloroacetic, acid sulfosalicilic, acid picric);

2
  săruri ale metalelor grele (Pb2+, Hg2+, Ag+, Cu2+, Fe2+, Ni2+);
 baze tari: NaOH, KOH;
 solvenţi organici ȋn concentraţii mari (alcool, uree);
 diverşi compuşi organici, chiar şi ȋn concentraţii mici: uree, tiouree, formaldehidă;
 agenţi biochimici: unele enzime.

Denaturarea structurală din precipitarea ireversibilă determină afectarea structurii terţiare a proteinelor cu
afectarea relaţiei structură chimică-activitate biologică a proteinei, modificare cu implicaţii biomedicale.Proteinele
precipitate dobândesc proprietăţi hidrofobe.
Ca urmare, ȋn urma acestui tip de denaturare, proteinele nu-şi mai pot reface structura, nu revin la forma lor
iniţială şi nici nu ȋşi mai reiau proprietăţile biochimice iniţiale.
Prin precipitare ireversibilă, proteinele își pierd activitatea biologică (enzimatică, hormonală, etc.). De asemenea,
are loc o descreștere a solubilității, o modificare a activității lor optice și, de asemenea, ele devin mai ușor de degradat
sub acțiunea unor enzime proteolitice implicate ȋn digestia proteinelor ȋn organism.
Exemplu: Identificarea proteinelor urinare prin precipitarea cu acid sulfosalicilic la rece

3. Coagularea
Sub acţiunea căldurii (60-700C), proteinele precipită ireversibil, având loc fie un proces de floculare, fie formarea
de geluri (proces de coagulare), datorită denaturării lor. La pHi, coagularea proteinelor este maximă.

4. Caracterul coloidal
Datorită configuraţiei lor macromoleculare, ȋn soluţii diluate, proteinele se comportă ca nişte coloizi hidrofili.
Coloizii sunt sisteme heterogene formate dintr-o:
 Fază dispersată = particule de proteine cuprinse ȋntre 1-10ŋm;
 Mediul de dispersie: apa, soluţia tampon, citoplasma celulară.
In soluţii concentrate, particulele coloidale de proteine se asociază, formând agregate macromoleculare, denumite
micele. Datorită caracterului lor coloidal, proteinele nu difuzează prin membranele semipermeabile şi se denaturează
reversibil.
Soluţiile proteice prezintă toate proprietăţile generale ale stării coloidale: presiune osmotică scăzută,
putere mică de difuzie, migrare ȋn câmp electric, fenomenul Tyndall, echilibrul de membrană Donnan.

5. Hidroliza
Prin hidroliză acidă sau enzimatică, proteinele sunt scindate până la stadiul de alfa-aminoacizi.
Hidroliza poate fi:
a. Parţială când rezultă fragmente polipeptidice; ea are loc fie ȋn prezenţa unor soluţii diluate de acizi sau de
baze, fie ȋn prezenţa unor enzime proteolitice, endo- şi exopeptidaze;
b. Totală când rezultă aminoacizi; ea are loc ȋn prezenţa unor soluţii concentrate de acizi sau de baze sau prin
fierbere.

8.3. Reacții de identificare a protidelor

1. Reacția de culoare a proteinelor - Reacția biuretului
Principiu: ĩn mediu alcalin şi ĩn prezența ionilor de Cu2+, proteinele formeazã o colorație albastrã-violet datoritã
legãturilor peptidice. Producerea acestei reacții necesitã existența a cel puțin 2 legãturi peptidice, iar nuanța culorii
depinde de numãrul acestor legãturi. Reacția biuretului se bazeazã pe formarea unor compuşi de tip “chelați” ĩntre legatura
peptidicã şi ionul de Cu2+, intensitatea culorii fiind proporționalã cu concentrația proteinelor din proba analizatã.
Biuretul este cel mai simplu compus organic care dã reacția biuretului datoritã existenței celor 2 legãturi peptidice
din structurã. El rezultă prin ȋncălzirea, la 1800C, a două molecule de uree.
Mod de lucru: 1 ml soluție ovalbuminã / 1 ml lactoglobulinã + 1 ml reactiv biuret => o colorație albastrã -violet.
Pe baza acestei reacţii se pot identifica şi doza proteinele din diferite lichide biologice: plasmă, ser, urină,
LCR.

3
2. Reacția cu ninhidrina : proteinele reacționeazã cu ninhidrina şi formeazã compuşi colorați ĩn albastru-violet.
Mod de lucru: 1 ml soluție ovalbuminã / 1 ml lactoglobulinã + 1 ml soluție ninhidrinã => o colorație albastrã -violet.

3. Reacția xantoproteicã : proteinele reacționeazã cu acidul azotic concentrat şi, ĩn cazul prezenței aminoacizilor
aromatici ĩn structura lor, din reacție rezultã nitroderivații aromatici corespunzãtori, soluțiile având o colorație galbenã.
Adãugarea unei soluții de NaOH duce la alcalinizarea amestecului de reacție şi la intensificarea culorii galbene.
Mod de lucru: 1 ml soluție ovalbuminã / 1 ml lactoglobulinã + 1 ml sol. acid azotic concentrat => o colorație galbenã.

2. Recunoasterea aminoacizilor cu sulf din structura proteinelor

Principiu: Prin incãlzire, ĩn mediu puternic alcalin, sulful din tioaminoacizi (cisteinã, metioninã) este eliberat sub forma
de S2- ce reacționeazã cu (CH3COO)2Pb, formând un precipitat negru-brun de sulfurã de plumb (PbS).
Mod de lucru:
1-2 ml soluție cisteinã + 1 ml soluție NaOH 10% + 1 ml soluție (CH3COO)2Pb; amestecul se fierbe câteva minute.
Rezultat: precipitat negru-brun de PbS.