Proiect realizat de:

Pințoiu Diana și Sătmar Elena clasa a Xa B

Coloranți
Coloranții sunt substanțe organice naturale sau sintetice colorate, care
absorb lumina în domeniul vizibil al spectrului și au proprietatea de a colora
corpurile pe care sunt aplicate, rezistă în timp la lumină, spălare, frecare.
Culoarea substanțelor se datorează prezenței în moleculă a unor grupe
de atomi, numite grupe cromofore sau cromofori, care absorb selectiv diferite
radiații ale luminii, fiecărui cromofor corespunzându-i una sau mai multe
benzi de absorbție în spectrul vizibil.

Istoric
Omul a utilizat coloranţii naturali din timpuri
foarte vechi. În peşterile din munţii Pirinei se găsesc
desene care au o vârstă de 20.000 de ani - ceea ce este
remarcabil este faptul că oamenii au avut abilitatea ca în
acele timpuri să facă pigmenţi care să reziste în timp.
Aztecii cunoşteau un colorant roşu obţinut dintr-o specie
de insecte. Coloranții sunt compuși organici sintetici sau
naturali care au culoare proprie și care într-o cantitate
mică pot imprima culoarea lor unor substraturi (fibre,
piele, ceramică, alimente).Cel mai celebru colorant folosit
în vechime era purpura antică şi a fost folosit pentru
prima dată de fenicieni în jurul anului 1500 î.Hr. Aceasta era extrasă dintr-o specie de moluşte în care se
găseşte în cantităţi foarte mici. În perioada antichităţii a fost considerată cea mai frumoasă, cea mai
stabilă şi cea mai preţioasă culoare, calităţi ce i-au conferit o reală suveranitate. Cu ajutorul ei se vopseau
lâna şi mătasea din care se confecţionau veşmintele suveranilor, fiind explicit asociată puterii, rangului
social şi preţuirii. La Roma, împăratul Nero a ordonat să fie pedepsiţi cu moartea toţi cei care purtau sau
cel puţin cumpărau purpură imperială. Coloranţii naturali extraşi (garanţa, indigoul, coşenila, turnesolul)
erau folosiţi din antichitate la vopsirea fibrelor textile. Obţinerea lor se realiza cu randamente mici iar
vopsirile rezultate erau în multe cazuri relativ slabe şi gama de nuanţe restrânsă.
Începând din secolul XVIII, în Europa şi Asia s-a trecut la cultivarea raţională a unora dintre plantele
tinctoriale rentabile (garanţa, indigoul). La începutul secolului XX, importanţa lor economică a scăzut iar
din 1914 nu au mai fost practic utilizaţi ca urmare a apariţiei coloranţilor sintetici.
Industria coloranţilor sintetici a debutat în 1856, când Perkin a descoperit moveina. Cronologic, industria
chimică a debutat cu producerea de coloranţi. Coloranţii artificiali au fost prima oară introduşi după cel
de-al doilea război mondial. De atunci ei au fost folosiţi în industria alimentară datorită perioadei de
valabilitate mai mare decât a coloranţilor naturali. Siguranţa culorilor a fost determinată utilizând
anumite teste (LD-50).
 Coloranții naturali

Coloranţii naturali după componenţa lor se pot

sistematiza în trei grupe: coloranţi de origine vegetală,
animalieră şi minerală. Coloranţii de origine vegetală se
găsesc în plante: rădăcini, frunze, flori, scoarţă, fructe, tulpină
şi crenguţe, partea lemnoasă. Colorantul sau substanţa
colorantă se extrăgea prin diferite metode, atît din plante
proaspete cât şi din cele uscate. Deși se întâlnesc și la animale,
cei mai mulți coloranți se găsesc în plante, unde îndeplinesc și
funții fiziologice.

Clorofila se extrage din urzică, ceapă verde, spanac și alte plante bogate în clorofilă. Clorofila
extrasă se oxidează foarte repede căpătând o culoare verde-cenușie. Datorită acestei
proprietăți, clorofila practic nu se utilizează în funcție de colorant natural.

Clorofila a Clorofila b Clorofila c1 Clorofila c2 Clorofila d

Formulă
C55H72O5N4Mg C55H70O6N4Mg C35H30O5N4Mg C35H28O5N4Mg C54H70O6N4Mg
moleculară
Radicalul de la
-CH=CH2 -CH=CH2 -CH=CH2 -CH=CH2 -CHO
C3

Radicalul C7 -CH3 -CHO -CH3 -CH3 -CH3

Radicalul C8 -CH2CH3 -CH2CH3 -CH2CH3 -CH=CH2 -CH2CH3

Radicalul -CH2CH2COO- -CH2CH2COO-

-CH=CHCOOH -CH=CHCOOH -CH2CH2COO-Fitil
C17 Fitil Fitil
Legătura C17-
Simplă Simplă Dublă Dublă Simplă
C18
Majoritatea Diferite specii Diferite specii
Răspîndire Universal Cianobacterii
plantelor de alge de alge

Coloranți Antociani au culori ușor instabile, acestea depind de valoarea pH-ului, temperatură,
lumină. Datorită acestei proprietăți utilizare lor în industria alimentară este limitată,excepție fiind
extractele din coaja de struguri și cocăză neagră. Extractele din coaja de struguri în medii acide oferă
culoarea roșie, iar în mediu bazic – albatră. Acești coloranți se utilizează la fabricarea sucurilor ,
băuturilor răcoritoare, alcoolice și în cofetărie.

Exemple de coloranți antocianici:

Carotenii sau carotenoidele sunt pigmenti neazotati

(peste 700) de culoare galbena, portocalie si rosie, larg
raspandite atat in tesuturile vegetale cat si in cele animanle.
Sunt intalnite doua clase de pigmenti carotenoidici : clasa
hidrocarbonata (carotene) si clasa oxigenata (xantofile)
Compusii carotenoidici prezenti in regnul vegetal se
regasesc in toate organele plantelor superioare si inferioare ,
atat clorofile cat si neclorifile,precum si in alge ,ciuperci si
bacterii.

Beta-carotenul este unul dintre cei peste 600 de carotenoizi ce se regasesc în natură. Beta-
carotenul este convertit în vitamina A în organism și este cea mai importantă sursă de provitamina A din
alimente. Acționează ca un antioxidant împreună cu vitaminele E și C și poate reduce riscul apariției unor
boli cronice. De asemenea, beta-carotenul joacă un rol important în protejarea pielii de efectele
dăunătoare ale radiațiilor ultraviolete.
Betacarotenul este o terpena. Aceasta este alcatuit din opt unitati de izopren, cele marginale fiind
ciclizate la ambele capete. Lantul lung de legaturi duble conjugate este responsabil pentru culoarea
portocalie a betacarotenului.
In 1831, betacarotenul a fost izolat de catre Wackenroder. Structura sa a fost
determinata de Karrer in 1931, care a primit un premiu Nobel pentru munca sa.
Betacarotenul poate anula, o molecula reactiva care este generata, de exemplu, in piele prin
expunerea la lumina ultravioleta, si care poate induce ulterior modificari precanceroase ale celulelor.
Oxigenul liber este capabil sa declanseze lantul de reactii al radicalilor liberi.
Formulă: C40H56
Masă molară: 536,8726 g/mol
Punct de topire: 180 °C
Număr IUPAC: beta,beta-Carotene

Luteina este un alt carotenoid pe care organismul il transforma in antioxidant. Luteina este cel
mai important carotenoid pentru vedere, fiind localizat in centrul retinei. Functia luteinei este sa
actioneze ca un filtru si sa protejeze ochiul de razele ultraviolete nocive. Aceasta se poate obține din
legume cu frunze verde-intens, precum kale, spanac, sfecla; galbenus; porumb dulce. Luteina se gaseste in
diverse suplimente alimentare, sub forma de capsule sau de tablete. In mod obisnuit, luteina se extrage
din florile de craita (Tagetes erecta) si este disponibila atat in forma libera, cat si sub forma de ester.
Formulă: C40H56O2
Masă molară: 568,871 g/mol
Număr IUPAC: β,ε-carotene-3,3'-diol
Punct de topire: 190 °C
Clasificare: Xanthophyll

Zeaxantina este unul dintre cei mai comuni alcooli carotenoizi găsiți în natură. Este important
în ciclul xantofilei. Sintetizat de plante și unele micro-organisme, acesta este pigmentul care oferă
culoarea caracteristică boielei, porumbului, șofranului, fructelor goji și multor altor plante și microbi.
Numele este derivat de la Zea mays (porumbul galben comun, în care zeaxantina oferă pigmentul
primar galben) și xanthos, cuvântul grecesc pentru „galben” .
Xantofile precum zeaxantina se găsesc în cantitățile cele mai mari în frunzele celor mai
multe plante verzi, unde acestea acționează pentru a modula energia luminoasă și posibil servesc ca
agent non-fotochimic disipant prin reducerea clorofilei triple (o formă excitată de clorofilă), care este
produsă în exces la intensități luminoase mari în timpul fotosintezei.
Animalele absorb zeaxantina din dieta vegetală. Zeaxantina este unul dintre cele
doi carotenoizi xantofili primari conținuți de retina oculară. Suplimentele de zeaxantină sunt de obicei
luate cu presupunerea că aceasta menține sănătatea ochilor. Deși nu s-au raportat efecte secundare de la
consumul suplimentelor de zeaxantină, efectele actuale ale zeaxantinei și luteinei asupra stării de
sănătate nu sunt dovedite și, începând cu 2018, nu există nici o aprobare reglementată în Uniunea
Europeană sau Statele Unite ale Americii pentru oricemențiune de sănătate pentru produse care conțin
zeaxantină.
Ca aditiv alimentar, zeaxantina este folosit drept colorant alimentar, cu număr E E161h.
 Formulă: C40H56O2
Masă molară: 568,88 g/mol
Clasificare: Xanthophyll

Coloranţii artificiali

Aceştia sunt obţinuţi pe cale chimică, prin sintetizare. Dintre aceştia deosebim:

 Un colorant natural (galben-portocaliu) utilizat în

margarină, gemuri, jeleuri și marmelade și alte preparate similare
E100 curcumină din fructe (inclusiv produse cu conținut scăzut de calorii). De
asemenea utilizat în cârnați, pateu și aspic, granule și fulgi de cartofi
uscați, muștar.
E101 riboflavină  Vitamina B2

 Este un colorant galben care se găsește în dulciuri (budinci,

înghețate, dropsuri), băuturi, muștar, supe instant, gemuri, cereale,
E102 tartrazină snacks-uri.
 Este considerat a avea acțiune cancerigenă (tumori tiroidiene), poate
provoca mutații cromozomiale și determina deficiențe în vitamina B6
și zinc.

 Este folosit în rujuri, produse pentru păr, parfumuri, o largă gamă de

E104 galben de chinolină medicamente. Totodată este utilizat ca și colorant galben pentru
înghețate, dropsuri, prafuri de budincă.

 Intră în componența sucurilor, dropsurilor, înghețatei, a snack-urilor,

galben apus de soare precum și în unele băuturi, medicamente, conserve de pește, prafuri
E110 FCF, galben de budincă.
portocaliu S
 Este considerat cancerigen (tumori renale) și are ca efecte congestia
nazală, alergii, hiperactivitate, dureri abdominale, vomă, indigestie.
  Este un pigment de un roșu-intens extras din femela coșenilei, o
cochineal, acid insectă exotică din Mexic.
E120 carminic, carmin,
 Este adăugat frecvent în produse ca iaurturile și sucurile de fructe, în
cârmâz
special varietățile care necesită o culoare rubinie (de exemplu cele de
vișine, de cireșe sau de căpșuni).

E122 azorubin, carmoizină  În prezent este interzis în Canada, Japonia, Norvegia, SUA și Suedia.
UE încă evaluează riscurile potențiale pentru sănătate.

ponceau 4R, roșu  Este considerat cancerigen și prin urmare interzis în țări precum
E124
cochineal A
SUA, Norvegia, Finlanda. Dar încă folosit pe scară largă în restul UE.[4]

 Este un colorant roșu pentru compoturi și alte alimente. Este întâlnit

în băuturi alcoolice, înghețată, prăjituri, bomboane, sucuri
E127 eritrozină răcoritoare.
 Cercetătorii au ajuns la concluzia că provoacă mutații
genetice, cancer al tiroidei la șobolani (studiu din anul 1990), posibil
și la om.

 Comisia Europeană a considerat colorantul E128 susceptibil de a

E128 roșu 2G prezenta un risc major pentru sănătatea umană, și în 2007 suspendă
utilizarea acestuia în alimentația umană, precum și introducerea
acestuia pe piață și importul de produse care conțin acest colorant.[5]

 Este interzis în Danemarca, Belgia, Franța, Eleveția și Suedia. Este

E129 roșu allura AC permis în SUA și UE (păstrând totuși interdicțiile impuse de țările
membre menționate anterior).

 Este un colorant care se adăugă în tablete și capsule, înghețată,

indigotin, indigo dulciuri, produse de patiserie, biscuiți.
E132
carmin
 Poate provoca greață, vomă, hipertensiune arterială, urticarie,
probleme de respirație și alte reacții alergice.
  Termenul de caramel se referă la produsele de culoare maro mai
mult sau mai puțin intens, care sunt destinate pentru colorare. Nu
corespunde produsului zaharos aromat obținut prin încălzirea
zahărului și care se folosește pentru aromatizarea alimentelor (de
E150a caramel simplu exemplu, produse de cofetărie, patiserie, băuturi alcoolice).
 Se adaugă la pâine din malț, bere neagră, oțet balsamic (de
Modena), whiskey, vinuri licoroase, legume în oțet, saramură sau ulei
(cu excepția măslinelor), gemuri, jeleuri, marmelade, cârnați, pateu,
aspic.
caramel de sulfit
E150b
caustic

E150c caramel de amoniu

caramel de sulfit de
E150d
amoniu

Culorile artificiale oferă motiv de îngrijorare deoarece ele se găsesc nu doar în produsele
alimentare, ci şi în produsele utilizate zilnic ca de exemplu: loţiuni, şampoane, săpunuri,etc.
Chiar mai mult, nivelul metalelor în produsele cosmetice sunt mai ridicate decât cele permise în
produsele alimentare.

Primul colorant sintetic, moveina a fost sintetizat în 1856 în Anglia de WH. Perkin.
Coloranţii organici de sinteză , pot fi grupaţi în câteva categorii, în funcţie de modul general de fixarea lor
pe suport textil:
->coloranţi uşor solubili În apă: au caracter ionic (cationic sau anionic) şi sunt adsorbiţi ca atare din
soluţia apoasă pe materialul textil sau pe piele. În această categorie sunt cuprinşi coloranţii acizi (vopsesc
fibre poliamide), direcţi sau substantivi (vopsesc fibrele celulozice) şi bazici sau cationici (care vopsesc
fibrele PNA);
->coloranţi greu solubili în apă (neionici): sunt adsorbiţi pe materialul textil din suspensii apoase fin
dispersate. Din această categorie fac parte coloranţii de dispersie, folosiţi pentru fibrele de tip acetat şi
triacetat de celuloză şi pentru fibrele sintetice din care se extrage un colorant. (poliesterice, poliamidice
şi în mai mică măsură , pentru cele poliacrilonitrilice). Astfel de fibre acţionează ca un solvent
hidrofob care extrage colorantul greu solubil în apă ;
->coloranţi insolubili în apă (neionici) care nu pot fi preluaţi ca atare de către materialul textil. Ei
trebuie transformaţi provizoriu într-o formă solubilă în apă , care este absorbită de către materialul textil.
Ulterior se reface colorantul iniţial printr-un tratament potrivit, el rămânând fixat în suport. Din această
categorie fac parte coloranţii de cadă şi coloranţii de sulf. Majoritatea acestor
coloranţi se utilizează pentru vopsirea fibrelor celulozice şi numai o parte pentru vopsirea lânii;
 ->coloranţi insolubili în apă şi solvenţi, numiţi pigmenţi . Aceştia se folosesc sub formă de amestecuri
de particule mici dispersate în lichide peliculogene şi se numesc vopsele.
Vopselele sunt folosite pentru colorarea superficială, opacă a diverselor obiecte. Lichidele peliculogene
pot fi uleiuri sicative (de exemplu ulei de in) sau substanţe macromoleculare dizolvate în solvenţi volatili.
După evaporarea solventului aceste lichide lasă pe suprafaţa vopsită , pelicula solidă în care este înglobat
colorantul.

Webografie
o https://it.wikipedia.org
o https://www.humanitas.net/ro/wiki
o https://www.scribd.com
o https://www.compoundchem.com
o https://www.academia.edu/13446938/Coloranti_chimie