Rolul visului în psihiatrie

Visul reprezintă cel mai vechi limbaj al mintii, el este un limbaj vizual ce
îsi face loc încet, încet, astfel încât ceea ce era ascuns candva întelegerii
noastre obisnuite, acum când dorim să-i descifram misterul, el ne relevă
momente cruciale de viată din propriile noastre experienţe.
Pentru psihanaliză, visul este o producţie psihică cu caracter enigmatic,
în care psihanalistul recunoaşte efectul travaliului de elaborare şi de incifrare a
dorinţei inconştiente; din această cauză visul este o cale privilegiată de acces la
inconştient. Sigmund Freud descoperă visul ca fenomen patologic normal
lucrând cu bolnavii săi: „Ei m-au învăţat astfel că visul ar putea fi inserat în suita
stărilor psihologice pe care le regăsim în amintirile noastre pornind de la ideea
patologică. De aici la a trata visul ca pe celelalte simptome şi la a-i aplica
metoda elaborată (a asocierii libere) pentru acestea, nu mai era decât un pas”,
scrie el în "Interpretarea viselor".
Etapele somnului:
 Etapa 1 – Această etapă ține undeva între 5 și 10 minute și este
începutul ciclului de somn care face tranziția dintre momentul în care
ești treaz și adormit. Dacă cineva te trezește în această etapă, s-ar putea
să ți se pară că de fapt nu ai dormit deloc.
 Etapa 2 – Ține în jur de 20 de minute și creierul începe să producă
activitate cerebrală rapidă și ritmică în timp ce temperatura corpului
scade și bătaile inimii sunt mai rare.
 Etapa 3 – Această etapă face tranziția de la un somn ușor la un somn
greu, adânc. Creierul începe să producă unde delta care sunt foarte
lente.
 Etapa 4 – În această etapă care ține în jur de 30 de minute, creierul
produce numai unde delta. Făcutul în pat și mersul în somn sunt cel mai
probabil să apară la sfârșitul acestei etape.
 Etapa 5 – Aceasta este etapa viselor realiste, de altfel este etapa în care
majoritatea viselor au loc datorită activitații cerebrale intense.
Aceste etape se repetă într-o noapte de somn, dar nu în ordine.
 Există două tipuri de vise. Din primul tip fac parte visele care au loc pană
în etapa a 5-a a somnului, care comprimă în secunde experiențe trecute și care
ne ajută. Avem nevoie de aceste vise. Sunt o defragmentare a memoriei
noastre, au rolul de a procesa informațiile primite și de a le rafina pentru a le
aplica mai eficient pe viitor. Astfel se face ca daca astazi ai jucat șah si nu prea
te pricepi, după o noapte de somn în care visezi anumite chestii sesizabile sau
nu din joc, a doua zi ești mai bun la el. Practic, visele iau informații din trecut și
caută să vadă cum pot fi acestea folosite in viitor.
Al doilea tip de vise le gasim în etapa a 5-a a somnului, și reprezintă
proiecția viitorului, practic în aceste vise suntem deja în viitor. Sunt simulari ale
unor anumite întâmplări în care este posibil să ne regăsim în viitor și practic,
aceste vise testează posibilităti pentru acele situatii din viitor în care este
posibil să trebuiasca să ne descurcăm. Este modul sigur în care putem să
testăm diverse scenarii fară a avea nicio consecință asupra noastră pentru că
pentru a scapa nu trebuie decât să ne trezim.
De altfel, prin intermediul coșmarurilor, creierul ne pregatește pentru a
face fată unor situații înfricosătoare, amenințătoare sau stresante. O
caracteristică deosebită a acestuia este faptul că adaptează coșmarurile pe
masură ce înaintăm în vârstă, astfel încât situațiile simulate să fie de
actualitate: daca atunci când suntem copii visăm că suntem fugariti de caini, ne
pierdem de mamă sau altele asemenea, atunci cand suntem adulti visăm că
facem accident cu masina, ne moare o rudă etc.
Conform studiilor psihanalitice, în tratamentul unor boli psihice visul
este o tehnică terapeutică ce își propune identificarea traumei psihice și
conștientizarea sa prin analiza inconștientului. În mod concret, persoana este
rugată să atribuie un sens celor relatate şi totodată să folosească metoda
asociaţiei libere a gândurilor, adică să relateze toate asocierile (legăturile) -
fără să se cenzureze - pe care le face între vis şi aspectele psihice care-i vin în
minte în legătură cu visul (viaţa sa din prezent şi preocupările sale personale).
Urmează apoi interpretarea visului, când se încearca să se dea un sens
acelui vis. Aceasta poate fi îngreunată de mai mulţi factori: anumite
prejudecăţi ale celui care visează sau chiar ale terapeutului, „rezistenţele”
subiectului la materialul oniric - amintiri traumatizante din copilărie care au
fost refulate sau conţinuturi cu caracter sexual. Rezistenţa subiectului se
manifestă prin dificultatea sa de a accepta partea ascunsă a fiinţei sale, numită
inconştient şi devoalarea ei pe măsură ce subiectul este pregătit să o
descopere. Are loc o dezvăluire lentă, lucrându-se în ritmul pacientului, ritm pe
care terapeutul trebuie să-l respecte.
Terapeutul, în timpul analizării visului trebuie să manifeste o atitudine de
neutralitate binevoitoare, adică să manifeste bunăvoinţă fată de pacient, dar
fără o implicare emoţională în problemele acestuia. Totodată se recomandă
amândurora să se focalizeze în mod egal asupra elementelor de discurs fără a
acorda o atenţie mai mare sau mai mică unora dintre ele.
Citind despre vise, despre diversele abordări, mi-am reamintit cele
povestite de un coleg din școala generală.
Periodic avea un vis, ce părea că se repetă, acela că era închis intr-un
spațiu mic din care încerca în zadar să iasă. Își amintea doar ca făcea eforturi,
însă nu striga, nu cerea ajutor.
Apoi, câteodată, în timpul pauzelor când era galagie în clasă, avea un
comportament ciudat, tremura, se înrosea, își astupa urechile spunând că nu
mai suportă gălăgia.
Probabil ca părinții lui au sesizat ca sunt ceva probleme. A mers la
psiholog și a fost întrebat dacă are cosmaruri noaptea si a fost încurajat să
vorbească despre ele, apoi despre copilărie. Colegul meu crescuse cu un tată
alcoolic care țipa întruna. Psihologul l-a ajutat să-și conștientizeze temerile și să
le trateze, iar mie mi se pare că este cel mai elocvent exemplu pentru a descrie
rolul visului in psihoterapie.