CAPITOLUL I:

LOGICĂ ȘI ARGUMENTARE
1. IMPORTANȚA LOGICII
Studiul logicii are rolul de a ne exercita în
mod conștient gândirea inconștient logică
(ceea ce se petrece fără să știm).
Logica ne ajută să:
 învățăm
 definim
 clasificăm
 demonstrăm
 combatem
 formulăm argumente
 formulăm contraargumente
Logica nu poate fi ignorată de
nici o știință sau disciplină!
 Logica se găsește în legătură în
special cu:
1. PSIHOLOGIA = logica ajută la: memorarea logică, formarea calității
gândirii și a limbajului.

2. RETORICA și ARGUMENTAREA = au nevoie de logică pentru

convingerea auditoriului.

3. TEOLOGIA = în Evul Mediu s-au utilizat instrumente logice pentru a

justifica existența lui Dumezeu:

4. FILOSOFIA = Bertrand Russell considera că logica ajută la tratarea

anumitor probleme filosofice.

5. MEDICINĂ = încă din sec. al II-lea a utilizat instrumente logice pentru a

stabili diagnosticul medical.
 Studiu de caz: Toma de Aquino –
Summa Theologica

• Toma de Aquino – călugăr

dominican, teolog, filosof; origine
italiană;

• Summa Theologica reprezintă o

sistematizare a întregii teologii
creștine, în care Toma de Aquino,
folosind argumentația aristotelică,
demonstrează existența lui Dumnezeu

Toma de Aquino

(1225-1274)
 Cele 5 căi ale argumentării
existenței lui Dumnezeu
• Prima cale – proba mișcării:
• - dacă orice lucru aflat în mișcare trebuie să aibă ca
principiu al mișcării sale alt lucru, înseamnă că și acest al
doilea lucru trebuie să își aibă cauza sa de mișcare.
Conform argumentației aristotelice o serie nu poate
continua la infinit, trebuind să aibă un motor primar. În
accepțiunea tomistă acest motor prim este Dumnezeu.
• A doua cale – cauza eficientă:
• - În natură observăm că orice lucru este cauzat de altul.
Trebuie deci să admitem existența unei cauze prime
eficiente, căreia noi îi spunem Dumnezeu.
• A treia cale – proba posibilității și necesității:
• - Găsim în natură lucruri generate și corupte despre care
spunem că pot să fie sau să nu fie. Deci, dacă orice poate să
nu fie, a existat un moment în care nimic nu a fost. Dar
deoarece avem de a face cu lucruri care există, prin urmare,
trebuie să postulăm existența unei ființe existente prin sine
și cauză a necesității tuturor celorlalte. Această ființă este
numită Dumnezeu.
• A patra cale – a gradelor de ființă:
• - Există în lume lucruri mai mult sau mai puțin bune,
adevărate, nobile, și așa mai departe. Dar „mai mult” și
„mai puțin” se spune despre lucruri ca măsură a asemănării
lor cu un termen de comparație suprem. Trebuie să existe
ceva care să fie maximum-ul în ce privește ființa, bunătatea,
sau orice altă perfecțiune. Această ființă supremă este
numită Dumnezeu.
• A cincea cale – a armoniei:
• - Vedem că lucrurile lipsite de inteligență acționează
întotdeauna în același fel, conform unor reguli naturale.
Aceasta înseamnă că ele au un scop. Trebuie deci să existe o
ființă inteligentă prin care toate lucrurile naturale sunt
îndreptate către scopul lor, ființă pe care o numim
Dumnezeu.