NUCUL

 SIMBOLISM. Arbore dedicat zeilor infernului, în populaţiile preelenice, nucul era consacrat lui Kar,
zeitatea morţii, regăsită mai târziu la greci cu numele de Cora, „fecioara” răpită de Hades, care
ulterior a devenit zeiţa infernului sub numele de Persefbna. Aproape acelaşi nume î! regăsim şi la
poporul latin, Proscpina.
în Italia nucul era considerat arbore blestemat, în jurul căruia se adună vrăjitoarele la Sabat. Dacă
arborele şi-a câştigat o reputaţie sinistră, fructele sale în schimb sunt foarte apreciate de oameni.
în perioada vârstei aurului, când oamenii se hrăneau încă cu fructe, zeii trăiau numai cu nuci: de aici
numele de Juglans sau ghinda tinereţii (Jovis glans). Nuca este simbolul abundenţei, fertilităţii şi
bogăţiei ascunse, legată de căsătorie şi reproducere. Din acest motiv, în timpul nopţii după
căsătorie, la greci şi latini se aruncau nuci în curtea casei pentru a ura fertilitate noii familii.

De asemenea, nucul simbolizeaza abundenta si fertilitatea

POARTA
Poarta sau uşa simbolizează locul de trecere dintre două stări, dintre două lumi, dintre cunoscut şi
necunoscut, dintre lumină şi întuneric, dintre bogăţie şi sărăcie. Poarta se deschide spre un mister.
Ea nu doar marchează un prag, ci îl şi invită pe om să-l treacă. Poarta este o invitaţie la călătorie spre
un alt tărîm. Trecerea prin poartă este, cel mai adesea în sens simbolic, o trecere de la profan la
sacru. Porţile bisericilor sînt deschideri ale pelerinajului sacru ce duc spre locul prezenţei adevărate a
Dumnezeirii. Ele rezumă simbolismul sanctuarului, poartă a Cerului. Trecerea de la pămînt la cer se
face prin poarta soarelui, care simbolizează ieşirea în cosmos, spre împărăţia Cerurilor. Acelaşi lucru
îl exprimă trecerea aţei sau a cămilei prin urechea acului. Poarta mai este trecerea de la viaţă la
moarte, dar şi de la moarte la eliberare. Deschiderea şi închiderea, rînd pe rînd, a porţii traduce
ritmul universului.

MOIRELE, PARCELE, URSITOARELE

Zeiţele destinului erau numite de greci Moire, iar de romani Parce.
În mitologia greacă au fost fiicele lui Zeus și ale zeiței Themis, care controlau destinul
tuturor oamenilor, din momentul nașterii și până la moarte. Numele lor erau : Clothos (ţine
fusul vieţii), Lachesis (îl deapănă, de aici expresia: firul vieţii) şi Atropos (cu fatalul ei
foarfece, îl taie).
În vechime erau descrise ca niște babe urâte, reci și neiertătoare. În literatură, Parcele mai
sunt cunoscute prin perifraza: fiicele Nopţii, fiicele Destinului, sau fiicele lui Acheron (adică
ale Infernului).
În mitologia română, Moirele au fost preluate, cu numele de ursitoare, astfel: Ursitoarea, cea
care ţine fusul şi furca, Soarta, cea care prezice destinul pruncului la naştere şi Moartea, cea
care curmă firul vieţii.

Ursitoarea este o fiinta imaginara din mitologia romaneasca, despre care se crede ca are darul de a
hotari soarta omului de la naștere.Mitul ursitoarelor a fost preluat din mitologia greaca, unde erau
denumite Moire. Prin traditie, ursitoarele sunt trei femei considerate a fi inlocuitoarele mamei. Sunt
spirite despre care se spune ca pot fi auzite cateodata, dar nu vazute.Sunt multe si variate traditiile
Ursitoarelor. In Moldova, unii oameni spun ca sunt trei ursitoare, altii sapte, altii noua sau
doisprezece. Oltenii sunt mai precisi. Ei cred ca sunt trei ursitoare sau zane, toate femei: una mica si
scunda, alta mijlocie si una inalta. Dar nimeni nu poate fi foarte sigur deoarece nu au fost vazute. Ele
vin noaptea, in camera copilului si a mamei sau la fereastra. Unii spun ca ar veni in prima zi, altii in a
treia zi, iar altii estimeaza ca in prima saptamana de la nastere.Pentru a ursi de bine, se pune o masa
bogata. In Moldova, se pun pe masa castroane cu tot felul de ingrediente din care se poate prepara
mancare. In Transilvania, se pune apa, vin, rachiu, prajituri, seminte, ceapa, paine, colaci, bani, si alte
obiecte precum creioane, carti etc.Oltenii gazduiesc cel mai bine pe ursitoare. Asaza la fereastra o
masa rotunda cu trei picioare; trei scaune, trei farfurii cu tot atatea linguri si trei pahare cu apa rece
neinceputa. Pe masa se mai pun trei cepe, busuioc, sare, zahar, vin, tuica, panza, carte, paine, bani,
stergar, lana, etc. Sub masa se pune o galeata cu apa neinceputa pentru ca a doua zi sa scalde copilul
in ea.

IELELE

Despre frumoasele fecioare zanatice se spune ca traiesc in inima padurii, iar in puterea noptii pasesc
in lumina lunii si se impletesc intr-o hora salbatica. Dansul lor nebun parjoleste pamantul, care
ramane ars si neroditor. In mitologia populara sunt fapturi feminine supranaturale, posesoarele unei
frumuseti si senzualitati nepamantene, care danseaza goale sau invesmantate in voaluri diafane.

Ielele sunt asociate cu vantul, sunt “nimfe ale aerului“, asa cum le numea Dimitrie Cantemir, care se
ridica de la sol usoare precum fulgii, atunci cand se impletesc in dansul lor nebun. Astfel se explica de
ce nu fac parte din sfera telurica si de ce oamenii ar trebui sa nu le intalneasca niciodata. Daca totusi
asta se intampla, consecintele sunt devastatoare pentru bietul muritor. Cei care vad ielele raman slutiti,
isi pierd mintile, sau pur si simplu dispar fara urma. Tinerii frumosi care se lasa sedusi de trupurile
voluptoase ale ielelor sfarsesc de cele mai multe ori prinsi in hora. Frenezia dansului nu aduce insa
decat moarte, tanarul avand sa joace pana la ultima suflare.

CELE 3 GRATII
In mitologia Greaca, cele trei Gratii (Karites, echivalentul lor roman fiind Gratiae) erau fiicele lui Zeus
si ale oceanidei Euphrosyne*. Erau prezentate sub forma unor fete de o deosebita frumusete,
apartinand de suita zeitei Afrodita: Aglaea ( Ἀγλαΐα ), cea mai tanara, Euphrosyne ( Εὐφροσύνη ) si
Thalia** ( Θαλία ). Desi numarul lor era, in general, de trei, unele legende le mentioneaza si pe Auxo,
Charis, Hegemone, Phaenna si Pasithea facand parte din acest grup de zeitati.

Gratiile erau zeitele sarmului, frumusetii, naturii, creativitatii umane si fertilitatii. Iubeau frumosul si
le ofereau oamenilor talente artistice, asemeni Muzelor. Gratiile erau asociate, de cele mai multe
ori, cu Lumea de Dincolo si cu Misterele din Eleusis.

Raul Chehissus de langa Delphi le era inchinat.

Aglaea (pronuntat ah-GLAY-ah - “Cea Stralucitoare/Magnifica/Splendida”, numita si Aglaia, Aglaya,

Kharis - Gratia sau Kale - Frumusetea) este cea mai tanara dintre gratii si cea mai stralucitoare.
Conform unor mituri, ea este sotia lui Hephaistos. Fiicele lor sunt: Eucleia (Ευκλεια), Zeita bunei
reputatii si gloriei, Eufeme (Ευφημη), Zeita vorbirii corecte, Eutenia (Ευθηνια), Zeita prosperitatii si
Implinirii, Filofrósine (Φιλοφροσυνη), Zeita amabilitatii si ospitalitatii.

Aglaea este Zeita frumusetii, splendorii, gloriei, magnificului, adorarii, inteligentei, puterii creatoare
si intuitiei.

Thalia (pronuntat tha-LIE-uh - “Voie Buna” sau “Cea Infloritoare”) este Zeita festivitatilor si
banchetelor. Tiza sa este Muza Thalia, Zeita Comediei si a Poeziei Pastorale.
Euphrosyne (pronuntat yoo-FRAW-sin-ee - ‘Veselie’ sau ‘Distractie’) este Zeita bucuriei si distractiei.

Dupa alte legende Gratiile erau fiicele lui Dionysos si ale Afroditei sau ale lui Helios si ale naiadei
Aegle.