18.05.

2020

Analizatorul tactil(cutanat)-
pielea
Buluc Diana
CNMK, clasa XA
Profesor coordonator Mogos Catalin
Pielea este un imens câmp receptor, datorită numeroaselor şi variatelor terminaţii ale
analizatorului cutanat care formează centrii nervoşi superiori asupra proprietăţilor şi
fenomenelor cu care organismul vine în contact.
În piele se găsesc receptorii tactili, termici, dureroşi, de presiune şi pentru vibraţii.
•Pe lângă funcţia senzorială, organul cutanat mai îndeplineşte următoarele roluri:
•→ sistem de protecţie fizică; atunci când este intact reprezintă o barieră pentru
majoritatea microorganismelor, pentru apă sau radiaţii ultraviolete;
•→ intervine în reglarea echilibrului hidric al organismului, fiind impermeabil
pentru apă;
•→ intervine în termoreglare;
•→ în echilibrul acido-bazic, prin eliminarea unor acizi nevolatili, în special, acid
lactic;
•→ deşi pe scară redusă, la acest nivel este posibilă absorbţia unor substanţe
liposolubile (cortisol sau vitaminele liposolubile), fapt foarte important pentru
administrarea de medicamente;
•→ sinteza unor substanţe proprii – keratina, melanina – sau utilizabile în întregul
organism – vitamina D;
•→ secreţie de sebum şi, în conductul auditiv extern, de cerumen;
•→ secreţie sudoripară (substanţe exogene, uree, amoniac, electroliţi).
 
Pielea constituie învelişul protector şi sensibil al organismului şi se continuă, la nivelul
orificiilor naturale ale organismului cu mucoasele.
Ea este alcătuită, de la suprafaţă spre profunzime, din trei straturi: epidermul, aflat în
contact direct cu mediul extern, dermul şi hipodermul sau ţesutul adipos subcutanat.
 
1. Epidermul este un epiteliu pluristratificat keratinizat. Profund, prezintă stratul
germinativ, iar superficial, stratul cornos. În epiderm nu pătrund vase, acesta fiind hrănit
prin osmoză din lichidul intercelular. Epidermul conţine însă terminaţii nervoase libere.
 
2. Dermul este o pătură conjunctivă densă în care se găsesc vase de sânge şi limfatice,
terminaţii nervoase şi anexe cutanate (firele de păr şi canalele glandelor exocrine,
sudoripare şi sebacee). El este format dintr-un strat spre epiderm, numit dermul papilar, şi
un strat spre hipoderm, numit dermul reticular. În stratul papilar se află papilele dermice,
care sunt nişte ridicături tronconice. Pe suprafaţa degetelor, papilele sunt mai evidente şi
formează nişte proeminenţe, numite creste papilare, a căror întipărire dă amprentele, cu
importanţă în medicina legală şi în criminalistică. Stratul reticular este format din ţesut
conjunctiv dens, fibre şi fascicule groase. Elementele celulare sunt relativ rare.

 
3. Hipodermul este stratul care separă pielea de straturile subiacente. El este
alcătuit din lobuli de celule grase (lipocite) conținând trigliceride, cu rol de rezervă
nutritivă și de izolator termic și mecanic. Acești lobuli sunt separați prin septe
conjunctive, în care se găsesc vase și nervi. O structură tegumentară mai deosebită
este linia apocrină. Ea se întinde de la axilă, în regiunea mamelonară și coboară
convergent lateral spre perineu. Este alcătuită din aglomerări celulare clare ce,
structural, se apropie de celulele glandulare mamare. În această accepțiune glanda
mamară poate fi privită ca o glandă apocrină enormă cu o structură corelată cu
funcția sa secretorie. Între modalitatea secretorie a glandei mamare și glandele
apocrine sunt relații apropiate, în sensul că:
celulele secretă un conținut bogat de proteine;
tipul celular secretor se caracterizează prin „decapitarea" polului secretor al
celulelor glandulare.
 Glandele pielii
 Glanda sebacee
 Glanda sebacee este glanda acinoasă (în ciorchină). Ea o holocrină, sebumul secretat
luând naștere prin degenerescența groasă a celulelor care căptușesc pereții glandei. În
regiunile numite seboreice (nas, frunte, menton, ureche, mediosternal etc.) aceste
glande sunt hipertrofiate, conferind regiunilor respective o onctuozitate și o reactivitate
particulară. Funcția acestor glande este endocrino-dependentă (sistemul hipofizo-
steroidic cortico-suprarenal și sexual). Ele secretă grăsimea pielii, care unge stratul
cornificat al epidermusului și părul, îi apără de apă, microorganisme, înmoaie pielea.
Canalele glandelor sebacee se deschid de obicei în sacii pieloși.
Glandele sudoripare
Glandele sudoripare sunt tubulare, fiind terminate cu un glomerul secretor. Ele sunt de două tipuri:
glandele ecrine mai mici, dispuse aproape toată suprafața corpului și care se deschid direct la suprafața
epidermului prin pori și glandele apocrine, mult mai mari, dispuse numai la nivelul axilelor, în jurul
mamelonului și la perineu. Glandele ecrine elimină produsul fără a modifica structura celulelor, ce
rămân intacte: sudoarea elaborată de ele e apoasă și bogată în săruri, cu un pH acid, fără conținut
proteic sau părți din celulele secretante. Glandele apocrine sunt merocrine: secreția lor rezultă în parte
din eliminarea unei părți din celulele secretante. Ele intră în funcție după pubertate, fapt ce arată
endocrino-dependența lor. Ele se varsă în infundibulul folicular, sudoarea lor este mai viscoasă, mai
bogată în proteine și are un pH neutru, ceea ce explică infecția lor frecventă. Glandele sudoripare
secretă sudoarea, care conține mari cantități de apă și, evaporând-o reglează astfel temperatura corpului.
În afară de apă sudoarea conține produsele metabolismului azotat (ureea) și diferite săruri.