Civilizația lemnului

Calistru Bogdan
Clasa a X-a
Civilizația lemnului este o sintagmă adesea folosită pentru a
defini cultura și civilizația populară, tradițională din România.
Această expresie este compusă din cuvântul „civilizație”, care
stă pentru cultura materială, și „lemn”, care indică materialul
definitoriu în care s-a exprimat această cultură. Vechimea și
originea acestei expresii este necunoscută. Oamenii de
cultură români au folosit-o după primul război mondial fie în
context istoric, pentru a defini modul de viață socială, materială și
spirituală al dacilor fie în context etnografic, pentru a
caracteriza cultura țăranilor români de pe cuprinsul României
întregite
Fibra lemnului străbate și ține laolaltă tot ce-a durat
maramureșeanul în viața lui, să dea mai departe copiilor:
casă, masă, căruță, unelte, artă, loc de rugăciune.
Civilizații ale lemnului au fost multe în lume, dar puține
au mai rămas. Maramureșeanul, însă, a păstrat-o pe-a lui
ca pe-un odor – și-a purtat-o cu el, din generație în
generație, până în secolul al XXI-lea. Lemnul nu e, pentru
el, doar sursă de căldură și material de construcție: l-a
înnobilat cu mâinile, cu ochiul și cu gândul – și l-a făcut
artă.
Nu există categorie de obiecte uzuale la care lemnul să nu fie
folosit ca materie primă! Omul, deslușind calitățile și noblețea
diferitelor esențe lemnoase, după lungi observații, căutări și
încercări, a reușit să le utilizeze cu multă îndrăzneală în mai
toate preocupările sale materiale ori spirituale. Pornind de la
cele două repere majore ale omului, sinonime ale conceptului
de adăpost –casa și biserica- construite din bârne întregi sau
cioplite, fixate în cuie de lemn și acoperite cu draniță,
gândindu-ne la importanța împrejmuirii spațiului propriu cu
gard, dar lăsând totuși posibilitatea comunicării cu aproapele
prin pârleaz și poarta frumos decorată, privind fântâna cu roată
de lemn, primordială pentru existența omului pe pământ, săpată
de multe ori către marginea drumului pentru a-și da folosul
trecătorilor
 Maramuresenii au fost dintotdeauna credinciosi lemnului, căruia i-
au dat cele maifelurite forme, de la blidul din care mancau, până la
acoperământul de deasupracapului si bisericile în care se închinau.
Timpul nu a stat în loc si multe din acestelucruri se fac acum din
materiale mai moderne. Cu toate acestea, acolo undemiroase a lemn,
maramureseanul se simte si azi acasă. Iar vizitatorii se opresc si
seminunează de frumusetea vechilor case, porti si biserici.Pe vremuri
casele purtau o marcă socială relevând statutul proprietarilor. De
altfel,aceasta reiese mai ales din inscripţiile scrise în limba română
cu litere chirilice sauîn limba latină. Apar aici nume de meşteri, de
proprietari, de demnitari locali, cudiferite ranguri sociale, preoţi şi
juzi, maramureşenii simţind nevoia să-şi înobilezecasele cu
asemenea consemnări pentru a atesta vechimea construcţiilor şi a
leconferi valori în plus.
 Maramureșenii, oameni
gospodari și cu spirit ingineresc,
au învățat să pună la lucru
cursurile de apă – Mara și
Cosău, în cazul nostru –
construind tehnologii ingenioase
din materia pe care au avut-o
dintotdeauna la îndemână:
lemnul.

 Inevitabil, tehnologia populară

meșterită de maramureșeni a
fost încetul cu încetul înlocuită
cu cea cumpărată din producția
de masă, mai eficientă și cu
mult mai rezistentă; bună parte
dintre instalațiile tradiționale au
fost în cel mai rău caz
dezafectate și în cel mai bun caz
modernizate cu piese metalice,
ușor de găsit azi în comerț.
 Doar o simțire profundă și o gândire creatoare de lungă
durată au putut da naștere unei asemenea bogății și
varietăți de construcție și ornamentare ce nu pot fi
produsul unui singur om sau a unui grup restrâns dintr-un
timp anume. Prelucrarea lemnului și transformarea lui de
la util până la artă s-a plămădit din truda perpetuă a unui
neam în toată vremea și în tot locul. Și chiar tăiat din
rădăcină, lemnul parcă a simțit că omul este creat din
țărână și s-a altoit pentru totdeauna pe mâinile trudite ale
meșterului popular, trăgându-și seva de viață nouă din
sufletul, trăirea și identitatea unui neam.