Bisericile-de-lemn-ale-Munteniei - PM 1967

RADU CREŢEANU
BISERICILE DE LEMN
DIN MUNTENIA
https://biblioteca-digitala.ro
DlllCflA MOUU)llUITILOI I
~
,\~LOR fii ',
SITUIULOR 18TOIUCE ·
BIBLIOTECA
Gota cărti( ·.. ~h; / ,
D.M.A.S.I.
Inventar:'. ·16 ~ :;
MONUMENTELE
PATRIEI
!\OASTRE
Foto~raCii: fototeca D. M. I., R a <l u C r c \:ea n u, G a b r i e I a Coc o r a
(Studioul de artă fotografică al Combinatului Poligrafic „Casa
Scînteii")
Pe copeită: Biserica din Morăreşti-Piscul Calului
RADU CREŢEANU
13ISERJCILE DE LEMN
DIN MUN1~ ENIA
l I T
. . 2:.! b 2-
EDITURA MERIDIANE
Bu c ureşt i, 1968
@omorile artei populare româneşti se bucură
astăzi de o apreciere largă, iar importanţa artistică şi etnografică a arhi-
tecturii de lemn este îndeobşte înţeleasă. Totuşi, pentru Muntenia
şi Oltenia - spre deosebire de situaţia din Transilvania şi Maramu-
reş - studiile în vederea cunoaşter_:ii şi popularizării bisericilor de
lemn se află încă abia la început. In ceea ce priveşte Muntenia în
deosebi, cu excepţia unui studiu sistematic al bisericilor de lemn
din cîmpia munteană, publicat recent, precum şi a cîtorva date
"'sumare înfăţişate în valoroasa monografie consacrată arhitecturii
populare din zona Argeşului, nu s-a depăşit cu nimic faza de pionierat
din primele decenii ale secolului nostru, ilustrată prin însemnările
răzleţe publicate de specialiştii Comisiunii Monumentelor }storice,
în frunte cu Nicolae Iorga, sau în unele reviste religioase. In aceste
condiţii, nu este de mirare dacă, atunci cînd se vorbeşte de biserici
de lemn, gîndul fiecăruia se îndreaptă numaidecît către Ardeal,
opinia aproape generală fiind aceea că la sud de Carpaţi - şi în spe-
cial în Muntenia - bisericile de lemn sînt puţin numeroase şi lip-
site de interes. Se întîmplă astfel deseori ca turişti, atît români cît
şi străini, să treacă pe lingă comori de arhitectură religioasă populară
fără a le bănui măcar existenta.
În realitate, bisericile de le~n din Muntenia, deşi lipsite demonu-
mentalitatea proprie unora din Transilvania, sînt valoroase atît prin
interesul arhitecturii, al tehnicii construcţiei şi, în unele zone, al
elementelor lor decorative, cît şi printr-o tipologie deosebit de
bogată şi de instructivă.
5
ELEMENTE CARACTERISTICE
Număr şi modul de răspîndire
Cît priveşte numr1rul lor, el este încă destul <le însemnat. Au

fost reţinute pentru prezentul studiu 130 de edificii mai vechi de o
sută de ani şi care şi-au păstrat in linii mari integritatea sau cel puţin
structura originară ; 88 din acestea sînt clasate ca monumente isto-
rice. În acest număr nu se cuprind bisericile de lemn din Dragosla-
vele (jud. Argeş) şi Jercălăi (jud. Prahova), ridicate în Transilvania
şi aduse ulterior în Muntenia.
Bineînţeles, comparativ cu cele de zid, numărul bisericilor de
lemn din Muntenia a fost în trecut mult mai mare. Acum o jumătate
de veac (1909), mai existau în această parte a ţării 441 biserici de
lemn, reprezentînd 18 la sută din totalul bisericilor de sat în fiinţă,
iar cu o sută de ani înainte, în 1808-1810, după cum rezultă din
catagrafiile mai vechi, numărul lor - care include şi pe cel al bise-
ricilor aflate în dependenţa episcopiei Buzăului şi în raiale, pentru
care nu există cifre - era de aproximativ 800 (68 1a sută din total),
întrecînd astfel cu mult pe acela al bisericilor de zid. Cifre mai
vechi nu posedăm, afară de o sugestivă listă a bisericilor din or2şul
Bucureşti, întocmită în jurul anului 1800 de fraţii Tunusli, care
arată că din cele 63 de biserici de mir din Capitală, 15 - aproape
un sfert - erau construite din lemn. Pe locul unor biserici anterioare
de lemn au fost zidite de altfel majoritatea bisericilor istorice din
Bucureşti. Este evident că ne aflăm în faţa unei străvechi civilizaţii
a lemnului, determinată în primul rînd de nesfîrşitele păduri care
acopereau odinioară, cu mici excepţii, întregul teritoriu al ţării
noastre, precum şi cea mai mare parte a Europei centrale şi răsăritene.
Examinînd harta bisericilor de lemn din Muntenia, constatăm
că ele sînt grupate în mod foarte inegal. Se deosebesc două arii de
densitate mare: bazinul superior şi mijlociu al Argeşului, pe de
o parte, şi bazinul superior al Teleajenului, al Buzăului şi al
Rîmnicului, pe de altă parte; apoi o arie de densitate mijlocie în
partea vest-centrală a cîmpiei Munteniei; şi, în sfîrşit, o zonă cu-
prinzînd toată partea centrală şi de sud-est a Munteniei, în care bise-
ricile de lemn sînt aproape absente. Această răspîndire corespunde
în mare cu aceea din trecut, exprimată cartografic prin cifrele procen-
tuale, re judeţe, din anii 1808--1810 ~1 1909.
6
lntr-adevăr, hisericile încă relativ numero;:ise din partea vestică
a cîmpiei muntene reprezintă ultimele rămăşiţe ale celei mai
bogate zone în biserici de lemn din trecut. Această mare răs
pîndire - care infirmă categoric opinia larg împărtăşită cum că
bisericile de lemn ar fi specifice regiunilor colinare - era determi-
nată de doi factori: pe de o parte, de caracterul pronunţat rural
şi de nivelul economic scăzut al zonei respective (fostul judeţ
Vlaşca şi Teleormanul), pe de altă parte, faptul că aceasta zonă era
încă acoperită în bună parte cu resturile marelui codru al Vlăsiei
şi al „pădurii nebune" a „Deliormanului", lipsind în schimb piatra
şi varul ~ecesare construcţiilor de zid. Mai la răsărit, abundenţa
materialului lemnos era contrabalansată de influenta modernizatoare
a Capitalei, precum şi de numărul însemnat al aş,ezarilor boiereşti,
cu ctitorii proprii de zid, iar zona stepică a Bărăganului era slab
populată.
Instituind libertatea comerţului de grîne pe Dunăre şi Marea
Neagră, tratatul de la Adrianopole (1829) a dat un imens avînt agri-
culturii româneşti, al cărui rezultat a fost, spre mijlocul şi în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, revărsarea populaţiei din regiunea
de podgorii în aceea a culturii extensive de cereale, de la şes ; acest
fapt a determinat defrişarea rapidă a pădurilor, adoptarea materia-
lelor şi tehnicilor moderne de construcţie şi, pînă la urma, dispariţia
construcţiilor de lemn, acestea supravieţuind ceva mai numeroase
numai în zona străbatută de văile Neajlovului, Glavaciocului şi
Clăniţei. În regiunea de dealuri, în schimb, unde nu s-au produs
defrişări masive şi unde, mai cu seamă, s-a păstrat modul de distri-
buire de altădată a populaţiei (o puzderie de mici cătune, fiecare
cu bisericuţa sa), bisericile de lemn au continuat a fi folosite şi între-
ţinute, ridicîndu-se chiar unele noi, pînă în secolul nostru. Excepţie -
şi aceasta explică marele gol dintre cele două zone de maximă densi-
tate a bisericilor de lemn -- a făcut, încă din vechime, partea centrală
a regiunii de dealuri, a cărei populaţie, aflată aproape de vechile căi
comerciale cu Braşovul - văile Dîmboviţei, Prahovei şi Teleajenu-
lui, - a fost întotdeauna mai puţin conservatoare şi mai activă,
motiv pentru care în aşezările relativ importante şi cu caracter urban
mai pronunţat din această zonă, bisericile de lemn au fost de tim-
puriu înlocuite cu ctitoriile de zid ale boierilor, ale negustorilor şi
ale ţăranilor înstăriţi.
7
Ctitori, meşteri, vechime
Este cunoscut faptul că, de obicei, bisericile de lemn nu au acea

pisanie aproape nelipsită de la intrarea bisericilor de zid, lămuritoare
în privinţa ctitorilor, a datei la care clădirea a fost zidită, zugrăvită,
reparată etc. Fireşte, sînt cazuri, amintite uneori de o inscripţie
ulterioară, în care pisania s-a distrus. De cele mai multe ori însă
ea nu a existat de la început. Explicaţia este simplă şi în ea se cuprinde
de fapt toată istoria bisericilor de lemn: ridicate fără spirit de osten-
taţie, prin efortul colectiv şi anonim al sătenilor, consemnarea în
scris a împrejurărilor construcţiei nu ar fi. avut rost. Anul, zgîriat
undeva pe o grindă (sau de cele mai multe ori nici atît), estt suficient
pentru a consemna o dată importantă din istoria bisericii. Puţinele
pisanii originare existente arată anul, domnitorul, hramul, uneori
şi meşterii, dar de cele mai multe ori nu şi cine a făcut biserica.
De altfel, în cel mai bun izvor de care dispunem în această privinţă,
Catagrafia eparhiei Ari;eş la 1824, revine ca un laitmotiv menţiunea
„făcută de megieşi" (moşneni) sau de „norieaşi'' (enoriaşi). Rareori
e indicată şi persoana - moşnean înstărit, preot sau proprietarul
moşiei - care a suportat greul cheltuielii. În linii generale însă se poate
afirma că bisericile de lemn au fost ridicate de ţărani şi pentru ţărani.
Şi mai sporadice sînt informaţiile privind meşterii care le-au
lucrat. Numele lor, săpat la unele biserici alături de data construcţiei,
nu spune nimic. Totuşi, din unele ştiri documentare (ce se vor vedea
mai departe) rezultă că, în general, bisericile de lemn erau lucrate
de meşteri de ţară specializaţi în această meserie, plătiţi în bani
şi în natură. Vor fi. fost, fără îndoială, şi biserici făcute de unii oameni
mai dibaci din sat, după modelul caselor de lemn pe care, mai ales
în regiunile de deal, gospodarii şi le ridicau singuri sau ajutaţi de
neamuri. Ne gîndim, în special, la unele biserici cu traseu neregulat,
asimetric, cu îmbinări executate defectuos, care au necesitat întăriri
ulterioare, ca bisericile din Cotmeniţa (jud. Argeş), Gagu (jud.
Ilfov), Poiana (jud. Ialomiţa), Poseşti-Pămînteni (jud. Prahova) ş. a.;
dar în această privinţă datele lipsesc cu desăvîrşire.
Ca vechime, aceste monumente nu depăşesc în general două sute
de ani. Marea lor majoritate sînt construite la sfîrşitul secolului
al XVUI-lea sau la începutul celui următor; dintr-un total de 130 de
clădiri, doar două datează din secolul XVII: una, cea din Muşcel
(jud. Buzău), datată sigur în 1666 prin pisania originară, iar cealaltă,
biserica din Lipia (jud. Argeş), datată problematic, după un mormînt
din 1632, în vreme ce 20-25 datează dm prima jumătate sau de la
8
mijlocul secolului XVIII. În multe cazuri, din cauza lipsei pisaniei
sau a altor izvoare temeinice, datarea este nesigură. Deosebit de grea
este datarea bisericilor remaniate sau aduse din alte sate şi montate
pe locul actual. În aceste situaţii rămîne de cîntărit, de la caz la caz,
dacă monumentul trebuie interpretat ca o construcţie veche remani-
ată, sau ca una nouă la care s-a refolosit parţial materialul unei clă
diri anterioare.
Tipologie
Trebuie subliniat, de altfel, că pentru studiul tipologic al biseri-
cilor de lemn, datarea monumentelor nu prezintă importanţa esen-
ţială pe care o are la bisericile de zid. Practica refolosirii la o clădire
nouă a grinzilor sănătoase - de obicei cele de pe latura sudică -
rămase de la o clădire anterioară învechită, ca şi tendinţa generală
a creaţiei populare de a nu elimina definitiv formele din trecuf o
dată cu adoptarea altelor noi, au avut ca efect coexistenta tipurilor
arhitectonice vechi şi noi. În această privinţă, bisericile' din Mun-
tenia prezintă o bogăţie tipologică comparabilă numai cu aceea din
Transilvania. Spre deosebire de meşterii olteni, care s-au fixat aproape
exclusiv la un tip de biserică- biserica de plan dreptunghiular simplu
cu absidă poligonală decroşată - pe care-l reproduc, cu mici vari-
ante, în nenumărate exemplare, meşterii munteni, deşi folosesc şi
ei cu precădere acest tip relativ evoluat, nu au renunţat totuşi la
tipurile străvechi. Consecinţa acestui fapt este că întîlnim frecvent
în Muntenia clădiri relativ recente, dar înfăţişînd planuri arhaice,
alături de altele cu forme mai evoluate şi totuşi construite anterior.
Astfel stînd lucrurile, şi avînd în vedere şi faptul că în momentul
construirii celor mai vechi edificii rămase în fiinţă (secolul XVII -
începutul secolului XVIII) principalele tipuri erau constituite, preci-
zarea procesului evolutiv prin care s-a ajuns la formele actuale este
cu neputinţă. Totuşi tendinţele principale se pot desluşi. Se admite
în general, după cum arată V. Vătăşianu, că „evoluţia ar fi pornit
de la construcţiile de lemn profane cele mai simple, adaptîndu-le
la necesităţile liturgice" prin înşiruirea de la _vest la est a celor trei
încăperi obligatorii la ritul ortodox: pronaosul (sau biserica feme-
ilor), naosul şi altarul. TotodMă, intra,ea se mută de pe latura de
sud a pronaosului - _fosta tindă a casei ţărăneşti - pe latura de vest
a aceleiaşi încăperi. In Ţara Românească, această evotutie nu suferă
excepţii. Într-un singur caz, la biserica din secolul al XVII-lea din
satul Muşcel (jud. Buzău), a supravieţuit fosta intrare de pe latura
9
de sud, ulterior astupată şi înlocuitu cu obişnui ta intrare pe latura
de vest, care accentueazi:\ şi mai mult caracterul arhaic al edificiului.
Au urmat apoi o serie de modificări avînd drept scop diferenţierea
bisericii de casa ţărănească, de la care a luat naştere: unele, esenţiale,
afectînd planul clădirii primitive, cu cele trei încăperi obligatorii
ale ei; altele, mai puţin importante, dar care au transformat şi ele
profund înfăţişarea originară a edificiului, prin adăugirea anumitor
elemente de plan sau elevaţie - pridvorul, bolţi, clopotniţă sau
turlă.
Tipul I. Biserica de plan dreptunghiular simplu cu absidă nedecroşată.
Primul pas făcut în materie de planimetrie pare a fi fost deosebirea
printr-o absidă a extremitătii estice a edificiului, rezervată alta-
rului. În Transilvania mai dăinuiesc rare exemplare de biserici de
lemn fără absidă, clădirea prezentînd forma unui dreptunghi perfect.
: : :
a
D : : !) I
L
: : :
c
l) : : : !) d
: : :
e
!) : : !)
•
:
I
I, Tijml de biserică cu plan dreptunghiular simplu şi absidă nedecroşatâ:
a, b, cu 3 laturi; c, d, cu 5 laturi; e, cu 4 laturi şi muchie pe axul clădirii;
f, cu 6 laturi şi muchie pe axul clădirii.
10
Această formă străveche a dispi'irut în Muntenia. În schimb, întîl-
nim un tip de biserică de plan dreptunghiular cu absida slab mar-
cată, obţinută prin simpla îngustare către est fie a întregului spaţiu
al altarului (tip I a), fie numai a extremităţii acestui spaţiu (tip I b).
Soluţii similare sînt obţinute prin creşterea numărului laturilor
absidei de la 3 la 5 (I c, I d). Varianta extrem de rară a absidei cu
4 sau 6 laturi şi muchie pe axul longitudinal al clădirii (I d, I e)
prezintă interes ştiinţific prin faptul că este specifică bisericilor
de lemn, neîntîlnindu-se în arhitectura de zid - bizantină sau gotică -
care, după unii autori, ar fi influenţat arhitectura religioasă de lemn;
varianta constituie prin urmare un argument în favoarea unei evoluţii
autonome a acesteia. Tipul de biserică de lemn de plan dreptunghiu-
lar simplu cu absidă nedecroşată este destul de frecvent în Munte-
nia (17 la sută din clădiri), în special în estul Munteniei (28 la sută)
şi cu precădere în judeţul Buzău (53 la sută). Trebuie subliniat că
cele două biserici din secolul XVII, amintite mai sus, aparţin acestui
tip (I b).
Tipul II. Biserica de plan dreptunghiular simplu cu absidă decroşată.
Un tip mai evoluat de biserică este acela cu plan dreptunghiular
şi absida decroşată de corpul principal al clădirii, avînd în varianta
cea mai tipică şi totodată cea mai răspîndită o formă poligonală
asimetrică, cu cinci laturi, din care primele două sînt paralele cu
axul clădirii (tip II a); o variantă (II b) în care decroşul absidei
este mai puţin marcat, iar primele două laturi sînt oblice faţă de ax,
reprezintă probabil o formă de trecere de la tipul ;:irhaic al bisericii
cu absidă nedecroşată (tip I). Alte variante reprezintă soluţii ima-
ginate pentru a remedia inconvenientul ce rezultă pentru oficiant,
mai ales la proscomidie, din îngustarea spaţiului altarului: fie prin
decalarea tîmplei (II c) sau construirea unor absidiole bilaterale
(c 2), fie prin amenajarea unei nişe (d 1), unei absidiole (d 2) sau
nedecroşarea absidei (d 3) numai pe latura nord, în dreptul pros-
comidiei. , Variante extrem de rare - cîte un caz, amîndouă în
judeţul ;Argeş -, clar care trebuie reamintite fiindcă reprezintă
forme arhaice [deşi la clădiri relativ recente (Teleşti, 1773; Zorile,
cca 1800)], sînt cele cu absidă decroşată dreptunghiulară (II e),
sau cu 4 laturi şi muchie pe ax (II f). O variantă a cărei menire ini-
ţială a fost accentuarea înfăţişării aparte a bisericii faţă de construc-
ţiile laice din sat, constă în încheierea poligonală - cu trei laturi -
dată extremităţii vestice a clădirii, pronaosului (II g); intrarea se
află tot pe latura de vest, bineînţeles fără pridvor (dar de cele mai
multc ori asti'\zi, cu pridvor adi'\ugat). Pronaosul poligonal este ri'\s-
l1
:~: J . . - - - - 1 :
a
)
:: : !) C2
; : : D :: : D
: : D :: : tJ
d .s e
~: : D I
II. Tipul de biserică cu plan dreptunghiular simplu şi absidă decroşată: a, b,
poligonală; c, poligonală, cu spaţiul altarului mărit simetric prin decalarea
tîmplei (I) sau prin absidiole bilaterale (2); d, poligonală, cu spaţiul alta-
rului mărit asimetric prin amenajarea unei nişe (!), unei absidiole (2) sau
nedecroşarea absidei (3) pe latura nord; e, dreptunghiulară; f, cu 4 laturi
şi muchie pe axul clădirii; g, varianta cu pronaosul poligonal.
12
pîndit atît în Moldova cît ş1 m Transilvania, unde apare la toate
tipurile de biserică, inclusiv la cele de tip arhaic cu absidă nedecro-
şată, pe cînd în Muntenia el se întîlneşte mult mai rar (7 biserici,
adică 3 la sută din total) şi numai la tipurile arhitectonice mai evoluate
(tipurile II şi IV). Din acest fapt se poate deduce cu probabilitate
că nu este vorba aici de o formă veche autohtonă, ci de O pătrundere
de dată relativ recentă (începutul secolului XVIII) din ţinuturile
româneşti adiacente. Tipul de biserică cu plan dreptunghiular sim-
plu şi absidă decroşată poligonală, mai cu seamă în varianta II a,
este cel mai răspîndit în Muntenia (63 la sută ciin monumente),
ca ele altfel în cea mai mare parte a ţării.
Tipul III. Biserica de plan dreptunghiular compus. Acest tip
de biserică, caracterizat prin faptul că naosul şi pronaosul lor alcă
tuiesc din punct de vedere constructiv două compartimente dis-
tincte, diferenţiate prin supralărgirea unuia din ele - de obicei
naosul (tip III a) - şi, în regulă generală, prin bolţi indepen-
dente, este cu totul original. Biserici cu structuri similare sînt
frecvente în Moldova; ele se întîlnesc sporadic şi în Transilvania.
Cu singura excepţie a bisericii „vechi" din Poiana Mărului (jud.
Buzău), care constituie un caz izolat, asupra căruia vom reveni,
toate bisericile de acest tip, în număr de 19, sînt grupate în par-
tea vestică şi vest-centrală a Munteniei. Cele două exemplare mai
vechi datează probabil de la începutul secolului al XVIII-lea, cele-
lalte de la sfîrşitul acestui secol şi începutul secolului XIX; trebuie
menţionat însă că în Oltenia, la Butari şi la Pietrari-Grămeşti
(jud. Vîlcea) există două biserici de acest tip datînd din secolul XVI
şi respectiv XVII. Menţionăm de asemenea că toate aceste biserici
sînt acoperite în interior cu obişnuitele bolţi semicilindrice, ca-
racteristice bisericilor de lemn din Tara Românească, iar nu cu
bolţi sau tavane piramidale de tip ~oldovenesc. În sfîrşit, dacă
la varianta cu naosul supralărgit se poate vorbi de o tendinţă spre
un plan central, existenţa variantei cu pronaosul supralărgit, repre-
zentat între altele tocmai prin cele două exemplare olteneşti, dove-
deşte că în Ţara Românească concepţia care a generat acest tip de
biserică a fost alta. Pentru toate aceste motive, considerăm biserica
de tip dreptunghiular compus ca un vechi tip autohton din Ţara
Românească, aproape dispărut în Oltenia, dar încă bine reprezentat
în ţinuturile vest-centrale ale Munteniei. Nu ar fi de loc exclus, de
altfel, ca în vechime tipul să fi fost răspîndit pe o arie vastă. Tipul
de biserică cu plan dreptunghiular compus a avut tărie suficientă
pentru a influenţa şi arhitectura de zid. Biserica din Ueşti (jud. Ilfov),
13
lll, TiJJUl de biserică cu plan dreptunghiular compus: a, cu naosul supralărgit
şi absidă poligonală (I, 2) sau dreptunghiulară (3); b, cu pronaosul supra•
lărgit; c, planul bisericii de zid din Ueşti (după arh. Paul Smărăndescu,
în ACMI, 1942, p. 98); d, planul fostei biserici de zid din Lapoş (după
Virgil Drăghiceanu, în BCMI, 1931, p. 170, fig. 19).
:: : D;:: D o 1 o2
o3 b
c d
zidită în prima jumătate a secolului XIX, derivă direct din bisericile
de lemn de acest tip, numeroase în zona respectivă; este un caz clar
de biserică de zid „gîndită" în lemn (plan III c); acelaşi lucru se
poate spune despre biserica din Lapoş (judeţul Buzău, plan III d),
construită în secolul XVII şi astăzi dispărută, care aminteşte de
vremea în care modelele de lemn existau probabil şi în această zonă,
stabilind legătura între cele două grupuri rămase, cel muntenesc
şi cel moldovenesc.
Tipul IV. Biserica de plan trej1at sau trilobat. În sfîrşit,
tipul de biserică cu plan treflat (IV a) sau trilobat (IV b) reprezintă
o influenţă moldovenească, pătrunsă spre sfîrşitul secolului XVIII
şi începutul secolului XIX în partea răsăriteană a Munteniei, după
cum a pătruns şi în Transilvania de răsărit. Două exemplare
14
IV. Tipu! de biseriâi cu plan treflat sa11 trilobat: a, cu plan treflat; b, cu plan
trilobat; c, varianta cu pronaosul poligonal.
izolate, asupra drora n1m reveni, se întîlnesc ş1 111 jumătatea Llc

\'est a Munteniei, la Udupu (jud. Teleorman şi la Glîmbocata-Deal
(jud~ Argeş). La un singur monument, biserica din Dălhăuţi (jud.
Vrancea), se întîlneşte varianta cu pronaos poligonal (IV c).
Pridvorul
Începînd din secolul XVIII, sub înrîurirea arhitecturii de zid
brîncoveneşti, folosind însă într-o oarecare măsură ca model şi
prispele caselor ţărăneşti, planul bisericilor de lemn se măreşte,
se lungeşte şi mai mult printr-o încăpere nouă: pridvorul deschis,
construit pe latura de vest, în directa prelungire a pronaosului, în
faţa intrării. O dată cu înmulţirea populaţiei şi cu nevoile unui
spaţiu suplimentar pentru adăpostirea credincioşilor înainte şi după
slujbă, această încăpere, deşi neobligatorie din punct de vedere ritual,
va deveni aproape nelipsită, fiind adăugată şi bisericilor mai vechi
care iniţial nu o avuseseră. Astăzi, din 130 de biserici, numai 10 au
mai rămas fără prid\'or. Printre ele se află şi cele două biserici din
secolul XVII din Lipia (jud. Argeş) şi Muşcel (jud. Buzău).
De cele mai multe ori, pridvorul este îngust şi se sprijină în
faţă pe 4 stîlpi de stejar ciopliţi, legaţi între ei pînă la cca 1 m înăl
ţime printr-o balustradă, sau pălimar, construită de obicei din
15
material uşor, scînduri sau dulapi; ca şi la prispele caselor ţărăneşti,
pălimarul poate lipsi. Spre sfîrşitul secolului XVIII şi în secolul
XIX, se vor construi uneori pridvoare deschise mai spaţioase, spri-
jinite pe 6 stîlpi - 4 frontali şi 2 laterali, mai rar 6 stîlpi frontali -,
pe 8 stîlpi - 6 frontali şi 2 laterali - sau chiar pe 12 stîlpi. În mod
exceptional (2 cazuri), pridvorul poate avea formă poligonală.
Îndeobşte înfrumuseţată de artisticele cioplituri şi crestături
ale stîlpilor şi ale grinzilor principale, încăperea semi-deschisă a
pridvorului conferă bisericilor de lemn din Muntenia multă graţie
şi un aspect mai primitor. Din păcate, începînd de la jumătatea seco-
lului XIX, nevoile funcţionale au determinat deseori fie construirea
unor mari şi inestetice pridvoare închise, fie închiderea cu scînduri
sau geamuri a celor deschise existente. În unele cazuri, pridvorul
originar a fost inclus în spaţiul pronaosului, bserica fiind lărgită
peste limitele unor proporţii armonioase, prin adăugirea unui nou
pridvor închis.
Elemente de elevaţie
În materie de elevaţie, exceptînd partea de est supusă influ-

enţelor moldoveneşti, bisericile de lemn din Muntenia au men-
ţinut în mare măsură formele simple din trecut, caracterizate în
varianta cea mai arhaică prin lipsa oricărei turle sau clopotniţe şi
acoperirea spaţiului interior cu o boltă semicilindrică longitudinală,
figurînd bolta cerească. La altar, uneori şi la capătul pronaosului,
bolta se termină prin panouri curbe sau oblice, sprijinite pe nervuri.
Încă destul de numeroase în părţile mai izolate ale judeţelor Argeş
(10 exemplare) şi Buzău (8 exemplare), bisericile fără clopotniţă
proprie - şi care ulterior au fost înzestrate cu clopotniţe indepen-
dente - amintesc de vremea cînd clopotele erau scumpe şi rare,
mai ales la tară, chemarea la slujbă făcîndu-se prin traditionala toacă.
Începînd probabil din secolul XVIII, în dorinţa de' a imita bise-
ricile de zid, s-au construit din ce în ce mai multe biserici cu clopot-
niţă proprie. De secţiune de obicei pătratfi, mai rar hexagonală,
octogonală sau circulară, clopotniţa are o înfăţişare simplă, deseori
chiar greoaie, înviorat[\ doar la unele exemplare de eleganţa unui
acoperiş ţuguiat sau de o a doya streaşină la bază. Ea este amplasată
pe pronaos sau pe pridvor. In primul caz, cu foarte rare excepţii,
pronaosul este acoperit cu un plafon de scînduri, corelaţia între
cele două elemente fiind atît de strînsă încît la unele biserici avînd
clopotniţa aşezată pe pridvor şi pronaos, acesta din urmfi va fi aco-
16
perit cu plafon în porţiunea corespunzătoare turlei, iar în partea
dinspre naos, cu boltă (bisericile din Frasin-Vale, jud. Argeş; Buti-
manu şi Petru Rareş, judeţul Ilfov; Măneşti-Ungureni, judeţul
Dîmboviţa).
O variantă de boltire destul de frecventă este aceea în care naosul
şi pronaosul sînt acoperite cu bolţi semicilindrice independente,
în locul bolţii unitare primitive. Interesant de notat este că această
variantă, logică şi aproape obligatorie la bisericile de plan dreptun-
ghiular compus, a fost adoptată, în regiunea de predilecţie a acesteia -
jumătatea vestică a Munteniei - şi de cîteva biserici de plan drept-
unghiular simplu, mai vechi sau mai noi: astfel, la bisericile arge-
şene din Teleşti, Zoril~, Catane, Cornăţelu, Jupîneşti, Momaiu şi
Tătuleşti, bolta pronaosului, fără alt motiv aparent decît importanţa
mai redusă acordată acestei încăperi rezervate femeilor, este mai
joasă şi cu deschidere mai mică decît aceea a naosului.
Aceeaşi înrîurire căreia i se datorează pătrunderea în Muntenia
răsăriteană a tipului de biserică de plan treflat s-a făcut puternic
simţită şi în materie de elevaţie, acoperindu-se cu bolţi sau tavane
octogonale tipic moldoveneşti nu numai bisericile de plan treflat,
dar şi un număr însemnat de biserici de plan dreptunghiular: peste
jumătate din bisericile din judeţul Buzău au astăzi -astfel de acope-
riri interioare. În cazurile cele mai caracteristice - biserica „ mare"
din Poiana Mărului şi biserica fostului schit Găvanu, din comuna
Jghiab, fiecare încăpere îşi are bolta proprie (naosul bisericii fostului
~-
schit Găvanu are chiar două bolţi), continuată prin cîte o turlă tot
octogonală. La cele mai multe biserici însă bolţile sau tavanele octo-
gonale acoperă numai naosul - cu sau fără turlă - sau naosul şi
absida. Restul spaţiului interior este acoperit ('U plafoane, în care
sînt inserate uneori mici bolţi cilindrice longitudinale sau trans-
versale, procedeu de boltire împrumutat tot de la meşterii moldoveni.
Tehnica construcţiei
Tehnica constructiei este aceea folosită în general la bisericile

de lemn din întreaga ţară, cu unele particularităţi. ln marea majo-
ritate a cazurilor, construcţia - ale cărei dimensiuni variază între
10 şi 20 metri lungime, 4 şi 7 m lăţime - este în întregime din grinzi
de stejar (gorun). Ea cuprinde un rînd, uneori două rînduri de tălpi
de cca 20 cm grosime, ce constituie baza edificiului, apoi pereţii
propriu-zişi formaţi din mai multe rînduri suprapuse de grinzi mai
subţiri, grosimea lor variind între 7 cm (Călineşti, jud. Argeş; Mislea,
17
.···· „
!
judeţul Dîmboviţa, Coşoaia, Vidra), şi 14 cm (Mlăceni, Glîmbocu).
Lăţimea grinzilor este în jur de 30 cm, dar nici grinzile de
40- 50 cm nu sînt rare, chiar în zona de cîmpie: semnificativ
în această privinţă este faptul că grinzi de 70 cm lăţime şi 11 m
lungime, cele mai masive din Muntenia şi probabil din întreaga
ţară, întîlnim tocmai la biserica din Poiana, situată la marginea
Bărăganului. Grinzile sînt îmbinate cu dibăcie, fără cuie sau scoabe,
de cele mai multe ori după caracteristicul sistem denumit „coadă
de rîndunică" şi mai rar în unghi drept, fără ca cele două tehnici
să poată fi corelate cu vreun criteriu de timp, loc sau calitatea lucru-
lui. Grinzile de sus, formînd „cununa" edificiului, suportă streaşina
foarte lată, prinsă cu cepi de lemn. La toate _bisericile de plan drept-
unghiular compus sau treflat şi la cea mai mare parte a acelora cu
plan dreptunghiular simplu, lungimea bîrnelor este şi aceea a pere-
telui respf"ctiv, ceea ce la o clădire de dimensiunile bisericii din Vidra
(judeţul Ilfov), de pildă, reprezintă, pentru grinzile pereţilor princi-
pali, lungimea de 12 m„ impresionantă dacă ne gîndim că ele sînt
perfect drepte şi realizate fără mijloace mecanice. Cazurile în care
pereţii sînt constituiţi din două sau trei lungimi de grinzi, încheiate
în stîlpi-montanţi în dreptul despărţirii dintre naos şi pronaos, uneori
şi la jumătatea naosului, sînt relativ rare; ele se întîlnesc mai cu seamă
la bisericile din secolul XIX, tehnica respectivă - folosită astăzi
pretutindeni unde se mai construiesc case de lemn - fiind impusă
de împuţinarea materialului lemnos şi de nevoia de a folosi şi piesele
mai scurte; tălpile rămîn şi în aceste cazuri de o singură lungime,
penţru asigurarea unei perfecte rigidităţi a bazei edificiului.
In jumătatea de vest a Munteniei, toate bisericile sînt din
stejar, cu singura excepţie a bisericii din Mlă~eni, din judeţul Vîlcea
(Ţara Loviştei), care este din lemn de brad. ln partea de nord-est a
Munteniei, în schimb, se întîlnesc numeroase biserici din lemn de
brad sau de pin, fapt determinat desigur, în primul rînd, de proporţia
mai mare în această zonă a pădurilor de răşinoase, dar într-o oare-
care măsură şi de influenţa meşterilor moldoveni, a căror preferinţă
pentru construcţiile din brad este notorie; la aceste biserici, doar
tălpile şi stîlpii pridvorului sînt din stejar; ca trăinicie, ele nu par
a fi cu nimic inferioare bisericilor construite în întregime din stejar.
La origine, bisericile de lemn erau clădite pe o mică temelie de
bolovani nelegaţi cu mortar; altele, mai ales în regiunea de şes,
erau aşezate direct pe pămînt; asemenea biserici, care cu timpul
au început să se lase, se mai văd astăzi în cîmpia munteană, la
Poiana, Salcia, Zlata, Izvoru, Gagu şi Purani. Cu trecerea anilor însă,
18
majoritatea acestor lăcaşuri au fost ridicate pe socluri de cărămidă.
Socluri originare de cărămidă se întîlnesc la biserici din secolul
XIX, iar în vestul Munteniei şi la unele biserici din secolul XVIII,
ca acelea din Ştefăneşti, Drăghiceşti, Drăganu-Olteni ş.a.
În interior, elementul cel mai caracteristic este bolta semicilin-
drică longitudinală, construită din scînduri sau dulapi întăriţi în două
trei puncte prin arce dublau, sprijinite pe console. Bolta nu rea-
zemă direct pe pereţii laterali decît în cazuri rare (de pildă la bisericile
din Vitomireşti, jud. Vîlcea; Bujoreni şi Drăceşti, jud. Teleorman);
de cele mai multe ori, deschiderea bolţii este micşorată prin porţiuni
de plafon de lăţimea 1-3 grinzi, greutatea bolţii fiind suportată de
pereţii transversali şi de cele 2 - 3 console intermediare susmenţio
nate. Pereţii de despărţire interioară - tîmpla şi despărţitura dintre
naos şi pronaos - nu depăşesc în general nivelul naşterii bolţii şi
străpung pereţii laterali, contribuind astfel la soliditatea întregii
construcţii; în cazuri mai rare, pereţii interiori străpung pereţii late-
rali numai prin grinda superioară şi cea inferioară, sau sînt numai
alipiţi acestora (la biserica din Dridu-Snagov, jud. Ilfov). La unele
biserici mai vechi sau cu caracter arhaic pronunţat, naosul şi prona-
osul sînt despărţite printr-un perete plin, ce ajunge pînă la boltă,
străpuns de o singură deschidere.
Tot în judeţul Argeş, unde se relevă de altfel o bogată şi relativ
veche tradiţie a construcţiilor de zid în mediul rural, se întîlnesc
cîteva biserici ai căror pereţi de despărţire interioară au fost con-
struiţi de la origine din cărămidă (exemplare datate sigur din secolul
XVIII găsim la bisericile din Bascov şi din Glîmbocu). Astfel de ele-
mente originare de zid rămîn totuşi o raritate. Mai frecvente - din
păcate - sînt adaosurile de zid care, în cursul secolului trecut,
au desfigurat unele monumente de lemn valoroase: astfel absida
bisericii din Dridu-Snagov şi, mai cu seamă, un număr destul de
mare de pridvoare, deschise sau închise.
Cu timpul, de asemenea, au fost întrebuinţate diferite mijloace
menite să protejeze pereţii bisericilor de intemperii şi să înlăture
curentul din interiorul lăcaşului. Astfel, în judeţul Argeş, unele
biserici au fost tencuite, pe cînd în partea estică a judeţul Buzău
aproape jumătate din biserici au fost îmbrăcate in interior şi în
exterior cu scînduri şi şipci aşezate vertical, după modelul bisericilor
de lemn moldoveneşti. În judeţul Teleorman, alături de amîndouă
procedeele, întîlnim şi două clădiri (bisericile din Spîneşti şi Cîr-
tojanca) ale căror faţade au fost în întregime îmbrăcate cu zidărie
de cărămidă.
19
Elemente decorative·
Elementele decorative în relief prezintă, la bisericile de lemn Jin

Muntenia, o bogăţie mult mai mare decît reiese din lucrările consa-
crate ornamenticii noastre populare, care mentionează aproape exclusiv
realizările din Oltenia şi din Maramureş. În 'linii mari, această bogă
ţie merge crescînd de la răsărit către apus.
Elementele decorative ale pridvorului. Stîlpii pridvoarelor des-
chise, fasonaţi dintr-o singură bucată de lemn de stejar, prezintă
de cele mai multe ori, deasupra unui piedestal simplu, o bază în formă
de trunchi de piramidă sau de forma unui cub cu feţele uşor rotun-
jite, un fus de secţiune pătrată cu muchiile teşite, drept sau uşor
galbat, şi un capitel prismatic de forma unei piramide răsturnate
sau a unei corole, despărţit de fus printr-un inel. Puţin mai compli-
cată este forma în care fusul este fragmentat în două registre, des-
părtite prin inele sau printr-o „floare" poliedrică puternic reliefată
şi ~restată. În partea vestică a Munteniei, fusul, sau numai unul
din registrele fusului, este uneori decorat cu o serie de adînci cres-
tături în zigzag sau, mai frecvent, este cilindric şi sculptat în spirală.
Formele sînt extrem de variate; ele pot fi diferite chiar în cadrul
aceluiaşi monument, fără însă ca simetria decorului să sufere, cei
doi stîlpi interiori fiind lucraţi într-un fel, cei exteriori altfel.
Undrele - jumătăţi de stîlpi cioplite, alipite colţurilor interi-
oare ale pridvorului cu scop mai mult decorativ (pentru acoperirea
capetelor de bîrne) decît structiv - se întîlnesc la cîteva biserici
din bazinul Argeşului (bisericile din Jupîneşti, Valea Mare ş.a.),
mai puţin frecvent însă decît în Oltenia.
Alături de stîlpi, grinzile principale suportate de aceştia - „frun-
tarul" şi grinzile laterale - constituie un element aproape nelipsit
al decorului, prelucrarea constînd în adîncirea feţei lor inferioare
printr-o succesiune de arcade şi de acolade de mărimi şi forme diverse,
accentuate uneori prin mici reliefuri sau motive crestate.
În sfîrşit, la cîteva biserici decoraţia pridvorului este întregită
prin decuparea artistică a scîndurilor verticale ce alcătuiesc pălimarul.
Încă din primii ani ai secolului XIX, alături de tradiţionalele
cioplituri şi crestături executate cu dalta şi barda, încep să apară
elemente decorative realizate prin tehnici mai noi: stîlpi rotunjiţi
la strung şi grinzi decupate adînc cu fierăstrăul, premergătoare viitoa-
relor traforuri.
20
Console. Capetele grinzilor superioare, prelungite la colţu-
rile clădirii şi în dreptul despărţiturilor interioare cu scop struc-
tiv - în chip de console de susţinere a streşinii - capătă uneori
prin prelucrare şi o funcţie decorativă. De cele mai multe ori, este
vorba de o simplă profilare a feţei inferioare a consolei, realizată
prin două-trei tăieturi curbe. Alteori, printr-o serie de tăieturi
egale în unghi drept, au fost executate console „treptate", de pildă
la bisericile din Valea Orlei, Ivăneţu şi Muşcel (jud. Buzău). Cele
mai originale console sînt însă acelea redind în chip stilizat un
cap de cal, motiv (răspîndit în întreaga ţară la case, biserici şi fîntîni)
legat de străvechea credinţă populară după care acest animal ar
avea darul de a goni duhurile rele. Console în cap de cal se întîlnesc
în Muntenia la 10 biserici de lemn, din care 9 în zona Argeşului,
amplasate fie la colţurile clădirii, fie în interior, sprijinind arcele
dublou ale bolţii, fie în exterior, pe laturile sud şi nord, în pre-
lungirea acestora din urmă.
Brîul. Element decorativ de mare efect, caracteristic de altfel
pentru bisericile de lemn din întreaga ţară, brîul în formă de funie
împletită se întîlneşte în Muntenia la aproximativ a treia parte,
iar în zona Argeşului la peste jumătate din clădiri. Sculptat direct
pe grinzile respective ale pereţilor, din care face parte organic, în
relief puternic (pînă la 10 cm), el înconjoară clădirea jur împrejur.
Felul cum este conceput brîul în cazurile cele mai tipice ilustrează
pregnant principiul de simetrie ce stă la baza întregii arhitecturi
şi ornamentaţii a edificiului: de sub fereastra altarului, aflată pe
axul longitudinal al clădirii, dintr-un punct marcat printr-un buton,
un pătrăţel sau un romb, el porneşte într-o parte şi alta invers· răsu
cit. Cele două torsade se desfăşoară astfel pînă la uşa de intrare de
pe latura opusă, unde fie că se opresc, de obicei prin cîte o rozetă,
un ornament crestat sau chiar un cap de şarpe stilizat (la bisericile
din Jupîneşti-Arf?eş şi din !băneşti-Olt), fie că se continuă dea-
supra uşii în chip de ancadrament. Brîul este uneori subliniat prin-
tr-un mic chenar crestat, alteori este întrerupt din loc în loc prin
medalioane sau pătrăţele crestate.
La biserica din Cîndeşti-Vale (Dîmboviţa), obişnuita torsadă este
înlocuită printr-un motiv înrudit, :u imbricaţii în „solzi de peşte".
O variantă cu spirale desfăcute, mai mult spirală decît funie, pre-
zintă biserica „mică" din Poiana Mărului (jud. Buzău). Brîie nesculp-
tate, de secţiune dreptunghiulară, întîlnim la biserica din Odăile
(jud. Prahova) şi la biserica „mare" din Poiana Mărului. În sfîrşit,
21
tencuindu-se unell'. biserici, ele au fost încinse cu un ciubuc de ten-
cuială pe schelet de şipci.
Ancadramente. Străvechiul motiv al funiei împletite, atestat
în ceramică încă din epoca neolitică, apare la bisericile de lemn
şi la alte elemente decît brîul: în primul rînd ca ancadrament de uşă,
rectilin sau arcuit, uneori şi în lipsa brîului; ca ancadrament de fe-
reastră; pe intradosul arcelor dublau ce sprijină bolta (la bisericile
argeşene din Bărbălani, Valea Cucii, Drăguţeşti şi Alunişu); pe
marginea superioară a pălimarului, la cîteva biserici din regiunea
de nord-est (bisericile din lvăneţu, Valea Cătinei şi, iniţial, la cele
două biserici din Starchiojd). Tot motivul funiei, de altfel, transpus
pe o suprafaţă cilindrică, a generat şi stîlpii în spirală, întotdeauna
asociati cu un brîu în torsadă.
An~adramente mai simple, alcătuite din chenare şi rozete cres-
tate, caracteristice ornamenticii noastre populare, se întîlnesc la
uşa de intrare a cîtorva biserici mai vechi (bisericile din Cîrstieni,
Jupîneşti şi Mesteacăn, jud. Argeş; uşa veche a bisericii din Muşcel,
jud. Buzău), uneori şi la intrarea în naos (biserica din Poseşti, jud.
Prahova).
Alte elemente decorative în relief, mai puţin obişnuite, se vor
arăta la capitolele respective. Curioase şi vădind tendinţa - deja
relevată în legătură cu arhitectura monumentelor - de a imita
unele elemente specifice bisericilor de zid, sînt soluţiile imaginate
pentru transpunerea în lemn a cornişelor din zimţi de cărămidă:
fie prin crestarea în zigzag a feţei vizibile a cosoroabelor (grinzile
care suportă căpriorii); fie suprapunînd obişnuitului brîu în funie,
la o înălţime cu totul nepotrivită de altfel, un al doilea brîuleţ cres-
tat; fie, în sfîrşit, prin executarea unui decor real de zimţi de cără
mizi tocmai la nivelul soclului.
Pictura. La bisericile de lemn din 1v1untenia pictura joacă un
rol redus. Singurul edificiu la care aflăm o pictură monumentală
valoroasă pe lemn este biserica „mare'' din Starchiojd. Portretele
de ctitori aflate în bisericile din Glîmbocata (jud. Argeş), !băneşti
(jud. Olt), Nehoiaşu (jud. Buzău) ş. a. prezintă interes mai mult docu-
mentar, iar pictura ce acoperă porţiunile tencuite ale unor biserici
poate fi de un efect plăcut, dar nu este specifică bisericilor de lemn.
Se întîlnesc, în schimb, numeroase icoane valoroase executate de
zugravi ţărani, unele mai apropiate de modelele tradiţionale ale lumii
bizantine, altele cu stilizări, geometrizări, naivităţi şi stridenţe spe-
cifice viziunii artiştilor populari, icoane care constituie baza, dacă
nu singurul element al decoraţiei interioare a bisericilor.
22-
PREZENTARE PE ZONE GEOGRAFICE
Zona dealurilor înalte de la răsărit de Olt

Această zonă constituie o regiune naturală bine conturată, carac-
terizată prin dealuri înalte, acoperite cu păduri de stejar, alternînd
cu livezi de pruni şi străbătute de văile adînci ale Topologului,
Cungrei şi ale celorlalţi afluenţi ai malului stîng al Oltului. De fapt,
geograficeşte, ea poate fi socotită ca făcînd parte mai mult din Olte-
nia decît din Muntenia, hotarul firesc între cele două ţinuturi fiind
linia de despărţire a apelor dintre bazinul Oltului şi al Argeşului.
Cu sate multe şi mărunte, greu accesibile uneori chiar şi în ziua de
astăzi, această zonă a păstrat destule trăsături arhaice, printre care
şi numărul mare al bisericilor de lemn.
Fapt semnificativ, toate cele 22 de biserici din zona dealurilor
înalte de la răsărit de Olt prezintă un plan dreptunghiular cu absidă
poligonală decroşată, tip prevalent în Oltenia, după cum s-a mai
arătat.
La 10 edificii grupate în sectorul central al zonei - în ordine
cronologică, bisericile din Ştefăneşti (1766- 1771), Valea Scheiu-
lui, Stăneşti, Qhiobeşti, Valea Cucii, Drăguţeşti, N eţeşti, Cîrceşti,
Drăguleşti şi Morăreşti-Piscul Calului (1832) - intrarea capătă o
importanţă deosebită prin prelungirea marcată a streşinii pridvoru-
lui pe latura de vest, creîndu-se astfel un adăpost suplimentar, un
antepridvor, sprijinit de o parte şi de alta a scării pe doi stîlpi cio-
pliţi. La biserica din Drăguţeşti, construcţia amintită are streaşină
proprie şi se sprijină pe patru stîlpi. La biserica din Ştefăneşti, nnte-
pridvorul - adăugat, de altfel, pe cînd la celelalte biserici din grup
el pare a fi originar - este şi mai dezvoltat, fiind sprijinit pe patru
stîlpi frontali şi doi laterali. Acest element original, specific grupului
de monumente de mai sus, nu s~ întîlneşte la nici o altă biserică de
lemn din Muntenia.
Caracteristică pentru grupul de biserici din zona dealurilor înalte
de la răsărit de Olt mai este şi remarcabila bogătie a elementelor
de sculptură. În această privinţă, merită a fi sem~alată în primul
rînd biserica din Ştefăneşti, la care, în afară de elementele comune
şi celorlalte monumente - brîu în chip de funie împletită, frumos
rotunjit la colţurile clădirii, ancadrament similar al uşii, stîlpi divers
ciopliţi etc - se mai remarcă uşa masivă cu chenar propriu şi cruce
înscrisă, precum şi console în cap de cal deosebit de expresive.
23
La această biserică se mai relevă şi o particularitate de boltire, pro-
naosul şi pridvorul fiind acoperite în mod excepţional cu bolţi
semicilindrice transversale; este desigur vorba de o influenţă olteană,
construcţii similare mai întîlnindu-se în judeţul Vîlcea, atît
dincoace (biserica de lemn din !băneşti) cît şi dincolo de Olt. O
. problemă dificilă de datare este ridicată de biserica din Ştefăneşti
prin existenţa, alături de datele „7279-7274" (1771-1766) şi „7301"
(1793), săpate cu grijă, la loc vizibil, pe peretele pridvorului, a in-
scripţiei slavone „Niţu, Ene, uciot it 7057" (Niţu, Ene, s-a socotit
din 1549), săpată în colţul inferior stîng al aceluiaşi perete. Ţinînd
însă seamă de absenţa oricărui element de plan arhaic, de dimensi-
unile importante ale bisericii, de existenţa pridvorului vădit originar
şi a unui soclu originar de cărămidă cu un rînd de zimţi, în sfîrşit
de locul şi de factura respectivă a inscripţiilor, socotim că ipoteza
datării bisericii din 1549 nu poate fi reţinută, singurul element pe care
aceasta se bizuie, inscripţia, putînd proveni, împreună cu grinda
respectivă, de la o biserică anterioară. Datele 1766 şi 1771 repre-
zintă, după părerea noastră, anii de începere şi de sfinţire a bisericii,
opinie confirmată şi de inscripţia „Ene, leat 7279" (1771) de pe o
cruce de mînă, cel mai vechi obiect aflat în biserică; menţionăm
că un „Iane unchieaşul" ar fi, după Catagrafia Eparhiei Argeş în
1824, ctitorul bisericii. Cît priveşte data 1793, aceasta se referă pro-
babil la adăugirea antepridvorului.
Trebuie citată apoi biserica din Valea Scheiului (1767) şi, mai ales,
cea din Valea Cucii (1806), care prezintă o excepţional de bogată
ornamentaţie, sculptată şi pictată, a tîmplei şi a peretelui dintre naos
şi pronaos, precum şi un original ancadrament al uşii de intrare,
cu motiv vegetal geometrizat. Acest din urmă element se regăseşte,
aproape identic, la biserica din Drăguţeşti unde, în pisania din dreapta
uşii de intrare, în afară de anul construcţiei 7322 (1814) şi de „cti-
torii", în frunte cu eponimul Drăguţ - documentat ca epistat al
moşiei mănăstirii vecine Cotmeana - se mai citeşte şi numele unui
„Constandin Cruceriu", fără îndoială autorul bogatului decor, pe
cînd numele celor şapte meşteri care au ridicat clădirea sînt săpate
pe fruntar. Interesante elemente decorative mai păstrează, deşi mult
remaniate, bisericile din Qojgărei şi Bărbălani, pe cînd bisericile din
Stăneşti şi Ghiobeşti sînt mai sărăcăcioase.
După cum se vede, ne aflăm în prezenţa unui grup compact
de biserici, unitare ca structură şi ca stil decorativ, ce atestă o veche
şi bogată tradiţie în arta de a construi şi de a înfrumuseţa lăcaşurile
de lemn din acest colţ al Argeşului. O asemenea tradiţie trebuie pusă
24
în legătură cu existenţa unor meşteri spedalizaţi, ipoteză confir-
mată nu numai epigrafie, prin cele cîteva inscripţii amintite, dar şi
documentar. Ne referim la o jalbă inedită din anul 1843, prin care
cinci oameni din partea Morăreştilor, „robi ai sfintei mănăstiri
Cotmeana", arată că, după ce „am luat bani neguţătoreşti (adică cu
dobîndă, n.n.) din iarnă cu zapis, ca să lu-:răm la o biserică ... " s-au
pomenit „cu dorobanţi coprinşi de toate părţile cu prea strînsoare ...
pentru banii clăcii pă anul trecut", fiind puşi astfel în imposibilita-
tea de a respecta „sorocul ce aveam". Aceiaşi meşteri vor fi ridicat,
cu zece ani în urmă, frumoasa biserică din Morăreşti-Piscul Calului.
Deşi aflată în imediata apropiere a grupului de biserici de mai
sus şi clădită în aceeaşi perioadă (1795), biserica din Vitomireşti
diferă de acestea, atît ca structură cit şi ca decor, printr-o serie de
particularităţi: pereţii lungi sînt alcătuiţi din două lungimi de grinzi
încheiate în cîte un stîlp-montant; bolta, aşezată direct pe pereţi,
este, în mod excepţional, întărită prin nu mai puţin de şase arce
dublau, sprijinite pe foarte mici console în cap de cal; brîul, al cărui
relief este mai slab decît la bisericile descrise anterior, nu se continuă
pe peretele vestic, dar în schimb este dublat de un al doilea brîu
crestat care, după cum am mai arătat, vrea să imite cornişa zimţată
a bisericilor de zid. Totul dă impresia că aici au lu::rat meşteri veniţi
din altă parte, poate din Oltenia.
Mai la sud, biserica din !băneşti, construită în 1785, a fost reno-
vată în 1879, de cînd datează pridvorul de zid şi portretele ctitorilor
înfăţişaţi în cojoace scurte înflorate.
La nord de grupul de biserici descris la începutul capitolului,
patina vremii şi uzura au îmbrăcat uniform biserica din Qîltofani,
rezultatul a trei etape constructive: naosul şi absida sînt din secolul
XVIII, aduse ulterior pe actualul loc din satul învecinat Ruda;
pronaosul a fost înădit probabil cu această ocazie, iar pridvorul
de zid, conform pisaniei, a fost adăugat în 1865 de boierii Bălceşti,
proprietarii moşiei respective, rudele lui Nicolae Bălcescu.
Pe poteci, din Goranu, se poate ajunge la Feţeni, iar de acolo
la Opăteşti. Bisericile acestor două sate sînt exemplarele cele mai
tipice ale variantei de plan cu pronaos poligonal, ele neavînd prid-
vor şi bolta terminîndu-se la capătul pronaosului prin panouri curbe
corespunzînd terminaţiei poligonale a încăperii (la biserica din
Feţeni, bolta a fost ulterior înlocuită cu un plafon înălţat de o clo-
potniţă). Biserica din Feţeni are pisanie originară din 1742; cea din
Opăteşti, databilă prin analogie în jurul aceluiaşi an, a fost tencuită
exterior şi interior încă din 1768, după cum precizează inscripţia
25
de pe peretele nord-vest al pronaosului: „Leatu 7276 septembrie
20, învelita bisericii cu zid". Tîmpla şi peretele de despărţire dintre
naos şi pronaos, care sînt de zid, par a fi. originare.
Zona de dealuri mijlocii Piteşti-Costeşti

Spre deosebire de monumentele din zona înfăţişată mai sus,
cele din zona de dealuri mijlocii Piteşti-Costeşti sînt remarcabile
prin varietatea formelor arhitectonice; se întîlnesc laolaltă toate
tipurile şi variantele relevate în Muntenia, cu excepţia acelora de
provenienţă moldovenească.
După vizitarea bisericilor din Morăreşti-Piscul Calului şi Drăgu
ţeşti, prima biserică la care se ajunge mergînd către Piteşti este -
la cîteva sute de metri în dreapta şoselei - aceea din Drăganu-Olteni,
tipic edificiu de plan dreptunghiular compus (varianta III a 2) datînd
din 1785. Admirabil construită, cu soclu originar din cărămizi sub-
ţiri, cu grinzi masive solid încheiate în unghi drept, cu streaşina
foarte lată, biserica - nereparată în decurs de 180 de ani - se află
în perfectă stare. Interesantă este dispoziţia pridvorului, aliniat
pe naos iar nu pe pronaos, ceea ce a determinat sprijinirea conso-
lelor, acolo unde streaşina se lăţeşte datorită retragerii pronaosului,
prin cîte o graţioasă colonetă. De:orul e de un mare rafinament:
brîu şi ancadrament în funie împletită, stîlpi divers ciopliţi, mari
console profilate, precum şi două console în cap de cal ce se deta-
şează puternic din penultima grindă, de o parte şi de alta a pridvorului.
Desădrşita armonie dintre arhitectură şi plastica ornamentală a fost
subliniată de meşterul anonim - intenţionat s-ar părea - prin
desfiinţarea obişnuitului pălimar.
Înainte de a ajunge la Piteşti aflăm, în apropiere una de alta,
două biserici care, fără a fi contemporane, prezintă o structură aproape
identică: bisericile din Bascov şi Glîmbocu. Prima este ctitoria lui
Martin Buliga, bogat negustor piteştean atestat documentar între
anii 1727 şi 1753, pe cînd cea de a doua a fost ridicată, desigur
după modelul bisericii din Bascov, la 1808. Amîndouă monumentele
prezintă un pronaos poligonal, precum şi despărţituri originare de
zid între încăperi : caracterul originar al acestor ziduri reiese, la bise-
rica din Bascov, din urmele de pictură din secolul XVIII păstrate
pe tîmplă, pe sub icoanele împărăteşti, iar la biserica din Glîmbocu
din pisania originară zugrăvită, în mod excepţional, tocmai pe zidul
de despărţire dintre naos şi pronaos; pictura, atît a acestui perete
cît şi a tîrnplei, t>ste de foarte bun5 calitate, deosebindu-se net de
26
aceea clin 1869 a pridvorului, care este totuşi pitorească şi mte1c-
santă din punct de vedere iconografic. Un element decorativ valoros
şi cu totul original îl constituie de asemenea, la biserica din Bascov,
chenarele ferestrelor, alcătuite din cîte două bucăţi de lemn scobite,
juxtapuse şi sculptate, la fiecare din cele şase ferestre, cu alt motiv
ornamental. ·
La nord de Piteşti, pe rîul Doamnei, este demnă de menţionat
biserica din ]upîneşti, clădită - conform pisaniei originare - în
1742 şi mărită în cursul secolului următor printr-un vast pridvor
deschis de plan poligonal, sprijinit pe şase stîlpi cam butucănoşi
şi două undrele; pridvorul e înălţat pe toată suprafaţa de o clopot-
niţă larg deschisă pe cele patru laturi, în chip de balcon. Printre
elementele decorative ale părţii vechi a clădirii, se remarcă în pri-
mul rînd, deasupra brîului masiv încheiat de o parte şi de alta a uşii
prin cîte un cap de şarpe stilizat, ancadramentele de ferestre alcătuite
din două frînghii laterale groase sculptate direct în toc, legate prin
cîte un arc crestat cioplit în grinda de deasupra. Pe Argeşel, men-
ţionăm, pentru pictura ei exterioară, deosebit de pitorească, datată
din 1846, biserica din Voroveni.
La est de Piteşti, biserica din Drăghiceşti reţine atenţia mai ales
prin numele de „biserica doamnei Bălaşii" sub care se întîlneşte
documentar, întrucît a fost ridicată de aceeaşi domniţă Bălaşa, fiică
a lui Constantin Brîncoveanu, care a înălţat şi monumentul omonim,
bine cunoscut, din Bucureşti. Biserica din Cîrstieni, clădită în anul
1759 la cîteva sute de metri depărtare de locul actual şi mutată aici
în urma omorului săvîrşit de un turc în biserică în timpul slujbei -
motiv pentru care de atunci poartă numele de „biserica turcului" - ,
este un frumos edificiu de plan dreptunghiular compus care şi-a
păstrat intactă înfăţişarea de acum două sute de ani: fără pridvor,
fără clopotniţă, cu un sobru dar frumos ancadrament crestat la uşa
de intrare, cu un brîu bine conturat, precum şi cu ferestrele înguste
originare, printre care atrage atenţia ferestruica în formă de cruce
de re latura de sud a pronaosului.
Coborînd către şes pe valea Teleormanului, a Cotmenei şi a
Veciei, aflăm o serie de biserici de 1rrfăţiŞare ·modestă, sărăcăcioasă
chiar, interesante însă pentru cercetător pentru supravieţuirea, într-un
context net arhaic, a unor forme arhitectonice rare. Astfel, în zona
Costeşti, alături de o biserică cu absida decroşară poligonală obiş
nuită (Catane), se află o biserică cu absidă dreptunghiulară şi nişă
pentru proscomidie (Teleşti), alta cu absida alcătuită din patru laturi
cu muchia pe ax, de asemenea asimetrică prin amenajarea unei nişe
27
(Zorile), apoi o biserică cu absidă nedecroşată (Lipia) ş1 m sfîrşit
un exemplar de biserică cu pronaosul supralărgit (tip III b, Cotmeana),
unic în bazinul Argeşului. Trei din aceste hserici nu au clopotniţă,
iar două (bisericile din Teleşti şi Lipia) nu au pridvor. Toate au naosul
şi pronaosul despărţite printr-un perete plin, ce merge pînă la boltă.
Excepţie în această privinţă face numai biserica din Catane, care a
fost remaniată şi îmbrăcată cu zidărie la începutul secolului XIX;
de atunci datează şi pictura ei în frescă, destul de valoroasă, îndeo-
sebi icoana hramului - „Adormirea Maicii Domnului" - pictată
în dreapta uşii de intrare, în locul obişnuitului „Iad", şi imaginea
lui „Ducipal", calul năzdrăvan al lui Alexandru Machedon, pictată
pe zidul nordic. Din punct de vedere istoric, cea mai interesantă
este biserica din Lipia, prin prezenţa unei pietre de mormînt artistic
cioplită, cu inscripţie slavonă din 1632, amintind de o jupîniţă
Neacşa, precum şi prin tradiţia după care, mai de mult, ar fi fiinţat
pe acest loc un metoh al mănăstirii Cotrneana, cu numele de schitul
Păduroiu. Cu timpul, biserica a suferit modificări, printre care în
ultima vreme şi amenajarea unei cripte; se poate presupune însă
că cel puţin planul, caracterizat prin nedecroşarea absidei şi lipsa
pridvorului, ar fi cel originar din secolul XVII. Tot în această sub-
zonă, în judeţul Olt, biserica din Tătuleşti (cart. Dopicea) -
salvată de la distrugere şi mutată pe actualul loc de Direcţia Monu-
mentelor Istorice -, precum şi aceea din Momaiu vădesc mina
aceluiaşi meşter local, prezentînd ca trăsături caracteristice îmbinări
în unghi drept, console în cap de cal şi, la altar, o curioasă boltă
în formă de căciulă.
Zona Găeşti-Valea mijlocie a Dîmboviţei
Atît din punct de vedere tipologic cît şi prin structura şi ele-

mentele lor decorative, bisericile aflate în această zonă de dealuri
mijlocii alcătuiesc un grup unitar şi profund original. Nouă din cele
unsprezece monumente sînt de plan dreptunghiular compus, consti-
tuind cel mai compact nucleu al acestui interesant tip arhitectonic
din întreaga Ţară Românească. Cele nouă monumente amintite
sînt: biserica din Valea Caselor, cele patru biserici din comuna
Cobia de sus - Frasin-Deal (cartierul Copăcei), Frasin-Deal (car-
tierul Şerbeşti), Frasin-Vale şi Mislea - şi biserica, greu accesibilă,
din Cîndeşti-Deal (toate în zona Găeşti); apoi, pe valea mijlocie a
Dîmboviţei, bisericile din Cîndeşti-Vale, Qemenea-Brătuleşti şi Un-
gmeni (cam. Măneşti) - _aceste dou3 din urmă remaniate, tencuite
28
şi zugravite ulterior. Cele două excepţii sînt biserica din Valea Mare,
care prezintă un plan dreptunghiular obişnuit, şi biserica din Qlîm-
bocata-Deal, care pe baza prezenţei a două mici abside laterale cu
trei laturi a fost inclusă în categoria bisericilor treflate (tip IV), cu
rezerve însă, deoarece pe de o parte clădirea nu prezintă boltirea
specifică acestui tip arhitectonic, ci obişnuita boltă semicilindrică,
iar pe de altă parte se ştie că biserica a fost remaniată în cursul seco-
lului trecut, sub tencuielile executate atunci ascunzîndu-se poate
urmele adăugirii absidelor.
Cele 9 biserici de plan dreptunghiular compus - din care nici
una nu depăşeşte ca vechime mijlocul secolului XVIII - prezintă
structura cea mai caracteristică acestui tip (III a), avînd naosul
lărgit în fiecare pa~t cu 30 -60 cm faţă de pronaos, precum şi bolţi
independente deasupra naosului şi pronaosului, care sînt despărţite
printr-un perete plin. Cu excepţia bisericii din Cîndeşti-Deal, al
cărei pridvor poligonal este poate inspirat din acela al bisericii de
zid învecinate din Ludeşti (1680), celelalte edificii au pridvoare drept-
unghiulare spaţioase, unele din ele sprijinite pe şase stîlpi şi pe undrele.
La biserica din Mislea, pridvorul comunică pe latura de nord cu un
„colăcer", încăpere din scîndură unde la anumite zile se depuneau
colacii, precum şi celelalte prinoase; asemenea construcţii au avut
şi cele două biserici din Frasin-Deal, după cum arată deschiderile
laterale suplimentare pe care le păstrează pridvoarele lor.
Foarte interesant, specific zonei în chestiune, este decorul unord
din pridvoare, alcătuit din stîlpi în formă de baluştri executaţi la
strung, decoraţi la partea superioară a fusului cu un mic motiv
în zigzag, şi din grinzi decupate adînc cu fierăstri\ul în bogate volute.
Aceste elemente se întîlnesc sub forma lor cea mai caracteristică şi,
după toate aparenţele, ca decor originar, la bisericile din Cîndeşti
Vale şi din Frasin-Deal (cart. Şerbeşti), amîndouă ridicate în anul
1804 şi dotate cu pridvoare mari sprijinite pe şase stîlpi. La biseri-
cile, anterioare acestora, din Frasin-Vale (1746), Mislea (1782) şi
Glîmbocata-Deal (sfîrşitul secolului XVIII), elementele sau o parte
din elementele în chestiune au fost adăugate ulterior, probabil
prin anii 1830-1840. La bisericile din Frasin-Deal (cart. Copăcei)
şi Valea Caselor se păstrează elementele originare, foarte simple,
pe cînd biserica din Valea Mare (1809) prezintă stîlpi tot în formă
de baluştri, însă executaţi cu barda.
Din toate monumentele citate, acela cu decoraţia cea mai bogată
este fără îndoială biserica din Cîndeşti-Vale, adevărată piesă de
muzeu. În afară de elementele pridvorului, asupra cărora am stăruit,
29
se mai remarcă vechile ferestre, înguste şi înalte, cu arc în acoladă
festonat, scobite într-o singură bucată de lemn, inclusiv zăbrelele
(cite o fereastră similară se mai păstrează şi la bisericile din Frasin-
Deal şi Frasin-Vale); apoi brîul cu totul original sculptat în „solzi
de peşte", ce încadrează în continuare partea i;uperioară a uşii de
intrare, prelungindu-se lateral deasupra nivelului acesteia prin cîte
un ornament sculptat în chip de pinaclu. Decorul pridvorului este
întregit prin pictura în frescă de bună calitate artistică ce acoperă
peretele tencuit al încăperii. Numele artiştilor ni s-a păstrat prin
pisania originară din 1804 care, după moşnenii ctitori, îi pomeneşte
pe „Enache zugrav" şi pe „Bratu meşter" ; la celelalte biserici cu
decor similar, dar care nu au pisanii originare, ~ctivit:itea acestora
nu poate fi urmărită. ,ţ
Este interesant de notat, în schimb, că decorul atît de original
al acestor pridvoare de biserică se regăseşte şi astăzi, în forme mai
mult sau mai puţin asemănătoare, la unele case mai vechi din comuna
Cîndeşti-Vale, cea mai reprezentativă în acest sens fiind casa Aure-
lian Dumitrescu din cătunul Aninoşani, construită către mijlocul
secolului trecut.
Zona deluroasă Vălenii de Munte-Urlaţi
Microregiunea străbătută de apele Teleajenului şi Cricovului

constituie, în aria de răspîndire a bisericilor de lemn muntene, o
zonă de tranziţie: frecvenţa monumentelor, faţă de golul din bazinul
Ialomiţei şi al Prahovei, creşte; influenţele răsăritene încep a se face
simţite; elementele decorative, în sfîrşit, fără a le egala în strălucire
pe acelea din bazinele Argeşului şi al Dîmboviţei, sînt totuşi mai
puţin sărăcăcioase decît în zona adiacentă de la răsărit.
Cîteva monumente merită să fie cunoscute: biserica din Valea
Orlei de pildă, construită probabil către mijlocul secolului XVIII,
la care se relevă pentru prima oară, în drumul parcurs de la apus
spre răsărit, o importantă turlă aşezată peste naos, în prelungirea
unui tavan octogonal. Pe albul strălucitor al pereţilor tencuiţi, brîul
în chip de funie se detaşează pregnant, decorul fiind întregit prin
stîlpii profilaţi ai pridvorului şi ai peretelui de despărţire dintre naos
şi pronaos, prin uşa veche sculptată în motiv de cruci cu piedestal
şi prin console treptate.
Bolţi octogonale alcătuite din panouri curbe aflăm în naosul şi
altarul bisericii din Valea Seman, datată din 1753, împreună cu o
30
turlă hexagonală peste pronaos. Se mai remarcă la acest · edificiu
frumoasele cioplituri ale arcadelor ce despart naosul de pronaos,
precum şi singurele console în cap de cal întîlnite la noi în jumătatea
răsăriteană a Munteniei.
Bisericile de la sfîrşitul secolului XVIII - modificate însă şi
mărite ulterior - din Chiojdeanca, Nucet şi Scurteşti nu prezintă
elemente deosebite, cu excepţia existenţei în pridvorul acesteia din
urmă a unei strălucite icoane din 1783 a „Sf. mucenic Dimitrie"
zdrobindu-l pe „ţar Macsimian".
Biserica „veche" din Starchiojd. Chipul bisericii de pe tabloul

votiv (desen de arh. Cristian Moisescu).
Instructive din mai multe puncte de vedere sînt cele două bserici
din străvechiul sat de moşneni Starchiojd, printre altele şi prin ambi-
ţiile şi antagonismele de clasă pe care le oglindesc. În anul 1749,
boierii Macm·ei, după ce au izbutit în prima jumătate a secolului
XVIII să acapareze o parte din hotarul satului, preiau biserica exis-
tentă şi ridică în locul ei - nu fără a-i folosi materialul - o cti-
31
torie nouă, bogat împodobită pe dinăuntru cu pictură: este lăcaşul
din centrul satului cunoscut sub numele de biserica „mare", „veche",
sau „boierească". Dar moşnenii ţineau să aibă biserica lor şi, în 1782-
1784, ridică - întocmai după modelul bisericii boiereşti, dar la o
scară mai redusă şi fără podoaba prea costisitoare a picturii - biserica
din uliţa Gîrbească cunoscută sub numele de „biserica mică", sau
a „moşnenilor" sau „Gîrbească". Lucrurile se repetă în prima
jumătate a secolului XIX: după cc biserica „mare" a fost lungită prin
includerea pridvorului originar în pronaos şi adăugirea unui pridvor
nou, biserica „mică" va suferi şi ea exact aceeaşi modificare. Dife-
ritele etape constructive se citesc lesne pe cele două monumente,
fiind confirmate de altfel prin date documentare deosebit de bogate,
printre care şi imaginea bisericii „mari" în forma ei originară de pe
tabloul votiv. Acest preţios document dezleagă şi problema ridicată
de continuarea brîului originar - la ambele biserici - pe peretele
părţii pronaosului ce corespunde cu fostul pridvor; explicaţia constă
în faptul că, iniţial, brîul se prelungea într-adevăr, în mod neobişnuit,
pe marginea superioară a pălimarului. Cazuri similare am constatat
ulterior, in situ, şi la alte două monumente din regiune, anume
la bisericile din Valea Cătinei şi din lvăneţu. Conservată în forma
originară în naos şi în partea veche a pronaosului, pictura bisericii
„mari" prezintă interes atît prin faptul că ea constituie un unicat
la bisericile de care ne ocupăm, cît şi prin valoarea ei intrinsecă -
artistică, documentară şi iconografică - ; în mod deosebit atrage
atenţia chipul straniu al sfîntului Hristofor, cu cap de oaie, ce se
află printre sfinţii de pe peretele nordic al naosului.
Biserica din Poseşti-Pâmînteni (bine denumită „din vîrf !") este
una din cele mai arhaice biserici din întreaga Muntenie, absida nede-
croşată şi lipsa pridvorului şi a clopotniţei fiind asociate cu anca-
dramente crestate cu grijă atît la uşa de intrare cît şi în special la
intrarea din naos. Traseul neregulat precum şi unele stîngăcii ale
construcţiei atestă mîna unui meşter nespecializat, căruia i se dato-
rează desigur şi curioasa unduire a streşinii pe latura de Yest pentru
adăpostirea intrării. În pronaos se păstrează piatra de mormînt
din 1783, frumos ornamentată, a ctitorului Matei Sersea, strămoşul
moşnenilor Serseşti, pomenit în documente încă din 1750, pentru
pricinile sale cu moşnenii Poseşti.
Trăsături similare, inclusiv un frumos ancadrament de uşă cu
crestături în zigzag şi rozete, se întîlnesc şi la biserica din \i alea
Plopului, construită în anul 1778 în satul învecinat Bătrîni şi mutată
ulterior la N ucş -ara, iar de acolo pe locul actual.
32
Bazinul superior al Buzăului şi al Rîmnicului
Despre partea de răsărit a regiunii colinare muntene - care include

şi o fîşie de pămînt muntenesc azi înglobat administrativ în
judeţul Vrancea - s-a mai vorbit în partea introductivă a volumului,
la capitolele Tipologie, Elevaţie şi Tehnica Construcţiei. Cele peste
30 de monumente studiate prezintă unele trăsături comune ce au
îngăduit stabilirea unor anumite concluzii; în afară de aceasta ele
sînt însă relativ sărace în elemente decorative şi mai puţin pitoreşti
urîţite deseori şi de îmbrăcămintea lor exterioară de scînduri şi
şipci - decît cele asupra cărora ne-am oprit pînă acum.
Şi totuşi interesul lor ştiinţific este departe de a fi neglijabil,
datorită celor două curente contrarii pe care le oglindesc: unul de
păstrare a formelor vechi, care se face simţit mai ales în domeniul
planimetriei; cel de-al doilea care, nu fără a afecta şi planurile, este
totuşi pregnant în materie de elevaţie, precum şi în tehnica con-
strucţiei.
Bisericile din Muşcel, Valea Cătinei, Bozioru, Valea Caprei,
H.erăşti, pot fi socotite drept cele mai reprezentative pentru prima
tendinţă. Biserica din Muşcel (1666), în special, constituie o piesă
etnografică de certă valoare ştiinţifică, nu numai prin faptul că este
cea mai veche biserică de lemn din Muntenia datată sigur şi păstrată
în forma ei iniţială, dar şi prin numeroasele elemente arhaice pe care
le înfăţişează : plan cu absidă nedecroşată, urmele uşii primitive pe
latura de sud a pronaosului, lipsa pridvorului şi a clopotniţei, bolta
cilindrică unitară terminată la extremitatea pronaosului printr-un
plan oblic, console treptate etc. Chiar şi pisania ei originară în lim-
bile slavonă şi română, ·săpată cu grijă deasupra intrării în naos,
este un model al genului, prin informaţiile precise pe care le aduce
în privinţa datării construcţiei, a hramului şi a meşterilor, trecînd
însă sub tăcere numele ctitorilor: „Cu vrerea Tatălui şi Fiului şi a
Sfîntului Duh, făcutu-si-au această biserică hram Rodj estvo Bogoro-
diţe (Naşterea Maicii Domnului) vă dni (în zilele lui) Radu (Leon)
voivod. Pis mesiţa (scris în luna) iulie 20 dni vă leat (în anul) 7174
(1666). Meşteri Rueac ( ?), Stanei ul, N eagul, Rad ul, Stan ul, Bolatu.
Pis pomelecico (scris pentru pomenire)".
Cît priveşte cel de-al doilea curent, influenţele se manifestă în feluri
multiple. Le vădeşte în primul rînd planimetria, prin existenţa a patru
biserici de plan treflat sau trilobat - bisericile din Petrăcheşti (1801),
Dlillu7uţi (1810, aceasta şi cu pronaosul poligonal), biserica mare
33
din „Poiana Mărului-Jitia" (1812) şi aceea din Găvanu-Jghiab (1828)
- precum şi a unei biserici de tip dreptunghiular compus cu naosul
supralărgit - biserica „mică" din Poiana-Mărului. Aceasta din urmă,
prin absida ei dreptunghiulară (plan III a 3), bolţile octogonale
ce acoperă cele trei încăperi, turla de pe naos, cît şi prin întreaga
ei înfăţişare exterioarri şi interioară, diferă cu totul de bisericile de
plan dreptunghiular compus pe care le-am relevat în partea centrală
şi vest-centrală a Munteniei. Ea ne aduce dovada că, alături de
influenţele moldoveneşti prevalente, au penetrat în zona estică a
Munteniei, nemijlocit, şi unele înrîuriri externe. Acestora li se dato-
rează de altfel, tot la Poiana Mrtrului, şi biserica „mare" deja men-
ţionată, care în afară de planul trilobat prezintă şi un pridvor poli-
gonal, cinci turle şi o pisanie în limba slavonă - definitiv ieşită din
uz la acea dată. Patru bolţi octogonale prelungite prin tot atîtea turle,
plus două turnuleţe false peste absidele laterale, are şi biserica fos-
tului schit Găvanu din comuna Jghiab, altădată metoh al mănăstirii
Poiana Mărului, în apropierea căreia se şi află.
În materie de elevaţie, în afară de cazurile de biserici cu turle
multiple înălţate peste edificii de tip treflat, semnalate mai sus,
trebuie suHiniat că bolţile şi tavanele octogonale de tip moldovenesc
au avut în zona de răsărit a Munteniei o răspîndire largă, afectînd
toate tipurile de biserici, inclusiv cele dreptunghiulare. După cum
~ste şi normal, frecvenţa sistemelor de acoperire interioară, pirami-
dale, merge crescînd de la apus către răsărit, conform următoa
relor procentaje: zona Cislău 53 la sută, zona Buzău 75 la sută,
zona Rm. Sărat 90 la sută, zona Focşani 100 la sută. O modă
relativ recentă, căreia biserica fostului schit Gctvanele din comuna
Rîu, construită în ] 803, pare a-i fi servit drept prototip, este aceea
a ridicării peste pronaos, deseori ca adaus la o construcţie existentă,
a două turnuleţe false, asociate sau nu cu o turlă pătrunsă pe naos.
Astfel de lăcaşuri s-au construit în cursul secolului XIX pe o arie
vastă, ce ajunge pînă în inima Bărăganului, unde de pildă coloniştii
din Muntenii-Buzau (jud. Ialomiţa) au înălţat în 1885, în parte cu
materialul provenit din schitul părăsit Nuci de pe teritoriul comunei
lor de origină, Rîu, o biserică trilobată din lemn de braJ, de proporţii
impunr1toare, ce seamănă ca siluetă cu bisericile din Găvanele. Dar
cu astfel de construcţii ne îndepărtăm de formele arhitectonice tra-
diţionale, ce formează obiectul principal al acestui volum.
34
Cîmpia munteană
S-a arătat în partea introductivă a lucrării cît de numeroase au

fost bisericile de lemn din regiunea de cîmpie pînă în a doua jumă
tate a secolului trecut, precum şi împrejurările dispariţiei lor mai
rapide decît în regiunile de dealuri. În cele ce urmează se vor pre-
zenta amănunte în legătură cu cele 36 de monumente reţinute ca
fiind mai reprezentative pentru această regiune naturală.
Şase clădiri sînt de tip dreptunghiular compus: biserica din
Tu.feni-Vale, judeţul Olt, şi cele din Albeni, Cîrtojanca, Izvorul,
Salcia şi Drăceşti, judeţul Teleorman. O biserică - astăzi cu pereţii
refăcuţi din zid, însă păstrînd planul şi suprastructura originare -
este de plan treflat, cu o tipică boltă octogonală peste naos :
biserica din Udupu (cart. Lăzăreşti), construită în 1820, probabil
de un meşter moldovean sau care umblase prin părţile Moldovei.
Celelalte biserici (6 exemplare) sînt de tip dreptunghiular simplu,
cu absida nedecroşată sau decroşată.
În cercetarea ariei de răspîndire a bisericilor de lemn din cîmpia
munteană, trebuie ţinut seamă mai mult decît în alte zone de faptul
că nu toate au fost construite pe locul lor actual : în afară de mutările
curente de biserici între sate învecinate, aflăm în regiunea de cimpie
şi unele biserici care, în cadrul vastelor mişcări de populaţie petre-
cute în Muntenia către mijlocul secolului trecut, au urmat acelaşi
drum ca şi oamenii, fiind aduse tocmai din zonele subcarpatice sau
colinare de unde a pornit exodul către şes. Astfel biserica din Bujo-
reni, construită în anul 1711 undeva „la munte", fără a se şti bine
unde, a fost mutată pe locul de azi în 1862; biserica din Merişani,
construită în anul 1809 la Vultureşti, judeţul Argeş - de unde
stîlpii înfloriţi ai pridvorului-, a fost mutată aici în 1870; biserica
din Drăceşti a fost construită şi adusă tot atunci pe actualul loc din
comuna Cocu de lîngă Piteşti. De asemenea, după tradiţie, biserica
din Ungureni (corn. Gherghiţa, jud. Prahova) ar fi fost adusă de popu-
laţia transilvăneană care a întemeiat acest sat, o dată cu venirea
ei, în 1791.
Dintre bisericile mai sus citate, un interes deosebit îl prezintă
aceea din Bujoreni, atît prin pisania ei originară săpată deasupra
intrării în naos - care arată că biserica a fost ridicată „ în zilele
prealuminatului domn Ioan Costandin (Brîncoveanu) de Oprea
Pîrcălabu, dichemvrie 4 leat 7220 (171 l)" - cît şi prin structura ei
arhaică, cu cea mai simplii formă de absidă (tip I i.!) şi cu pereţii
35
decalaţi pe grosimea unei grinzi la absidă, precum şi între naos şi
pronaos. Aceste decalări nu pot :.fi. socotite elemente de plan, ci
improvizaţii de ordin constructiv ale meşterului local, prezentînd
interesul de a explica poate, în evoluţia ·tipologică schiţată la începu-
tul lucrării, geneza decroşării absidei şi a tipului de biserică cu plan
dreptunghiular compus; o structură similară a pereţilor principali
se constată la biserica din Poseşti-Pămînteni, judeţul Prahova
datată tot de la începutul secolului XVIII, inclusă, ca şi biserica
din Bujoreni, în categoria bisericilor de plan dreptunghiular
simplu.
Trebuie menţionat şi cazul bisericii din Drăceşti care, după date
culese în localitate, a fost cumpărată în 1859 de la un meşter de
biserici renumit, din Cocu, judeţul Argeş; acesta construia din
timp mai multe modele de biserici, dintre care „muşterii" îşi alegeau
pe aceea care le plăcea. Biserica din Drăceşti a costat 7 lire turceşti.
Ea prezintă varianta de plan mai rară cu pronaosul supralărgit,
precum şi un pridvor impunător, cu 6 stîlpi frontali, fără pălimar.
Bisericile din cîmpia munteană au în general proporţii mai mari
decît acelea din regiunile de dealuri, după cum şi populaţia respectivă
este aşezată în sate mai compacte. Cea mai mare biserică din această
zonă şi în general din Muntenia, este aceea din Vidra (19 x6,50 m.)
construită în 1795, care atinge dimensiunile unei biserici de zid.
De remarcat un spaţios pridvor deschis, sprijinit pe 12 stîlpi, dintre
care 6 originari, profilaţi, şi 6 simpli, adăugaţi cu prilejul unei reno-
vări. Construcţia este impresionantă prin masivitatea materialului:
grinzi relativ subţiri (8 cm), însă late pînă la 58 cm. pe laturile
scurte, iar pe laturile lungi, unde sînt întărite cu ştenapi, de 30-35
cm. lăţime pe 12 m lungime. Biserici de dimensiuni importante
mai sînt şi acelea din Coşoaia (construcţie din 1828, de 16,50 X 6 m),
Adămeşti (clădire din 1830, de 15,50 X 7 m), Odăile (corn. Puchenii
Mari, judeţul Prahova) ş.a.
Astăzi quasi-totalitatea bisericilor de lemn din regiunea de cîmpie
a Munteniei - excepţie făcînd doar biserica din Sîrbenii de Jos -
sînt urîţite prin învelitori de tablrt. Direcţia Monumentelor Istorice
nu a mai putut interveni aici, procesul de înlocuire a şindrilei prin
tablă fiind de dată prea veche. Nu este inutil de semnalat însă în
această privinţă, că biserica din Puranii de Sus, construită în anii
1800-1810, a fost învelită cu „fi.er" de la bun început, după cum se
specifică în Catagrafia din 1810, fapt care ridică întrebarea dacă la
unele biserici din regiunea de cîmpie nu s-a trecut direct de la
învelişurile de stuf la tablă.
36
Elementele decorative sînt în general modeste, deşi mai bogate
decît în partea de nord-est a Munteniei. Brîie sculptate în funie
împletită se întîlnesc numai la 6 biserici din 36, iar console în cap
de cal nu se găsesc la nici una. Stîlpi şi grinzi sculptate mai artistic
se văd la bisericile din Dridu-Snagov, Salcia (la „vechea biserică
de lemn", azi ruinată şi aproape intrată în pămînt, pe care o evocă
Zaharia Stancu în romanul „Desculţ"), Zlata, Poiana, ş.a. Clădită
acum un sfert de veac pe malul Ialomiţei, în pragul Bărăganului,
Hserica din Poiana impresionează prin masivitatea materialului pro-
venit după tradiţie din pădurea înconjurătoare - grinzi de 70 cm
pe întreaga lungime a pereţilor principali - , prin forma arhaică
a absidei nedecroşate cu muchie pe ax, prin bogate elemente de sculp-
tură şi, în sfîrşit, printr-o frumoasă piatră de mormînt a ctitorilor,
vechii stăpînitori ai pămîntului, datată în 1767. Supravieţuirea acestei
capodopere de arhitectură populară într-o zonă socotită în general
săracă din punct de vedere artistic şi etnografic, impune revizuirea
anumitor păreri formulate pînă acum şi, fără îndoială, extinderea
cercetărilor de specialitate.
În mai multe rînduri, în această lucrare, s-au relevat remanierile

la care, în cursul anilor, au fost supuse unele biserici de lemn din
Muntenia. Astăzi, asemenea modificări, inclusiv înlocuirea tradiţio
nalei şindrile prin tablă, mai trainică şi mai uşor de procurat, însă
inestetică, sînt oprite cu strictetă de Directia Monumentelor Istorice.
Majoritatea clădirilor îşi păstr~ază astfel î~făţişarea originară. Încon-
jurate de mormintele vechiului cimitir sau de spaţioase edificii
rustice, prevăzute cu mese şi bănci pentru praznice şi hram, aşezate
în centrul satului sau profilîndu-se, la marginea lui, pe fundalul
noilor clădiri culturale şi gospodăreşti, ele aduc aceluia care ştie
să le descopere emoţii mereu înnoite, în care pitorescul şi frumosul
se îmbină cu parfumul unui trecut multisecular.
TABEL-INDICE
al bisericilor de lemn din Muntenia
---------
Data Menţiuni în text
Satul Comuna Judeţul Tipul
construcţiei şi iltAstra;ii
-------------
4 5 6
1 Adămeşti Nanov Teleor- 1830 II a

man
2 Albeni Scurtu Teleor- 1805 III a 1

Mare man
3 Al. Odo- Buda Buzău 1824 I d

bescu
4 Alunişu de Olt 1812 li a

Jos
5 Bălănoaia Cetatea Ilfov 1845 I d
6 Bărbălani Lăunele Vîlcea cca 1790 II a

de Sus
7 Bascov Bascov Argeş prima jum. II g

sec. XVIII
8 Bozioru Rîu Buzău 1793 I c
9 Buda-Cră- Cislău Buzău 1793 II a

ci uneşti
IO Bujoreni Bujoreni Teleor- 1711 I a

man
11 Buteşti Siliştea Teleor- 1799 II a

man
12 Butimanu Butimanu Ilfov a doua jum. II a

sec. XVIII
13 Catane Pădureţi Argeş prima jum. II a

sec. XVIII
14 Chiojde<mca Chioj- Prahova 1792 II d I

deancn
38
3 4 s 6
··--------------
15 Ciobănoaia Lipia Buzău cca. 1700 II a
16 Cîmpulun- Mărgări· 1815 II c

geanca teşti Buzău
17 Cîndeşti· Cîndeşti- Dîmbo- 1804 III a 1

Deal Deal viţa
18 Cîndeşti Cîndeşti Dîmbo- 1804 III a 1

Vale Vale viţa
19 Cîrceşti Cuca Argeş 1826 II a
20 Cîrstieni Rîncăciov Argeş 1759 III a
21 Cîrtojanca Videle Teleor- început sec. III a

man XVIII
22 Coca Anti· Nicule şti Buzău încep. sec. II a

mire şti XIX
23 Copăceni Racoviţa Vîlcea 1805 II a
24 Cornăţelu Albeşti Olt 1806 II a
25 Coş oaia Coş oaia Teleor- 1828 II a

man
26 Cotmeana Fălfani Argeş Prima jum. III b

sec. XVIII
27 Cotmeniţa Bă bana Argeş 1828 II a
28 Dălhăuţi Faraoa· Vrancea 1810 IV c

nele
29 Drăceşti Scurtu Teleor- 1859 III h

Mare man
30 Drăganu- Drăganu Argeş 1785 III a 2

Olteni
39
------------
2 3 „ 6
---------- ----- -----
31 Driighiccşti c,1Jincşti Argeş Prima jum. II a
sec. XVIII
32 Drăguleşti Dănicei Vîlcea 1828 II a
33 Drăguţeşti Cot mea na Argeş 1814 II a
34 Dridu-Sna- Dridu Ilfov 1774-1782

gov
35 Enculeşti Valea Argeş III a 1

Mare-
Podgoria
36 Feţeni Goranu Vîlcea 1742 II g
37 Fîntînele Mărgări- Buzău 1777 II c 1

teşti
38 Frasin-Deal Cobia de Dîmbo- a doua jum. III a 1

(cart. Co- Sus viţa sec. XVIII
p!icei)
39 Frasin-Deal Cobia de Dîmbo- 1804 III a 1

(cart. Ser· Sus viţa
beşti)
40 Frasin-Vale Cobia de Dîmbo- 1746 III a 1

Sus viţa
41 Gagu Dascălu- Ilfov 1801 I f

Creaţă
42 Găneşti Retevo- Argeş 1834 I b

eşti
43 Găvanele Rîu Buzău 1803 II c 2
44 Gemenea- Gemenee Dimbo- 1814 III a 1

Brătuleşti viţa
45 Ghiobeşti Urşi Vîlcea 1805 II b
40
--------- · - - - - - - - - - - - - - -----
2 3 4 6
------- -------------------
46 Gîltofani Bălceşti Vîlcea a doua jurn. II a
sec. XVIII
47 Glîrnbocata· Glîrnbo- Argeş sfîrşit sec. IV a

Deal ca ta XVIII
48 Glîrnbocu Valea Ur· Argeş 1808 II g

sului
49 Gojgărei Topana Olt 1818 II a
50 Gornoeşti Costeşti Buzău încep, sec. II a

XIX
51 Gornet Sibiciu de Buzău cca. 1780 II d 1

Sus
52 Herăşti Grebănu Buzău 1822 I a
53 I băneşti Urluiasca Olt 1785 II a
54 loaniceşti Poenari Argeş 1849 II a
55 I vă neţu Brătileşti Buzău 1823 I e
56 Izvorul Vînătorii Ilfov a doua jurn. III a

Mici sec. XVIII
57 Jghiab (sch. Mînzăleşti Buzău 1828 IV b

Găvanu)
58 Jitia (sch. Jitia Vrancea 1781 III a 3

Poiana Mă·
rului I)
59 Jitia (sch. Jitia Vrancea 1812 IV b

Poiana Mă·
rului ID
60 Jupîneşti Coşeşti Argeş 1742 II d l
41
------
3 4 5 6
-------------------
61 Lipia Săpata de Argeş ante 1632 I h

Sus
62 Lunca Pri· Nehoiaşu Buzău 1835 I d

porului
63 Lunguleţu Lunguleţu Ilfov 1816 II a
64 Mărgăriteşti Mărgări- Buzău a doua jum. II c

te şti sec. XVIII
65 Merişani Merişani Teleor- 1809 II d 1

man
66 Mesteacăn Văleni· Dîmho- 1744 II a

Dîmb. viţa
67 Mirău Stoeneşti Ilfov I h
68 Mislea Cobia de Dîmbo- 1782 III a 1

Sus viţa
69 Mlăceni Perişani Vîlcea început sec. II a

XIX
70 Momaiu Măgura Olt cca. 1817 II a
71 Morăreşti Deduleşti Argeş 1832 II a

(Piscul Ca·
!ului)
72 Muşcel Valea Buzău 1666 I b

Muşcelu·
lui
73 Nehoiaşu Nehoiaşu ·Prahova încep. sec. I d

XVIII
74 Neţeşti Urşi Vîlcea 1824 II a
75 Nucet Chioj- Prahova 1774 II d

deanca
42
---·-----
2 3 4 5
92 Sălcuţa Sălcuţa Dîmbo- 1740 II d

viţa
93 Scăeni Riu Buzău 1831 I b
94 Scurteşti Şte1eştl Prahova 1783 II a
95 Scurtu-Slă· Scurtu Teleor- sec. XVII- II a

veşti Mare man XVIII
96 Sericu Blejeşti Teleor· 1813 II a

man
97 Sirbenii de Sirbcni Dîmbo· 1778 II a

Jos viţa
98 Spîneşti Videle Teleor· a doua jum. II d 1

man sec. XVII
99 Stăneşti Stoileşti Vîlcea sf. sec. XVIII II a

încep. sec.
XIX
100 Starchiojd I Starchiojd Prahova 1749 II d
101 Starchiojd II Starchiojd Prahova 1782 II d
102 Stejaru Neg oieşti Prahova 1834 II b
103 Ştefăneşti Leleasca Olt 1766-1771 II d
104 Tătuleşti Tătuleşti Olt cca. 1817 II a
105 Teleşti Costeşti Argeş 1773 II e
106 Tigoiu Coţatcu Buzău cca. 1750 I c
107 Tufeni-Vale Tufeni· Olt încep. sec. III a 1

Vale XIX
108 Udupu Tătilreştii Teleor· 1820 IV a

de Sus man
------- - - - - - - - - - - - - - ---- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -------------
4 5
--- - - - - - - - - - - - - - - - - - -----------
109 Ungureni Gherghiţa Prahova 1791 II a
110 Ungureni Măneşti Dîmbo- 1854 III a

viţa
111 Urleta Urleta Prahova 1798 II a
112 Valea Ca- Pădureni Buzău sf. sec. XVIII II a

prei
113 Valea Case· Valea Argeş sf. sec. XVIII llI a l

lor Mare
114 Valea Căti· Cătina Buzău încep. sec. II d 1

nei XVIII
115 Valea Cucii Cuca Argeş 1806 II a
116 Valea Fau- Muşeteşti Argeş 1727 li g

rului
117 Valea lui Pardoşi f\uzău II d 3

La lu
118 Valea Mare Valea Argeş 1809 II a

Mare
119 Valea Oriei Bucov Prahova cca. 1750 II d
120 Valea Plopu· Poseşti Prahova 1778 I b

lui
121 Valea Sche· Dănicei Vîlcea 1767 II a

iului
122 Valea Şchio- Pardoşi Buzău 1831 II a

pului
123 Valea Seman Urlaţi Prahova 1753 II g
124 Văvălucile Rîu Buzău 1832 II a
45
USTA ILUSTRAŢIILOR
Biserica din Drăguleşti, cu anexele

2 Biserica din Neţeşti, cu clopotniţa şi grup de troiţe
3 Biserica din Valea Scheiului. Vedere.
4 Biserica din Valea Cucii. Pridvorul.
5 Biserica din Ştefăneşti (corn. Leleasca). Console în cap de cal la colţul pri<l-
vorului.
6 Biserica din Morăreşti-Piscul Calului. Detaliu de pridvor.
7 Biserica din Morăreşti-Piscul Calului: a) Consolă exterioară în cap de cal
b) Consolă interioară în cap de cal.
8 Biserica din Drăguţeşti, Detaliu din ancadramentul uşii, cu pisania.
9 Biserica din Gîltofani, cu pridvorul de zid, adăugat de familia Bălcescu.
IO Biserica din Vitomireşti. Detaliu al faţadei nord.
li Biserica din Bascov. Cele trei ferestre de pe latura sud.
l2 Biserica din Drăganu-Olteni. Vedere dinspre sud-vest.
13 Biserica din Jupîneşti: a) Detaliu de fereastră şi brîu b) Extremitatea
brîului, cu motiv sculptat în cap de şarpe.
14 Biserica din Morăreşti-Piscul Calului. Uşa de intrare şi brîul.
15 Biserica din Feţeni. Pronaosul poligonal şi uşa de intrare.
16 Biserica din Gojgărei: a) Stîlpii pridvorului b) Detaliu al brîului.
17 Biserica din J upîneşti. Pridvorul.
18 Biserica din Cîrstieni. Vedere.
19 Biserica din Cîndeşti-Vale. (Vedere din timpul restaurării).
20 Biserica din Cîndeşti-Vale. Detaliu din pridvor.
21 Biserica din Mislea. Vedere generală.
22 Casa Aurelian Dumitrescu din Aninoşani (Corn. Cîndeşti-Vale). Prispa, <letaliu.
23 Biserica din Cîndeşti· Vale: fereastra de la altar.
24 Biserica din Cîndeşti-Vale. Detaliu din ancadramentul uşii cu un fragment
din pictura pridvorului (Raiul).
f 25 Biserica din Muşcel: a) Vedere dinspre S. V. b) Colţul S.V. cu console
treptate, cuie de lemn şi o porţiune din uşa astupată de pe latura sud.
1- 26 Biserica fostei mănăstiri Găvanele, cu clopotniţa.
27 Biserica din Bujoreni a) Pisania b) \'.edere.
28 Biserica din Vidra. Vedere.
29 Biserica din Poiana. Latura sudică.
30 Biserici din cîmpia Munteniei. Detalii: a) Salcia b) Bute~ti c) Zlata <l) Dri<lu-
Snagov.
3I Biserica din Drăceşti. Pridvorul.
47
')
.)~ Biserica
din Valea Oriei.
" 33
34
„veche" a fostei mănăstiri Poiana Mărului.
Biserica
Biserica
din Gornet.
35 Biserica
„veche" din Starchiojd. Pomelnic din 1750.
36 din Frasin-Deal, Şerbeşti. Vedere dinspre nord.
Biserica
37 Icoană (Răstignirea) şi fragment din ancadramentul uşii din biserica din
Ioaniceşti sec. XIX).
38 Icoană (Răpirea în rai a sfîntului Ilie) din biserica din Valea Scheiului
sec. XIX).
39 Icoana Adormirii Maicii Domnului din biserica din Bujoreni.
'I' 40 Icoană (Pantocratorul) din biserica din Nehoiaşu (sec. XVIII).
Biserica din Drăguleşti, cu anexele
2 Biserica din Ncţe~ti, cu clopotniţa şi grup de troiţe
3 Biserica din Valea Scheiului. Vedere.
4 Biserica din Valea Cucii. Pridvorul.
6
5 Biserica din Ştefăneşti (corn. Leleasca). Console în cap de cal la co lţul prid-
vorului.
6 Biserica din Morăreşti - Piscul Calului. Detaliu de pridvor.
1
7a
7 Biserica din Morăreşti-Pisc ul Calului: a) Conso l ă exterioară în cap de ca l

b) Consolă interioară în cap de cal.
8 Biserica din Drăguţeşti. Detaliu din ancadrame ntul u ş ii, cu pisania. -
7b
+-- 9 Biserica din Gîltofani, cu pridvorul de zid, adău ga t de fam ilia Bălces c u .
IO Biserica din Vitomireşti. Detaliu al faţadei nord.
13a
!l e
11 Biserica din Bascov. Cele

trei ferestre de pe latura
sud.
12 Biserica din Drăganu- Olteni.

Vedere dinspre sud-vest.
13 Biserica din Jupîne şt i:

a) Detaliu de fereastră ş i
brîu
b) Extremitatea brîului, cu
motiv se u I pta r în cap de
şa rp e.
14
13b
15
14 Biserica din Moră reşti -Piscul Calului. U ş a de intrare şi b rîul.
15 Biserica din Feteni. Pro naosul p oligon al şi u şa de intrare.
16 Biserica din Gojgărei:
a) Stîlpii pridvorului
b) Deta liu al brîului.
17 Biserica din Jupîne şti.

Pridvorul. --+
16a
16b
18 Biserica din Cîrstieni. Vedere.
19 13iserica din Cîndeşti-Vale. (Vedere din timpul re sta urării). --+
18
19
20
22
20 Biserica din Cîndeşti-Vale. Detaliu din pridvor.
21 Biserica din Mislea. Vedere ge nerală.
22 Casa Aurelian Dumitrescu din Aninoşani (Com. Cîndeşti-Vale). Prispa

detaliu.
23
23 Biserica din Cîndeşti-Vale: fereastra de la altar.
24 Biserica din Cîndeşti-Vale. Detaliu din ancadramentul u ş ii c u un fragment

din · pictura· pridvorului (Raiul). ~
Biserica din Muşcel: a) Vedere dinspre S. V. b) Colţul S. V. cu console
treptate, cuie de lemn şi o porţiune din uşa astupată de pe latura sud.
26 Biserica fostei mănăstiri Găvanele, cu clopotniţa.
25b
27a
27b
27 Biserica din Bujoreni a) Pisania b) Vedere.
28 Biserica din Vidra. Vedere.
28
r,,"-t ,,-("" I '
•J
~~
•• <
30b
29 Biserica din Po iana. Latura sudică.
30 Biserici din cî mpia Munte niei. Detalii: a) Salcia b) Bute ş ti c) Zlata

d) Dridu -S nagov .
3 1 Biserica din Drăceşti. Prid vorul. --+
30 c
' l
'
' i
f
32 Biserica din Valea Orlei.
33 Biserica „veche" a fostei mănăstiri Poiana Mărului.
32
,.
34
34 Biserica din Gamet.
35 Biserica „veche" din Starchiojd. Pomelnic din 1750.
36 Biserica din Frasin-Deal, Şerbeşti. Vedere dinspre nord.
35
3 7 Icoană (Răstignirea ş i fragment din ancadramentul uşii din biserica din
Ioanice şti sec. XIX).
38 Icoană (Răpirea în rai a sfîntului Ilie) din biserica din Valea Scheiului
sec. XIX).
39 Icoana A dormirii Maicii Domnului din biserica din Bujoreni.
40 Tcoană (Pantocratorul) din biserica din Nehoiaşu (sec. XVIII).
37
I o
COTEŞ TI
f014H4 ~ilfUL Ul
Ct~PUlUN
e
• 6QMQ[Şf/
VA L( A Iffl'.AN
tt'.IZIL
VA! fA f!~Ul • ©
• ~PLOI EŞTI
S T(JAKU
.
GA GU
@)
R.4SVANI
COţOAIA
• 8Ult[!J
•
•su1cu
o. ®V!Oflf
SPIN!Sll
@ P(TtU tH(!
.
/JKACĂ NESTI · .
VlA~CA°
SA LCII AlEAANIJRIA
•
l(A TA
Aria de răspîndire a bisericilor de lemn din Muntenia.
BIBLIOGRAFIE
a. Material ar hi vist ic, statistic şi bibliografic

Academia Republicii Socialiste România, doc CXXVII/86 (1689).
Arh. Stat. - Buc„ Ms. 738 (f. d„ cca. 1800).
Catagrafia EpiscojJiei Argeşului în 1808, publicată de Şt. Berechet în „Biserica
Ortodoxă Română", 1922.
Catagrafia bisericilor e/wrhici Ungra-Vlahi ei din 181 O, Acad. R.S.R„ doc. CMXVII
(publicat parţial) şi CMXXII.
Catagrafia e/Jarhiei Argeş la 1824, publicată de I. Ionaşcu, Buc„ 1942.
Nicolaiasa Gh„ Cercetări de i~1·oare istorice în trecut, în „Revista Arhivelor"
1924 (doc. din 1832).
Anuarul Casei Bisericii, Buc. 1909-
Stoicescu N„ Bibliografia monumentelor feudale din Ţara Româneasca, in „Mitro-
polia Olteniei", 1964 - 1965.
b. Lucrări cu caracter general
Florescu FI. Bobu, Ornamentica /Jopulară româneascâ în lemn, în „Studii şi cer-
cetări de istoria artei" (SCIA), nr. 1-2.1956.
Ionescu Grigore, Arhitectura populară româneascâ, Buc„ 1957.
Petrescu P. şi Stahl P. H„ Decorul în arhitectura /Jopularâ românească, în SCIA,
1-2/1960.
Vătăşianu Virgil, Contribuţii la studiul tipologiei bisericilor de lemn din Ţârile
Române, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj", III, 1960.
c. Lucrări cu caracter regional

Brătulescu Victor,lvleşteri zugra1·i, constructori şi ctitori de pe Vedea şi Cotmeana,
re~· Argeş, în „Glasul Bisericii", ! 962.
Constantinescu N A_, Biserici şi mănăstiri din jud Buzâu, în „Buletinul Comisi-
unii Monumentelor Istorice", 1924
Creţeanu Radu, Bisericile de lemn din regiunea Bucureşti, in „Glasul Bisericii",
nr 1-2/1964
Dejan Const., pr., Ctitorii ţărăneşti şi meşteri de biserici ţdrani în citet•a sate
argeşene (lucrare în manuscris)
Ionaşcu I., Biserici, chi/mri şi documente din Olt, Buc.
Stănculescu FI., Gheorghiu i\d., Petrescu P„ Stahl P„ Arhitect11ra /JOjmlard
românească, regi "nea Piteşti, Buc., 1958.
d. Lucrări cu caracter special

Direcţia Monumentelor Istorice a C.S.C.A.S„ Fond Inventariere I 964--- 1966.
Studii de biserici, monografii de sate, însemnări, în „Biserica Ortodoxă Ro-
mână", „Buletinul Comisiunii Monumentelor Isrnrice", etc.
CUPRINS
ELEMENTE CARACTERISTICE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
Număr şi modul de răspîndire. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
Ctitori, meşteri, vechime . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
Tipologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Pridvorul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
Elemente de elevaţie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
Tehnica construcţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
Elemente decorative . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
PREZENT ARE PE ZONE GEOGRAFICE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
Zona dealurilor înalte de la răsărit de Olt. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
Zona de dealuri mijlocii Piteşti-Costeşti. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
Zona Găeşti - Valea mijlocie a Dîmboviţei.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
Zona deluroasă Vălenii de Munte - Urlaţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Bazinul superior al Buzăului şi al Rîmnicului. . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
Cîmpia munteană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
TABEL-INDICE AL BISERICILOR DE LEMN DIN MUNTENIA.... 38
LISTA ILUSTRAŢIILOR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
BIBLIOGRAFIE 86
Redactor responsabil: VICTOR ADRIAN
Tehnoredactor : VALERIA CHIŞ
D"llt la cules 09.08.1967. Bun de ti~ar 15.03.1968. ApJrut 1968.
TiTaj 2500+ 140 ex. broşate. Hîrcie tipaT înalt cip. A. de 80 g/m:•.
Ft. 16/610X860. Coli ed. 5.62. Coli de tipar 3. Comanda 3442.
Plan,« tip 19 A. nr. 11593. C. Z. pentru bibliotecile mari 7. C. Z.
pentru bibliotecile mici 7.728.8.
Întreprinderea Poligrafică Sibiu, str. N. Bălcescu 17. Republica
Socialistă România. Comanda nr. 187.
A
,'V\ L h!
A
I DI A ' E
/ V \.
Lei 9

Bisericile-de-lemn-ale-Munteniei - PM 1967

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bisericile-de-lemn-ale-Munteniei - PM 1967

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

RADU CREŢEANU

Pe copeită: Biserica din Morăreşti-Piscul Calului

Număr şi modul de răspîndire

Cît priveşte numr1rul lor, el este încă destul <le însemnat. Au

Este cunoscut faptul că, de obicei, bisericile de lemn nu au acea

izolate, asupra drora n1m reveni, se întîlnesc ş1 111 jumătatea Llc

În materie de elevaţie, exceptînd partea de est supusă influ-

Tehnica constructiei este aceea folosită în general la bisericile

Elementele decorative în relief prezintă, la bisericile de lemn Jin

Zona dealurilor înalte de la răsărit de Olt

Zona de dealuri mijlocii Piteşti-Costeşti

Zona Găeşti-Valea mijlocie a Dîmboviţei

Atît din punct de vedere tipologic cît şi prin structura şi ele-

Zona deluroasă Vălenii de Munte-Urlaţi

Microregiunea străbătută de apele Teleajenului şi Cricovului

Biserica „veche" din Starchiojd. Chipul bisericii de pe tabloul

Despre partea de răsărit a regiunii colinare muntene - care include

S-a arătat în partea introductivă a lucrării cît de numeroase au

În mai multe rînduri, în această lucrare, s-au relevat remanierile

1 Adămeşti Nanov Teleor- 1830 II a

2 Albeni Scurtu Teleor- 1805 III a 1

3 Al. Odo- Buda Buzău 1824 I d

4 Alunişu de Olt 1812 li a

5 Bălănoaia Cetatea Ilfov 1845 I d

6 Bărbălani Lăunele Vîlcea cca 1790 II a

7 Bascov Bascov Argeş prima jum. II g

8 Bozioru Rîu Buzău 1793 I c

9 Buda-Cră- Cislău Buzău 1793 II a

IO Bujoreni Bujoreni Teleor- 1711 I a

11 Buteşti Siliştea Teleor- 1799 II a

12 Butimanu Butimanu Ilfov a doua jum. II a

13 Catane Pădureţi Argeş prima jum. II a

14 Chiojde<mca Chioj- Prahova 1792 II d I

15 Ciobănoaia Lipia Buzău cca. 1700 II a

16 Cîmpulun- Mărgări· 1815 II c

17 Cîndeşti· Cîndeşti- Dîmbo- 1804 III a 1

18 Cîndeşti Cîndeşti Dîmbo- 1804 III a 1

19 Cîrceşti Cuca Argeş 1826 II a

20 Cîrstieni Rîncăciov Argeş 1759 III a

21 Cîrtojanca Videle Teleor- început sec. III a

22 Coca Anti· Nicule şti Buzău încep. sec. II a

23 Copăceni Racoviţa Vîlcea 1805 II a

24 Cornăţelu Albeşti Olt 1806 II a

25 Coş oaia Coş oaia Teleor- 1828 II a

26 Cotmeana Fălfani Argeş Prima jum. III b

28 Dălhăuţi Faraoa· Vrancea 1810 IV c

29 Drăceşti Scurtu Teleor- 1859 III h

30 Drăganu- Drăganu Argeş 1785 III a 2

32 Drăguleşti Dănicei Vîlcea 1828 II a

33 Drăguţeşti Cot mea na Argeş 1814 II a

34 Dridu-Sna- Dridu Ilfov 1774-1782

35 Enculeşti Valea Argeş III a 1

36 Feţeni Goranu Vîlcea 1742 II g

37 Fîntînele Mărgări- Buzău 1777 II c 1

38 Frasin-Deal Cobia de Dîmbo- a doua jum. III a 1

39 Frasin-Deal Cobia de Dîmbo- 1804 III a 1

40 Frasin-Vale Cobia de Dîmbo- 1746 III a 1

41 Gagu Dascălu- Ilfov 1801 I f

42 Găneşti Retevo- Argeş 1834 I b

43 Găvanele Rîu Buzău 1803 II c 2

44 Gemenea- Gemenee Dimbo- 1814 III a 1

45 Ghiobeşti Urşi Vîlcea 1805 II b

47 Glîrnbocata· Glîrnbo- Argeş sfîrşit sec. IV a