Sunteți pe pagina 1din 1

1

https://erdelyikronika.net/2020/09/15/edictul-de-toleranta-al-lui-iosif-al-ii-lea/

Bartha Zoltán - Edictul de toleranță al lui Iosif al II-lea

Edictum Tolerantiae, emis la 8 noiembrie 1781, a deschis un nou capitol în istoria


confesională a Transilvaniei. Reînnoirea religioasă ce se manifestă după această dată a avut
un impact asupra tuturor cultelor religioase din provincie. Pe lângă construirea de noi biserici
și școli, sau renovarea celor deja existente, reorganizarea structurilor bisericești a primit un
nou avânt, acesta constând, desigur, și în convertiri sau creare de noi eparhii.

Însă, acest proces a reprezentat pentru Biserica Catolică o pierdere foarte serioasă. În
trecut, Curtea de la Viena a făcut tot posibilul pentru întărirea catolicismului în Transilvania
și pentru redobândirea pozițiilor pierdute odinioară. Acest scop a servit și la atragerea în
sânul Bisericii Catolice și a românilor ortodocși din Imperiu. Dar Biserica Greco-Catolică
astfel creată a fost supusă tot timpul pericolului nesupunerii religioase. În special în
Maramureș și în Munții Apuseni, populația a rămas în continuare fidelă credinței ortodoxe;
în plus, de peste Carpați soseau în permanență călugări cu scopul de a reconverti la
ortodoxism românitatea transilvană. Fiindcă românii din Imperiu nu și-au dobândit
privilegiile politice și sociale dorite, cu ajutorul cărora și ei ar fi intrat în rândul națiunilor
privilegiate din Transilvania, nici după semnarea înțelegerii, ei au devenit tot mai reticenți
față de confesiunea catolică. Omul simplu de la țară abia dacă sesiza vreo diferență între
ritualurile vechiului și noului cult astfel că, în momentul în care Iosif al II-lea a emis edictul
de toleranță, comunități întregi decid să părăsească cultul greco-catolic și să se întoarcă la cel
ortodox.

Această reîntoarcere la cultul ortodox a constituit momentul care a făcut ca Iosif al II-
lea să conștientizeze că în Transilvania lucrurile au luat o turnură nedorită pentru Viena și
Biserica Catolică. Planul său inițial a fost să spargă stăpânirea absolută a Bisericii Catolice și
să stopeze abuzurile și prigonirile. Însă totul a dus la un atac puternic a non-catolicilor
împotriva Bisericii. Abolirea pedepselor pentru apostazie (13 ianuarie 1782) a stârnit o
reîntoarcere masivă la cultul ortodox. Situație asemănătoare se înregistra și în cazul cultelor
calvin-reformat și unitarian.

S-ar putea să vă placă și