Mănăstirea

Miclăușeni
 Mănăstirea Miclăușeni

Informații generale
Confesiune ortodoxă
Hram Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
(8 noiembrie)
Tip maici
Țara România
Localitate Miclăușeni, județul Iași, 65 km de
Iași
comună Butea
Ctitor familia boierească Sturdza
Istoric
Sfințire 1787; refăcută în 1821-1823
Localizare
Monument istoric
Clasificare
Cod LMI IS-II-a-B-04199
Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
p?title=M%C4%83n%C4%83stirea_Micl%C4%83u%C8%9
9eni&action=edit&section=0)
 

Mănăstirea Miclăușeni este o mănăstire

de călugărițe amplasată în satul
Miclăușeni din județul Iași. La mănăstire
se poate ajunge pe drumul de la Iași spre
Roman (DN 28); imediat după intersecția
de pe partea stângă spre satul Butea, se
face încă o dată la stânga prin pădure pe
drumul spre Castelul Sturdza.

Mănăstirea Miclăușeni a fost inclusă pe

Lista monumentelor istorice din județul
Iași din anul 2015, la numărul 1439,
având codul IS-II-a-B-04199 și fiind
formată din 3 obiective:[1]
 Biserica "Sf. Voievozi", "Buna Vestire" -
datând din 1787 și având codul IS-II-m-
B-04199.01
Castelul Sturza - datând din secolul al
XVII-lea, reclădit în 1752 și în secolul al
XIX-lea și având codul IS-II-m-B-
04199.02
Parcul - datând din secolul al XIX-lea și
având codul IS-II-m-B-04199.03.

Istoric

Prima biserică

În anul 1752, vornicul Ioan Sturdza (1710-

1792) a ridicat aici un conac boieresc cu
demisol și parter și care avea formă de
cruce.[2] În 1782, el a construit o biserică
de lemn cu hramurile "Sf. Voievozi" și
"Buna Vestire" pentru a servi ca paraclis
al curții boierești.

Pe pereții vechii biserici construite de vel-

vornicul Ioan Sturza s-a aflat următoarea
pisanie în limba română cu caractere
chirilice: "Această sfăntă beserică întru
care se prăznuește seborul sfinților celor
fără de trup îngeri Mihail și Gavriil care din
temelie sau ziditu de dumnealui Ioan
Sturze vel-vornic fiul Sandului Sturze vel-
logofătu la leat 1782". În prezent, vechea
pisanie se află încastrata în zid într-o
încăpere de la parterul aripii de est a
Castelului Sturdza.
Biserica actuală

Pisania bisericii.

În perioada 1821-1823 marele logofăt

Dimitrie Sturdza (1756-1846), fiul lui Ioan
Sturdza, și soția sa Elenco, au reconstruit
biserica de curte în stil neoclasic, așa
cum poate fi văzută astăzi. El a înzestrat-
o cu o frumoasă catapeteasmă în stil
baroc și cu numeroase obiecte de cult
valoroase.
Biserica a fost sfințită la data de 5
ianuarie 1823 de mitropolitul Veniamin
Costachi, împreună cu episcopul Meletie
Lefter al Romanului. În stânga intrării se
află o pisanie în limba română cu
caractere chirilice, având următorul text:
„Cu agiutoriul Presfintei Troiță a
Dumnezeului nostru sau rădicat din
temelie acestu sfăntŭ lăcașŭ întru carele
se prăznuește Buna Vestire a Maicei
D(o)mnului și săborul maimarilor voevozi
Mihail și Gavreil de robii lui D(u)mnezeu
Dimitri Sturza biv vel logofet fiulŭ lui Ionŭ
Sturza biv vel logofet și de soție sa Elenco
feica lui Feodor Balșŭ vel vornec spre
vecinica lor pomenire. Întru înnoire
d(o)mniei Moldaviei pren mărie(a) sa Ioan
Sandu Sturza B B [voievod] Moldavei la
anŭ 1823 avgostŭ”.

În anii următori, biserica a fost înzestrată

cu obiecte de cult valoroase precum:

Icoana Maicii Domnului - dăruită

bisericii de către soborul Mănăstirii
Neamț în data de 8 septembrie 1824,
prin mijlocirea mitropolitului Veniamin
Costachi. Aceasta este considerată a fi
una din cele patru icoane împărătești
ale paraclisului Cetății Neamțului, de
pe vremea voievodului Ștefan cel
Mare.
o cruce din argint, lucrată în filigran -
dăruită bisericii de către vornicul Alecu
Sturza-Miclăușanu și soția sa
Ecaterina în anul 1841 și aflată în
naosul bisericii. Aici sunt păstrate
fragmente din moaștele a 14 sfinți (Sf.
Ap. Andrei, Sf. Ap. Iacob cel Mic, ruda
Domnului, Sf. Ap. Întâiul Mucenic și
Arhidiacon Ștefan, Sf. Mari Mucenici
Dimitrie, Gheorghe, Pantelimon și
Iacob Persul, Sf. Mucenici Mina,
Elefterie, Trifon și Haralambie, Sf.
Mucenițe Varvara, Marina și
Parascheva), precum și câteva așchii
din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost
răstignit Mântuitorul Hristos. La 30
noiembrie 2002 patriarhul ecumenic
Bartolomeu I al Constantinopolului a
 donat mănăstirii o părticică din
moaștele Sf. Apostol Vartolomeu.

Fiul lui Dimitrie, vornicul Alecu Sturdza-

Miclăușanu, care îmbrățișase ideile
revoluționarilor de la 1848, a murit de
holeră în anul 1848, existând suspiciuni
că ar fi fost otrăvit din ordinul
domnitorului.[2] A fost înmormântat în
partea de nord a pronaosului bisericii
conacului, pe mormânt aflându-se un
portret al vornicului și un epitaf scris de
Costache Negruzzi și înscris cu caractere
chirilice.
Epitaful scris de Costache Negruzzi.

„Nemernice străine, dacă cumva vei trece

Pe lâng-această mută și tristă peatră răce

Oprește-te și pleacă privirea spre pământ;

Căci într-acest mult jalnic, întunecos

mormânt,

Cununa României, de moarte secerată,

E pentru vecinicie aice îngropată!

Patriotism, blândeță, amor religios,

Tot ce în lumea asta e mare și frumos,

Cu Alexandru Sturza în groapă stau

închise...

Așa ne arată Domnul că toate-s numai

vise;

C-un om nu ia cu sine, când se priface-n

lut,

Decât recunoștința binelui ce au făcut.

Ferice însă acela ce las o mângăiere

În inimi sfâșiete de jale și durere;

Un nume scump și dulce vrednicii lui soții,

Și pilde de virtute iubiților săi fii!”[3]

Reparații

Pisania în limba latină.

În anul 1904, biserica a fost restaurată

fără a i se schimba aspectul exterior. În
dreapta intrării a fost amplasată o
pisanie în limba latină, având următorul
text: "TRIUM FRATRUM
MICLAUSENENSIUM DEMETRII
MATTHAEI Minor natus Georgius cum
consorte sua Maria, hanc Ecclesiam
consolidare ac restaurare adjuvarunt,
Consiliis, laboribus ac disciplina auxilio
ferente. Architecta Mediolanense Herc.
Peruchetti. A.D. MDCCCCIV." Traducerea
în limba română este următoarea: "Cei
trei frați din Miclăușeni Dimitrie, Matei,
mai micul George cu consoarta sa, Maria,
au ajutat la consolidarea și restaurarea
acestei biserici, contribuind cu sfaturi,
forță de muncă și cunoștințe. Arhitectul
milanez Herc. Peruchetti. Anul Domnului
1904".

Ca urmare a desfășurării primului război

mondial, la 10 noiembrie 1917, Maria C.
Sturza a ridicat bunurile bisericești și le-a
dus la palat, fiind restituite bisericii abia
în 1931.

În anul 1944, din cauza apropierii

frontului, palatul a fost părăsit de
Ecaterina Cantacuzino (1873-1953), fiica
lui Gheorghe și a Mariei Sturdza, care a
luat cu ea odoarele bisericii construite de
marele logofăt Dimitrie Sturza la 1823.[4]
Ea a refuzat inițial să evacueze biblioteca
de mare valoare pe care o adăpostea
castelul, predând ulterior Episcopiei
Romanului două inventare ale bibliotecii
și apoii donându-le.

Înființarea mănăstirii

Rămasă văduvă și neavând copii,

Ecaterina Cantacuzino s-a călugărit spre
sfârșitul vieții sub numele de maica
Macrina. La data de 21 aprilie 1947, ea a
donat Episcopiei Romanului Castelul
Miclăușeni, plus parcul de 30 hectare de
pădure care-l înconjoara, biserica ctitorită
de părinții săi (Gheorghe Sturdza și Maria
Sturdza, fiica lui Ion Ghica) și toate
dependințele, cu scopul de a fi
amenajată aici o mănăstire de maici.
La data de 1 mai 1953, autoritățile
comuniste au desființat așezarea
monastică, iar maicile au fost mutate la
Schitul Cozancea din județul Botoșani,
domeniul intrând în proprietatea statului.
Biserica castelului a fost transformată în
biserică parohială.

În perioada regimului comunist, la

această biserică a slujit preotul Nicanor
Racu (1897-1982), nașul de călugărie al
maicii Macrina. Ecaterina Cantacuzino a
murit la Schitul Cozancea în 1953, iar
osemintele ei au fost aduse în 1970 de
preotul Nicanor Racu pentru a fi
înmormântate în cimitirul familiei Sturdza
de lângă biserică din Miclăușeni.[4]
Reînființarea mănăstirii

În anul 1994, la inițiativa mitropolitului

Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei,
actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe
Române, Mănăstirea Miclăușeni este
reînființată.

În cadrul mănăstirii funcționează Centrul

social-cultural „Sf. Ilie" având rol de
centru social de sfârșit de săptămână
pentru bătrâni din Arhiepiscopia Iașilor,
loc de cazare pentru pelerini și loc de
desfășurare de activități culturale
multiple.

Astăzi, viețuiesc aici 35 de călugărițe. În

afara programului liturgic, maicile își
desfășoară activitatea în diferite ateliere:
de pictură a icoanelor, de încondeiere a
ouălor, de croitorie și broderie.

Intrarea Castelului Sturdza

în proprietatea Mitropoliei
Moldovei și Bucovinei
În anul 2001, Castelul Sturdza a fost
retrocedat Mitropoliei Moldovei și
Bucovinei.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1170 din 2

octombrie 2003 s-a stabilit, printre altele,
realizarea unor reparații de urgență la
Castelul Sturdza (satul Miclăușeni,
județul Iași) și a unor lucrări de
peisagistică în zonele adiacente. În anul
2004, obținând o finanțare de la Banca
Mondială, în valoare de aproximativ 2,4
milioane de lei (adică 685.700 euro),
Mitropolia Moldovei și Bucovinei a
început restaurarea castelului și a
dependințelor.[5]

S-au efectuat lucrări de consolidare și

restaurare a clădirii și dependințelor,
urmând să se mai execute lucrări
generate de infiltrarea apei subterane,
finalizarea zugrăvelilor interioare și
exterioare, respectiv restaurarea picturii.

În prezent, lucrările de restaurare au fost

finalizate în totalitate. Mitropolia
Moldovei intenționează să organizeze
aici un complex muzeistic și un centru de
conferințe, celelalte clădiri urmând să
adăpostească un centru de zi pentru
persoane vârstnice și un centru de
pelerinaj. Una dintre clădiri a devenit deja
atelier de pictură, atunci realizându-se
icoane și ouă încondeiate.[6]

Cimitirul mănăstirii
Lângă peretele nordic al bisericii se află
cimitirul familiei Sturdza. Aici sunt
înmormântați următorii:

Elena Sturdza (1796-1867), fiica

marelui logofăt Iordache Cantacuzino
și a soției sale, Ana Ventura, și soția
marelui logofăt Constantin Sturdza. Pe
crucea sa funerară este următoarea
inscripție: "Aice și-au ales loc de odihnă
Elena Sturdza n. Cantacuzino,
repausată la 15 sept. 1867. Nepoții și
nepotele deplând perderea ei. Multe
sunt durerile drepților, dzilele plângerei
tale vor fi sfârșite, căci însuși Domnul
noostru Isus Christos și Dumnedzeu
Tatăl Nostru carele ne-au iubit pre noi,
ne-au dat mângâerea vecinică și
nădejdea bună prin har.".
Ecaterina Sturdza (1811-1865), fiica
marelui logofăt Constantin Sturdza și a
soției sale, Maria Ghica-Comănești. S-a
căsătorit în 1831 cu vărul de-al doilea
al tatălui ei, marele vornic Alecu
Sturdza-Miclăușeni (1803-1848), cu
care a avut copii: Dimitrie (1833-1914),
Elena Suțu (1834-1910), Zoe Balș
(1837-1866), Matei (1839-1870),
Gheorghe (1841-1909) și Ruxandra
Balș (1842-1878). Pe placa sa funerară
este următoarea inscripție: "Sub
această peatră zace Ecaterina Sturza
nascută Sturza, soția vornicului
Alesandru Sturza, născută în VI august
MDCCCXI, răposată în XI fevruarie
MDCCCLXV. Fiică supusă, soră
iubitoare, soție credincioasă, maică
duioasă, femeie virtuoasă, neabătută
din calea adeverului și a datoriei, umilită
înaintea lui Dumnezeu. Viația mea este
în Iisus Christos. O plâng fii, fiicele și
ginerii: Dimitrie, Mateiu și Georgie
Sturza, Elena Suzu, Zoi și Rucsandra
Balș, Georgie Suzu, Dimitrie și
Alesandru Balș".
Elena (Elenca) G. Sutzu (1834-1910),
fiica vornicului Alecu Sturdza-
Miclăușanu și a soției sale, Ecaterina.
S-a căsătorit la 5 noiembrie 1854 cu
ofițerul Vasile Beldiman (1831-1871) și
apoi, la 10 ianuarie 1861, cu vornicul
George (Iorgu) Sutzu (1816-1875), fiul
lui Mihail Suțu al II-lea, fost domnitor al
Moldovei (1819-1821). Pe placa sa
funerară este următoarea inscripție:
"Elena G. Sutzu născută Sturdza 1834-
1910 Sufletul meu în mînele tale
Doamne! Priimește pe roaba ta întru
bunătatea ta!".
George (Iorgu) Sutzu (1816-1875), fiul
lui Mihail Suțu al II-lea, fost domnitor al
Moldovei (1819-1821), și al Roxanei
Caradja. A fost căsătorit de două ori:
mai întâi cu Sofia Moruzi (1829-1849)
și apoi, la 10 ianuarie 1861, cu Elena
(Elenca) Sturdza (1834-1910). Cu
prima soție nu a avut copii, iar cu cea
de-a doua a avut patru: George (1862-
1935), Elena căs. Fotino (1863-1921),
Maria (1865-1944) și Margareta căs.
Holban (1865-1921). A îndeplinit
rangul de vornic. Pe placa sa funerară
este următoarea inscripție: "Aci se
odihnește George Mihail Soutzo, născut
în 12 aprilie 1816, reposat în 26
Septemvrie 1875. Fericiți de pe acum
acei ce mor în Domnul. Așa zice Duhul!
Aici se odihnesc de ostenelile lor, și
faptele lor îi vor urma. Îl plâng: Elena,
Georgie, Elena, Maria, Margareta Sutzo."
Sub inscripție se află un blazon.
Zoe Balș (1837-1866), fiica vornicului
Alecu Sturdza-Miclăușanu și a soției
sale, Ecaterina, și soția lui Dimitrie
Balș-Dumbrăveni (1836-1909), fiul
căminarului Constantin Balș. Pe placa
sa funerară este următoarea inscripție:
"Sub această peatră zace Zoi Balș
nascută Sturza, fiica vornicului
Alesandru Sturza și a Caterinei Sturza,
soția domnului Dimitrie Balș, născută în
XII noemvrie MDCCCXXXVII, răposată
în VII decemvrie MDCCCLXVI. Plină de
iubire, de credință și de virtute, modelul
umilinței și a virtuții creștinești. Iar eu
întru dreptate mă voiu arăta Feții Tale.
Sătura-mă-voiu cînd mi se va arăta
Mărirea Ta. O plîng Dimitrie și Zoi
Sturza, Elena și Georgie Suzu, Mateiu și
Georgie Sturza, Rocsandra și Alesandru
Balș".
Matei Sturdza (1839-1870), fiul
vornicului Alecu Sturdza-Miclăușanu și
a soției sale, Ecaterina. A îndeplinit
funcția de prefect și a murit la Napoli.
Pe placa sa funerară este următoarea
inscripție: "Aici se odihnește Mateiu
Alesandru Sturdza, născut la 14
Decemvrie 1839, reposat la 16 martie
1870. (...) Deschideți mie porțile
dreptății, intrând întrînsele voiu lăuda pe
Domnul. Aceasta este poarta Domnului;
drepții vor intra într însa. Psalm CXII.
19. Îl plîng Dimitrie Alesandru și Zoi
Sturdza, Georgie și Elena Suzu,
Alesandru și Rucsandra Balș, Georgie și
Maria Sturdza, Dimitrie Constantin și
Elisa Sturdza."
Gheorghe Sturdza (1841-1909), fiul
vornicului Alecu Sturdza-Miclăușanu și
a soției sale, Ecaterina. S-a căsătorit la
27 februarie 1869 cu Maria Ghica
(1852-1937), fiica omului politic Ion
Ghica, și au avut o fiică, Ecaterina
(1873-1953). A îndeplinit rangul de
vornic. Pe placa sa funerară este
următoarea inscripție: "Aici se
odihnește Gheorghe A. Sturza, născut la
1 Fevruarie 1841, reposat la 23 iunie
1909. Nu avem aci cetate stătătore, ci
pre cea ce va să fie căutăm. Epis. evrei
C. XIII, 14. Invetați-ve de la mine că sunt
blând și smerit la inimă și veți afla
odihna sufletelor vostre. Matei Cap. IX,
29. Voi merge să gătesc voue loc și
earăși voi veni, și ve voi lua la mine că
unde sunt eu și voi să fiți. Evang. Ioan,
XIV, 3. Iubit-ai pre Dumnezeu și
poruncile sale ai păzit, blând ai fost și
smerit la inimă, odihna ta e ușoră și
deșteptarea ta luminosă." Sub inscripție
se află un blazon. Pe crucea sa
funerară sunt următoarele inscripții:
"Resurectio et vitae sum qui credit in
me etiam si mortuus fuerit vivet. St.
Ioan XI. 25" și "Îl plîng soția sa Maria,
Ecaterina, Șerban și Matei."
Ecaterina Cantacuzino (1873-
1953), fiica lui Gheorghe și a
Mariei Sturdza și văduva lui
Șerban Cantacuzino (1871-1918),
fiul lui Gheorghe Grigore
Cantacuzino „Nababul”. Ea s-a
călugărit la bătrânețe la Schitul
Cozancea sub numele de maica
Macrina și a donat castelul și
biserica Episcopiei Romanului. Pe
piatra sa funerară se află
următoarea inscripție: "Aici
odihnește monahia Macrina -
Ecaterina Șerban Cantacuzino n.
Sturza (n. 1873 la Miclăușeni, jud.
Iași - d. 1953 la Cozancea, jud.
Botoșani). Fondatoarea mănăstirii
Miclăușeni. Veșnica ei pomenire!".
Pe spatele crucii din marmură
este o altă inscripție: "Macrina -
Ecaterina Șerban Cantacuzino n.
Sturza (n. 1873 - d. 1953)".
Șerban Cantacuzino (1871-1918),
fiul lui Gheorghe Grigore
Cantacuzino „Nababul”, fost prim-
ministru al României, și al
Ecaterinei Băleanu. S-a căsătorit în
1897 cu Ecaterina Sturdza-
Miclăușeni (1873-1918) și nu au
avut copii, dar l-au adoptat pe
Matei Ghika-Cantacuzino (1906-
 1988), fiul Irinei (sora lui Șerban)
și al lui Nicolae Ghika. Pe crucea
sa funerară este următoarea
inscripție: "Șerban Cantacuzino
1871-1918".
Ruxandra Balș (1842-1878), fiica
vornicului Alecu Sturdza-Miclăușanu și
a soției sale, Ecaterina. Ea s-a căsătorit
la 30 august 1860 cu Alexandru Balș
(1838-1894), senator, prefect de Iași și
consilier al Curții de Conturi. Pe placa
sa funerară este următoarea inscripție:
"Ruxandra Balș n. Sturza Născută în
Jassi în 22 junie 1842. Căsătorită în
Miclăușeni în 30 august 1860.
Răposată în Geneva în 26 octomvrie
1878.".
La vest de biserică se află mormântul
ieromonahului Nicanor Racu (1897-
1982). Pe piatra sa funerară se află
următoarea inscripție: "Aici odihnește
preot RACU NICANOR născ. 4 oct. 1897 -
dec. 2 noem. 1982. Păstorul cel bun își
pune viața pentru oi".

Imagini
Mănăstirea Miclăuşeni

Vechea pisanie
 Biserica privită din faţă

Biserica privită din lateral

Portalul de intrare în biserică

Amvonul şi un epitaf
 Tabloul ctitorilor

Mormântul vornicului Alecu Sturdza-

Miclăuşanu
Portretul vornicului Alecu Sturdza-
Miclăuşanu

Crucea din argint, lucrată în filigran,

conţinând moaştele sfinţilor
 Corp de chilii

Cimitirul sturdzesc
 Cimitirul sturdzesc

Mormântul Elenei Sturdza (1796-1867)

Mormântul Ecaterinei Sturdza (1811-1865)

Mormântul lui Matei Sturdza (1839-1870)

Mormântul lui Gheorghe Sturdza (1841-
1909)

Mormântul lui Gheorghe Sturdza (1841-

1909) - detaliu
Mormântul lui Gheorghe Sturdza (1841-
1909) - detaliu

Mormântul Zoei Balş (1837-1866)

Mormântul lui George Sutzu (1816-1875)

Mormântul Ruxandrei Balş (1842-1878)

 Mormântul Elenei G. Sutzu (1834-1910)

Mormântul lui Şerban Cantacuzino (1871-

1918)
 Iaz în curtea mănăstirii

Iaz în curtea mănăstirii

Note
1. ^ Lista monumentelor istorice din
județul Iași din anul 2015 (http://patri
 moniu.gov.ro/images/lmi-2015/LMI-I
S.pdf)
2. ^ a b Ioana Cioflâncă - "Tumultoasa
poveste a Castelului de la
Miclăușeni", în "Ieșeanul" din 28 iulie
2008. (http://www.ieseanul.ro/sapta
manal/tumultoasa-poveste-a-castelu
lui-de-la-miclauseni-2828141)
3. ^ Costache Negruzzi, „Epitaful
vornicului Alexandru Dimitrie Sturza”
4. ^ a b „Grigore Ilisei - "Comoara
pierdută și regăsită", în "Evenimentul"
din 20 mai 2009” (https://web.archiv
e.org/web/20100930183017/http://
www.evenimentul.ro/articol/comoar
a-pierduta-si-regasita.html) . Arhivat
 din original (http://www.evenimentul.
ro/articol/comoara-pierduta-si-regas
ita.html) la 30 septembrie 2010.
Accesat în 22 iunie 2009.
5. ^ „Răzvan Zamfir - "Afaceri cu blazon
pe domeniile castelelor private", în
"Capital" din 27 august 2008” (http
s://web.archive.org/web/200809120
33359/http://www.capital.ro/articol/
afaceri-cu-blazon-pe-domeniile-caste
lelor-private-111690.html) . Arhivat
din original (http://www.capital.ro/ar
ticol/afaceri-cu-blazon-pe-domeniile-
castelelor-private-111690.html) la
12 septembrie 2008. Accesat în 22
iunie 2009.
 6. ^ Mirela Corlățan - "Castelul
blestemat zace în paragină", în
"Ziarul de Iași" din 12 august 2002.
(http://www.ziaruldeiasi.ro/local/ias
i/castelul-blestamat-zace-in-paragin
a~ni2nd5)

Legături externe
Galerie foto - Palatul Sturdza de la
Miclăușeni (https://www.photoshop.co
m/user/damianpopa)
Mirela Corlățan - "Castelul blestemat
zace în paragină", în "Ziarul de Iași" din
12 august 2002 (http://www.ziaruldeia
si.ro/local/iasi/castelul-blestamat-zac
e-in-paragina~ni2nd5)
Castelul blestemat de la Miclauseni la
ceasul evlaviei (http://www.romanialib
era.ro/exclusiv-rl/reportaj/castelul-bles
temat-de-la-miclauseni-la-ceasul-evlavi
ei-126111.html) Arhivat (https://web.a
rchive.org/web/20101002053512/htt
p://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/re
portaj/castelul-blestemat-de-la-miclau
seni-la-ceasul-evlaviei-126111.html) în
2 octombrie 2010, la Wayback
Machine., 3 iunie 2008, Catalin
Dumitrescu, România liberă
Tumultoasa poveste a Castelului de la
Miclăușeni (http://ieseanul.gandul.inf
o/saptamanal/tumultoasa-poveste-a-c
astelului-de-la-miclauseni-2828141)
Arhivat (https://web.archive.org/web/2
 0120112071647/http://ieseanul.gandu
l.info/saptamanal/tumultoasa-poveste
-a-castelului-de-la-miclauseni-282814
1) în 12 ianuarie 2012, la Wayback
Machine., 28 iulie 2008, Ieșeanul

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Mănăstirea_Miclăușeni&oldid=15293358

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 16

noiembrie 2022, ora 11:53. •
Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,
exceptând cazurile în care se specifică altfel.