Patrimoniul cultural al unei biserici de lemn vechi de trei secole

de Patricia Săsăran, Ancuța Țenter și Lorelay-Diana Jianu

Abstract

Responsabilitatea, hotărârea și scopul sătenilor din Drăghia, județul Maramureș, România, în

conservarea bisericii lor vechi de trei secole din lemn este un model demn de urmat de alte
comunități, având în vedere densitatea acestor monumente din această regiune. Biserica
este mărturia valorilor și credinței comunității de acolo. Din păcate, amprenta vremii și a
istoriei duce la o degradare vizibilă a lăcașului de cult în structura, arhitectura și picturile
sale. Comunitatea s-a implicat și a luat măsuri pentru a obține fonduri pentru a salva
biserica. Astfel, în 2006 biserica a fost restaurată și salvată. Cu toate acestea, picturile
interioare sunt într-o stare de degradare severă și au nevoie, de asemenea, de restaurare și
conservare urgentă. Eforturile acestei comunități simple și lupta sa fierbinte pentru a păstra
acest patrimoniu sunt uimitoare. Faptul că au considerat biserica drept cea mai valoroasă
moștenire pe care și-o pot lăsa urmașilor este de apreciat.

Introducere

Biserica de lemn a dominat prima eră a clădirilor religioase de pe întreg teritoriul României.
Simbol al vieții umane, este locul principal în care viața se desfășoară pe coordonate
spirituale, individuale, dar și colective. Întemeierea unei biserici a fost și a rămas o acțiune
exemplară, care este păstrată în conștiința fiecărei comunități [1]. În cele ce urmează vom
prezenta un studiu de caz bazat pe biserica de lemn din satul Drăghia și modul în care acest
lăcaș de cult a fost păstrat până astăzi, datorită sătenilor care au văzut în el o moștenire și s-
au simțit responsabili pentru mântuirea ei.

2.1 Prezentarea istorică a bisericii de lemn

Drăghia este un sat din Țara Lăpușului, în județul Maramureș. Prima mențiune a satului
datează din 1393 cu numele maghiar de Dragusfalva [2]. În document se menționa că la 13
octombrie 1392, la Gilău, membrii familiei Bánffy din Losonc au împărțit între ele anumite
exploatații, printre care Dragusfalva.

Istoricul Kádár József menționează că între 1541 și 1546, teritoriul Drăghia a aparținut
domnului cetății Ciceului, Petru Rareș al Moldovei. El susține că numele satului Drăghia
provine de la numele voievodului Drag. Numele înregistrate ale satului de-a lungul anilor au
variat după cum urmează: în 1553, Dragia; 1586, Dragie; 1608, Dragialy; 1629, Draghie;
1733, Brugia; 1750, Dregie; 1787, Dregye; 1850, Dragya și Dregyie; 1857, Dragyia; și 1890,
Dragosfalva.
Maestrul constructor a fost Ambele Griga, după cum atestă inscripția găsită deasupra
intrării: БoтхГригаМѧщиръ. Până în prezent se poate vedea următoarea inscripție pe ușile
sfinte: ЯчастьпoманьаȢпʌьтйтьТoмаОпришъшйсoацасаМариєшй [...], care ne spune că
biserica a fost pictată în 1797 de Petre și a fost plătită de Toma Opriș și soția sa, Maria; fiii lor
Filip și Ștefan; și sora lui Teodora Anisia. Pictorul a fost cântărețul bisericesc Petre Diacul din
Preluca, care a pictat și bisericile din Răzoare și Rușor. Pictura este în stil de artă populară cu
trăsături baroce, la fel ca majoritatea celorlalte biserici din lemn din zonă [5]. Un alt an găsit
pe uși este 1773, probabil anul în care a fost construit altarul. În mijlocul cupolei naosului, se
află o pictură a Sfintei Treimi, Tatăl fiind descris ca „Vechiul zilei” ținând în mână un glob
inscripționat cu anul 1857. Biserica ar fi putut fi parțial revopsită în acel moment . Astfel,
memoria colectivă este menținută prin diferitele inscripții și date marcate pe lemn, care ne
plasează într-un anumit moment și ne oferă informații care vorbesc despre ctitori, maeștri,
contribuții la construirea și decorarea bisericii și reparații sau modificări [1].

2.2 Caracteristicile monumentului

Biserica are 12,40 m lungime, 4,45 m lățime, 7,50 m înălțime la creastă și 15,50 m înălțime la
turnul turnului. Baza și pereții sunt toți din grinzi de stejar așezate pe o fundație de piatră
așezată la uscat.

Intrarea în biserică are 161 cm înălțime și 85 cm lățime, forțând majoritatea oamenilor să se

plece cu venerație în timp ce intră. Ușa a fost pictată la exterior cu Arhanghelul Mihail, dar,
din păcate, s-a estompat până la punctul în care puteți face doar o umbră a Arhanghelului.

Planul clădirii se găsește în toată zona, biserica fiind împărțită în pronaos, naos și altar.
Pronaosul are o formă poligonală, acoperită cu un tavan drept, deasupra căruia se află
clopotnița. Tavanul este pictat cu heruvimi, iar pereții sunt pictate cu imagini ale Purtătorilor
de Mir și ale unor fecioare înțelepte și nebune din Evanghelia după Matei. Pronaosul era
locul în care femeile participau la masă .

Satul este remarcat de prezența unei biserici de lemn construită în 1706, după cum
mărturisește până astăzi inscripția latină găsită în stânga intrării: Anno 1706 D. 14 obrys. Se
află sub patronajul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, iar astăzi face parte din
Protopopiatul Lăpuș, aparținând Episcopiei Ortodoxe din Maramureș și Sătmar. Este realizat
din lemn de stejar, recoltat din pădurea de stejar găsită mai sus de la biserică și a fost plătit
pentru folosirea donațiilor de la săteni.