Karma.

„Psihologia adevărului” prin reîncarnare

Omul se poate consola cu gândul supraviețuirii prin urmași, dar nu se poate împăca cu
realitatea morții personale, pentru două motive. Primul dintre ele este acela că moartea nu
poate constitui scopul vieții, din cauză că prin esența ei constituie o negare a vieții, iar în al
doilea rând, fiindcă în om există o aspirație ontologică spre nemurire1.
Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu și poartă în el nostalgia paradisului
pierdut, adică a nemuririi. Omul nu se poate împăca cu existența efemeră a vieții lui
pământești și caută nemurirea în religie. Acesta este unul din motivele pentru care omul a avut
întotdeauna nevoie de religie și de Dumnezeu.2
Religia a căutat să vină în întâmpinarea acestei aspirații profunde a omului sub două
forme. Prima dintre ele având menirea să-i ofere împlinire acestei aspirații într-o lume de
dincolo, iar a doua să-i satisfacă nostalgia eternității de aici prin reîncarnarea succesiva a
sufletului nemuritor în diferite trupuri materiale. În primul caz este vorba despre religii
spiritualiste care disprețuiesc lumea văzută, iar în al doilea caz se au în vedere religiile
orientale bazate pe confuzia dintre divinitate și lumea văzută, adică al unei divinități ce are un
caracter impersonal3.
Aceste doctrine despre reincarnare sunt specifice experienței religioase orientale și
stau la baza a patru religii: hinduismul, jainismul, budismul, sikhismul. Această credință
dezvoltată de aceste religii oferă un miraj asupra scopului și sensului omului, pentru că este
limitată de înțelepciunea omenească, de aceea Învierea lui Hristos a covârșit orice cugetare
constituind temelia creștinismului.4
Această învățătura despre reîncarnare, înainte de toate, cuprinde două lumi: cea
prezentă și cea viitoare. Lumea paralelă sau cea de dincolo, este prezentată ca fiind parte
integrantă a lumii noastre. Acea lume este o lume imaterială în care dimensiunile spațiului se
îmbină cu cele ale timpului. Ea nu este echivalentă cu eternitatea, pentru că ea nu este
atemporală, ci dispune de timp la dimensiunea imediat superioară față de aceea a timpului
lumii pământești. Faptul că prezentul devine o dreaptă teoretic infinită nu înseamnă lumea
eternă. Dacă prezentul ar dura etern, atunci nu ar mai exista nici un fel de trecut. Faptul că
dincolo au loc evoluții este nu numai confirmat de declarațiile celor întorși înapoi, ci este o
cerință legată de teoria reîncarnării. 5 Planuri de conștiință legate de acest aspect determină
planurile spirituale ale ființei mintale, care, dacă nu ar exista, ar face imposibilă eliberarea pe
pământ a ființei încarnate.
Metoda aleasă de religiile orientale pentru a defini reîncarnarea și a o impune ca formă
de cult și de credință mai ales în rândul tinerilor, este karma. Karma este principalul rezultat
al ignoranței spirituale a eului care crede că este o entitate independentă. 6 Terminologic
vorbind, karma este o acțiune fizică sau psihică, o consecință a acestora sau suma tuturor
consecințelor actelor unei persoane comise în această viață sau într-o viață anterioară. Karma
unui om se formează plecând de la propriile repercusiuni, acest potențial fiind cel care
ghidează comportamentul și cel care orientează motivațiile actelor omului și gândurilor sale
prezente și viitoare.

1
C. G. Jung, Psihologia religiei vestice și estice, Editura Trei, București, 2010, p. 127-129.
2
Aurel Popescu, Spirit și Suflet-Reîncarnarea, Editura Triumf, București, 2002, p. 190-192.
3
Alexandru Buzalic, Anca Buzalic, Psihologia religiei, Editura galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2010, p. 23-30.
4
Dumitru Popescu, Reîncarnare și Înviere, în „Vestitorul Ortodoxiei”, Anul IX, nr. 177-178, 1997, p. 11.
5
Martin Sorge, Reîncarnarea dintr-o altă perspectivă, Editura Vestala, București, 1994, p, 46.
6
Hiroshi Motoyama, Karma și Reîncarnarea, traducere în română de Ștefania Cecilia Ștefan, Editura Excalibur,
București, 2007, p. 51.
 Ceea ce definește karma și reîncarnarea este procesul morții. Acest proces în religiile
orientale este însoțit de stadii ale spiritului individual. Astfel, ființa individuală nu mai
funcționează în dimensiune fizică atunci când inima se oprește. Corpul astral, care și-a
încheiat sarcina înregistrării rezultatelor acțiunilor în această viață sub forma semințelor
karmice se deplasează în inima corpului fizic. Sufletul individului intră mai apoi în corpul
astral, sufletul iese afară din corp, ceea ce înseamnă că mintea începe să lucreze cu corpul
fizic. Toate acestea determină tărâmul spiritual în care sufletul va merge, modul în care va trăi
și momentul renașterii sau reîncarnării în această lume.7
Reîncarnarea este considerată de către religiile orientale o psihologie a adevărului,
care propune tânărului să trăiască viața fizică după anumite reguli ce nu au nimic divin în ele.
Reîncarnarea este prezentată ca fiind fenomenul prin care spiritul unui mort ce se află în
spațiul astral, revine pe pământ într-un nou corp omenesc. Tinerii sunt învățați că acest proces
este trecerea unor ființe conștiente, nepieritoare, într-un corp fizic, potrivit evoluției sale
spirituale, cu ajutorul căruia spiritul, ca ființă conștientă dotată cu memorie și gândire, va lua
mai departe cunoștință de fapte și de lucruri noi din lumea fizică, pentru a-și îmbunătăți
învățămintele. Altfel spus, spiritul revine pe pământ pentru o nouă școală, pentru a învăța și a
suferi, pentru a se ridica pe o treaptă superioară de spiritualitate.8
Sub acest aspect, în funcție de karma, sufletul își alege prin rezonanță și afinitate
momentul și locul nașterii, precum și acei părinți care conțin cromozomii necesari pentru
crearea tipului de karma. Noua reîncarnare a unui om va fi determinată în mare parte de
gândurile pe care le-a avut în timpul morții. Aceasta este o schimbare progresivă a
personalității, o evoluție de la rău spre bine, implicând o abandonare treptată a caracteristicilor
imperfecte, căci o supraviețuire pe termen lung ar duce la supraviețuirea veșnică a greșelilor.
În fiecare reîncarnare, omul ia un corp fizic diferit, de aceea marile religii orientale
văd acest proces diferit. Dacă ar fi să căutăm o definiție a reîncarnării în religia hindusă,
aceasta presupune că sufletul după moarte se duce temporar în planul astral de unde se
încarnează din nou, de data aceasta într-o formă diferită de viață față de ceea în care a fost,
cum ar fi o plantă, insectă, animal sau ființă omenească. În funcție de faptele pe care le-a făcut
în viață, bune sau rele, el se reîncarnează în diverse entități. Acest proces al reîncarnării
continuă până când sufletul se eliberează de karma negativă pe care o are și poate sa evolueze
într-un alt plan al existentei, care nu este legat de viața terestră. 9 Salvarea înseamnă oprirea
revenirilor pe pământ și nicidecum înmulțirea numărului de reîncarnări.10
Potrivit teoriei budiste omul poate ajunge după moarte în diferite ipostaze, care se
numesc căi ale reîncarnării și sunt următoarele, în ordine ierarhică: ipostaza divină, umană,
animal, demon. 11
În jainism karma este fluidul care leagă sufletul de materie, făcându-i imposibilă
independența și eliberarea. Cât timp karma rămâne în corp, sufletul se află într-o stare de
vasalitate, puritatea, transcendența și strălucirea sa fiind acoperite esența karmică, întunecată
și grosieră.12 Unii filozofi jainiști vor descrie apariția monadelor karmice pe diferite culori,
explicând totodată și modul de determinare a viitoarelor încarnări. Astfel există: negre,
specifice cruzimii, ferocității, lipsei de milostenie, animozității și geloziei. Cine moare având
această atitudine față de ceilalți se va reîncarna în iad. Albastre, ce caracterizează mândria,
lăcomia, îngâmfarea, ipocrizia, trădarea, lașitatea și disprețul față de religie. Cine moare cu
7
Hiroshi Motoyama, op. cit., p. 121.
8
Aurel Popescu Bălcești, Spirit și Suflet-Reîncarnarea, Editura Triumf, București, 2002, p. 163.
9
Alfred Bertholet, Dicționarul religiilor, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 1996, p. 469-471.
10
Vasile Pop, Atitudinea creștină față de reîncarnare, în „Studii Teologice”, Anul LIII, Nr. 3-4, Iulie-
Decembrie, 2001, p. 134.
11
Jorges Luis Borges, Ce este budismul?, Editura Polirom, București, 2006, p. 67-69.
12
Emil Durkheim, Formele elementare ale vieții religioase, Editura Polirom, Iasi, 1995, p. 70.
albastru va fi o plantă în viața viitoare. Cafenii, semnificând o personalitate vindicativă,
indolentă, impulsivă, irascibilă, care își pierde ușor echilibrul mintal. Oamenii care mor astfel
vor deveni animale în viitorul apropiat. Roșii, tipice prudenței, loialității, discernământului
dintre bine și rău, generozității, bine voinței, religiozității și armoniei interioare. Orice om va
muri cu această atitudine se va reîncarna din nou sub forma unei ființe umane. Galbene,
simbolizând compasiunea, atitudinea iertătoare, considerația și care presupune o oarecare
austeritate și detașare. Aceasta conduce la încarnarea sub forma unei ființe celeste. Albe,
întruchipând sufletul nepătimaș, imparțial, dezinteresat, detașat de tot ceea ce este material.
Această atitudine desființează karma și desprinde omul de ciclul reîncarnărilor . 13
Această formă de„psihologie a adevărului, arată așadar că gândind la reîncarnare,
întreaga vină cade pe om, deoarece el este cel ce trebuie să-și îndeplinească sarcinile și fiecare
capacitate pe care o posedă este o bază pentru pornirea în viața viitoare. 14 Partea care
fascinează gândul tinerilor este partea în care reîncarnarea poate constitui o terapie sau altfel
spus, citirea gândurilor dintr-o viață anterioară, deoarece trupurile lor sunt considerate deja
reîncarnate. Mulți tineri susțin, așadar, că multe dintre problemele lor sunt rezultatul acțiunilor
neterminate din viețile anterioare. Psihologul Jung Roger spune în acest sens că: „exploatările
vieților anterioare pot fi egale cu deschiderea cutiei Pandorei, ele pot elibera forțe asupra
cărora să nu existe control”.15
Amprenta pe care acest fenomen o pune asupra tinerilor provine mai ales de la marile
personalități de prestigiu care și-au declarat adeziunea la această doctrină. O experiență
personală din timpul unei călătorii în Orient, l-a determinat pe Henry Ford să declare: „cred
că ne vom mai întoarce pe pământ. De un lucru sunt sigur, că suntem aici cu un scop și că nu
încetăm să existăm”. Pentru a întării cele spuse, compozitorul Richard Wagner spune:
„Voința mă va readuce pe pământ iar și iar, până când mi-aș împlini destinul, și astfel n-aș
face decât să intru din nou în ciclul suferințelor și al pătimirilor”. De aceeași părere este și
Gustav Mahler care spune: „cu toții ne vom întoarce pe pământ, tocmai această certitudine
dă sens vieții noastre și nu contează câtuși de puțin dacă, o dată reîncarnați, ne mai amintim
sau nu de existența precedentă. Nu individul și confortul lui contează, ci aspirația la
perfecțiune și la puritate care continuă în fiecare reîncarnare”.16
Răspunsul la această problemă a psihologiei adevărului sau a reîncarnării, îl oferă
creștinismul, deși Origen, marele părinte al Biserici spune: „fiecare suflet se naște în această
lume întărit de victoriile din viața anterioară sau slăbit de înfrângerile suferite. Locul pe
care-l ocupă în lume, ca un vas de cinste sau de necinste este determinat de faptele lui bune
sau rele din trecut. Iar de purtarea lui din această viață depinde locul pe care-l va ocupa în
următoarea...”.17
În acest context al manifestărilor karmice, tantrice, yoghine, apare desacralizarea
naturalului, deoarece prezentarea acestor practici într-un cadrul religios ortodox va stinge
lumina Adevărului primită de tineri prin tainele Sfintei Biserici, motiv pentru care vom asista
la o degradare spirituală. Puterea zeilor păgâni sau a religiilor orientale sub vălul plin de
culoare și interes al practicilor lor, vor deveni ca un fur pentru mințile tinerilor, manifestând
în aceștia inițieri demonice fără ca ei să-și dea seama.
Prezentarea acestui impas în care se află tinerii, cere ca misiunea Bisericii să fie
accentuată, promovând spiritualitatea autentică în fața avalanșei prozelitiste orientale. În acest
sens, îndemnul Părintelui Arsenie Papacioc trebuie să trezească în sufletele tinerilor conștiința
Adevărului: „nu vă înșelați cu practicile orientale, Biserica le consideră o erezie. Mântuitorul
13
Gibson Claire, Templul Jain, Editura Aquila, București, 1993, p. 29-30.
14
Paul Liekens, Reîncarnarea-Sensul existenței și al vieții, Editura Roza Vînturilor, București, 1992, p. 62.
15
Loyd Auerbach, Reîncarnarea, Editura Vivaldi, București, 1993, p. 180.
16
Roy Stemman, Reîncarnarea-Povestea vieților trecute, Editura Polirom, Iași, 2005, p. 22
17
Ibidem, p. 21.
spune limpede: Cine nu adună cu Mine, risipește! Cine nu se va boteza în numele Tatălui și al
Fiului și al Sfântului Duh, nu se va mântui. Ci doar cel care va crede și se va boteza.
Dumnezeu a zis: Eu sunt Cel ce sunt”.18
Noua psihologie a adevărului trebuie îndepărtată, tinerii trebuie să revină în patria
cea aleasă. Alexandru Doboș creionează în linii mari sensul, rostul, parcursul lor pe acest
pământ: „Tinere, coborât din Dumnezeu, care ai Lumina Sa în inima ta, să știi că te-ai născut
odată cu Sacrificiul împrăștierii Luminii. Să mai știi că venirea ta pe acest Pământ, este o
încercare a lui Dumnezeu, asupra Diavolului, o încercare hotărâtoare pentru deschiderea
Împărăției Cerurilor, a Vieții răscumpărare din Păcat de către Iisus Hristos. Îndepărtează-te
de cel rău, căci el te duce la pieirea îngrozitoare. Fii bun, blând și iertător așa cum te-a
învățat Mântuitorul. Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Nu te lăsa ademenit de forța
vremurilor și a Puterii, căci acestea sunt pecețile odioase ale celui rău, pe care nici chiar
Iisus, în marea Sa mărinimie, nici Dumnezeu, în marea Sa slavă, nu vi le vor șterge. Trăiți și
îmbăiați-vă în valurile Divinei Iubiri!”.19
Natura păcatului nu este în creația lui Dumnezeu, ci în neascultarea omului, de aceea
aceste religii orientale sunt definite ca unele care nu oferă starea primordială de Rai, ci
desacralizează naturalul, tocmai prin aceea că-l sustrag pe tânăr de la conștiința adevărului.
Cei doi termeni folosiți în vederea dobândirii fericirii, Dumnezeu și Zeu, nu se pot intersecta,
deoarece emanația și energia lor este diferită. Dacă Dumnezeu are putere în Cer și pe Pământ,
cultul zeilor specific religiilor orientale, nu poate oferi decât o iluzie de moment, că fericirea
poate fi dobândită. O astfel de fericire, care nu durează, este un stupid stupefiant, de aceea se
cuvine ca tânărul să se orienteze spre adevărata sursă a vieții veșnice și a fericii, adică,
Dumnezeu. Acest lucru nu este imposibil, deși drumul este greu și anevoios, dar punctul
terminus este cel care oferă adevărata frumusețe a drumului.
Pentru fiecare tehnică prezentată de religiile orientale, Dumnezeu a rânduit înainte de
veci un sens creștin. Dacă yoga are la bază o respirație corectă, putem observa că rugăciunea
inimii se face tot pe respirație, la care se adaugă harul divin mântuitor. Dacă tantra umple de
plăcere corpul omului, creștinismul arată starea de nemurire a acestuia prin împărtășirea cu
Preacinstitele Taine. Reîncarnarea, karma, o suferință de lungă durată, este anihilată în cultul
ortodox prin respectarea poruncilor divine, pentru că astfel se gătește locaș vieții veșnice.
Văzută din perspectiva Bisericii Drept Măritoare, problema modei și a mirajului
oriental, poate fi încadrată ca fiind neghina din câmpul cel cu bun rod al vieții. Pentru a nu
culege dimpreună neghina și grâul cel bun al adevărului creștin, Biserica vine în ajutorul
tinerilor care își oferă deschiderea pentru noile religii ale lumii, încercând prin exemple
personale, să pună în fața ochilor sufletești ale tinerilor normele morale de folos mântuirii.
Desigur, frumusețea practicilor și culoarea vie a acestor religii orientale, poate fi studiată ca o
lume paralelă, dar niciodată intersectată cu norma creștină, singura izvorâtoare de Adevăr.

Bibliografie

1. Alexandru Buzalic, Anca Buzalic, Psihologia religiei, Editura galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2010.
2. Alexandru Doboș, De la yoga la mântuire, Editura Universul Familiei, București, 1993.
3. Alfred Bertholet, Dicționarul religiilor, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 1996.
4. Aurel Popescu Bălcești, Spirit și Suflet-Reîncarnarea, Editura Triumf, București, 2002.
5. Aurel Popescu, Spirit și Suflet-Reîncarnarea, Editura Triumf, București, 2002.
6. C. G. Jung, Psihologia religiei vestice și estice, Editura Trei, București, 2010.
7. Dumitru Popescu, Reîncarnare și Înviere, în „Vestitorul Ortodoxiei”, Anul IX, nr. 177-178, 1997.
8. Emil Durkheim, Formele elementare ale vieții religioase, Editura Polirom, Iasi, 1995.

18
Ioanichie Bălan, Ne vorbește Părintele Arsenie, p. 54.
19
Alexandru Doboș, Isus și ecuația yoga, p. 159-160.
9. Gibson Claire, Templul Jain, Editura Aquila, București, 1993.
10. Hiroshi Motoyama, Karma și Reîncarnarea, traducere în română de Ștefania Cecilia Ștefan, Editura
Excalibur, București, 2007.
11. Jorges Luis Borges, Ce este budismul?, Editura Polirom, București, 2006.
12. Loyd Auerbach, Reîncarnarea, Editura Vivaldi, București, 1993.
13. Martin Sorge, Reîncarnarea dintr-o altă perspectivă, Editura Vestala, București, 1994.
14. Paul Liekens, Reîncarnarea-Sensul existenței și al vieții, Editura Roza Vînturilor, București, 1992.
15. Roy Stemman, Reîncarnarea-Povestea vieților trecute, Editura Polirom, Iași, 2005.
16. Vasile Pop, Atitudinea creștină față de reîncarnare, în „Studii Teologice”, Anul LIII, Nr. 3-4, Iulie-
Decembrie, 2001.