De la cântecul popular la „înfrățirea popoarelor”

Pentatonica străveche, ornamentele bogate și sistemul sonor arhaic de cinci trepte cu

ritmuri libere au fost elementele evidențiate de către Belá Bartók în periplul său de a culege
seva cântecului popular maghiar. Paradoxul care apărut odată cu această misiune a fost acela
de a crea un vocabular sau un sistem științific care să definească muzica poporului maghiar în
raport cu muzica populară a țărilor învecinate. Pe baza acestui considerent, Bartók începe să
culeagă și să sistematizeze științific muzica populară slovacă, românească, ucraineană și
bulgară. Odată cu acest proces anevoios, el își transformă concepțiile despre lume, punând
accent pe estetici diferite, tehnici componistice, aspirații științifice și atitudini politice
moderne.
Raportat la preocupările estetice, Bartók este impresionat de muzica țărănească care și-
a demonstrat emanciparea de sub dominația sistemului major-minor, iar acest fapt i-a
transformat întregul proces de culegere a muzicii populare într-o nou deziderat, acela de a
crea un stil nou muzical. Încercarea de a transforma limbajul popular într-un stil personal a
devenit pentru Bartók un nou stil de lucru. El a început să utilizeze aparate de măsurat cât mai
precise pentru a preciza cu exactitate înălțimea sunetelor, tempo-ul, structura, ambitusul, dar
și scara melodiilor populare care, uneori, își transformă ritmul riguros într-un ritm liber de
parlando rubato. Ceea ce îi suscită și mai mult interesul lui Bartók este variabilitatea
muzicală populară despre care crede că este posibilă, întrucât, melodiile populare nu sunt fixe
sau netransformabile. O anumită interpretare a unui cântec popular nu va avea mereu aceeași
formă, deși, unii cercetători sunt de părere că tocmai aceasta este diferența dintre muzica
populară și cea cultă – nevariabilitatea.
Creat ca un sistem pas cu pas prin notarea, gruparea și clasificarea cântecului popular,
cercetarea lui Bartók vădește perfecțiunea notației, iar exemplele sunt multiple: Cântecele
populare ardelenești, Cântecul popular maghiar, Muzica populară maghiară și a popoarelor
învecinate, Cântecele populare din comitatul Bihor, Muzica populară a românilor din
Maramureș, Melodiile colindelor românești.
În ceea ce privește concepția estetico-științifică și politico-socială a cântecului popular
maghiar, Bartók încearcă să-l însoțească de acompaniamentul de pian din dorința de a-l face
cunoscut și altor popoare. Din nefericire, acest periplu îi aduce compozitorului prejudicii,
întrucât este acuzat că folosește motive populare românești în compozițiile sale. Răspunsul lui
Bartók la aceste acuzații este definitoriu pentru tema generală a muzicii populare – muzica
populară are forme comune, fiind provenită din tipuri și genuri stilistice străvechi, ceea ce
înseamnă că unele prejudecățile naționaliste pot duce la uciderea științei.
Descoperirea melosului popular l-a determinat pe Bartók să dezvăluie prin știința sa
noi posibilități melodice, modale și armonice sau, cu alte cuvinte, să contopească în limbajul
muzical elementele diferitelor muzici populare și să se exprime, totodată, într-un limbaj
muzical european nou. Influențat de muzica lui Debussy, Bartók va învăța, așadar,
transparența armoniei și a tratării orchestrale, dar și pentatonia care este văzută ca un ecou al
muzicii orientale și răsăritene. De la Arnold Schönberg va fi interesat de spargerea cadrului
tonal, de îndrăzneala polifoniei liniare și de acordurile de cvartă. Igor Stravinski a fost cel mai
apropiat de interesul popular al lui Bartók, motiv pentru care lui i-au fost apreciate tehnica de
elaborare, tratarea orchestrală și spiritul popular.
 Deși influențat de contemporanii săi, Bartók rămâne pe un drum personal, marcat de
frumusețea muzicii țărănești. În acest sens, gradațiile melodice sunt stabilite diferit: cadrul
simplu al melodiei țărănești capătă rolul unui moto peste care sunt puse elemente melodice și
ritmice populare într-o formă liberă, condensând în linii mari întreaga spiritualitate populară.