Biserica din satul Schitu-Deleni (comuna Teslui-Olt)

Dan-Dumitru ANASTASESCU

Lăcașul de cult din satul Schitu-Deleni datează din secolul al XVIII-lea, fiind zidit de
strănepotul marelui boier Drăgușin Deleanu dar, această biserică, nu este ctitorită de marele
boier ci, ctitoria vestitului paharnic este alta, cunoscută în tradiția satului drept ”Mânăstirea
Bolovanu”.
Astfel, după ce Drăgușin Deleanu a ajuns în marea treaptă boierească de paharnic al
domnitorului Matei Vodă Basarab, a luat hotărârea să zidească, pe moșia sa, o mânăstire
impunătoare care, îi va fi răspuns bun la Judecata Cerească.
Așa că el, cel mai însemnat din neamul său a ridicat această mânăstire cu hramul
”Sfânta Troiță” prin anii 1644-1648, fiind așezată pe malul stâng al Oltului chiar într-o
pădure de luncă1.
Faptul că biserica mânăstirii s-a zidit pe malul Oltului a dus, spre sfârșitul secolului al
XVII-lea sau începutul celui de-al XVIII-lea, la surparea acesteia de valurile violente ale
râului care nu au mai lăsat nicio construcție din vechiul așezământ monahal.
Conform tradiției locale, sursă ce nu poate fi una sigură, ceea ce s-a mai recuperat din
vechea mănăstire, adică materiale de construcție, ar fi fost folosite la zidirea actualei biserici
a satului.
Pisania mânăstirii din lunca Oltului a fost recuperată și așezată, până în ziua de astăzi,
sub clopotnița satului, lângă biserica actuală. Această pisanie este scrisă în limba slavonă
bisericească, limbă ce se folosea în cult în acea perioada.
După ce s-au efectuat traduceri, conținutul pisaniei este acesta:
”† Izvoliem oţa i să pospeşeniemu sna i săvrăşeniem stgo dha aminu.
Întru zilele domnului nostru, Io Mateiu Băsăraba voevoda şi domnu, fu rădicarea
aceştii sfinte şi dumnezeeşti case ce iaste hramul Staa Troiţe, ce s-au ridicat întru slava lu(i)
Dumnezeu pentru ertarea păcatelor întru veşnică pomeană de acest bun creştin, jupân
Drăguşin, vel paharnic şi jupâneasa lui Drăgana şi coconii lui: Gorgan, Nicola, Fota,
Stana, Aspra şi Anca, cu nevoinţa şi cu cheltuiala lui, temăndu-să de răspunsul judecăţii cei
înfricoşate şi de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, ce grăieşte la Sta Ev(an)ghelie:

1
I.Ionașcu, Biserici, chipuri și documente din Olt, Ed. Ramuri, Craiova, 1934, pp.92-93
„nu întrupareţ avuţiile voastre în pământu unde l(e) putrezesc viermii şi le sapă furii, ce le
îngropaţi la ceriu, unde nu le putrezesc viermii şi nici le sapă furii”. Dec fiindu acestu bun
creştin aprinsu cu inima de D(u)h Sfânt, ce să zice cu frica lui Dumnezeu, cu trupul fiind
dupre pământu, iar cu mintea şi cu cugetul vrăndu să lăcuiască cu Dumnezeu, avănd
căldura lui Dumnezeu întru inima lui, puse-a nevoinţă ca aceea şi rădică această sfântă şi
dumnezeiască casă de(n)ceput şi de(n) temei întru numele Sf. Troiţe, ca să-i fie de folosu a
doua vieţi(!), de iasta şi de iaste ce va să fie; şi dup(ă) prilejul − cât i-au fostu puterea − o
au datu pe seama părinţilor călug(ă)ri să facă rugăciuni şi să le fie de hrană şi de
îmbrăcăminte în tot veacul, întru veacinică pomeană. Şi au fost mitropolit chir Teofil şi
e(gum)en Serafim erm(o)n(a)h, is(pravnic), leat 715_”2
Tot de la mânăstirea surpată de Olt, s-a adus și o piatră tombală, fiind săpată și
sculptată în piatră. Această piatră tombală este cea de la mormântul marelui boier Drăgușin
Deleanu, ctitorul mânăstirii.
Conținutul pietrei tombale este următorul:
” Aicea supt această piatră zacu oasele robului lu(i) Dumnezeu------ăstire jupanu (a
jupânului) Drăguşin vel păh(arnic), care s-au pristăvit în zilele creştin(u)lui Io Mateiu
Băsăraba vo(e)vod, vă leato 715_”3.
Într-un dreptunghi, în mijlocul pietrei, sunt şi alte însemnări care, fiind şterse, nu pot fi
citite. O cercetare mai atentă a inscripţiei la faţa locului ar da posibilitatea descifrării acestui
fragment care, probabil, cuprinde date deosebit de interesante.
Aceste două pietre sunt o adevărată comoară, fiind o dovadă a existenței unei
mânăstirii pe aceste locuri dar, din cauza neglijenței se află într-o stare puternică de
degradare.
Aceste pietre sunt lucrate într-un mod deosebit, precum scrie și I. Slavici care,
vizitând regiunea menționează în condicile sale că, inscripțiile ”sunt lucrate cu mult gust,
întocmai ca cele dela biserica m=rii Dealu și dela Curtea de Argeș”4.
Pe la această mânăstire a trecut, se pare, și vestitul călător Paul de Alep care, spune
despre mânăstire că este mândră și frumoasă, amintind și de cele două construcții imense,
aflate pe malul Oltului, și anume clopotnița și fântâna5.
Un lucru interesant de menționat, este faptul că, în anul 1735, august, 11, nepoatele lui

2
IBIDEM
3
IBIDEM, pp. 94-95
4
I. Slavici, Monumente naționali:Monăstiri și biserici ortodoxe, București, 1882, pp.201-202
5
Paul de Alep,Călători străini despre Țările Române, vol. VI, pp.224
Din Drăgușin Deleanu biv vel paharnic, Ilinca Deleanu și Ancuța Greceanu, închină schitul
lor Mitropoliei Țării Românești, drept metoh, tot în acest an are loc și dărâmarea lui de apele
Oltului6.
Așadar, dacă analizăm aceste lucruri, ne dăm seama că, după moartea lui Drăgușin
Deleanu, mânăstirea impunătoare decăzuse foarte mult, ajungând să devină chiar schit, iar
mai apoi metoh.
O ipoteză, a decăderii acestei mânăstiri, poate fi și jefuirea acesteia de haiducii locului
dar, acest lucru rămâne o ipoteză deoarece, nu avem documente care, să susțină aceste
lucruri. O dată cu dărâmarea edificiului monahal, s-au pierdut toate hrisoavele și toate
condicile mânăstirii dar, un lucru important este acela că, localnicii au vie în amintirea lor
faptul că, pe acele locuri, a existat o mânăstire impunătoare, construită de un boier care, a
fost iubitor de cultură și de ctitorie.
Nu după mult timp, de la nefericitul eveniment legat de surparea mânăstirii lui
Drăgușin Deleanu, un strănepot al său, Grigorie Deleanu postelnicul, zidește, în anul 1767
7
(leat 7275) , o bisericuță mai mică pe o colină, cunoscută sub numele de ”Dealul Schitului”.
Aceasta, Grigorie Deleanu, pune drept ctitor principal pe Drăgușin Deleanu, hramul fiind,
tot același ca la vechea mânăstire, anume ”Sfânta Troiță”.
Un lucru foarte interesant este acela că, la locul primului ctitor, în pronaos, se află
chipul lui Drăgușin Deleanu și al soției sale, Drăgana, care este întâlnită cu numele de
Epostina8 dar, aceste picturi nu au elemente cronologice care să arate că de la moartea lui
Drăgușin Deleanu și până la clădirea bisericii mici din satul Schitu-Deleni sunt peste 100 de
ani.
Nici Ioan Slavici și arhitectul Gh. Mandrea care au vizitat regiune în anul 1882, pentru
întocmirea unui raport către Ministerul Instrucțiunii, nu lămuresc cine a ridicat biserica9. O
altă lucrare de acest gen apare în 1890 dar, spre nemulțumirea noastră nu este decât copia
raportului lui I. Slavici10 care, nu lămurește nimic din trecutul acestui lăcaș de cult.
Astfel că, putem să ne dăm seama că Grigorie Deleanu, văzând că, ctitoria strămoșului
său este distrusă de Olt, a luat hotărârea de a zidi o bisericuță nouă, punând drept ctitor

6
G. Poboran, Istoria Orașului Slatina, Tipografia de Lux Costică Constantinescu, Slatina, Ediția a II-a, 1908,
pp. 447
7
ACADEMIA ROMÂNĂ, ms. 660, „Catagrafia metoaşelor d’afară a sf. mitropolii, 1841”, f. 260
8
I.Ionașcu, Biserici, chipuri și documente din Olt, Ed. Ramuri, Craiova, 1934, pp.92

9
I. Slavici, Monumente naționali:Monăstiri și biserici ortodoxe, București, 1882, pp.201-202
10
N.Iorga, Inscripții din bisericile României, II, București, 1890, pp. 201-202
principal pe Drăgușin Deleanu, în semn de omagiu adus acestui boier.
Biserica, ce se află și astăzi în satul nostru, are formă dreaptă, cu un pridvor alcătuit
din 8 coloane, 6 libere și 2 prinse în zid, coloane ce sunt legate de niște arcade, biserica fiind
înconjurată de un zid rudimentar.
În pridvor, brâul este format dintr-o succesiune de ocniţe iar, cornişa este făcută din
mai multe rânduri de cărămizi aşezate în zimţi. Această biserică nu dispune de turlă, probabil
neavând deloc fiindcă, miniatura bisericii pe care o țin în mâini ctitori, Drăgușin și Epostina
Deleanu, nu are turlă. Acoperișul este de tablă, cel inițial fiind de șindrilă.
În pronaos, se văd chipurile deformate ale ctitorilor. Pe peretele vestic din pronaos, se
poate vedea chipul ctitorului Drăgușin vel. Pah. și al jup. Eupostina care, țin miniatura
bisericii în mâini.
La nord, se află pictați jup. Catrina și Grigorie post. Deleanu,apoi sunt pictați: un
anume călugăr Iosif, Inochentie eromo=(na)h, egumen) aceștii sfinte mânăstiri, un anume
Preda, cu soția sa, Florica și un copil Ion11. Precum spune și marele profesor Ion Ionașcu,
pictura din naos și altar nu are nicio valoare istorică deoarece, este recentă, doar pictura cu
ctitorii fiind cea originală12.
Prin 1920 biserica a fost repictată (de către preotul D. Mihăilescu), apoi reparată 20 de
ani mai târziu, când a fost îndepărtată pictura în ulei şi s-a revenit la cea veche, lucrare
săvârşită sub îndrumarea PC pr. ic. stvr. Ioan Olteanu, în zilele P.S.S Episcop Dionisie al
Argeşului.
În anul 1841, din cauza cutremurului, arcada bisericii a crăpat, fiind ulterior reparată.
Alte reparații asupra locașului de cult sunt consemnate pentru anii: 1898, 1921și 1937.
La câțiva metrii, spre apus, se află și clopotnița de zid cu boltă. Fațadele ei au două
rânduri de firizi cu profile deosebite, iar cornișa e formată din câteva rânduri de cărămizi în
dinți.
Nu este nicio mărturie care să menționeze anul zidirii acestei clopotnițe dar, conform
tradiției, se crede că ar fi zidită, tot în același an cu biserica.
Lângă biserică, se află și resturile zidului de incintă, zid ce proteja biserica și probabil
obștea monahală de aici. Acum, se mai află doar o mică parte din zidul de incintă, care
datează din anul 1767.
Date fiind vechimea şi trecutul ei, biserica ar trebui să aibă multe cărţi de ritual vechi,
însă nu s-a găsit decât o Cazanie tipărită la Buzău în 1834 dăruită de un anume Isidor

11
I.Ionașcu, Biserici, chipuri și documente din Olt, Ed. Ramuri, Craiova, 1934, pp.96-97
12
IBIDEM
schimonahul din Cernica, rugând pe preoţi să pomenească la proscomidie pe Cornilie
ieroschimonahul, Badea preot, Stan erei (preot, n.n.), Rada ereiţa (preoteasa, n.n.), Teodora.
De altfel, această sărăcie se observa şi la 1772 căci, în inventarul starețului Inochentie
din acel an se găsesc: 1 minei slavonesc spart; 1 ochoih slov. vechiu; 1 liturg. slov. veche; 1
evanghelie rumănească veche. Sărăcie era şi în odoare şi veşminte, existând: 1 sfită de
basma, 1 stihar, iar de basma, 1 pereche rucaviţe de dimie verzi, 1 epitrahir (de) cofterii
(stofă orientală preţioasă) vechi, 1 poală de iconostas făcută nouă de Inochentie
ieromonahul13.
Viața monahală, se pare că a existat în jurul acestei biserici, până la secularizarea
averilor mânăstirești, din 186414. După acest an, din cauza faptului că așezământul monahal
nu a mai avut resurse materiale care constau în pământ arabil, obștea care mai rămăsese,
probabil în număr foarte restrâns, a fost mutată la Mânăstirea Stănișoara din județul
Vâlcea15.
Conform unor cercetări făcute de învățătoarea Ana Mihăilescu, cercetări ce nu par a fi
bazate pe documente ale vremii, ci mai mult pe tradiție, se pare că aici a funcționat și o școală
teologică, mai cu seamă un seminar teologic, de grad inferior care ar fi fost desființat, tot în
urma secularizării averilor mânăstirești din 186416.
De asemenea, tot în urma secularizării averilor mânăstirești, după ce așezământul
monahal s-a desființat, lăcașul de cult a fost transformat în biserică a satului, fiind încadrată
drept filie a parohiei Comănița.
Lucruri legate de obștea monahală nu se mai păstrează, dar vom enumera șirul unor
egumeni care s-au mai păstrat: Egumenul Inochentie – adormit la 1783, Ieromonahul
Sofronie – până în anul 1784, Egumenul Paisie – la 1785, Ieromonahul Matei Grumăzescu –
duhovnic la 1792, Ieromonahul Grigorie – la 1803, acesta a trăit 100 de ani, fiind cunoscut
sub numele de “Grama călugărul ot Strihareţ”,
au “Popa Grama” în documentul din aprilie 1810.

Catagrafia Episcopiei Argeșului, din 1824, menționează ca slujitori pe: Ioan și Nicolae17.
După această dată nu se mai cunoaște numele vreunui egumen sau călugăr. Apoi au slujit
aceiaşi preoţi de la biserica din satul Comăniţa.
Dintre cei mai importanți preoți, care au slujit la parohia Comănița amintim: Pr.

13
IBIDEM
14
IBIDEM
15
A. Mihăilescu, Trei sate de pe Olt, pp.23
16
IBIDEM
17
I.Ionașcu,Catagrafia Eparhiei Argeș la 1824, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1942, pp.91
Dumitru Mihăilescu, Pr. Ic. Stvr. Ioan Olteanu(1931-1977), Pr. Florian Ionescu(1977-1980)
etc.
Din anul 2010 biserica ”Sfânta Treime”, din satul Schitu-Deleni este încadrată în lista
de așteptare a monumentelor istorice (OT-II-a.B.08862), pentru renovarea și conservarea
picturii.

Fig. 1 – Biserica, clopotnița și resturile zidului de incintă

Fig.2 – Locația unde sunt păstrate cele două pietre de la vechea mânăstire