Sunteți pe pagina 1din 17

Universitatea din Oradea

Asociația „Gheorghe Șincai” a studenților în Istorie

GAUDEAMUS
Alma Mater Crisiensis

seria științe socio-umaniste


numărul III
an universitar 2015/2016

Editura Universităţii din Oradea


Oradea – 2015

1
SISTEMATIZAREA MUNICIPIULUI ORADEA (1960-1989)

drd. Cristian CULICIU*


coordonator: prof. univ. dr. Gabriel MOISA

Abstract: In the communist period, Romanian cities were transformed totally or partially. At the
beginning (after 1948) the main argument behind building new housing or moving people together with other in
the same house was the lack of housing. There were two causes: distruction caused by the war and forced
industrialisation, that increased urban population. The urban phenomenon had many aspects that refer to the
totalitarian system, the need for the Communist Party to control people in their living, or another need, of
leaving a ”concrete herritage” for those to come. The way cities were reshaped by the communist regime was
similar to the western european model. But the scale and purpose were others.
Reshaping urban living was a reality in every communist country, also in Romania and Oradea. In this
city, the phenomenon began relatively late. But between 1960 and 1989, the authorities built tens of thousands of
apartments, for many more people. The fact of demolishing old houses and building new apartment buildings
over them was a tragedy for many people, but for others it ment much better living conditions.
Keywords: totalitarian project, urban life, communism, Oradea, urban systematisation

Subiectul procesului de urbanizare, respectiv sistematizare urbană în România


comunistă este unul abordat în destul de mică măsură de istoriografia națională.
Subiectul în sine nu poate fi catalogat doar drept unul de istorie, căci comprimă și
date și principii de lucru din domeniile: sociologie, economie, arhitectură și
urbanism, psihologie. El a fost abordat, până acum, în câteva studii, cel mai
cuprinzător referindu-se la urbanizarea zonei Hunedoara-Călan. La acestea adăugăm
existența unor cercetări pe construirea centrului politico-administrativ al
Bucureștiului, pe cadrul legal al fenomenului, specific ultimelor două decenii
comuniste, ori unele mici studii pe cartierele unor orașe ale țării.
În cazul Oradiei, până acum nu există un studiu dedicat modului în care
orașul a evoluat după cel de-al doilea război mondial, decât informații punctuale,
răspândite în lucrări generale. Orașul Oradea este un caz deosebit, însă cu un
exemplu de regăsit și în celelalte orașe paralele cu granița româno-ungară. Procesul
industrializării, corelat cu urbanizarea și creșterea populației a făcut ca Oradea să
devină, dintr-un oraș majoritar maghiar, într-unul majoritar românesc. Echilibrul
etnic a fost atins destul de târziu însă (aproximativ înaintea jumătății anilor ´70),
orașul devenind „beneficiarul” amintitelor procese abia începând cu 1960. Practic,
perioada 1960-1989 este cea în care procesul sistematizării urbane s-a făcut resimțită
Sistematizarea municipiului Oradea (1960-1989)

în oraș, ultimul deceniu și jumătate fiind marcat în special de demolarea unor vechi
cartiere de case.
În luna ianuarie 1948, Oradea avea o populație de 82 282 de locuitori1 .
Suprafața construită a orașului se îmbogățise în perioada interbelică cu o serie de noi
cartiere (Ioșia, Râtul comandantului etc.), gândite pe sistemul orașului-grădină.
Industria locală era bine dezvoltată, încă din perioada antebelică, principalele
platforme industriale situându-se în cartierul Subcetate, zona Căii Clujului și a Străzii
Sucevei.
Orașul își revenea în urma distrugerilor de război. Prioritară era refacerea
clădirilor, proces la care au fost chemați toți locuitorii bărbați ai orașului, dar și
refacerea infrastructurii și suprastructurii de utilități publice și transport în comun.
Podurile orașului fuseseră bombardate, iar cel central era distrus complet2 .
Până la declanșarea procesului de construire de ansambluri noi de clădiri,
orașul s-a extins prin includerea între limitele sale a unor suburbii. Este cazul satului
Seleuș, devenit Cartierul Nufărul (după 1974), iar apoi înglobarea satului Episcopia
Bihor (1956), devenit cariterul cu același nume. Între acesta și oraș a fost dezvoltat,
încă din timpul războiului, dar și după, o zonă compactă de locuințe, Cartierul
Hunyadi (astăzi Oncea). De asemenea, în primii ani postbelici remarcăm apari ția
unor construcții noi în cartierele Crișului (astăzi M. Eminescu), Eminescu (astăzi
Tokay), N. Iorga, CFR (zona din proximitatea căii ferate, pe dealuri, delimitată de
gara centrală și depoul de locomotive)3 .
Criza de locuințe care se arăta la orizont a determinat autoritățile locale să
creeze Trustul de Construcții Locale Oradea (TCLO), iar primul său an de activitate a
fost 19564 . Primele blocuri de locuințe construite după război au fost cele de pe
Strada Decebal nr. 5 – un imobil cu 20 de apartamente (actualmente Bulevardul
Decebal, nr. 29), blocul actorilor (Str. Principatele Unite, nr.26-28) și blocul de pe
Strada Republicii nr. 515 . Pe lângă acestea, tot în cea de-a doua jumătate a deceniului
sunt contruite șirurile de blocuri cu parter și un etaj de pe străzile Spitalului (Louis
Pasteur) și Ecaterina Teodoroiu.
În acest răstimp, populația orașului crește până la 98 950 de locuitori (1956)6 .

*Universitatea din Oradea, Școala Doctorală de Istorie, e-mail: cristian.culiciu@yahoo.com


1 Anuarul statistic al RPR 1957, Editura Științifică, București, 1957, p. 66, tabel 16
2 Liviu Borcea, Gheorgh e Gorun (coordonatori), Istoria orașului Oradea, Editura Cogito, Oradea, 1995,

p. 410-412
3 I. O. Berindei, I. Șuta, A. Czaholi, „Aspecte privind dezvoltarea urbanistică a orașului Oradea”, în

Lucrări științifice, seria A, 1969, p. 341-342


4 Gabriel Moisa, „Industrializarea în Oradea 1945-1990. Studiu de caz”, în Maria Mureșan

(coordonator), Procesul de integrare a României în economia europeană. Dimensiuni istorice și contemporane,


Editura ASE, București, 2008, p. 378-379 (în continuare Industrializarea în Oradea 1945-1990…)
5 Péter I. Z óltan, Trei secole de arhitectură orădeană, Editura Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2003, p.

103
6 Aurelia Susan, „Evoluția teritorială a orașului Oradea”, în Studia Geographica, 1971, nr. 2, p. 51

138
Sistematizarea municipiului Oradea (1960-1989)

În jurul anului 1960 a fost definitivată prima schiță de sistematizare a Oradiei


conform principiilor comuniste, plan realizat de ISCAS București. În baza acestui
plan vor fi construite, în prima parte a anilor ´60, primele cvartale de blocuri, în Zona
de Vest (Cartierul Rogerius), Calea 1 Mai (actualmente Calea Mareșal Alexandru
Averescu), Str. Gh. Magheru, Piața 23 August (Parcul 1 Decembrie), Piața București7 .
Este perioada în care profilul industrial al orașului suferă cele mai importante
modificări. Este construită platforma industrială de vest, cuprinzând Uzina de
Alumină (construcția sa începe în anul 1962), Combinatul de prelucrare a lemnnului,
Întreprinderea de materiale de construcții, Întreprinderea de Ansamble pentru
Mijloace de Transport (IAMT), noua termocentrală (Întreprinderea Electrocentrale),
respectiv Întreprinderea de industrializare a zahărului8 . Pe lângă toate acestea, în
continuarea Căii Borșului, pe care este amplasată platforma, era construită, în aceeași
perioadă, Întreprinderea de Sere9 . Schița de sistematizare a Zonei de Vest a fost
realizată în anul 1959 și prevedea un total de 38 700 de apartamente, desfășurate în
cvartale, pe o suprafață de 260 ha10 . Din acestea, până în 1969 erau ridicate 3200 de
locuințe, ce găzduiau 11 400 de persoane11 .
Locuitorii cartierului, numit și în epocă „Rogerius”, au beneficiat de
construirea de unități școlare, de toate nivelele, precum și de un spital (Spitalul
Unificat de Copii, cu 400 de paturi, a fost dat în folosință în anul 1969)12 .
Tot în anii ´60 au fost construite microraioane și în alte zone ale orașului, tot cu
precădere pe terenuri libere, din dubla dorință de a rezolva cererile locative, dar și de
a moderniza aspectul cartierelor respective. Un prin exemplu este cel al „cvartalului
23 August”, ridicat începând cu 1960 în vecinătatea pieței agroalimentare și a
parcului cu aceleași denumiri13 .
În apropierea acestei locații, în aceiași ani a fost construit „Cvartalul 1 Mai”.
Zona delimitată de străzile Clujului, Cele Trei Crișuri și 1 Mai a fost mobilată cu un
număr de 10 blocuri, cu câte trei sau patru etaje. De asemenea, pe spațiul din fața
Gării centrale (Piața București) a fost construit un ansamblu de locuințe pe modelul
celui din zona 23 August, respectiv o clădire-etalon cu regim mare de înălțime, și mai
multe clădiri cu regim de înălțime P+4/P+5, desfășurate pe două direcții, paralel și
perpendicular cu desfășurarea Pieței și cu clădirea Gării. De altfel, în perioada
socialistă construirea de ansambluri rezidențiale, cu funcțiuni comerciale la parter, în
imediata proximitate a gărilor a fost o practică omniprezentă. Ideea de poartă a

7 Industrializarea în Oradea 1945-1990…, p. 379


8 Ibidem, p. 381-382; Liviu Borcea, Gheorghe Gorun, op. cit., p. 412
9 Grigore Lalescu, ”Construirea Zonei de Vest a Oradiei și consecințele sale social-economice”, în

Bihor. Trecut, prezent, perspective, 1969, p. 71-73


10 Vladimir Ionescu, Cum a fost, cum este, cum va fi: Zona de Vest, în Familia, seria a V-a, an 19(120), nr.

4(211), aprilie 1983, p. 4


11 Ibidem, p. 74
12 Ibidem, p. 74-75
13 P. H. Ionescu, Cvartalul 23 August din Oradea, în Arhitectura , anul VII, 1960, nr. 4(65), p. 26-27

139
Sistematizarea municipiului Oradea (1960-1989)

orașului era astfel materializată, rezolvându-se atât problemele ce țin de aspectul


orașelor, cât și o parte a necesarului de locuințe.
Între aceste locații a fost realizat un microansamblu de clădiri de locuit cu trei
și patru etaje pe strada Magheru. Aceste clădiri, amplasate la frontul stradal, au fost
completate cu altele cu regim mare de înălțime după anul 1982. În anii 1967-1968 era
construită zona de locuințe de pe Splaiul Crișanei, formată din trei microansambluri
(un bloc turn și alte două cu regim de înălțime parter și patru etaje). Nu în ultimul
rând amintim ansamblul de blocuri de câte trei și patru etaje construit pe stada
Dimitrie Cantemir, paralel și perpendicular cursului pârâului Peța.
Între aceste aspecte, amintim și alte elemente ale urbanizării, manifestate în
oraș în timpul anilor 1948-1960. Au fost construite poduri noi peste Crișul Repede,
respectiv podul din centrul orașului (1946-1947) ori Podul „23 August” (în capătul de
sud al Străzii Magheru – 1954-1955). Rețelele electrice, de canalizare și alimentare cu
apă au fost extinse în câteva dintre ca rtierele mărginașe (Ioșia, Episcopia Bihor,
Eminescu). Rețeaua de străzi a fost extinsă, la nivelul anului 1969 existând circa 700
de străzi. Parcurile orașului au fost și ele amenajate, astfel că putem vorbi despre
parcurile 1 Mai (scuarul din vecinătatea cvartalului cu același nume – 1950), Nicolae
Bălcescu (1956-1957), 23 August (actualmente 1 Decembrie)14 Felul în care
procesul sistematizării urbane era înțeles s-a schimbat radical la începutul anilor ´70.
Procesul sistematizării Oradiei în înțelesul dat de noua legislație în domeniu
(Directivele Consiliului Național al PCR privind sistematizarea orașelor15 , Legile nr.
416 și 517 din 1973, privind construcția de locuințe și administrarea fondului locativ și
Legea 58/197418 ) s-a desfășurat pe parcursul celei de-a doua jumătăți a deceniului al
optulea și pe toată durata celui următor. În acest interval s-a trecut de la construirea
obiectivelor social-economice pe locul vechilor clădiri, terenurile libere epuizându-se.
O parte a zonelor amintite vor fi completate cu noi construcții, în timp ce altele noi se
vor contura. Principala consecință socială a acestui proces va fi pierderea, de către mii
de cetățeni, a locuințelor vechi, pentru a fi mutați în apartamente nou-construite, dar
cu un grad de confort deseori mai scăzut decât vechile case.
Așadar, unul din fronturile de lucru ale anilor 1972-1973 era zona străzii
Sovata, între aceasta și Crișul Repede. Acolo, inițial, era o zonă liberă de construcții,
malul râului nefiind regularizat decât cu câțiva ani în urmă. Ansamblul a fost

14 I. O. Berindei, I. Șuta, A. Czaholi, op. cit., p. 342


15 Conferința națională a Partidului Comunist Român – 19-21 iulie 1972, Editura Politică, București, 1972, p.
279-280, 481-491
16 Legea nr. 4 din 28 martie 1973 privind dezvoltarea construcției de locuințe și vânzarea de locuințe din fondul

de stat către populație, în Colecția de legi și decrete, 1973, vol. I, 1 ianuarie-31 martie, p. 47
17 Legea nr. 5 din 28 martie 1973 privind administrarea fondului locativ și reglementarea raporturilor dintre

proprietari și chiriași, în Ibidem, p. 69-94


18 Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teri toriului și localităților urbane și rurale, Consiliul de Stat,

Serviciul Buletinului Oficial și al publicațiilor legislative, 1975

140
Sistematizarea municipiului Oradea (1960-1989)

proiectat de arh. Emilia Abrudeanu, în anul 1971, iar fiecare dintre blocuri cuprinde
zece etaje, 66 de apartamente, subsol tehnic și trei uscătorii19 .

Planul ansamblului de blocuri tip C de pe Str. Sovata (foto: revista Arhitectura, 19 73)

Tipizarea, în continuare, a construcțiilor, era cerută de organele politice de


conducere cu mai multă ardoare decât în anii dinainte. În Oradea, debutul deceniului
al optulea a coincis cu creșterea numărului clădirilor ridicate cu materiale
prefabricate. Apar noi tipuri de locuințe, multe din acestea construite pe sistemul
vagon, cu încăperi cu intrare consecutivă, apartamente cu un grad de confort redus și
cu probleme energetice.
Pentru aceasta, la începutul anilor ´70 era constituită Întreprinderea de
materiale de construcții Oradea, cu două secții: cea de betoane grele (înființată în anul
1971) și cea de beton celular autoclavizat (1972) 20 . Numită și „Fabrica de case”,
unitatea producea panouri mari prefabricate, care erau ulterior asamblate pe
șantierele blocurilor de locuințe, a clădirilor industriale, comerciale ș.a. Producția
Întreprinderii s-a diversificat în anii următori, în presa locală publicându-se, regulat,
interviuri cu directorul sau inginerii săi. De obicei, erau scoase în evidență cifre
privind productivitatea, corelarea acestora cu programul de construcție locuințe,
respectiv noutățile în inovare pe care „Fabrica de case” le oferea.

O altă zonă care intra în atenția autorităților și a arhitecților era cea din
proximitatea Cetății. În anul 1973 era publicat planul privind sistematizarea sa, în
ideea creării aici a unei legături pietonale și de agrement între Parcul 23 August (1
Decembrie) și Parcul Muncitorilor (I. C. Brătianu) peste Crișul Repede, respectiv a
unei zone rezidențiale de-a lungul Căii Clujului21 . Proiectul nu a mai fost, însă, pus în
aplicare, astfel că în anul 1979 era publicată o nouă variantă de sistematizare a zonei,

19 Arh. Emilia Abrudeanu, Bloc tip „C” în ansamblul de locuințe de pe malul drept al Crișului Repede, în
Arhitectura , an XXI, 1973, nr. 3(142), p. 11
20 Industrializarea în Oradea 1945-1990…, p. 382. Vezi și: Mariana Barna, Industrializare și demografie în

centrele urbane ale Crișanei (1960-1980), Editura Universității din Oradea, 2014, p. 115-116
21 Alexandru Moisi, Sistematizarea zonei cetății Oradea, în Arhitectura, an XXI, 1973, nr. 3 (142), p. 12

141
Sistematizarea municipiului Oradea (1960-1989)

de astă dată conform noii idei privind crearea de centre politico-administrative în


fiecare reședință de județ. Centrul orădean era prevăzut ca o piață publică,
înconjurată de clădiri administrative, locuințe și un pavilion expozițional. Toată zona
urma să fie mobilată, începând de la Str. Dimitrie Cantemir, până la pod, și el
dublându-se cu un altul, pietonal. În imediata vecinătate a porții de vest a Cetății,
respectiv în centrul ansamblului, urma să fie construit un palat administrativ, gândit
să găzduiască Primăria, Prefectura, Consiliul Județean ș.a.22 Deși demarat rapid, în
1980, proiectul nu a fost finalizat decât parțial, în 1985, el nefiind reluat niciodată.

Macheta Centrului politico-administrativ, prezentată în anul 1979 (sursa: Nicolae Meseșan)

În cea de-a doua jumătate a anilor ´70, zonele în care se va construi cu


precădere în această perioadă sunt: Cartierul Ioșia-Nord, Zona de Vest, în
proximitatea străzilor Ostașilor-Moldovei-Transilvaniei, Calea Aradului, Cartierul
Nufărul23 .
Pentru zona Ioșia-Nord, în anul 1974 fusese gândit un proiect de sistematizare
ce prevedea transformarea zonei într-o microstațiune, cuprinzând atât locuințe, cât și
zone de agrement (bază sportivă, sală polivalentă, ștrand, pationar, debarcader,

22 Cf. Viorica Zărnescu, Oradea mâine – noul centru politico-administrativ, în Familia, seria a V-a, an
15(115), nr. 8(168), august 1979, p. 9; Crișana, an XXXIV, nr. 10063, 10 iulie 1979, p. 3
23 Gabriel Moisa, Instituția primarului și primarii Oradiei între 1945-2003, în Aurel Chiriac (coordonator),

Oradea – pagini de istorie. Instituția primarului. Evoluție administrativă. Realitate urbanistică și arhitecturală,
Editura Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2003, p. 164

142
Sistematizarea municipiului Oradea (1960-1989)

cinematograf ș.a.) 24 . Proiectul, unul futurist, nu a mai fost dus la împlinire. Doar
funcțiunile propuse au fost păstrate, cartierul urmând a fi, în cea de-a doua jumătate
a aceluiași deceniu, mobilat cu blocuri scunde, aproape toate din panouri mari.

Proiectul Cartierului Ioșia-Nord (sursa: cotidianul Crișana, 1974)

Piatra de temelie a sălii polivalente a fost pusă în vara anului 197525 . Până în la
sfârșitul anului 1977 se construiseră o bună parte a blocurilor de locuințe, astfel că în
zonele în care acestea erau finalizate s-a putut trece la amenajări 26 . Casa Științei și
Tehnicii pentru Tineret sau sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din
Oradea au fost construite și date în folosință în 1979, împreună cu ultimele locuințe27 .
În Zona de Vest se lucra pe mai multe fronturi, fiind vorba, în primă fază,
despre capătul vestic al Șoselei 6 Martie, în zona noului pasaj denivelat28 , respectiv
pe aliniamentul Căii Ostașilor29 . În apropiere, în partea sudică, era deschis un alt
front de lucru. Zona străzilor Liniștei (Episcop Suciu) – Spartacus urma să fie
mobilată cu 11 blocuri, construite din fondurile unor întreprinderi de pe platforma
industrială din vestul orașului, pentru angajații acestora30 .
În anul 1979 debuta lucrul la ceea ce se dorea a fi cea mai importantă arteră de
circulație din oraș. Șoseaua 6 Martie era gândită ca o arteră cu perspectiva legării
directe a centrului orașului de platforma industrială. Este suficient să menționăm,
vizavi de importanța sa, faptul că, deja din anii ´70, acesta era inclus în traseul
obișnuit din timpul vizitelor familiei Ceaușescu la Oradea. Pentru realizarea

24 Crișana, an XXIX , nr. 48, 27 februarie 1974, p. 1-2


25 Idem, an XXX, nr. 209, 6 septembrie 1975, p.1
26 Idem, an XXXII, nr. 299, 18 decembrie 1977, p. 1-2
27 Idem, an XXXIV, nr. 20, 25 ianuarie 1979, p. 1; Idem, an XXXIV, nr. 9975, 28 martie 1979, p. 2; Idem,

an XXXIV, nr. 10044, 17 iunie 1979, p.1


28 Idem, an XXXI, nr. 174, 24 iulie 1976, p. 3; Idem, an XXXII, nr. 82, 8 aprilie 1977, p. 1, 3
29 Idem, an XXXIII, nr. 160, 8 iulie 1978, p. 1
30 Idem, an XXXIV, nr. 9967, 18 martie 1979, p.1

143
Sistematizarea municipiului Oradea (1960-1989)

proiectului era necesară demolarea vechilor case. Zona, chiar dacă era compusă atât
din locuințe degradate, cât și din case în stare bună, a fost supusă demolărilor
integral. Până la sfârșitul deceniului următor au fost păstrate doar două mici zone cu
case.
Cartierul Nufărul intrase, de asemenea, în atenția autorităților. În primii ani ai
mobilării zonei cu clădiri de locuințe noi, accentul a căzut în mod deosebit pe
valorificarea terenurilor libere. Din acest motiv, primele blocuri de locuințe au fost
construite în interiorul „inelului” delimitat de străzile Nufărului, Morii, Bumbacului
și Coreea (Constantin Noica), practic în spatele caselor existente.

Dispunerea primelor șiruri de blocuri în Cartierul Seleuș (Nufărul), anul 1974

Cartierul a fost construit, se spunea, „într-o poziție geografică privilegiată”,


fiind vorba despre vecinătatea Băilor Felix. El era „rod al unei ingenioase concep ții
edilitare” și avea „toate șansele să devină un punct de referință pe harta viitoare a
orașului”31 . Până la începutul anului 1980, în acest cartier au fost date în folosință
3800 de apartamente, dintr-un total de 450032 .
În zona centrală au fost efectuate lucrări de sistematizare în funcție de tipicul
perimetrelor avute în vedere. Ideea de bază, generală, ținea de pietonalizarea, pe cât
posibil, a centrului istoric. Din acest punct de vedere, singurul proiect dovedit fezabil
și realizat în integralitate, a fost pietonalizarea străzii Republicii, pe segmentul
cuprins între Teatrul de Stat și strada Dunărea. Inițial o stradă cu caracteristici
obișnuite, ea a fost transformată în pietonală în anii 1977-1978, eliminându-se atât
traficul auto, cât și linia de tramvai. În aceiași ani au fost construite mai multe clădiri-
plombă pe ambele părți ale străzii. Este vorba despre complexul comercial Mercur
(nr. 3-5 – inaugurat în anul 1981), un bloc de apartamente cu cinci nivele la numărul
10, un bloc cu trei etaje la numărul 16, o clădire de locuințe cu regim de înălțime ce

31 Idem, an XXXII, nr. 223, 21 septembrie 1977, p. 1


32 Idem, an XXXV, nr. 10237, 1 februarie 1980, p. 2

144
Sistematizarea municipiului Oradea (1960-1989)

crește de la P+3 la P+6 la numărul 23-24, respectiv Întreprinderea de Încălțăminte


Arta, la numărul 18. În capătul noii pietonale a fost inaugurat, în anul 1979,
magazinul universal Crișul33 .

„Datorită grijii permanente a conducerii partidului și a tovarășului Nicolae


Ceaușescu, care ne-a vizitat de mai multe ori orașul și ne-a dat prețioase indicații,
Oradea s-a dezvoltat vertiginos an de an” 34 . Astfel suna mesajul elogios, unul din
multele, adresat șefului statului, în anul 1980, cu ocazia trasării bilanțului procesului
de urbanizare a Oradiei. Bilanțul propune o incursiune în perioada 1965-1980, din
punctul de vedere al industrializării orașului și al construcțiilor. În prim plan sta
platforma industrială de vest, dar și numărul total de 40 000 de apartamente, câte s-ar
fi construit în oraș în cei 15 ani, case pentru 60% din locuitorii urbei35 . Urbanizarea
Oradiei în acest interval a însemnat și modernizarea a peste 100 de străzi, construirea
a două poduri peste Crișul Repede (Densușianu și Intelectualilor), noi școli și locuri
în internate, Spitalul de Copii și policlinica din vecinătate, unități sportive, respectiv
hoteliere. „Vrem să înfrumusețăm orașul, să-l facem mai modern și mai tânăr (… ) așa
cum ne recomandă secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu”, se
arată în finalul prezentării36 .
În decursul deceniului 1980-1989, activitatea de sistematizare s-a desfășurat în
toate cartierele importante ale orașului. Dacă în prima sa jumătate încă vorbim de
reconstruirea cartierelor aflate la o oarecare distanță una de cealaltă, în cea de-a doua,
aceste cartiere vor fi unite prin ansambluri de locuințe și dotări dispuse de-a lungul
principalelor căi de comunicație. Pentru început, avem în vedere evoluția Cartierului
Rogerius, ieșit din limitele Zonei de Vest și care, în urma demolărilor masive, s-a
extins către centrul orașului. O altă zonă în care procesul a continuat de-a lungul
întregului deceniu a fost Cartierul Nufărul I, dublat de Nufărul II, construit în partea
opusă a străzii omonime. În preajma intrării în oraș dinspre Deva a fost, de
asemenea, dezvoltat un ansamblu de locuințe, continuat în 1988-1989 până la B-dul
Decebal. În Cartierul Velența a fost desfășurată cea de-a doua etapă de construcții, pe
când, în vecinătate și doar la finalul intervalului, a început să fie construit ansamblul
Dragoș-Vodă. Alte zone în care au fost construite ansambluri de blocuri au fost: Str.
Magheru, „Centrul Civic”, Str. Dimitrie Cantemir, Calea Proletarilor (B-dul Ștefan cel
Mare), B-dul Decebal.
Trecerea la etapa reconstrucției totale a cartierelor a presupus revizuirea
schițelor de sistematizare a localităților bihorene. Se aveau în vedere menținerea

33 Idem, nr. 10002, 28 aprilie 1979, p. 3


34 Idem, an XXXV, nr. 10378, 16 iulie 1980, p. 1
35 Ibidem. Atât numărul, cât și procentul sunt vădit exagerate, calculele dând un total de circa 40-45.000

de apartamente construite în Oradea pe tot parcursul perioadei comuniste, respectiv într-o perioadă
de două ori mai îndelungată.
36 Idem, an XXXV, nr. 10378, 16 iulie 1980, p. 1

145
Sistematizarea municipiului Oradea (1960-1989)

construcțiilor noi în limitele perimetrelor construibile existente, delimitarea mai


precisă a zonelor centrale, respectiv a unora destinate micii industrii și adoptarea
unor măsuri pentru prevenirea inundațiilor (care, de altfel, afectaseră județul în vara
acelui an). Actualizarea schițelor de sistematizare s-a realizat în condițiile în care
autoritățile centrale gândeau deja direcțiile de dezvoltare ale țării până în anul 2000.
Schița de sistematizare actualizată a Oradiei prevedea, pentru cincinalul 1981-
1985, construirea unor ansambluri de locuințe și dotări de cartier pe Șoseaua 6
Martie, Leontin Sălăjan, cu perspectiva continuării până pe strada Decebal și,
respectiv, Karl Marx (Menumorut). Alte două zone vizate de dezvoltările ulterioare
erau Cartierul Nufărul II, Nojoridului I, respectiv o zonă de locuințe în Cartierul
Episcopia-Bihor37 . Reactualizarea schiței de sistematizare pentru Oradea a mai fost
discutată în anul 1982, principala noutate reprezentând-o construirea unei
„străpungeri” între Podul Decebal, aflat în reconstrucție38 și Șoseaua 6 Martie, până la
strada Olimpiadei. Noile variante de definitivare a schiței includeau propuneri
privind „renovarea și remodelarea urbană” a unor străzi din centrul istoric, precum
V. Alecsandri, Prahovei (Traian Moșoiu), Independenței, Iosif Vulcan, ori Piața
Victoriei (Piața Unirii)39 .

Zonificarea municipiului Oradea (sursa: revista Familia, 1983)

37 Idem, an XXXVI, nr. 10714, 15 august 1981, p. 2; Idem, an XXXVII, nr. 10891, 12 martie 1982, p. 1
38 Vechiul pod suferise avarii importante în urma umflării Crișului Repede în anii 1980-1981. Podul a
fost închis și dezafectat în luna martie 1981. Noul pod, funcțional și astăzi, a fost inaugurat pe 23
august 1983.
39 Crișana, an XXXVII, nr. 10954, 26 mai 1982, p. 2

146
Sistematizarea municipiului Oradea (1960-1989)

Sistematizarea sistemului rutier al Oradiei (sursa: revista Fa milia, 1983)

Până în 1989, se va generaliza construcția de clădiri de locuit din panouri mari,


cele mai de întâlnite tipuri de blocuri optzeciste fiind PB-urile și PC-urile. De
asemenea, în mare măsură se va continua pe modelul inițial al cartierelor de blocuri
cu cinci nivele, amplasate în spatele șirurilor de clădiri înalte, cu front la străzile
principale.
Pentru noile cartiere de locuințe, deseori confruntate cu probleme de
organizare și amenajare, devenea prioritară crearea de spații publice, atât de către
autorități, cât și prin „muncă patriotică”, respectiv efortul locatarilor. Construirea de
alei pietonale, spații de parcare și de recreere deveniseră nevoi de prim ordin pentru
locuitorii acestor zone, întrucât realizarea lor în cadrul proiectelor de construcții a
cvartalelor nu fusese inclusă inițial. Propunerile privind sistematizarea diferitelor
zone ale orașului erau aduse la cunoștința publicului prin expoziții de schițe, machete
și randări, de actualitate fiind încă strămutarea unor gospodării în interiorul
perimetrului construibil40 .
Într-un nou bilanț, realizat în vara anului 1988, observăm cum totalul
locuințelor noi realizate în Oradea după 1965 creștea, în bună măsură, fără a se ține
seama de evoluția reală a proporției. Astfel, la acel moment, Trustul Antrepriză
Generală de Construcții-Montaj Bihor (TAGCM – fost TCLO – organismul care avea
în subordine dezvoltarea spațiilor locative în județ) se lăuda cu 47 500 de
apartamente construite – mai puțin decât estimarea din anul precedent (!) (dintr-un
total de 60 900 de unități în întreg județul41 ), astfel încât, laolaltă cu cei ce și-au ridicat
locuințe în regim personal, circa trei sferturi din populația de peste 220 000 de
locuitori de atunci ai Oradiei s-au putut muta în locuințe noi42 . Dintr-un alt articol, cu
tentă evident elogioasă, extragem următorul fragment: „Renașterea cetății în ultimele

40 Idem, nr. 11790, 5 februarie 1985, p. 1-2


41 Idem, an XLIII, nr. 12829, 17 iunie 1988, p. 1
42 Idem, nr. 12860, 23 iulie 1988, p. 3. Vezi și: Idem, nr. 12736, 1 martie 1988, p. 3

147
Sistematizarea municipiului Oradea (1960-1989)

două decenii a însemnat o armonie pilduitoare pentru felul în care este transpusă în
viața politică înțeleaptă a partidului și statului nostru de dezvoltare și înflorire a țării,
a localităților”43 . Investițiile, inclusiv cele industriale, înregistrate în Oradea după
1965, ar fi totalizat circa 26 miliarde lei44 .

B-dul Dacia, anul 1988 – sursa: cotidianul Crișana

Str. Nufărului, anul 1986 – sursa: TAGCM/colecție foto personală

43 Idem, nr. 12705, 24 ianuarie 1988, p. 1


44 Ibidem, p. 2

148
Sistematizarea municipiului Oradea (1960-1989)

Înaintea Congresului al XIV-lea al PCR, datele făcute publice în presa locală


indicau că în Oradea ar fi fost investiți, începând cu anul 1965, 32 miliarde lei, atât în
creșterea capacității industriale a orașului, cât și în construcțiile de locuințe și alte
funcțiuni sociale. Numărul total al apartamentelor date în folosință în această
perioadă ar fi fost de 52 00045 , din care circa 20 000 în deceniul 1980-1989. Astfel,
Oradea ar fi reprezentat, conform propagandei locale, „una din cele mai elocvente
mărturii ale prefacerilor înnoitoare pe care le-au cunoscut marile localități ale țării”46 .
În general, despre cartierele orădene se vorbea în termenii orașului în oraș, „cu
blocuri zvelte, cu bulevarde largi, aerisite, aglomerate, cu viața cotidiană
trepidantă”47 .
În 1989, TAGCM funcționa de aproape patruzeci de ani, timp în care totalul
sumelor investite ar fi crescut de cinci ori, respectiv cel al apartamentelor construite
de trei ori. În revista Familia, directorul Trustului, ing. Traian Bonta, lăuda unitatea
pe care o avea în subordine: „În această perioadă de mari înfăptuiri pentru trustul
nostru etapa cea mai prodigioasă au constituit-o cei trei ani pe care i-am încheiat din
actualul cincinal, când pentru activitatea desfășurată am obținut de două ori locuri
fruntașe pe țară”, cu perspective asemănătoare și pentru anul 198948 .

Modul în care procesul sistematizării Oradiei s-a făcut a lăsat loc pentru
numeroase abuzuri. Astfel, au existat cazuri în care familiile au fost mutate în
apartamente cu suprafețe mult mai mici decât vechile lor care, ori le-au fost
repartizate locuințe cu o suprafață utilă prea mică pentru necesitățile tuturor
membrilor. Procedura, în cazul mutării dintr-o casă într-un apartament, era:
expedierea unui ordin de evacuare către beneficiarul repartizării, perfectarea
formelor de contractare la Întreprinderea Județeană de Gospodărire Comunală și
Locativă Bihor (IJGCL), respectiv exproprierea, mutarea propriu-zisă, iar apoi
despăgubirea bănească a locatarului. Despăgubirea se acorda în funcție de suprafața
locativă pierdută și valoarea casei. În cazul refuzului, beneficiarul era acționat în
instanță de către Statul român, fiind totodată obligat la achitarea tuturor cheltuielilor
de judecată.
Numeroase au fost și problemele cu care locatarii se confruntau după mutarea
în ansamblurile nou-construite: „pereți neuniformi, pardoseli inegale, covoare p.v.c.
lipite anapoda, mozaic fărâmicios, tâmplărie montată neglijent, uși și ferestre care nu
se închid, vopsitorii inestetice (…) caloriferele curg, robinetele de la baie rămân în…
mână”49 .

45 Idem, nr. 13258, 4 noiembrie 1989, p. 1


46 Idem, nr. 13247, 22 octombrie 1989, p. 1
47 Ibidem
48 Familia, seria a V-a, an 25 (125), nr. 11 (291), noiembrie 1989, pagină publicitară
49 Instituția primarului și primarii Oradiei între 1945-2003…, p. 165

149
Sistematizarea municipiului Oradea (1960-1989)

După darea în folosință a primelor cvartale din Cartierul Nufărul, locatarii


semnalau, între altele, lipsa aleilor amenajate, a legăturilor prin transportul în comun
cu celelalte zone ale orașului, a telefoanelor publice și a apei calde. Fiind la început,
zona nu beneficia nici de unități alimentare, ori de locuri de joacă pentru copii50 .
În Cartierul Splaiul Crișanei, problemele apăreau în special în sezonul rece,
datorită costurilor ridicate ale energiei termice. Slaba execuție a acoperișurilor
permitea infiltrarea apeu de ploaie în apartamentele de la etajele superioare 51 .

În ce privește rețeaua de drumuri, asistăm la construirea de căi rutiere noi și la


modernizarea unora existente. Nevoia sistematizării circulației era dictată de cifre:
40.000 de autovehicule care tranzitau orașul zilnic, în anul 197552 . Punctăm câteva
aspecte concrete: construirea drumului de legătură din Zona de Vest, între Calea
Proletarilor și noul cartier Ioșia-Nord, cu pod peste Crișul Repede, lărgiri de străzi,
modernizarea unor artere de mare trafic, precum Dragoș-Vodă, Progresului (Sf.
Apostol Andrei), Sucevei, Transilvaniei. În perspectivă se avea în vedere construirea
unui drum de legătură (centură) între zona sudică a cartierului Ioșia (Calea
Sântandrei) și Cartierul Nufărul 53 . În această perioadă au fost realizate investiții
privind fluidizarea traficului auto dintre zona de dealuri și cea de la vest de calea
ferată, prin construirea pasajelor din apropierea străzii Magheru. În anii 1980-1989 s-
a procedat la construirea „străpungerii” dintre noul pod Decebal și Str. Olimpiadei,
respectiv modernizarea arterei pe tronsonul aflat la sud de pod. Deși era preconizată
încă de la jumătatea deceniului al optulea, construirea șoselei de centură a Oradiei nu
a mai debutat decât în preajma anului 2000.
În rețeaua de transport în comun s-au petrecut, de asemenea, schimbări
importante. , în acești ani s-a procedat atât la extinderea rețelei, cât mai ales la
sistematizarea sa, în sensul unei mai bune legări a cartierelor între ele și a desfășurării
traseelor pe o suprafață cât mai redusă. Cartierul Zona de Vest beneficia, din toamna
anului 1972, de o legătură rapidă cu centrul orașului, în urma prelungirii, până lângă
spital, a liniei de tramvai numărul 1. Același traseu a suferit modificări în urma
pietonalizării Căii Republicii, când linia dintre Teatru și intersecția cu strada
Magheru a fost eliminată. În consecință, linia de pe această din urmă arteră a fost
dublată, devenind cu dublu sens (1978).
În mai multe zone, s-a procedat la dublarea căii de rulare, iar legătura dintre
zona centală și Cartierul Seleuș a fost sistematizată prin creșterea capacității liniei de
pe Str. Dimitrie Cantemir și eliminarea celei din zona străzilor Cuza Vodă și
Kogălniceanu. Rețeaua de tramvaie a suferit schimbări și prin prelungirea liniei
numărul 2 spre Cartierul Ioșia, respectiv prin construirea uneia noi pe

50 Crișana, an XXX, nr. 196, 21 august 1975, p. 3; Idem, an XXXII, nr. 223, 21 septembrie 1977, p. 2
51 Idem, nr. 42, 20 februarie 1975, p. 3
52 Idem, an XXX, nr. 154, 3 iulie 1975, p. 2
53 Ibidem

150
Sistematizarea municipiului Oradea (1960-1989)

„străpungerea” B-dul Decebal. În acest fel, s-a putut crea un inel intern de circulație
cu tramvaie.
În ce privește vehiculele, creșterea cererii a impus achiziționarea atât de
autobuze, cât și de tramvaie de mare capacitate.
Transportul în comun era gestionat de către Întreprinderea Comunală Oradea
(ICO), iar în anii ´70 de Întreprinderea Județeană de Gospodărire Comunală și
Locativă Bihor (IJGCL), care avea în subordine și construcțiile de locuințe. După anul
1980, activitatea intra în subordinea Întreprinderii Județene de Transport Local
(IJTL) 54 .

Sistematizarea Oradiei reprezintă un proces cu dublu înțeles, unul fiind


valabil pentru perioada de dinainte de 1972-1974, respectiv cel de-al doilea
corespunzător ultimului deceniu și jumătate de existență al regimului. Dacă în
această primă parte, sistematizarea a însemnat doar centralizarea locuirii, respectiv a
activităților recreative sau a utilităților sau traficului, după emiterea legii
sistematizării, accentul a căzut în special pe demolarea vechilor cartiere de case și
construirea, în locul lor, a celor de locuințe colective.
Pentru Oradea, împreunarea fenomenului industrializării forțate cu cel al
urbanizării pe principii comuniste a rezultat în românizarea orașului. Creșterea
treptată a procentului populației române, în dauna celei maghiare, a condus la
stabilirea unui echilibru către jumătatea anilor 1970, respectiv depășirea sa, în anii de
după. Până în anul 1990, populația, în general, a orașului, a crescut până la circa 230
000 de locuitori, în toate cartierele apărând câteva zeci de mii de locuințe noi.
Pentru orădeni, perioada a coincis cu nimicizarea efortului depus pentru
ridicarea unei locuințe proprii, prin demolarea acesteia, respectiv obligația de a-și lua
viața într-un cămin nou, uneori, departe de toate acele elemente de rutină, prienteni,
metehne etc. cu care erau obișnuiți. Totuși, am fi ipocriți dacă am crede că realitatea
distrugerii fizice a propriei locuințe și mutarea forțată într-una nouă, impusă și ea,
reprezenta un moment trist pentru fiecare. Numeroase familii au locuit în perioada
postbelică în locuințe insalubre, în cartiere lipsite de utilități sau de alte facilități
necesare unui trai decent într-un oraș. Asigurarea, pentru fiecare familie, a unei
locuințe solide, dotate cu toate cele necesare unui trai civilizat, reprezenta, dincolo de
aspectul său propagandistic, o necesitate de cele mai multe ori.
De aceea, vedem fenomenul sistematizării urbane, aici, în special, al Oradiei, și
drept unul social, în unele cazuri fiind vorba de o reală ridicare a nivelului de trai,
însă în altele, de tentative și reușite de dezrădăcinare a omului de trecutul său
patriarhal.

54Liviu Borcea, Mihai Apan, Gabriel Moisa, De la o stație la alta, ediția a II-a revăzută și adăugită,
Editura Arca, Oradea, 2006, passim.

151
Sistematizarea municipiului Oradea (1960-1989)

BIBLIOGRAFIE:

Lucrări generale și speciale:


Barna, Mariana, Industrializare și demografie în centrele urbane ale Crișanei (1960-1980),
Editura Universității din Oradea, 2014
Berindei, I. O., Șuta, I., Czaholi, A., „Aspecte privind dezvoltarea urbanistică a
orașului Oradea”, în Lucrări științifice, seria A, 1969
Borcea, Liviu, Gorun, Gheorghe (coordonatori), Istoria orașului Oradea, Editura Cogito,
Oradea, 1995
Borcea, Liviu, Apan, Mihai, Moisa, Gabriel, De la o stație la alta, ediția a II-a revăzută și
adăugită, Editura Arca, Oradea, 2006
Conferința națională a Partidului Comunist Român – 19-21 iulie 1972, Editura Politică,
București, 1972
Lalescu, Grigore, „Construirea Zonei de Vest a Oradiei și consecințele sale social-
economice”, în Bihor. Trecut, prezent, perspective, 1969
Moisa, Gabriel, „Industrializarea în Oradea 1945-1990. Studiu de caz”, în Maria
Mureșan (coordonator), Procesul de integrare a României în economia europeană. Dimensiuni
istorice și contemporane, Editura ASE, București, 2008
Idem, Instituția primarului și primarii Oradiei între 1945-2003, în Aurel Chiriac
(coordonator), Oradea – pagini de istorie. Instituția primarului. Evoluție administrativă. Realitate
urbanistică și arhitecturală, Editura Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2003
Susan, Aurelia, „Evoluția teritorială a orașului Oradea”, în Studia Geographica, 1971,
nr. 2
Zóltan, Péter I., Trei secole de arhitectură orădeană, Editura Muzeului Țării Crișurilor,
Oradea, 2003

Statistică:
Anuarul statistic al RPR 1957, Editura Științifică, București, 1957

Legislație:
Colecția de legi și decrete, 1973, vol. I, 1 ianuarie-31 martie
Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale,
Consiliul de Stat, Serviciul Buletinului Oficial și al publicațiilor legislative, 1975

Periodice:
Arhitectura (revistă), 1960, 1973
Crișana (cotidian), 1974-1982, 1985, 1989
Familia (revistă), 1979, 1983, 1989

152