Carte Buturuga

Buturuga Dragomir
DRAGOMIR BUTURUGĂ
“UN BĂTRAN DIN ZONA DE MUNTE”
ACEASTĂ CARTE SĂ NU SE UITE

- 86 ANI -
COMUNA BISOCA
VOL VII
3
Un batran din zona de munte…
©Șerbanoiu Liviu-Ionuț
4
Buturuga Dragomir
DRAGOMIR BUTURUGĂ
“UN BĂTRAN DIN ZONA DE MUNTE”
ACEASTĂ CARTE SĂ NU SE UITE

- 86 ANI -
COMUNA BISOCA
VOL VII
“ Un fost distins primar al comunei Bisoca, Judetul

Buzau, timp de peste doua decenii: 1967-1990”
Anghelescu Gheorghe
5
©Șerbanoiu Liviu-Ionuț
6
Buturuga Dragomir
Partea I:
ÎNCEPUTUL ADUNĂRILOR DE
ŞTIRI
Cazurile care m-au făcut să adun unele ştiri...

Aveam vârsta de 18 ani când am început să aflu unele
ştiri interesante culese de la cei mai bătrâni oameni,
care se aflau în viaţă şi locuiau în cele opt sate ale
Comunei Bisoca. Aceştia aveau o vârstă destul de
înaintată, iar spre bătrâneţe, m-au învăţat despre viaţa
lor, despre viaţa bunicilor şi străbunicilor. Aceştia au
avut o viaţă grea şi nu de bine s-au deplasat în această
zonă. Au fost nevoiţi a pleca cu ce au putut, cu copii
mici, cu animale, cu unele strânsori a se alimenta, nu de
7
bine au săpat în pământ de au construit bordeie pentru a

se feri de tâlhari şi a se adăposti. Au fost nevoiţi să facă
grajduri pentru animale ca în final să aibă ce pune pe
masă atât lor cât şi copiilor lor. Au fost nevoiţi să
părăsească locuinţele lor, unde se aflau, de frica
năvălirii barbarilor care veneau spre noi de la vecinii
ţării. Aceşti barbari s-au deplasat în toate oraşele din
Tara Românească. Jefuiau până şi văile comunelor care
le erau în drum. Aşadar viaţa localnicilor era în
continuă primejdie, stăteau mai mult slugari în
locuinţele lor pentru a scapa cu viaţă. Deci bunicii şi
străbunicii acestor oameni au fugit în zone izolate, fără
acces de deplasare, fără şoşele sau drumuri pe care să
se poată circula.
Cea mai bună zonă a fost găsită, unde se află
astăzi, Comuna Bisoca.
În perioada anilor 1948 – 1952 eu îndeplineam, ca
începător, o mică funcţie la primăria Comunei Bisoca,
pe linia de legătură telefonică. Apelurile se primeau de
la fostele conduceri superioare, ca Lopătari, fosta Plasă
Dumitreşti, care se număra sub Prefectura fostului
Judeţ Râmnicu Sărat. În plus mai îndeplineam şi alte
8
Buturuga Dragomir
diferite munci ca: responsabil cu munca culturală. În

cadrul comunei eram membru al Biroului numit U.T.C.
al fostei Plase Dumitreşti. Aveam sarcina de a mă
deplasa ca mijloc de legătură, mergând pe jos, 20 de
kilometri, până la Plasa şi 70 de kilometri până la fostul
judeţ Râmnicul Sărat. 70 de kilometri mergeam pe jos
dus, 70 mă întorceam înapoi la comuna. Aşa se făcea
munca de legătură, nu existau şosele, maşini sau
autobuze ca mijloc de deplasare. Se mergea pe jos
luptând cu timpuri rele, ploi, noroaie, ger, iar iarna cu
zăpezi mari. Pe timp de noapte, în zonele izolate, iti
apăreau în cale animale sălbatice, lupi ce erau în acea
perioada cele mai periculoase animale sălbatice care
circulau în cursul nopţii. Lupii săreau asupra mea, îmi
blocau mersul, dar fiind o persoană tânără, iute, am
putut să mă apăr cu pietre din podul de de-asupra
gârlelor cu care aruncam asupra lor şi îi loveam de nu
se puteau apropia de mine.
În perioada anilor 1948-1952, când mă deplasam
cu diferite sarcini în satele Comunei Bisoca, unele ştiri
despre vechile timpuri, despre necazurile şi greutăţile
oamenilor pe care le-au avut. “De ce au părăsit
9
localitatea?” “Unde au locuit?” Ai voştri bunici, şi

străbunici de au fost nevoiţi să scape cu viaţa, de au
pătruns în această zonă izolată ca să fie salvaţi atât ei
cât şi copiii lor de cetele ce apăreau peste ei.
Căpătând informaţii de la un număr mare de
bătrâni care au ajuns în aceste zone ca străbunica mea,
Rotaru Rada, fosta soţie a lui Rotaru Mihalcea, care s-a
deplasat, din comuna Dedulesti, de lângă oraşul
Râmnicu Sărat. Aceasta m-a informat ca a ajuns în
această zonă şi s-a instalat în locul în care astăzi este
satul Sările. Ea la început a făcut un bordei, în pământ,
unde s-a adăpostit şi a dat naştere a trei băieţi şi trei
fete, după care, a construit o mică casă compusă din
două camere şi o salita pe mijloc care se numea tinda.
După aceste timpuri soţul ei a fost înrolat în armată şi a
urmat războiul din 1877, unde a decedat. Ea a rămas
singură, vădana de război, urmând să crească singură
cei şase copii.
Începând cu data de 1 ianuarie 1952, Comuna
Bisoca a trecut de la fostul Judeţ Râmnicu Sărat la
Raionul Beceni, făcându-se o altă formă de organizare
administrativă. Eu ca salariat am fost transferat la acest
10
Buturuga Dragomir
Raion cu serviciul, lucrând ca Planificator Indrumător

la secţia “Planificare, Valorificări”, având ca şef
planificator pe Domnul Mutulescu din satul Dogari,
Comuna Beceni, comuna ce devenise Raion, cu
denumirea de Raionul Beceni. Eu aveam muncă de
deplasare în comunele Beceni, Vintila Vodă, Săruleşti,
Bisoca, Mânzăleşti şi Lopătari. Răspundeam cu munca
de îndrumător în cadrul comunelor repartizare de
sarcini pe linia de valorificări. Odată cu deplasarea în
comune mai lucram şi la birou alături de şeful
Planificator Mutulescu, de la care am învăţat multe
rezolvări ale problemelor muncii de birou cum ar fi
întocmirea documentaţiei, sarcinile economice sau
sarcinile pe plan de comuna.
În această perioada din anul 1952 până în 1962
toate comunele menţionate erau sub comanda fostului
Raion Beceni. Cu această ocazie am putut să cunosc
multe familii bătrâne de la care am aflat multe ştiri
despre comunele de pe Valea Slanicului. (Valea
Slanicului a avut această denumire fiind o lungă vale,
pornind de la Podul Buzăului, cuprinzând în şir,
comunele Mărăcineni, Săpoca, Cernăteşti, Beceni,
11
Vintila Vodă, Mânzăleşti şi Lopătari. Acest număr de

comune existând, în şir pe o vale fără întrerupere şi fără
a se uni sau a se separa unele de altele, drumul de
circulaţie fiind un drum lung ce trece prin centrul
acestor comune fără a se face cotituri sau a se separa
unele de altele, în afară de comunele Săruleşti şi
Bisoca. Se face la dreapta de la comuna Vintila Voda.)
Pe această vale erau drumuri de se putea circula. In
aceste comune, prin deplasarea mea cu anumite sarcini,
am găsit mulţi bătrâni de la care am căpătat multe ştiri,
din perioadele anilor trecuţi. Comune ca Mânzăleşti şi
Lopătari ce se află la poalele marilor păduri de sub
curbura Carpaţilor.
Informarea primită de la bătrânii Gheorghe Pertea
şi fratele sau Constantin Pertea, ca în Lopătari, sub
poalele pădurilor există casa în care s-a născut Costică
Crăciun, un om de valoare din această localitate, având
diferite funcţii în minister. În această casă a urmat să
locuiască Casian Galateanu, Episcop al Dunării de Jos.
În apropiere se află Biserica Satului ce a fost refăcută
de acest Episcop, urmând Casa “Constantin Rosioru”,
12
Buturuga Dragomir
cu cerdac, prispa şi galerie, rămânând monument

istoric.
Lopătari – Casa Ionică Stamate - urmând casa
Gheorghe Crăciun, rămânând monument istoric, casa
Gore Mircescu 1885-1950.
Toţi cei menţionaţi, cu case construite în comuna
Lopătari, fiind moşieri, care s-au deplasat din diferite
localităţi, construind frumoase case ţărăneşti, dar care
au profitat de frumoasă natura a codrului de sub
curbura Carpaţilor. Datorită acestor persoane deplasate
în Comuna Lopătari, comuna a beneficiat de
construcţia şoselei, făcând să se poată circula în bune
condiţii.
Comuna Mânzăleşti este aşezată tot în
vecinătatea comunei Lopătari. În această comuna am
găsit un bătrân care se numea Vasile Manjata. Lumea
din comuna îi zicea Moş Vasile. Acest bătrân cunoştea
multe ştiri şi avea multe amintiri de povestit despre
zona comunei Mânzăleşti. Pe aceste meleaguri au
pătruns cete de tătari şi mulţi turci. Pe această vale
aveau condiţii de deplasare după hrană. Făceau prăpăd
toate gospodăriile şi luau tot ce puteau căra, ca cereale,
13
alimente, animale. Multe familii, când au aflat ca acei

barbari au ajuns la marginea comunei au luat cu ei tot
ce au putut strânge şi au fugit să se salveze şi sa se
refugieze pe dealul Cotoare, dealul Urcuş, pe raza
comunei Mânzăleşti.
De frică să scape de spaimă acelor năvălitori au
luat cu ei mulţi localnici, copii, animale, cereale şi au
părăsite comuna, făcând ca în perioada anilor 1560-
1570 să traverseze dealurile Cotoarele, Dealurile
Drăganului şiş a se instaleze în Bordeie săpate în
pământ, pe văile Drăganului, de pe raza comunei
Bisoca şi pe alte văi, fiind nevoiţi să rămână acolo şi
neputând să se mai întoarcă.
Acest renumit bătrân mi-a povestit de o frumoasă
legendă a satului Ciomăgi, din Comuna Mânzăleşti care
a confirmat ştiinţa din data de 3 februarie 1522 despre
Meledic. În dealul Bumbarului, la Caciul Hoţului, unde
trăiau şapte fraţi într-o casă cu mai multe camera şi mai
multe ieşiri. Când au pătruns tătarii spre locuinţa lor,
cei şapte fraţi au învins o ceată tătăreasca în Dealul
Ciomagului, cu ciomege din lemn de corn, de stejar.
Tătarii au reuşit să scape doar cu fuga, iar urmaşii
14
Buturuga Dragomir
acelei familii a purtat numele de Ciomag sau

Ciomaguta, iar satul a devenit satul Ciomăgi.
Acest bătrân a povestit despre dealurile care
depărtau comuna Mânzăleşti de comuna Bisoca. Cum
în trecut, zona Bisocii nu era cunoscută, fiind
confundată de păduri, de munţi şi de înalte dealuri.
Urmând Valea Slaniclului, Comuna Vintila
Vodă. In această comuna se deplasau tătari, de multe
ori făcând ca o parte din localnici să se deplaseze în
Caranau de sus şi Caranau de Jos precum şi în cele
două Coci, Coca Asitunereasca şi Coca Seacă, urmând
aceste două sate izolate fără drum de acces.
15
COMUNA BECENI
Comuna Beceni se află la jumătatea Văii

Slanicului fiind o comuna renumită cu mulţi bătrâni
cunoscuţi, anume Costache Blandu care avea diferite
rude cu numele de Blandu. Acestia continua să trăiască
mai izolaţi şi în linişte pentru ca s-au deplasat şi s-au
instalat într-o margine din zonă, din Bisoca, cu
denumirea de satul Lacurile, sat în care nu se putea
ajunge decât cu două perechi de boi la căruţa pentru a
putea urca pentile dealurilor, ca să poată ajunge la
locuinţele unde lor. Aşa au apărut familii ca Petrea
Blandu, Ghiţă Blandu, Ion Blandu, Tudor Blandu,
16
Buturuga Dragomir
Mircea Blandu. În această zonă erau siguri ca peste ani

nu putea să ajungă mai nimeni.
În această zonă s-au deplasat multe familii din
mai multe localităţi din ţară, ca bătrânul Gheorghe
Diacanu, Ion Popescu, Năstase Chiobeanu, Alexandru
Boicaiasu, Gheorghe Boicaiasu, Dobre Ochiotam, Ion
Barbu, Mânzală Alexandru, Stan Fărmaţi (zis
Goidescu), Gheorghe Mărcu si alte familii care au fost
cunoscuţi. În prezent, decedând, au făcut ca aceşti
conducători ai comunei de astăzi să nu cunoască nimic
despre aceste familii de soi.
În comuna Beceni, au mai existat multe familii
cunoscute ca Farmacistul Seceleanu, Vasile Moisoiu,
Costache Sontica, Dumitru Drujba, Neculai Traian,
Gheorghe Dojan, Gheorghe Pacuntu şi alţii, de la care
am aflat multe ştiri despre zona în care m-am născut. A
fost o zonă necunoscută. In prezent, cei menţionaţi nu
mai există. Timpul a trecut şi totul s-a uitat...
17
COMUNA SĂRULEŞTI
Comuna Săruleşti se află instalată la o distanţă de

4 km de comuna Vintila Vodă. Ea nu există instalată în
şir pe Valea Slanicului, dar în această comuna au
pătruns în mai multe rânduri bandele de tătari, făcând,
de frică, să părăsească multe familii comuna şi să ia
drumul spre refugiu în zone apropiate, nelocuibile şi
zone isolate. Urcau dealurile prin păduri fără drumuri,
mergând pe unele mici poteci făcute de animalele
sălbatice care coborau la vale la izvoarele cu apă.
Din această comuna au făcut parte multe familii
ca Manolache Nichitelea, Stroe Nichitelea, Ion
18
Buturuga Dragomir
Nichitelea, Dobre Lungu, Neculai Moise (cea mai

bătrână familie), familia Năstase Bacain, Gheorghe
Bacain etc.
În această Comuna, Săruleşti, au fost cunoscute
de mine următoarele familii: Raducan Nichitelea, Stan
Nichitelea, Toader Braciucu, Stan Onea, Constantin
Murgeiu, Ion Bocu.
19
O ALTĂ FORMĂ DE SCHIMBARE ŞI

REORGANIZARE TERITORIALĂ
În primăvara anului 1962 s-a trecut la reducerea

Raioanelor pe ţara, făcând a se desfiinţa şi Raionul
Beceni. A rămas ca Raion, ORAŞUL BUZĂU care a
preluat, în şir, toate comunele de pe Valea Slanicului,
printre care şi comuna Săruleşti, aflându-se la o distanţă
de numai 4 km de comuna Vintila Voda.
În comuna Bisoca, ce se află la 14 km de Valea
Slanicului, ce făcea, din nou, să fie o comuna izolată. O
comuna din nou rătăcită, ce a făcut să fie cedată
Raionului Râmnicu Sărat. Salariaţii din această
20
Buturuga Dragomir
comuna, cât şi localnicii se deplasau, pe jos, 25 de

kilometri ca să sosească în staţia de autobuz, din
comuna Buda, iar la înapoiere, să fie nevoiţi să
pornească din oraşul Râmnic cu autobuzul, care avea
traseul numai până în comuna Buda, făcând ca
Bisocenii să meargă cu picioarele, pe jos, încă 25 de
kilometri. Nu conta ca exista ploi sau ninsori. Cu
zăpezile mari se luptau pentru a ajunge înapoi la casele
lor, din această zonă izolată, Bisoca. Aceşti localnici au
avut o viaţă foarte grea.
Dar întrebarea era ca şi eu prin desfiinţarea
fostului Raion Beceni, am fost transferat, prin concurs.
Am concurat cu încă 7 salariaţi şi concurenţi din alte 7
comune. Care câştigă concursul rămânea ca salariat în
cadrul Raionului Râmnicu Sărat. Eu ca studii eram
singurul care aveam numai 7 clase primare iar ceilalţi
aveau ca studii liceul la bază. Nu mă gândeam ca eu,
Dragomir Buturugă, din comuna Bisoca, o comuna
izolată, instalată la marginea munţilor, să câştig acel
concurs. Concursul îl dădeam în faţa unei comisii
compusă din 5 persoane, şi anume: Anghelache, care se
află reprezentantul din partea fostei regiuni Ploieşti;
21
Avramescu Neculai, Preşedintele Consiliului Raional;

Manolescu Neculai, secretarul oraşului Raional şi
Zaharia Ion, şeful secţiei Planificare şi Valorificare.
Concursul a constat prin înmânarea de către comisie,
fiecărui concurent, a câte un exemplar de întrebări sub
întocmire a unor documentaţii cu planuri economice.
La urmă să reiasă cheia de control pe gratis. Întocmirea
acestui formular era foarte grea. Din cei 8 concurenţi,
care ne aflam acolo, doar cel care nu avea nicio
greşeală câştiga concursul şi devenea salariat, ca şef de
sector pe un număr de 8 comune. Care nu avea
capacitatea şi ştiinţa să completeze fără greşeală acest
formular, pierdea concursul ranamanand doar cu
supărarea cu care se înapoia la comunele nepotrivite.
Eu, ca bisocean din vârful muntelui, şi ca studii
de numai 7 clase, având ca experienţa serviciul cu şeful
Planificator Mutulescu, de la fostul Raion Beceni, fiind
pus la lucru în această firmă de planificare şi
valorificare, am completat primul formularul şi l-am
depus la comisia respectiva. După depunerea
formularelor, fiecare concurent, aştepta răspunsul.
Şeful comisiei era Anghelache din partea Regiunii
22
Buturuga Dragomir
Ploieşti. Când acesta a început să dea răspunsul

câştigătorului a anunţat ca acel concurs este câştigat de
concurentul Buturugă Dragomir, din Comuna Bisoca.
Ulterior mi-a înmânat şi diploma de câştigător şi actul
de şef de sector pe cele 8 comune, cu centrul la comuna
Dumitreşti. Aceste comune erau Dumitreşti, Valea
Salciei, Buda, Chiojdeni, Jitia, Bisoca, Vintileasca,
Pocnita. Acest set era cel mai greu de deplasat pentru
ca nu există niciun mijloc de transport la comunele
Vintileasca, Bisoca, Pocnita şi Valea Salciei. Între
aceste comune mă deplasam pe jos şi lucram pe bază de
grafic, pe zile de planificare, în ce comuna mă aflam,
erau zile fixate de lucru. Aveam zile de asistenta şi în
abatoare când se tăiau animalele, aveam zile de
planificare, îndrumare şi control şi în cadrul comunelor
interne, unde nu se realizau planurile economice.
Aveam procese verbale de sechestru cu termene limita
de judecata din partea multor persoane rău voitoare.
Pornind la lucru a mă deplasa, începând cu
comunele cele mai îndepărtate, cu repartizare de
sarcini, ba chiar de deplasare cu secretară şi primar,
pentru a-i ajuta în muncă, acolo unde nu puteau rezolva
23
sarcinile de plan. Erau unele cazuri chiar de trimitere în

judecată. Aveam sarcina să efectuez controlul morarilor
în legătură cu predatul ulmului de fondul de stat cu
ajutorul primarilor, investigarea sarcinilor de plan
pentru expertiză. Ajunsesem să fiu pe primul loc,
evidenţiat chiar şi de premianţi cu 6 salarii în plus.
Aveam urmă de deplasare zilnică şi de masă.
Îmi plăcea să mă deplasez în comuna Vintileasca,
fiind o comuna aşezată dintr-un platou în altul, de unde
se vedeau dealurile înalte ale Bisocii. Se vedeau cele
două Fururi, Furul Mare din Bisoca şi Furul Mic
Vracenesc. Mă deplasam sub cele două stejicuri,
Stejicul Mare şi Stejicul Mic. Aceste două Stejicuri se
aflau la marginea Comunei Vintileasca, care avea
legătură, fără întrerupere, cu cele două Fururi şi cu
pădurile Nerejului de Vrancea, care făcea legătură cu
plaiurile şi pădurile Moldovei, ba chiar şi cu cele două
păduri de jos – Mocmau şi padurea Calita. In comuna
Vintileasca se află cei mai deosebiţi oameni Cu o mare
înţelepciune faţă de celelalte comune. Se afla o comuna
compusă din mai multe sate, începând cu un frumos
plai de unde se vedea Valea Râmnicului urmând cu
24
Buturuga Dragomir
primul sat, Tanasani, sat unde există şi localul de

Primărie al comunei Vintileasca unde se afla ca primar,
şi localnic Brăescu. Era o fiinţă cumsecade ca persoană,
dar nu era priceput, ba chiar îi plăcea să consume şi
alcool, ţuică de prune, cu care mă îndemna şi pe mine,
dar mereu îi spuneam ca eu nu consum aşa ceva.
Există şi un secretar care se numea Voicu. Era un
salariat cinstit şi calm. Când mă vedea ca apar în
această comuna se rugă de mine să-l ajut în rezolvarea
unor treburi, de verificare, de planificare, de a mă
deplasa în satele Tanasani sau Bahinche, sat în care am
găsit o familie, soţ şi soţie care se numea Neculai
Corcodache care se ocupau cu îngrijirea a 6 oi
frumoase ca nişte batali. Sarcina lui era de a se scula
dimineaţa, a mulge acele 6 oi de la care primeau 12 litri
de lapte din care scoteau zilnic 3 kilograme de brânză.
O aveau strânsă în multe putinele, o brânză de bună
calitate. Eu când mă aflam în această comuna, la
această familie, mergeam de mâncam. Acest bărbat era
un om planificat. Soţia sa făcea treburi gospodăreşti, iar
soţul sau, se afla, adevărat îmbrăcat cu iţari albi din
lana cu cămaşa albă, curata ce avea in faţă diferite
25
modele. Avea si o vestă de lână. Pleca dimineaţă cu

cele 6 oi la păşune, mergea cu ele la iarbă în diferite
locuri unde erau plantaţi arbuşti forestieri aparţinând
ocolului silvic Dumitreşti, unde oile sale păşunau. El
avea cu ele o seceră cu care tăia iarbă, o aşeză pe o
funie iar seara când pleca cu oile la locuinţa sa o lua în
spate. Avea iarbă pe care o secera în spate. Oile
mâncau noaptea iarba ce o strângea el pe timpul zilei.
După Neculai Corcodache mergea să le aducă şi apa
oilor, iar de aceea ele puteau da o cantitate aşa mare de
lapte.
În zilele de lucru începând cu ziua de luni până
sâmbătă aduna iarbă, strângea ca duminică să poată
umple iezlele cu iarbă si ligheanele cu apă. Acest
renumit bărbat duminică dimineaţa avea fixata zi de
odihnă. Lua un băţ în mână şi pornea la cârciumă.
In marginea satului Tanasani, de unde se zăreau
dealurile şi pădurile Bisocii, se zăreau Dealurile celor
două Stejicuri. Acest platou era de mare frumuseţe –
Neculeni jos, Vintileni- organizau un bâlci, unde se
adunau toţi Vrâncenii, Bisocenii, Jitienii. Acest platou
26
Buturuga Dragomir
era de mare frumuseţe unde se cânta muzica lui Iepure

din Râmnicu Sărat.
Nu pot să mă opun, să scot în evidenţă ca în
această comuna există un pădurar de nu puteai să-l
ocoleşti. Se numea Vasile Negru, acest pădurar era în
etate dar nu fusese căsătorit. Era burlac, era pădurar
aparţinând Ocolului Silvic Dumitreşti. Vorbea clar, cu
cuvinte atractive. In afară de munca lui de pădurar avea
şi un cazan de fabrică ţuica. În comuna Vintileasca, nu
mai există un alt asemenea cazan. Toţi localnicii din
comuna care aveau livada veneau să fabrice ţuica la
cazanul lui Vasile Negru. Mulţi cetăţeni aşteptau să le
vină rândul să fabrice cantităţi de ţuică.
Acest pădurar se ocupa, în afară de muncă şi
misiunea lui de a apăra pădurile, cu bucătăria. El era un
bucătar. La el existau zilnic câte două feluri de
mâncare. Când apăreau la el anumite persoane străine
nu plecau din casa lui până nu le servea masa, cu mai
multe feluri de mâncare. Când treceam prin satul
Bagnole, veneam pe la el împreună cu reprezentantul
primăriei. Nu plecam din casa lui până când nu
27
serveam diferite mâncăruri gatite de el. Erau mâncăruri

bine pregătite.
În această comuna mai există şi alte sate, ca satul
Măgura, unde se afla un bărbat pustnic. Nu era de
înţeles, se spunea ca e un om sălbatic. Când mergeau la
el salariaţii de la primăria respectiva nu aveau curajul
să se apropie de căsuţa lui. Aceasta era construită cu o
singură cameră instalată într-un dâmb de deal. Avea şi
el de plată la primăria din comuna anumite impozite şi
taxe. Când mergea de la comuna ca să încaseze aceste
impozite, contabilului împreună cu consilierul comunal
le era frică se se apropie de căsuţa lui, în care locuia de
unul singur.
Era într-o iarnă, o zi geroasă, cu zăpadă. Eu
sosind de la primărie m-a informat Domnul Voicu,
secretarul de la primărie, de acest om periculos. M-a
rugat ca să mă deplasez împreună cu el şi cu contabilul
comunal ca să le dau o mână de ajutor cu procesele
verbale de pus sechestru, procese verbale cu termen de
trimis în judecată. Eu am plecat împreună să îi ajut să
soluţioneze această problemă. În acest sat există o
femeie care era deputata în satul respectiv dar, din
28
Buturuga Dragomir
pacate, era şi vădana. Îi plăcea şi consumul de alcool

dar şi sa fumeze. Noi am luat şi pe ea ca să meargă cu
noi, fiind din acealsi sat. Împreună ne-am indreptat să
urcăm o pantă de deal unde se afla casa lui. Când să ne
apropiem de casa acestuia, mi-a spus ca ea se opreşte,
ca nu are curajul să se apropie de casă acestui om. Acel
om avea o stare de a nu judeca, de a da cu ce apucă.
Aceasta vădana s-a oprit din mers iar eu m-am deplasat
împreună cu cei 3 reprezentaţi de la primărie sărind în
fata căsuţei. Afară era foarte ger, bătea un vânt rece.
Am sărit în faţa uşii de la intrare unde aveam de urcat
nişte trepte, aşezate din piatră. Lângă prispa avea o
toartă de băţ de circa 2 metri şi gros. Eu am ciocănit la
uşa iar acesta auzind zgomot răspunde cu un glas gros
“Aşteaptă!”. Eu am aşteptat circa 10 minute dar el nu
avea de gând să iasă la noi afară. Eu văzând ca nu are
de gând să iasă la noi, am apăsat pe clanţa de la uşă şi o
deschid. Am văzut ca acest om este ca o persoană
sălbatică, nu avea pat, nu avea soba, focul îl avea în
mijlocul camerei. Pe jos avea un aşternut ca un cort de
cameră, ca nişte grinzi. Era îmbrăcat cu iţari, o bluză, în
cap avea o căciulă mare. Nu avea de gând să se scoale
29
de joi şi sa iasă afară la noi. Când m-a văzut ca eu am

deschis uşa, s-a restit la mine ca de ce nu am aşteptat
afară, dar eu am răspuns ca am aşteptat dar am văzut ca
nu a ieşit nimeni la noi. Când se scoală de jos apărea ca
un om sălbatic, avea 2 metri înălţime, nişte mâini
groase, jegoase şi afumate, cu vânătăi. M-am retras din
uşa coborând jos, în faţa casei lui şi am aşteptat în
pragul uşii intinzandu-i mâna ca sa dau noroc cu el, dar
el s-a răstit la mine cu vocea-i groasă să aştept şi a
întins mâna să ia bată de o avea lângă perete. A coborât
jos în zapata cu bâta în mână şi a urlat “Acum spuneţi
cu ce curaj aţi avut să vă apropiaţi de casa mea!”. Eu
am încercat să-l lămuresc, dar nu am avut pe cine. I-am
arătat procesele de trimis în judecată. În faţa casei avea
o piatră mare şi le-am lăsat acolo şi am pus peste ele o
mică piatră ca să nu le ia vântul. Multe commune am
colindat, dar o asemenea formă de om nu am văzut.
În altă zi când m-am deplasat în comuna
Vintileasca s-a rugat de mine secretarul să mă deplasez
cu el în satul Poiana Stoichii. Sat care se află lângă
marea pădure a Nerejului. M-am deplasat în acest sat si
am găsit un om care cu respect mi-a povestit ca
30
Buturuga Dragomir
străbunicii lor s-au refugiat din comunele de lângă

oraşul Focşani ca să scape de asuprirea tătarilor. S-au
ascuns de frica războiului. Şi-au părăsit casele şi s-au
refugiat în acest sat spunând ca peste deal există satul
Negura unde au rude.
Câte comune am colindat, multe ştiri eu am aflat.
În comuna Vintileasca multe ştiri am aflat despre zona
comunei Bosica. Ca este o zonă care se desparte de
comuna Vintileasca prin gârla Ramnicelului care
izvorăşte de pe valea pădurilor şi a munţilor. Dintre
Furul Mic şi Văile Celdacului. După prundul gârlelor
Ramnicelului se află mari păduri. S-a dovedit ca în
această zonă nu se poate locui. Ca bătrâni, din satul
Vintileasca, am găsit de a mă îndruma cu multe ştiri
despre aceste lumi pustii. Bătrâni ca Gheorghe Noaptes,
Dumitru Noaptes, Sava Marinescu, Dumitru Marinescu
cât şi mulţi alţii.
În perioada anilor 1962 – 1967 perioada când mă
aflam salariat în cadrul Raionului Râmnicul Sărat,
comuna Vintileasca purta numele de Comuna Neculele.
Comuna care se află în sectorul meu, era o comuna
înconjurată, fiind izolată de pădurile Purcelul, în
31
continuare de cele două Stejicuri numite Stejicul Mare

şi Stejicul Mic, de mare pădure Nereju care în acea
perioada aparţinea teritoriului Vrancea care avea
conducere de fostul Raion din oraşul Focşani. În
continuare se află pădurea Moenau care se afla pe
teritoriul Dumitrestilor de Jos. Spre sud avea hotar cu
comuna Jitia, urmând hotar de legătură cu Bisoca Gârla
Ramnicelul care-şi avea izvorul în văile pădurilor Furu
Mic şi văile celor două Stejicuri. Aceasta era o comuna
izolată compusă din 5 sate mari ca Plesi, Tanasari,
Bagnele,Măgura şi Poiana Stoichii. Aceasta comuna a
fost înfiinţată prin aşezarea a mai multor familii
refugiate din alte localităţi, din cauza tătarilor în
perioadele când au inceput năvălirile. Tătarii coborau şi
devastau populaţia din comunele de pe Văile Vrancei.
În această localitate se aflau oameni paşnici, cu un
respect deosebit, mult mai civilizaţi faţă de alte
comune. Aceasta comuna era atractivă atât ca poziţie,
dar şi datorită localnicilor care aveau diferite funcţii de
răspundere. Minelas Chircu care avea funcţia de prim
ministru care se deplasa pe valea Râmnicului călare
ajungând pana pe vârful Furului Mic, pe crestele celor
32
Buturuga Dragomir
două Stejicuri şi alte locuri greu accesibile. Minelas

Chircu avea multe moşii şi vile în comuna Buda unde
avea şi o herghelie de cai. Avea o moşie personală
aleasa în comuna Neculele unde avea o turmă de oi
având teren de păşune, pe Văile Furului Mic. Pe această
vale, Valea Ramnicului, În comuna DUMITREŞTI se
afla oculul silvic. Ca şef de ocol se află Dragulinescu
Dumitru care avea ca studii şi doctoratul în silvicultura.
Comuna Neculele avea 3 pădurari pe care îi iubea
anume Stan Borcaias, pe fratele sau Titi Borcaias care
avea sectorul de pază în pădurile Martinu şi casele
Bisericii de pe teritoriul acesteea.
Pe valea pădurii Martinu erau două construcţii din
lemn de brad şi bârne rotunde învelite cu şindrila iar în
jur erau două mari şi frumoase lacuri populate cu peste.
În această zonă se aflau animale sălbatice: căprioare,
lupi, mistreţi, raşi, urşi si de multe ori se organizau
vânători de anumite specii de animale sălbatice. În
această zonă existau unele pepenarii cu diferit puet de
arbori pentru plantat.
33
Satul Poiana Stochi este un sat izolat, în care locuiau

familii refugiate din comunele din jurul Focsaniului
(Vrancei).
34
Buturuga Dragomir
PĂŢANIA UNEI BĂTRÂNE
Păţania unei bătrâne din satul Poiana Stochii care

se instalase cu soţul sau în perioada refugiaţilor.
Această bătrână se numea baba Măriuţa, soţul sau
decedase. În timpul instalării în acest loc construise o
căsuţă compusă din 2 camarute şi o salita pe mijloc.
Împreună aveau o singură fată, care a crescut şi s-a
căsătorit. Căsuţa lor era aşezată cu spatele la marginea
Pădurii Nerejului urmând la o distanţă de circa 5 km un
sat Nereju, sat ce aparţinea de comuna Nereju din
vrancea. Fata acestor oameni s-a căsătorit cu un tânăr
de peste deal şi a plecat, iar baba Măriuţa a rămas
35
singură în acea căsuţă. În jur se aflau şi alte case ale

vecinilor. Era sfârşitul lui noiembrie, ziua se micşorase,
noaptea se mărise ca ore. În acea zi era o zi călduroasă,
dar era o zi cu negura, ceaţa şi cu o uşoară ploaie. Fata
avea vorbă cu mama sa ca seara să se deplaseze la ea.
Această bătrână văzând ca afară există o zi călduroasă,
deşi era ceaţă, a încuiat uşa la casă şi a plecat desculţă
spre fiica sa. A plecat desculţă pe o potecă, dar fiind
toamna şi ceaţă, bătrâna a mers ce a mers până a ajuns
să nu mai vadă poteca pentru a putea continua. Asa a
făcut să se rătăcească. Noaptea a venit şi au apărut
primii fulgi de zăpadă. Femeia neştiind încotro să o ia
s-a aşezat sub un brăduţ unde a stat să se adăpostească
peste noapte. Pe pământ s-a asterut un strat de zăpadă,
iar bătrâna fiind cu picioarele goale le-a ţinut să le
protejeze sub ea, dar cu ce era îmbrăcată deja se
udasera. Bătrâna ajunsese a se ameţi de ger şi frig.
Fata având vorbă cu mama sa să se întâlnească şi
văzând ca nu s-a mai dus, dimineaţă a plecat spre
locuinţa acesteia. Sosind a bătut la uşă şi a observant ca
este încuiată. A anunţat vecinii din sat şi au plecat
împreună spre direcţia potecii, prin pădurea dintre satul
36
Buturuga Dragomir
Stochii şi pădurea Nereju (fiind o distanţă de circa 5 km

între aceste două sate). Ningând, pe jos s-a aşezat un
strat de zapada impletit armonios cu frunza cazuta din
arbori. Vecinii s-au împrăştiat prin pădure şi strigau,
pentru a găsi această bătrână care se adăpostise de
ploaie şi zăpada sub crengile acelui brăduţ a cărui
crengi atârnau până jos la pământ. Bătrâna udă
devenise în neştire datorită frigului şi gerului. Totuşi
auzid glasurile oamenilor care se aflau în căutarea ei, a
reuşit să scoată două strigate cu o voce stinsă, aproape
pierdută, iar persoanele din apropiere au auzit-o şi au
găsit-o aproape îngheţată de frig, îmbrăcată cu hăinuţe
subţiri.
Fata bătrânei împreună cu consătenii care se aflau
în căutare, au luat-o pe bătrâna în braţe şi au plasat-o la
dispensarul din satul Nereju unde au venit anumite
cadre medicale de au tratat-o făcând ca bătrâna să
locuiască în acea iarnă cu fiica ei în Nereju, până la
întoarcerea primăverii. Făcând ca eu, care aveam
sectorul în acel sat, în vara anului 1964 să mă deplasez
la căsuţa acelei bătrâne care se refăcuse şi sa îmi
37
relateze atât ea cât şi restul localnicilor această poveste

care putea avea un final tragic.
38
Buturuga Dragomir
JOS LA POALELE NECULELOR SE

AFLĂ COMUNA “JITIA”
Jitia era o comuna cu un număr mai mic de

cetateni, compusă din 5 sate anume: Jitia, Centru,
Toporasu, Măgura, Dealul Sării şi Jitia de Jos. În aceste
sate se aflau familii mari, deosebite faţă de comuna
vecină Neculele. Existau oameni încrezuţi, oameni fără
respect. Aceasta comuna avea satul de centru instalat pe
o vale care se numea Jitia, iar aici exista o prăvălie cu
diferite mărturii. Proprietarul se numea Ioniţă
Davidescu.
39
Exista si o brutărie cu brutari particulari, anume

doi ţigani cu o origine mai deosebită, respectuoşi.
pâinea pe care o făceau era cumpărată de localnici din
comuna atat pe loc dar şi la comandă cu ocazia
nunţilor, unor petreceri, făceau comandă chiar si
localnicii din comunele Neculele şi Bisoca.
Aici se află, în Centru, o staţie de autobuze de
călători Jitia-Ramnicu Sărat. La această staţie se
deplasau şi călătorii din Neculele şi Bisoca. Aici se află
un ţigan care se ocupă cu măcelăria. Era negustor,
cumpăra diferite animale, le spinteca şi carnea o vindea
la kilogram consătenilor.
Aici în această comuna, în centru, peste prundul
gârlei, care se numea gârla Râmnicului, se afla un cătun
de ţigani, care erau pricepuţi, de a lucra ca ferari: lucrau
căruţe, potcoave etc. Unii din rudari erau cântăreţi la
diferite instrumente muzicale ca vioară, ţambal,
acordeon, cobzar. Unii erau lăutari vocali ca Ionică
Zanfiroiu, cel mai renumit cântăreţ de vioară şi vocalist
care s-a luat la întrecere cu cântăreţi de pe Valea
Buzăului cu nume ca Stângaciul. Si alţi cântăreţi au
existat ca violonistul Clencescu a carui mâna dreaptă
40
Buturuga Dragomir
fiindu-i defecta, amputata, avea sub formă de mână, o

proteza, cu degetele formate din lemn, în care fixa
arcuşul. Arcusul era mânuit cu mâna compusă din lemn
şi cu degetele de la mana stanga mânuia corzile de la
vioară cu care cânta la întrecere cu diverşi violonişti.
Accesta era angajatul lui Dobrin Bacain din comuna
Bisoca.
Acest deal avea si el un local, o cârciumă la care
se deplasau oamenii din satele comunei. Sărbătorile
care existau în acest local erau ţinute de acest violinist
talentat.
Mai exista un bun cântăreţ în centrul comunei
Jitia cu numele de Misu care cânta atât din vioara cât şi
cântece cu glas, cu gura iar, ca ajutor o avea pe soţia sa
Dichina care cânta la ţambal. Aceşti instrumentişti erau
solicitaţi şi de localnicii din cele 2 comune vecine,
Neculele şi Bisoca.
Pe marginea stângă a prundului gârlei se află
instalată prima moară care funcţiona cu viteza apelor.
Valurile învârteau roata instalată în cursul apei care
învârtea prima piatră ce zdrobea grăuntele. La această
moară se deplasau bătrâni care existau in acea vreme.
41
Această instalaţie de moară a fost proprietatea

unui bătrân pe nume Dumitru Gaman care a decedat,
iar moara a rămas soţiei sale căreia i se spunea
Gamanoaie. Aceasta femeie a fost cunoscută de mine
personal în anul 1938 timp in care se află în viaţa având
vârsta de 103 ani fiind totuşi conştientă. Moara îi
funcţiona având în apropiere un vecin care o mai ajuta
pe această bătrână şi ca plată lua şi el jumătate din bani.
Această familie nu a avut copii.
Aceste ştiri împrumutate le arăt pentru a nu se da
uitării, tot despre care am arătat a dispărut.
In comuna Jitia, satul Jitia de Jos pe prundul
gârlei se mai aflau instalate încă 2 mori dintre care una
era propietarea unui bătrân Ion Briori, şi cea de-a doua
era moara unui bătrân pe nume Cristea Dumitrascu din
satul Dealu Sării. Bătrâni care au dispărut, atât ei ca
personae dar şi morile lor. Aşadar cei care se află acum
în viaţă nu mai cunosc ca mine această ştiinţă
bătrânească
42
Buturuga Dragomir
URMÂND PE ACEASTĂ VALE

COMUNA CHIOJDEANU
Aceasta comuna era compusă din 5 sate. Incepând

cu mersul de la satul Jitia anume: Lunci, Tulburea,
Chiojdeni, Păduri şi Cetauti. În această comuna nu a
rămas amintire fiind compusă din familii sărace, ca
exemplu, cele mai bogate familii, au existat în centrul
comunei. O familie se numea Titi Butu la care nu se
cunoştea motivul decedării lui. A ramas soţia sa, căruia
i se spunea Butuleasca având 8 mari moşii, care se
întindeau până la podul Dumitreşti unde avea construita
o vilă, o casa cu camera de muncitori, o sală de mese si
43
avea si o livadă mare. Avea ca urmaşi o singură fată

care s-a căsătorit cu un anume Scarlat ce a rămas
moştenitor pe toată averea.
În satul Cetauti a existat un renumit boier anume
Toader Dudu care avea mai multe locuinţe iar ca
urmaşi 2 băieţi. Acest renumit om instarit a facut parte
dintr-o banda organizată să răstoarne Partidul Comunist
Roma. Din aceasta banda mai faceau parte: un bărbat
cu numele Caluan Sicilitiu din comuna Bisoca, Vasile
Senechiu, Ion Popă, Neculai Carmaciu, Toader Mararu.
Aceştia au fost prinşi judecaţi şi condamnaţi cu câte 18
ani de închisoare care au dispărut şi totul s-a uitat.
44
Buturuga Dragomir
COMUNA DUMITREŞTI,
COMUNA DE CENTRU
Comuna Dumitreşti, Comuna de centru de pe

Valea Râmnicului, Râmnicul Sărat fiind la jumătatea
comunelor, care până în anul 1952 se numea Plasa
Dumitreşti sau subprefectură până în anul 1935 când au
avut loc alegerile de primar. Alegerile aveau loc pe
centre de comuna. Exista comuna Dumitreşti unde nu
se alegea nominal un primar ci existau 2 partide şi
anume: Partidul Ţărănesc şi partidul Liberal care erau
în cadrul comunelor din ţară. In acestea se afla câte un
singur om fixat la nivelul comunelor, unul nominal din
45
partea partidului Liberal şi unul nominal care făcea

parte din partidul Ţărănesc. La fel era şi în conducerea
Oraşelor care se numeau Judeţe. Fiecare centru de
comuna, sau oraş, aveau de asemenea denumiri de
partide, fiecare om din comuna avea obigatia să se
deplaseze cu mersul pe jos la acele centre de comuna
pentru a participa la vot. După ce se termina votarea,
comisia respectiva număra voturile şi ce partid avea
cele mai multe voturi castiga, adica oamenii care făceau
parte nominal din acel partid ajungeau la conducerea
comunelor, judeţelor şi chiar a ţării. În comuna Bisoca
existau acele partide. Tudor Pascoci, făcea parte din
Partidul Liberal şi Gheorghe Casaru din Prtidul
Ţărănesc. Ei dintre toţi treceau la munca de conducere.
În anul 1940-1941 s-a înfiinţat Partidul Legionar,
partid foarte periculos, ameninţa oamenii să se inscrie
în partid. Ulterior a apărut Partidul Comunist, in care
nu existau oameni care să ştie carte, erau oameni cu 3-4
clase primare care ajungeau conducători ai comunelor
fără niciun pic de experienţă, fără capacitatea de a
conduce o comuna.
46
Buturuga Dragomir
Ca unele exemple, în comuna Bisoca a existat ca

primar începând cu data de 1 ianuarie 1930 Tudor
Pascociu din partea Partidului Liberal şi Gheorghe
Casaru din partea Partidului Ţărănesc, urmând multe
schimbări între partide. Ulterior a sosit timpul să apară
Partidul Legionar devenind primar Ion Tacrulet.
Aceasta schimbare nu a durat mult şi a apărut Partidul
Comunist. S-au facut multe schimbari iar ca primari au
fost: Anghel Geambasu, muncitor din fabrica, Neculai
Baetelu, Ion Sturzu, Stan Rotaru, Neculai Alexandru,
dar niciunul nu avea nici studii, nici capacitatea de a
face ceva în comuna. Ştiau doar să semneze câte un act
pe care îl lucra fostul notar Neculai Trandafir care a
desfăşurat o frumoasă activitate din anul 1930 până în
1949 după care s-a pensionat rămânând comuna fără un
bun conducător şi un si mai bun notar.
47
URMEAZĂ SĂ REVENIM DE LA
ÎNCEPUTUL
ADUNĂRILOR DE ŞTIRI
E foarte greu să mergem pe şirul evenimentelor

adunate de la foşti bătrâni din interiorul zonei şi din
exteriorul zonei. Adunările de ştiri adunate de la foşti
bătrâni care existau în comunele de pe Valea Slanicului
precum şi de la foşti bătrâni din Comunele de pe Valea
Râmnicului din care reiese ca zona de unde s-a înfiinţat
comuna Bisoca în perioada anilor 1650-1700 au existat
instalate familii refugiate, neidentificate până în
48
Buturuga Dragomir
perioada anilor 1250-1300. Această zonă a fost

considerata o zonă aşezată ca într-o insulă înconjurată
de munţi de cele două ape curgătoare numite Gârla
Slanicului în partea de Vest pornind de pe Văile
Plaiului Nucului şi Dealul Brebului care se află sub
curbura Carpaţilor de pe văile acestora. Izvorăsc multe
izvoare şi izvorase care se unesc pe valea Plaiului
Nucului şi Valea Brebului formând marea gârla a
Slanicului prin scurgerea valurilor de apă din munţi,
adunând tot ce găseşte în cale, curcuri, buşteni, precum
şi pietre făcând să formeze prunduri adânci şi largi prin
care curgând la vale prin mijlocul comunelor cu pornire
din comuna Lopătari, Mânzăleşti, Vintila Vodă, făcând
unele coturi cu scurgerea prin mijlocul comunelor cu
trecere prin comunele Beceni, Cernăteşti, Săpoca,
Mărăcineni sosind cu curgerea în marginea oraşului
Buzău. Aceasta curgere de apă mai ales in urma
căderilor de ploi tranziţionale, topirii de zăpezi, făcând
ca debitele să crească şi sa se adâncească şi sa se
lărgească prundul acestor gârle, de multe ori făcând ca
locuitorii din interiorul comunelor să rămâna multe zile
blocate în acestea. Făcând ca în zonele comunelor
49
Lopătari şi Mânzăleşti datorită formării malurilor

adânci pe marginea gârlei urmând multe dealuri şi
păduri înalte care fac legătura cu această zonă izolată şi
necunoscută de localnici din aceste comune, urmând
dealurile de izolări ca Dealul Bacain zis Balbarau,
Dealul Drăganului, Dealul Ţintei şi Dealul Somaiesti.
Acestea făcând ca lumea din comunele vecine să creadă
ca această zonă există un teren izolat unde nu se poate
locui.
Începând cu Dealul Bubului de sub Curbura
Carbatilor. În partea dinspre Nord urmează după
informaţia unui bătrân căruia îi spunea Moş Vasile
Mânzală din comuna Mânzăleşti care a colindat toate
zonele, toate zonele munţilor pornind cu Plaiul Furului,
drumul spre Giurgiu, plaiul Furului, din partea de nord
a teritoriului Bisocii. Este drumul de mers spre Giurgiu,
acele vârfuri de dealuri şi munţi despart apele Vrancei
şi ale Râmnicului de apele Buzăului care se formează
aparte de sub curbura Carpaţilor. Urmează Piatra
Secuiului în sus. Această zonă tine ca hotar de ţara care
ne desparte de Moldova urmând Muntele Buzăului, aici
în perioadele anilor trecuţi făcea miliţia paza cu
50
Buturuga Dragomir
schimbul să nu se pătrundă din afară. Urmează Coama

Smoleanului sub care arde mereu Focul nestins urmând
Vârful Cerdacului, Golul Măceşului, Musa Mare şi
Musa Mică. Toate aceste zone de munţi, păduri şi
dealuri făcând ca această zonă să fie izolată în partea de
nord, urmând ca izolarea acestor zone să fie formată la
est prin formarea unui mare izvor cu denumirea de
Gârla Ramnicelului care izvorăşte de pe văile pădurilor
de pe valea Furului Mic Vrancenesc şi a celor două
Stejicuri, Stejicul Mare şi Stejicul Mic de pe aceste vai
se formează izvorul Ramnicelului care curgand apa
învolburată din izvoarele de pe aceste vai formând
acest izvor care se află punte de hotar între Neculele şi
Jitia. Hotar cu această zonă izolată urmând un mare
izvor cu ape curgătoare care se întâlnesc jos, in locul
numit între gârle de unde mai apare o vână mare de apă
de pe valea Furului Mare, unde există o vână mare
numită Vana Groasă, având o dimensiune de circa 0.90
metri. Apa fără întrerupere formeaza un izvor de
curgere la vale prin pădure prin munti si se varsă în
Ramnicelul. Zona izolată şi necunoscută cu dealuri şi
păduri începând cu pădurea Purcelu, de lângă Neculele,
51
urmând dealul Arhitarie şi păduri Dealul Scropului, cu

mari păduri fără întrerupere Dealul Ulmasului, Dealul
Poieni, Durului, Calnaului cu văile adânci şi mari.
Urmeza dealul Murgocestiului care are legătură cu
Dealul Smereşti urmând în interior un mare izvor ce se
numeşte izvorul Drăganului, Izvoarele sărate şi
Izvoarele Dulci. Din toate aceste izvoare se formează
un mare izvor cu denumirea de Foltea care curge la
vale prin mijlocul comunei Săruleşti vărsându-se în
punctul Vintila Voda făcând a se mari valea Slanicului.
52
Buturuga Dragomir
DIN ANUMITE ŞTIRI REIESE…
Până în perioadele anilor 1200-1250 în această

zonă nu locuia nicio familie bărbătească, după care au
apărut 6 familii care au locuit in bordeie. Primei familii
care i s-a spus familia Coman. Nu se cunoaşte de unde
a apărut, pătrunzând pe partea de jos, nu se cunoaşte
daca a apărut de pe Valea Râmnicului, sau Valea
Buzăului instalandu-se intru-un dâmb de deal, în Sari,
unde există malurile cu sare. Acesta a trait într-un
bordei mulţi ani, unde a crescut diferite animale şi
acestea au fost adăpostite tot in asezari sub formă de
bordeie săpate în pământ. Ziua porneau la păşune pe
53
anumite vai de unde erau păzite de aceste dâmburi

inalte de dealuri dar nu se cunoaste unde au dispărut
sau când au părăsit aceste regiuni. Cu toate acestea
după dispariţia lor, au fost găsite aceste bordeie din
pământ urmând a se purta în continuare denumirea de
„Podul lui Coman”. În apropierea acestui pod a fost
construită o Biserică în anul 1946 cu hramul „Sfânta
Maria Mică” care se sărbătoreşte în fiecare an în dată
de 8 septembrie (Biserică din Deal – Podul lui Coman).
O altă familie care a apărut în această zonă şi care
s-a instalat la o distanţă de 4 km poarta numele de
Manole, care s-a instalat într-o vale unde există ochiuri
de pământ ca să poată creşte animale. A locuit într-un
bordei. În jurul bordeiului noaptea se adăposteau
animalele pe care le avea. Ziua le dădea la păşune în
văile din jur iar seara le apropia de bordei. Pentru paza
animalelor avea un număr de câini dresaţi ca o stea, în
jurul animalelor, ca în taote zonele, se aflau animale
răpitoare. Noaptea când se apropiau de animalele pe
care le avea, câinii se urneau, alergau după animalele
sălbatice iar acestea fugeau departe, în zona unde acum
este înfiinţată comuna Bisoca, urcând până în Crucita
54
Buturuga Dragomir
Dealului. Urmând ca şi astăzi acest deal de pe timpul

lui Manole să poarte denumirea de Piatra Căţel. Nu se
ştie câţi ani a trăit această familie pe această vale care
era înconjurată de înalte dealuri ca Goramisu, Dealul
Drăganului, Dealul Poiana Bisocii, Dealul Ulmasului.
Intre aceste dealuri, înalte pe această vale, era adăpostit.
Un alt nume a apărut într-o margine de sat, satul
Recea. Recea i se spune ca acest sat se află pe o vale
foarte adanca si este înconjurat de jur împrejur de
dealuri şi păduri abia străbătute de razele soarelui.
Soarele apare după ora 10 şi dispare până în ora 16
coborând după dealul Furului Mare şi pădurile din
apropiere.
În partea stângă spre malul gârlei Plesi-
Ramnicului există un platou care şi astăzi poartă
denumirea de Platoul Moldoveanu care se află la o
înălţime mai ridicată si porneste de la poalele Pădurii
Lacuri şi coboara până jos, unde există un izbor care
izvorăşte în satul Şindrila şi la marginea satului Recea.
Acest izvor s-a numit izvorul Moldoveanu, dar nu ştie
niciun localnic de ce poartă acest nume. Dar eu, cu
numele de Buturugă, am aflat de la cei mai bătrâni din
55
zonă şi nu vreau să se piarda ştiinţa bătrână, ci să se

cunoască. Dacă pe alte personae nu le interesează să
rămână ca amintire copiilor şi nepoţilor pe mine ma
intereseaza. In această zonă (platou până în anul 1250-
1300) a existat un cioban, cu o turmă de oi, capre si
măgari. Când se mută cu turma de oi, bagajul pe care îl
avea îl aşeza pe saile măgarului care mergea cu ce avea
în spate pe lângă turma de oi, iar in plus se foloseau şi
câini ciobăneşti pentru paza turmelor de oi, atât de
animalele sălbatice cât şi de hoţi.
Un alt caz care a existat în perioadele anilor 1510-
1570 pe Valea Drăganului. S-au refugiat de pe văile
comunei Mânzăleşti din cauza tatarilor un număr de 3
familii care s-au instalat pe poienile de pe Valea
Drăganului, unde au construit bordeie de locuit şi
bordeie pentru adăpostul animalelor. Au făcut ulterior
grădini pentru cultivarea zarzavaturilor. Se spune ca
aceste familii s-au deplasat în zona în care este satul
Bisocuta, iar de acolo au trecut dealul spre Recea. Din
aceste familii, exista un nepot pe nume Stoica
Serbanoiu care a rămas pe valea de sus a Drăganului,
unde a construit o casuta invelita cu stuf. Acesta se mai
56
Buturuga Dragomir
ocupa şi cu negoţul, cumpărând animale şi vanzandu-le

ulterior la diferiţi geambasi. Soţia sa a dat naştere la un
număr de 3 băieţi şi o fată cu numele de: Ion, Stan,
Crăciun şi Marioara. Toţi cei menţionaţi, devenind
bătrâni au decedat, dar astăzi mai exista în viaţa nepoţi
şi strănepoţi.
57
O PROBLEMĂ ISTORICĂ CARE A

PORNIT DIN DEALURILE BISOCII
ŞI S-A OPRIT PE CÂMP ÎN ZONA
CAPITALEI ROMÂNIEI
Această problemă se cunoaşte şi rămâne ca o

problemă istorică pentru Tara Românească. Satul Plesi
din Comuna Bisoca se afla la o distanta de 9 kilometri
de centrul comunei. Această zonă se numea „sub Piatra
Peni”. Aici a fost instalat cu turma de oi ciobanul
Bucur, fiind cunosocut in această zonă de toţi localnicii
din Buzău care se ocupau cu ţesăturile din lana,
58
Buturuga Dragomir
îmbrăcăminte sau cu confecţionarea portului

muncitoresc. Satul se află la confluenta a doua izvoare
de apă, Râmnicul Sărat şi Ramnicelul, iar în spate este
străjuit de un munte abrupt cu înălţimea de peste 1000
de metri, cu pereţi stâncoşi, în vârful căruia se află o
stâncă mare de peste 150 de tone sprijinită pe patru
pietroaie semănând cu o imensă masa de piatră masivă
fiind cunoscută ca „Masa Ciobanului Bucur”, cel care a
înfiinţat oraşul Bucureşti.
Masa lui Bucur din apropierea satului Plesi aflată
la altitudinea de 1145 metri, este unică, iar ea se află la
graniţa dintre natura şi contribuţia omului.
În această zonă oile se înmulţeau şi platoul nu mai
putea hrăni turma de oi. Bucur a coborât prin câmpie,
peste valea Buzăului, Valea Prahovei, Ialomiţa,
ajungând să traverseze codrul Vlăsiei care era bogat in
păduri şi apă. Răspândirea turmelor sale îl făceau să îşi
aleagă un punct de legătură pentru desfacerea brânzei şi
a lanei, la Vadul Dâmboviţei, unde se întâlneau
negustorii veniţi de peste munţi cu acei a veniţi de
peste Dunăre.
59
La inceput şi-a construit colibe, apoi case ale sale,

ale fiilor, sau ale nepoţilor şi strănepoţilor săi iar locul
aşezărilor sale a căpătat numele de Bucureşti. Acesta
este începutul legendelor, al marelui oraş Bucureşti
Ciobanul Bucur, a părăsite satul Plesi în anul
1444, iar aşezarea este atestata şi documentată la 20
septembrie 1459.
Legenda spune ca Bucureştiul a fost fondat de un
oier pe nume Bucur.
Ca urmare Masa de Piatră a Ciobanului Bucur de
unde a plecat invita astăzi bucureştenii în căutarea
adevărului să viziteze şi localitatea Bisoca.
60
Buturuga Dragomir
O LEGENDĂ A MUNŢILOR DE SARE

DIN SATUL SARI
Munţii de sare din zonă Buzăului se află în satul

Sările, comuna Bisoca, unde mari rezerve de sare se
află la suprafaţă dar şi la adâncimea de până la 50 de
metri, unde exista un strat fertil de pamant sau chiar
maluri rupte. Are o întindere foarte mare pe sub pământ
făcând legătură cu malurile cu sare de la Mânzăleşti şi
Lopătari sau Valea Sării din Jitia, judetul Vrancea.
Stratul de sare de la adâncime face mari goluri
prin topire în urma ploilor şi a topirii zăpezilor care
formeaza în urma ocna de sare.
61
Unde există sare la o mica depărtare apare şi păcură

care răsuflă o mare bogăţie a ţării.
62
Buturuga Dragomir
LEGENDA DENUMIRII SATULUI

SĂRILE BISOCA
Este ştiut ca această denumire revine de la

denumirea sarii. Chiar dacă nu exista populaţie instalată
în acest sat, tot purta denumirea de Sările pentru ca
totuşi apăreau unele alunecări de teren sau scufundări.
În anul 1967 când au alunecat suprafeţe de teren
mari si s-au scufundat pana si pomii fructiferi au existat
aici ape curate, limpezi, nesărate, dar prin erodare,
aceste apa dulci, fără să aibă legătură cu venele de apă
63
sărată de la adâncime, au facut ca din acest lac să curgă

la vale apa si să facă legătură cu izvoarele sărate.
Un exemplu, la o distanţă de circa 15 km până la
marginea satului Recea a răsuflat o vâna cu apă sărată
care curge la vale. In urmă se vede cum albeşte de sare
făcând ca locuitorii din satul respectiv să meargă la
această sursă de apă cu găleţi să ia apă sărată pentru a fi
folosită pentru pregătitul alimentelor şi pentru
gospodărie
64
Buturuga Dragomir
CA ŞTIRI DE REPER DIN TRECUT
Reiese din legenda Schitului Poiana Mărului ca

acesta este aşezat pe linia de hotar. Hotar a comunelor
Bisoca şi Jitia. Legenda spune ca poiana din mijlocul
pădurii era străjuită de un măr bătrân, si de aici
denumirea Poiana Mărului.
În poiana a existat un călugăr ce avea o stana de
oi. Aflându-se pe aceste locuri a observant în scorbura
din tulpină Mărului ceva luminous. Verificând scorbura
a găsit o icoană cu chipul Maicii Domnului cu Pruncul
Iisus în braţe. Pe icoană era scris anul 1110. Icoană a
fost descoperită între anii 1464 şi 1480. Calugarul
65
împreună cu ciobanii au construit un mic schit, care a

reprezentat începutul manăstirii Poiana Mărului.
Schitul Poiana Mărului, cu hramul Naşterea
Domnului, la 14 aprilie 1771 a ars complet, urmând a
se ridica o biserică mică din lemn care se află şi astăzi.
Între 1810-1812 se construieşte Biserica Mare cu
Hramul Tuturor Sfinţilor.
Ca informatie de ştiri, în anul 1823 turcii jefuiesc
Mănăstirea Poiana Mărului. Acestia au plecat din
oraşul Ramicu Sărat si au jefuit toate comunele de pe
Valea Râmnicu Sărat, în şir, până au ajuns la marginea
cu Comuna Bisoca.
66
Buturuga Dragomir
DE UNDE VINE NUMELE BUZĂU
Numele Buzău îşi are originea în radicalul tracic

„BUZA”, care se găseşte şi la noi pentru ca şi noi ne
tragem din traci. La acesta s-a mai adăugat sufixul
greco-latin „AIOS-EUS” care nu mai este astăzi activ
decât în formele culte, de neologisme latinizate, dar
care atunci nu putea da decât „BUZEOS” – „BUZĂU”.
De la apa Raului Buzău îşi iau numele Munţii
Buzăului şi ulterior Oraşul şi Judeţul Buzău de astăzi.
67
ŞTIRI DESPRE ZONELE CELOR

PATRU ORAŞE ÎN ŞIR
Este vorba de: BRĂILA, BUZĂU, RÂMNICU

SĂRAT şi FOCŞANI. Aceasta fiind o zonă lungă şi
lată de luptă prin care se deplasau des cete de tătari care
distrugeau casele localnicilor.
Originea oraşului Buzău se pierde în negura
vremurilor. În trecutul lui orice pâlpâiri de viaţă erau
înăbuşite prin năvălirile barbarilor şi prin războaiele
care nu se mai conteneau. Acestea făceau să dispară
orice urmă de viaţă omenească din cauza incendiilor
68
Buturuga Dragomir
care mistuiau orice aşezare până la temelie. Rămâneau

numai grămezi de cenuşă. Strămoşii nostri, cu puţinul
lor cu care puteau să scape de aceste urgii şi cu forţări
supraomeneşti, încercau să ducă războiul mai departe.
Se ducea o adevărată luptă între opera distrugătoare a
năvălitorilor şi opera creatoare a localnicilor, pornită
dintr-un spirit naţional. Câtă putere de rezistenţă a
trebuit să aibă ei, ce splendide calităţi sufleteşti
posedau, ce credinţă, forţa şi câtă dragoste pătimaşă
pentru scumpul lor pământ.
În anul 1241 năvălesc tătarii si trec prin foc şi
sabie toate localităţile Buzoiene şi Râmnicene.
În anul 1521 turcii şi tătarii au atacat în mai multe
rânduri Buzaul şi Râmnicul Sărat facand mare dezastru
in aceste zone.
Pe 9 octombrie 1600 oastea polonă intra în
Buzău, în drum spre capitala, pentru a-l impune domn
pe Simion Movilă.
În aprilie 1616 polonezii au prădat cele două
oraşe, au chinuit multe femei şi fete iar localnicii s-au
refugiat în munţi şi în pădurile din jur.
69
În anul 1659 Oraşul Buzău este luat sub oastea

turcească.
În 1768 în cadrul războiului Ruso-Turc din 1768-
1774 bande turceşti jefuiau şi dădeau foc caselor iar
oraşul a ars din temelii.
În anul 1787 oraşul a fost distrus.
În anul 1821 buzoienii părăsesc oraşul din cauza
luptelor. Turcii devastează şi ucid oameni nevinovaţi.
Execuţiile au loc şi la Schitul Cavanu. Locuitorii refuza
să se întoarcă la casele lor.
Eu autorul acestei cărţi „DRAGOMIR
BUTURUGĂ”, la vârsta de 86 de ani, văzând ca am
ajuns în pragul bătrâneţii, văzând ca mâinile şi capul
încă mă ajută, m-am gândit să scriu câteva rânduri
despre viaţa din trecut, pe perioade de ani, cu
evenimente reale, cu date culese încă de la vârsta de 18
ani, an când eram angajat la primăria Bisoca, urmând a
mă deplasa între cele opt sate ale Comunei, pentru a
îndeplini unele sarcini. Părinţii erau oameni neştiutori
de carte, dar aveau credinţa căpătata la rândul lor de la
părinţi, de la bunici, de la străbunici, de la toţi bătrânii
satelor, ca un exemplu: Ştefan Bănica, Didina Papa din
70
Buturuga Dragomir
comuna Budeşti, Culita Predoiu, Costică Predoiu,

Neculai Şi Culita Presemitoiu de la fosta Plasă
Dumitreşti. De la fostul judeţ Râmnicu Sărat, de la
fostul Raion Beceni, a urmat ca în anul 1962 sa ma mut
cu serviciul, din nou, la fostul raion Râmnicu Sărat.
Incepând cu data de 1978 trecând la judeţul Buzău cu
serviciul, primar al comunei Bisoca până la data de 5
martie 1990 am lucrat cu un om de mare ştiinţă Neculai
Trandafir, fostul notar al comunei Bisoca, cu şeful de
birou Ion Jugareanu, de la fosta Plasă Dumitreşti si cu
funcţionarul Şef Planificator Dumitru Mutulescu din
cadrul fostului Raion Beceni. Eu am ramas până în anul
2005 în comuna Bisoca, satul Sările. Din acel an
locuiesc în oraşul Buzău. Sosind anul de gândire 2016,
sfârşit de an, am hotărât sa las scris despre toate
greutăţile localnicilor din aceste judeţe.
71
DESPRE COMUNA BISOCA
Comuna Bisoca a fost înfiinţată între anii 1650-

1700. Aceasta este compusă din mai multe cătune ce au
format un număr de opt sate, cu familii amestecate din
mai multe colţuri ale ţării: Râmnicu Sărat, Focşani,
Braşov, Tulcea şi o mare parte din Ardeal. Ajunşi pe
aceste meleaguri, s-au împrietenit, iar în final au
devenit rude prin căsătoria copiilor. Nu aveau condiţii
de trai sau drumuri practicabile. Aceste greutăţi i-au
unit şi au început să construiască diferite căruţe la care
puneau boii la jug. Procurau material lemnoase pentru
construcţia de căruţe cu care mergeau în zonele de şes
72
Buturuga Dragomir
şi cumpărau cereal. Ca mosier, proprietar în această

zonă era Moşicul Grigore Constantin Monteoru care
avea moşia sa pe toată zona bisericii unde avea ca
administrator pe Mircea Cătuneanu din oraşul Buzău.
Acesta administra suprafeţele de pământ ocupate şi
folosite de fiecare familie. Pamantul era ocupat in
functie de numărul de animale pe care le detineau, atât
ca păşune cat şi ca fâneaţa dar şi ca teren arabil pe care
cultivă zarzavaturi, ba chiar şi porumb. Moşicul
Grigore Constantin Monteoru, având mai mulţi copii
din care 2 fete. Cea mare s-a căsătorit cu primul doctor
apărut în Buzău iar cea mică, care îşi spunea Elena, s-a
căsătorit cu un fiu, tot asemănător ca avere, anume
Lascar Catargiu care a devenit proprietar de pamanat în
această zonă. Acest proprietar având diferite fâneţe a
hotărât cu soţia sa sa vândă terenul după moşie din
aceasta zonă. Asadar a facut ca în anul 1930-1931 să
acţioneze ca să vândă terenul acestor ţărani. S-au
deplasat si au angajat un inginer cadastral din oraşul
Focşani, care se numea Inginut Marta, şi un prezentat
de la primărie din comuna anume Neculai Chiriar
sătean tânăr. Mai exista si Neculai Trandafir, un bun
73
scriptolog, cel mai renumit sătean din zonă ba chiar şi

din comunele vecine. El a făcut hotarele între
Comunele Manzalesti, Vintila Voda, Săruleşti, Valea
Salciei, Jitia, Neculele, la fel şi hotarele pădurilor ce
aparţineau de Oculul SIlvic Dumitreşti şi Vintila Vodă,
făcând în anul 1934 localnicii din interiorul comunei
Bisoca să devină direct proprietari de pământ.
Comuna Bisoca este o comuna de munte, cu
drumuri impracticabile, fără şoşele. Există doar nişte
poteci aflate la o distanţă de 70 km de oraşul Râmnicu
Sărat. Comuna se află în depresiunea Vrancei la poalele
dealurilor. Este alcatuita din opt sate: Bisoca, Baltagari,
Lopatareasa, Lacuri, Plesi, Recea, Şindrila şi Sările. În
partea de Nord se învecinează cu judeţul Vrancea. La
Sud-Vest cu comuna Mânzăleşti, la Sud-Est cu comuna
Săruleşti, la Sud cu Comuna Vintila Voda şi la Est cu
comuna Valea Salciei.
Prima atestare documentara a localitatii Bisoca
este făcută intr-un trisov din cancelaria lui Radu de la
Afumaţi la data de 3 februarie 1522 iar atestarea
documentară a satelor la 1568-1569. Denumirea
comunei vine de la cuvântul slav „VASOKI”.
74
Buturuga Dragomir
Descoperirile arheologice dovedesc însă prezenţa

vieţii încă din perioada neolitică, a bronzului şi a
fierului.
Bisoca n-a fost inclusă niciodată pe harta
Stolnicului Constantin Cantacuzino din cauza unei
dislocări în masă a populaţiei la acea dată.
Multe familii au trăit pe aceste meleaguri,
necunoscându-se datele dispariţiei lor, rămânând doar
unele denumiri care dovedesc existent lor în trecut. De
exemplu „Bordeiul lui Coman” unde acum se află
construită o biserică şi un cimitir al satului. „Bordeiul
lui Manole” a fost instalat între satele Sările şi Bisoca
într-o anumită vale numită „Valea lui Manole”
înconjurată de dealuri, unde putem gasi şi „Patra
Căţelei”.
Familia lui Manole avea multe animale pe care le
păzea cu câinii, acestia alergau tot dealul pentru
îndepărtarea animalelor sălbatice. Astfel dealul se
numeşte „Piatra Căţelei”, iar valea poartă denumirea de
„Bordeiul lui Manole”.
Intr-un alt punct de pe Valea Ulmusorului
izvorăşte Pârâul Necoare. Pe această Vale a
75
Ulmusorului reiese din bătrâni ca a locuit o familie cu

numele de Necoare, dar la care nu se cunoaşte data
dispariţiei, în urma rămânând numele izvorului. Acest
rau vărsându-se în raul Foltea.
Pe Valea Drăganului a rămas un nepot Stoica
Serbanoiu din care s-a format o familie cu 3 băieţi şi o
fata: Ion, Stan, Crăciun şi Marioara care s-au stins din
viaţă, în urma rămânând ca amintire strănepoţii care se
află în viaţa din care o parte se află locuinţele pe valea
satului Bisocuta, sat în apropiere de Valea Drăganului.
Un strănepot Serbanoiu Tiberiu se află cu
domiciliul în oraşul Buzău, este profesor calificat, din
care rămâne ca urmaş fiul sau Liviu-Ionut Serbanoiu
care este student de anul 4 la Facultatea de Medicină şi
Farmacie Carol Davila Bucureşti. Acesta va fi un bun
specialit, medic. Mai există din fosta familie Stoica
Serbanoiu o strănepoata Lenuta Serbanoiu cu
domiciliul tot în oraşul Buzău care a absolvit Facultatea
de Inginerie Chimica.
O alta familie a apărut din Moldova cu o turmă de
oi care s-a instalat la marginea satului Recea, la poalele
pădurii Lacuri. Despre acest bătrân se spune din bătrâni
76
Buturuga Dragomir
ca a dat denumirea de Moldoveanu, iar la poalele

platoului se cunoaşte un izvor cu numele de „Izvorul
Moldoveanu”. Pe raza comunei Bisoca mai există şi
alte denumiri dar încă nu sunt destul de bine cunoscute.
77
CELE MAI BĂTRÂNE FAMILII

CUNOSCUTE
Dacă am arătat unele aspect despre înfiinţarea

comunei, în continuare voi scoate în evidenţă cele mai
bătrâne familii cunoscute, pe sate.
În satul BISOCA, satul de centru, a existat o
familie pe numele de Moise, deplasată din comuna
Săruleşti şi instalată în satul Bisoca, Catunul Poiana.
Acesta familie nu este cunoscută, nici bărbatul, si nici
soţia dar se cunosc fiii acestora în număr de 4: doi
băieţi şi doua fete care au fost cunoscuţi ca familii
bătrâne. Primul, în anul 1948 avea 102 ani, căruia i se
78
Buturuga Dragomir
spunea Ion al Vădanei. Se stia ca soţul decedase,

rămăsese în viaţă doar soţia sa cu cei 4 copii pe care îi
cunoscusem. Ion Moise era primul, urmând cele 2 fete,
Nedelea Moise care s-a căsătorit cu uun ţăran al cărui
nume era Vasile Vătui. Nici despre acestia nu se
cunoaşte din ce localitate au venit pe aceste meleaguri,
dar se ştie ca s-au stabilit în satul Sările cu locuinţa.
Această familie rămânând vădana se recăsătoreşte cu
un alt bărbat cu numele de Cristea care a decedat în
războiul din 1877 rămânând iar vădana de razboi.
Această femeie a dat naştere a 3 băieţi, Ion Cristea care
trăieşte şi în prezent şi are vârsta de 88 de ani, Neculai
Cristea şi Varvara Moise care s-a căsătorit cu Neculei
Marinescu din satul Bisocuta.
Alta familie este cea a lui Neculai Anastasiu
despre care nu se cunoaşte din ce localitate a apărut sau
din ce localitate s-a instalat în centrul satului, dar se stie
ca a fost primul pensionar din comuna Bisoca. A lucrat
la rafinăria de petrol din Ploieşti şi a decedat în anul
1948.
O altă familie este cea a lui Nastasica Bacain care
avea 2 copii, Dobrin şi Ion Bacain care au decedat de
79
bătrâneţe. Această familie a fost refugiată din comuna

Săruleşti.
Urmeaza 2 fraţi Stoica şi Dumitru Ionasc, din
catului Ionascilor care au apărut din zonă Ardealului.
Gheorghe Bacain a apărut din comuna Săruleşti si
a avut un băiat Radu Bacain care a decedat,
nemaiexistat în comuna un asemenea nume.
Năstase Vlad a venit din partea ardealului ,dar
care a decedat.
Radu Borcau şi fratele lui Stan Borcau au aparut
tot din partea ardealului.
In satul SARILE primul apărut ca familie este
Mihalcea Rotaru cu soţia sa Rada Rotaru, familie care
s-a refugiat din comuna Dedulesti, în prezent comuna
Topliceni, de pe valea Râmnicului Sărat. Ei s-au
instalat în centrul acestui sat fiind printre primii apăruţi.
Au ales un teren, cel mai aşezat, care a purtat
denumirea sa. În această zonă au dat naştere la un
număr de 3 băieţi şi 3 fete: Coman Rotaru, Gheorghe
Rotaru, Dragomir Rotaru, Anca Rotaru, Floarea Rotaru
şi Voica Rotaru urmând ca tatal lor Mihalcea Rotaru să
fie concentrate în perioada războiului din 1877 unde a
80
Buturuga Dragomir
decedat, iar soţia sa a devenit vădana cu cei 6 copii

urmând să poarte denumirea de baba Mihalcioaia.
Aceasta a fost împroprietărita în jurul locuinţei sale cu
3 hectare de teren. Ea avea sume de bani de aur si a
reusit sa cumpere de la Lascar Catargiu încă 5 hectare
de pământ. Copilul cel mare, Coman s-a căsătorit în
comuna Vintila Voda. De asemenea şi Rada Rotaru
care s-a căsătorit tot în comuna Vintila Voda cu soţul
sau Radu Caloian. A urmat Anica Rotaru care s-a
căsătorit cu un anume Marin Buturugă din comuna
Mânzăleşti fiind pădurar la ocolul silvic. Aceştia s-au
căsătorit şi s-au instalat în locul stabilit de Baba
Mihalcioaie, mama lor. Fiul sau, Gheorghe Rotaru, s-a
căsătorit şi s-a instalat într-o locuinţă în apropiere de
aceasta. A urmat cel mai mic, Dragomir Rotaru, care s-
a căsătorit şi s-a instalat în satul Baltagari după care a
murit în războiul din 1940. Fata cea mică, Voica, s-a
căsătorit cu un tânăr pe nume Stan Cimpoiaş, revenind
în această zonă, din comuna Topliceni, comuna de
lângă oraşul Râmnicu Sărat. Aceasta a dat naştere a 5
băieţi şi 4 fete anume: Dumitru, Stanciu, Crăciun,
Stoica, Stanel urmând Marita, Stanca, Voica si Ilinca.
81
Dintre care 3 dintre băieţi au fost înrolaţi în armată şi

au murit în 1940. Baba Mihalcioaie avea în anul 1940
104 ani. S-a stins din viaţă cu un mare necaz, ca soţul
sau îi murise în războiul din 1877.
Un alt bătrân Năstase Banu, cu soţia sa cu care a
trăit împreună, si au depăşit şi ei 100 de ani murind
liniştiţi, amândoi, aceeaşi zi. Bătrânul a murit ziua, iar
soţia sa noaptea, la o distanţă, unul de celălalt, de doar
6 ore, si au fost înmormântaţi amândoi în aceeaşi zi.
Un alt bătrân anume Petrea Dobroiu s-a deplasat
din comuna Săruleşti, singur, impreuna cu soţia sa pe o
vale care se numea Vale Rea. Ei au dat naştere la 2
băieţi şi 4 fete din care un băiat a rămas în locuinţa
părintească şi o fată în apropierea acestuia. Ea s-a
căsătorit cu Ion Baciu din satul Lacuri dând naştere la
randul ei la 3 băieţi şi 3 fete. Fetele s-au căsătorit şi s-
au stabilit: doua în comuna Jitia iar una în Satul Sările.
Cei trei băieţi au rămas în jurul părinţilor. Fata cea
mică, Marita Dobroiu s-a căsătorit cu soţul sau Ion
Taciulet din satul Şindrila si a rămas în această zonă
dând nastere la 7 fete din care 3 dintre ele au rămas în
82
Buturuga Dragomir
aceeasi zonă iar celelalte 4 s-au deplasat în alte

localităţi.
A mai existat si familia lui Vasile Manolache pe
care am cunoscut-o pe când aveam doar 7 ani. Era un
om bătrân, îmbrăcat cu o haină peste care avea încinsă
o sfoară. În cap avea o căciulă roşcată de oaie sau miel,
adică făcută din piele, înăuntru având lăstar ca să stea
rotundă pe cap
In satul BALTAGARI ca bătrâni am cunoscut
Familia Dumitrache Ferent, Ion Geambasu, Stan
Pascoci, Radu Pascuceanu, Toader Dobrota, Radu
Baltag care au apărut din zonă Ardealului
In SATUL ŞINDRILA bătrânul Oprea Carmaciu
a apărut din satul Chiojdeni, Radu Bară, Ion Negru
apărând din Valea Râmnicului.
In SATUL PLESI bătrânii Stan Neculai, Bară
Ion, Ionel Manoiu, Radu Moharta, Gheorghe
Chioveanu, Ion Gheorghiţă, Dobrin Gheorghiţă şi
Ionaşcu Gheorghiţă care au venit de pe Valea
Râmnicului
In SATUL RECEA: Vasile Senchiu, Busuioc
Cernat, Dumitru Badiu din partea ardealului
83
In SATUL LACURI: Stanciu Senchiu Dobre

Ochiotan, Gherghe MArcu, Diacanu Gheorghe, Ion
Barbu veniţi din argeal. Ghiţă Blandu, Petrea Blandu,
Alexandru Borcaias din comuna Beceni, valea Buzăului
In SATUL BISOCUTA: Stan Olteanu, Vasile
Olteanu, Gheorghe Olteanu, Râdă Olteanu, Radu
Chioveanu veniţi de pe valea Brasovului
A nu se uită de Tudor Aurel din oraşul Tulcea din
care au urmat 2 persoane, fiica sa Maria şi fiul sau
Vasile Aurel care au decedat.
84
Buturuga Dragomir
UN BĂTRÂN CU UN CUVÂNT
„Mivu Bea, Micu plăteşte”
Acest bătrân se numea Dobre Lungu iar tatăl lui

se numea Mivu Lungu. Acest bătrân când mergea la o
cârciumă şi comanda, pleca, dupa aceea se întorcea iar
şi dupa ce consuma avea vorba „MIVU BEA, MIVU
PLĂTEŞTE”. Acesta era un om calm, corpolent,
domol, bea mult, dar nu se îmbată după care platea ce
consuma şi pleca liniştit la locuinta să. Dacă voiai să-l
deranjezi cu ceva, nu se supără niciodată. „Dar ce
folos?” când s-a căsătorit a luat o fată pe nume Bucura,
era fiica unei familii din satul Valea Largă, sat ce
aparţinea de comuna Săruleşti. Facea parte din familia
85
lui Stan Bunea, era o familie cu o situaţie bună, aveau

şi un cazan de fabricat ţuica. Această fată, Bucura, se
învăţase să bea câte odată ceva ţuica, dar ulterior a
inceput sa bea în fiecare zi si s-a avansat la băutură
ajungand a se căsători cu acest tânăr Dobre Lungu.
Aceasta s-a învăţat să bea singur în locuinţa personală
de nu vedea alte personae. Au dat naştere la un număr
de 6 băieţi şi 3 feţe, anume Vasile, Stoica, Constantin,
Ion, Crăciun şi Costică care s-au căsători şi ei la rândul
lor. Toţi i-au semănat mamei lor, urmând băutura. Au
început să se îmbolnăvească, să dispară unii după alţii
decedand. A ramas doar cel mai mic, Costică. Acesta
fiind plătit de un cetăţean din sat anume Lungu Nicu
care avea nevoie de a consuma apă. Acesta avea
instalat în curte un cazan cu prune, iar lumea din sat
care avea borhod de prune se deplasa la cazanul lui să
fabrice ţuica. Având nevoie de apă, l-a plătit pe acest
rămas în viaţa să sape o groapă adâncă de peste 3 metri
ca atunci când plouă să se umple cu apă din laturi şi sa
curgă în această groapă. Acest domn s-a deplasat într-o
zi pe la Ion Lupu unde a baut ceva ţuica, ceva mai mult,
s-a îmbătat şi fiind seară, a plecat să ajunga la locuinţa
86
Buturuga Dragomir
lui. Poteca unde se deplasa se află pe direcţia acelei

gropi, iar acesta a căzut şi s-a înecat. După două zile,
văzând soţia ca el nu mai apare acasă, a plecat în
căutarea acestuia, negăsindu-l, a dat alertă în sat şi au
reuşit într-un final sa ii dea de urma în această groapă,
înecat.
În urmă a rămas soţia sa cu un băiat căruia şi lui i-
a plăcut băutura, nu a putut să se casatoreasca pentru ca
fetele nu-l suportau din cauza băuturii.
87
BUZAUL DE IERI,
BUZAUL DE ASTĂZI
Municipiul Buzău, aşezat în sud estul României,

la o altitudine medie de 96 metri faţă de nivelul mării.
La Palatul Comunal are coordonatele de 45,09
latitudine Nordică şi 25,05 longitudine Estică. Are o
suprafaţă de 81,3 km şi o populatie de 134227 locuitori
la recensământul din 2002, ocupând locul 22 între cele
292 municipii ale ţării.
A fost scos la iveală un mormand aparţinând
epocii bronzului, în parcul Crang iar în zonă industriala
Buzăul are complexe de locuinţe geto-dacice.
88
Buturuga Dragomir
S-au descoperit aşezări specific culturii geto-

dacice în zonă Bucegi-Bistrita.
Pe Văile Siretului, Buzăului, Ialomiţei, Argesului
au trecut de-a lungul timpului la deal şi la vale
negustori romani, daco-romani. Viaţa dacică fără
zgomot devine viaţa romană şi ulterior viaţa
românească
Domnitorul Constantin Brancoveanu, în anul
1690 serbează Boboteaza la Buzău. Acesta era
proprietar al viilor de la Totiari până la Vernesti. Avea
mai multe crame, la Merei, Zoreşti, iar vinul îl vindea
în Italia.
În anul 1961 Constantin Brancoveanu infiinteaza
prima tipografie la Episcopia Buzăului în slavă.
În anul 1963 Constantin Brancoveanu da un act
pentru a se face târg la Câmpulung, Piteşti, Târgovişte,
Ploieşti, Buzău şi Râmnicu Sărat.
În anul 1775 se înfiinţează sercitiul de Poştă prin
care transporta ştiri şi ordine de serviciu în cătunul
Posta. Acesta avea peste 100 de cai iar dinstanta Buzău
– Urziceni – Bucureşti se parcurgea în 18 ore.
89
Pe data de 26 august 1778 exista o menţiune

despre existent Dragaicii, lângă oraş. Alexandru
Ispilami, cedează Episcopiei veniturile. Scopul iniţial al
Dragaicii a fost desfacere lanei, după tunderea oilor.
Pe data de 14 octombrie 1802 în urma
cutremurului s-au dărâmat toate Bisericile în Buzău. Au
mai fost seisme de peste 7 grade pe scara Richter în
1838-1840-1977.
În anul 1822 se înfiinţează Poliţia, iar în anul
1932 se întemeiază Prevederile Regulamentului
organic.
În 1835 Poliţia Urbană şi cea Rurală sunt
împărţite in funcţie de diviziunile administrative. În
1860 se da prima lege de organizare a poliţiei în
principatele unite sub Cuza şi apare Legea Poliţie
Romane.
În anul 1903 se dă Legea Organică a Poliţiei
Modern numita şi „Legea lui Vasile Lascar” pusă sub
autoritatea Ministrului de Interne.
În anul 1829 ciuma secera vieţile a sute de
buzoieni. Buzaul era luminat de lună şi de stele iar
străzile erau puţin pavate cu pietriş şi bolovani.
90
Buturuga Dragomir
În anul 1831 se înfiinţează Judecătoria Buzău.

În anul 1872 se înfiinţează Tribunalui Judeţului
Buzău cu a doua secţie, Parchetul Tribunalului în anul
1911.
În anul 1872 se construieşte Hanul lui Vasile
Butnaru, iar în anul următor hanul Constantin Iliescu.
Cel mai vechi sigiliu cunoscut al Buzăului ce s-a
păstrat care are drept simbol semnul ce aminteşte ca de
fiecare dată, oraşul a renăscut din propria cenuşă.
Ulterior oraşul este condus de Sfatul Orăşenesc
format din membri numiri mădulari dintre care unul era
Prezident Primar şi o cancelarie cu un scriitor. Buzău
era împărţit în 4 vopsele: roşu, galben, albastru şi
negru.
A urmat să se înfiinţeze scoala de Zugravi pe
lângă Episcopia Condusă de Nicolae Teodorescu.
Pe data de 18 aprilie 1832 se deschide prima
Scoală Publică în Limba Romana urmând în anul 1832
Scoala Normala. Primul învăţător Dionisie Romano. În
anul 1832 a funcţionat cu o singură clasă iar în anul
1834 se construieşte un local, în curtea Bisericii Sfinţii
91
Îngeri. Până în 1842 se construiesc 3 clădiri pe un vol

al mănăstirii Banu.
În lună martie 2002 „Şcoala cu Nr. 5” primeşte
numele de „Scoala Dioniei Romano”, nume dat pentru
prima dată în 1890.
În anul 1832 cea dintâi numerotare a populaţiei
avea 2567 suflete: 99% romani, 18 evrei, un englez şi
un austriac. După 100 de ani, în anul 1932 eraeu: 2567
de suflete, 434 cai, 781 boi, 514 vaci, 5204 oi, 289
porci.
La data de 15 august 1836 a luat fiinţă Seminarul.
Prima şcoală Secundara din Buzău, al doua din ţară,
după cea din Bucureşti. Primul director Savriil
Munteanu.
Între perioadale anilor 1832-1843 s-a organizat
transportul corespondentei oficiale între capitala şi
reşedinţele de judeţ. Serviciul era efectuat de 2 ori pe
săptămână prin Dorobanţi. Calaretii pe caii speciali ai
comunelor se numeau factori.
Erau 23 de mori cu 43 roţi de moară instalate în
zone.
92
Buturuga Dragomir
În perioadele anilor 1837-1849 se introduc

felinare cu lumânări de seu pe uliţa mare, iar în anul
1848 sunt 18 felinare, iar în 1861 numărul lor a crescut
la 50.
În anul 1841 oraşul avea un doctor.
Se înfiinţează secţia de Pompieri, se interzice
învelirea caselor cu stuf. Casele erau construite în
sistem ţărănesc şi după posibilităţile localnicilor, erau
construite din zid de piatră, învelite cu stuf, case de
locuit răspândite, ca de ţară.
La data de 1 ianuarie 1845 Buzaul devine capitala
de Judeţ şi preia o mare parte din localităţile fostului
judeţ secuesc cu capital la Vălenii de Munte care se
desfiinţează: Siriu – Nehoiu - Gura Teghii – Patarlagele
– Colti – Cislau – Calvini – Catina – Chiojdeni –
Viperesti – Magura – Sahateni – Pietroasele – Tisau –
Breaza - Naeni.
În zilele de 18-19 iunie 1848 se organizează în
Buzău Garda Naţională formată din 180 membri.
Buzaul fiind cel dintâi oraş din provincie unde s-au
înfiinţat detaşamente ale Gărzii. Bazele Gărzii
93
Naţionale le-a pus Barbu Bălcescu, fratele lui Nicolae

Bălcescu care răspundea de Buzău.
În zilele de 21-22 iunie 1848 Nicolae Bălcescu
este la Buzău care il suspenda pe rezidentul
magistratului, Ion Marghiloman, ca a fost un mare
blestemat, iar ca politist îl instalează pe Costache
Ciochinescu în 1843. Bălcescu studiase la Biblioteca
Episcopiei când l-a cunoscut pe Gheorghe Tătăranu,
acesta, mai târziu, îi realizează şi un portret.
Pe data de 27 septembrie 1848 Buzău este ocupat
de armatele ţariste care rămân aici până în anul 1851.
Barierele oraşului s-au închis şi cei implicate în
conducerea revoluţiei, 50 de personae, au fost prinsi de
cazaci şi aruncaţi în temniţele de la Vacarasti.
Pentru prima oară în anul 1851 pe străzile
Buzăului apare o căruţă cu boi a primăriei pentru
transportul gunoaielor.
În anul 1852 are primul loc spectacol în Buzău
sustinut de profesorul Pavlide. Prima baie cu dus şi
abur înfiinţată de Paul Tinichiul.
94
Buturuga Dragomir
În anul 1853 se deschide „Scoala Primăvara de

băieţi şi fete Nr 1”. În anul 1854 a fost contruita prima
linie telefonică ce trecea prin Buzău.
În august 1855 a fost stabilită legătură între cele
două principate.
Pe data de 24-25 ianuarie 1859 alegerile lui
Alexandru Ioan Cuza au scos în stradă, în grădini şi în
pieţe întreaga populaţie a Buzăului. Cel mai reuşit a
fost în ziua de 29 ianuarie de căpitanul Nicolae
Sabovici la cazarma militară la Hora Unirii.
Pe data de 6-7 februarie 1859 vizita noului domn
Alexandru Ioan Cuza, la Buzău, în drumul sau spre
Bucureşti, a rămas în timpul nopţii la Episcopia
Buzăului, a fost memorabila.
În anul 1860 se introduce pentru prima oară
iluminatul străzilor cu lămpi de petrol. Se numerotează
casele, se pavează străzile cu piatra de rău şi apar
tăbliţe cu numele lor şi se plantează diferiţi arbori.
Alexandru Ioan Cuza a înfiinţat cazarme şi la
Buzău unde din 1864 se instalează primul excadron de
cavalerie din decembrie 1863. Prin secularizarea
95
averilor Manăstireşti statul devine proprietar pe vatra

Episcopiei şi al pădurii din Crâng.
Din 1864 este înfiinţată Casa de Depuneri şi
Consemnaţiuni. Până în anul 1948 în Buzău
operaţiunile C.E.C. se desfăşurau prin Administraţia
Financiară. La 1 ianuarie 1949 se înfiinţează birourile
C.E.C. de la secţia C.E.C. Buzău cu doi salariaţi: şef
agenţie Mihaelescu Traian şi casier Creanga Gabriela.
Legea promulgate de Cuza prevedea: Primarul
este ales în comunele rurale de alegători împreună cu
membrii de consiliu şi de prefect, iar în comunele
urbane se alegeau dintre consilieri, pe cel cu cele mai
multe voturi
Spitalul Garlasi începe să funcţioneze regulat în
casele lui Costache Musceleanu de pe strada Plevnei.
Oraşul Buzău avea un comitet compus dintr-un
meci, un vaccinator şi două moaşe.
Primăria Buzău îi consecioneaza lui M. Mateescu,
iluminatul oraşului prin 277 felinare cu petrol urmând a
se înfiinţa serviciul stării civile.
Pe data de 9-10 august 1866 Carol I vizitează
Buzaul şi participa la un serviciul solemn al Episcopiei.
96
Buturuga Dragomir
Vizitează spitalul, şcolile, trage concluziile aceste

clădiri sunt în stare rea. Oraşul este alcătuit din case
mici, joase, împrejmuite cele mai multe de grădini
necultivate. Străzile neregulate şi strâmbe sunt în cea
mai mare parte. În piaţa arata arşita soarelui, carnea de
vânzare alături de grămezi de pietriş şi legume, mai
ales ceapă şi ardei, toate in acelasi loc. Astfel ca praful
de pe strada murdăreşte şi mai rău comestibilele şi aşa
destul de greţoase.
Ia fiinţă „Gimnaziul Tudor Vladimirescu” cu
acest nume până în 1875 apoi Alexandru Hajdeu din
1891. Din 1932 BOGDAN PETRICEICU HASDEU
astăzi, Coelgiul Naţional B.P. Haşdeu.
În anul 1868 se construieşte primul pod de lemn
care leagă Buzaul de malul celălalt al răului Buzău, la
Mărăcineni. Până atunci localnicii erau trecuţi cu luntra
de luntrasii scutiţi de dari. Urmează Podul de fier, se
construieşte după războiul mondial. Carol I vizitează
Drăgaica, contruieste şoseaua Buzau-Brasov. Ia fiinţă
unitatea de Pompieri Militari.
97
În anul 1869 se înfiinţează cursele de diligenta si

poşta cu caii cursa zilnică Bucuresti – Ploiesti – Buzau
– Focsani – Bacau – Roman - Iasi.
În anul 1872 se dă spre exploatare calea ferată
Bucureşti – Buzău – Brăila - Galaţi.
Urmând înfiinţarea uliţelor cu numele de stradă.
Cetăţenii oraşului au strâns sumele necesare
cumpărării a 2323 puşti pentru susţinerea Războiului de
Independenta. Pe câmpul de luptă au căzut 159
Buzoieni.
În anul 1879 Basil Iorgulescu a întemeiat şi tipărit
primul Manual de Geografie al Judeţului Buzău
întocmind prima Hartă tipărită la Paris în anul 1892
împreună cu harta oraşului Buzău. Iar în anul 1881,
Planul Topografic al acestuia. În anul 1891 Societatea
Geografică Romană a Judeţului Buzău. Este tipărită în
1892 la Editura SOCEC în 2000 de exemplare.
Pe 13 iunie 1881 este dată în exploatare Calea
Ferată Buzau - Marasesti. Prima linie ferată proiectată
şi construită de ingineri romani. A fost incepută în 1879
si dublată în 1940-1942. Preţurile au fost de 3 ori mai
mici decât lucrarile facute de firmele străine.
98
Buturuga Dragomir
În perioadele 1881-1905 primarul Nicu

Constantinescu a creat Buzaul Modern cu străzi
întortocheate, cu case mici, aşezate cum îi venea
omului mai bine.
În anul 1899 populaţia oraşului Buzău era de
21875 persoane. După religie: 88,74% Ortodoxă,
7,58% Mozaică, 2,93% catolică, 0.32% protestantă,
0.4% mahomedana, 0.001% armeana.
A fost instalat primul Bec Electric în fata Grădinii
publice.
Între anii 1899-1903 la iniţiative primarului Nicu
Constantinescu este construit Palatul Comunal, sediul
primăriei de astăzi.
Între anii 1900-1920 apar primele uzine: Azuga,
Martescu, Corda care produc curen electric.
În anul 1902 în Crâng se face un puţ adânc de 12
metri şi cu ajutorul castelului de apă se pompează apa
spre orăşeni pe 8 conducte de 5.118 metri.
Dumitru Vernescu este primul meşter roman care
a folosit ghidul doctorului Jean Nicolaidi din Paris
pentru tratarea formelor grave de pelagra, premiera
mondială la acea vreme.
99
După populaţie, Buzaul se situează pe locul 8, iar

în anul 1941 pe locul 15 cu 44511 locuitori.
După 14 decembrie 1916 oraşul intra în
devastare. Acesta intră sub ocupaţie germană. In Palatul
Comunal se instalează Comandamentul Genrman. În
decembrie 1916-1917 localul BOGDAN PETRICEICU
HASDEU este transportat de germani în grajduri pentru
căi şi în spital.
Intre 1916-1918 clădirea tribunalului devine
sediul al comandamentulului armatei germane.
Pagubele material suferite de oraş în Primul Război
Mondial sunt evaluate la 125150880 lei aur.
Pe 14 noiembrie 1918 regimul de ocupaţie
germană în Buzău ia sfârşit.
Se înfiinţează uzina electrică construită după
planurile profesorului C. Budeanu.
În anul 1926 Buzaul avea aspect de oraş în timpul
zilei, dar când se lasă seara aveai impresia ca intri în
iad, totul întuneric.
În anul 1932 s-a construit organizaţia judeteana a
Partidului Social Democrat. Primarul Stan Sararu a
construit piaţa de alimente modernă după un proiect al
100
Buturuga Dragomir
arhitectului Duiliu Marcu din 1934. Avea suprafaţa de

7584 metri pătraţi şi o valoare de 9 milioane lei.
Cuprindea halele de carne, peste, păsări, 66 boxe
pentru zarzavat, flori, fructe, chioşc pentru limonada,
restaurant, oficiu Poştal. Pavează cu granit străzile
Unirii, Târgului, Doamna Neagă, Gării. Lărgeşte Calea
Unirii. Arhitectul Duliu Marcu a realizat planul de
sistematizare a oraşului la cerinţa primarului STAN
SARARU.
Primarul Oraşului hataraste construirea unui
stadion in Crâng, obiectiv realizat în anul 1942 când se
amenajează o tribună apropiată. În anii 1936-1939 se
construieşte Baia Publică de către o societate pe acţiuni.
Pe data de 9-10 noiembrie 1940 a avut loc un
cutremur devastator când s-au prăbuşit multe case vechi
şi localuri publice ca: Prefectura, Liceul B.P.HASDEU.
Cărămizile au sparţ conducta de apă, s-au rupt firele de
electricitate etc.
Pe data de 28 august 1944 trupele sovietice au
pătruns în oraş întrucât nemţii se baricadaseră la Palatal
Comunal. Sovieticii au tras cu tunul. A fost distrus
Palatul Comunal, Scoala Nr. 1, alte 50 de locuinţe, căile
101
ferate şi mijloacele de transport. Armata I Romană a

dezarmat trupele germane care se îndreptau pe Valea
Buzăului spre Braşov, capturând 5 generali, 100 ofiţeri,
800 subofiţeri şi 6000 de soldaţi.
102
Buturuga Dragomir
ORAŞUL BUZĂU
ÎN ANII CELEI DE-A DOUA
CONFLAGRAŢII MONDIALE
1939-1945
Izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial la 1

septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de către
Germania a marcat începutul dramei poporului polonez.
După răpirea Basarbiei şi nordului Bucovinei de către
URSS situaţia ROmâniei să înrăutăţise. Numeroşi civili
au pornit, au poposit în oraşul Buzău. Numărul mare de
refugiaţi a crescut şi a creat problemE serioase. S-au
103
făcut eforturi susţinute pentru ajutorarea cElor aflaţi în

suferinţă. Filiala Buzău a cruşii Crosii a organizat spaţii
de cazare în şcoli si cantine pentru regugiati. Au făcut
chete de bani şi numai într-o singură lună s-au strâns
11100 lei, 134 m de stofă, 1272 kg cereale etc.
La 22 iunie 1941 Armata Romană a trecut Prutul
pentru eiberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord.
Printre sutele de mii de oşti se aflau şi mulţi buzoieni.
Primul ofiţer buzoian care a stropit cu sânge
pământurile strămoşeşti a fost sublocotenentul
Gheorghe Popescu, căzut eroic la 9 iulie 1941 în luptele
de la Zgardesti - Balti pentru dezrobirea plaiurilor
Basarabei. El a fost decorat post-mortem cu „Ordinul
Coroana României”, cu panglica de Virtute Militară.
În Atacul asupra localităţii basarabene Liadova a
fost grav rănit locotenent-colonelul Dinu Rădescu din
Regimul 6 Roşiori, original din Buzău. Pentru faptele
sale i s-a oferit „Ordinul Steaua României” fiind apoi
avansat de brigadă.
La 23 august 1944 în urma lovitura de stat,
România a rupt relaţiile cu Germania şi a trecut de
partea Naţiunilor Unite. Aşezat într-o poziţie strategică,
104
Buturuga Dragomir
constituind poarta principala de retragere a trupelor

hitleriene din Moldova, Buzaul a fost teatrul unor
confruntări militare de amploare.
Luptele grele între trupele romane şi cele germane
s-au dat în zilele de 25 şi 26 august 1944 in Buzău si în
satul Stâlpu. De asemenea în sectorul Cilibia - Buzau la
27 august 1944 lucrători ai podului au aruncat în aer un
tun militar german.
105
PRIMII DOMNITORI AI ŢĂRII

ROMÂNEŞTI CARE SE
DEPLASEAZĂ ÎN BUZĂU ŞI PE
VALEA SLANICULUI
Alexandru Odobescu despre Oraşul Buzanu ne

descrie Vulcanii Noroioşi. Loc cu aspect selenar.
Termenul de Vulcan noroios specific pentru literatura
de specialitate defineşte o eruptie lentă sau bruscă de
nori, însoţită de emanaţii de gaze şi chiar de petrol. Prin
vulcani noroioşi se înţeleg aglomerări în formă de con,
alcătuite din noroi şi pietre aduse la suprafara de
106
Buturuga Dragomir
emanaţiile de metan care nu au nimic comun cu

vulcanismul, încât metanul şi alte hidrocarburi provin
din zăcăminte de petrol şi sare. În literature populara ei
sunt cunoscuţi sub diferite denumiri ca fierbe-furbaturi,
bolboroase, ochiuri de goluri, sărături. Vulcanii
Noroioşi au fost remarcaţi pentru prima dată la noi în
ţară la Berca, Judeţul Buzău de către francezul
H.Cogmand în anul 1867 şi de către geologul Hermann.
În satul Sările de Bisoca unde există sare, ocne,
există şi goluri subterane de petrol. Mai târziu au fost
descriese în prospetiuni petroliere în 1883 de Grigore
Cobonescu, în 1890 de Grigore Ştefănescu şi în 1969
de Mircea Peaha, care întocmeşte chiar o lucrare de
sinteză.
Fenomenul de vulcan noroios este cunoscut în
întreaga lume. Vulcanii noroiosi se deosebesc de
vulcani, prin produse eruptive, forme, dimensiuni şi
fenomene incomparabil mai reduse. Ei iau naştere
datorită erupţiei gazelor naturale, a mişcărilor seismice
şi chiar a emanaţiilor post-vulcanice.
107
Vulcanii noroiosi se găsesc în multe ţări, dar în

ţara noastră sunt unici. În alte ţări sunt în Rusia, Italia,
Irak, Iran, India şi în sudul SUA şi Serbia.
În România se află în 3 categorii:
1. Vulcanii Noroioşi datorită erupţiilor de gaze
natural
2. Vulcani Noroioşi datorită emanaţiilor Vulcanice
3. Vulcani Noroioşi de origine seismică
108
Buturuga Dragomir
DOMNITORUL RADU CEL MARE

1495-1508
Domnitorul Radu cel Mare deplasat la Buzău si

ajutat de fostul Patriarh al Constantinopolului
infiinţează Episcopia Buzăului.
Domnitorul Radu cel Mare (1495-1508), fiul şi
urmaşul la tron al lui Vlad Călugărul în anii 1482-1495,
a căutat cale spre aşezarea vieţii bisericeşti pe făgaşul
unei noi mai bune orânduiri bisericeşti. A moştenit de
la părintele sau pe Ilarion Scaunu Metropolitan dar
acesta moare în anul 1500. La această dată nu a fost
găsit la slujba de sfinţire a „Bisericii cu Hramul Sfântul
109
Nicolae”, pe care domnitorul în înaintase în incita

Mănăstirii Dealului.
110
Buturuga Dragomir
DOMNITORUL VLAD VINTILA

VODA
Vlad VIntila Vodă a fost fiul lui Radu cel Mare,

Domnitor al Ţării Româneşti între anii 1495-1508.
Vlad Vintila Voda între anii 1532-1535 a
construit o Manăstire la Vintila Voda pe malul drept al
raului Slănic. Prima Manăstire - Cetate în această parte
a ţării. Era înconjurată de ziduri groase de 1,5 metri cu
turnuri de observatie pentru supravegherea Văii
Slanicului. A purtat la început numele de Menechie.
După moartea domnitorului, fiind împuşcat la o
vânătoare pe Jiu, lângă Slatina, manăstirea a mai
111
pierdut din importanţă fiind devastata de turci. După

cutremure şi epidemiile de holeră, manăstirea a fost
părăsita, dar comuna a urmat să poarte denumirea de
Vintila Voda.
112
Buturuga Dragomir
EXEMPLE ALE LUI MIHAI VITEAZU

LA NUCU BOZIORU
Mihai Viteazu, voievodul primei uniri a tuturor

romanilor, a ctitorit în anul 1596 Manăstirea Sfântu
Gheorghe de la Nucu Bozioru cu intenţia de a fi mama
tuturor schiturilor din jur. A fost, neîndoielnic, cea mai
importantă ştire din ultima parte a secolului XVI-lea.
Existenta ei este cunoscută documentelor. Se
construieşte într-un important centru de istorie spiritual
pentru părţile buzoiene. De la înfiinţare şi până la
începutul secolului al XIX-lea, Manastirea Sfântul
Gheorghe, a fost manăstire de călugări. La data de
113
1833, această manăstire a devenit, a 50-a manăstire de

călugăriţe.
114
Buturuga Dragomir
EPISCOPUL LUCA AL BUZĂULUI

SPRIJINITOR AL LUI
MIHAI VITEAZU
Mihai Viteazu l-a avut în anii 1595, 1596 şi 1597

ca sprijin pe Episcopul Luca al Buzăului, un deosebit
cărturar în diferite dimensiuni diplomatice. În 1596
avusese loc năvălirea tătarilor, cunoscuţi ca mari
profanatori de biserici. Distrug în 1596 Schiturile
Motnau, Agaton şi Bogoslav din inima ansamblului
manăstiresc de la Bozioru ca o compensiune. Posibil la
rugămintea Episcopului Luca, domnitorul Mihai
115
Viteazu sprijină ridicarea în acelaşi an a Bisericii

Bozioru, dar fiind obiceiul ca o nouă Biserică să se
înalte pe locul sau chiar pe fundaţia alteia mai vechi,
ruinele Agatonului mai există şi astăzi, locul Motnaului
fiind de asemenea cunoscut. Manăstirea Ioan Bogoslav
a fost înfiinţata şi ea tot în acest loc. Ştiinţa de către
Mihai Viteazu a Manăstirii Sfântul Gheorhe dovedeste
vechimea şi importanta la data respectivă.
116
Buturuga Dragomir
CONSTANTIN BRANCOVEANU
LA BUZĂU
Domnul Constantin Brancoveanu a parasit judetul Saac,

cu capitala la Vălenii de Munte cu intereaga curte de
4000-5000 de oameni indrepatandu-se spre Buzău de
unde a trimis-o pe doamna, însoţită de jupânesele
boierilor, la Manăstirea Bratu din Judeţul Saac după 1
ianuarie 1845 în Judeţul Buzău. Adevărată cetate este
rezidită în anul 1632 de Radu Mihalcea. Brancoveanu
este însoţit la Buzău de o mică armată, mai mult o
gardă domnească cu cazaci pedestrine, cu saragele, cu
seimi şi cu lefegii ca la 2000 de oameni buni.
117
Voievodul s-a întors din nou la Buzău la 16

ianuarie 1690 de unde a doua zi a pornit spre Bucureşti.
Constantin Brancoveanu (1688-1714) avea în Buzău
importante podgorii cu vii în zonă Zoreşti, Merei,
Monteorul, Breaza. Vinul de aici îl vindea în Italia. În
1689 Brancoveanu şi boierii săi se retrag la Buzău iar
doamnele la Cetatea Bratu, Tisău.
Brancoveanu contruieste Palatul Domnesc de la
Buzău în incinta Episcopiei, Manastirea - Cetate de la
Berca si tipografia de la Episcopia Buzăului ce a
funcţionat două secole. În Buzău s-au tipărit pentru
prima dată cărţi religioase în limba romana cu caractere
latine în 1869. Acesta a fost meritul lui Dionise
Romano.
118
Buturuga Dragomir
NICOLAE TEODORESCU LA BUZĂU
Nicolae Teodorescu, conducătorul şcolii de

susţinere de la Buzău îl trimite pe Gheorghe Tătărăscu,
nepotul sau, la studii în Italia. Pictorul, Nicolae
Teodorescu, s-a ocupat intens de formarea artistică a
nepotului. O dovedesc şi interesele sale la Episcopia
Kesarie a Buzăului, pentru acordarea unei burse de
studii în Italia. Ceea ce s-a şi întâmplat. Gheorghe
Tatarescu a primint un stipendium de 200 de galbeni.
Gheorghe Tattarescu îl va picta mai târziu pe Nicolae
Bălcescu, devenind cel mai sugestiv portret.
119
DOMNITORUL CAROL I LA BUZĂU

ÎN ANUL 1866
Domnitorul Carol I a fost primit cu mare bucurie

în oraşul Buzău. Aici a fost intampinat de sute de ţărani
călare, femei curioase, fete tinere, unde a călărit de la o
posta la alta cu un alai de sute de călăreţi, care nu se
mai saturau să-l urmeze. Acest Domnitor va distruge
abuzurile şi va organiza ţara. Tara merge spre bine.
Ţăranii au fost conduşi de Prefectul Pantazi Ghica
în frac, care deschide drumul înconjurat de o esenţă
elegantă. La 8 seara se intra în Buzău unde sunt, din
120
Buturuga Dragomir
nou, discursuri, entuziasm, iluminare generală, recepţia

circului şi Biserica splendidă.
Carol I vizitând Buzaul a participat la un serviciu
solemn la Episcopie. Vizitează spitalul, şcolile,
penitenciarul. Trage concluzia ca aceste clădiri nu sunt
in stare buna.
121
ALEXANDRU ODOBESCU
LA BUZAU
Domnitorul ALexandru Odobescu priveşte Tara

Vrancei, Bărăganul, tot Campul Brailei, Şesul Galatilor
cu matca Râmnicului, cu Valea Buzăului, cu Culmea
Siretului, Baltă Alba, Baltă Amară
Între dealuri, ca într-o copaie se adăposteşte satul
Bisoca. Gata a cârmi la dreapta ca să coborâm în sat,
arunc în jurul meu o lungă şi mulţumitoare privire.
Voind să-mi iau astfel ziua bună de la întinsele
privelişti ale plaiului, mai înainte de a le pierde cu totul
din vedere. Mai aproape de noi însă, cu forme şi culori
122
Buturuga Dragomir
mai reale se vede pe Vârful Bisocii şi pe cel al

Ulmusorului mari pietroaie sure, unele îngrămădite ca
vitele adunate la repaos, altele risipite prin livezi ca
vacile când pasc iarba. Apoi sub aceste muchii, la
stanga pământul se lasă la vale în coste şi propoare
gradate până se scufundă în jgheaburi mult umbrite ale
Râmnicului şi Ramnicelului. Tot pe acolo, la locul ce se
zice între Râmnice, se zăreau poienile verzi ale
Neculelor adăpostite sub stâncile roşcate numite
Pietrele Fetei, iar sus se pierdeau culmile păduroase ale
Stejicului.
După Odobescu a venit în această zonă a Bisocii
Vasile Voiculescu, iar înaintea lui Odobescu fiind
C.D.Aricescu in anul 1862. Tot după Odobescu a călcat
aceste meleaguri pictorul Nicolae Grigorescu şi
scriitorul ALexandru Vlahuţă.
123
CULTURA MONTEORUL ÎN CARE

SE INCLUDE ŞI ŞTIINŢĂ DE
BISOCA
MONTEORU SCHIMBA NUMELE
FUNDUL SAEARII IN SĂRILE DE
COMUNA BISOCA
Numele vechi al satului, Fundul Săraţii, care se

află şi astăzi, există în satul Sările, comuna Bisoca. Aici
se înalta 5 dealuri cu sare, sare albă care se vede albind
de la distanţă. Denumirea de Monteoru fiind preluată de
124
Buturuga Dragomir
la iniţiatorul exploatării masive de sare în Sările. Pentru

a nu se exploata sărea în mod particular se aflau spre
paza doi paznici, oameni stabili din sat. Pe paznici îi
chema Stan Cimpoiaş şi Ghiţă Dobroiu. In această zonă
Monteoru a preluat iniţial şi exploatarea masiva a
petrolului pornind de la poalele masivului. Monteoru
adaugă acest nume, ca acesta este adevărul, o confirmă
Basil Iorgulescu în 1892 din sursă directă, deci din gura
lui Grigore Constantin Monteoru, care întruneşte o rară
şi binevoitoare ospitalitate. Dupa ce a cumpărat moşia
Bisoca acesta a dat-o in urmă mai multor proprietari ai
sai.
Sub formă, „Monteoru”, toponimul exista încă de
la 1879 referindu-se însă la masivul Monteoru 1345 m
din zonă Chiojdului, la sud de valea Siriului, acolo
unde Grigore Constantin a cumpărat moşia pe care şi-a
lăsat ulterior numele.
125
CHIVU STOICA
–
PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE
MINIŞTRI AL REPUBLICII
POPULARE ROMÂNE
A fost persoana din Judeţul Buzău care a

îndeplinit cele mai înalte funcţii în conducerea
Partidului Comunist Roman şi a Statului Român.
Născut la Smeeni în 1908-1975 a fost muncitor C.F.R.
la Depoul Buzău iar din 1931 la Atelierele Griviţa.
Membru P.C. din 1931, îndeplineşte funcţia de secretar
126
Buturuga Dragomir
P.C.R. in 1961-1965 şi 1967-1969, si de Ministru al

Economiei Naţionale din 1948-1952. Preşedinte al
Consiliului de Miniştri 1955-1961 şi Preşedinte al
Consiliului de Stat 1956-1962, deci şef al statului
echivalent cu Preşedinte al României. A construit în
comuna natală spitalul, maternitatea, căminul cultural,
baia publică, complexul zootehnical Capului. A dispus
plantarea unor suprafeţe cu vie nobilă iar în oraşul
Buzău a batut primii ţăruşi la construcţia „Întreprinderii
de Sârmă şi Produse din Sârmă”, azi devenind capital
străin.
127
SPRE AMINTIRE PARCUL

TINERETULUI DE AZI
În primavera anului 1968 a început acţiunea de

amenajare a Parcului Tineretului. Domnul Alexandru
Florescu, prim-vicepreşedintele Consiliului Popular al
Municipiului Buzău a coordonat colectivul ce se ocupă
de aceste lucrări. În această perioada nu se întocmea un
studio de fezabilitate, un proiect, ci o simplă schiţa. Cu
găleţi de var şi bidineaua s-a trasat conturul viitorului
parc. Schiţele şi plansele au fost întocmite de centrul de
proprietari şi de secţia de investiţii a Consiliului
Popular Judeţean, şef Alexandru Prajă.
128
Buturuga Dragomir
În prima etapă a fost eliberată suprafaţa respective de

gunoaie, mărăcini şi arbuşti. A fost aruncat în aer puţul
sec care se află pe locul unde astăzi se găseşte Bazinul
Olimpic şi unde se găseau cadavre de animale aruncate
de zeci de ani. Aici era raiul şobolanilor. Abatorul, în
1893, a fost demolat mutându-se pe un alt amplasament
lângă întreprinderea de Metal.
Ion Sârbu, primul secretat al comitetului judeţean
al PARTIDUL COMUNIST ROMAN Buzău a sprijinit
mult acest proiect. S-a realizat ştrandul, bazinul de înot
pentru copii, alei, Insula Mare din dreapta cum mergi
spre Raul Buzău. S-au consolidat malurile bazinelor, s-
au plantat arbori şi arbuşti, s-a făcut împrejmuirea.
Aproape tot a fost făcut cu muncă voluntară a
muncitorilor şi tinerilor din zonă industriala I.U.T.
Metalurgica, care se ocupă de Tâmplărie Mecanică.
În anul 1976 după vizita lui Nicolae Ceauşescu la
Buzău, s-a hotărât construirea digului de apărare a
oraşului Buzău între podul de la Mărăcineni şi podul de
la Vadu Paşi. Începând cu anul 1969 Raul Buzău a
inundat până la Parcul Tineretului.
129
BISOCA ZONĂ TURISTICĂ DE

INTERES GENERAL
Comuna Bisoca reprezintă astăzi o zonă turistică

apreciată şi publicată de primul Secretar al comitetului
de Judeţ P.C.R. Buzău ION SÂRBU cu ocazia înfiinţări
Primei Serbări Câmpeneşti în zonă de păduri de brad şi
pin, în pădurea Lacuri. A fost organizată pe data de 20
august 1969 de către Primarul Comunei Bisoca,
BUTURUGĂ DRAGOMIR, împreună cu Directoarea
şcolii HORHOCICA ELENA, la care a fost invitat să
participle şi Primul Secretar ION SÂRBU. Fiind prima
serbare câmpenească de pe raza comunelor şi din
130
Buturuga Dragomir
cadrul Judeţului, Primarul împreună cu 20 de tineri

îmbrăcaţi în costume naţionale, tradiţionale de Bisoca,
i-au iesit în cale. Se vedeau albind munţii de sare din
mijlocul satului, izvoarele cu apă sărată şi minerala
cum izvorau de pe văile munţilor cu sare, se vedea cum
se înaltă şi alte dealuri imbracate cu păduri de fag. In
zare se observau şi dealurile Drăganului înverzind cu
arbori de brad şi pin urcând în dealul Bisocii. De la
înălţime se zărea Valea Buzăului, se zăreau vârfurile
celor două Stejicuri: Stejicul Mare şi Stejicul Mic de la
Neculele, judetul Vrancea.
A sosit la locul de destinaţie unde era pregătită
serbarea câmpenească ce era organizată în poiana la
intrare în pădurea Lacuri. Unde existau două lacuri,
Lacul Limpede şi Lacul Negru “fără fund”.
Locul unde s-au desfăşurat programele artistice se
află înconjurate de păduri de brad şi pin.
Programul artistic era bine pregătit începând cu
formaţiile de tineret, urmând formaţii cu bătrâni, cu
cântece vocale, cântece bătrâneşti şi haiduceşti urmând
cântece cu instrumente, fluier, caval, urmând în
închidere jocuri: Brâul Bisoceam Bătrânesc, care cu
131
picioarele jucau şi din gură strigau de răsuna tot codrul,

urmând brâul bătrânesc, o babă bătrână de 84 de ani
care se numea Baba la Gheorghe Casaru care cu
picioarele juca mâinile în sus le ridică din gură chiuia şi
strigăturile vechi ea striga. Domnul Ion Sârbu, la
terminare, a zis ca aşa ceva, ca la comuna Bisoca, cât a
umblat, el nu a mai văzut, urmând să declare cea mai
frumoasă zonă turistică existenta.
Acesta a luat urgente măsuri prin construcţia unei
şoşele şi făcând ca aceasta să îndeplinească toate
condiţiile pentru o zonă cu potenţial turistic ridicat.
Din vara anului 20 august 1968 se menţine
această tradiţie, în fiecare an, chiar şi în prezent se
desfăşoară asemenea program, serbare câmpenească, în
zonă Lacuri, rămânând ca amintire de la fostul primar
BUTURUGĂ DRAGOMIR şi fosta Director de Şcoală
HORHOCICA ELENA.
132
Buturuga Dragomir
LEGENDA LUI VLAD VINTILA

VOIEVOD
1532-1535
Domnitorul Vlad Vintila domneşte în Tara

Românească între anii 1532 şi 1535. Cetatea de la
Mânzăleşti a fost contruita spre a ţine piept deselor
năvăliri ale tătarilor care se deplasau pe Valea
Slanicului până în Comuna Lopătari, având drum de
deplasare fără panta sau urcuş. Doamna Rada cu fiul
sau se refugiaseră mai sus de cetate, dar mai jos de
dealul Bentu. Localnicii de pe Valea de Centru din
133
Comuna Mânzăleşti se deplasau spre Dealurile Bisocei.

Apa Slanicului se învolburase, căzuse o ploaie rapidă,
iar cetatea rămasese izolată. Nimeni nu mai putea intra
sau ieşi, iar localnicii se grupaseră pe dealurile Bisocii.
“Vin tătarii”, se auzi o vice mai stinsă. Frica îi
cuprundea pe toţi. Bombardierele fusesera puse în
funcţiune. Poziţiile strategice de o parte şi de alta a apei
fuseseră ocupate.
Dregătorii primiră sarcini de apărare în toate cele
patru puncte cardinale. Vestea i-o dăduse Petru Rareş,
din Moldova, printr-o scrisoare de avertizare. „Duceţi
veste ca Maria sa Vlad Vintila este bine. Oastea este
pregătită şi vom da o lovitură duşmanului aici în
munte.” Fiecare si-a fixat oastea. Momce, cumnatul
domnitorului la răsărit, într-un loc strâmt şi abrupt ce
până azi îi poartă numele de Podul Momcei. Vornicul
Craiovescu în spre apus, Şoimul spre miazăzi, Vlasau
la cetăţuia, nume ce sunt păstrate cu sfinţenie de către
vintileni.
Se pare ca bătălia a sfârşit în Dealul
Ciomogasului, mai sus de Podul Mandrelor. Legenda
Ciomăgaşilor, confirma ca tătarii au fost bătuţi cu
134
Buturuga Dragomir
ciomege făcute din lemn de stejar chiar acolo, la

cobaciul hoţului.
Domnitorul a sfârşit tragic în seara zilei de 11-12
iunie 1535 arătându-se bănuitor faţă de boieri,
neincuitori şi temător de viaţă şi de domnia lui. În anul
1534 a pedepsit aspru mulţi boieri. Au pierit Dragomir
Spătaru, Vlasau Logofătul, 75 de boieri care
regugiasera la cetate cu scopul de a alege un alt
domnitor. Sunt prinşi prin vicleşug, le taie buzele şi
nasul, iar pe cinci mai de frunte i-a dus la Ceatatea
Poienari. Mustrat de conştiinţă şi-a recunoscut faptele
şi intru iertarea păcatelor, ca bun creştin, a înălţat şi a
ajutat sfintele locase, devenind ctitor al multor biserici
şi manăstiri din ţară şi de peste hotare.
135
REZERVAŢII ALE NATURII DIN

ZONĂ DE MUNTE
Rezervaţii ale naturii de pe raza judeţului Buzău

sunt multe. Vom scoate în evidenţă numai ce ne
interesează:
1. Pădurea Milea Viforâta, este situata pe partea
sudică a muntelui Viforâta din Penteleu. Este o
rezervatie forestiera şi zoologica. Are arbori de talie
foarte mare, peste 40-50 m înălţime şi diametrul de 0.8-
1 m alături în care vieţuiesc exemplare mai tinere.
Valoare ştiinţifică a rezervaţiei este dată de păstrarea
structurii iniţiale. În vecinătatea acestei rezervaţii în
136
Buturuga Dragomir
bazinul Brebului s-a asigurat o zână de protejare a

cerbilor şi căprioarelor.
2. Furul Mare de Bisoca de unde se zăresc
culmile şi văile Slanicului şi Valea Râmnicului Sărat.
Se zăresc culmile înalte de dealuri înverzite cu păduri
de brad în care se află multe exemplare de animale
sălbatice.
3. Rezervaţia Lacurile, Bisoca este situate pe
Dealul Ungureanului, în Nord – Vestul Satului Bisoca,
Dealul Mandiu, din dealul Bisocei, de unde se zăreşte
toată valea Buzăului.
4. Vârful Ulmusorului îmbrăcat în arbori de brad.
Pe vale izvorăsc frumoase izvoare cu ape limpezi.
Ulmusorul are în faţă, fără vreo întrerupere Pădurea
Ciuculanu, Dealurile Calnaului, de unde izvorăşte
Calnaul curgând la vale, prin mijlocul comunei Valea
Salciei, ajungând în mijlocul comunei Posta Câlnău.
5. Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Mici
sunt situaţi în subcarpatii Buzăului, în depresiunea
Berca. Este o rezervaţie mixtă (geologică, botanică) ce
se desfăşoară pe o suprafaţă de 26 ha. Sunt cele mai
importate din ţară şi din Europa deoarece au o
137
dezvoltare tipică şi sunt in plină activitate. Aceştia sunt

denumiţi de localnici pâcle sau fierbaturi şi au înălţimi
ale conurilor ce nu depăşesc 7-8 m. Apariţia lor este
legată de prezenţa unor fisuri prin care gazele natural se
ridică la suprafaţă antrenând cu ele apă cu intermitentă,
dând naştere unor mici conuri vulcanice.
6. Focul Viu – Este situate în apropierea satului
Teca, Comuna Lopătari la 1 km de confluenta
Slanicului cu pârâul Smoleanu. Se desfasoara pe o
suprafaţă de 0.3 ha şi este un fenomen geologic care
constă în emanaţia gazelor prin fisurile scoarţei şi
autoaprinderea acestora la suprafaţă. Flăcările pot avea
uneori înălţimi de până la 1.5 m devenind vizibile pe
timpul nopţii şi se pot vedea de la distanţe mari.
Sunt multe monumente ale naturii dar eu le-am
scos în evidenţă doar pe cele la care m-am putut
deplasa, care mi-au ieşit în cale şi la care am rămas
încântat de ce am văzut.
138
Buturuga Dragomir
BUZAUL DE IERI
JAF ŞI DISTRUGERE
BUZAUL DUPĂ ANUL
1971-1975
Între perioadele anilor 1971 şi 1975 în judeţul

Buzău au fost date în folosinţă 6700 apartamente, 3500
de cămine, creşe şi grădiniţe, 304 săli de clasă. S-a
construit un spital cu 705 paturi, casa de cultură a
sindicatelor, Hotelul Pietroasele si magazinul universal
Dacia.
139
În anul 1975 Judeţul dispunea de 14 licee de

specialitate, 501 şcoli de cultura generală şi 10 şcoli
profesionale frecventate de peste 100000 de elevi.
Reţeaua instituţiilor de cultură a fost formată din 3 case
de cultură, 5 cluburi, 233 cămine culturale, 184
cinematografe, 202 biblioteci publice. Aceste realizări
au fost conduse de conducătorii Tării Româneşti, severi
cu planificare rapartiti de fonduri băneşti de la stat.
Valoarea construcţiilor era verificată de
conducerile de control, se lucra cu simţ de răspundere,
economie financiară, iar ce nu corespundea se imputa,
se mergea numai pe lucrări cinstite şi cu simţ de
răspundere.
140
Buturuga Dragomir
COMUNA VINTILA VODA
Poarta această denumire din anul 1508 de la

Domnitorul Vlad Vintila care s-a deplasat pe Valea
Slanicului. Aceasta comuna se află la jumătatea văii
Slanicului pe malul drept al acestuia unde s-a oprit din
mers şi ca amintire a construit prima Manăstire cetate a
acestei parti de ţară.
Comuna Vintila Vodă, punctul de hotar, de
comuna Beceni, îl are la jumătatea satului, Podul
Muncii, de unde există şosea de circulaţie prin mijlocul
satelor, Niculeşti, Vintila Vodă, de unde pornea, la
dreapta un alt drum de mers de circa 4 km până în
141
comuna Săruleşti, iar de la satul Vintila Voda apare

drum de mers spre satul Sârbeşti.
În comuna Vintila Voda existau fixate puncte de
observaţie ale războiului. Peste raul Slanicului era satul
Ganta în care se afla un deal de unde se vedea când
înaintau cetăţile de tâlhari. De la postul de observaţie
existau nişte poteci pe malul apei prin care se dădea
alarma. Mulţi localnici fugeau din calea tâlharilor şi se
refugiau în munţi. De aici s-au deplasat familiile lui Ion
Murgoci şi Vasile Baraboi ce s-au instalat în comuna
Bisoca care au atras la rândul lor şi alte familii.
142
Buturuga Dragomir
DIN COMUNA VINTILA VODĂ, LA

DREAPTA APARE COMUNA
SĂRULEŞTI
În centrul comunei Săruleşti a existat o familie

bătrână, moşier care avea o suprafaţă de teren şi păşune
şi în punctul Goranis, pe raza satului Sari, comuna
Bisoca unde avea o crescatorie de oi. Avea cea mai
frumoasă locuinţă construită de zidărie de cărămidă, iar
în jur avea o mare suprafaţă de teren. Făcând să scape
de tătari s-au retras în Goranis unde şi-au construit un
bordei în jurul turmelor de oi unde avea ca ciobani
143
diferiţi bărbati şi unde au putut trăi mulţi ani fără frică

pentru ca în acest punct nu se putea ajunge fiind
înconjurat de dealuri înalte, de Foltea. De când a fost
părăsita aceasta păşune, de acest moşier nu s-a mai aflat
nimic rămânând în urmă şi locuinţa din centrul
Comunei Săruleşti unde există şi astăzi cât şi suprafaţa
de pământ şi păşune din punctual Goramis.
Un alt Moşier, Dinica Constantinescu avea
locuinţa în centrul satului Săruleşti şi avea o suprafaţă
mare de teren şi pădure. Acesta s-a izolat la rândul sau
în punctul Rateni unde şi-a construit o casă şi un
adăpost pentru turma de oi unde s-a mutat, a locuit,
având un număr mare de ciobani şi vreo 20 de câini
ciobăneşti unde nu se putea apropia neam de tatar.
Acest renumit mai avea şi o moară de măcinat mălai
instalată pe răul Foltea.
144
Buturuga Dragomir
COMUNELE MÂNZĂLEŞTI ŞI
LOPĂTARI
Aceste comune, fiind ultimele, au fost devastate

de multe ori. În ele s-au oprit pentru a se odihni. Cel
mai des au fost devastate de turci care au devastat şi
Mănăstirea Gavanu din Mânzăleşti. Au fost multe sate
izolate ca Cotoarele care era un sat în pantă cu multe
văi şi dealuri în care existau catina, lăstari. In centru au
fost unele familii care s-au refugiat pe Valea
Drăganului. Fiind un teren izolat, pe vale, au existat
unele poieni, lunci, ca teren de păşuni pentru vitele
înconjurate cu dealuri cu stane de piatră de nu se putea
145
coborî în vale. Intrearea se putea face doar prin două

locuri cunoscute doar de puţine personae. Prima intrare
era pe o potecă prin pădurea Dealului Smeiesti şi o
intrare era în partea de sus a Drăganului. Se cunoştea,
din cele spuse de bătrâni ca pe această vale au trăit
numai 3 familii în boerdee. Aceste familii s-au ocupat
de creşterea animalelor fiind o vale adăpostită în care
vântul nu bătea.
Comuna Lopătari era ultima de pe Valea
Slanicului în care pătrundeau tătarii. Când simţeau ca
acestia ajungeau în centrul comunei, având în apropiere
un deal înalt care se numea Dealul Brebului, se mergea
până se ajungea în Vârful Brebului pe o potecă de circa
2 km. Sub acest deal se afla un sat care se numea Satul
Lunci, sat în care s-au instatat familii refugiate în care
nu se putea ajunge, urmând munţii Curburii Carpaţilor.
146
Buturuga Dragomir
ORAŞUL RÂMNICU SĂRAT
Denumirea Oraşului Râmnicu Sărat este căpătat

de la natura istorică si revine din munţi. Această
denumire revine de la două izvoare care se varsa de pe
valea muntilor si care, adunându-se toate la un loc, au
dat naştere denumirii Ramicu Sărat. Se pleaca de pe
Valea Munţilor de pe văile padurilor Furul Mic şi cele
două Stejicuri. Aici izvorasc multe izvoare cu ape
curgătoare care curg la vale si se varsă unele în altele.
Se unesc şi curg la vale formând maluri adanci. Prin
cursul apelor dintre Neculele şi Bisoca se formează un
mare izvor care se numeşte izvorul Ramnicelul.
147
Un alt izvor mai mare care se formează de pe

văile pădurilor şi munţilor ce pornesc de la pădurile
Hobocnea si Martinu. Izvorul de la Vâna Groasă de pe
Valea Ursului are diametrul de 0.90 cm care formează
un alt mare izvor care se uneşte între ele şi formează
gârle de pe Valea Pleşului unde există un strat de sare
prin care trece apa şi se formează apă sărată curgând la
vale circa 3 km.
Râmnicu Sarat devine capitala de judeţ cu
sprijinul lui Alexandru Ioan Cuza. La 5 martie 1862 se
contopesc Focşanii Moldovei şi cu cei ai Munteniei şi
printr-o hotărâre de consiliu de miniştri, aprobată de
Cuza, reşedinţa Judeţului Râmnicu Sărat se mută din
Focşani Muntenia la Râmnic Sărat.
Râmnicu Sărat este o zonă de centru instalată
între cele două oraşe Buzău şi Focşani, cam la aceeaşi
distanţă, care cuprinde şi o zonă de munte numită Valea
Ramnicelului cuprinzând toate comunele muntoase, în
şir, până la poalele Munţilor Furul Mare şi Furul Mic şi
cele două Stejicuri. Ca hotar de Munţii Vrancei urmând
munţii Nereaju Moldovenesc.
148
Buturuga Dragomir
Râmnicu Sărat se afla între cele două oraşe si a

fost jocul tătarilor de deplasare şi tâlhărie.
Cand au aparut razboaiele din 1877-1916-1918
urmând în 1940-1945, acestea au facut mari distrugeri
în oraş cât şi în comunele adiacente.
Jafurile şi distrugerile au existat prin năvălirea
turcilor şi tătarilor care au distrus multe biserici şi
manăstiri din oraşul Ramicul Sărat şi de pe Valea
Ramnicelului cum ar fi Dedulesti, Topliceni, Buda,
Dumitreşti, Chiojdeni şi Jitia.
În anul 1823 turcii jefuiesc Manăstirea Poiana
Mărului iar călugării de aici s-au salvat cu fugă în
pădurile din apropiere, iar în anul 1879 un mare
incendiu loveşte din nou.
149
RAMNICULE NU TE LASA,
CA MUNTENIA E A TA
LA RÂMNICU SĂRAT SE AFLĂ SINGURĂ

BISERICA DIN MUNTENIA CONSTRUITĂ DE
ŞTEFAN CEL MARE
Biserica Cuvioasă Paraschiva în anii 1474-1477
construită pe locul Bisericii Piatra Domnească a lui
Ştefan cel Mare şi Sfânt după bătălia de la Cursul Apei
din 1471, lângă Râmnicu Sărat. Aceasta Biserică a fost
ridicată intre anii 1474-1477, dar a fost arsă de turci şi
refăcută de Constantin Brancoveanu în anul 1703, de la
150
Buturuga Dragomir
ferestre în sus. Cu a sa cheltuiala s-au îndemnat şi i-au

făcut stâlpii uşilor, au pardosit-o rămânând în amintire.
În Râmnicu Sărat Constantin Brancoveanu cu
soţia sa au construit, în anul 1697, o Biserica, Sfânta
Maria, iar ulterior în arhitectura românească s-a impus
stilul Brâncovenesc.
151
SUVAROVII ŞI APA RÂMNICULUI
Soarta suvarovilor este legată de Râmnicu Sărat

printr-o trainică voinţă a cerului. Aceasta este oarecum
legată de acest oraş.
In anul 1787 Împărateasa Catrina cea Mare a
Rusiei porneşte un război împotriva turcilor cu
ambasadorul Bulgakof. In închisoarea celor şapte
turnuri, Iosef al II-lea împăratul nemţesc, il trimite pe
Prinţul de Cobuc cu vreo 30000 de nemţi cu coadă ca
să pune stăpânire pe Moldova.
Ordinea turcească de cinci ori mai puternică se
aşezase pe malul stâng al Râmnicului, cam în dreptul
152
Buturuga Dragomir
Martinestilor de astăzi, cu însuşi Vizirul care avea sub

poruncile sale mai multe paşale şi chiar si pe Voievodul
Ţării, Mavorgheni, cu oaste strânsă prin judeţe şi pusă
în slujba turnurilor.
Prinţul de Coburg nu îndrăznea să atace vrăjmaşul
socotindu-l mult prea slab.
În anul 1787, 7000 de muscali conduşi de vestitul
Alexandru Suvorov, îi bat pe turci, care erau de 35 de
ori mai numeroşi. Caterina îl trimite pe vestitul
Alexandru care şi a sosit cu vreo 7000 de musulmani.
Acest ajutor însă păru neînsemnat. Prinţul Coburg tot
nu se hotărâse să atace singur. A doua zi în zori îşi
pornesc armatele şi loveşte cu străşnicie tabăra
turcească pe care o şi dă peste cap, cu tot cu vizir.
Aceea dintre turci care au scăpat cu viaţa din
acest prăpăd au dat fugă înapoi, dar apele Râmnicului,
fiind umflate de ploi, nu i-a lasat. Nu se putea trece prin
iad. Stăpâniţi de groază, turcii fugari au încercat totuşi
să-l traverseze dar cei mai mulţi au murit înecaţi în
valurile sale.
153
Catrina Cea Mare a Rusiei îi dă generalului

Suvarov numele de Romanskv, titlu de ofiţer şi numele
oraşului Râmnicu Sărat.
Această importantă isprava şi mai mult faima lui
Suvarov care a dabandit atunci de la stăpâna sa titlul de
Romanskv. Despre cea mai mare umilinţă a prinţului de
Coburg s-a construit un monument, de catre ruşi, chiar
pe locul unde s-a dat bătălia înfăţişându-l pe Suvrov
călare. Dar soarta armatelor se schimbă şi turcii îi
fugarasc pe ruşi în acelaşi loc în anul 1916. Au dat
peste acel monument care le-a amintit de ruşinoasă
înfrângere, iar cărămizile fundamentului au rămas în
picioare, jalnice şi despuiate.
Fiul biruitorului Suvorov din anul 1787 s-a înecat
în apa Râmnicului în anul 1811. Venea de a Iaşi şi
ajungând la Râmnic trecuse prin valuri cu trăsura fără
niciun fel de greutate. Apele fiind mici nu-şi puteau da
cu socoteala cum de izbutise tatăl sau să înece acolo
atâta omenire şi se întrebă dacă nu cumva totul era o
poveste mincinoasa. O săptămână mai târziu când se
înapoia de la Iaşi a găsit apele mari, dar totuşi, a dat
porunca vizitiului să meargă înainte. Viitura apoi fiind
154
Buturuga Dragomir
puternică. Căruţa în care se află Suvorov s-a răsturnat şi

astfel generalul a picat în văluri fără ca nimei să poată
să-i vină în ajutor.
Oraşul Râmnicu Sărat cât şi comunele de pe
Valea Râmnicului trecând prin grele necazuri datorită
devastărilor armatelor au reuşit totuşi să-şi menţină
tradiţia, chiar dacă s-au izolat în alte comune de frică
invadatorilor.
155
DESPRE ORAŞUL FOCŞANI
Oraşul Focşani urmeaza la o distanţă de circa 40

km de oraşul Râmnicu Sărat. Această denumire o
poartă de la FOC şi FOIOASE. In zonă se află mulţi
moşieri din partea Moldovei care deţin întinse suprafeţe
de pământ de pe raza zonei Focşani pe care le cultiva
cu diverse foioase ca grâu, orz, ovăz. La aceste culturi
le spuneau foioase. In plus exista şi culturi de porumb
şi multe suprafeţe de vie. Aceşti moşieri fiind la o
distanţă mare de aceste suprafeţe de pământ aveau
angajaţi bărbat, paznici, care păreau acele locuri, mai
mult noaptea pentru a nu se fura. Aceştia făceau focul
156
Buturuga Dragomir
în fiecare noapte la capătul livezilor pentru a vedea

hoţii ca acele moşii sunt păzite. De aici şi denumirea de
Focşani, de la FOC ŞI FOIOASE.
În această zonă mulţi îşi puneau baza în
plantaţiile de vie fiind un teren care ajută mult la
viicultura.
Acest oraş a fost cel mai devastat atât de năvălirea
tatarilr cat si de desele războaie în care au existat cele
mai grele lupte în anii 1877, 1917, 1918 şi în 1940-
1945. În această zonă mulţi romani şi-au pierdut viaţa.
Oraşul cât şi comunele adiacente ca Urecheşti, Călita,
Tamaiesti, Budeşti au fost distruse. Cel mai mare
război care a adus Focşaniul în prag de disperare a fost
între anii 1916-1918 când armatele germane au năvălit
Tara Românească şi Moldova, jefuind Buzaul,
Râmnicu Sărat şi ulterior Focşaniul. Aici au existat cele
mai grele lupte, romanii având ca aliaţi armatele
franceze cu care am luptat cot la cot până într-un
anumit moment când aceştia s-au retras făcând ca
armata românească să nu mai aibă niciun ajutor. Nemţii
au înaintat până la Mărăşeşti unde Armata Romană nu
mai avea nicio putere de luptă, terminase armamentul
157
urmând ca Armata Germană să captureze România.

Ofiţerii din Franţa, văzând ca Armata Romană este
capturată de nemţi au aprovizionat romanii cu
armament şi le-au dat ordin să-şi adâncească tranşeele
în care se adăposteau. Armata germană căutând să
capturese şi sa omoare toată Armata Romană au
năvălit, dar strategia romanilor şi a francezilor a dat
roade, urmând o victorie istorică la MĂRĂŞEŞTI.
Acolo s-a construit Mausoleul care există şi astăzi ca
amintire în urma razboiului câştigat in anul 1918.
Locul de refugiu al familiilor din Focşani au fost
localităţile din jos. Unele locuri izolate şi nelocuibile ca
Lacul lui Baban, ce se află pe un platou înconjurat de
două izvoare care izvorau din Munţii Moldovei ce
traversau prin Comuna Nereju şi satul Neuja, au
devenit locuite. Acest loc, Lacul lui Babanu, poartă
denumirea unui cioban Babanu care avea o turmă mare
de oi şi sume mari de bani, dar care a trebuit să plece în
munţi din acest loc splendid rămânând în urma doar un
lac ce îi poartă numele şi astăzi. În jurul acestui lac s-a
format şi un sat Lacul lui Babanu ce aparţine de
comuna Călită.
158
Buturuga Dragomir
În stânga acestei zone se mai află o parte de teren

care era compusă din cinci văi care erau înconjurate de
pădurea Călită de Vrancea, de Dealul Holerci cât şi de
pădurea Maenaului. În aceste zone au fost construite
bordee de locuit, grajduri pentru vite de către refugiaţi
şi ulterior s-au format şi sate ca Poieniţa, Tonoasa,
Lăstuni, Ruginoasa şi Strâmba. Toate formează comuna
Poieniţa care se află înregistrată ca comuna de judeţul
Râmnicu Sărat. În aceste sate se află cele mai bune şi
respectuase familii. Familii ce au fost cunoscute de
mine atât din satul Lacul lui Baban cât şi din satele din
Comuna Poenita în care mă deplasam pe teren când
lucram ca şef de sector în cadrul Judeţului Râmnicu
Sărat.
Alte familii din raza comunelor din apropierea
oraşului Focşani s-au refugiat în zona de munte ca
Poiana Stochi de comuna Neculele precum şi în
comuna Nereju.
Localnicilor din Comuna Nereju li se spuneau
Moldoveni si îşi formaseră unele meserii mai deosebite
faţă de munteni. Ei erau înconjuraţi de păduri de brad,
molid şi alte specii şi se ocupau de o frumoasă meserie,
159
dogăria, pe care nu o făcea muntenii. Nerejenii lucrau

bai din doage din lemn cu cercuri din lemn pentru
scăldat, pentru spălat rufe, putinici mari, mici pentru
lapte, bătători de unt, găleţi, cofere cu capace pentru
băut apă. Când se bea apă din acestea, apa avea un gust
plăcut dând un miros de brad.
Muntenii când plecau de acasă, cu boii, cu
căruţele, cu diferite materiale spre vânzare, în zonă de
câmp agăţau de coşul căruţei câte o botă de 2 deca cu
care se înapoiau plină cu vin. Moldovenii aveau şi
cuvintele la vorba mai deosebite faţă de munteni cât şi
lucrul. Moldovenii şi Muntenii se respectau, când ma
deplasam cu serviciul în comuna Neculele de multe ori
ajungeam şi în satul Poiana Stoichi de unde coboram şi
în satul Neruja şi chiar şi în comuna Nereju. Localnicii
mă respectau, iar eu de multe ori pe cetăţenii din sat îi
ajutam în anumite probleme, mai ales când se punea
problema creşterii de animale. Fără să ştie, eu
construiam personal borderouri şi le băgăm animalele
la calitate superioară, dar fără să ştie recepţionerul ce
scriu, pentru ca luau şi acei localnici un ban în plus.
160
Buturuga Dragomir
Acest sat nu l-am descoperit nici de la Vrancea

nici de la Râmnicu Sărat ci devenisem bun prieten cu
localnicii care se aflau acolo. Le eram şef, îi ajutam şi
cu mieii şi cu banii, dar în acelaşi timp le eram şi un
bun prieten. Atunci când se cântăreau mieii eu mereu
puneam kilograme în plus pentru a ajuta aceşti lcoalnici
deosebiţi.
161
REFUGIAŢII,
LOC DE INSTALARE
Refugiaţii, loc de instalare,

N-au pat, n-au vatră,
Şi o spuză de copii în stradă,
Sunt multe guri de săturat.
Sunt multe spate de incarcat,

Muncesc gol o săptămână
Să văd un leuşor în mână
Şi când să-l puie la chimir,
Îi cere călăraşul bir
Stau în loc singur şi mă mir,
162
Buturuga Dragomir
La ce plătesc atât bir?
N-au foc în vatră, n-au mălai,

Şi flămânzesc, şi-ngheata,
Blestem pe ei cu aşa viaţa.
Şi sub perfectul e un câine
Sărmanului ce-i mai rămâne?
Din ultimul chip al vieţii

Mie-mi cer ca să v-aleg
Strălucirea frumuseţii.
Focul sfânt să-l smulg din cer,
Şi spre sfintele-I dealuri,
Eu arăt mulţimii calea,
Şi trăiesc în inimi jalea.
Pentru cei ce-n noapte pier,

Iata-n steaguri bate vântul,
Cântă trimeţi de război,
Şi de vuiet plin pământul.
Eu sunt glasul care adună,

163
Şi mi-e cântat tot de furtună,

Ca s-aprind mania-n voi,
Cât e neamul dat pierzării,
Şi în robie dăinuind,
Eu prin gemetul cantării.
S-a deşteptat din somn poporul,

Şi dorul libertăţii vi-l aprind,
Să vă spun din ce-I ce ştiu
Prin ce greutăţi au trecut bătrânii.
Din trecut, traiul şi viaţa lor,

Când ne gândim, nu-i de uitat,
Bătrâni şi tineretul cu sângele lor
Vărsat pământul românesc, lăudat.
În uruma copii, nepoţi au lăsat,

Iar eu din ceea ce cunosc,
Când îmi aduc aminte
Nu pot să mă liniştesc,
Nu pot sa ma recunosc.
164
Buturuga Dragomir
ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT
Ştefan cel Mare şi Sfânt,

Ne-a lăsat pe toţi oftând,
A luat sabia în mână şi a plecat,
Nu ştim de ce s-a supărat.
Domnul Sfânt să ne iubească

Şi-al sau Duh ocrotitor,
Plin de pace să plutească
Peste Tara Românească
Şi-al romanilor popor.
165
Noi prin vremuri ce ne încearcă,

Altă armă n-am avut,
Numai dragostea de ţară
Şi de Sfântul Domn ce l-am avut.
Dar ne-a fost destul atâta,

Să nu dăm uitării timpul trecut
Să nu dăm uitării părinţii
Bunici, străbunici, bătrâni
Care prin mari greutăţi au trecut.
În zonele muntoase, alte locuinţe frumoase,

De exista zone deluroase şi muntoase,
Nu conta, acolo se instala,
Să scape de jafurile care exista,
Multă frăţie şi omenie exista.
Apărând Domnitorul Ştefan Voda cel Sfânt,

A lovit duşmanii care năvăleau,
Peste ţara Românească Vrând-nevrând
Dar ce a fost s-a uitat,
Noi cei care ne aflăm bătrâni.
166
Buturuga Dragomir
Şi ne aducem aminte ca există ca o poveste

Iar dragostea de ţară este.
Noi să ne păstrăm credinţa noastră,
Pe care din bătrâni o păstrăm,
Chiar dacă unii s-au izolat,
Şi spre altă credinţă tulburată s-au îndreptat.
Din conducătorii Ţării Româneşti,

Ajungând până în crestele munţilor,
Şi în Mănăstiri, Biserici au ajuns,
Cineva de sus, i-a văzut,
Vor urma unele măsuri şi se vor vedea.
Noi să-i izolăm, să ne vedem de treaba noastră,

Numai Domnul din cer să ne iubească,
Şi al sau Duh ocrotitor,
Plin a pace să plutească,
Peste Tara Românească,
Şi al romanilor popor.
167
UN BĂTRÂN DIN ZONA DE MUNTE
Un bătrân din zona de deal şi munte,

Dragomir Buturugă, să nu se uite.
Ştiind ca a îmbătrânit,
La etatea de 86 de ani a ajuns.
Ştiind ca bătrânii din localităţi au dispărut,
Acei bătrâni, când în viaţă se aflau,
Deşi carte nu ştiau,
Şcoli şi cadre în localitate nu existau.
Ştiinţa din perioada anilor din trecut, nu le uita,

Foştii bătrâni internaţi erau,
168
Buturuga Dragomir
Ca tineretul de la ei să afle câte ceva

Care ne povesteau, prin ce mari greutăţi au trecut.
Tineretul care există, nu îi intereseaza

Astăzi sosind timpul, ştiinţa bătrânească,
Să dispară.
Acei bătrâni, o ştiinţă din trecut avea şi o păstra,

Căpătata de la părinţi, Bunici şi străbunici,
Care şi ei la rândul lor interesaţi erau,
Să nu se piardă ştiinţă din trecut,
Prin ce necazuri şi greutăţi au trecut.
În trecut acei bătrâni care existau,

De ştiinţă şi credinţa nu se lăsau,
Ştiind ca pe pământ în mijlocul omenirii,
Mântuitorul iisus Hristos a existat.
Care pentru viaţa omenească prin grele chinuri a trecut,

Pe Sfânta Cruce a fost răstignit si cu cuie ţintuit,
Urmând în pământ a fi îngropat,
Cu o piatră mare peste groapa aşezat.
169
Dar Tatăl Ceresc pietrele de pe mormânt a îndepărtat,

Pe fiul Sau l-a înviat,
În cer l-a atras,
Puterea Domnească ne-a arătat.
Ce putere mare a avut,

Mântuitorul cât a fost pe pământ,
În multe locuri s-a deplasat,
Cu Sfântul Pentru a arătat,
Pe pământ unele locuri sfinte le-a fixat,
Care s-au descoperit,
Prooroci Sfinţi au apărut,
Mănăstiri şi Biserici ei au construit.
În interior toţi sfinţii au apărut,

În unele Mănăstiri ca slujitori.
Călugării s-au instalat,
În alte sfinte Manastiri duhovniceşti.
Multe maici şi călugări s-au instalat,

Cu ştiinţa cerească şi credinţa lor s-au înzestrat,
170
Buturuga Dragomir
S-au instalat.
De credinţa lor şi de Duhul Sfânt ceresc,

Nu s-au depărtat,
ŞI acei duhovnici calugari,
Şi călugăriţe pentru credinţă au ales,
Această cale de mântuire.
Nu au ales pentru a face avere,

Averea lor a fost să-şi păstreze
Capul şi sufletul curat,
Plecand prin multe greutăţi,
De foame de multe ori răbdau,
Lumina în jurul lor n-aveau.
Cu lumânări noaptea se chinuiau,
Să-şi facă orele de rugăciune,
Către Dumnezeu şi către toţi
Sfinţii Îngeri care din cer vedeau
Care cum se căzneau,
Îşi repectau programul de slujitori
Cereşti lăsat de Mântuitorul pe pământ.
171
Această mare credinţă mulţi ani s-a păstrat,

Din păcate unii s-au lăsat,
Pe drum rătăcit s-au îndreptat,
Încrezuţi au devenit,
De unde s-au izolat.
Se urcau în dealuri seara când însera,

Striga, chiuia şi de amin înjura,
Să-l audă cineva,
Ca a apărut un zeu pe pământ.
Să mai arate ca poate face ceva,

În anul 1946 doi oameni în puşcărie au băgat,
Nevinovaţi erau, nu i-a iertat,
În mare suferinţă, în puşcărie, au decedat.
Din cer Duhul Sfânt l-a văzut,

Mult nu l-a lăsat pe pământ,
Să mai poată urca seara,
În vârful de dealuri să mai înjure
Ca acest cuvânt amin,
De Mântuitor a fost lăsat.
172
Buturuga Dragomir
L-a trântit la o boală grea,

Zăcând şi chinuindu-se mult,
Până sufletul din trup a ieşit.
Soţia lui, şi ea, de el se ataşa,
În Sfintele Biserici se amesteca,
Ea cauta Preoţi de la Biserici
A-i dirija.
Mult nu a trecut,
Preotul pe care l-a chinuit,
N-a mai vizitat,
Sfânta Biserică a parasit-o
La altă Biserică s-a mutat,
Unde există şi a existat.
Din cer a văzut, ca pe o cale greşită a plecat,

Crezând ca ea este dirijorul manăstirilor,
Şi al Bisericilor,
Unele semen din cer i-a dat,
Gura într-o parte i-a strâmbat,
Labile de la picior,
Cu ele strâmbe mergea.
173
Mulţi s-au chinuit şi au dispărut,

Aceste fapte din cer s-au văzut,
În urma unele semen cereşti,
S-au Văzut...
174
Buturuga Dragomir
COMUNA BISOCA
Comuna Bisoca îşi are originea care se pierde în

negura vremurilor, în negura pustietăţilor fiind o zonă
de munte. O zonă necunoscută, nelocuită de vieţi
omeneşti fiind înconjurată de două mari ape curgătoare.
În interior cuprinde vai înconjurate de dealuri înalte,
păduri şi multe izvoare.
În trecut, în oraşe, în comuni, erau construite
locuinţe ţărăneşti.
Razboaiele si navalirile barbarilor făceau să
dispară orice urmă de viaţă omenească, iar dupa ce
sălbăticiunile năvălitorilor încetau, dupa ce în urma
175
incendiilor mistuitoare ramaneau grămezi moloz,

stramosii nostri izbuteau in final. Acestia reauseau sa
duca o adevărată luptă între opera distrugătoare a
năvălitorilor şi opera creatoare pornită dintr-un spirit
conservator demn de admirat al străbunilor nostri.
Câtă putere de rezistenţă a trebuit să aibă ei, ce
splendide calităţi sufleteşti posedau, ce credinţă
puternica în viitorul neamului nostru le stăpânea fiinţa
şi câtă dragoste pătimaşă pentru scumpul pământ al lor,
si pentru locuintele pe care le aveau. Erau incendiaţi,
batjocoriţi şi chingiuiti si totusi au reuşit să îşi
părăsească locuinţele şi pământurile ce le posedau şi sa
se întoarcă in final.
Asemenea dezastre în acele perioade au existat în
toate oraşele şi zonele Tării Româneşti făcând ca din
acele localităţi, oamenii să-şi caute loc de refugiu Asa
s-a facut ca în această zonă izolat de munte s-au
deplasat oameni şi din zonele Braşovului, Ardealului,
Vrancea sau chiar din oraşul Tulcea.
Asa s-a facut ca din refugiul acelor familii să
apară locuinţe ce au cuprins toate văile din această
zonă.
176
Buturuga Dragomir
Multe familii au apărut de pe cele două vai, Valea

Râmnicului şi a Buzăului instalându-se grupate din
rude, prieteni, pe câte o vale. Din mai multe văi s-au
format sate, iar din sate s-a înfiinţat toată comuna
Bisoca.
De la început s-au adăpostit acele familii care se
uneau, săpau nişte gropi în pământ cu lărgimea în
functe de numărul de persoane si făceau bordeie
acoperite cu pământ. Intr-un colţ făceau din piatră un
coş zidit ca un gorn ca să iasă fumul afară, iar într-o
margine din interior băteau 4 ţăruşi pe lângă pat pentru
a se forma un pat de dormit. Pereţii din interior îi lipeau
cu pamant şi balega de animale. Dacă cineva străin
intra în acele cătune sau sate nu vedea nimic, doar nişte
odăi în pământ ce se numeau bordeie în care au locuit şi
s-au adăpostit mulţi ani. A urmat a se construi unele
mici case ţărăneşti compuse din o cameră sau două cu o
salita pe mijloc, care se numea tindă, şi o mică prispă.
În orientarea casei se ţinea cont de punctele cardinale,
să fie cu faţa spre sud iar mesele sau adăposturile
animalelor să fie în spatele casei. Materialele de
construcţie erau din lemn de stejar şi fag, iar pereţii din
177
impletuturii cu lăstar ce se lipeau cu pământ, lut şi

balegă. Acoperişul era din stuf iar pereţii se văruiau.
Trecând zeci şi sute de ani, in aceste familii, ca lumina
se foloseau de focul de la gura sobei. După mult timp a
apărut petrolul, gaz şi lampile. In exterior foloseau
felinare. Pentru ca ziua să între lumină în casă, în
fereastră, în loc de geam se aplica o pielea de oaie
smulsă de lână, pentur ca nu existau geamurile de
astăzi.
În această zonă, în cătunurile înălţate în cele opt
sate, au apărut multe familii şi suflete se chinuiau sub
umbra pădurilor, a dealurilor înalte fără drumuri, fără
poteci de circulat ca să poata cobari spre comunele de
şes.
178
Buturuga Dragomir
COMUNA BISOCA ÎN ASTEPARE
179
Ţinut statornicit de la ingemanearea Ţării

Romanesti cu Moldova, Comna Bisoca a stat în
orânduielile vechilor oameni, în loc, cu supărare şi cu
nevoie la marginea ţării. Gropile de aur rămase de pe
urma caliciei ruşilor (Bisoca- de la “VASOKII” - înalţi)
sunt urme de istorie în tablourile vii surprinse în
operele lor de Vlahuţă, Odobescu ori sub penelul
maestrului Grigorescu.
Comuna Bisoca este situate la 70 km faţă de
Oraşul Buzău, în partea Nordică a judeţului cu acelaşi
nume. Aşezată în Subcarpatii Vrancei, în depresiunea
Bisoca - Neculele, la poalele Dealului. Bisoca are în
componenta 8 sate dispersate între 4-8 km. Satele
Bisoca, Baltagari, Lacurile, Lopatareasa, Plesi, Recea,
Şindrila si Sările care sunt compuse, la randul lor, din
mai multe cătune. Se învecinează la Nord-Est cu
judeţul Vrancea, la Sud-Vest cu Comuna Mânzăleşti, la
Sud-Est cu Comuna Săruleşti, la Sud cu Comuna
Vintila Voda şi la Est cu comuna Valea Salciei.
Prima atestare a localităţii vine de la expresia în
slava dintr-un hristov din cancelaria lui Radu de la
Afumaţi datat din 3 februarie 1522. Descoperirile
180
Buturuga Dragomir
arheologice dovedesc însă ca teritoriul comunei Bisoca

a fost locuit încă din perioada neoliticului, a bronzului
şi a fierului. Bisoca nu a fost inclusă ca comuna pe
harta Stolnicului Constantin Cantacuzino datorită unei
dislocări în masă a populaţiei în această dată. Legenda
spune ca primele familii au apărut în jurul anilor 1320.
Prima s-a instalat în satul Sările, într-un bordei
contruit într-un dâmb de deal. Această familie se numea
COMAN, nu se cunoaşte cât a trait în acest bordei şi
unde a dispărut, rămânând în urma doar mormane de
pământ. Acel loc a urmat a purta denumirea de
„Bordeiul lui Coman”. Bordeiul se afla pe un deal ce
are lungimea de circa 900m şi astăzi poartă numele de
„Dealul lui Coman” si se afla la o distanţă de circa
150m fiind un platou frumos. În anul 1945 s-a construit
o Biserică frumoasă a satului Sările. Localnicii numesc
şi astăzi „Biserica din Dealul lui Coman”. Această
Sfânta Biserică poarta hramul Sfânta Maria Mică si a
fost construită sub dirijarea şi iniţiativa unui localnic
credincios din satul Carpinistea, comuna Beceni –
Gheorghe Dojan.
181
A doua legendă este tot din jurul anului 1320 si

spune ca a mai existat o a doua familie cu numele de
Manole care s-a deplasat în această zonă la o distanţă
de 4 km dintre satul Sările şi Satul Bisoca. Aceste sate
poartă această denumire în ziua de astăzi pentru ca în
acea perioada nu existau. Această familie s-a instalat tot
într-un bordei, dar pe o vale înconjurată de mari dealuri
anume Dealul Goranisului, Dealul Drăganului, Dealul
Ulmusorului şi Dealul Stâncos de Piatră. Această
familie avea animale cu adăposturi în jurul bordeiului
pentru paza, avea şi câini, ce noaptea dupa ce se însera
si se apropiau diverse animale sălbatice să răpească
animalele domestice, alergau lătrând după acele
animale sălbatice până în creasta Dealului Stâncos de
Piatră. De atunci acel loc poartă denumirea de
„Bordeiul lui Manole”, iar dealul poartă numele de
„Piatra Căţelului”.
De pe Valea Dealului Ulmusorul izvorăşte
Necuoare, se spune ca şi pe această vale a Ulmusorului
ar fi existat o familie care a trăit tot într-un bordei care
a purtat numele de Necuoare, de unde şi numele raului.
182
Buturuga Dragomir
A 3-a legenda spune ca la margine de sat, în satul

Recea există un platou căruia i se spune „Platoul
Moldoveanu”. Pe acest platou se speculează ca a existat
un cioban cu o turmă mare de oi ce s-a deplasat din
Moldova. La bătrâneţe s-a întors pe meleagurile natale,
dar denumirea a rămas MOLDOVEANU, iar jos, în
vale, între satul Recea şi Şindrilita, există un rau ce se
varsă în gârla Râmnicu Sărat care se numeşte Izvorul
Moldoveau.
Aşadar după ceste 3 legende scrise de către vechi
scriitori şi de către conducătorii Ţării Româneşti
infirma sursele care spun ca până în anul 1943 această
zonă era nelcuita.
O altă legendă este dată de denumirea comunei
Ţinteşti, din apropierea oraşului Buzău. Aceasta a fost
formată de un oier plecat din Vârful Ţintei, denumire
rămasă de ciobanul Tinta ce a plecat din Bisoca, hotar
cu comuna Mânzăleşti.
183
SCHITUL POIANA MĂRULUI
Schitul Poiana Marului de Bisoca este declarat

monument istoric. Se află aşezat pe linia de hotar a
comunei Bisoca şi Jitia. Legenda spune ca poiana din
mijlocul pădurii era străjuită de un măr bătrân, de aici
denumirea de Poiană Mărului.
În poiana era o stână de oi. Un călugăr, aflându-se
în trecere prin aceste locuri, a observant în scobura din
tulpina mărului ceva luminous. Verificând scorbură a
găsit o icoană cu chipul Maicii Domnului cu pruncul
Iisus în braţe. Pe icoană era scris anul 1110. Icoana a
fost descoperită între anii 1464 şi 1480. Călugărul
184
Buturuga Dragomir
împreună cu ciobanii însufleţiţi de icoana descoperită

au construit un mic schit, care a reprezentat începutul
Manăstirii de astăzi. Schitul Poiana Mărului cu Hramul
Naşterii Maicii Domnului ctitorit în anii 1730 - 1733 de
către stareţul Vasile în timpul domniei lui Constantin
Mavrocolat.
La 14 aprilie 1771 Biserica a ars complet. Acest
episode apare într-un manuscris din data de 13 mai
1771 semnat de logofătul Nicolae Dedulescu. Refăcut
între anii 1771-1784 prima data fiind ridicată Biserica
mică din lemn, care se află şi astăzi, cu hramul
Naşterea Maicii Domnului. Între anii 1810 -1812 se
contruieste Biserica Mare cu hramul Tuturor Sfinţilor.
În anul 1823 turcii jefuiesc Manăstirea Poiana
Mărului, iar călugării, fiind zi de vară, s-au ascuns în
apropiere, în păduri, iar după plecarea acestora au
reocupat Manăstirea.
În luna februarie 1990 a apărut la Manăstirea
Poiana Mărului o altă devastare. Fiind o mănăstire de
măicuţe, acestea au fost date afară, iarna în ger, zăpadă
mare şi au fugit spre Dealul Scropusului. Una dintre
maici a cedat frigului şi a fost găsită de un localnic şi
185
dusă la familia sa, Tudor Bară. Din păcate datorită

gerului această tânără maică a murit. Ulterior toate
celelalte maici s-au adăpostit la rudele acestora, dar din
păcate nciuna nu a supravieţuit foarte mult după aceasta
cumplită întâmplare.
186
Buturuga Dragomir
COMPLEXUL MONAHAL
Schitul Poiana Mărului şi Chiliile Călugărilor au

fost ridicate după cum spune legenda de ruşi în
perioada primului război Ruso –Turc. Pentru
construirea acestora folosindu-se în exclusivitate
lemnul. Istoria schitului consemnează un episod mai
puţin plăcut când se spune ca Biserica Mare a fost arsă.
Într-una din expediţiile turcilor, în zonă de sus a
Buzăului aceştia au dat foc lăcaşului de cult conform
obiceiului. Unul dintre soldaţi a îndrăznit chiar să
187
loveasca cu sabia „Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii

Domnului”. A fugit dupa înspăimântat când a văzut
curgând sânge din cele două crestături pe care le
facuse. Crestaturile se observă şi astăzi pe faţa icoanei.
Icoana Maicii Domnului se află în aceeaşi Biserică
refăcută şi este considerata de credincioşi ca fiind
făcătoare de minuni. Domnitorului Alexandru Ioan
Cuza a transformat Schitul de călugări în manăstire de
maici. Acestea au slujit în mănăstire ţinând slujbe
noaptea, făcând ca slujitorii din împrejurimi, sau cei
care vin de la mare distanţă să se poată ruga la Icoana
Făcătoare de Minuni pe toată durata zilei.
După revoluţia relatată anterior, când maicile au
fost nevoite să fugă din calea răufăcătorilor, o minune
Dumnezeiască s-a arătat, iar icoană a vărsat lacrimi
pentru fărădelegile oamenilor urmând ca PreaSfinţitul
Părinte Episcopul Epifanie Norocel să stabilească alte
călugăriţe la această manăstire. Din pacate icoanei îi
curg lacrimile şi în prezent pentru cele întâmplate.
188
Buturuga Dragomir
PLAN INDICATOR ÎN ZONA

COMUNEI BISOCA CU COMUNELE
VECINE ÎNTOCMIT ÎN ANUL 1931
HARTA DIN ORAŞUL FOCŞANI
189
DENUMIREA PUNCTELOR DE
HOTAR
COMUNA BISOCA CU COMUNELE
VECINE
Punctul de hotar al comunei Bisoca cu Comuna

Mânzăleşti:
1. Vârful Furului mare
2. pădurea Lacul lui Dobrin
3. Dealul Stâncos Gavanu pornind în jos pârâul
Coita.
190
Buturuga Dragomir
4. Gârla Jgheabi, de la Dinu Anghel se urcă peste

Valea Valeanu la Stan Stamate de unde se urcă
in punctul numit Stroie Nebunu.
5. Dealul Ţintei de unde se coboară la vale la
Casa Stan Bisoceanu.
6. Izvorul Boului
Hotarul cu Comuna Vintila Voda:

1. Punct de plecare Izvorul Boului traversând
pădurea Smeieti de unde se urca în dealul
Smeiesti. De aici se urcă în puctul numit
2. 3 Cruci şi se coboară prin pădure la vale la
fântâna dintre vai Ion Nichitelea zis Ion
Burdui.
Hotarul cu Comuna Sarulesti:

1. Se urcă în vârful Dealului Ilinca dintre vai şi se
ajunge traversând valea în
2. Curbura Murgociasi, la Ion Schiopu de unde se
traversează Valea Vasioarei şi se ajunge pe
191
3. Dealul Calnaului, la Dumitru Grama unde se

găseşte hotarul si cu Valea Calnaului urcând
ulterior în
4. Dealul Poeni, hotar si cu Pădurea Ocolului
Silvic Dumitreşti de unde se coboară la vale cu
denumirea de Valea Grecilor. Se urcă în
5. Dealul Ciuculanului de unde se ajunge în
6. Dealul Ulmusorului . Se coboară prin vale şi se
ajunge la
7. Poarta de jos a Mănăstirii Schitului Poiana
Mărului care se află încă pe teritoriul comunei
Bisoca. În acest punct se învecinează cu
Comuna Jitia. Se face la dreapta şi ulterior la
stânga şi se ajunge în
8. Dealul Scropusului
Hotar cu Comuna Neculele:

1. Hotar de despărţire dintre acestea este gârla
Ramnicelului de unde se ajunge în
2. Pădurea Purcelul de unde se face la stânga
rămânând în partea Bisocii pădurile si casele
Bisocii şi
192
Buturuga Dragomir
3. Martinu de unde se ajunge din nou la Hotarul

nr 1 (Furul Mare), iar Furul mic aparţinând de
comuna Neculele.
193
ŞTIINŢA DESPRE CĂTUNE ŞI

SATE,
DESPRE FAMILII ŞI FAPTE
În partea de sud a cătunului Curmătura, sat Sari se

află punctul de hotar cu comuna Săruleşti, Fântâna
dintre Vai. Urmeaza izvorul Foltea în interiorul
comunei Bisoca. Comuna Săruleşti avea drum de se
putea circula iar în timpul deplasării tătarilor populaţia
din această comuna era jefuită des din acest motiv. În
acest teren izolat s-au deplasat şi instalat 3 fraţi anume:
cel mai mare Manolache Nichitel cu familia având 2
194
Buturuga Dragomir
băieţi şi o fată. Baetul cel mare Vasile, Ioana şi

Neculai. Aceşti copii când s-au căsătorit si s-au instalat
cu locuinţele în jurul părinţilor, imbatranind cu totii şi
decendand. Au mai rămas doar strănepoţii, care s-au
instalat cu locuinţele în alte părţi.
Cel de-al 2-lea frate, Stroe Nichitelea, care s-a
instalat cu locuinţa în apropierea celor 2 fraţi a avut 5
copii şi anume: cel mare Vasile, care a decedat în
războiul din 1940 urmând Ionsi Nicu care au decedat în
războiul din 1940, al 3-lea băiat, Gheorghe şi fata
Marita nu se mai află nici ei în viaţă. Aceşti bătrâni se
ocupau cu meseria din piatră şi lemn. Făceau var iar de
la acest om se deplasau familii din comunele vecine. La
acest bătrâni, fiind pestriţi la fata, lumea îi mai zicea
jidan. Banii pe care îi primea pe var in punea intr-o
pungă făcută din piele de oaie. Astăzi nu mai există
nicio persoana in viaţa, si nu se mai cunoaşte nici
temelia locuinţei.
Cel de-al 3-lea frate, Ion Nichitelea căruia lumea
îi zicea Budui, s-a instalat cu locuinţa pe un teren care
se afla înconjurat de 2 izvoare, Izvorul Necuoare şi
Izvorul Sărat care izvorăsc de pe văile malurilor cu
195
sare. Pe marginea izvorului Necuoare construise o

moară de apă iar când ploua pe dealuri şi pe vai acest
izvor curgea cu valuri făcând ca moara să poată
functiona. Aici se deplasau oameni cu grăunte la
măcinat, la moara de grâu. Această familie avea un
număr de 5 copii anume: Dumitru, Gheorghe, Ion,
Trandafir şi Maria, astăzi nu mai există niciunul în
viaţă, doar câţiva nepoţi.
O familie mai bogată şi mai renumită, tot din
comuna Săruleşti, a trait mai de o parte şi nederanjata
anume Dinica Constantinescu, avea locuinţa în mijlocul
Comunei Săruleşti si un teren izolat, o poiană
înconjurată de pădurile Rateni şi Vasioaica. Intre aceste
păduri avea o suprafaţă mare de pământ, păşune şi
fâneaţa unde a construit o casă şi care tinea de adapost
pentru un numare mare de oi. Pentru paza lor şi pentru
a scoate produsul de la aceste oi, atât brânză, laptele,
mieii cât şi lâna avea cu plata 2 ciobani unde se mutase
şi el ca să trăiască liniştit. El doar stătea şi dirija
ciobanii. In jurul oilor avea un număr de 20 de câini
ciobăneşti. De această locuinţă nu îndrăznea nimeni să
se apropie, chiar şi tatarii dacă ar fi aflat de acest om nu
196
Buturuga Dragomir
puteau să se apropie din cauza acestor câini care îi

puteau termina pe tatari. Partea bună a lucrurilor este ca
acei câini erau şi dresaţi. Dacă se deplasa cineva din
cadrul conducerii de la Primăria Bisoca, pentru ca era
pe teritoriul Bisocii puteau fi stapaniti. Eu împreună cu
un agent veterinar Gheorghe Baetelu, zis Gharcea, ne-
am deplasat la această locuinţă, intr-o zi de vară, având
datoria să cunoaştem ce efectiv de oi şi miei are. Când
ne-am apropiat ne-au simţit câinii iar noi de frică ne-am
suit într-un arbore crăcos. Cei 20 de câini când ne-au
adulmecat au început să alerge lătrând spre noi şi ne-au
înconjurat arborele. Erau nişte câini mari, fioroşi ce
puteau omora orice om dintr-o singură muşcătură.
Proprietarul auzind lătratul câinilor s-a apropiat ca să
vadă ce se întâmplă. Când a văzut ca noi eram acolo a
strigat la câini să se depărteze de acel arbore şi sa plece
la locul lor. Aceşti câini au înţeles şi au ascultat de
stăpân şi au plecat imediat la tarla oilor. El ne-a invitat
să mergem la locuinţa lui. Am mers şi noi după el dar
câinii se uitau cu atenţie după noi, doar un singur semn
dacă le făcea stăpânul, câinii îl ascultau şi săreau pe
197
noi. Cred ca dacă se deplasau tătarii în acele vremuri pe

la această aşezare, nu ar mai fi rămas niciunul în viaţă.
De pe Valea de Jos, Foltea se urcă circa 1 km
unde au fost instalate 3 familii: Radu Manolache născut
în anul 1800 şi un frate Vasile Manolache şi familia
Mivu Lungu. Din familia lui Vasile Manolache a apărut
familia Crisea Manolache, Gheorghe Manolache,
Neculai Manolache şi Stan Manolache.
Familia Mivu Lungu avea un singur fecior, Dobre
Lungu care au dispărut.
Tot din familii bătrâne au existat Ion Dobroiu cu
fiul sau Ghiţă Dobroiu care au dispărut.
Familiat Georghica Lungu cu feciorii Ion Lungu,
DUmitru Lungu, GHiţă Lungu, toţi au decedat. Din
aceste familii s-a format cătunul Manolachesti, urmând
cătunul de Centru, sat Sările. In acest cătun prima
familie a existat Mihalcea Rotaru cu soţia sa Rada, care
au născut 3 băieţi şi 3 fete. Acest bărbat a decedat în
războiul din 1877 rămânând soţia sa vădana cu cei 6
copii din care s-a format cătunul Sările. Din această
familie au rămas doar strănepoţii.
198
Buturuga Dragomir
In Cătunul Bănari prima familie s-a stabilit

Năstase Banu. De la această familie s-a dat denumirea
de Bănari de la familia Banu urmând familia Ghiţă
Bocu, Iurgu Ursache, familia Petrea Aliman, Ion
Aliman, dar care nu mai sunt în viaţă. Acest cătun se
împarte în două printr-un izvor. În partea stângă a mai
existat până în anul 1950 opt familii de rudari bătrâni,
anume Neculai Rudaru, Gheorhe Galat, Gheorghe
Vasilache, Bratosin Vasilache, Toader Ion, Stan Vasile,
Ion Oprea, Baba Rada, Dumitru Vasilache,
Dumitrululu. Aceşti rudari se ocupau cu meşteşugul
lemnului ca plopul, sălcia, paltenul din care făceau
copai mari, copai mici, găvane, lunguri, fuse de tors
lâna şi cânepă care erau căutate de către unele familii
din comunele de câmp chiar şi de familii din comunele
vecine. Fiecare familie de rudar avea în acea perioada
câte un animal, un măgar, pe care punea o sa, punea
materialul, adică marfa pe care o lucra, cu care pleca să
o dea să o vândă pe cereale. Ce lua pe marfa aşeza pe
şaua din spinarea măgarului şi se înapoiau la familiile
lor. Deşi aceste păduri erau păzite de pădurarii de la
199
ocolul silviculturii, ţiganii se uneau noaptea şi tăiau

câte un copac ce îl cărau pan ape valea lor.
Cătunul Valea Rea:
Acest cătun este aşezat pe o vale înconjurată de
păduri şi de dealuri ca Dealul Duiului, Valea Calnaului,
Dealul Calnaului. Dealul şi pădurea Bedreagului plus
pădurile ce aparţineau de Ocolul Silvic Dumitreşti. Ca
drum de circulatie aveau un drum de ieşire pe dealul
Podul lui Coman.
Pe această Vale deşi era o vale mare s-a instalat
de la început o singură familie, anume Petrea Dobroiu
care se deplasase din comuna Săruleşti, comuna care se
află pe Valea Buzăului. Această familie a ales a se
instala pe această vale. Fiind singuri au putut alege si
au ales o întindere de teren cu unele dâmburi de deal
dar ca paşune şi fâneaţa erau foarte bune de a fi
fructificate. Această familie a avut 2 băieţi pe nume
Stan şi Stoian Dobroiu şi 2 fete, cea mare Ilinca, iar cea
mică Mărita. Băiatul cel mare s-a căsătorit cu o fată din
comuna Mânzăleşti cu numele de Rada, iar cel de-al
doilea băiat, Stoian s-a căsătorit cu o fată Sofita din
Comuna Săruleşti. Fata cea mică s-a căsătorit cu un
200
Buturuga Dragomir
tânăr, Ion Taciulet din satul Şindrilita, iar cu toţii au

format familii fericite în Cătunul cu denumirea de
Valea Rea. Fata cea mare, în schimb, s-a căsătorit cu
tânărul Ion Baciu din satul Lopatareasa si s-au instalat
pe această vale. Apărând războiul din 1916-1918 toţi
bărbaţii din aceast cătun şi anume Stan Dobroiu, Stoian
Dobroiu, Ion Baciu, Ion Taciulet au participat şi au
scăpat cu viaţă fiind răsplătiţi cu câte 3 hectare de
pământ. Din toţi au rămas doar 2 familii, dar şi acestea
pe picior de pieire, aşadar acest cătun o să rămână
pustiu în curând...
201
O LEGENDĂ A SE AFLA A SE
PĂSTRA
Dacă am arătat de primele familii care au apărut

din diferite oraşe si comune de s-au instalat cu familiile
în această zonă, nu am arătat cu ce aprobare şi pe ce
teren s-au instalat. Acestia au ales câte o suprafaţă de
teren cât le era necesar ca păşune si fâneţe pentru
creşterea animalelor, pentru a ocupa, pentru a se
adăposti. Despre cine dirija acest pământ trebuie să ne
ghidăm de la legendele forţelor cobanului Bucur despre
care am relatat în capitolele anterioare.
202
Buturuga Dragomir
Pentru zona de deal şi munte putem vorbi şi de

cultura Monteoru, numele vechi al satului de la Fundul
Săraţii s-a schimbat în acela de Sărată Mnteoru.
Denumirea de Monteoru fiind preloata de la iniţiatorul
exploatării masive a petrolului şi întemeietor al staţiunii
de aici Grigore Constantin Monteoru care ulterior după
achizitionarea moşiei Tegar, fosta proprietate a
schitului Carnu, moşie aşezată la poalele masivului
Monteoru îşi adaugă şi acest nume. Acesta este
adevărul ce îl confirma şi Basil Iorgulescu în 1892 din
sursa distinctă. Aşadar din gura lui, Grigore Constantin
Monteoru, care întruneşte o rară binevoitoare
ospitalitate şi acest nume a fost adoptat dupa ce a
cumparat moşia Bisoca şi l-a dat în urmă mai multor
proprietari prin ginerele sau şi al fiicei sale Lascar şi
Elena Catargiu în 1931.
Din cele arătate familiilor care ocupau câte o
suprafaţă de teren şi o foloseau, aceştia iniţial plăteau la
societate pentru terenul ocupat. După anul 1892
suprafaţa de teren de pe raza comunei Bisoca era
arendata de fostul moşier Monteorul, iar abia dupa
1931 foştii proprietari au devenit proprietari direcţi pe
203
acea suprafaţă de pământ cumpărat cu acte notariale

urmând a se plăti o taxă la primărie
204
Buturuga Dragomir
CATUNU SARILE
Catunu Sari are o denumire deosebită, aceasta

vine de la natura. Chiar dacă nu ar fi existat instalată
nicio familie tot Sarile se numea acest loc deoarece aici
exista un munte de sare.
Prima familie aparuta aici este cea a lui Rotaru
Mihalcea deplasată din comuna Dedulesti, astăzi
Topliceni. Familia aceasta a avut 3 băieţi şi 3 feţe,
anume Coman, Gheorghe, Dragomir iar cele 3 fete
Floarea, Amica şi Voica. Cel mai mare copil s-a
căsătorit în Comuna Vintila Voda urmat imediat de cea
mai mare fata, tot în comuna Vintila Voda cu un anume
205
Radu Caloian. Urmând războiul din 1877 acest bărbat

şi tata de copii a fost concentrat in armata şi a murit.
Soţia să Rada căreia i s-a spus Baba Mihalceaoe
rămânând vădana de război. Ea a fost împroprietărita în
jurul locuinţei cu 3 hectare de pământ urmând să se
căsătorească şi ceilalţi 2 băieţi şi 2 fete. Un băiat
Gheorghe Rotaru i-a dăruit teren ca să isi construiască
casa în jurul casei babei Mihalceoae. Urmând a doua
fata Anica care s-a căsătorit cu un tânăr din comuna
Mânzăleşti anume Marin Buturugă. Devenind familie
i-a repartizat un teren în apropiere de această bătrână.
Din această familie s-a născut tatăl meu, Radu
Buturugă, din fratele Ion Buturugă şi o fata Marghioala
care s-a căsătorit în comuna Valea Salciei cu soţul sau
Mihai Roşu care au născut mulţi copii dar în prezent
nu-i cunosc. Fata cea mică s-a căsătorit cu un tanar Stan
Cimpoiaş revenind tot în Comuna Dedulesti după
căsătorie.
Din această familie, Marin Buturugă (bunicul
meu) s-a născut Radu Buturugă (tatăl meu) urmând a
mă naşte eu, Dragomir Buturugă, născut pe data de 15
noiembrie 1931, sosind în pragul dispariţiei scriu aceste
206
Buturuga Dragomir
rânduieli a nu se pierde ştiinţa pe cătune, sate şi

comune. Am fost de mic copil interest să cunosc despre
viaţa bătrânească. Aşadar cu toate întâmplările adunate
în decurs de 86 de ani reuşesc să mai scriu încă o carte
pentru copiii, nepoţii şi strănepoţii mei, pentru ca am
vazut ca bătrânii au murit, si ştiinţa s-a pierdut.
Dragomir Rotaru s-a căsătorit în satul Baltagari
cu soţia sa Stana, dar urmând războiul din 1916-1918,
ginerele acestei bătrâne, Stan Cimpoiaş a luptat contra
germanilor ajungând până la Mărăşeşti, câştigând
bătălia şi scăpând cu viaţa. Dragomir Rotaru a luptat în
războiul din 1940-1944 unde a decedat.
Familia Stan Cimpoias cu soţia sa Voica fiica
acestei bătrâne, Mihalceaoe, având 3 copii şi nepoţi
anume Dumitru, Ştefan, Dinica plus un nepot din partea
fiului sau Gheorghe Rotaru. Aceştia toţi au fost luaţi în
război şi au murit dându-şi viaţa pentru patria mama.
Pe Baba Mihalceaoe a ţinut-o Dumnezeu
sănătoasă trăind până în anul 1943. Ea era o bătrână
pricepută. În acele perioade nu existau doctori, nu
existau medicamente, acele persoane care se aflau
bolnave, la ea se deplasau, iar ea avea strânse multe
207
plante medicinale pe care le dădea pacienţilor şi îi

însănătoşea. Se pricepea în a trata multe boli. Astăzi din
această familie mai există doar un nepot Dumitru
Rotaru în etate de 96 de ani şi eu, Dragomir Buturugă,
strănepot în etate de 86 de ani.
A mai existat o bătrână Ilinca Baciu din cătunul
Valea Rea se ocupa de asemenea cu plante medicinale,
iar cei bolnavi veneau la această bătrână pentru
tratamentul diverselor boli. Dupa ce le trecea boala,
aceştia aveau în continuare o viaţă lungă şi frumoasă.
Astăzi multe spitale s-au construit şi multe saloane sunt
pline cu oameni bolnavi.
În aceast cătun a mai urmat a se deplasa şi a se
instala familii bătrâne ca Năstase Buturugă, familie
căreia i se spunea Ciufu, din care s-au născut ca urmaşi
Stoica Buturugă, Ilinca Buturugă căsătorită cu Lazăr
Lungu şi Ioniţă Buturugă care de bătrâneţe a decedat.
Ca familie bătrână a mai apărut Radu Ionase
deplasanduse din partea Ardealului, Neculai Moise zis
Pipică, deplasându-se din Comuna Săruleşti, Satul
Lungeanca şi familia Tudor Aurel deplasându-se de
unu singur, tânăr din oraşul Tulcea în cătunul Sările,
208
Buturuga Dragomir
unde s-a căsătorit cu o soră de-a lui Neculai Moise,

dând naştere la un băiat, Vasile Aurel zis Bulgarasu şi o
fată Maria care a decedat cu mult timp în urma
rămânând strănepoţii în urmă.
Încă un bătrân Vasile Vătui care s-a căsătorit cu
soţia sa anume Nedelea din cătunul Poiană, satul
Bisoca. Tatăl ei, cât şi mama nu au fost cunoscuţi dar se
stie ca s-au deplasat din satul Valea Stanei. Tatăl
copiilor se cunoaşte ca se numea Moise decedând în
războiul din 1877, rămânând soţia sa vădana fiind şi ea
necunoscută. Copiilor l-i s-a spus Ion, Stan, Nedelea şi
Marina ai vădanei. Soţul Vasile Vătui cu soţia sa
Nedelea au născut un singur copil, anume Toader Vătui
murind în războiul din 1877, iar Nedelea, soţia sa a fost
improprietrita cu 3 hectare de pamând urmând a se
recăsători luand numele de Nedelea Cristea cu care a
născut încă 3 băieţi şi 2 fete: Băieţii Stoica, Neculai şi
Ion Cristea din care cel mic mai există în viaţa având
etatea de 89 de ani.
209
CĂTUNUL BEDREAGU:
Acestui cătun i s-a dat această denumire fiind
aşezat pe o vale în pantă de deal, vântuit din toate
părţile. Când bătea vantul pe această panta huia toată
valea şi aşa a primit denumirea de Bedreagu.
În acest cătun prima familie bătrână a apărut de
pe valea Brasovului, anume Dumitrache Baetelu având
un singur urmaş Neculai Baetelu şi acesta având tot un
singur urmaş pe un anume Dumitru care a decedat.
Mai târziu în această zonă au mai apărut familiile
Neculai Moisoiu zis Cior, Bratosin Pascociu, Vasile
Budui şi Dumitru Moisoiu revenind din zona Panciu,
Vrancea. Toate aceste familii au existat şi au decedat.
CĂTUNUL VALEA LUNGARU:

Valea Lungari vine de la o familie pe nume
Dumitru Lungu cel bătrân zis Jarpelea care s-a deplasat
din dealul Giurcari sau Dealul Holerei, de lângă
pădurea Căita.
A mai existat o familie în partea de sus care fiind
la o distanţă mai îndepărtată anume Radu Bocu cu soţia
sa, Maria, care după moartea soţului i s-a spus
210
Buturuga Dragomir
Boculeasa. Impreună au născut 3 băieţi şi 2 fete anume

Ghiţă Bocu, Dinu Bocu, Radu Bocu, Ioana Bocu şi
Marita Bocu. Acest batran a fost străbunicul meu din
partea mamei iar bunicul meu a fost Ghiţă Bocu,
urmand mama, Neacsa Bocu care s-a casatorit şi a
devenit Neacsa Buturugă făcând ca din 2 familii să se
formeze cătunul Lungari.
Acest cătun se află pe o pantă spre vale înconjurat
de Dealul Goramisului fosta proprietate a moşierului
Bucurescu care avea o frumoasă casă construită din
cărămidă în care locuia dar care mai avea şi alte
locuinţe în alte localităţi. Dealul Goramisu se află in
proprietatea sa. Această suprafaţă de teren era păşunea
lui pentru vara având zeci sau chiar sute de oi. Din
păcate de acest om nu se mai cunoaşte nimic, nici
despre el, nici despre copiii lui.
211
DRUMURI SI POTECI DE
CIRCULARIE DIN SATU SARI
Drumurile de circulaţie cu atelajele sau cu

căruţele cu boi erau două.
Primul drum săpat de oamenii din sat cu sape şi
târnăcoape din punctul Curmătura coborând la vale spre
Izvorul Dulce, Satul Valea Largă, sat de Comuna
Săruleşti pe care se deplasau oamenii cu căruţele spre
oraşul Râmnicu Sărat. La înapoiere, de la punctual
Izvorul Dulce, se foloseau doua perechi de boi la căruţa
din curmătura până în dealul Podul lui Coman.
212
Buturuga Dragomir
Cel de-al doi-lea drum se deplasa spre Valea

Buzăului pornind din Dealul Dobre Lungu, o vale de
coborâre cu căruţele împiedicare cu lanţuri. Cele două
roţi ale căruţelor din spate erau legate cu lanturi pentru
a nu aruncă boii de coaste. La înapoiere se folosea de a
se urca tot patru boi fiind o pantă puternică, aşa se
căzneau oamenii de la sat.
Ca poteci de mers cu piciorul se află o cărare de a
merge spre comuna Jitia, Satul Jitia de joss i spre satul
de centru.
213
CHEMAREA LUI BUCUR
Veniţi la masă, la Bucur veniti,

Ciobanul, legenda puteţi să-i slăviţi,
Păstrându-se stânca de piatra
Şi stana din izvor.
Pastrundu-se cântul din fluier,

Doina şireagul oilor,
Lăsată horă şi brâul,
Brâul căpătat
De consăteni care au urmat.
214
Buturuga Dragomir
Muntele Furu pe loc a rămas,

Stă în aşteptare,
Să vadă dacă ciobanul Bucur mai apare,
Mult a mai aşteptat,
S-a supărat.
În Mânzăleşti l-a capturat,

Pe bisoceni, de muntele Furu
Nu i-a mai interest,
Şi de legenda ciobanului
Bucur au uitat.
E păcat ca ştiinţa a dispărut,

Bătrânii dacă au disparut,
Ştiinţa despre legendele vechi a dispărut,
Trecutul astăzi se pare ca a căzut.
Din trecut nu mai cunoaşte nimic,

Izvorul lui Râmnic
Şi grota omului pustnic.
Pivele de pe apa Râmnicului

215
S-au înfiinţat cu întârziere,

Pioarii care au apărut,
Ciobanul Bucur era disparut.
Ciobanul Bucur în Plesi când se afla,

Nicio fiinţă omenească nu vedea,
Numai vântul îl bătea,
Şi munţii îl înconjura.
Cele două mari izovoare de munţi

Când curgea la vale,
Cu valuri mari de apă,
Oile aparate era,
Nu se depărta.
Un strigăt străbate de sute de ani:

„Vino aici si tu Bucureştean!!!”
În urma ciobanului Bucur,

Pe Valea lui Râmnic mai poţi să te faci,
În taina trecutului,
În urmă de plecare,
216
Buturuga Dragomir
A rămas un semn de neuitare.
Masa ciobanului Bucur,

Instalată din stânca de piatră,
Un nume vechi păstrat,
De unde a plecat,
În locul lui de s-au instalat,
Bucureşti apare,
Legenda NU DISPARE!
217
LEGENDA SILVICULTURII
Inginerul Dumitru Dragulinescu născut in anul 12

ianuarie 1931 în comuna Năeni, a urmat Facultatea de
Inginerie în Silvicultura, iar după terminarea acesteia a
fost repartizat ca inginer la Ocolul Silvic Dumitreşti,
fostul Raion Râmnicu Sărat având de la început zona
silvica din Munţii Munteniei şi o parte din pădurile
Vrancei ca: comunele Neculele în care se aflau pădurile
celor două Stejicuri, Purcelu precum şi pădurile
munţilor Casele Bisocii, Martinu, Hodoboaca şi
pădurile care se aflau între comune ca: Neculele
Bisoca, Jitia, Dealurile Calnaului, Dealurile Duiului,
218
Buturuga Dragomir
Pădurea Mocnau, plus pădurile Ulmusoru, Ciuculanu,

Pădurea care înconjoară Schitul Poiana Mărului. Acesta
avea sub comanda sa 3 pădurari in care avea cea mai
mare încredere anume: Vasile Negru, Stan Borcaias,
Titi Borcaias. Cel care avea sectorul de paza în pădurea
Hodoboaica anume Gheorghe Bară, mai avea un
pădurar încrezut, fără experienţă, de pază care era
repartizat în pădurea din apropierea satului Baltagari,
anume Gheorghe Dobre, care în loc să păzească
pădurea se ocupa de unele treburi în familie. Când se
deplasa în acel sector, în pădure găseau tulpini, arbori
tăiaţi şi lemne ridicate. Urma sa se deplaseze de unul
singur în control prin curţile oamenilor din satul
Baltagari si să le facă control pentru a găsi buşteni din
arborii tăiaţi din pădure. A urmat ca intr-o zi de vară să
intre în control în curtea familiei Toader Albu, acest
bărbat ştiind ca este în gospodăria sa acel pădurar,
având şi doi băieţi ai săi, a sărit asupra pădurarului şi l-
au bătut de l-au trântit la pamând spunându-I ca
sectorul de paza este în pădurea, nici decum în curtea
lui, făcând ca acest pădurar să fie izolat.
219
Acest inginer era un adevărat om de ştiinţă în

silvicultura, în fiecare primavară se preocupa de
însămânţări de puiet de brad, salcâmi şi tot felul de
pomi pentru a planta toate terenurile golaşe şi
degradate. Se deplasa pe tot felul de deluri şi de văi iar
în fiecare primavara organiza echipe de persoane puse
la plantat.
Avea multe pepinarii însămânţate cu diferite
soiuri. Ca de exemplu avea o pepinieră în punctul
Dosul Schitului, în punctul Lacuri, în punctul Martinu,
Hodoboaica. Primăverile când aparea există multe
echipe de bătrâni şi tineri la plantat.
Acest renumit inginer silvic de la Oculul Silvic
Dumitreşti a fost transferat ca inginer silvic la Ocolul
Silvic Râmnicu Sărat.
Dumitru Dragulinescu a iubit ca nimeni altul
munţii şi dealurile Buzăului de la Râmnicu Sărat. Pe
data de 13 februarie 1993 a elaborat o teza de doctorat
cu titlui „Contribuţii la cunoaşterea contitiilor de
producere şi conducere a regenerării bradului în
bazinele râurilor Buzău şi Râmnicu Sărat”. A împădurit
muntele Măgura, Dumitreşti, iar la Neculele-
220
Buturuga Dragomir
Vintileasca a realizat o plantaţie cunoscută astăzi ca

Dragulinescu. A creat pepiniera Poiana Mărului. A
plantat la Murgeşti peste 500 de hectare cu pin, nuc,
cireşi, salcâm, catina. A canalizat fondul de vânătoare
din judeţ.
221
O INVITAŢIE DE VÂNĂTOARE DE
INGINERUL DRAGULINESCU
Cel mai valoros urs din Romanaia a fost vânat de

Nicolae Ceauşescu în 1982 în Munţii Buzăului.
A urmat o a doua vânătoare la invitaţia
inginerului Dragulinescu. Nicolae Ceauşescu a aterizat
cu elicopterul pe platoul din satul Plesi, Bisoca în vara
anului 1985. Primirea la aterizare din elicopter i-a fost
facuta de fostul primar Dragomir Buturugă, fostul
primar al Comunei Bisoca, care pe acest platou a
construit o nouă Biserică pentru localnicii din satul
Plesi la mila bătrânului Gheorghe Porita. Biserica se
222
Buturuga Dragomir
afla terminata pe acest platou în apropiere de punctul de

aterizare a tovarăşului. Punctul de aterizare al acestuia
era înconjurat de localnici pentru ca aceştia ştiau ca în
acea perioada era interzis a se contrui Biserici, era
totodată interzisă şi apropierea de platou, deoarece
securitatea lui Nicolae Ceauşescu interzicea apropierea
oricărei persoane de locul de aterizare al Preşedintelui.
Când a aterizat, Nicolae Ceauşescu l-a întrebat pe
Buturugă ce face, iar primarul a răspuns ca stă în
aşteptare. Nicolae Ceauşescu a spus cu privirea spre
convoiul de localnici între care se află la mare distanta
„Ce este cu atâta lume care mă înconjoară?” dar fostul
primar a răspuns ca „Sunt localnicii din sat dornici şi ei
să vadă conducătorul ţării”. Ceauşescu a fost mulţumit
de răspunsul dat, s-a rotit de a văzut şi Sfânta Mănăstire
zisa Biserica nou construită, dar s-a făcut ca nu o vede.
După care a spus ca are în plan ca în această vacanţă să
vâneze doi urşi, unul în pădurea Hodoboaia iar pe
celălalt în pădurea Martinu. Ceauşescu mi-a spus să mă
urc în elicopterul lui şi sa îi arăt punctul de aterizare
pentru începerea vânătorii. Eu i-am spus ca nu urc în
elicopter ca nu conosc pădurea atât de bine dar îi trimit
223
un pădurar priceput, pe Gheorghe Bară care are acel

sector de pază, Pădurea Musa. L-am chemat văzându-l
în convoiul de oameni şi a plecat împreună cu
Ceauşescu şi cu prietenii şi securitatea acestuia..
Ceauşescu şi-a îndeplinit dorinţa de atunci şi a
reuşit să vaneze doi urşi, în anul 1985. Inainte să apară
Ceauşescu la vânătoare, Inginerul Dragulinescu
împreună cu echipa sa, aveau sarcina de a pune
momeala în unele puncte strategice pentru a atrage urşii
în zona aceea şi a-i fi mai uşor tovarăşului Ceauşescu
ca să-i găsească.
Acest renumit silvicultor, în vara anului 1990
devenind in vârsta, s-a gândit a se pensiona. Eu
personal i-am acceptat dosarul de pensionare cu
speranţa ca o să mai există un om ca el care să aibă
grijă, atâta dăruire şi dragoste de pădurile Bisocii.
În luna iunie 1990 m-am reîntâlnit cu el,
pensionandu-ne amândoi. În luna august 1990 am auzit
ca acesta ar fi făcut un Accident Vascular Cerebral de
tip ischemic şi a murit la Spitalul Militar Carol Davila
Bucureşti pe masa de operaţie.
224
Buturuga Dragomir
Din păcate conducătorii mai bine protejează

animalele sălbatice decât o fiinţă omenească care
depune eforturi considerabile ca toamna să adune
roadele muncii lor, dar nu are ce aduna ca animalele
sălbatice, noaptea intra în porumb şi grâu, în vii sau
pomi fructiferi şi se hranesc cu tot ce apucă. Dacă un
om omoară un asemenea animal ar urma să fie judecat
şi condamnat cu ani buni de închisoare, dar dacă un urs
ar omorî o fiinţă omenească nu este pedepsit sau
împuşcat. A ajuns o nedreptate cruntă în Tara
Românească ca valoarea unei vieţi omeneşti să dispară.
225
NE REÎNTOARCEM LA SATE ŞI
CĂTUNE BISOCA
Satul RECEA are fixata denumirea de la natura

pentru ca este un sat rece spre partea de est de unde
răsare dimineaţă soarele având în faţă un deal înalt cu
arbori de pădure. Satul se află aşezat într-o vale unde se
află locuinţele familiilor de aici. Când soarele rasare,
razele la celelalte sate străbat în jurul orelor 7-8
dinimeata, în acest sat abia străbat după 11. Totodată şi
apune mai devreme în acest sat, având astfel ziua
cuprinsă între orele 11-15. Toamna sau iarnă în acest
226
Buturuga Dragomir
sat cade zăpadă cu aproximativ 3 săptămâni mai

devreme, iar primavara aceasta se topeşte cu întârziere.
Acest sat este compus din două cătune şi anume Satu
Recea care are o mai mare întindere ca suprafaţa de
teren atât ca şi familii.
Cele mai bătrâne familii din acest cătun sunt
conoscute ca Neculai Noaptes deplasat din comuna
Neculele unde au mai rămas încă 2 fraţi de-ai lui care
locuiesc şi sunt cunoscuţi în satul Tanasani, anume
Gheorghe Noaptes şi Dumitru Noaptes urmând
Gheorghe Ciulac, Constantin Bogdana, Stan Baetelu,
Stan Stanica, Constantin Stanica, Ion Murteoi, Ion
Tarhoaca, Stan Untea, Ion Cernat, Gheorghe Cernat,
Stan Badiu, Vasile Senchiu, Toader Bacanus. Aceste
familii s-au refugiat din partea ardealului din cauza
barbarilor şi s-au instalat grupaţi pe această vale zisa si
cătun.
Ocupaţia acestor familii era creşterea animalelor,
cam 20% deţineau boii de muncă. Munceau în
silvicultura la tăiat lemne la diferite exploatări ale
pădurilor se deplasau cu diferite material de
constructive în comunele de câmp unde în schimb
227
primeau cereale. Cei care nu aveau utilaje de muncă

munceau în silvicultura manual cu fierăstrăul şi toporul,
la curăţat şi doborât la încărcat material în căruţe. O
parte se ocupau cu creşterea oilor plus şi alte diverse
munci
CĂTUNUL MOLDOVEANU:
Există tot în satul Recea dar este aşezat pe un
platou mai în pantă. Ii revine denumirea de la fostul
Cioban Moldoveau. În acest cătun sunt instalate familii
din zonele comunelor de pe valea Râmnicului zis
Muntenii cu nume deosebit,
Au existat familii bătrâne cunoscute ca Dumitru
Gheorghiţă, Stan Gheorghiţă, Ion I Gheorghiţă, Ion
Geambaşul, Stana Gheorghita, Oprea Gheorghiţă,
Dobrin Cucu urmând alte familii mai în etate care s-au
pierdut în present.
SATUL LOPATAREASA:
Acest sat a purtat această denumire apărând unele
familii din Comuna Lopătari care s-au instalat în
228
Buturuga Dragomir
această comuna. Ca familiile Dobre Ochotan, Ion

Barbu, Vasile Călita, GheorgheMarcu etc.
Acest sat este compus din 3 cătune şi anume
Cătunul Voită, Cătunul Borcaiasi şi Cătunul Dealul
Jgheabului. Cătunul Coita se află sub poalele munţilor
Gavanu şi Valea Colovica urmând pădurile Martinu şi
pădurea Lacuri în care au existat Codranu Gheoghe, Ion
Tugulea, Scanciu Senchiu, Petrea Blandu, Ghiţă
Blandu, Dobre Ochiotan, Ion Barbu, Constantin Călita,
Stan Baciu, Ion Blandu, Tudor Blandu, Mircea Blandu.
Familiile Blandu se află deplasate din comuna Beceni
şi s-au instalat în această zonă izolată
CATUNUL BORCAIESI:
S-au instalat în această zonă famiilile lui
Alexandru Borcaeas, Gheorghe Borcaeas, Gheorghe
Baetelu, Stan Farmoj şi o altă familie în vârstă
CATUNUL DEALU JGHEABULUI:

Cei mai bătrâni de aici sunt Gheorghe Deacanu,
Gheorghe Cioveanu, Neagu Beşliu, Popescu
229
COnstantin, Dinu Anghel urmând alte familii ca

Gheorghe Badiu.
Aceste familii erau instalate în aceste cătune din
comunele vecine ca Beceni, Vintila Vodă, Mânzăleşti şi
Lopătari. Ocupaţia lor de baza era munca pământului
pe care se instalau, o supravegheau, o plăteau anual şi o
lucrau.
SATUL BISOCUTA:
Ultimul sat izolat care se compune din trei cătune
importante. Denumirea lor adunând toate cătunele şi
satele într-un centru de sat din toate să se formeze un
centru de evidentă şi de conducere locală. Fiind toate
satele cu o distanţă mare între ele nu s-a putut tine o
evidenţă clara a persoanelor şi familiilor din acest sat.
Primul cătun este format din familiile numite
Olteanu ca Stan Olteanu, Vasile Olteanu, Grigore
Olteanu, Râdă Olteanu, Gheorghe Olteanu. Cele mai
bătrâne familii deplasate s-au refugiat de pe Văile
Brasovului. Ele au fost găsit locul de stabilire si au dat
denumirea de Valea Oltenilor.
230
Buturuga Dragomir
Cel de-al doilea cătun se numeşte Cătunul

Bisocenilor în care s-au instalat cele mai bătrâne familii
anume Stan Bisoceanu, Stoica Bisoceanu, Râdă
Bisoceanu, Radu Chioveanu, Neculai Chioveanu, Ion
Bacain zis Balbarau, Cristea Avram, Gheorghe Avram,
Ion Avram aceste familii s-au deplasat tot din comunele
Brasovului.
Urmând familiile Ion Grozav, Gheorghe Grozav,
Dobre Grozav, Leandra Marin care s-au refugiat din
satele Comunei Mânzăleşti.
Exista în evidenţa inregistrata de către fosta
conducere a fostului Oraş Râmnicu Sărat şi acele vechi
familii care se deplasau de prima dată, care şi-au
contruit primele bordee dar nefiind înregistraţi în
evidenţa acestui oraş, aceste nume s-au pierdut şi au
rămas doar nişte foste legende din interiorul zonei, la
marginea zonei Drăganul.
Aceasta zonă de refugiu şi instalare a populaţiei a
început să fie înregistrată de către societatea romana
încă din perioadale anilor 1345-1400 când toate zonele
cu terenuri locuibile au fost arendate şi distribuite cum
se cuvine după cumpărarea moşiilor de către Monteoru.
231
DESPRE ÎNFIINŢAREA
COMUNEI BISOCA
Comuna Bisoca poarta aceasta denumire ca

centru de comuna reieşit din două sate apropiate ca:
satul Baltagari (în care au existat primele două familii
cu numele de Baltag Tudor şi Baltag Radu) şi ultimul
sat cu numele de Bisocuta în care au existat mai multe
familii refugiate din alte localităţi. Ca să scape de
grijile şi necazurile ce cotropitorii le aduceau pe
pământurile lor natale acestia au venit aici. Aceste
familii au fost Bisoceanu şi Olteanu de la care şi
232
Buturuga Dragomir
denumirea de Bisocuta urmând ca şi aceasta comuna să

capete denumirea de Comuna Bisoca.
Despre înfiinţarea comunei Bisoca a început
demersul încă din perioadele anilor 1650-1700. Această
orientare a fost analizată de fosta conducere a Oraşului
Râmnicu Sărat. Această formă de analiză a fost făcută
cu dispariţia unor familii din comunele apropiate ca
Dedulesti, Topliceni Mărgăriteşti. Chiar si din
comunele îndepărtate ca Buda, Chiojdeni. Din analizele
făcute şi din unele controale efectuate s-a descoperit ca
în unele cătune şi sate se află familii amestecate şi din
alte localităţi din ţară. Nu existau drumuri ca să unească
satele sau comunele vecine aşadar aceştia se uneau cu
sape şi târnăcoape şi au reuşit să contruiasca singuri căi
de transport. De la început s-au ajutaat ca să facă
adoposturi, acestea erau uşor de făcut, şi mărimea
diferea în funcţie de numărul de personae ce erau
găzduite în acele bordee. Acestea erau săpate în
pământ.
Trecând o perioada de ani si strângând materiale
lemnoase, care existau cu abundenţa în acele păduri, au
început să construiască case compuse din 2 camere şi o
233
sală pe mijloc ce se numea tindă, din bordee ca adăpost

au apărut casele. Din familii străine prin căsătoria
copiilor au devenit prieteni şi rude.
Fosta conducere a oraşului Buzău având
orientarea ca această zonă există aşezată la poalele
muntilor de sub curbura Munteniei.
Cu toate analizele şi demersurile făcute în
perioada anilor 1700 Bisoca a devenit comuna alături
de celelalte commune de pe Valea Râmnicului.
234
Buturuga Dragomir
OAMENII DIN SATE S-AU

ORIENTATE LA DIFERITE MESERII
Pentru a putea trăi o parte din bărbati s-au orientat

la meseria de varari. Varul era căutat atat de localnicii
din satul lor cât şi de localnicii din comunele vecine.
Deşi era o muncă grea de făcut, piatra trebuia aleasa
care focul o ardea. Trebuia aleasă şi cărată de pe
prundul izvoarelor sau de pe dealuri în altă parte
cunoscută de către oamenii varari care practicau această
meserie. O spărgeau ca să pătrundă flăcările şi sa ardă.
Printre aceşti meseriasi se numea şi Stroe Nichitelea
care era aşezat cu locuinţa în apropierea izvorului
235
Izvorul Dulce pe marginea apei. Aici exista asemenea

piatra pe care o spărgea în bucăţi mai mici, o cara la o
groapă săpată adâncă de aproximativ 2 metri. Avea o
vatră lângă în care făcea focul fără întrerupere 2 zile şi
2 nopţi atât timp cât era necesar să pătrundă focul până
când piatra devenea friabilă şi se desfăcea singura,
urmând a fi lăsată a se răci. Ulterior o fărâmiţa şi o
punea spre vânzare ca var.
Alt vărar era Gheorghe Badiu din satul
Lopatareasa, dar acesta lua piatră din dealurile Bisocii
şi o fărâmiţă acolo cărând-o ulterior cu căruţă cu boi.
Altă meserie a bărbaţilor era aceea de dulgheri.
Acestia erau solicitaţi la diferite construcţii de case de
locuit, grajduri pentru animale, magazii şi alte diverse
contructii. Cei mai renumiţi dulgheri au fost Dumitru
Maftes, Vasile Maftes, Stan Manolache, Gheorghe
Nichitelea, toţi din satul Sarile.
Din satul Baltagari: existau Stan Sararu zis
Lemnaru, Gheorghe Lemnaru Tudur Dobrota, Ion T
Dobrota, Ion St Dobrota.
Din satul Bisoca: Micu Murgoci, Stoica Murgoci,
Ion St Serbanoiu, Ion VVlad şi alţii
236
Buturuga Dragomir
Din satul Şindrila Stoică Casaru, Ion Dragoman,

Gheorghe Păun, Gheorghe Taciulet.
Din satul Plesi Tudor Biacscu, Ion Moharta, Iorgu
Baetelu, Dumitru Tustianu, Teodor Tustianu.
Din Satul Recea Neculai Dragoman Ion Morteci
Stan Badiu Costache Casaru.
O altă meserie nobilă era cea de fierar, primul
fierar care a existat în satul Bisoca a fost Stoica
Chioveanu care era grav. Primul potcovar a fost Stan
Văduvă.
În satul Recea Ion Moraru, Toader Cernat.
În satul Şindrila Cel mai bun meseriaş era Neculai
Vranceanu.
Munca de construit cazane pentru fabricat ţuica:
Tache Senchi, Gheorghe Mihăilă, Gheorghe Carmaciu,
Stan Dobrin
Prăvălii săteşti cu diferite mărfuri de uz caznic. Se
afla în comuna o singură astfel de prăvălie ce era
deţinută de familia Ion Murgoci.
Diferite cârciume erau ale lui Ion Murgociu,
Dobrin Bacain din satul Bisoca. Neculai Lungi zis
Jarpelea din satul Sările. Neculai Senchiu din satul
237
Lopatareasa, aici în zilele de sărbătoare se uneau mai

mulţi bărbati şi făceau chefuri mari.
Cel mai renumit cârciumar era în Dealul Bisocii.
Acest proprietar avea zilnic angajaţi doi cântăreţi care
cântau la instrumente ca vioara ca Clencescu şi un
însoţitor al acestuia care cânta la cobzar. Bărbaţii după
ce amestecau băutura începeau să joace brâul bătrânesc
bisocean care era cel mai reumit joc din ţară. Astăzi
aceste amintiri bătrâneşti au dispărut.
A urmat MESERIA CIOBĂNEASCĂ.
Cei mai renumiţi ciobani din comuna au existat
Neculai Chioveanu, Constantin Chioveanu, Neculai
Bisoceanu, Dobrin Borcaeas, Ion F Gheorghiţă, Radu
Pascociu, Ion Stamate, Stancu Stamate, Radu Popă,
Tatu Stamate. Aceştia menţionaţi ca ciobani organizau
primavara stanelor pe tipurille de păşune de pe raza
comunei Bisoca.
Ciobanii din comuna se deplasau cu oile unii în
partea de câmp iar o parte în zonă de munte Covasna
ca: Radu Stanica, Constantin Stanica, Gheorghe Stanica
care se deplasau primavera cu oile în acea zonă si se
238
Buturuga Dragomir
mai înapoiau toamna în gospodăriile lor unde stau spre

odihna.
Încă un caz deosebit, ca cunoscător de oierit, se
numea Tache Senchiu care deşi nu avea meseria de
cioban el era de unul singur, nu avea familie, dar avea
un număr de oi. Eu, Buturugă Dragomir, în muncă mea
pe care o aveam ca salariat, am stat de vorbă cu acest
crescător de oi. Primavara când apărea, el lua oile, 2
caini ciobamesti care mergeau în jurul oilor si pleca pe
jos. EL mergea prin munţi cu oile la păscut în partea
Ardealului. Cunoscând potecile care se aflau prin
pădurea munţilor, ziua mergea, iar noaptea se oprea cu
oil. El cunostea foarte bine punctele de oprire. Acesta
spunea ca mergea aproximativ 10 zile până ajungea la
păşunea din Ardeal. Aici dădea oile mai departe unui
cioban pentru paza şi pentru a face produsul finit:
brânză, lâna şi laptele. Ulterior se întorcea acasă iar
toamna venea din nou după oi pentru a le aduce acasă
în satul Recea, unde avea adăpost şi furaje pentru
acestea. Pe lângă oi mai avea 2 boi pentru muncă şi o
vacă. A trait de unul singur până a decedat. În apropiere
mai avea un frate anume Nicu Senchiu. Părinţii lui erau
239
cunoscuţi, erau bătrâni, pe tatăl sau îl chema Vasile

Senchiu. Aceste familii se cunoşteau ca s-au deplasat în
acest sat.
Despre aceste meserii şi obiceiuri pe care eu le-
am arătat, să nu se uite, să rămână în amintire. Numai
eu personal le-am cunoscut iar persoanele despre care
am vorbit au decedat şi au fost date uitării.
Au mai existat încă doi meseriaşi Vasile Baraboi
şi Ion Dragoman care construiau câte un dulap, aşa se
numeau, în apropierea Paştelui, înalt cu canapele în
care se urcau câte 2 tineri, cavaler şi domnişoara. Acest
dulap avea mai multe canapele în care tânărul stătea la
rând să urce. Meseriaşii primeau bani sau ouă roşii.
Astăzi nu se mai ştie despre aceste obiceiuri.
240
Buturuga Dragomir
CA OBICEI DE EDUCAŢIE
Ca obicei de educaţie din partea părinţilor faţă de

copii şi mai ales în rândul fetelor zis domisoare. In
acele timpuri se organizau în fiecare duminică sau în
zile de sărbătoare, hore ziua şi noaptea, baluri în zonele
de deal şi de munte, iar în rândul fetelor era o educaţie
părintească. Fetele când plecau la hore sau baluri sau
nunţi plecau însoţite de mamele lor, împreună plecau,
împreună se înapoiau, aşa erau supravegheate
îndeaproape.
Astăzi aceste obiceiuri au dispărut, fetele nu mai
pot fi aşezate de mamele lor la casă. În zilele noastre au
241
apărut nişte obiceiuri neplăcute, în vremea aceea nu

exista curent electric, iar pe pereţi erau lămpi sau
felinare cu petrol care luminau în tot localul.
Astăzi acest obicei a dispărut, fetele s-au
îndepărtat de mamele lor, dar de vină este şi tatăl lor
care trebuie să-si impună punctul de vedere în educarea
soţiilor şi fetelor.
A sosit timpul să dispară denumirea de organizări
de baluri, aşa se numea înainte, astăzi au apărut
denumiri de cluburi de noapte, discoteci. Dacă în
perioadele vechi nu exista current electric, în zilele
noastre există lămpi ce luminează mai puternic ca
lumina de afară. Din păcate aceste obiceiuri s-au dat
uitării şi copiii au început să se îndepărteze de părinţi.
242
Buturuga Dragomir
CELE MAI VECHI INSTALAŢII CARE

AU FUNCŢIONAT CU VITEZA
APELOR MORII
Prima instalaţie cu viteza apelor care a fost pe

Valea Râmnicului a fost cea a lui Dumitru Zamfirescu
din comuna Dumitreşti la care se măcinau cereale ca
porumb sau grâu din comunele Dumitreşti, Chiojdeni şi
din comuna Alexandru Odobescu.
Au urmat două mori instalate între comuna Buda
şi Comuna Topliceni.
243
Putem menţiona ca printe primele mori instalate a

existat şi una a familiei Dumitru Gaman care a locuit cu
soţia sa căreia i se spunea Baba Gamanoaia. Soţul sau îi
murise în războiul din 1877, ea rămânând vădana de
război, neavând copii aceasta a fost cunoscută de mine
în 1944.
O altă moară tot veche a fost cea a lui Ion Brici
din satul Jitia de Jos. În apropiere se află o moară a
cărei proprietar era Cristea Dumitrasc tot din satul Jitia
de Jos urmând o moară în prundul gârlei comuna Jitia,
Neculai Noaptes.
La Plesi, comuna Bisoca prima moară a fost cea a
lui Stroe Hangu, urmând morile şi pivele lui Vasile
Topor, care avea instalată şi moară, dar şi piva de bătut
şi îngroşat lana, Sava Bontea, Radu Bară urmând aşa
zis Pioarii de la gârla Plesi şi anume Stan Neculai, tata
celor 3 fii care li s-au purtat numele Pioarii de la gârla
Plesi: Petrea Neculai, Ion Neculai, Serafim Neculai.
244
Buturuga Dragomir
SALARIAŢII DIN CADRUL

PRIMĂRIEI LOCALE ÎN
PERIOADELE 1930-1950
Exista un preşedinte anume Tudor Pascociu din

partea PARTIDUL NATIONAL LIBERAL. Notar
Neculai Trandafir, contabil Toader Baetelu, 2 gardieni
comunali, dintre care unul de noapte Stan Borcau şi
unul de zi, Simion Tapor care se afla de suna ziua în
cazuri de urgenţă cu goarna. Dintre toţi aceşti salariaţi
greul îl ducea notarul Neculai Trandafir care se ocupa
de evidenta registrelor agricole cu lucrări de evidentă a
245
stării civile, a nou născuţilor, a populaţiei pe sate şi

comune, decese etc.
Contabilul comunal răspundea de lucrările de
contabilitate, venituri stabile pe familie, incasari şi plăti
salariale din cadrul primăriei, din invatamand etc.
Casierul comunal al cărui denumire era de agent fiscal
se află Gicu Constantin care era din comuna Chiojdeni,
acesta era agent fiscal pe 4 comune: Chiojdeni, Jitia,
Neculele şi Bisoca. Acest salariat era plătit cu sume de
bani de la 4 comune aşa s-a mers cu încasările până în
anul 1950.
Ca primari erau fixati pe perioade de ani, existau
două partide, Partidul Liberal în care se afla şi Tudor
Pascociu şi Partidul Ţărănist la care era omul de bază
Gheorghe Casaru. Se făcea votarea alegerilor pentru
cele două partide. Votarea se făcea la Plasa Dumitreşti
aparţinând de Judeţul Râmnicu Sărat. Lunea de la
comunele de munte ca Bisoca, Neculele, Jitia,
Chiojdeni, Dumitreşti, Valea Sălciei. Nu se vota omul
nominal, ci se vota unul din cele două partide din care
la vot câştiga doar unul şi se schimbau oamenii, iar la
246
Buturuga Dragomir
putere venea partidul care a câştigat alegerile pe toate

comunelele.
Acei preşedinţi de comuna erau ca formă, care
semnau anumite acte, se ocupau de bună gospodărie şi
înfrumuseţarea comunelor. În acea perioada deja au
început să fie şoşele şi diferite utilaje care făceau
transportul între comuna Bisoca şi Jitia aşa zise
camioane, dar transportul de baza era tot căruţă cu cei
doi boi înhămaţi.
Când aveau nevoie a se deplasa în oraşul Ramicu
Sărat circulaţia se făcea pe jos, cu picioarele. Oamenii
luau o traistă în spate dimineaţa si plecau pe jos cu
piciorul. La oraş abia soseau a doua zi şi îşi puteau
rezolva treburile. Făceau unele cumpărături necesare
familiei iar a 3 sau a 4-a zi se înapoia pe jos. Pentru
localnicii din Comuna Bisoca era o situaţie grea, dar de
aceştia nimeni nu se interesa.
247
DESPRE BĂRBAŢII
REPREZENTABILI AI SATELOR
În comuna Bisoca până în anul 1989 exista o

conducere a comunei compusă din primar, secretar,
contabil. Ca reprezentanţi din sate ,aleşi prin vot, se
afla câte un reprezentant de valoare care era în mijlocul
alegătorilor care l-au votat ca deputat comunal zis şi
deputat sătesc care reuşea să se bucure de stimă
oamenilor. Ei nu erau salariaţi dar beneficiau de mult
respect si multa credinta din partea satenilor. Lunar
participau la şedinţele consiliului Popular Comunal. Nu
exista lipsa. Avea zile fixe de întâlnire cu cetăţenii din
248
Buturuga Dragomir
sat pe care îi informa cu unele probleme ce trebuiau să

fie rezolvate. Acest om era DRAGOMIR BUTURUGĂ
(autorul acestei cărţi), primarul comunei Bisoca, care
răspundea de toate satele comunei, care în număr de 8
sate aferente, avea oameni de bază, aceşti deputaţi
săteşti care ascultau şi încercau să rezolve problemele
cetăţenilor.
Astăzi această formă de organizare s-a schimbat,
nu se mai numesc deputaţi şi se numesc consilieri şi
sunt salariaţi, dar ca fapte nu se pot compara niciodată
cu acei deputaţi săteşti, pentru ca aceşti consilieri nu
rezolvă nimic, nu ascultă oamenii şi sunt doar pentru
binele lor.
249
RĂZBOIUL DIN 1877
Chiar dacă multe familii s-au refugiat, ca să scape

de necazuri, în acesasta zonă izolată, totuşi au fost
urmărite şi găsite făcând ca bărbaţii să fie concentrati si
să ia parte în acel război. Deşi în această zonă, în acea
perioada erau puţini la număr, au fost găsiţi şi au luat
parte la luptă, lăsând soţiile cu copiii în locuinţele unde
se aflau dar, din pacate, înapoi nu s-au mai înapoiat. Ca
unele exemple cunoscute au fost Rotaru Mihalcea, fiind
luat în război lăsând acasă soţia sa Rotaru Rada zis
Baba Mihalceoaie cu 6 copii.
250
Buturuga Dragomir
Familia RADUCAN LUPU a locuit în acest sat,

Sările, si a fost luat pe front în acest război. Acasa
rămânând soţia sa căreia I se spunea în sat Baba
Raducanoaica. Avea 3 băieţi din care doar 2 mai mari
care s-au casatorit în comuna Săruleşti, iar femeia sa
rămânând acasă cu cel mic, Ion Lupus. Baba
Raducanoaie de necaz, a înnebunit. Când insera pleca
de la casa fiului ei, de nu ştia de ea, urmând ca şi fiul ei
să fie concentrat în războiul din 1940 fiind luat
prizonier de ruşi. După 7 ani s-a înapoiat acasa la soţia
sa, dar din păcate muma lui decedase.
Familia RADU BOCU a fost căsătorit cu soţia sa
Maria Bocu zisa, după moartea soţului, şi Baba
Boculeasa. Acest bătrân a fost concentrate în război
unde a decedat rămânând în urma soţia sa Maria
Vădana cu 3 băieţi şi o fată anume Ghiţă, Dinu, Radu şi
Ioana Bocu.
Familia CRISTEA AVRAM din satul Bisocuta,
soţia să se numea Creată Avram pe care eu personal am
cunoscut-o, soţul sau decedând în război, ea era o
femeie vădana. In anul 1949 eu personal am trecut pe la
251
locuinţa ei având vârsta de 102 ani, cara lemnul de foc

spatele ca să aibă cu ce face focul iarnă
Familia RADU BARĂ, VASILE TAPOR, SAVA
BONTEA şi alţii care au plecat de la locuinţele lor în
acel război de nu s-au mai înapoiat
252
Buturuga Dragomir
RĂZBOIUL DIN 1916 – 1918
Oraşul Buzău a intrat sub ocupaţia germană pe

data de 14 decembrie 1916. Liceul Haşdeu este
transformat de germani în grajd pentru căi şi spital.
Clădirea tribunalului devine sediu al comandamentului
militar al armatelor germane. Pagubele material suferite
de oraş în orimul război mondial sunt evaluate la
125150880 lei, iar aici pe 14 noiembrie 1918 regimul
de ocupaţie germană de la Buzău ia sfârşit. În retragere,
nemţii achiziţionează cu forţa produse agricole, carne,
cai, boi si trăsuri. Din sediul Palatului Comunal au furat
253
mobilierul sălii de receptie, două case cu bani, o masă

cu 48 de scaune, îmbrăcăminte din piele, obiecte din
aur aduse din Italia, covoare, oglinzi, tablori şi 438700
lei din sediul administraţiei financiare.
În anul 1932 se inaugurează Mausoleul de la
Mărăşeşti în urma războiului câştigat de armată
Romană contra armatei germane. „Mausoleul Eroilor”.
Cimitirul cu acelaşi nume dedicat celor 7867 eroi
buzoieni căzuţi în Primul Război Mondial. La acest
monument a participat şi Nicolae Iorga, Primul
Ministru al României unde Armata Romană cu
armament modern francez. La acest război au luat parte
la luptă şi soldaţi militari încorporati din comuna
Bisoca ca: STAN CIMPOIAŞ, GJITA DOBROIU,
DOBRE LUNGU, STAN DOBROIU, ION
TACIULET, ION BACIU, CREŞTEA MANOLACHE,
STAN FARMOZ, ION GROZAV, STAN BORCAU,
ION VADUCA, ION MOISE, SAN MOISE, STOICA
SERBANOIU, ION CARMACIU, GHEORGHE
CIUBUV, GHEORGHE DOBREOTA, TUDOR
DOBROTA, RADU PASCOCIU, ION DRAGOMAN,
DOBRIN BACAIN, ION MURGOCIU,
254

Carte Buturuga

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Buturuga

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Buturuga Dragomir

“UN BĂTRAN DIN ZONA DE MUNTE”

ACEASTĂ CARTE SĂ NU SE UITE

“UN BĂTRAN DIN ZONA DE MUNTE”

ACEASTĂ CARTE SĂ NU SE UITE

“ Un fost distins primar al comunei Bisoca, Judetul

Cazurile care m-au făcut să adun unele ştiri...

bine au săpat în pământ de au construit bordeie pentru a

diferite munci ca: responsabil cu munca culturală. În

localitatea?” “Unde au locuit?” Ai voştri bunici, şi

Raion cu serviciul, lucrând ca Planificator Indrumător

Vintila Vodă, Mânzăleşti şi Lopătari. Acest număr de

cu cerdac, prispa şi galerie, rămânând monument

alimente, animale. Multe familii, când au aflat ca acei

acelei familii a purtat numele de Ciomag sau

Comuna Beceni se află la jumătatea Văii

Mircea Blandu. În această zonă erau siguri ca peste ani

Comuna Săruleşti se află instalată la o distanţă de

Nichitelea, Dobre Lungu, Neculai Moise (cea mai

O ALTĂ FORMĂ DE SCHIMBARE ŞI

În primăvara anului 1962 s-a trecut la reducerea

comuna, cât şi localnicii se deplasau, pe jos, 25 de

Avramescu Neculai, Preşedintele Consiliului Raional;

Ploieşti. Când acesta a început să dea răspunsul

sarcinile de plan. Erau unele cazuri chiar de trimitere în

primul sat, Tanasani, sat unde există şi localul de

modele. Avea si o vestă de lână. Pleca dimineaţă cu

era de mare frumuseţe unde se cânta muzica lui Iepure

serveam diferite mâncăruri gatite de el. Erau mâncăruri

pacate, era şi vădana. Îi plăcea şi consumul de alcool

de joi şi sa iasă afară la noi. Când m-a văzut ca eu am

străbunicii lor s-au refugiat din comunele de lângă

continuare de cele două Stejicuri numite Stejicul Mare

două Stejicuri şi alte locuri greu accesibile. Minelas

Satul Poiana Stochi este un sat izolat, în care locuiau

PĂŢANIA UNEI BĂTRÂNE

Păţania unei bătrâne din satul Poiana Stochii care

singură în acea căsuţă. În jur se aflau şi alte case ale

Stochii şi pădurea Nereju (fiind o distanţă de circa 5 km

relateze atât ea cât şi restul localnicilor această poveste

JOS LA POALELE NECULELOR SE

Jitia era o comuna cu un număr mai mic de

Exista si o brutărie cu brutari particulari, anume

fiindu-i defecta, amputata, avea sub formă de mână, o

Această instalaţie de moară a fost proprietatea

URMÂND PE ACEASTĂ VALE

Aceasta comuna era compusă din 5 sate. Incepând

avea si o livadă mare. Avea ca urmaşi o singură fată

Comuna Dumitreşti, Comuna de centru de pe

partea partidului Liberal şi unul nominal care făcea

Ca unele exemple, în comuna Bisoca a existat ca

E foarte greu să mergem pe şirul evenimentelor

perioada anilor 1250-1300. Această zonă a fost

Lopătari şi Mânzăleşti datorită formării malurilor

schimbul să nu se pătrundă din afară. Urmează Coama

urmând dealul Arhitarie şi păduri Dealul Scropului, cu

DIN ANUMITE ŞTIRI REIESE…

Până în perioadele anilor 1200-1250 în această

anumite vai de unde erau păzite de aceste dâmburi

Dealului. Urmând ca şi astăzi acest deal de pe timpul

zonă şi nu vreau să se piarda ştiinţa bătrână, ci să se

ocupa şi cu negoţul, cumpărând animale şi vanzandu-le

O PROBLEMĂ ISTORICĂ CARE A