Carte Buturuga2

Buturuga Dragomir
ALEXANDRU BORCAIAS, GHEORGHE

DIACANU şi alţii din care ION DRAGOMAN care a
fost grav rănit.
Toţi s-au înapoiat cu bine la locuinţele lor si au
povestit ca au fost aliaţi cu armata franceza să lupte
uniţi în acest răzbi, dar armata germană văzând ca
armata franceză este unită în ajutor alături de armată
romană, au început atacurile asupra Franţei făcând ca
armata franceză să se retragă din România, iar românii
să rămână singuri. Luptele s-au desfăşurat între Focşani
şi Mărăşeşti unde Armata Romană era nevoită să se
predea nemai având armament de lutpa.
Văzând francezii ca Armata Romană a rămas fără
armament şi sunt gata să piardă războiul s-au deplasat
la Mărăşeşti cu armament special francez pe care l-au
dăruit armatei romane. Aşadar armata noastră a câştigat
în faţa armatei germane între 1916-1918 şi aşa mulţi
soldaţi bisoceni au reuşit să se întoarcă în viaţa acasă şi
au fost împroprietăriţi, fiecare, cu câte 3 hectare de
pământ. De la aceşti localnici şi soldaţi devotaţi am
aflat tot ce am scos în evidenţă aici.
255
Un batran din zona de munte…
RĂZBOIUL DIN 1940-1945
Izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial a

început pe data de 1 septembrie 1939 prin atacarea
Poloniei de către Germania. Acest eveniment a marcat
începutul dramei poporului polonez. După răpirea
Basarabiei şi nordul Bucovinei de către URSS situaţia
României s-a înrăutăţit. Numeroşi civili au poposit în
oraşul Buzău. Numărul mare de refugiaţi au creat
probleme deosebite privind cazarea şi hrănirea lor. S-au
făcut eforturi considerabile pentru sustinerea şi
ajutorarea celor aflaţi în suferinţă. Filiala Buzau a
Crucii Roşii a organizat spaţii de cazare în şcoli,
256
Buturuga Dragomir
cantine pentru refugiaţi şi s-au făcut colecţii de bani şi

alimente. Numai într-o singură lună s-au strâns 11100
lei, 134 metri de stofă, 1272 kg de cereale. Aceasta
informatie a fost cunoscută în vara anului 1962 de
fostul Ferasu, secretar al Crucii Roşii, care se afla în
activitate prin deplasarea sa la comuna Bisoca pentru
formarea şi pregătirea Crucii Roşii în comuna Bisoca.
La data de 22 iunie 1941 Armata Romană a trecut
Prutul pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de
Nord. Printre sutele de mii de ostaşi se aflau şi
buzoieni. Primul ofiţer buzoian care a stropit cu sânge
glia strămoşească a fost Sublocotenentul Gheorghe
Popescu, căzut eroic la 9 iulie 1941 în luptele de la
Zgardesti, Balti pentru zdrobirea plaiurilor Basarabiei.
În atacul asupra localităţii basarabene a fost grav
rănit Locotenent Colonel Dinu Ratescu din Regimentul
6 Roşiori Prut.
Din comuna Bisoca, satul Sari, primii morţi au
fost soldaţii tineri, Dumitru Cimpoiaş şi Vasile
Nichitelea, Dinica Cimpoiaş.
La 23 august 1944 în urma loviturii de stat.
Romania a rupt relaţiile cu Germania şi a trecut de
257
partea Naţiunilor Unite. Aşezat într-o poziţie strategică

de retragere a trupelor hitleriene din Moldova, au urmat
lupte grele asupra armatei Germaniei. In acele lupte şi-
au dat viaţa tinerii din comuna Bisoca. Acestia erau
soldaţi tineri, neinstruiţi: ŞTEFAN CIMPOIAŞ dintr-o
familie de 3 fraţi care şi-au dat viaţa anume DUMITRU
CIMPOIAŞ, DINICA CIMPOIAŞ, ŞTEFAN
CIMPOIAŞ, urmând 2 fraţi, ION şi GHEORGHE
URSACHE, alţi 2 fraţi GHEORGHE ŞI ION ALIMAN
urmând COTICA ROTARU, GHIŢĂ LUNGU, NICU
NICHITELEA, MOISE DUMITRU, MOISOIU
TUDOR, PASCOCIU TUDOR, MURGOCIU
GHEORGHE, ROTARU DRAGOMIR răniţi grav,
ION ST. SERBANOIU, RADU BUTURUGĂ având
un picior rupt nevindecabil luaţi prizonieri ION LUPU,
VASILE AUREL prizonierii luaţi de armata rusă la
familii stând în lagărul rusesc s-au îngropat la
locuinţele lor, CHIRIŢĂ CASARU.
A urmat ca oraşul Buzău sa fie teatrul unor
confruntări militare de amploare. Luptele grele între
trupele romane şi cele germane s-au dat în zilele de 25
şi 26 august 1944 pe aerodromul din Buzău şi în satul
258
Buturuga Dragomir
Stâlpu. De asemenea în sectorul Cilibia Buzău. Pe data

de 27 august 1944, lucrătorii ai depoului CFR Buzău au
aruncat în aer un tun militar german. Numeroşi
Buzoieni şi Bisoceni au participat cu unităţile lor la
luptele de la Bucureşti şi podul Băneasa şi aeroportul
Pipera.
Buzoienii şi o parte din Bisoceni ca DUMITRU
VRANCEANU, IONIŢĂ BUTURUGĂ, ION
BUTURUGĂ, BANU ALIMAN, DUMITRU LUNGU,
IONASC LUNGU şi alţii au luptat apoi în Ungaria şi
Cehoslovacia. In timp ce ostaşii romani îşi vărsau
sângele pe câmpurile de luptă din afara ţării pentru
zdrobirea hitlerismului, la 6 martie 1945 în România se
instaura guvernul condus de dr Petru Groza.
În urma războiului din 1940-1944 s-a văzut ca
populaţia din comuna Bisoca, dacă până în apropierea
acestui Război Mondial era în creştere în toate satele,
după acest Război Mondial era un număr mare de tineri
care au plecat pe front şi nu s-au mai înapoiat în
comuna făcând ca numărul de familii să scadă, făcând
ca în prezent satele să dispară, familiile bătrâne au
disparut. Mulţi tineri nevinovaţi au decedat în acest
259
mare şi greu război. Familii tinere nu s-au mai înfiinţat,

copii nu s-au mai născut, iar comuna Bisoca va urma să
dispară. Dacă cu greu s-a înfiinţat ca comuna, repede se
va desfiinţa.
260
Buturuga Dragomir
ALTE NECAZURI ÎN FAMILIILE

BISOCENE ÎNTRE ANII 1946-1947
Comuna Bisoca este o comuna izolată de munte,

cu terenuri peste 60% productive. Localnicii din
această comuna poseda o mică suprafata de teren arabil
pe care cultivau ceva produse de cereale. Ca produs
fiind porumb de consum, dar totuşi cultivand pe acele
suprafeţe porumb, toamna aduna ceva cereale. Din
pacate doar 50% din necesarul lor, dar cu alţi bani
261
mergeau la zonele de câmp unde porumbul era din

abundenţă şi îl cumpărau de acolo.
După al Doilea Război Mondial, în comuna
Bisoceana a apărut un alt război, cu mama natură. S-a
abătut o secetă atât în această zonă cât şi în zonele de
câmp.
Arşiţa a pârjolit totul făcând ca păsările si
animalele să dispară din lipsă furajelor. Cerealele erau
inexistente. Populaţia mânca buruieni fierte, o parte din
oamenii din comuna Bisoca mergea în pădure şi jupuia
coaja de pe arborii de fag, o usca, o macina la râşnita, o
făcea sub formă de mălai din care făcea mamaliga iar
de foame mânca. Un bătrân din sat anume
GHEORGHE ROTARU, dupa ce a mâncat asemenea
coaja, i s-a perforat stomacul, de aici i s-a tras moartea.
Trenul Foamea a circulat de la Buzău până în
Oltenia şi Banat. Oamenii şi-au vândut toate bunurile
pentru o dublă de cereale. Inflaţia a devenit explozivă
încât banii se ţineau în plase sau saci. În gara Buzău s-
au găsit oameni morţi de foame. Tata, Radu Buturugă
din satul Sari, comuna Bisoca avea ceva bani păstraţi în
casă, a plecat de unu singur cu saci cu trenul în Oltenia
262
Buturuga Dragomir
de unde a cumpărat 2 saci de porumb adica 10 duble cu

grăunte. Lui ii era greu să schimbe staţiile de tren, dar
era nevoit să coboare din tren şi sa se urce în altul. Îi
era foarte greu să se mute de la un loc la altul. Aşa ca
muta câte un sac la distanţă de 10 metri si se întorcea
după celălalt. Dar, în timp ce cara primul sac, un alt
bărbat îi luase sacul lăsat în urma, a trebuit să fugă
după el. Tata fiind solid, în putere, l-a ajuns pe acel
bărbat, l-a trântit pe jos şi a reuşit să îşi recupereze
sacul. Într-un final a ajuns foarte greu acasă cu cei doi
saci de porumb.
Oamenii au avut noroc într-un final ca în anul
1946 a fost o recoltă bună.
Până în anul 1952 Buzaul era ca o comuna urbană
de gradul II urmând ca între anii 1952-1968 oraşul
Buzău a fost reşedinţa de raion aparţinând de fosta
regiune Ploieşti
263
CU TOATE CA ÎNAINTE VIAŢA

OMENEASCĂ AVEA GREUTĂŢI,
EI TRĂIAU MAI MULT
În trecut viaţa omenească respira şi atrăgea în

corp numai aerul curat. Aerul nu era amestecat cu
toxine ca şi acum. În prezent aerul este poluat şi
amestecat cu tot felul de substanţe nocive şi toxice.
Astăzi nu se mai foloseşte gunoiul de la animale ca
264
Buturuga Dragomir
îngrăşământ. Înainte oamenii cărau îngrăşăminte

natural în grădinile cu culturi de zarzavat cât şi pe
terenurile arabile pe care le aveau pentru cultivarea
cerealelor. Ei mâncau şi carne mai sănătoasă deoarece
în corpul animalelor intrau doar furaje naturale, fără
îngrăşăminte artificiale ce puteau dăuna. Până şi apa
raurilor este poluata de tot felul de substanţe arucate din
avioane, sau aruncate de noi oamenii.
Eu am ajuns acum în etatea de 86 de ani,
Dragomir Buturugă, şi îmi aduc aminte cu drag de o
persoană care avea înainte acceasi vârstă cu mine din
prezent, anume Stoica Serbanoiu care având un cal cu
care unde pleca, îl încăleca, cu un costum naţional de
semăna ca Bisocean născut şi crescut în zonă de munte.
Acesta se întrecea cu caii cu persoane tinere şi îi
întrecea. Sportul şi aerul şi mâncarea sănătoasă l-au
făcut capabil de toate astea. Asemenea lui mai există un
aşa zis Radu Borcau la etatea de peste o sută de ani care
cu coasa, cosea fân şi cu grebla şi furca îl strângea.
Vasile Manolache, Năstase Banu care primavara
grădinile le desfunda cu cazmaua la vârsta de 100 de
ani. Stan Cimpoiaş cu baba lui Voica de unii singuri
265
coseau şi strângeau fanul de pe suprafaţa de 3 hectare la

vârsta de peste 70 de ani.
Eu ca persoană bătrână îmi aduc aminte ca în anul
1955 am plecat cu căruţa încărcată cu fructe ca mere şi
pere de vară de care trăgeau boii pe care îi aveam. M-
am deplasat să le dau în schimb pe cereale ca porumb,
grâu, mălai şi alte produse. În acele perioade în zone de
câmp nu existau pomi fructiferi şi fructele de munte
erau căutate. Am mers trecând prin comunele Blăjani,
Bohocu, Galbenu, şi am ajuns până în comuna Jarlau.
La înapoiere am mers cu căruţa pe drumuri printre
recoltele de porumb. Era o zi de duminică, zi de
sărbătoare, dar în stânga şi în dreapta pe holdele de
porumb erau o mulţime de oameni care strângeau
recolta. Era o zi caniculara de vară, dar oamenii puteau
munci respirând aer curat. Asatzi a ajuns ca terenurile
de câmp să rămână nemuncite.
Aerul curat se mai găseşte doar în jurul locurilor
împădurite, lângă râuri şi căderi de apă, la ţărmul
marilor după o furtuna atrasă de curentul nopţilor.
Aceasta varianta de aer mai împrospătează şi
înviorează pe cei care îl respira. Pentru a realiza ceva
266
Buturuga Dragomir
din oxigenarea organismului orice persoană trebuie să

facă unele mişcări, de a merge pe jos ceva timp, zilnic
sau de mai multe ori să facă unele exerciţii fizice care
dilatează şi deschid vasele mărind în acelaşi timp şi
viteza de circulatie a sângelui încărcat cu oxigen.
Exerciţiul fizic întăreşte inima, scade tensiunea
arterial şi pulsul de repaus, protejând inima şi vasele
sangvine. Scade nivelul colesterolului reducând riscul
cardiac şi vascular, intăreşte oasele, sporeşte vigoarea şi
eficientă, în toate domeniile. Îmbunătăţeşte circulaţia
ajutând la vindecarea zonelor organismului şi
limpezirea minţii.
Odihna are o mare importanţă a ritmului vieţii, da
un răgaz organismului să se refaca, inlatureaza
toxicitatea din organism, ajuta la vindecarea rănilor şi a
infecţiilor. Repausul întăreşte sistemul inimii crescând
rezistenta organismului la îmbolnăviri. Orice persoană
are nevoie de peste 8 ore de somn.
CUMPĂTAREA înseamnă abţinerea de la tot ce
este dăunător sănătăţii şi folosirea cu moderaţie. Sunt
puse la îndemâna noastră, prin muncă noastră
cunoscută, atât vegetale ca din culturile de legume,
267
zarzavaturi, pomicultura şi din produsele de la animale

precum carnea. Aceasta folosire a existat până în
perioadele anilor 1985-1990, ani în care animalele erau
crescute în familiile ţăranilor din comunele şi satele
romanilor. Animalele erau controlate de medicii
veterinari pentru a se constata ca corespund cu
sănătatea. Animalele erau predate vii de către gospodari
în abatoarele care existau în toate oraşele. Asemenea
abatoare erau cunoscute de toţi cetăţenii de exemplu:
unul era cunoscut în Oraşul Buzău, altul în Oraşul
Râmnicu Sărat unde erau aduse animalele de către
crescătorii lor.
În aceste abatoare se aflau medici veterinari,
măcelări precum şi observatori de la conducerea
judeţului urmând ca produsele din carne proaspătă să
fie repartizate spre vânzare în magazinele alimentare,
pentru ca populaţia din oraşe şi de la comune să
consume carne proaspătă şi verificată de cadrele
sanitar-veterinare.
După anul 1990 aceste produse au luat alte forme.
Abatoarele din oraşe s-au distrus, au dispărut.
Animalele de la ţărani, din comune, nu s-au mai
268
Buturuga Dragomir
cumpărat, a stagnat a se mai folosi abatorul. Ţara

Românească a ajuns a fi condusă sub altă formă, a se
importa din alte ţări ca Turcia, Germania, Olanda, carne
sacrificată, necontrolată plină de tot felul de chimicale
şi conservanţi şi aşa au ajuns foarte mulţi copii să se
îmbolnăvească. Chiar şi alte produse sunt importate ca
struguri, mere, pere, cireşe, vişine etc. care se află spre
vânzare în toate magazinele din România. Când le bagi
în gura simţi un gust neplăcut, usturat. Oamenii
cumpără crezând ca fac bine, dar nu ştiu exact ce
consuma şi ca toate toxinele le atacă organismal. Asta
este principalul motiv pentru care sunt plinele spitalele
în ziua de astăzi.
269
ALTE CAUZE DĂUNĂTOARE ÎN

DISTRUGEREA ORGANISMULUI
Foarte dăunătoare sunt drogurile din care primul

este tutunul. Este cel mai de temut din lume prin
multiplele sale efecte nocive şi prin dependent.
Tutunul îl foloseau doar bărbaţii între anii 1930-
1979, dar nu fumau aşa mult ca acum. Problema este ca
au început şi fetele de la vârsta de 14-15 ani să fumeze,
ele nu ştiu ca îşi distrug organismul, atât al lor cât şi al
celor din jur care sunt nevoiţi să inspire şi ei fumul.
Căile aeriene ale omului sunt căptuşite cu
miliarde de perişori care acţionează ca nişte periuţe
270
Buturuga Dragomir
protejând organismal de praf, gudron şi alte corpuri

străine pe care le mătura în sensul de ieşire din
organism. De fiecare dată însă când o rafală de fum de
ţigară se abate asupra acestor cai, mişcările lor devin
mai lente şi în scurt timp încetează cu totul. Cu timpul
această iritaţie continuă şi devine cronică. De la o
simplă bronşita, poate apărea cancerul care îşi croieşte
drum din ce în ce mai adânc în plămâni. De cele mai
multe ori diagnosticul este pus prea târziu şi nu se mai
poate face nimic pentru pacient. Nicotina produce şi o
senzaţie de bine, de relaxare, acesta fiind şi motivul
pentru care atâţia oameni aleg să fumeze. Monoxidul de
carbon interferează cu capacitatea globulelor roşii de a
transfera oxigenul. Acesta duce la apariţia senzaţiei de
lipsa de aer şi la scăderea rezistenţei şi favorizează şi
accelerează procesul de îngustare şi astupare a artrelor.
Fumatul creşte riscul de cancer şi al cavităţii bucale,
larigelui, esofagului, stomacului, pancreasului şi vezicii
urinare. Ulcerul gastric şi duodenal este cu 60% mai
frecvent la fumători.
271
ALCOOLUL creşte mortalitatea şi durata

spitalizării scăzând în acelaşi timp numărul de ani
rodnici din viaţa băutorului.
Cafeaua este şi ea dăunătoare alături de coca-cola
şi ceaiul negru printr-o substanţă ce este conţinută de
toate acestea, COFEINA. Aceasta cu timpul crează
dependent şi cand se încetează consumul ei, ca prim
simptom, apare durerea de cap. Alteori declanşează o
criză migrenoasa. Apar şi alte manifestări fizice cum ar
fi senzaţia de epuizare, pierderea poftei de mâncare,
greţuri sau chiar vărsături. Cel mai cunoscut efect al
cofeinei este suprastimularea sistemului nervos cu
apariţia de tremor, iritabilitate, anxietate şi tulburări ale
somnului. Cu timpul aceste simptome fac loc oboselii
cornice şi lipsei de energie.
Băuturile care conţin cofeină pot produce iritaţie
gastrică în vreme ce principalii agenţi responsabili de
acest efect sunt chimicalele, grăsimile şi anumiţi agenţi
aromatizanti. Cafeaua are un effect constrictor asupra
vaselor sangvine tulburând digestia. Băuturile ce conţin
cofeină stimulează producerea de acid clorhidric de la
nivelul stomacului ceea ce agravează ulcerul sau
272
Buturuga Dragomir
gastrita. Cofeina determina creşterea nivelului

zahărului din sânge care declanşează secreţia de
insulina caracterizata prin cresterea în greutate. Cofeina
irita rinichii crescând producţia şi eliminarea de urină.
S-a stabilit o legătură între consumul cafelei şi anumite
tipuri de cancer ale tractului urinar.
273
PE LINIE DE TRANSPORT ŞI ALTE

ŞTIRI IMPORTANTE ÎNFIINŢATE ÎN
ORAŞUL BUZĂU
11. În anul 1787 Oraşul Buzău a fost distrus în

timpul războiului Ruso-Turc
21. În anii 1795-1797-1803 Epidemie de Holeră
iar în anul 1814 face se înfiinţează Spitalul Garlasi.
31. În anii 1822 se înfiinţează Poliţia iar în anul
1835 Poliţia urbană
274
Buturuga Dragomir
31. În anul 1829 ciuma secera sute de Buzoieni.

Din cauza iernii grele mor degeraţi 28 de oameni şi 461
de bâte, oraşul este luminat de lună şi stele.
41. În anul 1831 funcţionează Judecătoria Buzău
iar în anul 1887 Tribunalul
51. 18 aprilie 1832 se deschide prima şcoală
publică în limba romana: SCOALA NAŢIONALĂ iar
în 1838 Scoala NORMALĂ învăţător DIUNISIE
ROMANO
61. În 1832 cea dintâi numărătoare oficială,
Tabela Statistică recensământul populaţiei oraşului
Buzău 2567 suflete după naţionalitate romana, 18 evrei,
un englez şi un austriac. După 100 de ani, în 1932
romanii reprezentau 91%.
71. Pe data de 15 august a luat fiinţă Seminarul.
Prima şcoală secundară din Buzău, Primul Director
GAVRIL MUNTEANU
81. În anii 1836-1843 s-a organizat transportul
corespondentei oficiale între capitala şi judete.
Serviciul era organizat de 2 ori pe săptămână. Erau 23
mori cu 43 roţi de moară, 5 brutării, 2 pive şi 4 tăbăcari
275
91. În anii 1837-1840 se introduc felinare în oraş

cu lumânări cu seu.
101. În 1838 se înfiinţează scoala normala în
Buzău ce pregătea învăţători pentru 115 sate. Este
înfiinţată prima farmacie în Buzău, se desfiinţează
Secţia de Pompieri. Se interzice învelirea caselor din
oraş cu stuf.
111. În 1842 îşi începe activitatea prima Moaşă
Comunală
121. În 27 septembrie 1848 Buzaul este ocupat de
armatele ţariste. În 1851 oraşul a fost închis.
131. În 1851 pentru prima dată pe străzile
Buzăului apare o căruţă cu boi a primăriei pentru
transportul gunoaielor.
141. În 1853 se deschide Şcoala Primară de Fete
nr 1
151. Trupele ţariste ocupa din nou oraşul.
161. În anul 1855 a fost construită prima linie
telefonică: Bucuresti-Ploiesti-Buzau-Galati-Ramnicu
Sarat-Focsani
171. Între 1854-1856 trupele austriace ocupa
Buzaul.
276
Buturuga Dragomir
181. În anul 1860 se introduce pentru prima oară

iluminatul străzilor cu lămpi cu petrol
191. În anul 1864 se înfiinţează CEC-ul
201. În 1865 Spitalul Garlasi
211. În anul 1926 Oraşul Buzău avea un comitet
sanitar compus dintr-un medic şi 2 moaşe. Oraşul
Buzău este iluminat prin 277 felinare cu petrol. Se
instalează guvernul Stării Civile.
221. În înfiinţează în anul 1832 Liceul B.P.
Haşdeu, astăzi Colegiul Naţional Bogdan Petriceicu
Haşdeu.
231. În 1868 se construieşte un pod de lemn care
leagă oraşul cu malul celălalt al răului la Mărăcineni.
Podul de fier se construieşte după Primul Război
Mondial.
241. În anul 1869 se înfiinţează poştă cu cai,
cursa zilnică.
251. În 1872 se dă exploatare calea ferată
Bucureşti - Buzău – Brăila – Galaţi.
261. În 1873 a fost construită Gara Buzău.
271. În 28 decembrie 1876 s-a înfiinţat
Regimentul 8 Dorobanţi
277
281. Uliţa ia numele de stradă. Cetăţenii oraşului

Buzău au strâns sume necesare pentru cumpărarea a
2323 puşti pentru susţinerea războiului de independent,
iar pe câmpul de luptă au căzut 159 buzoieni.
291. În 13 iunie 1881 Este dată calea ferată
formată între Buzau-Marasesti, prima cale ferată
construită de ingineri romani.
301. Este înfiinţată Moară GAROFLID cu 3
secţii: faină, mălai şi o fabrică postav.
311. Între 1886-1898 se dechide pee tape
circulaţia
321. Exisau 8 mori de apă şi 2 cu motor şi o
moare de foc
341. În anul 1892 se înfiinţează serviciul telefonul
şi de poştă uşoară. Circulaţia în oraş se face cu 60 de
birje şi 153 particulare dintre care 47 de lux. Apar
lămpile cu gaz.
351. În anul 1899 a fost istalat primul BEC
ELECTRIC în faţa gării.
401. În 1942 seinfiinteaza fabrica de tricotaje
411. În 1928 apare uzina electrică
421. În 1926 Buzaul are aspect de oraş
278
Buturuga Dragomir
431. Între 1929-1948 la camera de comerţ şi

industrie buzău s-a înscris 32 de fabrici
441. În 9-10 noiembrie 1940 a avut loc un
cutremur devastator când s-au prăbuşit prefectură,
Liceul B.P. HAŞDEU, s-au rupt conductele de apă
451. La Oraşul Buzău se înfiinţează Blocul
Partidelor Democraţiei. În 1946 Constantin Teganeanu
şi Stan Sararu PARTIDUL NATIONAL LIBERAL
Tiberiu Bordea PSD Vasile Maciu, PARTIDUL
COMUNIST ROMAN D Hulduban
461. Se înfiinţează Scoal Sanitară
171. Se Creează Grupul Şcolar Cooperatist
481. Între 1950-1952 a uat fiinţă Sfatul Popular al
Regiunii Buzău cu capital în Oraşul Buzău.
279
DE UNDE VINE NUMELE CE-L

POARTĂ
BUTURUGĂ DRAGOMIR
Buturugă Dragomir este persoana care se află în

prezent în viaţă, născut pe 15 noiembrie 1931 în etate
împlinită de 85 de ani, păşind spre 86 de ani născut în
satul SARILE, comuna BISOCA, născut şi crescut de
parintii RADU BUTURUGĂ (născut în anul 1901 în
acest sat), mama şi soţia NEACSA BUTURUGA
născută în anul 1905. Tata Radu Buturugă este născut
280
Buturuga Dragomir
din părinţii Marin Buturugă născut şi crescut în comuna

Mânzăleşti, judeţul Buzău.
În Satul Sari a existat o familie anume Mihalcea
Rotaru cu soţia a Rada care aveau 3 băieţi anume cel
mare Coman, Gheorghe şi Dragomir Rotaru urmând 3
fete cea mare Floarea, Anica şi Voica Rotari.
Această familie s-a refugiat în comuna Băbeni,
astăzi Topliceni. Comuna din apropierea oraşului
Râmnicu Sărat refugiindu-se în periada anilor năvălirii
tătarilor. După moartea soţului Baba Mihalceoaie s-a
ocupat de acei 6 copii singura urmând ca fiecare din ei
să se căsătorească.
Străbunicii din partea mamei Radu şi Maria Bocu.
Strabunicul Radu Bocu a decedat în războiul din anul
1877. Mama Neacsa având ca fraţi şi surori anume
Dumitru Stanciu Stanca care s-au căsătorit în comuna
Panciu, Focşani. Anica s-a căsătorit cu doctorul
Casianu, doctor la spitalul Vintila Voda urmând a se
recăsători cu un tânăr care lucra ca electrician anume
Dumitru Demostenic care nu mai există niciunul în
viaţă.
PĂRINŢII MEI – RADU şi NEACSA BUTURUGA
281
Fratii şi surorile mele: STAN, DOBRIN, VOICA,

DRAGOMIR; STAN, ION, DUMITRU, STANCA
BUTURUGA din care mai suntem în viaţa VOICA - 89
ani, DRAGOMIR - 86 ani şi STÂNCA - 72 de ani.
282
Buturuga Dragomir
BUTURUGĂ DE SALCÂM
Buturugă de salcâm,
Eu pe tine mult te-am cunoscut,
Pe valea Şesului ai răsărit,
Vântul tare când bătea.
Din munţi pe sus te-a dus,

De pe Valea Sesiului fiind adăpost,
Pe această vale te-a lăsat,
Pe această vale ai răsărit.
Printre aceşti arbori de fagi,
283
Singurul salcam ai crescut,

Umezeala din pământ ai avut,
Două izvoare cu apă de pe valea şesului.
Te încuraja, care curgea la vale neîncetat.

Scara când în sera curentul de la acele izvoare,
Apă o atrăgea, te salva,
Să creşti înalt şi frumos.
Crengile tale atârna până jos,

Atârna frunzele înverzea,
Primăvara când apărea,
Primele Frunze verzi.
Pe crengile tale se zărea,

Pasarelele de cald se bucura,
Pe crengile tale se opera,
Pe crengile tale ciripea.
Din creangă în creangă zburau,

Ciripeau în limbajul lor,
Se înţelegeau,
284
Buturuga Dragomir
Jos pe iarba verde coborau.
În crengile tale se înapoiau,

Multe pasarele cereşti în trupul tău făceau,
De la început cum apăreau,
Nu aşteptau să se instaleze alte păsări zburătoare.
Prima dată din luna martie,

Cucu apărea şi el încet mai înalt,
În arbore se urcă, din aripi da,
Începe tare a cânta.
Arătând la lumina din sat,

Ca primavera va urma,
Cucu în toate zilele cântă,
Ziua Sfântului Petru când sosea.
Cucu înceta, nu mai cânta,

Zile fixe şi păsările zburătoare avea,
Nici căprioarele nu se lasa,
Si ele circula la izvoare.
285
Beau apă şi se înapoiau,

Salcâmul nu are pe cine întreba,
Cine a avut curaj a te tăia,
Pe tine te-a ridicat.
În urmă o buturugă a rămas,

Din rădăcinile buturugii,
Lăstari au răsărit,
Dar şi ei s-au supărat.
Din sat au plecat,

În alte locuri s-au instalat,
Urmează a se înmulţi,
Buturugă repede s-a uscat.
Urmează a putrezi,
Aici în şes,
Buturugă nu va mai lăstări,
Salcâm pe valea şesului,
Nu se va mai găsi.
286
Buturuga Dragomir
O NATURĂ DE MUNTE
O natură de munte,
În Bisoca se ascunde,
O natură cu păduri şi soare,
Printre lanurile de păduri străbate.
Cu tot ce porţi pe umeri şi în tine,

Cu suflet curat şi îmbietor ca o floare,
Hranesti atât de darnică şi imensă mulţime,
Cine mai face un gest asemănător ca tine?
Din tine izvorăsc tainele ce treptat se întâlnesc,

Cu cine te poţi asemăna în tot ce este omenesc,
Din tine şi prin tine se încep toate şi lent se ispravesc,
Şi bărbăţia şi curajul îndemnul de mai bine.
Ţâşnesc din natură din trupul tău aparent neranduit,

Visele, faptele mari, tehnica cea mai ingenioasa se
insiră din tine,
Şi niciodată nu închei căutările spre indreptul infinit,
De am în inimă şi cuget un fapt mai deosebit.
287
Despre tine natura sfinţită asupra tuturor,

Te ador şi-ţi doresc o puritate fără de apus,
Şi limpezime eterna ca şi culegerea roadelor tale cu
spor,
Şi Gloria şi truda cea mai apăsătoare în faţa ta îmi
amintesc.
Deşi am îmbătrânit în munte pe unde am colindat,

Ce conducător ideal şi invizibil apare pe această planetă
Decât natura şi aerul curat, reieşit de la cetina de brad
A sosit cu toată migală şi gândirea mea atentă.
288
Buturuga Dragomir
O GÂNDIRE ÎNSINGURATĂ
Clipele fug înaripate,

Timpul mai repede alunecă,
Noi alte gânduri se adună,
Şi sufletul la bătrâneţe se întunecă.
Privesc în singurătate înapoi,

Câte fapte de viaţă s-au dus,
Unde sunt părinţii, bunicii, străbunicii,
Pe care i-am avut.
Prin câte necazuri şi greutăţi au trecut,
289
De unde şi eu am apărut, am îmbătrânit,

Mii de simţiri s-au aprins şi s-au stins,
Peste timpul apus.
Caut sperând în cenuşă,

Să aflu aş vrea ce-a rămas,
S-o spulbere vântul în zare,
Urmaşi lor fie răvaş.
Iar cele două râuri care mă înconjoară,

Să-mi plângă necazurile şi durerea,
Prin câte greutăţi necazuri am trecut,
Nimeni nu m-a crezut.
Aceste izvoare în murmurul lor să suspine,

În clocot sa spumege valuri,
Tristeţile mele să aline,
Ca nu am cu cine a mă ajuta.
Departe, departe în urmă,

O lume de vise s-a stins,
Părinţii părinţilor nostri,
290
Buturuga Dragomir
O pagină demnă au lăsat.
Pe urmele lor în tăcere,

De vrei să te indrepti şi sa urci,
Cinstire şi jertfă închina,
Explemplul lor pentru noi.
291
DESPRE COPIII CARE URMAU SĂ

ÎNVEŢE CARTE
Până în perioada anlor 1930-1940 în comuna

Bisoca erau două localuri de şcoli. Primul se afla în
satul de centru Bisoca, local construit din zid cu piatră
cu o singură sala de clasa unde se deplasau copiii care
se aflau în apropiere.
Cel de-al doilea local se afla în satul Sari, local
care a fost casa boiereasca a moşierului Lascar Catargiu
şi al soţiei sale Elena. Odată cu vânzarea terenurilor
292
Buturuga Dragomir
ţăranilor au donat această casă locuitorilor din acest sat

ca local de şcoală.
Din pacate în celelalte sate nu se află nicio şcoală.
Există doar câte o cameră la casele oamenilor din sate,
dar nu existau cadre de învăţământ care să intruiasca
copiii.
Eu cunosc ca în anul 1948 în satul Bisocuta era
într-o cameră, în locuinţa lui Alexandru Mortoi, ca sala
de clasa, iar ca învăţători se afla acest cetăţean care
avea numai 4 clase primare. Lumea din sat îi spunea
Domnul Învăţător.
Primul învăţător care era în comuna de centru a
fost Ion Cristea, ginerele lui Bacain.
293
COPII BINE EDUCAŢI CARE SE

GÂNDESC CU RESPECT LA
BĂTRÂNI ŞI LA LOCURILE DEUNDE
AU PLECAT
A plecat din satul Sari, comuna Bisoca pe data de

20 iulie 1872 un anume Radu Manolache şi soţia sa
Iustina. A fost nasut într-o căruţă cu care se deplasa cu
turma de oi spre Balta Brailei. Fiind cioban de meserie,
crescător de oi care a plecat cu oile la păşune în Insula
Mare a Brailei, Comuna Luncaviţa unde a găsit de a
cumpărat o casă si a locui si unde s-a instalat. Copilul
294
Buturuga Dragomir
fiind inregstrat cu numele original de Gheorghe

Manolache ca fiu al lui Radu Manolache cunoscător de
oi, mocan din Bisoca şi al Iustinei născută Olteanu. La
şcoală, învăţătorul i-a schimbat numele din Manolache
în Munteanu, dată de originea familiei de la Munte,
Bisoca. Nume la care a fost adăugat şi acela de
Murghoci, după denumirea unuui munte unde tatăl sau
îşi păştea oile.
Gheorghe Munteanu Murgoci a desfăşurat o
activitate deosebită în domeniul mineralogiei,
petrografiei, geologiei şi ştiinţei solurilor fiind
considerat unul din marii geologi ai lumii. A intemeiat
şi Scoala de Geologie Românească Modernă şi a fondat
pedagogia românească,
A scris o monografie referitoare la zăcămintele
din România care erau în exploatare pe vremurile lui în
judeţul Buzău.
Din pacate acest om de ştiinţă si chiar şi părinţii
lui, nu s-au gândit de unde au plecat, nu au dat nici un
respect acestor zone de unde au plecat, s-au îndepărtat
de rude.
295
Acest nume l-a cunoscut şi fostul doctor Costică

Murgociu care, auzind de acest nume si ca totuşi
decedase acest om de ştiinţă, a căutat să respecte
această denumire de Murgoci. După accidentul pe care
îl avusese cu maşina lui care se deplasa spre Oraşul
Buzău devenise inconştient, s-a tratat şi şi-a revenit. Eu
am devenit primar în acea perioada şi într-o noapte de
vară rămăsesem la primărie pentru ca aveam de lucru.
Mă simţeam obosit, era ora 12 noaptea când aud
sunând telefonul, eu mă culcam pe masă în biroul unde
lucra. Eu personal am răspuns la telefon. Era Doctorul
Costică Murgoci care m-a rugat ca a doua zi sa il aştept
la el la ora 13:00 ca vine cu televiziunea ca să le arate
vila terminata pe care o făcuse şi care urma să-i poarte
denumirea celebrului Gheorghe Munteanu Murgoci şi
m-a rugat să fiu prezent. Părinţii lui, Ion Murgoci cu
soţia sa, Safta, pregătesc mâncare ca să ii servească pe
invitaţi. Eu l-am respectat şi la ora 13:00 m-am
deplasat la locul stabilit. Ne-am întâlnit cu toţii,
doctorul a venit cu 3 persoane din partea televiziunii.
Prima dată au filmat vila pe care o construise urmând a
înregistra şi din cuvintele celor care cunosteau acest
296
Buturuga Dragomir
nume de „Murgoci”. I-a cerut tatălui doctorului să

vorbească, Ion, dar acesta nu ştia nimic despre numele
Murgoci aşa ca am luat eu cuvântul şi am explicat ca nu
are nicio legătură cu Murgoci, ci provine de la Radu
Manolache. Asemenea sunt multe persoane care au
anumite studii superioare, dar care au plecat din
localitatea lor şi au devenit încrezuţi. Dacă te întâlneti
pe străzile Buzăului cu asemenea tineri care au făcut
unele studii, facultăţi economice sau alte facultăţi se fac
ca nu te cunoasc sau îti răspund ca sunt ocupaţi.
297
EDUCAŢIE BUNĂ CĂPĂTATĂ DE LA

PĂRINŢI CU RESPECT
Acestia sunt: Grigore Bară, tatăl ui Tudor Bară

din satul Şindrila.
Ioana Chira, născută Bacain din Bisoca la 4
aprilie 1952 din părinţii NElu şi Zamfira Bacain fosta
profesoară.
Inginerul Nicolae Vlad născut în satul Baltagari
din părinţii Ion şi Ioana Vlad fiind inginer
electromecanic.
298
Buturuga Dragomir
Gheorghe Anton născut în satul Recea la data de

2 martie 1947 având o situaţie dureroasă, tatăl lui
dispărând. A devenit profesor de matematică.
Grigore Bară în prezent este Director la Şcoala
Săpoca.
Gheorghe Danciu născut în satul Bisocuta din
familia Vasile Danciu, o familie foarte respectuasa,
săraca, fiind o familie cu respect având un singur copil
urmând facultatea de economie lucrând la Banca
Nationala.
Stanca Serbanoiu născută în satul Baltagari din
Elena Horhocica, profesoară.
Ioana Horhocica, Costică Horhocica, Viorel
Serbanoiu urmând Elena şi Tiberiu Serbanoiu, Gelu
Buturugă, Adeluta Buturugă Serbanoiu şi alţii care au
un caracter bun de educaţie şi respect faţă de persoanele
cunoscute sau chiar necunoscute.
299
O NATURĂ
O natură cu pământ şi soare,

Pe valea Şesului apare,
Unde izvorasc două izvoare,
Şi casa de vacanţă,
A lui Buturugă apare,
Cu suflet curat şi îmbietor ca o floare,
Hrăneşti atât de darnică o imensă mulţime.
Cine mai face un gest asemănător,

Ca într-o noapte întunecată să ai lumina,
Din tine izvorăsc tainele ce treptat se tălmăcesc,
Cu cine te poţi asemăna în tot ce este trecător?
300
Buturuga Dragomir
Din tine şi prin tine se încep toate şi lent se isprăvesc.

În calea ta nimeni nu are curaj a se aşeza.
Şi bărbăţia şi curajul şi îndemnul de mai bine
Ţâşnesc din trupul tău rotunjit şi apparent reorânduit
Visele faptele mari, tehnica cea mă ingenioasă inspiră

Din tine
Şi niciodată nu incei căutările spuse în îndepărtatul
infinit
De am în inima cuget
Un fapt mai deosebit de spus

Despre tine natura sfinţită aflată deasupra tuturor
Te ador şi-ţi doresc o puritate fără de apus
Şi limpezime eternal ca şi culegerea roadelor tale cu
spor
ŞI Gloria şi truda cea mai apăsătoare în faţa ta se pălesc
Ce conductor ideal şi invizipil apar pe aceasa planetă
ŞI tpt ce faci şi în tot ce dai fără dobânda eu nu
isprăvesc
A socoti ci tpata migală şi căutarea mea atentă.
301
LUPTĂTORUL DE RELE
ÎNZESTRAT
Luptătorul de rele înzestrat,

O putere cerească l-a văzut, nu l-a lăsat.
El din complice s-a născut şi în complice rămâne,
Acest destin spulberitor va straui-n vecie.
În care de, află ceva el tot vrea să ramane,

Cu vântul şi acuza sa sunt temerare arme,
Vrednicul sal n-are apel sortit duşmanul sa piară,
Limbajul sau otrăvitor ucide şi o fiară.
302
Buturuga Dragomir
Un răsculat iscoditor războiul nu-l sfârşeşte,

În conflagraţii tot traind şi viata-şi risipeşte,
În sânge poate a moştenit din daci o zester mare,
A nu cefa nimic din tot şi a fi apururi tare.
O fi de neam neodihnit clădit să lupte-ntruna,

Ca eşti învins ori ca învingi nu-ţi poate fi totuna,
Ca un oştean neobosit continuu el se poartă,
Răspuns nu poate vieţui sfindand această soartă.
De aceea-I fără sfârşit pornirea sa spre luptă,
ŞI de câte ori o fi de pătimit pe toate le înfruntă.
Multe fapte de valoare,

Dacă eşti înzestrat a te ataşa,
De care sunt invrazbiti şi umblă prin judecaţi,
Bun de gură şi a jura, chiar dacă nu cunoşti ceva.
Dacă în faţa instanţei ai jurat,

Te-a crezut ca cunoşti ceva,
De care te-ai ataşat de la ei ai câştigat ceva,
Când soseşti acasă ai cu ce te laudă.
303
Da de sus te-a putut vedea cineva,

Văzând ca multe personae nevinovate era,
Din cauza ta suferea,
De sănătos ai plecat la drum,
Fără suplet te-ai înapoiat.
304
Buturuga Dragomir
Partea a II-a
AM FOST TÂNĂR, ÎN PUTERE, ŞI

NU MI-AU PLĂCUT FAPTELE RELE
Am fost tânăr şi înzestrat să umblu cu capul

luminat, am avut un dar neaşteptat, prin câte greutăţi
am trecut, multe persone am cunoscut şi la unele
necazuri le-am văzut şi am vrut ca dar să le salvez.
Prima salvare, aveam vârsta de 20 de ani, eram
începător ca salariat al primăriei Bisoca în satul Sările.
La Şcoala din sat era o fată tânără ca învăţătoare anume
Butunoiu Lili. Era fata unui preot din comuna Cândeşti,
judetul Focşani, era o fată foarte drăguţă atât la fata cât
şi la corp.
305
În vara anului 1950 era într-o zi de duminică, iar

eu eram ca membru al biroului U.T.C. la Comitetul
Organizaţiei U.T.C. la Plasa. Fusesem chemat să
particip la o şedinţă la Plasă. Eram şi director cu
căminele culturale în satul Sari si urma la căminul
cultural să fie horă. După terminarea şedinţei de la
Plasă m-am forţat de am mers să sosesc şi la hora din
sat, dar se întâmplase o bătaie, unii tineri care îl
bătuseră pe Ion Moisoiu care era secretarul comitetului
Comunal PARTIDUL COMUNIST ROMAN şi pe
fratele lui Dobre Moisoiu care începuse scandalul. Ca
primar era STAN ROTARU care era împreună cu
scandalagii, scăpând de bătaie cu fuga având un cal pe
care a încălecat şi dus a fost.
În acea perioada se lucra cu securitatea la Plasa
Dumitreşti. Era şeful securităţii Colonelul Solzea, era o
persoană corpolenta şi severă. Acesta a anunţat Şeful
Securităţii ca aceşti tineri au injurat PARTIDUL
COMUNIST ROMAN şi au venit să îi omoare ca sunt
comunişti.
A doua zi s-a prezentat la sediul primăriei acest
şef al seciritatii care a anunţat ca trebuie sa vina la
306
Buturuga Dragomir
primărie toţi tinerii din sat. Dar a invitat-o şi pe fata

care era învăţătoare, care era nevinovată. Această fată
fiind drăguţă, şeful securităţii a pus ochii pe ea, cu
gândul să profite de ea, ca în acea perioada securitatea
era la putere. A jucat un rol să o lase la urmă si să o
ajungă noaptea ca să profite de ea, dar nu ţinea cont ca
era domnişoara.
Eu eram de serviciu în biroul meu la telefon si am
observant ce urmărea acest securist.
Începuse a se însera dar pe ea o lăsa la urmă cu
gandul lui pe care îl avea. În localul primariri era
singurul salariat si eu care il aşteptam pe Stan Borcau
care era gardianul primăriei.
Eu am observant ce joc juca şi ce gând avea. Fata
avea de mers vreo 7 km până la satul Sari, de una
singură.
Eu am chemat-o în biroul meu şi i-am spus ce rol
a jucat pe ea lăsând-o în urmă. Fata a început să plângă
şi m-a rugat să o ajut. Eu i-am spus să nu mai stea, i-am
spus să plece înainte ca o sosesc eu din urmă, aşa a şi
făcut. A sosit gardianul primăriei pe care l-am lăsat la
telefon. Eu am plecat după această domnişoară cu care
307
am ajuns la gazda ei, la Radu Ionasc, şi eu am plecat

acasă la părinţi.
A doua zi eu de dimineaţă am plecat la serviciu la
primărie. Mai aveam 1 km să sosesc dar acest securist
tot nu se lăsa, pusese gând să-şi bată joc de ea. A dat
ordin şefului de post să se deplaseze în Sari şi sa o
aducă. M-am întâlnit in cale cu şeful de la poliţie călare
pe un cal. Era o zi de vară la sfârşitul lunii Iulie când
ceilalţi salariaţi aveau treaba, de strâns fanul, cosit si
plecau de la birouri ca să muncească acasă. Aşadar am
rămas din nou eu singur în birou.
Acest securist avea birou de luat declaraţii vizavi
de uşa biroului meu, numai sala de pe mijloc ne
despărţea. Eu pregătisem un topor pe care îl aveam
după uşa în birou pregatit ca să am cu ce da să sparg
uşa în cazul în care aud ceva.
Am sosit şi eu în biroul meu, m-am luat să lucrez
dar din când în când mai stăteam în spatele primăriei să
văd când apare a 3-a oară fata. Am văzut ca şeful
poliţiei venea. In urma lui, plângând, era aceasta copilă.
Eu am ieşit în calea ei şi i-am spus ca eu o ajut până la
ultima încercare, i-am zis ca dacă vede ca vrea să încuie
308
Buturuga Dragomir
uşa să vrea să pună mana pe ea să ţipe ca eu îi sar în

apărare. Sosind cu ea la primărie a intrat în birou cu
gândul să acţioneze. Vine în biroul meu, a băgat mâna
în buzunar de unde a scos nişte bani şi mi-a spus să mă
duc până la bufetul din dealul Bisocii să-i cumpăr un
pachet de ţigări şi un chibrit ca să scape de mine. Eu i-
am spus ca nu părăsesc telefonul ca pot primi anumite
telefoane de la Judeţul Râmnic de la fosta regiune
Ploieşti.
Mi-a spus ca rămâne el la telefon, dar eu i-am
răspuns ca nu plec niciunde. S-a răstit ca mă oblige să
mă duc, dar el nu avea nicio putere să mă oblige,
spunându-i ca ştiu ce urmăreşte. I-am spus ca sunt
membru al Biroului U.T.C. la Plasa şi ca salariat dau
telefon la Prefectură la Râmnicu Sărat şi o să spun tot
ce are el de gând să facă si sa vina Prefectul ca să vadă
situaţia.. L-am făcut pe acest securest de nu a putut să-
şi atingă scopurile.
După care i-a dat drumul fetei ca să poată pleca
acasă, am văzut bucuria din ochii ei, iar următoarea
dată când ne-am intalit mi-a mulţumit din suflet.
309
O altă salvare s-a petrecut la începutul lunii mai

1952. Eu în acea lună aveam concediu. Ocolul SIlvic
Vintila Voda avea de plantat puieţi de brad pe Văile
Dealului Brebului, Lopătari. Eu ca să câştig un ban în
plus m-am gândit să mă duc şi eu la lucru. Manolache
Serbanoiu era pădurarul comunal, la pădurea Comunală
Sari. Acesta a făcut o echipă de muncitori să meargă la
plantat si m-am gândit ca şi eu mă pot duce o lună cu
ei. Ion Buturugă, Toader Buturugă, Constantin Budui
cu soţia Ioana, soacră-sa Lisavita şi alţii din satul
Bisocuta, erau 2 fete surori si un altu Ion Bacain zis
Balbarau. Cu toţii am pornit la drum. Era într-o zi de
luni când am sosit în comuna Mânzăleşti. A apărut o
ploaie mare, am stat de ploaie sub un sopron care era pe
marginea soselei. Când ploaia a stat am pornit din nou
la mers. Sosind în comuna Lopatari urma să traversăm
gârla.
În partea stânga puţin mai sus de traversare era o
moară cu apă unde erau 6 bărbaţi din Lopătari care
măcinau acolo. Puţin mai jos era o punte din lemn
cioplit fără proiectele de sprijin pe margini, asezat peste
niste pietre pe marginea prundului gârlei.
310
Buturuga Dragomir
Valurile apei atingeau partea de jos a punţii, era

ceva de spaimă pentru a se traversa. Sosind la capul
punţii eu aveam şi un băţ în mână, m-am făcut mai
îndrăzneţ şi am traversat gârla pe punte. Primul m-am
aşezat pe o piatră de mă uitam la ceilalţi care treceau,
pe rând, rămânând in urma să traverseze Manolache
Serbanoiu împreună cu cele 2 fete cărora le era frică să
treacă peste punte. Eu văzând, m-am înapoiat ca să iau
câte o fată în spate şi sa le trecem. Prima am trecut-o pe
fata cea mică, după care m-am înapoiat să o iau şi pe
fata cea mare, dar ei i-a fost ruşine să se urce în spatele
meu aşa ca m-am aşezat din nou pe o piatră să mă uit la
Manolache Serbanoiu şi la acea fată. Acesta i-a zis ca
are un băţ în mână şi merge înainte iar ea să se apuce de
băţul lui şi să meargă după el. Când au ajuns la
jumătatea punţii eu am văzut ca pe fata valurile gârlei
au tulburat-o. Prima dată s-a dezechilibrat şi după a
căzut în valurile raului, şi a luat-o apă. M-am uitat la
acei oameni din moară care credeam ca au ceva
experienţă să sară în ajutor dar au stat pe loc şi se uitau.
Eu nu puteam să stau să văd ca această fată va
dispărea şi noi să plecăm la muncă aşa ca am luat-o la
311
fuga pe marginea gârlei ca să văd unde este gârla mai

relaxată şi sa intru în valuri ca să-i ţin calea. Am fugit
tare circa 200 m şi am intrat în valuri până la mijlocul
gârlei, apa era până la subţiori, mă mai sprijineam în
bat. Pe prundul gârlei mai era câte un pietroi mare
înfipt în pământ şi mă mai sprijineam şi de acela. Puţin
mai sus de mine i-am zărit o margine de haină ce se
apropia de mine. M-am fixat pe poziţie, am apucat-o de
haină şi am tras-o spre mine. Valurile puternice au vrut
să mi-o smulgă din mână, să o dezbrace de haină şi sa
rămân cu aceasta în mână. Atunci eu am văzut ca fata
avea un păr lung şi am prins-o de acesta. Am reuşit cu
greu să o trag la marginea gârlei şi am aşezat-o cu fata
in jos. Am văzut ca îi curgea apă din gură. Am reuşit să
o salvez după circa 10 minute când a inceput a mişca.
Au început sa se adune în jurul ei si ceilalţi muncitori
pangand şi tremurând de frica. Am stat în jurul ei circa
o oră până şi-a revenit şi am pecat la drum. De la
această dată, eu personal nu am mai văzut această fată
şi nu ştiu unde este, unde s-a căsătorit.
312
Buturuga Dragomir
CA DATA DE 1 IANUARIE 1952
S-a făcut o altă formă de organizare, acele aşa

zise RAIOANE. Prin desfiinţarea formelor de Plase de
Judeţ numite Prefecturi s-a înfiinţat Raionul Beceni.
Comuna Bisoca fiind repartizată să aparţină de acesta.
S-a înfiinţat şi centrul militar.
În vara anului 1952 urma să plec militar
încorporat si să-mi satisfac serviciul militar. Eram
repartizat la Granicierii, Unitate Militară cam greoaie.
Mi-am luat valiza în spate cu care m-am prezentat la
centrul militar zis comisariat. Sediul se afla în satul
Carpinistea. Am sosit cu valiza mergând pe jos 20 km.
313
Când am ajuns, şef de birou era Tatu Eugen care fusese

învăţător în centrul Comunei Bisoca. Eram bun prieten
cu el, din învăţător promovase ca şef de birou la centru
militar Beceni, iar ca comandant era colonelul Sturzoiu.
Când m-a văzut seful de birou m-a chemat la el şi
m-a întrebat unde mă duc cu valiza. I-am spus ca am
ordin de încorporare ca militar la Granicieri. A spus ca
e foarte greu, dar m-am întrebat dacă nu vreau să mă
înapoieze acasă. Eu sceptic i-am spus ca dacă mă
înapoiez acasă o să vină altă scrisoare de înrolare în
armată. Tatu Eugen m-a liniştit şi a zis ca o să rezolve
el. S-a dus după Comandantul Comitetului Militar care
a venit la mine şi mi-a spus ca va face el totul ca să nu
fac nicio zi de armată. M-a pus să mă duc până la
spitalul Vintila Voda si să-i fac cinste directorului ca şi
el personal îi dă un telefon ca să mă ajute. Când am
ajuns la director era înştiinţat şi i-am dat ca cinste 100
lei. Doctorul mi-a dat un certificate cum a ştiut el şi m-
am înapoiat la centrul militar. Aşa ca am reuşit să plec
acasă ulterior fără să fac nicio zi de armată.
314
Buturuga Dragomir
URMÂND A SALVA A TREIA

PERSOANĂ TÂNĂRĂ
La şcoală Sarile, comuna Bisoca era o tânără

învăţătoare anume Florica Caloian. Eu cu ea eram
prieten. Eram tânăr, aveam 2 boi şi căruţa. Era vara
anului 1956. Tatal ei, Caloian Ion, fusese salariat. Era
Inspector la Direcţia Financiară. Mama ei decedase. Ea
mai avea o soră mai mică care învăţase munca la
croitorie. Tatăl lor fusese arestat ca deţinut politic
pentru ca formase o gaşcă cu mai mulţi colaboratori.
Erau oameni şi din Comuna Bisoca, Neculai Carmaciu,
315
Toader Manoiu, Vasile Şonchiu, Ion Popa. Mai erau în

legătură cu mai multe personae din comuna Vintila
Vodă, Comuna Jitia, Chiojdeni, din oraşul Râmnicu
Sărat. Până la urmă au fost descoperiţi şi arestaţi
urmând să le confişte toate bunirile pe care le aveau în
casele în care locuiau plus şi suprafeţele de pământ care
se aflau pe numele lor urmând să fie judecaţi şi
condamnaţi cu închisoare.
I s-a luat cheia de la casă şi i s-a dat şefului de
poliţie, dar nu se ştia ca o altă cheie de la casa mai avea
şi fiica sa Florica Caloian care se afla invatatoare la
şcoala din satul Sarile, comuna Bisoca.
Eu fiind prieten cu ea şi ea ştiind ca eu posed boi
cu căruţa, m-a rugat ca intr-o noapte să mă duc eu cu
căruţă cu boi si sa ridicăm din cele mai bune lucruri din
camera şi sa le transportam la şcoala din satul Sarile.
Eu i-am spus ca într-o joi noaptea, la ora 12:00, ea se se
deplaseze înainte să mă aştepte la casa părinţilor si să
stea ascunsă în cazul în care se deplasează poliţia ca să
nu dea de ea.
Eu ca să o ajut am vorbit şi cu un văr al meu,
Neculai Buturugă ca şi el avea boi cu căruţă. Seară am
316
Buturuga Dragomir
aranjat amândoi căruţele pe care am aşezat coşuri mari

ca să ridicăm tot ce avea de valoare. La ora 12 noaptea
am sosit la locuinţa lor. Prima data ne-a dat să urcăm în
coşul căruţelor câte 2 saci de grăunţe, dar intrând în
cameră am încărcat tot ce aveau de valoare. Căruţele le-
am băgat în curte ca să nu ne vadă cineva din apropiere.
Dupa ce am încărcat aceste două căruţe cu diferite
lucruri de valoare aproape toate camerele rămaseră
goale. Am înjugat boii, am ieşit din curte în şosea şi am
pornit la mers. Am ajuns cu greu la şcoală, străbătând o
distanţă de 14 km de munte si pante. La şcoală exista o
cameră unde am descărcat toată marfa. Această fată, de
bucurie ca am ajutat-o, bani nu avea ca să ne plateasca
dar a vrut să ne dea acei 2 saci cu grăunte. Dar eu nu
am luat nimic şi am spus ca am mers să o ajut şi nu
pentru răsplata.
A doua zi şeful de poliţie a fost la casă, a
descuiat-o şi nu a mai găsit nimic. S-a dus direct la o
bătrână, bunica fetei din apropiere şi i-a luat declaratie
spunând ca le întocmeşte hoţilor acte de furt. Această
bătrână a declarant ca ea nu a văzut pe nimeni şi nimic
în cursul nopţii. Poliţistul a măsurat distanţa dintre roti
317
ca să meargă în căutarea căruţei, dar pe drum circulau

aşa multe încât se pierduse urma.
Această fată m-a rugat să îi ţin lucrurile la mine
acasă ştiind ca am două cameră terminate, dar i-am
spus ca eu sunt de serviciu şi zi şi noapte, dar ea m-a
asigurat ca după ore o să vină să păzească lucrurile, dar
tot nu am putut accepta. Din fericire nu s-a descoperit
nimic. Eu pentru acest ajutor putea să mi se facă dosar
penal, să mi se confişte boii cu căruţa şi sa ajung în
închisoare.
318
Buturuga Dragomir
ATACUL ASUPRA MEA ÎN

PĂDUREA CIUCULANULUI
Eu în vara anului 1954 aveam boi, căruţă. Îmi

trebuia să strâng lemne de brad lungi ca să-mi
construisc o casă a mea. Având un văr, Neculai
Buturugă, care şi el avea 2 boi, l-am rugat să mă ajute
în pădurea Ciuculanului. Eu urma să merg în Pădurea
Ciuculanului unde există pădure de brad, să tai nişte
lunguri de brad pentru ca singur nu puteam. Aşa ca am
mers cu el, ne-am deplasat noaptea, pe lună, să
doborâm câteva fire de brad. Aveam nevoie de ajutorul
319
lui pentru ca la urcuş trebuia să punem două perechi de

boi pentru a trage la căruţă.
În acea noapte, pe cer era lună şi se vedea bine.
Eu am pelcat cu boii şi căruţa mea, iar vărul meu urma
să meargă numai cu boii în jug. Ajunşi în pădure, am
dejugat boii şi i-am legat de mâinile căruţei iar noi am
urcat pe o creastă de deal unde am găsit patru arbori ce
urma să-i tăiem. Fierastraul şi toporul erau la vărul meu
Neculai. Era în zorii zilei, iar pădurar de pază era
Gheorghe Fiferi, din Dealu Sării, comuna Jitia. Ne
grăbeam să încărcăm arborii pentru a nu fi surprinşi de
pădurar. Atunci am văzut pe vale un bărbat care se uită
la boi şi la căruţă, apoi a început să urce spre noi. Vărul
meu Neculai, văzându-l a crezut ca este pădurarul şi a
luat toporul şi joagărul în mana si a fugit. Eu nu puteam
sa las căruţa şi boii care erau în vale şi am rămas pe loc
cu mâinile goale crezând şi eu ca era pădurarul. Dar
cine credeţi ca era? Era D. M. care dormise noaptea la
amanta sa care avea casa in apropierea. El avea în mână
un topor. Când a ajuns la mine s-a restit să-i dau bonul
pentru lemnele pe care le-am tăiat. Acesta era un om
corpolent, mai corpolent ca mine, fiind în putere. Eu
320
Buturuga Dragomir
am crezut ca face o glumă şi l-am întrebat pentru ce să-i

dau bonul. Enervat a încercat să mă lovească cu muchia
de la topor în cap, crezând ca eu sunt singur în pădure
şi vrând să mă o omoare şi sa mă arunce într-o ocnă,
după care să pună crengi şi frunze peste mine aşa cum
mai procedase. Boii şi căruţa urma să le coboare jos la
Jitia şi sa se deplaseze la oborul din oraşul Râmnicu
Sărat şi sa le vândă. Când a ridicat muchia toporului să
mă lovească în cap, eu fiind mai scurt la trup decât el,
dar foarte îndrăzneţ şi iute i-am prins muchia toporului
cu mâna stângă pe sus, iar cu mâna dreaptă l-am prins
de piept. Cu piciorul stâng i-am pus o piedică şi l-am
trântit la pământ. M-am aşezat pe pieptul lui şi am
reuşit să-l lovesc cu pumnul de la mâna dreaptă în cap.
El a luptat să se scoale cu mine, dar eu m-am
împiedicat de o manila verde pe care am luat-o în mână
şi am început sa il lovesc în cap de îi luasem oful. În
acelaşi timp soseşte şi vărul meu şi văzând luptele mi-a
spus să-l las, dar eu, glumind, i-am zis ca vreau să-l
omorâm şi să-l abandonăm. Atunci vărul meu
crezându-mă, mi-a spus ca îi luăm păcatele, iar eu, tot
glumind i-am zis ca il omor singur, dar el să mă ajute
321
să-l aruncăm de-o coastă. Atunci D. M. s-a rugat de

mine să nu-l omor. Eu i-am spus să se scoale de jos, i-
am arătat o cioată de lemn să se aşeze pe ea, să stea
până încărcăm căruţa şi l-am pus şi pe el să ne ajute.
Apoi am înjugat cele două perechi de boi la căruţa şi
am ieşit din pădure. Iar pe el l-am pus să meargă la un
metru în faţa noastră.
322
Buturuga Dragomir
A DOUA RĂZBUNARE ASUPRA

MEA
Cei doi fraţi D.M. şi I.M. se simţeau în putere si

aveau gânduri rele asupra mea. Văzând ca eu l-am
reuşit cu luptele si ştiind ca în anul 1959 ce păţise,
D.M. nu a avut spor, a fost bine bătut. Atunci ei s-au
plănuit ca amândoi să mă termine. Fratele cel mare,
crezând ca el este mai corpolent şi mai puternic ca mine
a jucat un rol. Eu şi vărul meu Neculai, având câte o
pereche de boi, dar neavând în acea vară iarba
suficientă pentru păşunat, am obţinut de la Primăria
Bisoca, în partea de sus a şesului, o suprafaţă de teren
323
preluată de la Dobrin Bacain, acesta fiind socotit

chiabur. Aceasta se află în apropierea lor, doar un deal
despărţea casele lor de aceasta. Pe o coastă se află un
ochi de poiană şi un deal unde se aflau locuinţele lor,
aici iarba fiind mai multă. Cu boii mei mergea la
păşune o soră a mea, cea mai mică, Stanca, iar cu boii
vărului meu, un frate al sau, cel mai mic, Vasile.
Într-o zi, pe seara, pentru a juca rolul fraţilor, cel
mare, I.M., stând în aşteptare, şi fratele D.M. s-au
deplasat în această poiană pentru a lua boii. Copiii au
scăpat cu fugă. Venind seara cu boii acasă sora Stanca
mi-a povestit ca I.M. s-a dus peste ei, i-a alergat cu un
par, după care le-a spus să nu-i mai prindă cu boii la
păşunat în acest ochi de poiană deoarece acolo este
proprietatea lui. A doua zi, fiind o zi de sâmbătă, iar eu
fiind salariat la fostul Raion Beceni eram liber. Atunci
i-am spus surorii mele şi nepotului Vasile să meargă cu
boii în acelaşi loc la păşunat. Copiii mi-au spus ca le
este frică de D.M. şi nu se duc deoarece acesta îi bate şi
le ia şi boii. El se baza atât pe puterea lui de luptă cât şi
pe faptul ca era secretar al Comitetului Comunal al
Partidului Comunist Roman şi era şi casierul
324
Buturuga Dragomir
Cooperaţiei de Consum. Cei doi copii au plecat cu boii

în acel ochi de poiană în apropierea casei lor. Eu cu
vărul meu Neculai am plecat în urmă, ne-am aşezat
într-o vale şi stam în aşteptare. Vărul meu a luat la el şi
un topor. Noi stând aici circa 15 minute am auzit o
voce puternică şi i-am văzut alergând cu un par după
copii care au început să ţipe de frică. Atunci i-am spus
vărului meu să stea pe loc, iar eu am alergat în zona
aceea. Fiind încălţat cu nişte gumari de cauciuc i-am
aruncat din picioare pentru a ajunge mai repede şi
pentru a-i arunca în coasta după copii. Eram îmbrăcat
într-o cămaşă albă desfăcută la piept şi alergam la
copiii speriaţi. Atunci i-am întrebat încotro a plecat cu
boii iar ei mi-au spus ca a plecat pe deal urmând să
coboare în punctul numit Pârloaga. Eu fiind sprinten şi
iute l-am sosit într-un deal. Acesta avea servieta de
casier pe umăr susţinută de un par şi i-am strigat să se
oprească ca să stăm de vorbă. El fiind nervos şi vrând
să înceapă atacul cu mine, mi-a răspuns cu o voce
puternică să nu mă apropii de el ca rupe părul pe mine.
Eu totuşi am vrut să fiu calm, dar am vrut să îi trec
înainte, să-mi recuperez boii. Când am vrut sa trec pe
325
lângă el, după boi, el a dat drumul jos servietei din par
şi cu amândouă mâinile a ridicat parul să mă lovească
în cap, să mă doboare la pământ, dar nu a putut să-şi
rezolve gândurile. Eu deşi eram cu mâinile goale, dar
fiind foarte iute şi fără frică, când el a ridicat parul în
sus ca să mă lovească în cap, eu am ajuns ca o săgeată
la pieptul lui, cu mâna stângă l-am apucat de piept, dar
şi el a lăsat părul din mâna jo si m-a prins cu mâna lui
de piept pe mine. A ridicat pumnul drept spre spate ca
să mă lovească în cap, dar eu văzând tactica lui de
luptător, cu mâna stângă l-am apucat de piept, iar cu
dreapta am dat de jos în sus, lovindu-l în faţă şi în nas.
Cu piciorul stâng i-am furat picioarele, i-am pus
piedică, l-am trântit la pământ cu faţa în sus, iar după
cu viteza i-am dat cu pumnii în cap. Din prima lovitură
a început să-I curgă sânge pe nas, de-l făcusem numai
sânge. Eu având pe mine cămaşa albă şi pe cămaşa mea
se află sângele din nasul lui. El cu o voce tare a început
să strige „Hoţii” de a auzit soţia lui de acasă şi fratele
lui D.M. Între timp a sosit şi vărul meu Neculai, calm,
cu toporul în mână. Eu m-am repezit de i-am luat
toporul din mână, după care şi el de frică, a fugit. Boii
326
Buturuga Dragomir
fuseseră luaţi de copii în timpul luptei. Aveam timp şi

eu să fug, dar nu am plecat nicăieri, aşteptând să vedem
ce apare.
În apropiere era un dâmb cu multe pietre pe jos,
m-am urcat pe acel dâmb şi aveam şi toporul în mâna
de la Neculai care şi el fugise. Aflându-mă în dâmbul
acesta m-am pregătit de luptă şi am început a adun
pietre pentru a-I lovi în cazul în care vor ajunge la mine
pentru a putea să mă apăr. Sosind prima dată soţia sa
plângând, când l-a văzut în ce fel arăta şi sosind şi
fratele lui au crezut ca vor reuşi să mă termine şi să-mi
ia viaţa. Atunci toţi au pornit asupra mea, iar eu, de la
început fiind iute am început să-i lovesc cu pietre în
cap, la picioare, în piept. Vedeam cum din capul lui
şiroia sângele pe jos. În cazul în care reuşeau să
pătrundă la mine, nu mă uitam, atacăm cu tăişul
toporului. Nu au reuşit, au rămas împrăştiaţi. Atunci s-a
deplasat comandantul de poliţie de la fostu Raion
Beceni, cu preşedintele Uniunii Cooperativei de
Consum şi făcând cercetări tot pe el l-au găsit vinovat
deoarece eu eram în apărare.
327
M-au dat în judecata la Judecătoria Râmnicu

Sărat, având martor fals, un prieten de-al lui care şi el
se ţinea de rele anume I.B., care a jurat strâmb ca el se
afla în trecere când m-a văzut ca l-am bătut şi ca i-am
luat banii din geantă, dar n-au avut ce să-mi facă
deoarece eu aveam ca martor procesul verbal de
cercetare de la comuna încheiat de comandantul de
poliţie de la Raionul Beceni.Cu aceştia mai avuseseră
mari necazuri şi Dumitru Lungu şi Neculai Baetelu şi
aflând ca eu i-am învins singur s-au deplasat la mine cu
mirare şi mi-au mulţumit pentru ca i-am săturat să mai
facă fapte rele. Nu a trecut decât o lună de zile iar eu
având necaz şi pe prietenul lui care fusese martor fals i-
am văzut pe cei doi deplasându-se spre magazinul
cooperativei din satul Sarile. Atunci am plecat în urma
lor de pe prispa Şcolii Sari unde eram şi m-am deplasat
spre magazinul din sat să-i văd cum se mai prezintă.
I.M. casierul cooperative plecase de la magazin şi
rămăsese singur I.B. şi Costică Lungu, un băiat de-al
lui Dobre Lungu. I.B. bea nişte vin, iar când m-a văzut
pe mine ca intru în magazine a bănuit ca eu am ceva cu
el, a lăsat sticla cu vin pe masă şi a vrut să iasă, să
328
Buturuga Dragomir
dispară din faţa mea. Atunci eu am ieşit după el şi l-am

văzut mergând printre gardurile Carmacioaiei plecând
spre casă. L-am sosit din urmă, am sărit asupra lui ca
răzbunare, deoarece fusese martorul fals al lui D.M..
Când l-am sosit din urmă am sărit asupra lui, l-am luat
la pumni spunându-I să nu se mai pună martor fals.
329
O NEIERTARE DE UN PRIMAR
Era în vara anului 1954 când era primar la

comuna Bisoca Alexandru Neculai, un vecin al lui
Manolache Serbanoiu era pădurar comunal, care având
o pădure a lui personală, o pădure de brad tânăr bună de
lunguri de lucru şi căpriori pentru construcţii. Fiind
vorba ca toate pădurile particularilor să fie preluate de
ocolul silvic pentru a fi dirijate şi păzite, acest cetăţean
având un prieten pădurar, nu-I luase ocolul silvic
pădurea, urmând să i-o ia.
Eu având boi, căruţă, îmi trebuia să procur
material ca să încep lucrul. Acest cetăţean a venit la
330
Buturuga Dragomir
mine şi la Neculai Buturugă ca având şi el boi şi căruţa

ne-a rugat să ne ducem amândoi în pădurea lui, să
tăiem câte o căruţă de brad şi să i le ducem acasă apoi
să ne înapoiem şi sa tăiem şi pentru noi câte o căruţă de
căpriori şi sa-i folosim şi noi la construirea locuinţelor.
Aşa am făcut. Când am pornit cu căruţele noastre spre
casă şi cand am sosit în cătunul Poiana de Bisoca ne-
am întâlnit cu fostul primar Alexandru Neculai care ne-
a întrebat de unde avem acei căpriori. I-am spus, iar
acesta ne-a zis ca nu e un lucru curat şi ca trebuie să ne
întoarcem, să ne descarce acel material, dar noi nu am
vrut. El sosind în centrul comunei, a anunţat şeful de
politie si brigadierul silvic care au plecat după noi. Ne-
au sosit în timp ce coborâm spre casa lui Stan Albu şi
ne-a strigat să ne întoarcem cu căruţele înapoi să ne ia
materialul, dar noi, având boii obosiţi, am scos cuiul
din jug de la căruţa şi am plecat cu boii spre casă.
Dimineaţa când ne-am înapoiat la căruţe, căruţele
noastre nu mai erau acolo. Fuseseră ridicate cu alte
perechi de boi si descărcate în jurul primăriei, iar noi
am plecat de acolo cu căruţele goale.
331
Sosind anul 1969, vara, când eu eram primar,

apare fostul primar Alexandru Neculai cu 4 căruţe
încărcate cu lemne de foc care treceau spre casa lui, pe
drum, prin fata primăriei. Eu aflându-mă la primărie i-
am ieşit în faţă, i-am cerut actele pentru lemne şi
deoarece nu avea niciun act de cumpărare, i-am oprit
căruţele şi i-am spus să le descarce jos lângă un gard.
Atunci acesta s-a rugat de mine să îl las si atunci i-am
spus să nu aibă curajul să mişte din loc căruţele. El a
început să plângă. Eu am coborât scările primăriei, jos
în şosea, l-am luat la întrebări de ce nu le descarca.
„Ce, Aşteaptă să pun eu mâna să I le descarc?” El tot
rugându-se să-l las. Eu în mod serios, i-am spus ca nu-l
las, ca ne trebuie lemne de foc la primărie, dar eu nu
aveam gânduri rele, dar l-am lăsat să văd ce face. Am
plecat de lângă căruţe, am intrat în biroul meu din
primarie si mă uitam pe fereastră să văd ce face,
tinundu-l în şah. A treia oară, din nou i-am ieşit în faţă
şi l-am luat la întrebări, Ce aşteaptă, nu înţelege? A
început să plângă din nou si s-a rugat să-l las. Eu atunci
i-am spus ca şi eu m-am rugat de el cu căpriorii, dar el
nu m-a lăsat, mi i-a luat, el mi-a răspuns ca a fost un
332
Buturuga Dragomir
om rău şi prost. Eu i-am spus ca a sosit rândul, s-antors

roata şi procedez şi eu la fel. Dar ca să vadă ca eu sunt
milos, şi nu cu sufletul rău, i-am zis să meargă cu
lemnele acasă, ca să vadă ce înseamnă omenia. El
plângând, de ceea ce i-am spus, mi-a mulţumit şi a
plecat.
Căzând, a ajuns timpul să se îmbolnăvească, şi
având o boală grea, ştiind ca o să moară în curând, s-a
gândit să-l trimită pe băiatul sau pe care îl avea, să vină
până la primărie, la mine, şi sa mă roage să mă duc
până la el acasă ca să stea de vorbă cu mine. Eu nu am
ţinut mânie asupra lui, aşa ca m-am dus şi cand m-a
văzut s-a aşezat cu genunchii pe pământ, a început să
plângă, să se roage de mine să-l iert ca a văzut ce milos
am fost eu şi nu am ţinut ura pe el pentru fapta făcută.
El a trăit cu sufletul neîmpăcat pentru răul pe care mi l-
a făcut. Eu i-am vorbit frumos, i-am spus ca eu am fost
o persoană care nu am făcut rău nimănui.
333
UN CAZANGIU RECLAMAGIU
În satul Recea se afla o persoană, un anume

Tache Senchiu care poseda un cazan de fabricat ţuica.
Satul Recea era răspândit, iar in acel sat existau peste
130 de familii care aveau livada de pruni din care
adunau prune. Le strângeau în tocitori zise şi cazi după
care, trecând o perioada de timpm fermentau, după
care, cu cazane de aramă se fabrica ţuica. În perioadele
anului 1965-1989 exista un ordin ca de la 2 cazane,
cazangiul trebuia să ia o cantitate de 2 litri de ţuică
pentru fiecare cazan fabricat pentru care avea o
cantitate mai mare de făcut. O cantitate de ţuică se
334
Buturuga Dragomir
prelua de cazangiu, apoi se preda la stat prin distilarie,

la distilaria din Vintila Vodă, unde exista un
reprezentant zis şi delegat al distilariei care se numea
Mocanu. Numai el făcea forme, când se începea a se
deschide pentru funcţionare procesul verbal de
desigilare a capacului şi procesul verbal de funcţionare.
Când se termina de fabricat, acest bărbat se
prezenta şi sigila capacele cazanelor de ţuică şi nicio
persoană nu mai avea voie să fabrice nimic în acele
cazane. În cazul în care o persoană făcea fără aprobări
un cazan de borhod şi era prins de poliţie i se întocmea
dosar penal, era trimis în judecată şi făcea un an de
puşcărie. Lumea din satul Recea îl izola pe acest
cazangiu.
In satul Plesi exista un cazangiu care avea de
fabricat peste două cazane. Ca să nu mai predea şi la
stat o cantitate de ţuică care depăşea, îl întrerupea.
Trecea 2 cazane în registru şi putea să fabric 6-7 cazane
în plus. Iar acesta lua pentru fiecare cazan câte 2 litri de
ţuică, dar nu preda şi la stat şi omul rămânea multimit
cu o cantitate de ţuică în plus.
335
În satul Plesi există un cazangiu Neculae

Gheorghita care era solicitat şi de localnicii din satul
Recea. Eu fiind primar în acea perioada în anul 1984, i-
am dat aprobarea lui Neculae Gheorghiţă să mute într-o
jumătate de sat cazanul. Acest cazangiu, dar şi
delegatul Mocanu, de la distilarie, îi întocmea acte de
sigilare, dar cazanul era în bună funcţionare. Tache
Senchiu din satul Recea a făcut o reclamaţie la Poliţia
Economica Buzău in care a arătat ca Neculae
Gheorghiţă este în legătură cu delegatul Mocanu de la
distilaria Vintila Voda. Acest reprezentant a fost
informat de la Distilaria Buzău ca Poliţia Economică îi
va întocmi dosar pentru acte false. Eu de la comuna,
deşi fiind primar nu ştiam nimic de această problemă.
Într-o zi primesc un telefon de la Mocanu care m-
a informat şi m-a rugat să mă deplasez, eu personal, în
satul Recea şi sa mă lupt să-l salvez. Eu am luat cu
mine şi un deputat din satul Plesi, pe Gheorghe Bontea,
care era şi achizitorul comunei, deci întocmea contracte
de animale şi mai ales de porci. Pe mine mă anunţase
de la poliţia economică să mă prezint la ei.
336
Buturuga Dragomir
De la poliţia economică erau 3 reprezentanţi, iar

de la distilaria Buzău doar unul. Aici trebuia să fie
prezent cel care reclamase plus cel care fusese
reclamat, căruia urma să i se întocmească dosar penal.
Poliţia trecuse şi le luase reclamaţii cetăţenilor din sat
urmand ca apoi să le facă controale verificând vasele în
care avuseseră borhodul şi unde se cunoştea semnul
până unde fuseseră acestea umplute. Eu am luat
deputatul, care avea evidenta cetăţenilor şi care avea
contracte de porci pentru anul 1984 ca să scoată
localnicii din necaz. I-am spus deputatului să încheie
contracte de porci şi pentru anul următor 1985 şi să le
spună la cetăţeni să nu semneze nicio declaratie, să nu
prezinte nici buletinele, ca le vor fi întocmite acte şi vor
fi trimişi în judecată. L-am pus pe acest deputat să-mi
dea evidenta cetăţenilor, numărul borderourilor, cu
contractele încheiate pentru porci, pentru anii 1984-
1985 şi am intrat eu tare pe fir ca să mă interesez şi sa
salvez cetăţenii ca să nu intre în puşcărie.
Oamenii nu făceau o specula cu ţuica făcută, ci de
nevoie au folosit borhodul ca să-l dea la porci să
mănânce, iar cantitatea de ţuică o vindeau pe câte 2-3
337
duble de porumb ca să amestece borhodul făcut şi sa-l

dea la porci să-i mănânce ca sa poată preda statului la
contract, animalele. Le-am spus ca oamenii vor semna
declaraţii numai dacă cei de la poliţia economică le
preiau contractele pe bază de semnătură în faţa mea, ca
să îi scutească de contracte. Le-am spus ca în comuna
nu dirijează un cazangiu, ci eu, ca primar. Le-am spus
localnicilor să nu semneze nicio declaratie. Am pus
achizitorul să îmi dea borderoul cu localnicii cu
contracte încheiate pentru anii 1984-1985 cu care a
doua zi m-am prezentat la primul secretar Potop. I-am
explicat acestuia situaţia, i-am prezentat şi borderourile
încheiate cu cetăţenii din satul Recea, i-am spus ca nu
fac specula cu ţuica şi nici cu borhodul făcut ci ca le da
la porci să mănânce borhodul ca nu au cu ce să-i facă
de contract. Primul secretar, Potop, a dat telefon la
comisariatul de poliţie din Buzău şi le-a spus ca peste
comuna Bisoca să nu se amestece. Aşa am făcut de am
scăpat atât localnicii din sat cât şi pe delegatul de la
distilarie.
338
Buturuga Dragomir
DESPRE VIAŢA MEA PERSONALĂ
Eu, Dragomir Buturugă, m-am născut pe data de

15 noiembrie 1931 din părinţii Radu şi Neacsa
Buturugă. Când m-am născut aveam o soră mai mare ca
mine, Voica, care era născută în anul 1929. Eu de mic
copil am fost îngrijit mai mult de mama, care se ocupa
atât de îngrijirea noastră cât şi să ne procure să avem ce
mânca, să avem ce pune pe masă, la masa de prânz şi
seară. Ea se ocupa cu creşterea difertelor animale. Baza
familiei era creşterea unei vaci cu viţel, sau chiar două,
o purcea cu purcei, circa 10-15 păsări şi obligatoriu
trebuia ca familia să aibă circa 10 oi pe care vara le
dădea spre paza la ciobani pentru o producţie de
brânză. O parte din miei îi vindeau la Obor ca să
339
câştige ceva bani, cu care cumpărau ceva cereale. Lana

oilor, vara o spălau, o puneau la uscat, apoi o pieptănau
cu piepteni făcuţi de ursari sau de ţigani. Lana o dădeau
prin piepteni din care scoteau urzeala apoi din care
torceau şi făceau bătătură. Din prima scoteau firul prin
toarcere, prin urzeala, din care torceau năvădeau prin
iţe spătar, vatale, suveica, război de ţesut, şi apoi făceau
haine de îmbrăcat.
Primăvara prima dată făceau oborul pe care
semănau cânepa, inul, din care făceau cămăşi. Prima
dată când mă îmbrăcam eu cu cămaşa făcută din
cânepă, seara când mă culcam se întorcea carnea mea,
se îngroşa, mă zgâria. Vara nu îmi trebuia ceva cu care
să mă încalţ, umblam desculţ pe jos, calcam prin
mărăcini care îmi intrau în tălpi, dar eu mă aşezam jos,
scoteam mărăcinii din tălpi şi plecam mai departe.
Iarna, când sosea Crăciunul se tăia câte un porc ca
de obicei pentru sărbătorile Crăciunului şi în continuare
până la terminarea cărnii. Pielea de pe porc o luau cu
atenţie şi din ea îmi făceau opinci pe care le purtam cu
ciorapi de lână. Cam de ale mâncării, în afară de carne,
lapte, brânză, mama ne mai făcea câte o oală de ciorbă
340
Buturuga Dragomir
de fasole cu carne, cu sfecla, cu coarne, varza, cartofi şi

altele. Ne mai făcea câteodată în vatră şi cate o turtă
făcută din mălai cu bostan din care ne tăia bucăţi. „Ce
bună era!!!!”
Mama avea ocupaţie mereu, cu gătitul mâncării,
cu animalele, cu grădinile, pe care le cultiva cu
zarzavaturi, cu semănatul terenurilor arabile cu grăunte.
Sapa o folosea pentru a pune cuiburi cu fasole şi pentru
prăşit. Vară se ocupă cu strânsul fanului, iar toamna cu
culesul prunelor. Tata, primavara, pleca sezonier la
diferite munci şi mai mult în zonă Vrancei, la
viticultura, unde erau căutaţi bărbaţii la tăiat de vie,
ridicat coarde, prăsit, stropit. Aici existau vii altoite, iar
toamna mergea la cules de struguri. Trebuia să strângă
câte un ban ca mai trebuia să mai cumpere cereale şi
avea de plătit şi impozit pentru suprafaţa de pământ,
pentru construcţii, animale. Aceste toate datorii le
plătea cu sumele de bani pe care le primea de unde
muncea.
Eu aveam 4 ani, eram copil mic, mama fiind
singură acasă şi având o vacă, într-o dimineaţă pe la
orele 9 existând nişte muşte care se aşezau pe vite, le
341
înţepa, iar vacile nu mai stăteau la păşune ci fugeau în

grajduri. Astăzi au dispărut asemenea muşte. În trecut,
lumea care avea vaci se scula până să se lumineze de zi,
mergea cu vitele la păşune, le saturau, iar după ora 9
dimineaţa vitele nu mai ieşeau din grajd, ci numai după
orele 16, spre seară.
Mama fiind singură acasă, în apropiere, în grădina
exista un nuc mare cu crengi atârnate, iar sub nuc era
iarba şi umbră. Aici era priponita vaca, cu o funie lungă
legată de un ţăruş. Vaca păştea sub nuc şi stătea liniştită
pentru ca nu o străbăteau razele soarelui, dar eu, ca un
copil, fără minte am zis ca mă joc cu vaca, am găsit o
nuia de alun, lungă cu care m-am dus la vaca şi am
început să o lovesc. Aceasta a început să dea roată după
ţăruş. Fiind în pripon s-a învârtit cât s-a învârtit ca a
ajuns să dea peste mine de m-a trântit jos cu fata la
pamant. Din invarteala ei cu priponul dupa tarus a dat
peste mine si m-a calcat cu un picior pe umarul de la
mana stanga. Eu fiind jos la pamant am inceput sa
plang de durere si sa tip. Mama m-a auzit tipand, a
alergat la mine sa vada ce am patit, m-a luat de jos in
brate, dar mana mea era scoasa de la incheietura
342
Buturuga Dragomir
umarului, tinandu-se numai in piele. Ea nu stia ce sa-mi

faca. In acea perioada nu existau spitale, doctori, asa ca
m-a dus acasa, mi-a asezat mana pe langa corpul meu si
a legat-o cu o fasa de carpa. Ea fiind singura, nu avea
cu cine sa se puna la cale. Fiind in viata strabunica mea,
baba, careia lumea ii spunea baba Mihalceaoie, era
priceputa. Cine avea nevoie din sat sau din celelalte
sate veneau la ea. Mama m-a dus a aceasta strabunica
iar cand m-a vazut aceasta m-a asezat culcat intr-un pat,
cu fata in sus, mi-a spus sa stau linistit asa cum m-a
asezat. Mi-a fixat mana pe langa corpul meu, dupa care,
avand carbuni in soba, i-a luat, i-a pisat facandu-i ca
praful dupa care i-a cernut cu un ciur si a luat dintr-un
borcan nite seu de oaie pastrat pentru a-l folosi la unele
fracturi, si l-a pus intr-o cana, iar peste seu a pus praful
pisat de la carbuni. Le-a amestecat si a venit la mine,
mi-a ridicat mana in sus si cu acest amestec din borcan
m-a uns la incheietura de unde era scoasa mana, mi-a
legat-o strans pe langa corp, cu o fasa din panza dupa
care a cautat doua scandurele din lemn pe care le-a
fixat de mana si corp. Avand unele plante medicinale,
mi-a facut ceai de calmare a durerii. Aceasta strabunica
343
a facut-o pe doctorul si m-a tinut in patul ei 3 zile si 3

nopti, mi-a dat sa mananc, dupa care a venit mama de
m-a luat acasa iar durerea incepuse sa ma lase. Dupa
aceea am inceput sa misc din mana si nu dupa mult
timp m-am vindecat.
La varsta de 5 ani pe la sfarsitul lunii septembrie
parintii mei avand in apropierea casei o suprafata de
teren arabil si in partea de jos a acestuia erau randuri cu
vie din care aveau butuci cu vie tiraz, capsunica alba si
alte soiuri. Tata era foarte priceput sa munceasca aici.
La taiat, la ridicat pe araci, in coarda etc. Avea o
plantatie de vie frumoasa. Toamna cand culegea
strugurii din aceasta vie scotea circa 70-80 deca de vin.
In aceasta luna la varsta mentionata, tata si mama erau
in apropiere la cules de fasole, iar eu eram linistit,
cuminte, ca vazusem ce patisem si culegeam fasole
tinandu-ma in jurul lor. Cand m-am uitat spre randurile
cu vie am vazut intre butucii de vie strugurii rosii care
se copsesera si m-am dus, am rupt un ciorchine de
strugure tiraz pe care l-am mancat. Mi-au placut, erau
dulci. Dupa ce l-am mancat pe primul mi s-a parut ca in
mijlocul butucului de vie sunt struguri cu boaba mai
344
Buturuga Dragomir
frumoasa asa ca am bagat tot mana stanga printre

frunze ca sa rup un strugure mai mare. Cand am bagat
mana aici in interior butucului se afla un sarpe care
iesise dintr-o gaura din pamant. El venise sa manance
struguri. Eu bagand mana, atunci sarpele m-a muscat si
am simtit o durere. Tragand mana afara din vie, sarpele
cu limba se tinea de mana mea. Eu am inceput sa tip,
tata a alergat fuga la mine sa vada ce am patit, iar
sarpele cand l-a vazut pe tata ca se apropie si-a scos
dintii din mana mea si a alunecat jos la pamant intrand
in gaura din care iesise. Mana s-a umflat repede
datorita veninului care intrase in carnea mea. Tata a
vazut ca am fost muscat de sarpe, m-a luat in brate si a
mers cu mine acasa unde m-a bagat intr-o camera si m-
a lasat. A plecat la un alun, a rupt trei crengute apoi a
luat intr-o cofa apa si mi-a descantat de sarpe si intr-o
jumatate de ora a inceput a se desumfla mana, m-am
vindecat. In cazul in care nu era tata acasa sa-mi
descante eram mort.
Sosind varsta de 7 ani si urmand sa merg la scoala
unde se afla ca invatator suplinitor Ilie, nu stiu de unde
a fost adus la Scoala Sari, pentru ca nu se pricepea sa
345
ne predea lectiile. De la inceput am cumparat cartile, iar

in loc de caiete existau tablite pe care scriam si
stergeam. Am invatat atat cat sa citesc pe abecedar si sa
scriu, iar la matematica ajungand in clasa a II-a am
invatat si tabla inmultirii. In clasa a III-a a fost
repartizat ca invatator, Savel Dumitru care era subofiter
din cadrul armatei. Eu eram in clasa a III-a si invatam
in aceeasi clasa cu clasele a VI-a si a VII-a. Acest
invatator a inceput sa ne asculte la matematica tabla
inmultirii. Incepand sa asculte pe fiecare elev incepand
cu clasa a VII-a continuand cu a VI-a. Fiecare elev care
incepea gresea, iar invatatorul ii spunea sa stea jos in
banca. Sosind la clasa a III-a si ascultandu-ma pe mine
se gandea ca nu o stiu si m-a lasat la urma sa ma
asculte. A inceput cu clasa a III-a, elevii care incepeau
greseau si le zicea sa stea jos in banca. Sosind la urma
si urmand sa ma asculte si pe mine, eu am stiut-o fara
sa gresesc. Acest zis invatator intrebuinta metode si cu
copiii la fel ca cele folosite cu soldatii militari. Pe mine
m-a chemat la catedra la el si m-a spus sa ma duc la toti
elevii sa le dau cate o palma cu putere peste obraz. Eu
m-am dus incepand cu clasa a VII-a carora le-am dat
346
Buturuga Dragomir
doua palme, desi eu eram doar un copil cam maruntel si

milos. Le-am dat fiecaruia cate doua palme miloase. La
clasa a VI-a am procedat la fel, dar la celelalte clase
doar m-am prefacut ca dau. De data aceasta invatatorul,
sub forma ca el e din cadrul armatei si facea acest
aspect cu soldatii. M-a chemat la el, eu eram bucuros ca
daca am stiut imi da ceva, “Dar ce s-a intamplat cand
m-am dus la el?” Mi-a dat el 2 palme cu putere fara
mila, o palma peste un obraz care mi-a atins si
timpanul, iar urechea de durere se infundase si mi-a
spus ca asa sa ma inapoiez sa le dau din nou cate doua
palme asa cum mi le-a dat el, ca daca nu le dau cu
putere ma cheama din nou la el. Am mers din nou la
fiecare copil, le-am dat fiecaruia cate doua palme cu
putere dupa care m-a facut de nu m-am mai dus la
scoala pana cand nu a fost schimbat si incorporat in
razboiul din 1940-1945 de unde nu s-a mai intors.
Urmand in invatamant tot un cadru suplinitor ca
Ilinca Rosca din Dumitresti, dar din pacate, eu stiam
mai multa carte ca ea.
Sosind sa urmez clasa a VII-a. La inceput m-am
dus sa-mi iau cartile, dupa care mergeam la scoala o zi
347
pe saptamana deoarece aveam treaba sa vad de animale

acasa. La Bisoca ca invatatoare era Sofica, sotia lui
Ciorcan, din satul Bisoca. Aceasta invatatoare era
calificata si se pricepea la elevi. Dar eu aveam cartile
neatinse si sosea timpul sa se ne prezentam sa dam
examen sa ne dea certificate de 7 clase. Examenul cu
toti elevii de la toate scolile din Bisoca, Neculele si Jitia
se dadea la un centru de comuna care era fixat la scoala
din comuna Jitia. Eu in clasa a VII-a nu prea ma
duceam la ore, dar avand cartile mergeam cu vitele la
pasune si invatam aici toate materiile. Aceasta
invatatoare urma ca luni sa se deplaseze cu elevii la
examen unde se deplasa si un professor de la
inspectoratul scolar de la Ramnicu Sarat. El asculta
elevii, el le stabilea diplomele. Aceasta invatatoare si in
ultima duminica avea copii prezenti la scoala Sari de ii
pregatea pentru examen. Eu stiind aceasta, m-am
prezentat in acea duminica la scoala si cand m-a vazut
invatatoarea m-a luat la rost, de ce m-am dus si eu la
scoala ca pe mine nu ma primeste, ca ce stiu eu. Eu i-
am spus ca chiar daca ea nu este de accord sa ma
primeasca la examen eu tot ma duc sa vad ce pot face.
348
Buturuga Dragomir
Luni de dimineata m-am prezentat la examen la

scoala din comuna Jitia. Aici sosise inspectorul scolar
si toti elevii de la toate scolile din cele 3 comune. Acest
inspector ne-a bagat intr-o sala de clasa pe toti elevii.
Prima data ne-a dat cate o coala de hartie la fiecare pe
care ne-am scris numele si de la ce scoala suntem. A
inceput examenul la matematica. A scris pe tabla o
problema cu o moara de apa, cata apa consuma pe
minut, ce cantitate de graunte se macina. Eu primind
coala, am gandit si am inceput sa lucrez. Cand unii
elevi nici nu incepusera deoarece nu se pricepeau eu
depasisem 60% din lucrare. Printre noi treceau cadrele,
invatatorii care vedeau la fiecare cat a lucrat, dar nu
puteau sa le spuna cate ceva pentru ca inspectorul se
afla la catedra si observa acestu lucru. Invatatoarea
Sofica trecea si pe langa mine, si-a aruncat ochii spre
mine, iar in urma ei se deplasa un alt invatator. Aceasta
vazand ca eu am depasit lucrarea de jumatate, i-a spus
acelui invatator care era in urma ei, ca de la ea este un
elev care are lucrarea pe terminate, dar acel invatator a
intrebat-o ce elev este, iar ea m-a aratat si au trecut. In
urma, acel invatator a venit spre mine si mi-a spus ca
349
nu am facut bine, sa sterg, sa o iau de la inceput, dar eu

i-am raspuns ca asa ma pricep, asa fac. Am ajuns de am
predat primul lucrarea cu care m-am prezentat la
catedra. Tot la matematica urma sa aflam marimea
ochiului la un geam de la o fereastra pentru care ne-a
dat ca masura o linie rupta de la inceput si cu ea sa
masuram dimensiunea ochiului de geam. Am inceput
primul, si vazand ce linie ne-a dat, ca sa vada daca ne
pricepem in orice circumstanta, am facut masura
incepand cu cotorul liniei si am aflat care este rolul ei.
A urmat istoria, pe care eu o cunosteam. Toti
elevii stateau in jurul inspectorului scolar iar acesta a
intrebat ce elev incepe sa vorbeasca despre istorie. Eu
eram in fata, am ridicat mana si i-am spus ca vreau sa
incep. Am inceput de la inceputul istoriei, cu toti
domnitorii, toate razboaiele pe care le-au avut, cu cine
s-au luptat, am ajuns pana la domnitorul Mihai Viteazu,
care si despre el as fi aratat daca nu ma oprea acest
inspector. Vazand aceasta mi-a spus sa ies din randul
elevilor. Mi-a aratat o banca izolata unde sa ma asez ca
el trebuie sa le puna la fiecare intrebari si nu sunt singur
la examen sa raspund numai eu.
350
Buturuga Dragomir
Am ajuns la religie unde, la fel, am raspuns de la

inceput si la un moment dat m-a oprit. Cand a ajuns sa
ne dea diploma de VII clase eu am primut primul si am
fost dat si exemplu pe scoli si comune.
De la varsta de 14 ani pana la varsta de 18 ani, in
satul Sari existau circa 60 de barbati fumatori carora le
trebuia tutun, tigari, chibrituri. In sat nu existau
magazine de unde sa cumpere si trebuia sa se deplaseze
sa cumpere cate un pachet de tigari in comuna Jitia
unde exita in centrul comunei un astfel de magazin la
Ionica Davidescu. Paca aici era o cale de mers pe jos de
10 km plus inca 10 km la intors. Un alt magazin exista
la Maftei Prahoveanu, la fel 10 km dus si 10 intors. De
asemenea mai exista in centrul comunei Bisoca
magazinul lui Ion Murgoci, unde se mergea dus si
inapoi 15 km.
Un barbat fumator pierdea o zi de munca
saptamanal, sau chiar doua zile. Eu, ca sa castig un ban,
facusem un raft pentru tigari, tutun, chibrituri, in casa
parinteasca. Ma deplasam o zi pe saptamana la un
magazin unde cumparam cate o sacosa de tigari si le
351
vindeam cu un pret mai mare barbatilor fumatori care

veneau la mine.
352
Buturuga Dragomir
PRIMUL AN DE ÎNCADRARE ÎN
SERVICIU
În anul 1948, în cadrul primăriei din comuna

Bisoca existau ca salariaţi următorii: Primar Nicolae
Baetelu, notar Nicolae Trandafir care făcea toate
lucrările scriptice din cadrul comunei pe care le trecea
în registre simple, netipizate, scriind cu tocul, peniţa şi
călimara cu cerneală, Toader Baetelul contabil, Grecu
Constantin din comună Chiojdeni casier comunal. În
acea perioadă Bisoca aparţinea de fostul Judeţ Oraş
Râmnicu Sărat, iar ca centru între comune exista Plasa
Dumitreşti.
353
În cadrul Comunei Bisoca mai era nevoie ca

angajat de zi un salariat telefonist, iar în această funcţie,
fostul primar Nicolae Baetelu, fiind localnic din satul
Sari şi împreună cu fostul notar s-au orientat la mine şi
m-au încadrat în această funcţie. Fostul notar, fiind
foarte ocupa m-a antrenat pe mine atât la unele lucrări
cât şi a mă deplasa în satele comunei după unele
situaţii. Mă trimitea cu unele lucrări cerute şi la Plasa
Dumitreşti unde era şef de birou Ion Jugalaru care şi
acesta mă punea să mai completez pentru comună unele
lucrări. De multe ori mă deplasam şi la Judeţul
Râmnicu Sărat la Prefectura pe jos si mă întorceam tot
pe jos. În afară de serviciul pe care îl aveam ca
încadrare, îndeplineam şi alte munci. În cadrul Plasei
Dumitreşti exita şi un comitet U.T.C (Uniunea
Tineretului Comunist) ca secretar la Plasa DUmitreşti
era Nelu Bazogu, care şi eu eram membru în comitetul
U.T.C. unde răspundeam de activitatea culturală.
La data 1 ianuarie 1952 s-au făcut unele
modificări administrative şi a luat fiinţă Raionul Beceni
fiind preluată şi comună Bisoca unde am trecut pe linie
de tineret fiind membru în biroul U.T.C. în cadrul
354
Buturuga Dragomir
raionului. Din anul 1954 s-a înfiinţat secţia Planificare

şi Valorificări în cadrul fostului Raion unde se afla ca
şef de Secţie Ţigănuş Ion, iar şef planificare Mutulescu
Gheorghe din satul Dogari, comună Beceni. Aici aveau
nevoie de un salariat planificator atât în cadrul biroului
cât şi în deplasarea în comune având ca sector
comunele începând din satul Izvorul Dulce până în
comunele Lopătari şi Bisoca.
În afară de munca de serviciu trebuia să mă ocup
şi de muncă personală. Trăiam în familia părinţilor. Mă
gândeam că va ajunge timpul să-mi construiesc şi eu o
casă, mă gândeam că o să devin şi eu familist, anii de
tinereţe avansau şi pentru a-mi procura materialele
necesare construcţiei unei case am fost nevoit să-mi
cumpăr 2 boi de muncă, şi o căruţă cu care am cărat
piatra pentru zid şi material lemnos. Între timp am
ajuns să procur căpriori, grinzi, scândură, dulapi de la
unii localnici din Dealul Sării, comuna Jitia ajungând
ca în anul 1954 să îmi procur şi autorizaţia de
construcţie de la fostul Raion Beceni, să angajez
meseriaşi şi sa încep lucrarea. Aceste lucrări le făceam
în zilele libere. Am ajuns să îmi construiesc casă, dar
355
de lucru trebuia să mă ţin. Mă deplasam în cursul

săptămânii la serviciu şi fiind prieten cu şeful
planificator Mutulescu care mă ţinea prezent. Urmând
să îmi fac un geamalac la antreul din faţa casei. Într-o
cameră aveam strânse grăunte cu un hambar plin, unde
se aflau 12 saci. Aici, printre grăunte aveam un butoiaş
cu ţuică de 3 deca, o botă cu 2 deca de ţuică strânsă ca
să o am în cazul de ajung a mă căsători, să am
strânsoarea mea, să nu supăr părinţii.
Am angajat ca meseriaşi, unul necăsătorit, ca
geamalacul de la fereastra din fata ca să îmi lucreze la
casa mea un anume M.T. căruia i-am lăsat şi cheia de la
uşă ca seara când pleacă acasă să încuie toate camerele,
dâr eu nu mă gândeam că acest meseriaş să se ocupe şi
de hoţii. El a căutat în hambarul în care aveam grăunte
şi mi-a luat cele două vase. Trecând circa 30 de zile,
când m-am uitat în hambar, în grăunţe, vasele pline cu
ţuica dispăruseră.
De la şeful planificator Mutulescu din comună
Beceni am căpătat multe ştiri pe linie de serviciu.
În aceasta perioada 1952-1962 fostul Raion
Beceni având satele din Comuna Bisoca izolate de
356
Buturuga Dragomir
centrul comunei, mai ales satul Plesi care se afla la o

distanţă de 9 km a acţionat că satul Plesi să fie ataşat de
comuna Jitia care aparţinea de conducerea Raionului
Râmnicu Sărat. Ca distanţa satul Plesi faţă de Comuna
Jitia se afla la o distanţă mult mai mică decât de
comuna Bisoca, având numai 4 km, dar nu aveau niciun
drum de legătură. Ca deplasare se folosea numai
prundul celor două gârle: Ramnicelul şi Ramicul. Când
se deplasau oamenii trebuia să se deplaseze numai pe
firul gârlei, dar când ploua nu se mai putea circula,
apărând valuri mari cu ape învolburate.
La data de 1 ianuarie 1962 a apărut o altă formă
de organizare, s-a desfiinţat Raionul Beceni iar
comunele de pe Valea Buzăului începând cu Lopătari şi
Săruleşti şi celelalte comune să treacă de conducerea
Raionului Buzău, iar comuna Bisoca să fie preluată de
condurearea Râmnicului Sărat urmând că satul Plesi să
revină la comuna Bisoca
La data de 1 ianuarie 1962, eu rămânând fără
serviciu a urmat să mă deplasez la fostul raion Râmnicu
Sărat, dar fiind concurenta mare pentru a se câştiga un
post de încadrare iar eu aveam numai 7 clase primare.
357
În urma concursului câştigat am fost încadrat şef de

sector şi răspundeam de 8 comune. Aveam experienţa
să mă deplasez din comună în comună, să organizez
treburile. Deplasarea o făceam pe bază de grafic de
deplasare iar pe lângă salariu mai primeam zilnic
diurna de 15 lei.
În anul 1953 într-o zi de vară, afară ploua fără
întrerupere, iar conform graficului mă aflam la primăria
din comuna Bisoca. Pe la orele 13:00 primesc un
telefon de la Râmnic urmând ca a doua zi la ora 8 să fiu
prezent la Raion la şeful Anghelache şi sa prezint
raportul cu planurile comunei pentru că în acea
perioadă se punea baza în planul economic pentru
export. La ora 12 noaptea am plecat de acasă pe jos
prin ploaie să sosesc în staţia de autobus de la Buda
până unde aveam de mers pe jos 25 de km. Eram
încălţat cu cizme de cauciuc şi din Bisoca până la Buda
mergeam prin noroi. Sosind la Buda m-am urcat în
autoboz, apoi ajungând la Râmnic urma să intru în sala
de şedinţă. Eu ştersesem puţin cizmele de noroi, dar nu
putusem să schimb atât încălţămintea cât şi
îmbrăcămintea deoarece nu puteam să duc tot drumul
358
Buturuga Dragomir
atâta greutate. Când am intrat în sală, şedinţa începuse

şi era condusă de Anghelache, şeful de regiune, care
începuse să prezinte rapoarte, iar ceilalţi şefi de sector
de la alte comune, când eu am intrat în sala i-am văzut
că erau încălţaţi cu pantofi curaţi, cu pantaloni călcaţi la
dunga, iar Anghelache văzându-mă şi călcând pe o
mocheta care se afla aşezată în sala lăsând urme de
noroi se uită atent la mine. M-am aşezat pe un scaun,
dar pe jos se cunoşteau urmele mele, iar lângă scaun
din haina udă şi din pantalonii de pe mine se scurgea
apa. Anghelache care era în picioare asculta rapoartele
celorlalţi, dar se uită mereu la mine pentru că nu
ajunsese să mă cunoască bine. Când a sosit să prezint
eu raportul, el a întrebat cine este şeful de sector din
Sectorul Dumitreşti, eu m-am ridicat în picioare şi i-am
spus că eu sunt, dar el nu m-a lăsat să prezint raportul ci
m-a luat la întrebări cum am avut curajul să intru în sala
plin de noroi, cu hainele pline de pământ. Mi-a zis să
mă uit în sala la tot personalul să iau exemplu de la ei.
Eu i-am răspuns că nu pot să iau exemplu. Toţi cei care
sunt prezenţi ies din casă şi se urcă în autobuz dar eu
am plecat din Bisoca la ora 12:00 noaptea şi am mers
359
prin ploaie şi noroi 25 de km până la staţia de autobuz

din Buda, iar Zaharia care era lângă el i-a spus că
Buturugă din Bisoca are dreptate. După ce am prezentat
raportul stăteam mult mai bine cu realizările decât
ceilalţi şi atunci i-a luat la întrebări ca ei de ce nu se
străduiesc cum se străduieşte Buturugă din Bisoca care
nu se uită că e ploaie sau noroi şi a început a mă lăuda.
360
Buturuga Dragomir
PRIMĂVARA ANULUI 1964
În luna martie 1964 eu mă deplasam conform

graficului şi mă aflam în comuna Poenita unde spre
seară terminasem treburile, dar după m-am înapoiat în
comuna Dumitreşti. Când am sosit se inserase iar de la
Primărie plecaseră toţi salariaţii spre casele lor. Când
am sosit la Primărie am găsit omul de serviciu care se
numea Gheorghiţă şi eu fiind foarte obosit de mersul pe
jos l-am întrebat pe acesta dacă are pe cineva la camera
oficială care se afla în localul primăriei. El mi-a spus că
nu e nimeni acolo şi l-am rugat să-mi descuie să intru
pentru că sunt obosit. Nea Gheorghiţă mi-a descuiat
361
uşa, eu am intrat în cameră dar m-a întrebat dacă am

stat la masă, eu i-am spus că nu am avut unde dar stau
şi nemâncat, iar atunci el mi-a spus că are casa în
apropiere si ca merge să-mi aducă ce-o găsi, un pachet
de mâncare. I-am spus să facă cum crede el. Acesta a
plecat acasă iar eu m-am întins puţin într-o parte. El a
sosit şi mi-a spus că mi-a adus ce a găsit de mâncare,
dar mi-a adus şi o sticlă de un litru cu vin. Eu i-am
mulţumit frumos, el a ieşit şi a mers la treburile lui, în
primărie, unde făcea de pază.
După circa 10 minute am auzit o maşină care a
oprit în fata primăriei, după care am auzit tropăind pe
holul primăriei şi cineva care a intrat în biroul omului
de serviciu şi l-a întrebat ca unde este Despescu,
primarul. Acesta i-a spus că a plecat acasă ca e noapte,
când “cine credeţi că era?” Avramescu preşedintele
Raionului, cu Ghinescu Constantin, primul secretar la
PARTIDUL COMUNIST ROMAN. Eu auzindu-I
vocea pe care am recunoscut-o, care i-a spus omului de
serviciu să meargă acasă după primar şi sa îl aducă
imediat. Despescu, primarul, fusese şeful Ocolului
Silvic de la Dumitreşti pe care îl luase de acolo şi îl
362
Buturuga Dragomir
pusese primar la comuna de centru. Acest om de

serviciu l-a adus pe primar şi i-am auzit vocea lu
Avramescu că era o persoană corpolenta, cu o voce
puternică, că i-a cerut primarului să-i dea nişte situaţii
pe linie cu planurile economice că a doua zi sunt
chemaţi la regiune cu toate planurile economice pe
comune şi pe total la raion. Primarul Despescu i-a spus
că nu are nicio situaţie, ca salariaţii sunt plecaţi acasă şi
crede că nu le au. Avramescu l-a luat cu glas tare ca ce
fel de primar este că nu are în biroul său toate situaţiile
la acea oră. Avramescu i-a spus să plece imediat acasă
iar de mâine să nu se mai prezinte la serviciu pentru că
va fi dat afară din funcţia de primar şi nici ca şef de
ocol nu-i mai da voie să se reîntoarcă. Eu auzind toate
acestea din camera apropiată, cum se restea la el, si ca
să-i vin în ajutor, m-am îmbrăcat repede, am luat
registrul cu toate realizările şi m-am prezentat în faţa
lor. Ei când m-au văzut, mai ales Avramescu, s-au restit
la mine ca ce caut la primăria Dumitreşti. I-am spus că
de ce sunt întrebat că sectorul meu este şi aici, el
neştiind că am in sector şi comuna Dumitreşti şi
comunele Poenita plus şi celelalte comune. I-am spus
363
că m-am brodit prezent la camera oficială şi auzindu-i

vocea am venit să le dau ce le trebuie. El mi-a spus ca il
schimba pe Despescu, primarul, din funcţie ca nu a
putut să-i ofere lucrările, iar eu i-am zis că nu e el de
vină ci eu sunt de vină, pe mine să mă schimbe
deoarece l-am avut pe Despescu cu mine la Dealul
Holciu unde sunt nişte familii şi sa mă ajute cu
procesele verbale, cu sechestru, cu termene de trimis în
judecată, ca eu să îi dau un ajutor, l-am avut pe acest
primar toată ziua cu mine şi nu e el de vină că eu sunt
de vină şi sa mă dea pe mine afară ca el e nevinovat.
Situaţiile care le trebuie le-am spus că le am eu şi
atunci m-a întrebat ca de unde le am şi el ca primar nu
le are. Eu i-am dat registrul cu evidenta şi le-a scos de
la mine după care l-am întrebat ca unde merge de aici,
iar el mi-a spus că merge în comunele Chiojdeni, Jitia,
Neculele şi Bisoca că mâine la prima oră trebuie să fie
la regiune. Eu i-am spus că nu are timp să le adune pe
toate, dar i le dau eu. Atunci m-a întrebat ca eu de unde
am toate situaţiile de la toate aceste comune şi i-am
răspuns că de la mine şi poate să mă controleze pe mine
dacă nu corespund şi sa mă dea afară. I-am dat acele
364
Buturuga Dragomir
situaţii ce le trebuiau, iar ei se uitau unul la altul şi îşi

făceau semn. Atunci s-au orientat la mine să mă ducă
primar la comuna Bisoca.
Când au plecat au dat mâna cu mine, mi-au
mulţumit, dar cu Despescu nu au dat mâna, dar din
fericire acesta a rămas neschimbat. Când au plecat m-
au întrebat ce comune am în sector, iar eu le-am spus că
pornind cu comunele Bisoca, Neculele, Jitia, Chiojdeni,
Dumitreşti, Poenita, Valea Salciei şi Buda. Ei s-au uitat
la mine şi vorbeau Avramescu cu Ghinescu că este cel
mai mare sector de munte şi de deplasat pe jos.
Pe data de 21 martie 1964 ei s-au pus la cale să
îmi trimită de la alte sectoare timp de 10 zile doua
persoane să mă ajute. După graficul lăsat de mine lui
Tănase, care era şeful secţiei secretariat al raionului ştia
în ce comună mă găseşte, eu aflându-mă în comuna
Poenita, unde m-au găsit într-o zi de sâmbătă. Era un
sezon când trebuia să stam pe teren chiar şi sâmbăta şi
duminica. Eu eram cu un salariat care fusese ofiţer la
securitate şi un salariat Ghiribleaja care era din satul
Ganta, comuna Vintila Voda. Amândoi m-au găsit în
comună Poenita duminică dimineaţa iar cei doi au zis
365
că să nu stăm degeaba să ne plimba între sate. Aşa am

şi făcut. Am plecat într-un sat Tinoasa şi cum s-a brodit
am nimerit la locuinţa unei familii înstărite care avea o
velniţa în care avea instalat un cazan de fabricat ţuica.
Aici se afla un vecin care făcea ţuica. În acea perioadă
nu era voie să se facă fără desigilarea capacului de la
cei de la distilarie şi fără aprobarea primăriei. Acel
salariat care fusese la securitate cauta să fie legist ca la
securitate şi i-a cerut actele cazanului acestui om care a
răspuns că nu este el proprietar. Proprietarul cu soţia se
aflau la o nuntă în apropiere şi i-au cerut să vină acasă
şi aşa s-au prezentat amândoi, soţul şi soţia. Le-a cerut
aprobările de funcţionare a cazanului, dar fiind
primavara se terminase de fabricat ţuica, rămăsese doar
acel vecin care mai avea şi el de făcut doar un cazan de
borhot dar fără aprobare de la distilarie şi primărie. Cel
care a lucrat la securitate i-a cerut buletinul
proprietarului, s-a aşezat la o masă şi a început să îi
facă un dosar de trimitere în judecată. S-au rugat
bărbatul cât şi soţia să-i lase, dar acesta nu a vrut aşa ca
cetăţeanul a ieşit pe uşă afară înfuriat, s-a dus în velniţa
să-i salte capacul cazanului. Când a pus mana pe el ca
366
Buturuga Dragomir
să-l salte, eu am pus mana pe capac şi cu mâna dreaptă

l-am tras afară din velniţa spunându-i că dacă se mai
apropie de cazan are de-a face cu mine. L-am întrebat
dacă are ceva vin acasă iar el m-a întrebat ca de ce-l
întreb că îi era frică că îi facem control şi la vin, aşa că
i-am spus să nu se ferească de mine, să le puna pe masa
o sticlă de vin să-i cinstească. Atunci am intrat în
cameră, m-am apropiat de masa lui unde lucra formele
de trimitere în judecată şi i-am spus să nu mai scrie, să-
l lăsăm înp ace pentru un cazan de ţuică, să nu facă un
an de puşcărie că nu e bine. Atunci el s-a uitat lung la
mine şi s-a răstit şi mi-a zis că m-am înţeles eu cu el, că
am primit ceva mită de la el. Eu văzând acest răspuns şi
ştiind că acesta e sectorul meu i-am spus că eu răspund
de lume şi trebuie să respecte ordinul meu. M-am
supărat, mi-am repezit mâna stângă în hârtiile lui de pe
masă, i le-am rupt şi i-am spus cetăţeanului ca el să nu
semneze nimic, după care le-a pus masa, au mâncat, au
băut şi după am plecat spunându-le să îmi părăsească
sectorul ca eu nu primesc în sectorul meu pe cineva
care să mă dirijeze. Au plecat împreună la raionul
367
Râmnic şi au mers la preşedintele Avramescu şi m-au

raportat că le-am rupt acele acte.
La 3 zile m-am dus la fostul Raion să îmi lucrez
situaţiile din sector, dar sosind şi intrând în biroul unde
exista şeful secţiei Zaharia si unde se afla şi
preşedintele Avramescu acesta m-a luat la întrebări ca
de ce i-am rupt actele colegului trimis să mă ajute.
Atunci i-am sus ca eu nu am nevoie în sectorul meu de
asemenea persoane să întocmească acte de trimitere în
judecată ca eu lucrez cu oamenii şi pe mine mă înţeleg
oamenii şi nu cu asemenea ameninţări. După aceea le-
am cerut o coală albă, iar Avramescu m-a întrebat ce
fac cu ea. Eu le-am spus că-mi scriu demisia mea si ca
muncă de lămurire în teren nu o facem cu ameninţări şi
sa trimitem lumea la puşcărie că avem nevoie de
oameni. Eu vreau ca din sectorul meu să nu ajungă vreo
persoană în puşcărie. S-au uitat unul la altul şi mi-au
dat răspunsul să-mi văd de treaba mea.
Cu aceste 2 persoane ce s-a întâmplat. Acela de la
securitate a avut unele abateri şi a intrat în puşcărie iar
cel din satul Ganta a plecat cu trenul din Ramicu Sărat
şi sosind în gara Buzău a intrat in restaurantul Bucegi,
368
Buturuga Dragomir
ca să consume ceva băutură alcoolică şi bazându-se pe

puterea sa, s-a luat la ceartă cu alt bărbat care l-a lovit
cu o sticlă plină cu alcool în cap, l-a trântit jos la
pământ, a ajuns la spitalul orăşenesc dar nu a mai putut
fi salvat.
Bine faci, bine găseşti, rău faci, rău găseşti,
trecând zeci de ani de când au intrat în pământ.
369
DATA DE 13 MARTIE 1965
Am fost convocaţi la o şedinţă la Raionul

Râmnicu Sărat de către Anghelache din cadrul regiunii
Ploieşti. Se apropia ziua de 1 mai 1965 când se punea
problema de preluarea mieilor de 1 mai pentru export.
Ne-a convocat la Râmnicu Sărat să ne dea planu pe
sectoare cu numărul de miei ce trebuia să iasă din
fiecare sector. Eu în sectorul meu aveam în plan să
preiau 2200 capete de miei având cel mai mare număr
din sector. Din raion am plecat spre comune şi m-am
gândit să joc un rol. Mieii se preluau atât pentru cote
obligatorii cât şi la contract. La contrat localnicii se
370
Buturuga Dragomir
bucurau că erau plătiţi mai bine şi erau scutiţi de cote

obligatorii cei care predau cantităţi duble . Eu m-am
gândit că dacă dau ceva în plus să depăşească cota
obligatorie să le trec în borderou că localnicii să fie
mulţumiţi şi sa predea un număr mai mare de miei la
bazele fixate în comune. În comuna Dumitreşti m-am
oprit şi m-am deplasat în comuna Poenita unde am stat
de vorbă cu primarul si cu achizitorul ca să le spună
familiilor. Ca achizitorul era unul Feraru care el primea
salariul după numărul de animale predate, acesta avea
rude şi cunoştinţe şi in comuna Lacul lui Babanu şi in
comuna Călita din Raionul Vrancea. Care vor să
primească mai mulţi bani pe kg pot să se deplaseze la
noi, nu contează că sunt din alt raion. Eu le infinite
borderourile la comune unde am şi fixat ziua de
preluare. Trecând m-am oprit şi în comuna Dumitreşti
unde tot aşa le-am spus. După aceea am plecat în
comuna Neculele unde am fixat ziua de preluare şi m-
am pus de acord cu conducerea comunei. Aici ca
primar era unul Braiescu, iar secretar Slabu şi achizitor
Stoian Dragomir care se ocupă cu achiziţia vitelor şi cu
contractele. Acest achizitor avea un frate căsătorit în
371
comună Nereju căruia i-a spus să ia legătura cu el şi sa

le spună localnicilor din comuna Nereju, dar fără să
afle cei din conducerea comunei sau din Raionul
Vrancea că avem voie să primim animale şi să le
trimită borderouri că au predat cantităţile obligatorii.
Am fixat prima bază în comuna Neculele unde
mă aflam cu şeful de sector, recepţionerul Spantulescu
şi Oprescu, directorul abatorului din oraşul Râmnicu
Sărat, dar ei nu ştiau jocul meu. Sosind prima zi de
preluare în comuna Neculele, unde s-au adunat
localnicii şi din Nereju care se aflau în număr mare. Eu
am făcut 2 carduri unul cu oamenii din Neculele şi altul
cu oamenii din comuna Nereju, la un card am stabilit să
stea Brăescu iar la celălalt secretarul Voicu să dirijeze
rândul de intrare cu mieii la cântar. Intrau din fiecare
comună la rând câte cinci persoane pentru a menţine
ordinea afara, fara a se certa. Recepţionerul cantarea şi
îmi dădea mie numărul de miei cântăriţi şi kilogramele.
Eu luasem borderourile aşa cum le-am promis, la prima
bază am primit 500 capete din Neculele şi 400 capete
din Nereju aşadar 900 capete în prima zi şi s-au
încărcat 9 camioane cu miei care s-au predate
372
Buturuga Dragomir
abatorului, dar cu fiecare camion am trimis achizitorul

comunal ca sa îmi aducă bonul cu numărul de miei şi
cu kilogramele. Au urmat bazele din comuna Poenita şi
Dumitreşti unde au apărut şi cei din comună Lacul lui
Baban unde am preluat 1300 capete. Eu făcând planul
pe total din cele 3 comune precum şi cei veniţi de la
Vrancea, iar din celelalte 5 comune ca Jitia, Chiojdeni,
Bisoca, Valea Salciei, Buda am mai realizat un plan în
plus. Când au văzut cei de la conducerea fostului raion
şi de la fosta regiune Ploieşti, după calculul lor pe mine
m-am recompensat cu 6 salarii în plus. Aveam un
salariu lunar de 610 lei, plus diurna de deplasare de 15
lei la zi. Pe luna mai, în acel an am primit în plus suma
de 3800 lei.
Î
373
N ACEASTĂ SEARĂ NE DEPLASĂM

LA PRAHOVA
Eu la începutul lunii iunie 1965 m-am deplasat

din sector într-o zi de seară la secţia raională să fac
situaţiile din sector să le las ca să fiu exemplu că atunci
când vin cei de la raion să le găsească în evidenţă. Am
sosit în birou la secţie unde se mai aflau şeful secţiei
Zaharia, şeful planificator Zainescu şi un alt
planificator. Eu sosind m-am aşezat pe un scaun la o
masă unde am început să lucrez. Aveam de lucru circa
4 ore. Şeful secţiei Zaharia era o persoană grasă şi se
374
Buturuga Dragomir
afla în picioare şi a zis că în această seara pe toţi cei

care ne aflăm în birou “Prahova ne mănâncă”.
Toţi care ne aflăm prezenţi şi care ne aflăm aici,
să strângem lucrările, să le aşezăm în sertare şi sa
pornim la drum, dar eu mă gândeam ca de ce ne duce la
regiune, căreia i se spunea Regiunea Prahova.
Ceilalţi au început să le strângă, dar eu nu. El s-a
uitat la mine şi mi-a zis “Tu ce faci Buturugă, nu
respecţi ordinul, da?”, iar eu i-am răspuns că e cam
mult de lucru până fac situaţiile pe 8 comune şi trebuie
să le termin pana la ora 12, dar el mi-a zis că o să stau
mâine la lucru şi am timp. M-am luat şi eu să le strâng
şi strângându-le mi-am adus aminte că în oraşul
Râmnic este un restaurant Prahova, iar el la acest
restaurant ne ducea, atunci eu gândindu-mă că el stie că
am primit compensaţia de bani urmăreşte să le fac
cinste. Le-am strâns şi am plecat. Era o uşă de ieşire şi
prin spate şi urma să mergem pe strada de centru. In
noapte, afară, ei mergeau câte 3 înainte iar eu în urmă,
cu gândul să mă izolez de ei. Sosind în dreptul hotelului
din centru de unde se mergea o stradă, eu am făcut pe o
stradă la dreapta unde avea o casă o familie din Bisoca
375
căreia ii spunea Stana Dobrota. La ea mă deplasam ca

să mă odihnesc. Şeful Secţiei Zaharia a văzut imediat
că eu am dispărut, l-a trimis pe şeful planificării
imediat să mă prindă. Acesta m-a sosit şi mi-a spus să
mă înapoiez că se supără şeful pe mine, atunci nu am
mai avut ce să fac. Sosind la restaurantul Prahova ne-
am aşezat toţi 4 la o masă unde a chemat o ospătăriţă pe
care a întrebat-o ce mâncare are şi i-a spus că are o
ciorbă bună şi friptura de porc cu garnitura. A cerut şi
ceva băuturi alcoolice urmând vin spumos. Dupa ce am
servit masa a chemat-o să facă calculul, cât costă, iar
acesta i-a spus că ne costă 580 lei. Era o sumă cam
mare de plată, iar eu fiind cam econom cu banii am
scos şi eu din buzunar 100 de lei pe care i-am pus pe
masă în faţa lui. S-a uitat cam lung la ei, i-a luat şi i-a
aruncat în faţa mea. L-am întrebat de ce o aruncă, “că
am dat puţin?” Iar el mi-a spus să bag banii în buzunar
ca eu sunt invitatul lui, pentru mine plăteşte el.
În iunie 1966 urmând să fiu din nou recompensat
cu suma de 3200 lei.
Pe data de 20 august 1966 eu mă aflam singur la
secţie, la fostul Raion. Atunci a sosit în birou, un
376
Buturuga Dragomir
director de la o întreprindere din oraş având şi el unele

situaţii de lucru. Acesta mă cunoştea pe mine şi m-a
întrebat cum mă descurc cu sectorul. Eu i-am spus că
mă descurc cu sectorul cam greu, că am mult de
umblat, iar el mi-a zis să mă plasez la el că are un post
liber la birou si ca mă ajuta şi el până mă acomodez cu
lucrările. Eu l-am întrebat ce acte îmi trebuie, iar el mi-
a zis că îmi trebuie numai transferul de la preşedintele
Avramescu şi mi-a zis să mă duc în momentul de faţă la
el. Eu m-am sculat de pe scaun şi m-am deplasat la
biroul lui, am ciocănit la uşă ca de obicei, iar el fiind în
birou mi-a spus să intru şi sa iau loc pe scaun şi sa îi
spun de ce am nevoie. I-am povestit situaţia şi l-am
rugat sa-mi dea transferal, dar el a refuzat spunând că
trebuie să îmi văd de munca mea, aşadar am plecat fără
să fiu ajutat.
377
LUNA FEBRUARIE 1967
Preşedintele Avramescu, secretarul Manolescu,

Ghinescu Constantin, primul secretar PARTIDUL
COMUNIST ROMAN al raionului şi Anghelache de la
fosta Regiune Ploieşti, m-au chemat în biroul
presedintului Avramescu şi mi-au spus că soseşte ziua
să mă transfere şi sa mă plaseze ca preşedinte în
Bisoca. Eu le-am spus că nu mă duc şi nu primesc
această funcţie. Ei m-au întrebat de ce nu primesc, le-
am zis că eu în Bisoca nu am sosea, autobuz, şcoli,
electricitate, cum au toate comunele de pe Valea
378
Buturuga Dragomir
Râmnicului sau de pe Valea Buzăului şi nu am cum să

mă descurc. Ei au spus că mă plasează să o pun la punct
să vadă de ce sunt capabil, că e ultima şansă de
încercare, ca Bisoca este pusa pe plan să fie desfiinţată.
Ei mi-au spus că m-au chemat să-mi spună situaţia, iar
eu le-am zis că nu primesc.
Pe data de 5 martie 1967 urma să aibă loc prima
sesiune de constituire şi alegerea Biroului Executiv în
comuna Bisoca. Eu lucram pe bază de grafic plasat pe
zile. Pentru fiecare comună unde mă aflam, graficul pe
care îl lăsăm lui Tănase, şeful secţiei sectoriale era luat
cu mine. Ne cunoşteam, i-am spus situaţia iar el mi-a
zis că ultima săptămână să nu respect graficul, să mă
deplasez în alta comună că poate să se orienteze la altă
persoană.
379
ULTIMA ZI ERAM PRINS SĂ FIU

PREZENT LA COMUNA BUDA
Era într-o dimineaţă de sâmbătă. Trebuia să fiu

căutat să mă găsească şi sa mă ducă la Bisoca pentru a
doua zi când era ziua fixata pentru ţinerea primirii de
sesiuni de constituire a Biroului Executiv pentru
alegerea Preşedintelui Consiliului Comunal Popular.
Din cadrul Raionului Râmnic a fost trimis la
comună pentru a conduce prin vicepreşedintele Nicu
Dumitru, o persoană scurtă la trup, dar pregătită şi bună
de gură care a trecut prin comuna Buda să mă ia în
380
Buturuga Dragomir
maşină şi pe mine ca să se prezinte la comună. Trecând

pe la primăria Buda a întrebat de mine dar cei de acolo
i-au spus că pe Buturugă nu l-au mai văzut de o
săptămână. Nicu Dumitru, primul vicepresedinte, l-a
sunat pe Preşedintele Avramescu şi l-a informat că
Buturugă nu este de găsit la Buda aşa că acesta şi-a
continuat mersul cu maşina să sosească în Bisoca şi
avea dispoziţie să convoace deputaţii comunali pentru a
doua zi. Când l-a întrebat pe fostul preşedinte
Alexandru Neculai acesta a declarant ca pe Buturugă
nu l-a mai văzut de 5 zile şi a trimis pe cineva la mine
acasă în satul Sarile, iar soţia mea a zis că sunt plecat
de acasă de 4 zile şi nu ştie nimic de mine. Atunci a dat
telefon la Raion şi a informat că Buturugă nu e de găsit,
iar Avramescu împreună cu Anghelache de la Regiune,
fiind prezenţi la Raion şi având maşina lor de la
regiune, împreună cu un instructor în cadrul regiunii şi
un instructor din cadrul raionului a dat dispoziţie de a
se deplasa din comună în comună conform graficului.
Astfel s-au deplasat în comunele Valea Salciei, Poeniţa,
Dumitreşti, Chiojdeni, Jitia, Neculele.
381
Eu în acea zi nu trecusem pe la primăria din

comuna Neculele ci am fost la salariatul Stoian
Dragomir cu care m-am deplasat prin sat, iar inserând,
acest salariat m-a invitat ca seara să merg cu el acasă ca
să stau la masa şi sa dorm la el, dar eu crezând că am
scăpat, i-am zis ca merg la camera oficială la Neculele
că mă simt mai bine. Acest salariat având o fată mi-a
spus că pe ea îmi trimite un pachet cu mâncare şi aşa a
şi făcut. A sosit fata lui, mi-a adus un pachet cu
mâncare, după care m-am dezbrăcat, am mâncat şi m-
am culcat. La circa 2 ore din seara, aud ciocănind la
uşă, mă scol, deschid uşa şi intră în camera oficială acei
doi instructor care m-au luat la întrebări ca de ce nu am
respectat graficul să fiu în comună Buda. Le-am
răspuns că la Buda nu aveam problem şi sunt prezent în
sectorul meu. Eu mă deplasez unde am probleme de
rezolvat iar ei mi-au spus că a doua zi sunt aşteptat la
primăria Bisoca unde se afla Nicu Dumitru, primul
vicepresedinte, care şi el m-a luat la rost dar eu i-am
răspuns şi lui acelasi lucru.
Se aflau prezenţi toţi deputaţii, el a deschis
sesiunea, a condus-o, a ajuns să aleagă Biroul Executiv,
382
Buturuga Dragomir
anunţând că preşedinte al comunei Bisoca, cu această

dată este BUTURUGĂ DRAGOMIR, dar eu nu am
acceptat. Nicu Dumitru a dat telefon la preşedintele
raionului Avramescu care a spus să mă dea pe mine la
telefon. Mi-a spus că dacă el personal împreună cu
Ghinescu Constantin, primul secretar al PARTIDULUI
COMUNIST ROMAN şi cu Anghelache de la regiune
s-au orientat la mine, trebuie să primesc că nu îmi dau
niciun transfer să mai ocup alt serviciu şi rămân pe
liber, aşa m-au făcut de am acceptat.
383
TRECÂND 10 ZILE AU APĂRUT

RECLAMAGII ASUPRA MEA
Prima reclamaţie a fost făcută de reclamagiul S.B.

către preşedintele Avramescu. Ca eu abia am intrat ca
primar şi m-am apucat de furat, să fur material lemnos,
de brad din padure si ca am butuci de brad în punctul
Sarile. Eu aveam 4 buturi de brad traşi lângă un gard,
lângă un teren al meu. Butuci daţi ca stimulent de
Alexandru Neculai, fostul preşedinte pentru că eu am
reuşit sa realizez unele sarcini economice ale comunei.
In acest punct s-a deplasat seful cadrelor, care m-a
chemat, iar eu le-am spus adevărul şi am dat o
384
Buturuga Dragomir
declaratie, apoi s-a deplasat la fostul preşedinte care a

prezentat bonurile pe numele lui care şi el a dat o
declaratie ca el mi i-a dat şi aşa am scăpat
385
A DOUA RECLAMAŢIE
Aceasta a fost făcută de I.C. care era casier

comunal şi secretar al Comitetului Comunal de partid
iar el aştepta să devină preşedinte. Era în luna aprilie
1967 când urma să strâng material lemnos, lemne de
brad, calunguri, grinzi, căpriori, să construiesc cu banii
din contribuţia locuitorilor din comună case.
Într-o dimineaţă m-am deplasat în pădurea
comunală în punctual Sub Dealul Ogrăzii spre satul
Şindrila, m-am orientat la unele fire bune, şi urma să
invit de la Ocolul Silvic să se deplaseze la marcat. La
plecare am ieşit în dealul Bisocii trecând pe lângă casa
386
Buturuga Dragomir
zisa a fostului Chiabur Dobrin Bacain care trecuse prin

chinurile fostei conduceri din acea perioadă, de la
înfiinţarea P.C.R. şi care fusese ameninţat cu cuţitul la
gât. Când a apărut ca preşedinte Alexandru Neculai şi
vrând să construiască în centrul comunei un magazin
alimentar, ca să nu se mai deplaseze în pădure şi sa
procure material lemnos a considerat că este mai uşor
să-i demoleze camerele casei şi din acel material să
construiască o formă de magazin. Lui Dobrin Bacain i-
a fost lăsată o singură cameră în care să se adăpostească
el cu soţia sa. Eu sosind în dreptul locuinţei sale, m-am
uitat din drum in ce situaţie ajunsese. Ajuns în faţa
camerei în care se afla şi el, l-am văzut stând cu faţa
spre camera care îi mai rămăsese nedemolata. Eu sosint
în dreptul porţii de la intrarea în curte l-am văzut cum
se uită, mi-a fost milă de el şi de la intrare i-am zis
“Noroc nea Dobrine”, el mi-a răspuns, dar eu nu am
mai avut răbdare şi am intrat pe poartă. Am sosit în faţa
lui , am dat mâna cu el, dar el începuse să tremure de
frică. Nu ştia ce va păţi şi cu mine. Văzând că lui îi este
frică şi de mine, l-am luat cu vorba frumoasă.
Observând aceasta mi-a spus că m-ar invita în camera
387
lui, dar ştie că nu o să merg. Eu am intrat oricum.

Acolo era soţia lui bătrână care statea pe un scăunel la
gura sobei, la foc. Când m-a văzut şi ea a început să
tremure de frică, nu ştia ce va păţi şi cu mine. Nea
Dobrin mi-a zis să mă aşez pe pat, şi m-am aşezat şi m-
am mai uitat prin cameră la ce-i mai lăsase. Avea o
masă bătrâneasca într-un picior, două scaune vechi din
lemn cu rezemătoare şi un mic scăunel pe care se afla
soţia sa. Acest om mi-a spus că m-ar cinsti cu o ţuică de
prună, dar ştie că eu nu beau de la el. Văzând că îi era
frică, i-am spus că de ce să nu beau, aşa că a adus o
sticlă cu ţuica şi un mic păhărel. L-a umplu şi a băut el
primul că să nu mă gândesc că a pus otrava, apoi l-a
umplut şi pentru mine. Eu i-am urat sănătate şi sa nu
mai stea cu frică. Soţia sa mi-a zis că este timpul
prânzului şi au gătit o ciorbă bună şi mă invita şi pe
mine la masă, iar eu ca să îi încurajez le-am spus că nu
mă feresc de ei. Mi-au aşezat o farfurie cu ciorba şi lui
la fel. Am stat cu el la masă după care s-a sculat în
picioare şi a început să se închine. Eu l-am întrebat de
ce se închina, iar el mi-a spus că poate a sosit timpul să
388
Buturuga Dragomir
ţină şi cu ei cineva, iar eu le-am spus că dacă cauta

cineva să-i distrugă să mă anunţe.
Eu nu ştiam că în comună se afla formată o gaşcă
de reclamagii asupra mea care m-au urmărit şi m-au
văzut intrând în curtea acestor oameni care se considera
cel mai înstărit, considerat chiabur numit Chiaburul
Dobrin Bacain. Gaşca formată urmărea să mă dea afară
ca primar. Cât am stat în casa acestui zis chiabur a
apărut urgent o reclamaţie la Avramescu în care se
arata că s-au orientat greşit ca eu să devin preşedintele
comunei că am intrat în legătură cu cel mai mare
chiabur din comună.
Aceasta se întâmpla la sfârşitul lunii martie 1967.
Abia mă instalase forţat primarul comunei când eu mă
luptam să strâng materiale să construiesc primul local
de şcoală în satul Baltagari. Pentru cercetare şi pentru a
se lua măsuri împotriva mea la PARTIDUL
COMUNIST ROMAN prim secretar era Ghinescu
Constantin care s-a deplasat la comună să facă
cercetările care mi-a arătat declaraţia făcută şi semnată
de un grup de persoane. Primul secretar a invitat toţi
reclamagii pentru a se face cercetarea. Ei erau invitaţi
389
pe rând în biroul meu. La sfârşit m-a chemat şi pe mine

şi m-a întrebat dacă recunosc că am intrat în casa acelui
chiabur. Atunci eu i-am răspuns că am fost o persoană
care a lucrat corect şi că nu am cerut să fiu instalat
primar şi nici nu am vrut să lucrez cu reclamagii asupra
mea. Eu am fost adus şi instalat forţat, şi cer să fiu
schimbat, nu vreau să lucrez cu reclamagii. “Ce au
făcut ei pentru comună?” Eu vreau să formez o
egalitate. Nu ura şi duşmănie, nu distrugere! Eu dacă
am venit în comună m-am apucat să pun ceva la punct
prin construirea unui local de şcoală în comună
Baltagari ca să se vadă ceva în urma mea de la început.
Eu nu vreau să permit să fiu urmărit de reclamagii
pentru ca ei au aşteptat să ajungă comuna în prăpastie şi
nu au făcut nimic pentru ea. S-au ocupat numai de rele
şi suferinţe. Am arătat că dacă am fost adus şi instalat
forţat eu lucrez cu milă cu orice persoană pentru a face
treaba. Eu am arătat concepţia mea să fac o egalitate în
Bisoca, în comună, nu numai cu chiaburii care au avut
ceva pământ mai mult, că nu l-au furat, ci l-au
cumpărat cu munca lor, nu au omorât pe nimeni, nu au
luat sufletele oamenilor. Acest om care se numeşte
390
Buturuga Dragomir
Dobrin Bacain nu a făcut rău la nimenea ci a cumpărat

ceva pământ în plus pe Valea Drăganului că dacă nu, îl
cumpăra altă persoană. Acesta fiind un teren degradat şi
s-a luat cu decretul 115 fiind preluat şi plantat de
Ocolul Silvic. Acest teren nu mai este al lui iar el nu
mai este chiabur. El a luptat cu arma în mână în
războiul 1916-1918 şi a fost împroprietărit ca orice
luptător cu 3 hectare de pământ de care nu se poate lua
nimeni. Eu nu îl pot considera vinovat şi să-l chinui ca
acele persoane nejudecate care i-au stricat şi casa în
care locuia. Eu i-am spus primului secretar Ghinescu
Constantin să se deplaseze împreună cu mine la
locuinţa acelui om să vadă cum arată acest suflet, ca un
chiabur. Cum şi-au bătut joc de el reclamagii, cum i-au
stricat casa şi i-au lăsat o singură cameră.
A doua zi m-am prezentat la fostul raion, la
preşedintele Avramescu pentru a-mi aproba demisia şi
să fiu transferat în alt serviciu, dar acesta a refuzat
spunând că eu am dreptate şi să-mi văd de treabă.
În vara anului 1967 am construit un local de
şcoală în satul Baltagari şi o şcoală în satul Şindrila.
391
SERBAREA CAMPENEASCA
Comuna Bisoca reprezintă astăzi o zonă turistică

apreciată şi publicată de primul Secretar al comitetului
de Judeţ P.C.R. Buzău ION SÂRBU cu ocazia înfiinţări
Primei Serbări Câmpeneşti în zonă de păduri de brad şi
pin, în pădurea Lacuri. A fost organizată pe data de 20
august 1969 de către Primarul Comunei Bisoca,
BUTURUGĂ DRAGOMIR, împreună cu Directoarea
şcolii HORHOCICA ELENA, la care a fost invitat să
participle şi Primul Secretar ION SÂRBU. Fiind prima
serbare câmpenească de pe raza comunelor şi din
cadrul Judeţului, Primarul împreună cu 20 de tineri
392
Buturuga Dragomir
îmbrăcaţi în costume naţionale, tradiţionale de Bisoca,

i-au iesit în cale. Se vedeau albind munţii de sare din
mijlocul satului, izvoarele cu apă sărată şi minerala
cum izvorau de pe văile munţilor cu sare, se vedea cum
se înaltă şi alte dealuri imbracate cu păduri de fag. In
zare se observau şi dealurile Drăganului înverzind cu
arbori de brad şi pin urcând în dealul Bisocii. De la
înălţime se zărea Valea Buzăului, se zăreau vârfurile
celor două Stejicuri: Stejicul Mare şi Stejicul Mic de la
Neculele, judetul Vrancea.
A sosit la locul de destinaţie unde era pregătită
serbarea câmpenească ce era organizată în poiana la
intrare în pădurea Lacuri. Unde existau două lacuri,
Lacul Limpede şi Lacul Negru “fără fund”.
Locul unde s-au desfăşurat programele artistice se
află înconjurate de păduri de brad şi pin.
Programul artistic era bine pregătit începând cu
formaţiile de tineret, urmând formaţii cu bătrâni, cu
cântece vocale, cântece bătrâneşti şi haiduceşti urmând
cântece cu instrumente, fluier, caval, urmând în
închidere jocuri: Brâul Bisoceam Bătrânesc, care cu
picioarele jucau şi din gură strigau de răsuna tot codrul,
393
urmând brâul bătrânesc, o babă bătrână de 84 de ani

care se numea Baba la Gheorghe Casaru care cu
picioarele juca mâinile în sus le ridică din gură chiuia şi
strigăturile vechi ea striga. Domnul Ion Sârbu, la
terminare, a zis ca aşa ceva, ca la comuna Bisoca, cât a
umblat, el nu a mai văzut, urmând să declare cea mai
frumoasă zonă turistică existenta.
Acesta a luat urgente măsuri prin construcţia unei
şoşele şi făcând ca aceasta să îndeplinească toate
condiţiile pentru o zonă cu potenţial turistic ridicat.
Din vara anului 20 august 1968 se menţine
această tradiţie, în fiecare an, chiar şi în prezent se
desfăşoară asemenea program, serbare câmpenească, în
zonă Lacuri, rămânând ca amintire de la fostul primar
BUTURUGĂ DRAGOMIR şi fosta Director de Şcoală
HORHOCICA ELENA.
394
Buturuga Dragomir
ALEGERILE DIN 5 MARTIE 1969
La începutul lunii februarie 1969 urma ca fiecare

candidat să se prezinte in satul unde urma să-si depună
candidatura. Unde candida ca deputat comunal trebuia
să şi locuiască. Pe data de 3 martie anul respectiv se
făceau orietari de către primul secretar Sârbu Ion la câte
un salariat de la nivel de judeţ care trebuia repartizat în
fiecare comună. Pentru comuna Bisoca s-a orientat să
candideze ca deputat judeţean un om bine pregătit, om
de bază şi de valoare în care aveam încredere că poate
să se deplaseze în toate satele şi să fie cunoscut de toţi
tânăr sau bătrân şi să asculte vocile cu greutăţile şi
395
necazurile pe care le aveau localnicii. Primul secretar,

avea în cadrul consiliului judeţean un om bine pregătit,
legist, de încredere, care era Radu Vasile, secretarul
Consiliului Popular Judeţean. Acest salariat energic şi
de bază urma să se deplaseze în toate satele din comuna
Bisoca, să asculte necazurile şi problemele oamenilor şi
să facă propuneri pentru a-i ajuta în rezolvarea tuturor
problemelor. Dar de la nivel de judeţ s-a făcut o mare
greşeală ca de la începutul lunii februarie s-a planificat
a se începe şi a se acţiona cu comunele din partea
câmpului, iar cu comunele de pe Valea Buzăului lăsând
a se termina această acţiune în ultima zi de încheiere cu
comuna Bisoca, o comună fără sosea, o comună în care
nu se putea deplasa decât prin oraşul Râmnicu Sărat
urmând a se urca pe munte pe Valea Râmnicului.
Atunci se afla un vifor puternic, de sus ningea,
vântul bătea, zăpada o viscolea şi o aşeză pe vai unde
era mai adăpost. Nămetii se intinedau de la comuna
Buda, Dumitreşti ajungând la 2 metri, iar din comuna
Jitia spre Bisoca aveau peste 3 metri de nu se putea
pătrunde decât cu elicopterul, dar nici acesta nu se
putea deplasa neavând vizibilitate din cauza viscolului.
396
Buturuga Dragomir
Primul secretar Sârbu Ion a încercat să pătrundă şi în

Bisoca având maşina sa cu dublă tracţiune 4x4 cu
şoferul lui dând ca salariat ajutor şi pe Tudor Gheorghe,
primul vicepreşedinte de la nivel de judeţ. Primul
secretar ţinea legătura atât cu dânşii pe traseu cât şi cu
mine ca să mobilizez pentru a se prezenta în centrul
comunei şi localnicii din celelalte sate. I-am explicat că
în Bisoca nu se poate ajunge şi că e viscol mare şi sunt
nămeţi ce depăşesc 3 metri.
Maşina primului secretar Sârbu cu personalul
respectiv sosind în Ramnicu Sarat, unde exista un bun
primar activ cu numele Marcu, de unde au pornit spre
Buda, înzăpezind maşina în satul Băbeni. Sosind la
primăria oraşului, unde l-au găsit din nou pe primarul
oraşului care avea o tanchetă şi a luat-o crezând că cu
ea va ajunge. Dar şi cu tancheta de abia au ajuns până
în satul Dedulesti, comuna Topliceni unde au fost
aproape acoperiţi de nămeţi reuşind cu mare greutate să
se întoarcă la Râmnicu Sărat. Atunci primul secretar
mi-a dat telefon la comună şi mi-a zis că nu se poate
ajunge în Bisoca iar aceasta este ultima zi pentru
depunerea candidaturilor şi m-a întrebat ce putem face.
397
Eu aveam prezenţi bărbaţi cu putere să lupte prin

nămeţi, aveam toate birourile pline care stăteau şi
astepteau să le apară candidatul lor judeţean având
multe probleme de propus. Eu i-am spus primului
secretar să îmi dea toate datele şi candidatura ca o
depun eu în lipsa, închei procesul verbal cu propunerile
oamenilor. El m-a întrebat dacă mă pricep să fac aşa
ceva şi i-am spus că răspund eu urmând ca maşina
primului secretar a se înapoia spre Buzău şi urmând ca
până la sfârşitul lunii februarie a se faca întâlnirea cu
alegătorii.
398
Buturuga Dragomir
16 FEBRUARIE 1969
ADUNĂRILE DE ÎNTÂLNIRE CU
DEPUTATUL JUDEŢEAN
În oraşul Buzău era o zi ca de primăvară, fără

zăpadă şi se putea circula cu încălţăminte uşoară
urmând ca deputatul să se deplaseze cu autobuzul care
circula până în comuna Vintila Vodă, iar de aici spre
comuna Săruleşti, iar din Comună Săruleşti neputându-
se circula cu maşina nici pe timp de vară deoarece nu
exista şosea. Se circulă numai cu căruţele. De la Vintila
Voda până la Săruleşti s-a deplasat mergând seara. Pe
399
jos exista zăpada şi el avae de mers 4 kilometri. Pe

acest gol este o zonă unde circula iarna lupii şi este
foarte periculos de a circula o singură persoană.
Ca un exemplu eu personal, într-o dimineaţă mă
deplasam pe acest gol. Eram singur şi începuse a se
lumina de ziuă, fiind tot o lună de iarnă. Mergeam la
autobuzul din Vintila Voda şi mergeam pe partea
stângă a şoselei. Era foarte ger de făceau zgomot
sârmele telefonului. În urma mea am văzut că se
apropia un animal sălbatic de mărimea unui câine
ciobănesc. La început am crezut că un câine ce vrea să
mă atace. Având un băţ în mâna m-am apropiat de un
stâlp, am lovit stâlpul şi fiind ger sârmele fac zgomot şi
am văzut acel animal speriat de zgomot ca s-a aruncat
în gol spre vale. La circa 10 minute a trecut prin acest
gol un padurar ce se numea Sorici care locuia în
Săruleşti şi mergea călare pe un cal. Se deplasa la
Ocolul Silvic Vintila Voda şi a fost înconjurat de 9 lupi.
Având o armă de vânătoare a tras spre ei 7 focuri de
armă şi aşa a scăpat. Când m-a sosit pe mine m-a
întrebat dacă şi eu am văzut în urma mea ceva. El mi-a
zis că în acest gol este pericol de a se circula de unul
400
Buturuga Dragomir
singur pentru că este perioada lor de împerechere iarna.

În cazul în care apărea în faţa domnului Radu Vasile o
asemenea haită de lupi, mă întrebam ce se întâmpla.
Ajungând la Săruleşti a găsit 3 factori poştali cu
care s-a unit să se deplaseze prin zăpada şi astfel a
ajuns în Bisoca. Aceşti factori poştali fiind îmbrăcaţi şi
echipaţi în costume de iarnă cu cizme. Dar am ajuns ca
eu să mă gândesc cu câtă greutate şi suferinţa s-a
deplasat un asemenea om încălţat cu încălţăminte de
vară şi a pornit la mers în zona de munte. Noi oamenii
bătrâni care mai suntem în viaţa ne gândim la acele
greutăţi. Eu că primar stăm în aşteptare să apară în
comună un asemenea om de valoare de la judeţ şi
sosind la noi noaptea la orele 11:00 ud la picioare, cu
picioarele îngheţate pe care le dezgheţa la focul de la
gura sobei. Dimineaţa am pornit amândoi la prima
adunare din satul cel mai îndepărtat, din satul Plesi.
Sosint la gârla apa era mare. Pe prundul gârlei se
afla şi ceva gheaţă, şi era greu de trecut deoarece gheata
se rupea, eu aveam cizme de cauciuc dar domnul viitor
deputat era în ghete de oraş cu care a intrat in apă, s-a
udat complet. Aveam de mers, de urcat să sosim la
401
Scoala din Plesi cam 2 kilometri. Aici lumea multă

stătea în aşteptare, bărbaţi, femei tineri, curiosi să
cunoască primul lor deputat deoarece până acum nu s-a
deplasat nimeni de la fostele judeţe sau raioane ca să
vadă cum trăiesc. Sosind Radu Vasile avea picioarele
îngheţate, ude şi intrând în şcoala s-a prezenteat cu
cuvinte plăcute în faţa oamenilor, s-a schimbat cu ceva
de la fostul profesor, şi-a pus încălţămintea să se usuce
în apropiere de focul de la soba.
A urmat ca de obicei prezentarea dansului urmând
propunerile din partea cetăţenilor. Primul bărbat care a
luat cuvântul, Dobrin Gheorghiţă a arătat în cuvântul
lui ca el e bătrân dar de când trăieşte în acest sat nu a
existat nicun conducător din cadrul judeţului până în
prezent să vada în ce stare gravă au trăit în acest sat
izolat, aratand că nu de bine s-au instalat de s-au
înfiinţat în acest sat, tot de rău s-au deplasat să trăiască
în această pace şi linişte, să nu mai fie jecmăniţi. Aici s-
au deplasat şi au trăit în condiţii grele, fiind înconjuraţi
de păduri, de cele două gârle Ramnicelul şi garla
Râmnicului arătând ca ei trăiesc în aceasta zona
inconjurati ca pe o insulă şi crede şi spera că va sosi
402
Buturuga Dragomir
timpul să se uite şi la ei cineva. In ce stare trăiesc de

toamna până primăvara în luna mai. Propunand să fie şi
ei ajutaţi să li se construiască şi lor o punte peste Gârla
Plesi.
Urmând Gheorghe Bontea care şi el s-a arătat
bucuros că se afla în faţa lui un viitor conducător şi
deputat judeţean ca să aibă şi ei cui să ceară ajutor. Au
urmat şi alţii la cuvânt cum ar fi Gheorghe Piorita,
Constantin Cojocaru şi mulţi alţii care au solicitat să li
se construiască şi lor în sat un cimitir şi o biserică
deoarece în curs de iarnă, când cineva moare, acel mort
nu poate fi deplasat până în comună Bisoca, circa 9 km.
Nu poate să treacă gârla. Au fost cazuri când unii morţi
au fost ţinuţi în casă şi câte 2 săptămâni. Toate
propunerile locuitorilor au fost notate şi li s-a primis că
vor fi analizate şi vor fi ajutaţi.
403
DEPLASĂRILE ŞI ÎN CELELALTE
SATE
În satele Recea, Lacuri, Bisocuta, Bisoca, Sari toţi

locuitorii care au luat cuvântul au propus să se ia
măsuri ca şi aceasta comună să fie ajutată pentru a se
construi o şosea ca să se poată ajunge şi în Bisoca cu
autobuzul, să poată circula şi oamenii, să ajungă în oraş
să-şi rezolve problemele, să nu se mai deplaseze pe jos,
pentru că din Bisoca până în Buzău şi înapoi rupi o
404
Buturuga Dragomir
pereche de încălţăminte plus picioarele lor. Au cerut ca

şi Bisoca să fie electrificata ca toate comunele care o
înconjoară. Li s-a promis că se vor analiza toate acestea
şi se va lupta să se rezolve.
405
ÎNTOARCEREA DEPUTATULUI
JUDEŢEAN LA ORAŞ
Domnul Radu Vasile plecând din centrul comunei

de la primărie urma să se deplaseze în comuna
Cernăteşti. El se grăbea ştiind că atunci când s-a
deplasat spre Bisoca tatăl său se afla grav bolnav şi
dorea să se intaorca seara în Cernăteşti să vadă starea
acestuia. A plecat spre seară şi, mai ales că era luna
februarie, era ger şi luna în care animalele sălbatice
circulau noaptea prin mijlocul satelor. Acele animale
periculoase erau o haită de lupi care umbla prin sate la
vânătoare şi omora chiar şi câinii care lătrau, iar
406
Buturuga Dragomir
persoanele omeneşti nu puteau să umble de unele

singure să se deplaseze în anumite goluri cum ar fi
Golul Foltea dintre Sari şi Sarulesti, Golul Braga dintre
Săruleşti şi Vintila Vodă, acestea fiind puncte foarte
periculoase pentru a se circula pe timp de noapte. Eu
am trimis cu dânsul pe omul de serviciu, Radu Casaru,
care să-l însoţească până în satul Sările şi să meargă să
se odihnească la Sava Carmaciu, o femeie în etate dar si
înstărita. Dânsul nu o cunoastea, dar Radu Casaru o
cunoastea.
Din nefericire până au ajuns în satul Sarile s-a
înserat, iar această femeie nu i-a primit şi atunci s-au
deplasat pana la ultima locuinţa lui Dumitru Dobroiu.
Soţia sa se afla pensionara, fiind cadru medical şi l-au
primit de s-au odihnit, iar dimineaţa a pornit la drum.
“Dacă nu ar fi fost primit de această familie, ce s-ar fi
întâmplat cu domnul Radu Vasile mergând prin golurile
izolate?”
407
REZOLVAREA PRIMEI CERINŢE A

PLESANILOR
Sosind luna mai 1969 m-am prezentat în satul

Plesi pentru a rezolva prima cerinţă a localnicilor, să
începem să adunăm material pentru a construi puntea
aeriană peste gârla Râmnicului dintre satul Plesi şi
Şindrila.
Noi aveam în sat un deputat sătesc, Gheorghe
Bontea. Cu acesta am discutat ce material ne trebuie, ca
să le anunam. Ne trebuiau 4 sufe groase de fier,
balastru, nisip, fier beton, scândură, opt întinzători cu
408
Buturuga Dragomir
şuruburi. Umblând să adunăm toate aceste material

pentru a începe lucrarea am ajuns în luna august 1969.
S-a ivit un scriitor, redactor la “Viaţa Buzăului“
care dorind să scrie şi el ceva, dar neavând ştiinţa şi
experienţa, cum şi în ce condiţii se poate realiza o
asemenea lucrare. A scris în ziarul “Viaţa Buzăului” că
nu se acţionează de a se construi mai repede acest pod.
Citind acest articol i-am făcut observaţie şi i-am spus că
dacă nu ştie despre ce este vorba să dispară din faţa
mea şi sa nu mai scrie câte ceva dacă nu ştie ce vrea. La
1 august 1969 am dat gata construcţia punţii. Trecând
zeci de ani, şi în prezent se afla că nouă, şi având o
rezistenţă deosebită, nu a cedat niciodata. Un exemplu
este ca în vara anului 2014 s-a construit tot peste acest
pod, un altul, dar neavând experienţa şi nebăgându-se
material de rezistenţă acesta a cedat doi ani mai târziu,
în vara anului 2016, luat de valurile de apă de o ploaie
din munţi, dar puntea construită în 1969 rezista şi în
prezent.
409
PE LINIE DE CIRCULAŢIE
S-a depus efort prin direcţia de drumuri judeţene

de către fostul director al direcţiei de drumuri judeţene
Vasilescu Neculoiu ca în vara anului 1972 să se
realizeze până în centrul comunei o şosea asfaltata şi au
fost repartizate de fostul director Marcosanu Aurelian,
doua autobuze montane, unul pe traseul Buzau - Bisoca
şi celălalt pe traseul Buzau - Sarile. Urgentarea a fost
făcută de către fostul deputat Radu Vasile mâna dreaptă
a lui Sârbu Ion, primul secretar al judeţului care
împreună au urmărit efectuarea şi urgentarea lucrărilor,
iar în interiorul comunei a acţionat fostul primar
Buturugă Dragomir.
410
Buturuga Dragomir
PE LINIE DE EXTINDERE DE
ENERGIE ELECTRICĂ
În primavara anului 1974 s-a început lucrarea de

către I.R.E.P. Buzău, lucrare de extindere a lucrărilor
de înaltă tensiune din comunele Mânzăleşti către
Bisoca. Urcând Culmea Dealul Jgheabului,
Lopatareasa, Bisocuta, Recea, Bisoca, Baltagari.
Această lucrare a fost foarte grea şi presupunea fonduri
băneşti de la stat, dar începând de la instalarea
transformatorului spre satele respective se făceau cu
sume băneşti strânse de la familii şi încasate. S-au
411
procurat stâlpi de stejar de la Ocoalele Silvice, Vintila

Voda şi Dumitreşti. In comuna Bisoca, cu un număr de
8 sate aflate la distanţa mare unul de celălalt, au trebuit
peste 12000 bucăţi de stâlpi. De la o casă la alta se
foloseau şi 5-6 bucăţi de stâlp. Eu că primar trebuia să
mă deplasez la aceste ocoale, să mă deplasez în păduri
şi sa coordonez aducerea acestora, dar trebuia o
planificare făcută pentru fiecare familie si sumele de
bani strânse pentru I.R.E.P.. De această planificare a
sumelor răspundea Casaru Ion care trebuia să facă
planificarea, dar el a cautat să îmi aducă greutăţi şi sa
mă bage pe mine la încurcătură.
Aşa a şi făcut. A strâns între 1000 şi 2000 de lei
pe familie, dar ar fi trebuit să se strângă între 15000 şi
20000 lei pe familie. Astfel s-a strâns o sumă foarte
mică. Eu am dat aprobare la cei de la I.R.E.P. să facă
extindere în toate marginile cătunelor. I.R.E.P.-ul a
terminat lucrarea efectuată în comună şi a cerut sumele
de bani, costul materialelor, al manoperei, dar eu în
contul comunei nu mai aveam niciun leu. Conducerea
I.R.E.P.-ului m-a acţionat pe mine în judecata la
arbitrajul de stat la regiunea Ploieşti. Numai pe mine ca
412
Buturuga Dragomir
primarul comunei. De la comună eram doar eu prezent,

iar de la I.R.E.P. era directorul, contabilul şef, juristul
etc.. La proces m-au obligat că până la a doua înfăţişare
să mă prezint cu facturile achitate, dar eu nu am avut de
unde să strâng această sumă de bani. S-a amânat
procesul şi la cea de-a treia înfăţişare urmând ca să
plătesc sumele de bani.
Salvarea a venit atunci când m-am înapoiat de la
cel de-al doilea proces şi am trecut pe la direcţia
tehnică de la judeţul Buzău, unde am găsit-o singură în
birou pe doamna Caloian, şefa economist cu care eram
prieten şi care m-a întrebat de unde vin. Eu i-am
povestit situaţia, ce am păţit. Ea mi-a spus că trebuie să
achit suma de bani, ca I.R.E.P. a băgat materialele la
lucrare, iar lucrarea costa şi pot să intru în încurcătură.
Ea a mai stat puţin si a zis ca o să caute în contul
comunei Bisoca dacă se găsesc ceva bani, dar a văzut
că era contul pe zero. A mai stat puţin pe gânduri şi mi-
a spus că vrea să mă ajute, ca în evidenţă ei se află toate
conturile de la toate comunele din judeţ şi la ce comune
va găsi sume de bani în cont, o să alimenteze contul
comunei mele. Căutând a găsit bani la trei comune şi
413
mi-a spus că trebuie să fim serioşi, să nu ştie nimeni că

am făcut această mişcare. Dupa ce a făcut aceasta a
băgat banii în contul I.R.E.P.-ului şi mi-a zis gata :”Nea
Buturugă, te-am scăpat din încurcătură”. Ulterior mi-a
zis să merg cu ea la Banca Naţională. Aici, prin
cunoştinţele sale, mi-a dat actele de virare şi mi-a spus
că la cea de-a treia înfăţişare să prezint actele
doveditoare.
414
Buturuga Dragomir
PROBLEMA CONSTRUCTIILOR
În anul 1979 aveam sarcina de la judeţ să încep

construirea unui local de şcoală cu sume băneşti de la
stat. Acest local trebuia sa fie cu etaj, cu 10 săli de
clasă, iar eu să mă ocup de procurearea materialelor
(cărămidă, transport cu camioane, balastru, nisip etc).
Am început să transport balastrul şi nisipul cu
camioane taxate dar nu prea găseam de unde să taxez
acele camioane.
Începuse exploatarea forestiera în pădurea
Martinu, se făcuse şoseaua forestieră de unde
transportam material lemnos, atât pentru foc cât şi
415
pentru construcţii. Exista întreprinderea I.M.T.F.

Râmnicu Sărat care transporta lemne de la Martinu la
depozitul de material lemnos din oraşul Râmnicu Sărat.
De la Râmnicu Sărat aceste camioane se deplasau goale
până la Martinu şi atunci am taxat acele camioane, ele
mergeau la balastiera Oreavu, Râmnicu Sărat, le
încărcăm cu balastru şi nisip pe care le transporta la
Bisoca. Pentru stabilirea locului de constructie şi
întocmirea documentaţiei la Direcţia Tehnică era
inginerul Ioniţă care a stabilit locul de constructie şi a
întocmit documentaţia rămânând ca eu să mă ocup să
fac săpăturile pentru a se turna fundaţia. Aici exista un
teren stâncos, cu piatră şi se putea lucra numai cu
tarnacoapte, cu dălţi din fier si cu ciocane. Se făceau
săpături de 3 metri adâncime în care se turna materialul
necesar – balastru, ciment. Ca să torn fundaţia am
angajat 20 de tineri din comună de care trebuia să
răspund tot eu, dar aveam şi sarcina să procur
materialul lemnos pentru acoperiş pe care îl procuram
din pădurea comunală marcat pe fir de Ocolul Silvic şi
nu puteam să mă ocup şi de muncitorii care lucrau la
şantier pentru fundaţie.
416
Buturuga Dragomir
Pentru dirijarea muncitorilor am pus să se

angajeze un prieten al meu anume Nelu Bacain, fiu al
fostului chiabur, Dobrin Bacain despre care am vorbit
mai înainte. Tot acest reclamadiu C.I. mi-a făcut o
reclamaţie la primul secretar Sârbu Ion în care mă
acuza că am băgat ca salariat un fiu de chiabur care era
şef de echipă, dar eu pe statul de plată de la
contabilitate îl trecusem ca muncitor. Primul secretar l-
a trimis ca să mă verifice şi sa mă ia la întrebări tot pe
Ghinescu Constantin care, de la Râmnicu Sărat a venit
la judeţul Buzău că Preşedintele Sindicatelor pe Judeţ.
Acesta s-a prezentat la primarie si m-a luat la întrebări
ca de ce am băgat în subordine fii de chiaburi. Eu i-a
răspuns că nu este salariat ci este un simplu muncitor
de rând, ca şi ceilalţi muncitor şi care munceşte la
fundaţia şcolii. Atunci l-a căutat in statul de plată şi l-a
găsit plătit în rândul muncitorilor şi eu i-am spus ca il
primesc la muncă deoarece are voie să muncească, este
liber la muncă.
Cel care mă reclamase, dorea să îşi construiască o
nouă casă şi îi mai trebuia material lemnos pentru
constructie. A angajat 2 meseriaşi anume Văduva
417
Tudor şi Ion Moharta din satul Plesi care s-au prezentat

la lucru, au încheiat tălpile de jos si nemaiavand niciun
material să continue lucrul. Acesta m-a rugat să-i dau
eu împrumut din lemnul pe care îl aveam strâns pentru
lucrul la şcoală că până se ajunge la acoperisul şcolii
procura el materialul şi îl dă înapoi. I-am dat circa 14
metri cubi de lemn cioplit de tot felul de şi-a terminat
casa, dar nu a mai procurat niciun lemn inapoi.
Eu în toaman anului 1969, am fost planificat să
fac cursuri de calificare 3 luni la Scoala Inter-Judeţeana
din Sinaia, unde am obţinut o diplomă cu “Foarte bine”.
Reîntorcându-mă de la cursurile şcolare am forţat de
am strâns toate materialele necesare pentru construcţia
localului de şcoală. În comună nu aveam meseriaşi
constructori care să se priceapă la munca de zidărie aşa
că m-am deplasat la Consiliul Local Buzău la
Vicepreşedinte care răspundea de problema
construcţiilor. Acesta l-a chemat la el pe directorul de
la I.G.O. căruia i-a dat ordin să trimită la Bisoca
maeştri cu muncitori, să ia lucrările în primire. Prima
dată s-a contruit şcoala. Au venit de la controlul
financiar de au făcut recepţia lucrărilor, zis de la C.F.I.
418
Buturuga Dragomir
Pentru că eu răspundeam de materialele lucrărilor m-au

găsit lipsa cu 12 metri cubi de material lemnos pe care
mi le-a imputat cu reţinere din salariu. Aceluia căruia îi
dădusem lemnul, văzându-şi casa terminata, nu l-a mai
interest să-mi procure materialele. S-au mai construit şi
alte localuri cum ar fi: internat, cantina şcolară, bazine
de captare a apei, bazin de atracţie de apă, apa fiind
atrasă în jurul acestor clădiri cu un motor astfel încât în
vara anul 1972 să se dea în folosinţă toate lucrările pe
linie de învăţământ. Atunci au venit din facultăţi
primele cadre cum ar fi profesorii Horhocica Costică cu
soţia sa, Elena Horhocica, Stanca Cimpoiaş în prezent
Serbanoiu, Baetelu Tudor cu soţia Vetuta şi alte cadre
tinere. Atunci l-am angajat şi pe Bacain Nelu, prietenul
meu, zis fiu de chiabur. I-am dat funcţia de pedagog
şcolar. Toate construcţiile au fost terminat şi puse în
funcţiune.
419
CONSTRUCŢIA BRUTĂRIEI
În primavara anului 1974 am intervenit la I.P.A.

Buzău să ne ajute să construim o brutărie în comună.
De conducerea lucrărilor răspundeam eu că primar, dar
fiind planificat să urmez cea de-a treia şcoală la Galaţi
(prima o urmasem la Sinaia în toamna anului 1969, cea
de-a doua scoala de calificare o urmasem la TIC-TAC
Bacău în 1972, iar cea de-a treia am fost planificat în
vara anului 1974 la Galaţi) pentru a nu opri munca am
lăsat să conducă lucrarea un salariat, anume pe
Serbanoiu Costică, un al prieten al meu care trebuia să
angajeze anumite persoane la lucru pe care îi platea pe
420
Buturuga Dragomir
baza de chitanţa pentru anumite munci. În lipsa mea

fiind la poliţia din comună şef de post un anume B.D.
din comună Vintila Vodă, satul Smeestilor. Ca să arate
că are şi el activitate i-a întocmit dosar de trimitere în
judecată motivând că a întocmit unele chitanţe false si
ca ar fi folosit el din bani. Acest responsabil ştiindu-se
nevinovat s-a îmbolnăvit grav şi a căzut la pat.
Eu terminând cursurile de la Galaţi m-am
prezentat la lucru la Primărie. Auzind prietenul meu,
Serbanoiu Costică că am apărut la lucru a trimis după
mine ca să mă duc la el şi mi-a povestit că acest politist
i-a întocmit dosar penal ca să-l bage în puscarie.
Ştiindu-l nevinovat i-am spus să stea liniştit ca din
moment ce am sosit eu în comuna, răspund eu.
L-am luat la întrebări pe acest şef de post şi i-am
spus să înceteze cu dosarul. Acest politist mi-a răspuns
că nu-l iartă şi atunci eu intrând pe fir cu conducerea
I.P.A. am rezolvat situaţia şi l-am scos din încurcătură
pe Serbanoiu Costică, iar şeful de post a mai rezistat în
comună circa 3 luni de zile şi din anumite motive a fost
dat afară şi din poliţie. Sosind de la Scoala de la Galaţi
421
am terminat construcţia în Dealul Bisocii a unei

frumoase brutarii unde lucrau 4 brutari.
A dispărut primarul Buturugă, a dispărut şi
frumoasă brutărie.
422
Buturuga Dragomir
ALTE RECLAMAŢII
În luna ianuarie 1984 am fost chemat la o şedinţă

de analiza la Comitetul Judeţean de Partid în Buzău
unde am fost reţinut 2 zile. După terminarea şedinţei,
primul secretar Potop ne-a spus primarilor să ne
prezentăm la casieria judeţului care se afla la sediul
palatului. Şedinţa avusese loc la Casa Alba, iar afară
fiind o zi de iarnă geroasă eu m-am silit să ajung la
Palatal Comunal pentru a-mi lua salariul şi a prinde
apoi autobuzul care ajungea numai până în comuna
Săruleşti de unde mergeam singur 8 km prin zăpada
423
pentru a ajunge acasă. Era periculos de mers din cauza

animalelor sălbatice, mai ales noaptea.
La rândul casieriei fiind mai mult salariaţi din
partea judeţului, mi-am dat seama că nu am timp să-mi
ridic salariul pentru că pierdeam autobuzul şi m-am
lipsit să-l mai iau ştiind ca il pot lua luna următoare.
Sosind ziua de la sfârşitul lunii februarie am fost
convocaţi în nou la şedinţă la Sala Mare de la Casa
Alba Buzău şi la fel trebuia să merg la Palatul Comunal
să ridic salariul. Eu eram lângă uşă pregătit să ies
primul în stradă ca să ajung printre primii să-mi pot
ridica banii. În urma mea erau multe femei salariate de
la judeţ, iar la casierie, pe scări mai sus se afla Baciu,
Preşedintele Sindicatului pe Judeţ. Acesta văzând că în
urma mea erau multe salariate a strigat la mine zicându-
mi: ”Tovarăşul Buturugă, da prioritate tovarăşelor
femei!”, dar eu am răspuns că sunt la rând şi nu dau
voie la nimeni deoarece şi luna trecută am plecat fără
bani şi nu mi-am primit salariul pe două luni şi am de
mers 8 km prin zăpada până acasă. Atunci tovarăşul
Baciu mi-a zis: ”Tovarăşul Buturugă s-a ajuns să
primească salariul şi pe luna trecută, iar nouă nu ne
424
Buturuga Dragomir
ajunge de la o lună la alta!”. Atunci eu i-am zis că vreţi

să trăiţi bine şi nu ştiţi ce faceţi cu ei. El mi-a zis că
tovarăşul Buturugă a ajuns să îşi bage şi telefon în casă
pe banii statului şi multe altele. Eu am răspuns că “dacă
nu fac acum cât îmi stă în mâna atunci când?” Stând la
rând m-am gândit că am vreo reclamaţie la judeţ, iar
dupa ce mi-am luat salariul am ieşit afară să fug la
autobuz. Afară l-am găsit pe Baciu la maşina lui şi l-am
întrebat de ce m-a pontat, iar acesta mi-a spus că am o
reclamaţie la judeţ scrisă pe 15 pagini. Ajungând acasă
am primit un telefon de la Tudor Gheorghiţă,
preşedintele colegiului de partid şi mi s-a spus să mă
prezint la el că am o reclamaţie scrisă pe 15 pagini şi sa
îmi iau toate actele de telefon, bonuri de lemn forestier
şi altele. Sosind ziua de prezentare mi-am luat la mine
toate documentele şi mi-a spus să am şi chitanţele
rudelor care au contracte de animale plus şi alte
documente. Sosind aici şi văzând reclamaţia scrisă pe
15 pagini eu am dat o notă explicativa pe 16 pagini cu
acte, chitanţe. Nu mi-a lipsit niciun act şi m-au găsit
corect. Dacă au văzut mi-au făcut un raport la
Comitetul Central Bucureşti de unde au venit în control
425
doua personae de la C.C. al P.C.R… Aceştia au trecut

pe la Primul Secretar Potop la Buzău, au tras atat
reclamaţia la xerox cat şi expedierea de pe plic, pentru
că era trimisă recomandată cu A.R.U. şi a trimis şi el un
reprezentant de la Buzău. Pe data de 8 septembri 1984
s-au prezentat la Primăria Bisoca unde l-au găsit pe
secretarul Ion Casaru. Eu, de efortul depus, mă
îmbolnăvisem, fusesem internat în spital 7 zile şi doar
îmi făcuse externarea şi aveam încă 7 zile concediu
medical şi eram acasă. I-am aşteptat pe cei 3 acasă şi în
faţa casei, ca de obicei, i-am întrebat cu ce îi pot servi.
Acel şef de la C.C. s-a restit la mine, ca la mine nu
serveşte nimic ci trebuie să îmi facă un control în toate
camerele şi peste tot. Eu le-am spus să intre ca eu stau
afară şi sa caute unde doresc pentru că mă ştiam corect.
Au intrat toţi 3 şi au controlat în toate camerele, în pod,
în grajduri. Dupa ce au terminat controlul au ieşit afară,
eu mă aflam în faţa casei, s-au prezentat în faţa mea.
Acela care conducea controlul s-a uitat în sus după care
s-a uitat la colegul lui, apoi s-a uitat la mine şi a zis că
păcat de ceea ce s-a scris în reclamaţie, că sunt o
persoană corectă şi mi-a spus că acum să am curajul să-
426
Buturuga Dragomir
i servesc cu ce am, că nu pot refuza o aşa persoană.

Soţia i-a servit cu mâncare şi cu ceva băutură după care
au plecat.
A doua zi mi-a telefonat primul secretar Potop şi
mi-a spus să mă prezint la cabinetul său. Eu m-am
prezentat iar acesta mi-a spus să iau loc pe scaun că are
ceva de discutat cu mine. Eu m-am aşezat şi atunci
primul secretar m-a întrebat dacă ştiu cine se ţine de
mine de îmi face reclamaţii mereu. Eu i-am spus că nu
ştiu şi că nu mă interesează şi l-am rugat să fiu
schimbat, să scap de reclamaţii. Atunci el mi-a spus că
îmi spune el cine este, este un cuib format din salariaţii
cu care lucrez şi care vor să îmi ia locul de la primărie.
El îi ştia, mi-a arătat reclamaţia pe care o trăsese la
xerox în care existau reclamagii. Şi mi-a spus că acel
cuib trebuie spart. Eu i-am spus că eu nu mă lupt să-l
sparg. Atunci el mi-a spus să îmi văd de treaba mea, ca
eu am dus greul comunei şi acel cuib îl va sparge el.
Primul secretar a trimis la Primăria Bisoca pe primul
om de bază de la judeţ, pe domnul Radu Vasile,
Secretarul Consiliului Judeţean care fusese şi Deputatul
Judeţean pentru comuna Bisoca şi care ştia din
427
reclamaţie ce joc se juca. Domnul Radu Vasile s-a

prezentat la comuna Bisoca, a convocat toţi salariaţii şi
a spart acel cuib de reclamagii
428
Buturuga Dragomir
DISTRUGEREA HOTARELOR
COMUNEI BISOCA
Primul hotar s-a mutat în anul 1934 când în

comună Jitia a fost primar Enita Scoruş, iar în comuna
Bisoca fiind Tudor Pascociu. Ambii erau buni prieteni
şi s-au întâlnit la cârciuma lui Ciudin din comuna Jitia
unde serveau un păhărel de vin fiert pe timp de iarnă.
Enita Scoruş, mai diplomat a discutat împreună ca la
Schitul Poiana Mărului, hotarul era fixat mai jos, la
poarta Schitului, făcând cotitură prin pădure la dreapta
în 3 puncte.
429
Poiana şi Manăstirea din interior erau pe raza comunei

Bisoca. Atunci au hotărât să mute împreună placă de
hotar şi hotarul la stânga drumului, la circa 400 de
metri şi sa facă linie dreaptă ca să iasă în vârful
Scropusului, de unde să o porneasca în jos la vale, la
gârla Saratelului. Aşa a şi făcut, a doua zi s-au întâlnit
amândoi la faţa locului de unde au mutat hotarul. Au
făcut ca Mănăstirea Poiana Mărului să aparţină cu toata
suprafaţa de teren de comuna Jitia.
În anul 1958 a fost o hotărâre cadastrală ca între
comune să se reinoiasca hotarele. În comuna Bisoca,
fiind primar Alexandru Neculai, care era bun de gură,
dar silnic în deplasare, nu s-a întâlnit cu inginerul de
cadastru pentru a-şi menţine hotarele comunei. La
comuna Săruleşti era primar unu cu numele Stroescu
care urmărea să se extindă ca suprafaţa de teren şi
comuna Săruleşti să se mărească. El s-a deplasat
personal cu inginerii de la cadastru din judeţul Buzău,
iar Bisoca avea inginer de la fostul judeţ Râmnicu
Sărat. Fiecare cauta să captureze şi sa îşi mărească
suprafeţele comunale. Toţi foştii primari s-au prezentat
ei personal să-şi mărească suprafeţele. La fel s-a
430
Buturuga Dragomir
întâmplat şi cu comunele Mânzăleşti, Neculele. Ion

Alexandru Neculai fiind mai leneş şi având ca deputat
sătesc pe Gheorghe Lungu, i-a dat acestuia ştampila şi
l-a trimis pe el să reprezinte comuna. Acest deputat a
existat ca reprezentant dar nu a ştiut rolul şi Sarulestenii
au făcut cum au vrut, nu au mai făcut coturile după
plan, ci au făcut linie dreaptă pornind de la hotarul 3,
din Dealul Smeestilor linie dreaptă, Dealul
Murgocestilor, Valea Largă intrând în interiorul
Comunei Bisoca doar 3 km şi au preluat familiile toate
dintre văi care aparţineau de Bisoca.
Hotarul cu comuna Mânzăleşti s-a deplasat şi
aceştia au preluat Valea Furului.
La hotarul cu comună Neculele l-a trimis ca
reprezentant pe Nica Ticleanu care era un paznic la
magazinul din Plesi căruia i-a dat stampila şi sa
semneze ca delegat. Acest delegat, ca şi Gheorghe
Lungu abia ştia să semneze şi sa pună stampila făcând
ca din Izvorul Râmnicului să ajungă să preia Neculele
până în drumul Urcuşului de la Stroe Hangu, în sus
până în spatele casei lui Mariaş.
431
În perioada anului 1985, când eu eram primar, M-

am judecat pentru hotare cu comuna Jitia, cu comuna
Neculele de am câştigat procesele, de am mutat
hotarele. Urma să încep luptele cu comunele
Mânzăleşti şi Săruleşti, dar nu am mai avut timp pentru
că m-am pensionat.
432
Buturuga Dragomir
CANALIZAREA CU APĂ ÎN
SATUL ŞINDRILA
Satul Şindrila cu un număr de circa 90 de familii

nu avea nicio sursă de apă în apropiere. Singura sursă
de apă era sub Dealul Ogrăzii, un izvor care curgea la
vale pe marginea satului.
În primavara anului 1986 au venit la mine la birou
la primărie circa 10 bărbaţi cu o cerere în care solicitau
să fie ajutaţi sa tragă apa în sat de la această sursă de
apă. Cum curgea prin cădere, dar trebuia să facă sub
Dealul Ogrăzii, un bazin în care să capteze multă apă şi
prin ţevi de plastic să curgă în mai multe direcţii şi sa
433
ajungă la casele lor. Eu am studiat cererea pe care am

înregistrat-o şi le-am spus şi planul meu de gândire.
Am hotărât să fixăm o zi să ne adunăm toţi bărbaţii şi
femeile din sat şi sa facem o adunare ca să fixăm unele
treburi ca lucrarea se făcea cu sumele de bani din
contribuţia fiecărei familii.
Am stabilit ziua şi ora când să ne întâlnim la
şcoala din sat. Eu m-am deplasat, am calculat ce
material ne trebuie, cât balastru şi nisip să aducem cu
camioane de la Oreavul Râmnicu Sărat. Am calculat
fierul beton, scândura, am fixat cam cu ce sumă să
contribuie fiecare familie. Am pus ca două persoane din
sat să adune banii şi anume Gheorghiţă Taciulet şi
Tudor Bară care au strâns banii pe baza de table cu
numărul buletinului şi cu semnăturile fiecărei familii.
Aceste 2 persoane au adunat suma de bani, iar ca
să nu iasă discuţii am încheiat proces verbal cu sumele
încasate că mă aşteptam ca va apărea vreun reclamagiu,
după care s-a cărat cu camioanele tot balastrul şi
nisipul. S-a procurat şi scândura, fierul beton,
conductele şi ţevile din plastic. S-a început săparea
bazinului şi am turnat şi placa de sus cu clapa. După
434
Buturuga Dragomir
terminarea bazinului s-a început săparea şanţurilor la o

adâncime de 80 cm şi instalarea ţevilor.
Pentru fiecare cheltuială cu numărul de chitanţa şi
cu facturile eu le-am întocmit, le-am făcut dosar în care
am prins toate cheltuielile, dar s-a ivit un reclamagiu,
anume R.T. care nu participase la adunare şi nu
contribuise cu bani sau munca şi care a făcut o
reclamaţie la primul secretar Carolica Vasile în care le
acuza pe cele 2 persoane, Gheorghe Taciulet şi Tudor
Bară că au făcut hoţii cu banii încasaţi. A fost repartizat
să controleze domnul Costică Ardeleanu, Seful
Serviciului Personal, care s-a prezentat la mine şi mi-a
arătat reclamaţia. Dosarele se aflau păstrate de cele
două persoane. Pentru fiecare material şi lucrare se afla
întocmit proces verbal. Domnul Costică Ardeleanu a
văzut că s-a lucrat corect pentru care a încheiat proces
verbal de constatare în care a prins atât primele tabele a
strângerii sumelor de bani cu numărul de buletin ale
oamenilor şi facturile şi procesele verbale.
În anul 2000, când s-a scris şi tipărit o carte de un
scriitor din oraşul Buzău s-a luat un interviu de laudă
de la un economist important care a avut părinţii în
435
satul Şindrila. S-a lăudat că a făcut canalizarea cu apă

în acest sat şi a depus eforturi de electrificare. Dar
acesta nu ştia nici ce materiale s-au folosit, de unde au
fost procurate, când s-a săpat şanţul, unde s-au ţinut
toate şedinţele, nu ştiau de unde au fost luaţi stâlpii
pentru electrificare, cu ce s-au cărat, din ce păduri s-au
tăiat, nu ştia cu ce sume de bani s-au plătit materialele
şi manopera la I.R.E.P..
436
Buturuga Dragomir
LUPTELE CU ANIMALELE
SĂLBATICE PE TIMP DE NOAPTE
Eu, prima luptă, am avut-o la sfârşitul lumnii

noiembrie 1949 pe prundul de traversare a gârlei în Jitia
de Jos. Era pe la ora 23:30. Veneam de la fosta Plasa
Dumitreşti, lucram ca salariat la Primăria Bisoca.
Atunci burhaia de ploaie, iar unele lucrări
trebuiau să ajungă la Plasa. Aveam de mers 20 de km
pe jos, eram plecat de dimineaţă de la primărie. Sosind
la plasa am depus lucrările de unde am fost reţinut circa
o oră şi am plecat. Era noapte. Până la Jitia de Jos am
mers 10 km pe jos, când am ajuns să traversez prundul
437
gârlei, să pornesc a urca spre Dealul Sării, am zărit pe

prundul gârlei doua mogâldeţe ca nişte câini mari. Când
m-am uitat bine, mai văd încă doi care coborau spre
mine. Atunci am văzut că sunt lupi care veneau cu
viteză. Eu văzând acestea, aveam în mână un băţ, dar
cu băţul puteam să mă apăr de 4 câini, dar de 4 luni,
NU. Am luat de pe prundul gârlei pietre multe, mari şi
mărunte, m-am apropiat cu viteza şi am început să
arunc cu amândouă mâinile la pietroaie. Zvârleam cu
viteza de zbârnaiau pietrele una după alta. Vedeam cum
îi loveam de săreau pietrele din trupul lor în sus. Au
vrut să dea năvală să vină spre mine, eu stam în loc de
aruncam, nu puteam să fug, că era mai rău, că mă
prindeau de mă rupeau. Nu aveam cu ce să mă apăr, dar
forţa mea era aruncatul cu pietre. Atunci au coborât la
vale pe prund. Mergeau pe la jumătatea prundului, dar
eu iute şi cu viteza îi loveam, s-au uitat cât s-au uitat
spre mine şi văzând că eu stau în loc au pornit la mers
pe prundul gârlei în jos. Eu am pornit la mers cu gând
că dacă sosesc în sat şi văd la cineva lumina să mă
opresc să stau până la ziuă. Dar sosind în sat nu există
la nicio casă lumina. Am continuat mersul sosind la
438
Buturuga Dragomir
primărie la ora 2 noaptea unde era de serviciu un

gardist bătrân. Stan Borcau. Acesta când m-a văzut s-a
crucit. A zis că el e bătrân dar nu a avut curaj de unul
singur noaptea.
439
A DOUA LUPTA,
CÂND LUCRAM LA RÂMNICU
SĂRAT
Să ajung într-o staţie de autobuz trebuia să merg

noaptea pe jos. Am pelcat de acasă socotind să ajung la
staţie la Jitia de jos, unde aveam de mers pe jos 8 km
numai prin pădure. Era vara, era luna se vedea să merg.
Sosind la jumătatea pădurii urma să fac puţin la
dreapta, să cobor într-o poiană înconjurată tot de
pădure. Am auzit în stânga mea ceva fâsaind şi trosnind
crengile când călca. Eu mi-am dat seama că sunt urşi.
440
Buturuga Dragomir
Am dat drumu la picior să merg mai repede. Mă uit în

urmă şi văd un urs că alerga spre mine. Eu văzându-l
am luat-o la fugă să sosesc în poiană, dar el alerga după
mine. Eu sosind în poiană, în dreapta mea se afla un
zedar crăcos. M-am urcat în el, că dacă nu avea craci,
mă prindea. M-am urcat aproape spre vârf. El sprinten,
mai ceva ca omul, s-a urcat după mine. Eu aveam un
toporaş la brâu făcut de Nicolae Vranceanu din Şindrila
luat ca de comandă, ascuţit, de tăia ca briciul. Coada
era pusă tot de el. Eu am scos repede toporaşul de la
brâu si cand a urcat cu prima laba pe o craca groasă ca
să mă apuce de picior şi sa mă tragă jos, eu am dat tare
cu toporaşul de i-am retezat laba. El a început a orăcăi
şi şi-a dat drumul jos. Orăcăind şi fugind în trei picioare
de i-a speriaat şi pe ceilalţi de erau cu el, de au fugit.
Am stat circa 10 minute că nu puteam să stau mai mult
în zedar că scăpăm autobuzul de Jitia.
441
O ALTĂ LUPTĂ CU UN RÂS
Devenisem primar la Bisoca. Am plecat de la

primaries pre seară ca să sosesc acasă la Sari. Aveam
de mers 7 km, am trecut prin satul Baltagari unde am
stat de vorbă cu Toader Albu care avea casa aproape de
drum. Am vorbit circa o oră, timp în care a înserat.
Când am plecat de la el aveam în mână un băţ ca de
mers pe drum de noapte, dar noroc că nu luasem şi
servieta în mână. Aveam doar un singur bat.
Coborând jos în vale la Uluc, unde era un ciuciur
pe care curgea apă. Aici era apa rece şi bună. Am băut
442
Buturuga Dragomir
ceva apă urmând să urc o pantă spre pădure, după care

urma să traversez un dâmb să ajung într-o poiană cu
suprafaţa de 1 hectar. Mergând aud pe la jumătatea
poienii un zgomot ca un motan care miorlaia cu glas
tare. Când văd că apare pe un maidan ceva invargat ce
mergea pe mijlocul drumului pe unde trecuseră
căruţele. Văd că iute sare să-mi sară în cap. Eu dădeam
cu parul ca să-mi apăr capul, dar era foarte iute, era de
mărimea unui câine de circa 8 luni, invargat, care voia
să îmi sară în cap cu ghiarele şi sa mă sfâşie. Un râs se
luptă şi cu un urs, că este iute şi sare pe sus la o inaltine
de 3-4 metri. Sarea după un maidan pe altul pe de-
asupra capului meu, iar eu dădeam cu parul să-mi apăr
capul, dar nu-l loveam.
M-am luptat cu el de am ajuns să traversez un
izvor, izvorul Nicoară, unde era gata să mă răpună el.
M-am luptat cu el de la izvor circa 300 metri, dar din
coastă se prăvălea o piatră mare care se oprise la
jumătatea drumului, iar în dreapta era o coastă adâncă,
el când a sărit pe de-asupra mea în dreapta, eu am dat la
pravaleac piatră care când cobora la vale lovea arborii
de făcea zgomot. Atunci s-a speriat şi a fugit. L-am
443
auzit cum făcea ca un motan cu glas gros care miorlaie

şi cu aceste puteri m-am salvat, că altfel nu scăpăm de
el.
444
Buturuga Dragomir
LEATURI NASCUTE IN ANUL 1931
Începând cu mine Dragomir Buturugă, Trandafir

Buturugă, Stan ST. Buturugă, Culica Neculaiescu, Ion
Ghe. Lungu, Lungu D. Ion, Radu Pascoci, Dobre
Pascoci, Nelu Bacain, Costică Serbanoiu, Stan Casaru,
Gheorghe Văduvă, Ion Marin, Radu Olteanu, Tiberiu
Mihăilă, Radu Blandu, Nicu Senchiu, Ion Cojocaru,
Gicu Moraru, Gicu Vlad, Ion I. Vlad, Ion Baetelu,
Gheorghe D. Vranceanu, Gheorghe Neculai.
Din comuan Bisoca am fost 25 de persoane dintre
care 23 au decedat, numai 2 persoane am rămas în
445
viaţă. Eu şi Gherghe Neculai din satul Plesi, având

vârsta de 86 de ani. Eu am avut diferite munci de
răspundere, am colindat satele comunei Bisoca
începând de la varstad e 18 ani urmând să mă deplasez
în multe locuri. Eu noaptea o făceam zi, nu conta că
plouă, erau zapezi, mergeam noaptea prin
intunirecimea pădurilor, prin pustietăţi şi nimeni nu mă
credea că aveam o viaţă grea, dar am trăit şi am ajuns la
vârsta de 86 de ani.
446
Buturuga Dragomir
O NATURĂ ATRĂGĂTOARE
O natură atrăgătoare,
Cu munţi, pământ şi soare,
Cu izvoare şi ape curgătoare
Ce din pământ izvorăsc şi curg la vale.
Între cele două izvoare un platou cu verdeaţă apare,

Razele soarelui dimineaţa străbat,
Printre crengile arborilor pătrund,
Platou de izvoare cu ape curgătoare înconjurat.
447
Buturugă bucuros s-anveselit,

Unde a construit multe camere ca o floare,
Multe camere atrăgătoare,
Natura l-a ajutat, cu aerul curat.
De dealuri şi păduri înconjurat,

Pe valea şesului, pădurile de fag înverzea,
În apropiere multe dealuri şi vai exista,
Pe Vârful Ulmusorului crengile verzi de brad atrăgea.
Pe Vârful Ulmusorului numai arbori de brad se înălţau,

Vara şi iarna toate văile înverzeau,
Şi iarna cât de ger exista,
Natura te înconjura.
În stânga, pe vale dacă te uitai,

Printre crengile de brad admirai,
Mănăstirea Poiana Mărului o zăreai,
Turlele mănăstirii ce înalte erau…
Arbori de brad o înconjurau,

Natura cu aerul curat proaspăt format
448
Buturuga Dragomir
Din cetina de brad de atrăgea,

În Vârful Ulmusorului dacă urcai.
Jos pe iarba verde te aşezai,

Natura cu aerul curat te adormea,
Nu îţi venea să mai pleci,
Vârful Ulmusorului întindere mare avea.
Pe valea Ciuculanului coborai,

Pădure de brad vedeai,
Dealul duiului urmă,
Natura şi aerul diferenţa avea.
Pădurea de stejar exista,

Aerul şi natura se amesteca,
Pe Dealul Duiului o poiană frumoasă exista,
Pe această poiană o căsuţă era.
În ea Dumitru Moscu locuia,

Cu creşterea animalelor se ocupa,
Primăvara zăpezile când se topeau,
În Dealul Duiului cucii veneau.
449
Natura şi aerul curat îl atrăgea,

În cel mai înalt stejar se aşeza,
Din aripi se scutura,
Cu glas tare cucul cânta.
Localnicilor de pe văile satelor le vestea,

Primăvara a apărut !
Nici dealul Calnaului nu se lasă,
Cu arborii pădurii de fag se separă.
Între văile lor un rau izvora,

Apa Calnaului o forma,
Prin Valea Salciei apa curgea,
Comuna Posta Calnaului denumire purta.
Aceste vai şi dealuri natura le-a înzestrat,

Cu diferiţi arbori înverziţi neasemănători,
Natura a format aceste dealuri şi văi,
Natura a atras o casă atrăgătoare.
Pe o vale atractivă şi vizibila,

450
Buturuga Dragomir
Cu denumirea Casă, vara, de vacanţă,

Buturugă între două izvoare,
Natura a jucat un rol atrăgător.
Natura a creat condiţii de atragere a vieţii omeneşti,

Din zonele îndepărtate cu aer nerespirabil,
Natura este atrăgătoare pe această vale,
Cu condiţii de plimbare şi cazare.

Cu suflet curat şi iubitor ca o floare,
Hrăneşti atât de darnică o imensă mulţumire,
Cineva mai face un gest asemănător ca tine.
Din tine izvorăsc tainele ce treptat să tălmăcesc,

Cu cine te poţi asemăna în tot ce este curgător,
Din tine şi prin tine se încep toate, lent se isprăvesc
ŞI bărbăţia şi curajul şi îndemnul de mai bine.
Ţâşnesc din trupul tău rotunjit şi aparent neorânduit,

Visele, faptele mari, tehnica cea mai ingenioasă
Se inspiră din tine
451
Şi niciodată nu închei căutările spre îndepărtatul infinit.
De am în inimă şi în cuget un fapt mai deosebit de spus

Despre tine natura sfinţită aflată deasupra tuturor,
Te ador şi îţi doresc o puritate fără de apus
Şi limpezime externă ca şi culegerea roadelor tale cu
spor.
Şi gloria şi truda cea mai apăsătoare în faţa ta plătesc,

Ce conducător ideal şi invizibil pe această planetă,
Şi în tot ce faci şi în tot ce dai fără dobânda eu nu
isprăvesc,
A sosit cu toată migală şi căutarea mea atentă.
Din trecut stau în loc şi mă gândesc,

16 octombrie e o zi de sărbătoare,
De când s-a născut, ca o floare,
Nepoţelul naturii Liviuta Serbanoiu,
Prima zi de inaugurare,
Prima zi de deplasare.
La casa de vacanţă Buturugă dintre izvoare,

452
Buturuga Dragomir
Natura şi aerul curat a atras la inaugurare,

60 studenţi şi studente de valoare,
De la Facultatea de medicină cu participare.
Ei s-au distrat aici ca în poveşti,

Aerul curat, amestecat cu cetina de brad,
Le-a dat de gândire,
Şi i-au urât nepoţelului La mulţi ani şi fericire.
453
UN SEMN DE SALVARE
Un semn de salvare,
Un semn de salvare de la moarte,
Nu e o poveste,
A fost un semn adevărat,
Cine putea să facă un asemenea semn?
Aici este o întrebare,

Numai pentru puterea cerească,
Care a fost sus de-asupra capului meu.
454
Buturuga Dragomir
Era la sfârşitul lunii octombrie,

Era în puterea lunilor de toamnă,
Când frunzele arborilor din păduri jos cădeau,
Vântul când batea, frunzele la adăpost le aşternea,
Era în zori de zi,
Eu mă aflam la mers spre Bisoca.
Mă aflam pe Valea Cornetului mergând pe o potecă,

Când cu picioarele la mers pe pământ călcam,
Frunza sub picioarele mele fasaia,
În lături nu se auzea că mai fasaia cineva.
Eu la drum mergeam, mă sileam,

Sus pe coasta în dreapta mea,
Mai fasaia cineva care cobora,
Ca un semn mare de salvare.
O cucuvea pe de-asupra capului meu zbura,

Din cioc tare tipa,
Vrea să mă anunţe ceva,
Eu ascultam mersul în continuăm,
Înlături eu nu auzeam frunza cum fasaia.
455
Cucuveaua văzând că eu nu-i dau ascultare,

S-a aşezat într-un arbore în dreapta mea,
Pe o cracă s-a aşezat de unde tipă mai tare,
Tipa de răsună Valea Cornetului.
Ca un semn îmi dă să mă opresc din mers,

Eu m-am oprit, m-am gândit că e un semn,
Cucuveaua vrea să îmi spună ceva,
Ca din mers m-am oprit.
În coasta în dreapta mea,

Fasaia cineva care se apropia în faţa mea,
Era în zori de zi începuse a se zări,
Când bine mă uit un urs am zărit.
Cum cobora după coasta chiar în faţa mea,

Eu eram tânăr şi iute de afugi,
Înapoi m-am înapoiat,
Fugând înapoi nu m-am uitat.
456
Buturuga Dragomir
Văzând ursul de pe coasta în calea mea de trecere

cobora,
Spre mine s-andreptat, m-a zărit,
Dar eu iute am fugit, înapoi m-am înapoiat,
Pe Valea Bedreagului la vale am coborât.
Pe altă potecă la mers am continuat,

De urs am scăpat,
Dacă nu era cucuveaua să ţipe în faţa mea,
Cu ursul în fata mă întâlneam.
Mă lua în braţe, mă pupa şi se bucură,

Ca întrebare: Cine a trimis în faţa mea aceasta cucuvea?
Decât puterea cea cerească,
Cine a forţat aceasta cucuvea să apară şi saa tipe în faţa
mea,
Un semn de întrebare,
Puterea cerească e mare,
Vede pe fiecare persoană în fapte,
Dacă pe pământ eşti înzestrat,
Nu cauta să faci rău la cineva.
457
De de-asupra capului are cine te vedea,

Are cine să te pedepsească,
Nu e timpul trecut să te lase să te gândeşti,
La faptele pe care le-ai făcut.
458
Buturuga Dragomir
STAFII SAU IELE
Denumirea de stafii sau de iele este o denumire

cunoscuta de foarte putini batrani care mai sunt inca in
viata. In mare parte cei din Comuna Sarulesti carora li
s-au intamplat unele problem. Lor le-au aparut noaptea,
in fata aceste necurate.
Pe langa cei din comuna Sarulesti, au mai existat
si in satul Sarile, comuna Bisoca. Acestea trebuie
459
cunoscute si nu uitate. Aceste probleme pot aparea si in

prezent, pe timp de noapte. Sunt susceptibile persoanele
singure pe timp de noapte. Aceste stafii au aparut in
locuri golase care sunt la o distanta mare de civilizatie,
cum ar fi Golu Braga, gol care exista si astazi ce are o
intindere de 4 kilometri si se afla intre comuna Vintila
Voda si comuna Sarulesti. Un alt loc este Dealul
Smeiesti care face legatura cu izvorul Foltea care se
afla in apropierea satelor Valea Stancii, Caranau de Sus
si Caranau de jos. Un alt punct de interes este locul
numit Podul lui Coman , sat Sarile sau golul Ograzi si
golul Recea.
Pot aminti doua exemple ce s-au petrecut acum
peste 30 de ani. Atunci, o familie din satul Valea
Stanei, sat care apartinea de comuna Sarulesti a stricat
o casa veche cu materialele in ea. O alta familie din
satul Sarulesti a cumparat tot materialul lemnos care se
afla inca in ea, de trebuinta, ca sa poata construi un
adapost pentru vite. Acest cetatean avand si caruta si
boi a luat cu el inca cinci vecini si au mers in satul
Valea Stanei. Au incarcat prima data cele 5 carute
urmand ca la urma sa incarce si caruta lui. I-a apucat
460
Buturuga Dragomir
noaptea, au injugat boii la caruta si au plecat mai

inainte. Au traversat Golul Braga si au iesit in soseaua
ce ducea la Sarile. Dupa circa 2 ore acel om nu a mai
aparut. Sotia sa vazand ca sotul ei nu mai soseste a
plecat impreuna cu cei 5 barbati in calea lui. Cand au
sosit in punctul de traversare ca sa intre in soseaua
Sarulesti au gasit numai boii injugati la caruta care se
oprisera pe loc. Acel om nu era de gasit. Cu totii au
inceput sa-l strige. Intr-un final l-au gasit intr-un tub de
beton prin care se scurgea apa de pe marginea soselei.
El din acest tub a auzit glasul oamenilor, dar nu putea
rosti niciun cuvant. Barbatii au intrat pe acest tub de l-
au tras afara si l-au pus pe lemnele de la caruta si l-au
dus acasa. Acest barbat a zacut cateva zile pana s-a
facut bine. “Cine s-a luptat cu acest om de l-a bagat pe
acest tub decat aceste STAFII?”
Aceste stafii s-au prefacut din sufletele unor
persoane care au murit in acele zone. Trupurile lor au
ramas pe loc si au fost devorate de animale, disparand,
dar sufletele lor au ramas. Ziua se prefac in aer, iar
noaptea se prefac in fiinta.
461
Un caz cunoscut de mine personal in vara anului

1956. Eu aveam bois si caruta si noaptea ma mai
deplasam cu caruta cu diferite materiale spre vanzare ca
sa mai castig un ban in plus.
Intr-o zi de vara am incarcat in caruta cosul,
tambre si scanduri si seara am plecat din satul Sari, de
acasa, cu un tovaras de drum anume Ion Lupu. Era un
om in etate. Eu aveam caruta mea si el avea caruta lui.
Am sosit impreuna in comuna Sarulesti de unde
mersesem pe golul Braga. Boii mergeau inainte, iar noi
eram fix in spatele lor. Stateam de vorba. Era foarte
intuneric cand simt ca ma loveste ceva tare peste pulpa
de la piciorul stang. Pun mana, dar nu vedeam nimic.
Credeam ca tovarasul meu, Ion Lupu, in gluma, ma
atingea cu frisca. Ma uit spre el si avea frisca la
subtioara. Vazand ca nu ma loveste el, eu am ramas
putin in urma. M-am indepartat aproximativ 15 metri si
am stat putin pentru ca ma durea pulpa. Am alergat cat
am putut pana la caruta si in momentele acelea ma
lovea peste ambele picioare. Am urcat in caruta si am
dat cu frisca in boi ca sa fugim cat mai repede de acolo.
Pana la urma am scapat. Deci tot asemenea stafii erau.
462
Buturuga Dragomir
Erau suflete de femei moarte prefacute in fiinta. Deci

asemenea caz am patit eu personal, in cazul in care
eram singur, astazi nu mai eram in viata.
Uneori, astfel de cazuri au existat in Podul lui
Coman, Dealul Banarilor. Tata, Radu Buturuga ne
povestea ca avea varsta de 22 de ani si locuia inca in
casa bunicilor, carora lumea le spunea Mihalceaie.
Aceasta femeie nu avea pisici. Acesta a trecut intr-o
seara in noapte pe Dealul Banarilor care avea legatura
directa cu Podul lui Coman. El cand a trecut pe aici a
vazut in fata sa o pisica neagra pe care a luat-o in brate
si a dus-o acasa ca sa aiba si ei pisica. Cand i-a dat
drumul din brate jos, fiind usa de la camera inchisa,
aceasta a miorlait o data tare si a disparut.
O alta intamplare pe care a patit-o tot tata. El
dupa ce s-a casatorit se deplasa pe la un batran, Nastase
Banu, in catunul Banari. Avea la el 2 cozi de topor pe
care le lucrase. Cand a plecat a vazut 2 tinere inalte,
corpolente, cu parul lung ce atarna pe spate care se
tineau in brate. Acestea cantau si au coborat spre el.
Una l-a luat de partea stanga iar cealalta de partea
463
dreapta si au plecat sa-l tarasca de o coasta. Tata era

corpolent, s-a luptat si a scapat ca altfel il omorau.
Acestea se numeau Iele.
464
Buturuga Dragomir
PROBLEME DE LAUDĂ PENTRU

COMUNA BISOCA
Dacă în perioada anilor 1964-1965 era sub

comanda Raionului Râmnicu Sărat si era cea mai
izolata comună de munte care nu avea nicio condiţie de
trai şi nu avea nici drumuri şi şosele de circulaţie.
Lucrurile au început să se imbunatateasca
încăpând cu data de 3 martie 1967 când am devenit
primarul comunei Bisoca. Şi am jucat un rol şi am
muncit zi şi noapte. Eu eram ajutat de primul secretar,
Sârbu Ion şi de mâna sa dreaptă anume Domnul Radu
465
Vasile care era secretarul Consiliului Judeţean urmând

să fie Deputat Judeţean de Bisoca care împreună cu
mine am depus multe eforturi facand ca în perioada
1986-1989 comuna Bisoca să devină prima comună din
judeţ atât ca gospodărire cât şi înfrumuseţare. Toţi
conducătorii judeţului îşi îndreptau privirea şi
deplasarea spre zona Bisoca începând cu primul
Secretar Sârbu Ion, apoi Potop, apoi Carolica Vasile.
Prin efortul depus atât de fostul primar Buturugă cât şi
de fostul deputat Judeţean Radu Vasile, comuna Bisoca
depăşise dezvoltarea, gospodărirea şi înflorirea
comunelor din jur. Când se făcea câte o analiză a
realizărilor, pe comunele din judeţ, Comuna Bisoca era
prima comună lăudată. Trecând anii şi ajungând la o
vârstă onorabilă, de 86 de ani, amândoi suntem în viaţă,
devenind între timp şi rude.
466

Carte Buturuga2

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Buturuga2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Buturuga Dragomir

ALEXANDRU BORCAIAS, GHEORGHE

RĂZBOIUL DIN 1940-1945

Izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial a

cantine pentru refugiaţi şi s-au făcut colecţii de bani şi

partea Naţiunilor Unite. Aşezat într-o poziţie strategică

Stâlpu. De asemenea în sectorul Cilibia Buzău. Pe data

mare şi greu război. Familii tinere nu s-au mai înfiinţat,

ALTE NECAZURI ÎN FAMILIILE

Comuna Bisoca este o comuna izolată de munte,

mergeau la zonele de câmp unde porumbul era din

de unde a cumpărat 2 saci de porumb adica 10 duble cu

CU TOATE CA ÎNAINTE VIAŢA

În trecut viaţa omenească respira şi atrăgea în

îngrăşământ. Înainte oamenii cărau îngrăşăminte

coseau şi strângeau fanul de pe suprafaţa de 3 hectare la

din oxigenarea organismului orice persoană trebuie să

zarzavaturi, pomicultura şi din produsele de la animale

cumpărat, a stagnat a se mai folosi abatorul. Ţara

ALTE CAUZE DĂUNĂTOARE ÎN

Foarte dăunătoare sunt drogurile din care primul

protejând organismal de praf, gudron şi alte corpuri

ALCOOLUL creşte mortalitatea şi durata

gastrita. Cofeina determina creşterea nivelului

PE LINIE DE TRANSPORT ŞI ALTE

11. În anul 1787 Oraşul Buzău a fost distrus în

31. În anul 1829 ciuma secera sute de Buzoieni.

91. În anii 1837-1840 se introduc felinare în oraş

181. În anul 1860 se introduce pentru prima oară

281. Uliţa ia numele de stradă. Cetăţenii oraşului

431. Între 1929-1948 la camera de comerţ şi

DE UNDE VINE NUMELE CE-L

Buturugă Dragomir este persoana care se află în

din părinţii Marin Buturugă născut şi crescut în comuna

Fratii şi surorile mele: STAN, DOBRIN, VOICA,

Din munţi pe sus te-a dus,

Printre aceşti arbori de fagi,

Singurul salcam ai crescut,

Te încuraja, care curgea la vale neîncetat.

Crengile tale atârna până jos,

Pe crengile tale se zărea,

Din creangă în creangă zburau,

Jos pe iarba verde coborau.

În crengile tale se înapoiau,

Prima dată din luna martie,

Arătând la lumina din sat,

Cucu înceta, nu mai cânta,

Beau apă şi se înapoiau,

În urmă o buturugă a rămas,

Din sat au plecat,

Cu tot ce porţi pe umeri şi în tine,

Din tine izvorăsc tainele ce treptat se întâlnesc,

Ţâşnesc din natură din trupul tău aparent neranduit,

Despre tine natura sfinţită asupra tuturor,

Deşi am îmbătrânit în munte pe unde am colindat,

Clipele fug înaripate,

Privesc în singurătate înapoi,

Prin câte necazuri şi greutăţi au trecut,

De unde şi eu am apărut, am îmbătrânit,

Caut sperând în cenuşă,

Iar cele două râuri care mă înconjoară,

Aceste izvoare în murmurul lor să suspine,

Departe, departe în urmă,

O pagină demnă au lăsat.