Foamea si seceta de dupa al doilea Razboi Mondial

În istoria cunoscută a României au existat două episoade marcate de o foamete cumplită. Anii
războiului au dus la o accenturare a sărăciei, la încetarea sau împuţinarea producţiei agricole.
Pentru a supravieţui, oamenii au fost capabili de acte cumplite - crime, jafuri, chiar şi consumul
de cadavre.
Războiul, în sine o calamitate, a avut consecinţe devastatoare mai ales asupra populaţiei civile.
Efectele celor două războaie mondiale au fost ample şi au provocat nenumărate drame naţionale.
Foametea a fost una dintre cele mai cumplite consecinţe ale războiului. Sute de mii de oameni
care altădată arau ogoarele şi produceau hrană, au fost luaţi pe front, ucişi sau schilodiţi în
tranşee.

Pârjolul din 46 în Moldova

După al doilea război mondial în 1946, cum era de aştepat, România, o ţară beligerantă, aflată
deja sub în sfera de influenţă sovietică, a avut de suferit. Pe lângă sovietizarea ţării, bolile şi
dezastrul demografic produs de război, foametea şi-a arătat şi ea colţii. Moldova a fost cea mai
afectată. Pe lângă lipsa acută de forţă de muncă şi câmpuri devastate de război, seceta a început
să facă ravagii. În vara lui 1946 au fost înregistrate temeperaturi record, ziarele vremii
consemnând şi temperaturi de 61 de grade Celsius la umbră. În acste condiţii recoltele de grâu şi
porumb au fost complet distruse. Oamenii în special din mediul rural au fost lăsaţi să
flămânzească. Pâinea era dată cu porţia, inclusiv apa era raţionalizată iar vitele mureau de foame
în grajduri complicând şi mai mult situaţia. În Moldova au apărut trenurile foametei, oameni fără
nicio sursă de hrană, mergând inclusiv pe vagoane încărcate către regiunile agricole din sudul
ţării, pentru a se salva. Acolo însă situaţia era aproape la fel de grea. Deopotrivă ţăranii şi
orăşenii din mahalale mureau de foame. ” Seceta comportă jale în sufletele şi colibele ţărăneşti.
Dacă parte din orăşeni au asigurată pâinea, mahalalele şi satele suferă cumplit şi mor literalmente
de foame„, se arăta în ziarul România Liberă din vara acelui an. Fântânile şi izvoarele au secat
masiv iar ziarele vremii spuneau că până şi pădurile au început să se usuce. Autorităţile au căutat
sprijin la noii parteneri de la est, mai ales presa propagandistică a vremii relatând că URSS a
trimis românilor pentru a supravieţui peste 2000 de vagoane cu cereale. Situaţia s-a redresat abia
în 1947, când practic a început să plouă.

Canibalism în Basarabia
Oamenii se hrăneau deja cu ce apucau. Inclusiv cu animale marte, şobolani şi chiar paie.
Disperaţi din cauza foametei, oamenii îşi pierdeau minţile şi au început să practice canibalismul.
La început oamenii mâncau cadavrele, apoi treceau sistematic la crime pentru a-şi procura hrană.
”Primele cazuri de canibalism, semnalate de autorităţi în mai multe sate din judeţul Bălţi, datează
de la începutul lunii iunie 1946, ceea ce este o dovad sigură că foametea se declanşase mult mai
devreme. În anul următor, canibalismul se răspândise atât de mult încât se impusese ca o
preocupare specială a organelor de partid şi de stat.(....)De-a dreptul înfiorătoare sunt
numeroasele cazuri de omoruri în scopuri canibalice sau de consum de cadavre umane„, preciza
Ion Ţurcanu. Moartea secera din cauza foametei. Statisticile vremii arată că numai din cauza
distrofiei cauzate de foamete mureau câte 5-6000 de oameni, iar în intervalul 1946-1947, se
estimează că au murit din cauza foametei nu mai puţin de 250.000 de basarabeni.