Foametea din

1946-1947 din
RSSM
Gotca Dumitru
Foametea din anii 1946–1947 din Republica Sovietică
Socialistă Moldovenească a fost o perioadă de deprivare
alimentară majoră la nivelul populației de la est de Prut,
consecință a unui complex de cauze: distrugerile
agriculturii provocate de război, seceta, impactul
determinant al măsurilor sovietice de supra-colectare de
produse alimentare, distrugerea modului tradițional de
viață, ascunderea adevărului despre situația reală și lipsa
de reacție a statului față de nevoile oamenilor.
 Pierderi umane
Numărul oamenilor care au murit de foame și boli între
decembrie 1946 și august 1947 în RSSM este variabil, unele
surse dau un minim de 115.000 de oameni care au decedat,
altele menționează cifra de 216.000, 250.000 și 300.000; la
aceștia adăugându-se alți 350.000 de oameni, care au fost
afectați de malnutriție, dar care au supraviețuit.
În timpul foametei, au fost înregistrate 39 cazuri
de cannibalism.
Evolutie
La punctele de alimentare,
înființate în sate în iarna
1946/47, norma de pâine se
dădea de regulă, numai în
cazurile cînd aceste sate
dăduseră în prealabil cotele
de cereale cerute de către
stat. Foametea cea mai dură
a durat aproximativ 10 luni
pînă a apărut recolta anului
1947, astfel că spre sfîrșitul
acestui an,
proporțiile mortalității încep
treptat să se reducă.
Premise
Caracterul global al colectării produselor alimentare (pe lîngă grâu se
colectau și alte semințe de culturi vegetale, care puteau fi utilizate în
alimentație) de la populația rurală, sub forma unei impuneri
economice foarte mari ce includea prestări ce nu puteau fi acoperite
de gospodăriile țărănești, a dus la epuizarea oricărei surse de existență.
Situația a fost și mai grea în partea de sud, unde atât seceta a fost mai
puternică cât și recoltele mai mici.
Premise
Rezervele de grâu au fost epuizate încă din 1945. Comisarii au
măturat în toamna anului 1946 toate produsele alimentare
din podurile și hambarele cetățenilor. Conducerea URSS
considera că respectivele măsuri nu sunt îndeajuns de stricte,
astfel gospodăriile țărănești avînd așa-numite „datorii” de
predare a produselor către stat către anul 1947, cu adevărat
colosale.
Efecte
Lipsa completă de produse de
hrană normală pentru o
populație foarte numeroasă,
consumul de plante și
subproduse agroindustriale
dăunătoare sănătății, de cadavre
și hoituri a provocat o mare
creștere a morbidității. Aceasta
se referea mai ales la sate, pentru
că orașele, în care trăia și
nomenclatura sovietică, erau
ajutate mult mai bine cu produse
alimentare, care erau luate
desigur cu forța de la țărani.
 efecte
La începutul anului 1947 sufereau de distrofie de la 10 pîna
la 15 la sută din populația sătească. În decembrie 1947 în
multe raioane distroficii alcătuiau de la un sfert pîna la 30 la
sută din populație, iar în unele locuri această cifră se ridica
pîna la 80 la sută. Stalin a trimis în Basarabia o comisie în
frunte cu Alexei Kosîghin, viitorul „reformator” al URRS de
după Hrușciov. Acela a raportat că în RSSM, „cu adevărat,
sunt foarte muți distrofici”. Stalin a citit atunci scrisoarea lui
Kosîghin la ospețele de noapte de la celebra vilă de sub
Moscova și l-a poreclit imediat, râzând copios împreună cu
tot Biroul Politic al CC al PCUS și, l-a poreclit pe Kosîghin
„distrofcic”. Porecla i-a rămas „reformatorului” pînă la
moarte.
 efecte
În legătură cu numărul de decese datorat foametei, se
vehiculează diverse cifre, de la 200.000 la mai mult. A
fost o evidentă creștere a nivelului mortalității în anul
1947 față chiar de anul 1946. Situația era mai gravă iarna
și primăvara devreme, cînd indicii mortalității aproape că
se dublau. Un indice foarte înalt este indicat în luna iulie.
Aceasta asociate cu migrarea în masă a populației au dus
la o catastrofă demografică în rândurile populației
din Bucovina de Nord și Basarabia atât în anul 1946, cât
mai ales către anul 1947. Foametea a provocat o creștere
înspăimântătoare a criminalității. Furturile, mai
întotdeauna de produse alimentare, deveniseră
fenomenul cel mai obișnuit. Pe la începutul lunii iunie
1946, cîteva cazuri de canibalism, dovada foametei
îndelungate, au avut loc
 efecte
În contextul accentuarii foametei la sfârșitul anului 1946 –
începutul lui 1947, a sporit numărul celor care decid să
treacă Prutul. Urmare a acestui fenomen, grănicerii primesc
ordin să fie necruțători față de cei care vor încerca să treacă
frontiera. În privința celor prinși, apare ordinul ca aceștia să
fie executați pe loc, iar față de cei care reușesc să treacă
Prutul – să fie urmăriți pe teritoriul României și, în caz că nu
vor putea pune mâna pe ei, să fie împușcați
 Mărturii socante
• Câteva mărturii din lucrarea “Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul
RSS Moldoveneşti. 1940-1950”, ROSSPEN, 2006, întocmită în baza unor
documente din Arhiva de Stat a fostei URSS, spun totul despre o perioadă a istoriei
din care avem multe de învăţat şi care n-ar trebui, nicicând, să se mai repete.
Autorul cărţii este istoricul basarabean Valeriu Păsat, membru corespondent al
Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova:
“Trăim foarte greu, oamenii mor – mănâncă buruiene prin pădure, iar seara,
întorcându-se acasă, mor pe drum. A murit aproape o jumătate de sat, iar statului
nici că-i pasă…” (raionul Kotovsk).
• “La noi foarte mulţi au murit de foame şi continuă şi acum să moară. Oamenii
mănâncă cai morţi, ţistari şi alte scârboşenii. Zilnic mor câte 20-30 de oameni…
(raionul Dubăsari).
• “Oamenii merg legânându-se, ca beţi, de foame. În multe sate au rămas casele
pustii, pentru că stăpânii lor au murit de foame…” (raionul Sângerei).
• “Trăim timpuri grele, încât oamenii mănâncă oameni. Sunt înmormântaţi câte 50
de oameni pe zi. Te prinde o mare groază – n-avem fărâmă de pâine şi oamenii
mor ca muştele…” (raionul Orhei).
• “De mare ce-i foametea, oamenii mănâncă pisici, câini, şoareci, cai şi unii pe alţii.
Zilnic mor de foame 10-15 oameni, nici nu mai este unde să-i înmormântezi. Nu-
mi mai ajung puteri să trăiesc aşa şi mai departe…” (raionul Vulcăneşti).
Sfarsit