DESCRIEREA PERSONAJULUI –MEŞTERUL MANOLE

Manole este personajul principal al mitului „ Meşterul Manole ”. Criticul literar ,George Călinescu a declarat că această operă „e mitul
estetic, indicând concepția noastră despre creație, care e rod al suferinței”. Mitul reprezontă ideea sacrificiului si jertfirei ,ca fiind unicul mod
util de a oferi un carater sacru şi durabil ,artei.
Personaj individual și masculin, meșterul Manole reprezintă identitatea universală a creatorului de pretutindeni. Portretul fizic al lui Manole
lipseşte aproape cu desăvârşire, fiind menţionată doar o singură trăsătură fizică: „păr negru”.
Trăsăturile sale reies din caracterizarea indirectă, prin intermediul faptelor, al vorbelor
și al gândurilor acestuia: credincios „ Dă , Doamne pe lume o ploaie cu spume...” „Dă ,Doamne,-un vânt” , curajos „Ş-orice soţioară/ ,Orice
sorioară, /Mâni în zori de zi /, Întâi s-a ivi /Pe ea s-o jertfim/În zid s-o zidim!” Superioritatea și diferențierea
lui față de ceilalți meșteri zidari se remarcă încă de la început: „Nouă meșteri mari,/ Calfe și zidari,/ Și Manole, zece, Care-i și întrece...”. În
acest fel se atrage atenția asupra diferenţei dintre meşterii simpli, fără vocaţie creatoare , şi Meşterul Manole , care , în numele creaţiei şi-a
jertfit soţia , ce îî purta în pântece , copilul nenăscut.
Putem spune ca Manea este un ales al destinului , deoarece , doar el a visat cum sa puna temeliile acelei mănăstiri. “O şoaptă de sus”
comunică cu meşterul şi îi arată calea jertfei prin care zidurile să nu se mai surpe, fapt ce reiese din versurile:”Ştiţi ce-am visat/De când m-am
culcat?/O şoaptă de sus,/Aievea mi-a spus/Că orice-am lucra/Noaptea s-a surpa,/Până-om hotărî/În zid de-a zidi/Cea-ntâi soţioară,/Cea-
ntâisorioară,/ Care s-a ivi/Mâini in zori de zi,/Aducând bucate/La soţ ori la frate” .Meşterul dovedeste ambitie, tenacitate, tărie de caracter şi
stăpânire de sine, căci,deşi suferă cumplit, îşi îndeplineşte vocaţia creatoare.
Văzând că destinul hotărâse alegereaAnei ca jertfă, el face ca împlinirea lui sa nu pară o condamnare şi, cu tandreţe, menajând sensibilitatea
fiinţei iubite, o ia pe Ana, facând să pară zidirea ei doar o glumă, versurile următoare relevând acest lucru.:“Mandra-şi săruta./În braţe-o lua, /
Pe schele-o urca,/Pe zido punea/Şi, glumind, zicea:/Stăi, mândruţa mea, /Nu te spăria/Că vrem sa glumim/Şi să tezidim!”.Sufletul său este
sfâşiat de durere, lucru ce reiese din faptele sale:”ofta”, “tăcea”,“turba”.
În opinia mea , Meşterul Manole ,poate fi un bun exemplu celorlalti , prin faptele , gandurile , iubirea faţă de artă şi de creeare a frumosului ,