Sunteți pe pagina 1din 5

,,Taranul" Ion Creanga - cum era, de fapt, humulesteanul: isi batea nevasta, ii

incanta si oripila pe genialii din Junimea, era slobod la gura si un mare badaran
Cosmin Zamfirache,

Ion Creanga este povestitorul care a conservat lumea traditionala a satului moldovean in opera sa. Criticii
literari, dar si cei care l-au cunoscut spun ca, desi a trait mare parte a vietii sale la oras, Creanga a ramas acelasi
taran humulestean cu apucaturile sale rurale si anecdotele sanatoase pline de talc ale muntenilor nemteni.

Ion Creanga, humulesteanul care a redefenit povestitul in cultura romana, face parte din careul de asi al
literaturii romanesti, alaturi de Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu si Ion Slavici. A trait in cea mai mare parte
a vietii sale la Iasi, in minunata capitala a Moldovei, un oras cosmopolit, care depasea in plin secol XIX, din
punct de vedere al culturii, Bucurestiul, capitala de iure si de facto a tarii.

Ion Creanga, asa cum spun contemporanii lui, era un personaj de lume si frecventa societatea inalta a Junimii,
petrecea alaturi de oameni cu origine boiereasca, dar batea si crasmele de mahala, mergea la teatru, era un om
cultivat si civilizat al unui Belle Epoque romanesc, greu de egalat.
Criticii, dar si contemporanii sai spun ca, in spatele progresistului junimist, a dicaonului razvratit care dorea sa
reformeze Biserica si a pedagogului de moda noua, se afla, de fapt, tot taranul "Nica a lui Stefan Apetrei" din
Humulesti, cu siretenia, vorbele de duh si anecdotele specifice ruralului. Sunt specialisti care spun ca tocmai
acea "taranie" a lui Creanga, substratul sau esential, l-a facut genial si a dat literaturii romane o opera unicat si
de o valoare inestimabila.

Baiatul de la tara trimis sa se capatuiasca la oras

Ion Creanga, s-a nascut, cel mai probabil, la 1 martie 1837, in satul Humulesti, un catun din zona Neamtului, in
familia lui Stefan Apetrei, un taran care mai avea inca sapte copii, pe langa Ion. Cum afirma si Creanga in
repetate randuri, i-a placut mult copilaria la tara si viata satului humulestean, chiar cu toate privatiunile
existente.

A plecat de copil din satul natal, la varsta pubertatii, ca mai apoi de la 22 de ani, ca sa se stabileasca definitiv in
Iasiul in care statuse si facuse seminarul. A urmat calea preotiei si a fost trimis de acasa de o ambitie a mamei
sale, Smaranda, care nu dorea sa-l vada la coarnele plugului, ci sa devina preot. Si-a iubit mama si i-a facut pe
plac, dar a dus mereu dorul satului si a lumii libere de la tara.

"Dragi mi-erau tata si mama, fratii si surorile si baietii satului, tovarasii mei de copilarie, cu cari, iarna, in zilele
geroase, ma desfatam pe gheata si la sanius, iar vara in zile frumoase de sarbatori, cantand si chiuind, cutreieram
dumbravile si luncile umbroase, tarinele cu holdele, campul cu florile si mandrele dealuri, de dupa care imi
zambeau zorile, in zburdalnica varsta a tineretii! Asemenea, dragi mi-erau sezatorile, clacile, horile si toate
petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare insufletire", marturiseste scriitorul in opera sa de capatai
"Amintiri din copilarie".

Criticii literari si specialistii precum George Calinescu sau Garabet Ibraileanu spun insa ca, desi s-a adaptat
vietii de la oras, in sulfetul si in comportamentul sau, pe ulitele si chiar in saloanele Iesului, Creanga a ramas un
taran traditional de la Humulesti.
"Taranul" Creanga era zgomotos si sugubat

Ion Creanga, alaturi de bunul sau prieten, Mihai Eminescu


Ion Creanga a fost in, Iasiul mijlocului de secol al XIX lea, un factor al progresului. Dorea sa revolutioneze
lumea arhaica. Dorea sa reformeze Biserica, razvratindu-se, avea idei progresiste si era un dascal care mergea
dupa noi metode, inovative in a-si educa invataceii, un adevarat profesor de moda noua. Era si un intelectual,
frecventa teatrul si saloanele Junimii, citea si studia. Cu toate acestea, contemporanii sai, dar si criticii, spuneau
ca din "orasanul" Creanga, razbatea "tarania" sanatoasa a lui Nica. De altfel, singur recunostea ca, in esenta, este
un taran.

"Dar bine, mult am sa mai naucesc lumea cu taraniile mele , ii raspunde Creanga unui junimist care ii cere sa
mai spuna cateva ceva din "Amintirile" sale. Creanga, dupa cum spun criticii, era sotios ca un taran traditional
de la munte. Nu avea sobrietatea burghezului, aristocratului sau umorul negru al orasanului. Creanga era plin de
ghidusii, povesti populare si basme. De multe ori face ca taranul, ca Mos Ion Roata, pe prostul, pe omul de la
tara greu de cap in fata aristocratilor de la Junimea.
"Un alt mod al taraniei lui Creanga, rezultat pe incetul din succesul in societate, este ascunderea statornica a
judecatilor in ziceri si pilde. Orice scoate din gura starnesete rasul, oriunde merge e asteptat cu "sacul de
minciuni". Este un spectacol. Omul "greu de cap" a devenit un vesnic "cotcar", spune George Calinescu, in
lucrarea sa "Viata si opera lui Ion Creanga".
Totodata, Creanga era zgomotos, radea tare si cu pofta si, mai ales cand se adunau canile cu vin bun rosu la
"Bolta Rece" sau la "Binder", incepea sa debiteze mascari si povesti "fara perdea" la cererea participantilor, care
erau prea "aristocrati" sa le spuna ei si preferau sa le auda din gura "taranului" Creanga, care nu avea cenzura si
nici proptea la gura.

Asa au aparut si povestile pe "ulita mare", spuse de Creanga la banchete. Totodata, daca avea ceva de spus, o
spunea ca sateanul traditional, fara fineturi si oratorie. Drept la tinta, dar sugubat si cu un talc in care se aduna
toata inteligenta populara. "Un orator nu poate sa termine si Creanga il intrerupe: "Stii cum faci dumneata
Intocmai ca ciubotarul care coase, coase mereu, fara sa faca nod la ata", relateaza George Calinescu, dupa o
poveste a unui contemporan de-al lui Creanga.

Badarania lui Creanga

Ion Creanga a fost descris de contemporanii sai cu pretentii aristocratice, mai ales din Junimea, drept un
humulestean cam badaran pe alocuri. De exemplu, acesta nu intelege obiceiul boieresc de a sta tacut in tren si de
a nu deranja cu intrebari pe cei care calatoresc cu el in acelasi compartiment. El stie, de la parintii lui de la tara,
ca din contra, este rusinos sa stai tacut. Desi cunoaste atat obiceiul de la oras, cat si cel de la sat, taranul Creanga
invinge. Iata povestea unei intamplari traite in tren de Creanga impreuna cu un tanar amic.

"In vagon se afla cu inca o cucoana in varsta cu trei fete. Guraliv din fire, cu familiaritatea oamenilor
simpli, care socotesc tacerea jignitoare, Creanga intreaba: Incotro calatoriti, cuconita.". Cucoana il
masoara de sus pana jos si nu raspunde. Oamenii binecrescuti nu tulbura pe tovarasii de calatorie
incercand sa le faca cunostinta. Creanga se simte atins in "tarania" lui si incepe sa spuna "anecdote". El
si cu tovarasul sau rad cu hohote ostentative", relateaza George Calinescu.

Intamplarea se sfarseste cu supararea lui Creanga care, fara menajamente, face aluzii la cucoane, ca toate
calatoarele boierioaice is mute, surde sau "mai degraba taranci intolite oraseneste". Si unii junimisti cu porniri
aristocratice ajung sa se planga de badarania lui Creanga. Un grup de intelectuali de la Junimea il intreaba pe un
confrate de-al lor, Victor Castano, dupa ce Creanga a fost vazut scuipand pe jos: "Dar unde l-ai mai gasit si pe
aista si l-ai carat la noi<"

Creanga isi batea nevasta

Ion Creanga a pastrat mentalitatea humulesteanului si in viata de familie. Criticii spun ca se comporta exact ca
un cap de familie traditional, al unei familii taranesti cu radacini medievale. Avea pretentia sa-i fie acordat
respectul neconditionat si sa nu-i iasa nimeni din cuvant. Mai ales sotia sa Ileana, o oraseanca get-beget, fiica
unui preot iesean.
"Fetita de 15 ani, devenita tanara femeie de 22 de ani, se gasi in fata unui om vesel, slobod la gura si la purtari,
insa aprins la manie, incapatanat in ideile lui, de mentalitate taraneasca, hotarat sa puna ordine in familie,
dascaleste, lovindu-si copilul cu palma peste gura la vreo necuviinta si, prin urmare, crutand tot atat de putin
femeia, pe care n-o credea superioara barbaului", afirma, in "Viata si opera lui Ion Creanga", George Calinescu.
Totodata, credea ca, in viata de cuplu, corectiile fizice nu-i stricau femeii, cand ii contesta autoritatea de cap al
familiei.

"El impartasea filozofia lui Mos Nechifor Cotcariul, ca femeia nebatuta e ca moara neferecata si, fara indoiala,
ca voi sa-si ferece muierea nelalocul ei, cum faceau gospodarii la Humulesti", precizeaza Calinescu. A urmat
inevitabilul divort, "oraseanca" Ileana nu a putu face casa buna cu "taranul" Creanga. Relatia lui cu femeile nu a
fost alta nici dupa casatorie, din contra si-a cautat o fata din popor care sa-i inteleaga pretentiile si apucaturile de
taran humulestean.
"Creanga fu fericit cand, redevenit taran, isi lua o tiitoare din prostime, pe care o tinu cum se tin femeile, la
departare, si-o batu in lege cand crezu ca se cuvine", conchide Calinescu.
Geniul a crescut in "tarania" lui Creanga

Cu toate acestea, criticii spun ca Ion Creanga era indiscutabil un taran, dar ca fire, nu si ca pregatire intelectuala.
Firea taraneasca nu era completata ca un lumea satului, de multe ori, de analfabetism sau ignoranta. Ion Creanga
era acel hibrid de taran intelectual, superior majoritatii aristocratilor intelectuali ai Iasiului. Un scriitor de geniu,
dar si un moldovean care pricepea foarte repede tot ce invata.

"Dupa unii, Creanga ar fi taran. Taran si nu prea, decat doar la fire. Cat despre intelect, corespondenta,
polemicile lui dezvaluie un manuitor sigur de idei, intr-o limba tehnica fara nici o pata. Creanga e un om
destept, luminat cu putine carti, intelegand mai bine decat cei cu multe carti si pastrand doar o slava exagerata
pentru cei invatati", scria George Calinescu. Mai mult, Garabet Ibraileanu spune ca, de fapt, "taranul" Creanga
era genial si a oferit culturii romanesti opera sa de o valoare inestimabila.

Pentru Ibraileanu, cand Creanga este taran, este un artist de o incomparabila finete, un artist seducator, cu o
scriitura fina si care, culmea, face accesibil satul romanesc in profunzimea si intelepciunea sa, doar adevaratilor
intelectuali. Inchide in scrierile sale sugubete, spune Ibraileanu, o adevarata comoara a traditiilor populare,
trecute prin filtrul geniului sau. De cealalta parte, pentru criticul Ibraileau, "targovetul" Creanga, nu are sare si
piper, iar din punct de vedere al creatiei artistice, targovetul Creanga este unul. Practic, din punctul de vedere al
lui Ibraileau, capodoperele literaturii romane, precum "Amintiri din copilarie" sau celebrele povesti sunt opera
"taranului" Creanga.

Va mai recomandam:

De ce a fost raspopit ,,destrabalatul" Ion Creanga: s-a insurat din interes, avea multe amante, iubea vinul
si viata de noapte, vana ciori in curtea bisericii

Ion Creanga si opera pornografica: cum a aparut ,,Povestea povestilor" si cine a publicat mascarile
,,popii", scrise doar pentru chefurile secrete de la Junimea

Autorii fara talent cheama DNA-ul