Ceramica de Horezu – Hurezi

Istoric

Olăritul, meșteșug de tradiție milenară, a fost și continuă să fie în anumite localități din
România o activitate prosperă pentru o parte dintre meșterii locali. Din vremuri
îndepărtate, olarii s-au recrutat din rândul agricultorilor care învățau să modeleze vase doar ca
activitate complementară. Treptat, în arta olăritului s-au specializat cei mai talentați locuitori
ai satelor, ei reușind să se impună prin meșteșugul pe care l-au preluat în familie de la părinții
și bunicii lor.
„Ceramica de Hurez " a devenit demult o marcă. Centrul ceramic Horezu a fost și continuă să
fie un adevărat „lider " al creației ceramice populare românești. Satul Olari din localitatea
Horezu(satul aparține de oraș) a fost cunoscut dintotdeauna ca specializat în ceramica. Olarii
de la Horezu au lucrat mai întâi „vase de rând " pe care le vindeau la bâlciurile din zona sau le
livrau „chirigiilor " ca să le vândă în sate îndepărtate. De regulă, comerțul se făcea în natura,
câteva vase în schimbul mălaiului, păsărilor sau animalelor. Denumirea „vase de rând " vine
de la faptul de a fi fost folosite în viața de zi cu zi. Mai târziu folosința lor se restrânge la
cadrul ritual, fiind utilizate la pomeni sau „de moși ". Vasele nu erau „decorate ", ci doar
„stropite " : câteva pete de culoare făcute în smalt. Vasele de larg consum, după cum trădeaza
și numele lor, trebuiau să fie bune și ușor de folosit, să fie stabile și să corespundă pretențiilor
igienice, dar pe lângă aceste însușiri funcționale trebuiau să placă ochiului și să încânte
sufletul. Înainte de război, vasele de rând par să fi constituit categoria de ceramică
preponderentă la Horezu.
Vasele decorate cu „gaița " si „cornul " - farfurii cu mărimi variate, „taiere " și „ciorbalace
", castroane de diferite dimensiuni, căni, ulcioare – reprezintă ceea ce cunoaștem noi astăzi ca
fiind ceramica tradiționala de Horezu. Le recunoști dintr-o privire după motivele pe care le
regăsești în fiecare casă din zona și mai ales, după felul îngrijit de aranjare al ornamentelor pe
vas.
Ceramica tradiționala de Horezu, cu o vechime de peste 300 de ani, are, în prezent, funcții
utilitare, decorative şi este apreciată atât ca obiect uzual, cât şi ca suvenir.
Dacă închizi ochii și te gândești la Horezu, ce vezi? Nu-i așa că imaginile care ți se
derulează rapid în minte sunt colorate, vesele, tradiționale?
Horezu este un oraș cunoscut nu numai pentru olărit și pentru a sa ceramică smălțuită
celebră peste tot în lume, dar și pentru țesăturile și broderiile frumoase care ies din mâinile
dibace ale meștesugarilor, pictura religioasă, cât și prelucrarea artistică a lemnului.
Ceramica de Horezu, poate fi recunoscută prin culorile preferate – verde, albastru și
cărămiziu, pe fond alb sau gălbui .

Includerea în Patrimoniul Imaterial UNESCO

Odată ajuns în Horezu, este greu să nu fii impresionat de cantitatea imensă de vase
ceramice, de coloratura diversă și decorul jucăuş al acestora. Stilul nu a încetat niciodată să
impresioneze atât prin metodele utilizate cât şi prin tematica specifică.
În cadrul celei de-a şaptea sesiuni a Comitetului Interguvernamental de Protejare a
Patrimoniului Cultural Imaterial, care s-a desfăşurat la Paris, în zilele de 3-7 decembrie 2012,
UNESCO a decis înscrierea ceramicii româneşti de Horezu în lista Patrimoniului cultural
imaterial mondial.
Potrivit celor de la UNESCO, fabricarea ceramicii de Horezu este un meşteşug tradiţional
unic, practicat atât de bărbaţi, cât şi de femei, în partea de nord a judeţului Vâlcea, procesul de
fabricaţie fiind împărțit.

Cum se realizează ceramica de Horezu

Olăritul este o activitate ce presupune forță fizică. Este o muncă obositoare ce presupune
îndemânare și diverse cunoștinţe în domeniul ceramicii și prelucrării lutului. Orice greșeală în
acest proces de execuție poate avea drept consecință distrugerea vasului, de aceea, olăritul
este un meșteșug realizat preponderant de bărbați, femeile ajutând mai mult la decorat.
Procesul constă în faptul că bărbații scot lutul din locuri speciale, îl aduc în gospodărie și
îl frământă cu mâinile, picioarele, sau cu un ciocan mare de lemn, amestecându-l cu apă.
Pasta obținută se curăță de impurități, se face bulgări și apoi se lucrează la roată. Roata este
formată din două discuri, unul mai mic sus și unul mai mare în partea de jos, acestea fiind
unite printr-un ax vertical. Pe discul de sus se pune bulgărele de lut, iar discul de jos este
mişcat de olar, acesta imprimându-i cu piciorul o mişcare circulară destul de rapidă. Astfel,
roata se învârtește, obținându-se forme circulare cu contur regulat. Ceramica de Horezu e
celebră pentru lutul roşcat, cu o cromatică individuală, nemaiîntâlnit prin alte părţi.
Formarea vasului necesită o tehnică deosebită și o viteză de lucru mai mare, pentru că
pasta nu trebuie să se usuce. După modelare, vasele se lasă la uscat câteva zile, la umbră și
apoi se ard în cuptoarele speciale, după ce au fost în prealabil ornamentate și eventual
smălțuite. Femeile sunt acelea care decorează obiectele folosind tehnici și instrumente
specifice, cu care desenează modele tradiționale. Îndemânarea și talentul de a combina
formele și culorile definesc personalitatea și unicitatea acestui tip de ceramică. Culorile sunt
vii și variază de la maro închis, roșu, verde și albastru până la celebrul ivoriu de Horezu.
Una dintre tehnicile cunoscute ale ornamentării este jirăvirea, se folosește pentru a se uni
marginile unei spirale cu centrul acesteia, în timp ce vopseaua este udă. În decorarea
obiectelor ceramice se folosește cornul de vacă umplut cu vopsea sau gaița, precum și o pană
de gâscă prin care vopseaua se scurge din corn, funcționând ca un stilou.

Ornamentația ceramicii de Horezu

Olarii bătrâni de altădată aveau o vorbă: “ Ca să fii olar bun, trebuie să fii ager ca și
cocoșul, iscusit ca șarpele, răbdător ca peștele.”
Toate motivele apar pe cele trei sectoare ornamentale ale vaselor – fundul, pereții și buza,
iar când este vorba de căni, ulcioare, ornamentul apare pe pereții exteriori, buză și coadă.
Principalele simboluri folosite în ornamentarea ceramicii horezene sunt inspirate din flora
și fauna din împrejurimi: cocoșul de Hurez, bradul, șarpele, ghioceii, frunza, soarele, steaua,
spicul, spirala dublă, pomul vieții sau coada de păun.

֍ Cocoșul

Pe obiectele ceramice de Horezu regăsim simboluri tradiționale românești, iar cocoșul este

unul dintre cele mai des întâlnite elemente decorative. Cocoşul, are semnificații ritualice
vechi. Fiind în multe epoci singurul vestitor al zilei și îndemnându-i pe oameni să înceapă cu
voioșie ziua, a devenit și un simbol al măsurării timpului. Simbolizeaza totodată vigilența și
mândria, pe ceramică, aparând în diferite ipostaze: înfoiat, colorat, mândru etc. și ocupând
spațiul central pe fundul vasului, deci are rolul principal în structura decorului. Când mai
mulți cocoși, sunt dispuși circular, se spune că au făcut hora cocoșilor.

֍ Pomul vieții

Pomul vieții este un alt simbol des întâlnit , acesta simbolizează legătura dintre cer si
pământ. Rădăcinile creează stabilitate și se duc până în subteran, trunchiul și crengile de jos
sunt în contact cu suprafața pământului, iar coroana pomului urcă spre cer.
Ca și celelalte simboluri, pomul vieții, are mai multe semnificații. Fertilitatea, vindecarea,
înălțarea spirituală, regenerarea, stabilitatea ar fi doar câteva dintre ele. În credința populară
pomul este simbolul vieții care continuă și se dezvoltă, care înlesnește comuniunea dintre om
și cosmos, dintre laic și divin.

֍ Spirala

Spirala este unul dintre cele mai vechi simboluri și nu doar în cultura românească.
Asociată deseori cu soarele și o reprezentare stilizată a acestuia, simbolizează energia,
călătoria, ciclul vieții, trecerea de la întuneric la lumină.
Spirala este și un simbol al evoluției, al dezvoltării. Ea pornește dintr-un punct pentru a
ajunge mai departe, reprezintă deseori legătura omului cu Dumnezeu. Este un simbol asociat
și cu feminitatea, cu fertilitatea și cu energia vieții. Spirala e într-o continuă evoluție, ea
crescând progresiv și ajutând la conectarea planurilor văzute și nevăzute, spirituale și fizice.
 ֍ Soarele

La Horezu simbolul Soarelui reprezintă : forța vieții, lumina, nașterea, divinitatea. Soarele,

la Horezu, are ochi, nas și gură. Iți zâmbește din farfuria de ceramică. Soarele nu apune
niciodată. El doar se mută în partea cealaltă a Pământului și încălzește cu razele sale
binevoitoare toată omenirea.

֍ Șarpele casei

Un simbol al norocului, al bunăstării, al sănătății este Ș arpele. El este cel care îi dă acces
omului la cunoaștere, îndemnând-o pe Eva să îl convingă pe Adam să muște din fructul oprit,
al Pomului Cunoașterii Binelui și Răului. Se spune că fiecare casă, pentru sănătatea
locuitorilor săi și pentru bunăstare, are un șarpe al ei. Așadar, dacă nu aveți această
posibilitate/dorință de a crește un șarpe de casă, procurați-vă o farfurie cu acest simbol.

Pe lângă aceste simboluri, ceramica de Horezu, mai prezintă totuși și alte motive, în afară
de cele zoomorfe, motive populare încărcate de simbolism : 

- vegetale: ciorchini, frunze, trifoi (norocul), Coronița Miresei, frunza de gorun, vrejuri,
brăduți (simbolizează nemurirea) sau bobocii de trandafiri, spicul de grâu (prosperitate) ,
crucea, coada de păun;
- geometrice: soluțiile plastice adoptate de meșterii din zona Horezu sunt bazate pe repetiție,
alternanță și simetrie: cercuri, spirale, linii concentrice. Caracteristica principală a
ornamentării geometrice de la Horezului o constituie îmbunătățirea elementelor simple
(puncte, linii) constatându-se preferința accentuată pentru linii curbe. Elementele geometrice
folosite ca motive decorative sunt: puncte cu variante ce decurg din tehnica executării
(picături scurse și virgule); linii scurte paralele, fie drepte, fie ondulate (în acest din urmă caz
apare «altiţa»); cercuri spirale, zig-zag-uri (întrerupte sau continue); semicercuri,
asemenătoare unor arcade de mai mici dimensiuni, uneori așezate separat unele de altele,
alteori legate, fie alături, fie suprapuse; linii ondulate (așezate cel mai des pe gura vasului).
Există două moduri de grupare a motivelor (specifice de altfel ceramicii românești):
compoziția circulară și compoziția radială. În prima categorie motivele sunt dispuse în cercuri
concentrice pornind din preajma unui punct central așezat pe fundul vasului. În a doua
categorie se grupează în forma unei stele.
Ceramica s-a bucurat de un adevărat cult în civilizația rurală românească, încă din cele
mai vechi timpuri. Fiecare obiect ceramic este unic, realizat cu respect față de comunitatea
căreia îi aparține meșteșugarul respectiv, față de credințele și stilul său de viață,
de valorile pe care alte generații de artiști populari le-au transmis.