PROIECT

BIOLOGIE

CHARLES DARWIN

POPA VLAD MIHAI

CLASA A VIII-A C

1
 CUPRINS

I. INTRODUCERE

1. TEORII DESPRE ORIGINEA ȘI EVOLUȚIA VIEȚII

2. TEORIA EVOLUȚIEI PROPUSĂ DE J.B. LAMARCK

II. CHARLES DARWIN

1. BIBLIOGRAFIE

2. IDEILE LUI DARWIN DESPRE APARIȚIA SPECIILOR NOI

3. CĂLĂTORIA CU VASUL BEAGLE

4. OBSERVAȚII ASUPRA FLOREI ȘI FAUNEI DIN INSULELE

OCEANICE/ INSULA GALAPAGOS.

5. CONCLUZIILE LUI DARWIN: TEORIA EVOLUȚIEI

6. IMPACTUL CERCETĂRILOR LUI DARWIN ASUPRA

COMUNITĂȚII ȘTIINȚIFICE

7. IMPORTANȚA TEORIEI LUI CHARLES DARWIN

8. PUBLICAȚII

9. ȘTIAȚI CĂ …

2
1. TEORII DESPRE ORIGINEA ȘI EVOLUȚIA VIEȚII

De-a lungul timpului, oamenii și-au pus problema originii și evoluției vieții pe
Pamânt. Primele teorii vorbesc despre creație. Ele afirmau că Dumnezeu crease toate
organismele, mai mult sau mai puțin așa cum există ele astăzi.
Dar în acea perioadă a interesului crescând pentru studierea fosilelor și a istoriei naturale,
începuturile modernei teorii a evoluționismului încep să se contureze.
O schimbare a caracterelor unei populații de-a lungul timpului se numește
evoluție. Evoluția ne ajută să înțelegem istoria vieții pe Pământ. Ideea centrală a evoluției
este că viața pe Pământ se schimbă de-a lungul timpului și că toate speciile au un strămoș
comun.
În biologie, evoluționismul reprezintă un proces complex prin care caracteristicile
organismelor vii suferă transformări pe parcursul mai multor generații. Știința
evoluționismului caută să înțeleagă mecanismele biologice care au declanșat schimbarea
plantelor și animalelor de acum mii și mii de ani până la rezultatul din  zilele noastre.
Primii adepți susțineau că toată viața a evoluat din organismele simple.
Unul dintre primii oameni de știință care au observat că speciile se schimbă de-a
lungul timpului a fost Jean-Baptiste Lamarck – un biolog francez.
Jean-Baptiste Lamarck (1744–1829) a emis teoria conform căreia viața
evoluează pe măsura modificării mediului. Acesta considera că părțile corpului care sunt
mai utilizate se dezvoltă mai mult, iar aceste modificări se pot transmite urmașilor
(ereditatea caracterelor dobândite).
Lamarckl este cel care inventat cuvântul biologie pentru a desemna știința ființelor
vii și apoi a elaborat prima ipoteză despre teoria evoluționistă.

2. TEORIA EVOLUȚIEI PROPUSĂ DE J.B. LAMARCK

Conform teoriei lui Lamarck, speciile au moștenit caractere dictate de necesitatea

adaptării la mediu. Cu alte cuvinte, felul în care se comportau organismele influența
dezvoltarea sau pierderea unor caractere sau organe. De exemplu, girafele și-ar fi
dezvoltat gâtul lung ca urmare a întinderii regulate a gâtului, ca o cerință dictată de
necesitatea de a ajunge la frunzele din copaci pentru a se hrăni. Acest caracter de
întindere a gâtului ar fi fost transmis și la descendenți. Cu fiecare generație, gâtul era mai
lung decât în generația anterioară.

3
 Pe de altă parte, părțile corpului neutilizate s-ar fi redus până la dispariție. De
exemplu, la organismele care aveau aripi și nu le foloseau, acestea se reduceau ca mărime
până dispăreau complet.
Ideile lui Lamarck nu au fost însă acceptate din lipsa unor dovezi concludente. Nu
existau dovezi că anumite schimbări în organism sau anumite comportamente erau
transmise și moștenite și de urmași (de exemplu, forța musculară a omului dezvoltată prin
exerciții regulate de gimnastică nu se transmite automat și copiilor).
Dar, teoria lui Lamarck avea nevoie să fie ajustată, adaptată și continuată.
Lucrul acesta îl va face Charles Darwin.
Charles Darwin a fost un naturalist, biolog, cercetator și geolog englez care a reușit
să creeze si să argumenteze o teorie științifică – darwinismul, ce explică diversitatea
lumii organice ca urmare a acțiunii selecției naturale si a supraviețuirii organismelor mai
adaptate.

4
 CHARLES DARWIN

1. BIBLIOGRAFIE

Charles Darwin s-a născut pe data de 12 februarie 1809, în localitatea

Shrewsbury, Anglia. Tatăl său, Robert, era un medic din înalta societate, iar mama,
Susannah, era fiica lui J. Wedgwood, fondatorul celei mai cunoscute fabrici de porțelan
din Anglia. Bunicul lui Charles, Erasmus Darwin - medic și filozof, era cunoscut pentru
teoriile lui referitoare la diferențierea speciilor și caracterele moștenite, un precursor al
evoluționismului, dezvoltat de nepotul său.
În perioada 1825-1828 Charles Darwin urmează cursurile de medicină de la
Universitatea din Edinburg, dar renunță la această profesie. Tatăl său l-a transferat la
Universitatea din Cambridge pentru a urma studiile teologice, însă nici acestea nu l-au
pasionat pe Charles Darwin. Pe el îl interesau doar botanica și geologia.
Urmează transferul la Plinian Natural History Society în 1826, unde a început
studierea botanicii.
Fiind atras de cunoașterea naturii, Charles Darwin ia legătura cu naturaliști de
seamă, ca R. Grant, J. Henslow si A. Sedgwick. La vârsta de 17 ani prezintă deja două
lucrări științifice de zoologie despre Flustra (Briozoare) si Pontobdella muricata
(Hirudinee) și devine membru activ al societății studenților naturaliști „Plinius”.
În anul 1839, Charles se căsătorește cu verișoara sa, Emma Wedgwood, și se
stabilește în Down House din comitetul Kent.
5
2. IDEILE LUI DESPRE APARIȚIA SPECIILOR NOI

Inițal Darwin era susținător al lui Jean-Baptiste Lamarck. De altfel, accepta toate
elementele esențiale ale teoriei acestuia: influența mediului, deprinderile de viață,
influența uzului și a neuzului, transmiterea sau moștenirea trăsăturilor dobândite.
Firește, datorită modului în care concepea evoluția, Darwin le relaționa cu
variabilitatea, le subordona selecției naturale și avea în vedere un sistem interacțional
extrem de complex, cu infinite variabile, cu nenumărate necunoscute în sine și la nivel de
efect, astfel încât, vedea în evoluție un proces lent, sinuos, imprevizibil.
Conform teoriei evoluției propuse de Darwin, toate organismele vii au evoluat
din organisme mai simple, printr-un proces numit selecție naturală. Teoria evoluției
presupune că o populație se poate schimba în timp, formând uneori o nouă specie.
Astfel, în populația de girafe a existat variabilitate în ceea ce privește lungimea
gâtului. Girafele au evoluat ca urmare a adaptării lor la mediu. Girafele cu gât lung au
avut acces la hrană, au reușit să supraviețuiască și să transmită generațiilor următoare
acest caracter de adaptare. Girafele cu gât scurt, nereușind să ajungă la hrană, nu au
supraviețuit și treptat au dispărut.
Modificarea unor caractere morfofiziologice pentru a supraviețui și a se reproduce
în condițiile schimbării unor factori de mediu se numește adaptare, iar procesul natural
prin care indivizii cu cele mai favorabile adaptări la mediu supraviețuiesc și se înmulțesc
se numește selecție naturală.
Prin selecție naturală supraviețuiește cel mai bine adaptat (cel mai apt). Speciile
devin mai bine adaptate la mediu, deoarece selecția naturală permite conservarea și
dezvoltarea caracterelor utile unei specii (prin transmiterea ereditară a acestor caractere la
urmași). Acest proces poate conduce la formarea de noi specii. Procesul se observă
după mai multe generații.

6
3. CĂLĂTORIA CU VASUL BEAGLE

În decembrie 1831, la propunerea botanistului Henslow, tânărul Charles Darwin se

înrolează în calitate de naturalist pe corabia „Beagle”, una dintre navele expediţionare ale
Flotei Regale Britanice. „Beagle” trebuia să meargă în apele Americii de Sud.

Darwin a fost foarte entuziasmat de această călătorie în jurul lumii care i-a
determinat în mare măsură viziunea sa evoluționistă. Pe parcursul expediției, Charles
Darwin a efectuat numeroase observații și acumulat o serie de date care i-au cristalizat
diferite idei, ipoteze, alcătuind piatra de temelie a viitoarei sale teorii.
Voiajul a durat cinci ani (1831-1836), timp în care Darwin a stat doar 18 luni la
bordul navei, restul l-a petrecut în junglele braziliene, în Munţii Anzi şi, bineînţeles, pe
Insulele Galapagos, unde a pus bazele principiului de selecţie naturală.

7
4. OBSERVAȚII ASUPRA FLOREI ȘI FAUNEI DIN INSULELE OCEANICE/
INSULA GALAPAGOS

Studiile lui Darwin asupra florei și faunei acestor insule au jucat un rol cheie în
eventuala dezvoltare a teoriei sale a evoluției prin intermediul selecției naturale.
Deși nava a navigat în jurul lumii, cea mai mare parte a timpului său a fost petrecut
explorând coastele și insulele din America de Sud. În timpul acestei călătorii lungi, a avut
șansa de a studia o mare varietate de plante și animale de pe continente, insule și mări
îndepărtate, să exploreze bogăția biologică a pădurilor tropicale, să examineze fosilele
extraordinare ale mamiferelor uriașe dispărute din Patagonia în vârful sudic al Americii
de Sud și să observe o serie de forme de viață înrudite, dar distincte, din Insulele
Galapagos. Această oportunitate a jucat un rol important în dezvoltarea ideilor sale
despre natura vieții pe pământ.
Darwin a observat că păsările care trăiesc pe o insulă au un cioc asemănător, totuși
diferit de ciocul păsărilor care trăiesc pe alte insule. Această observație l-a făcut să creadă
că aceste păsări erau înrudite unele cu altele. El a remarcat pe insulele din arhipelagul
Galápagos mai multe specii de cinteză, specii diferite între ele prin forma ciocului.
Studiind modul lor de viață, el a presupus că forma ciocului avea legatură cu modul de
hrană: ulterior, s-a constatat că de exemplu, cintezele cu ciocul scurt și puternic descojesc
semințele, cele cu ciocul lung și puternic aduna fructele de cactus, iar cele cu ciocul mai
subțire se hrănesc cu insecte și semințe mici. Cintezele observate de Darwin sunt specii
înrudite îndeaproape, care s-au specializat pentru accesul la hrana diferită într-un teritoriu
limitat.
Darwin a concluzionat că ciocul păsărilor a suferit schimbări în timp, ca urmare a
schimbării mediului de viață în care trăiau.

8
 Între păsări a existat variabilitate în forma ciocului, iar resursele de hrană au fost
limitate. Numai indivizii cu un cioc mai potrivit pentru hrana existentă pe o anumită
insulă au reușit să supraviețuiască, să se înmulțească și să transmită urmașilor genele
pentru ciocul cu formă avantajoasă. Păsările fără cioc avantajos au trebuit să migreze în
căutarea altor condiții, a altor surse de hrană, pentru a supraviețui. Acest lucru a condus,
în timp, la alt tip de adaptare – altă formă de cioc.
Insulele Galapagos i-au lăsat o impresia puternică tânărului naturalist, chiar dacă
vizita sa a fost foarte scurtă. La sfârşitul voiajului, Darwin avea un jurnal de 770 de
pagini şi 1.750 de pagini de notiţe, 12 cataloage cu 5.436 de desene care ilustrau oase,
piele şi carcase.
Insulele i-au oferit lui Darwin dovada de care avea nevoie pentru teoriile sale
inovatoare și, la rândul său, Darwin a oferit insulelor un loc unic în istoria naturală,
punând insulele îndepărtate „pe hartă”.
Astăzi, în Insulele Galapagos sunt numeroase statui ale celebrului biolog , străzi
importante cu numele lui și mai mulți locuitori numiți „Darwin”.
Numele lui Charles Darwin și celebra sa carte „Originea speciilor” vor fi legate
pentru totdeauna de Insulele Galapagos. Deși a fost în Galapagos doar cinci săptămâni,
viața sălbatică pe care a văzut-o acolo l-a inspirat să-și dezvolte teoria despre evoluție,
așa cum susține în capitolul doi din cartea sa.

5. CONCLUZIILE LUI DARWIN: TEORIA EVOLUȚIEI

La întoarcerea din călătorie, studiul materialelor și al notițele l-au condus la

concluzia că evoluția este explicația potrivită pentru unitatea și diversitatea vieții, iar
selecția naturală este cauza adaptării evolutive.
Odată cu revenirea în Anglia, pe data de 2 octombrie 1836, Darwin a început să-și
formuleze în minte teoria, pe care la vremea aceea o considera singura viabilă. Observând
minuțios distribuția geografică a formelor sălbatice de viață și colectând foarte multe
fosile, elaborează în 1838 celebra sa teorie a selecției naturale.
Conform acestei teorii, speciile evoluează neîncetat, adică sunt supuse în timp
unor transformări treptate, de la formele mai simple la cele complexe. Prin urmare,
strămoșii tuturor formelor vii de astăzi ar fi fost organisme monocelulare.
Factorii darwinişti ai evoluţiei sunt: ereditatea, variabilitatea, suprapopulaţia, lupta
pentru existenţă și selecţia naturală.
 Ereditatea
În concepţia lui Charles Darwin, ereditatea este un factor esenţial al evoluţiei. El
considera transmiterea ereditară a oricărui caracter drept o regulă, iar netransmiterea
ereditară o excepţie. Ereditatea este conservatoare deoarece asigură stabilitatea speciilor
9
prin transmiterea caracterelor, dar în același timp este și labilă, deoarece transmite și
caractere noi. Aceasta a fost pentru vremea de atunci o observaţie empirică, deoarece
Darwin nu cunoştea bazele genetice ale fenomenului eredităţii.
 Variabilitatea
Darwin a sesizat că indivizii din cadrul unei specii sau chiar al unei rase de animale
sau soi de plante diferă uneori între ei, mult mai pregnant chiar decât indivizii din două
specii diferite. Variabilitatea este rezultatul corelației dintre organism și mediu , dintre
modificările condițiilor de mediu și acțiunea factorilor interni specifici organismului.
Există două tipuri de variaţii:
a. Variaţii definite – sunt reacţii uniforme ale indivizilor la aceleași condiţii de mediu,
indiferent de descendenţă.
b. Variaţii nedefinite – sunt reacţii neuniforme ale indivizilor din aceeaşi descendenţă
față de condiţiile de mediu.
Variabilitatea individuală oferă material pentru acțiunea selecției.
 Suprapopulaţia
Suprapopulaţia reprezintă creşterea excesivă a numărului de indivizi. Natura produce
mai multe organisme decât poate suporta spațiul dat.
Darwin consideră că suprapopulația duce la lupta pentru existență.
 Lupta pentru existenţă
Lupta pentru mijlocele de trai dintre indivizii speciilor apropiate (interspecifică)
sau dintre indivizii aceleiași specii (intraspecifică) duce la supraviețuirea celor mai apți
care se reproduc preferențial.
 Selecția naturală acționează totodată și prin mijlocirea factorilor abiotici și prin
mijlocirea factorilor biotici. Selecția duce astfel la trierea formelor mai bine adaptate și la
accentuarea în curs de generații a caracterelor adaptative; selecția orientează variațiile
neorientate.
În urma discuțiilor cu cel mai mare geolog al epocii sale, Chales Lyell, creatorul
teoriei despre procesul treptat de evoluție al Pământului, Darwin a tras concluzia că
speciile au suferit în timp o dezvoltare asemănătoare cu cea a Pământului.
Teoria evoluționistă a fost recunoscută de către comunitatea științifică și publicul
larg încă din timpul vieții sale, în timp ce teoria selecției naturale a fost acceptată numai
după apariția și dezvoltarea geneticii ca știință. Descoperirea ADN-ului a permis
oamenilor de știință să înțeleagă mecanismul prin care caracterele se transmit de la o
generație la alta prin intermediul genelor.

10
6. IMPACTUL CERCETĂRILOR LUI DARWIN ASUPRA COMUNITĂȚII
ȘTIINȚIFICE

Timp îndelungat, n-a îndrăznit să-și publice aceste concluzii. Probabil că-și dădea
seama de efectele acestei teorii. Evoluția submina „Cartea Creației”, ceea ce putea genera
punerea sub semnul întrebării a existenței lui Dumnezeu.
Reverendul Henslow a prezentat o parte din fosilele și jurnalele lui Charles Darwin
unor naturaliști celebrii din acea perioadă. Datorită acestor expuneri, Charles Darwin a
devenit celebru în cercurile științifice britanice.
În anul 1859 este editată și difuzată în 1250 de exemplare cartea sa cu titlul
complet: Despre originea speciilor prin selecție naturală sau conservarea raselor
favorizate în lupta pentru supraviețuire.

Conform temerilor sale, cartea a generat controverse fără precedent. Darwin a fost
criticat și acuzat de lipsă de credință în Dumnezeu. Totuși, numeroși oameni de știință
i-au acordat sprijinul, lui și teoriei lui despre evoluția speciilor și selecția naturală.
Darwin a demonstrat în carte că numai trăsăturile ereditare decid asupra
schimbărilor speciilor și că cele mai puternice gene sunt transmise urmașilor. A
argumentat aceasta prin faptul că lupta pentru supraviețuire are loc nu numai între specii,
ci și în interiorul lor, ceea ce asigură transmiterea la urmași a celor mai bune trăsături.
Acest fenomen a fost numit the survival of the fittest, adică supraviețuirea celui mai
adaptat. Totuși, lipsa anumitor noțiuni actuale de genetică, precum cromozom, legile lui
Gregor Mendel și teoria eredității a lui Thomas. H. Morgan, l-au împiedicat pe Darwin să

11
 acopere toate aspectele teoriei sale. În schimb, a reușit să explice de ce omul și maimuțele
au un strămoș comun, o consecință a teoriei evoluției care nici până azi nu a fost
acceptată de creaționiști și de conservatorii religioși.

În urma investigațiilor sale, Charles Darwin:

 demonstrează variabilitatea speciilor de plante și animale și rolul lor evolutiv;
 evidențiază diferite forme de variabilitate:
a. de grup (sau nedeterminată) – variabilitate neereditară (modificativă),
b. individuală (sau determinată) – variabilitate ereditară (mutațională),
c. combinativă – variabilitate ereditară;
d. corelativă – variabilitate ereditară;

 relevă cauzele posibile ale variațiunilor organismelor, printre care:

- acțiunea directă sau indirectă a mediului, - antrenarea organelor,
- încrucișarea, - schimbările corelative;
 stabileste rolul evolutiv al eredității organismelor (însușirilor ce se transmit urmașilor);

 caracterizează selecția artificială și rolul ei în obținerea de noi rase de animale și soiuri

de plante;

 relevă formele principale de selecție artificială: inconștientă și conștientă);

 determină selecția naturală ca factor definitoriu în evoluția organismelor, rezultat al
luptei pentru existență; (El afirma: Selecția este acea forță divină care creează pe cale
naturală noi specii).

 remarcă rolul evolutiv al luptei pentru existență și indică formele ei:

- intraspecifică – în cadrul speciei,
- interspecifică – între specii diferite,
- cu condițiile climaterice;

 menționează caracterul real și relativ al adaptărilor în procesul evoluției plantelor și a

animalelor;

 susține ideea că specia este variabilă și reală;

 este adeptul ideii despre originea animală a omului, a cărui evoluție se supune
acelorași legi evolutive ca și celelalte animale (aceste idei au determinat apariția unui
curent numit sociodarwinism, ai cărui adepți absolutizează rolul factorilor biologici în
evoluția omului).

12
7. IMPORTANȚA TEORIEI LUI DARWIN

Odată apărut ca teorie, darwinismul și-a îndeplinit misiunea sa istorică, și anume:

 a contribuit la formarea concepției materialiste (științifice) despre lume;
 a combătut ideile fixiste despre crearea lumii organice;
 a determinat dezvoltarea diferitelor discipline biologice, cum ar fi: paleontologia,
embriologia, fiziologia, anatomia etc.
Conceptia sa evoluționistă aflată în contradicție cu teoria creaționistă, a avut o
mare influență asupra filozofiei cunoașterii. De asemenea, teoriile lui Darwin stau la baza
biologiei moderne, ca o explicație a biodiversității.

8. PUBLICAȚII:

 1859 - Originea speciilor

 1860 - Originea speciilor, Ediția a II-a
 1861 - Originea speciilor, Ediția a III-a
 1862 - Polenizarea la orhidee
 1865 - Plante agățătoare
 1866 - Originea speciilor, Ediția a IV-a
 1868 - Variabilitatea plantelor și animalelor în stare domestică
1869 - Originea speciilor, Ediția a V-a
 1871 - Originea omului și selecția sexuală
 1872 - Originea speciilor, Ediția a VI-a;
- Expresia emoțiilor la om și animale
 1874 - Originea omului și selecția sexuală, Ediția a II-a
 1875 - Plante insectivore;
- Variabilitatea plantelor și animalelor în stare domestică
 1876 - Autobiografia;
- Polenizarea încrucișată și autopolenizarea în regnul vegetal
 1877 - Flori de diferite forme la plantele acelorași specii
- Polenizarea orhideelor, Ediția a II-a
 1878 - Polenizarea încrucișată și autopolenizarea în regnul vegetal, Ediția a II-a
 1880 - Încrucișările la plante

13
 Formația de naturalist a lui Charles Darwin i se datorează, în principal, lui însuși,
cariera sa științifică fiind în primul rând o reușită individuală.

Charles Darwin, considerat părintele evoluției, a murit pe 19 aprilie 1882.

Ca dovadă de recunoaștere a valorii operelor sale științifice, a fost comemorat prin
doliu național și a fost înmormântat în Westminster Abbey, lângă Sir Isaac Newton.

 Ştiaţi că:
14
1. Unii savanţi dau vina pe teoriile lui Darwin pentru ”greşelile” capitalismului. Cei care
au îmbrăţişat teoria evoluţiei şi a selecţiei naturale au transferat principiile sale în
economie. Aşa a luat naştere darwininsmul social. Adepţii acestui curent credeau că
succesul sau eşecul unei persoane este similar luptei pentru supravieţuire a animalelor.
Darwininsmul social descuraja asistenţa din partea guvernelor, activităţile caritabile sau
alte activităţi de natură să-i ajute pe cei săraci. Ei erau de părere că specia umană devine
mai puternică dacă persoanele inadaptate dispar.

2. Darwin a fost şi un psiholog strălucit. În timpul expediţiei sale de cinci ani, el a făcut o
serie de observaţii pertinente legate de modul similar în care oamenii din orice colţ al
lumii exprimă o serie de emoţii de bază. Aceste observaţii au ajutat la dezvoltarea teoriei
emoţiilor universale.

3. În studenţie, Darwin ar fi făcut parte dintr-un club culinar, fiind pasionat de cărnuri
”exotice”. Printre delicatesele preferate de savantul britanic se numărau păsările, în
special uliii și stârcii.

4. Darwin este autorul unui experiment secret de construire a unui ecosistem complet
funcţional, pe o insulă vulcanică folosită de Marina Regală Britanică. Omul de ştiinţă a
descoperit peticul de pământ în timp călătoriei sale de la bordul navei HMS Beagle şi a
decis să transforme bucata de ”cenuşă” într-o oază verde.

5. O femeie pe numele Elizabeth Hope a răspândit un zvon conform căruia, pe patul de

moarte, Darwin s-ar fi întors la creştinism. Familia susţine însă că savantul şi-a apărat
teoria până la ultima suflare.

15
 BIBLIOGRAFIE

1. Darwin, Charles, Originea speciilor, București, Editura Herald, 2017.

2. Grasu, Alexandrina-Dana; Cîrstoiu, Jeanina, Biologie. Manual pentru

clasa a VIII-a, București, Editura Litera, 2020.

3. Badiu, Niculina; Ciceu Claudia, Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a,

București, Editura Booklet, 2020.
4. Violeta, Negrea, Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a, București,
Editura CD Press, 2020.
5. https://schoolbag.info/biology/living/102.html

6. https://www.galapagosislands.com/blog/charles-darwins-galapagos-
adventure/

7. https://www.descopera.ro/istorie/16976519-viata-si-cariera-lui-charles-
darwin

8. https://www. /Evolutionismul-si- Charles-Darwin-

9. https://www.ro.biography.name/cercetatori/205-anglia-charles-darwin-2

16