„O noapte furtunoasă”

de Ion Luca Caragiale

Date despre operă. Comedia „O noapte furtunoasă” a fost citită pentru prima
dată la Iaşi, în ziua de 12 noiembrie 1878, în cadrul cenaclului „Junimea”. Premiera
a avut loc un an mai târziu, în 18 ianuarie 1879, pe scena Teatrului Naţional din
Bucureşti. În același an, piesa a fost publicată în revista „Convorbiri literare” şi
inclusă în volumul „Teatru” din 1889.

Analiza literară a textului

 Titlul este un element paratextual care deschide orizontul de așteptare al

cititorului, concentrând mesajul întregului text. Titlul este sintetic, redat printr-un
substantiv comun simplu: „O noapte”, care indică momentul desfășurării acțiunii, și
adjectivul „furtunoasă” ce descrie acea noapte. El se află în strânsă legătură cu
tema și mesajul piesei, sintetizând evenimentele zbuciumate petrecute într-o
singură noapte, în cadrul căreia se petrece o mare confuzie. Din cauza unui număr
bătut greșit pe zidul unei case, noaptea devine cu adevărat „furtunoasă”, provocând
o mare încurcătură.
 Tema este satirizarea moravurilor de mahala, ilustrând aspecte social-sihologice
specifice locuitorilor de la periferia Bucureștiului.
 Motivele literare sunt: confuzia, scandalurile familiale, politice, cearta, minciuna,
falsitatea, adulterul, triunghiul amoros, motivul încornoratului, onoarea.
 Compoziția. Opera este structurată în două acte, fiecare a câte nouă scene,
prezentând o structură specifică operelor dramatice. Întâmplările sunt prezentate
succesiv pe momentele subiectului.
Actul I. Într-o seară, Jupân Dumitrache Titircă (negustor de cherestea) îi povestește
prietenului său, Nae Ipingescu (ipistat), o întâlnire neplăcută de la grădina de vară
Union, unde un tânăr pe nume Rică Venturiano se uita insistent la soția lui, Veta și
la sora ei, Zița, ofensând astfel „onoarea sa de familist”. Acesta, decis să-l prindă pe
„bagabont”, îl urmează pe stradă, dar tânărul scapă.
Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vreme ce soția
sa, Veta, îl trădează cu Chiriac (omul său de încredere), iar Rică, aventurierul o
„asaltează” de fapt, pe Zița, cumnata lui.
Actul al doilea. Din greșeală, Venturiano își declară dragostea Vetei și nu
Ziței, deoarece, meşterul care tencuise zidul de la poartă bătuse invers tăbliţa cu
cifra 6, astfel încât părea a fi 9, numărul Ziţei. Cei trei bărbaţi (Dumitrache, Chiriac

1
şi Ipingescu) pornesc în căutarea amorezului, pe care reușesc să-l încolțească. Din
fericire, Zița îi sare în ajutor, iar încurcătura se lămurește.
Ultima neînțelegere este reprezentată de o legătură de gât găsită pe patul
Vetei de către jupân Dumitrache. Chiriac îi comunică calm, că legătura era a lui, iar
acesta, în mod ironic, se liniștește, bucuros că această noapte furtunoasă a luat
sfârșit.
• Indicii spațio-temporali: „O odaie de mahala”, „lăsata secului”, „la grădină de
vară”, „la Iunion”, „noaptea”.
• Modurile de expunere sunt: dialogul (prin intermediul căruia personajele schimbă
replici), monologul, descrierea și narațiunea.
• Procedee narative: comicul, intruziunea narativă, ironia, satira și sarcasmul.
 Structura.
• Planul extern (relațiile dintre personaje: Dumitrache – Ipingescu; Dumitrache –
Chiria, Dumitrache – Veta; Veta – Rică; Zița – Rică; Veta - Spiridon etc);
•Planul intern (gânduri, sentimente trăiri:

 Caracterizarea unui personaj

Zița este unul dintre personajele secundare ale piesei „O noapte furtunoasă”,
Statutul ei social este precizat în lista cu persoanele de la începutul piesei ca
fiind „sora ei”, adică a Vetei, soția lui Jupân Dumitrache.
Este caracterizată în mod direct de către autor prin intermediul dialogului și
a indicațiilor scenice („agitată”, „foarte aprinsă”, „zdrobită”) și de celelalte
personaje. Jupân Dumitrache, cumnatul ei, o caracterizează: „Fată frumoasă,
modista și învățată și trei ani la pasion”, „Fată romanțioasă”. Este o tânără
dezghețată cu pretenții de mondenitate, citește romanele la modă îi plac
spectacolele de revistă și-și dorește o viață social intensă.
Zița se autocaracterizează, considerându-se o tânără plină de calități: „…
sunt liberă, … acu mi-e timpul, jună sunt, de nimeni nu depand”, „eu sunt o
persoană delicată”.
Caracterizarea indirectă reiese din fapte, vorbe, gesturi, atitudini, relația cu
celelalte personaje. Cu educație și cultură superficială, Zița reține franțuzismele
după ureche („bonsoar”, „alevoa”) și deprinde gesturi și atitudini la modă din
mahalaua unde trăiește: „Ce pentru comediile ale mergem noi? Mergem să mai
vedem și noi lumea. … Merg numai așa de un capriț, de un pamplezir; de ce să nu
mergem și noi?” ”. În momentele de enervare renunță la vocabularul „distins”
alunecând spre mahalagism: „Mitocane, pastramagiule”, „Fir-ar a dracului de viață
ș-afurisită! că m-a făcut mama fără noroc!” În finalul piesei, când toate neînțelegerile
2
se clarifică, Zița își ia o figură de mironosiță, de îndrăgostită timidă și rușinoasă. Ea
are un destin fericit, căsătorindu-se cu tânărul „amploiat”, Rică Venturiano.
Astfel, prin de caracterizare directă și indirectă, autorul realizează portretul
Ziței, sora Vetei ce întruchipează tipul mahalagioaicei cochete.
În opinia mea, Zița este o fată naivă, incultă care își dorește să pară o tânără
educată și sensibilă.

Argumentare – text dramatic

Textul dramatic este opera literară, în versuri sau în proză, creată pentru a fi
reprezentată pe scenă.
Opera „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale se încadrează în
categoria textului dramatic, pentru că are toate trăsăturile specifice: structurarea în
acte şi scene, prezenţa indicaţiilor scenice, acţiunea evoluează prin intermediul
replicilorpersonajelor, dialogul fiind modul de expunere dominant.
În primul rând, ca în orice piesă de teatru, textul sau (opera) este alcătuit din
acte şi scene (care sunt delimitate prin plecarea sau prin intrarea unor personaje).
Autorul îşi exprimă în mod indirect ideile şi sentimentele prin intermediul actiunii, ce
evoluează gradat, prin intermediul replicilor personajelor. Personajele prezente în
acest fragment sunt: Jupân Dumitrache, Nae Ipingescu, Rică Venturiano, Zița, Veta,
Spiridon, Chiriac, Ghiță Țircădău.
În al doilea rând, fragmentul selectat sau opera conţine indicaţii scenice prin
care autorul dă sugestii privind jocul actorilor şi aranjarea decorului, de obicei
marcate între paranteze (ex.: „citește greoi și fără interpunctație”, „cam nedumirit”,
„Foarte aprinsă”, „iese repede”).
Modul de expunere principal este dialogul („IPINGESCU: Da’... coana Veta
ce zice? , JUPÂN DUMITRACHE: Consoarta mea?... Ce să zică?...”), care se poate
împleti cu monologul (monologul lui Rică Venturiano: „ Am scăpat până acum! …
Ce să fac? Pe unde să ies?”, monologul Vetei: „De ce nu moare omul când e
fericit”), cu descrierea sau cu naraţiunea (în plan secundar).
În concluzie, prin trăsăturile prezentate şi argumentate anterior, „O noapte
furtunoasă” de Ion Luca Caragiale se încadrează în categoria textului dramatic.