„O noapte furtunoasă” Comedie, text dramatic de I.L.
Caragiale Relația antitetică dintre tipologia feminină tradițională, supusă, calmă, dar
Veta
Caracterizare directă:
a)realizată prin indicații scenice/prin vocea auctorială
„consoarta lui jupân Dumitrache”
În actul I, când este certată cu Chiriac și suferă (conflictul interior): „intră cu lucrul în mână;
coase galoanele la un mondir de sergent de gardă civică; este obosită și distrată, vorbește rar
și încet”„Veta șade la dreapta și lucrează adâncită în gânduri”
b)realizată de alte personaje:
Dumitrache: „nevastă-mea nui d-alea” „Știi cum e Veta mea... rușinoasă” „Ce ți-e cu muierea
fricoasă!”(când Spiridon îi transmite că Veta și-ar dori să vină mai repede acasă că îi este urât
singură) „De! ca muierea... mai ursuză. Am cam băgat eu de seamă că nu-l prea are ea la ochi
buni pe Chiriac; dar - știi cum m-a făcut Dumnezeu pe mine, nu-i trec muierii nici atâtica din
al meu” (soțul este păcălit de jocul indiferent al Vetei)
Zița sesizează chinul Vetei: „Îți sunt ochii turburi grozav...”
Rică în actul II scena 2 trece de la un apelativ la altul: „Angel radios!” „Râzi, râzi,
ingrato, de amoarea mea” „Madam, cocoană! Ai mizericordie de un june român”
c)realizată de personajul însuși
„Eu? De ce să plâng? Mă doare capul, mi-e cam rău. Nu-ș' ce am; parcă mă-ncearcă
niște friguri.” (nu îi mărturisește Ziței adevărata cauză a suferinței ei)
Tirada sarcastică/autoironică rostită în fața lui Chiriac:„Așa e. Eu sunt o femeie rea; am vrut
numai să râz de dumneata. Eu te las pe dumneata ca p-o slugă „cu simbrie” să păzești casa, și
târăsc pe dumnealui pe la grădini ca să curtez cu alții. Eu sunt o femeie mincinoasă; n-am
simțit nimic când ți-am spus că nu știu să mai fi trăit până să nu te cunosc pe dumneata...
Toate le-am făcut pentru dumneata numai din prefăcătorie... totdeauna alta ți-am spus și alta
am gândit; te-am mințit, te-am amăgit, am râs de dumneata atâta vreme...”
„Și eu, proastă, să nu știu nimic, și să-mi fac zile amare cu Chiriac din pricina lui musiu ăsta”
disimulată și tipologia feminină mondenă, agitată, visătoare, copilăroasă
Zița
Caracterizare directă:
a)realizată prin indicații scenice/prin vocea auctorială
„intră agitată” „Foarte aprinsă, își face vânt cu scrisoarea și se plimbă repede”
b)realizată de alte personaje
Dumitrache „Fată frumoasă, modistă și învățată și trei ani la pansion,
să-și mănânce ea tinerețele cu un ăla”
Rică Venturiano: „Angel radios!” „Tu ești aurora sublimă” „Ești un crin plin de
candoare, ești o fragedă zambilă,/Ești o roză parfumată, ești o tânără lalea”
Veta: „Vezi dumneata cine mi-a fost soră-mea Zița! D-aia se ținea dumneaei de
capul meu să tot batem grădinile; era amorezată”
c)realizată de personajul însuși
„Nene, moartă, tăiată, nu mai stau cu mitocanul, scapă-mă de pastramagiul! să știu
de bine că mă duc la mănăstire, pâine și sare nu mai mănânc cu el!” (limbajul
contrastează cu imaginea de femeie educată și reflectă revolta ei față de bădărănia
primului soț, Ghiță Țârcădău)
„Eram ambetată absolut.” (se simte încântată de corespondența cu Rică și de
promisiunea întâlnirii pe înserate)
„nu sunt văduvă, sunt liberă, trăiesc cum îmi place, cine ce are cu mine! Acu mi-e
timpul: jună sunt, de nimini nu depand, și când oi vrea, îmi găsește nenea
Dumitrache bărbat mai de onoare ca dumneata” (își declamă independența în fața
fostului soț)
Caracterizare indirectă prin limbaj: apare discrepanța, contrastul dintre aparență
(se enervează că nu s-a prins de situația cu Zița și cu Rică)
Caracterizare indirectă prin limbaj:
„A! De ce mai dă Dumnezeu omului fericire, dacă e să i-o ia înapoi!? De ce nu moare omul
când e fericit!? De ce-am mai trăit eu s-ajung la așa ceva!?...” (limbaj stereotipic, cu clișee
sentimentale, exagerându-și suferința din iubire)
(o femeie educată, sofisticată) și esență (reacția isterică, violentă, colerică și
limbajul de mahala) => elemente de kitsch, comic de limbaj
„(podidind-o plânsul): Fir-ar a dracului de viață ș-afurisită! Că m-a făcut mama
fără noroc! (pleacă.) N-am avut parte și eu pe lume măcar de o compătimire! (iese,
plângând și trântind ușa, prin fund.”
„Ce, pentru comediile alea mergem noi? Mergem să mai vedem și noi lumea. Ce,
adică toți câți merg acolo înțeleg ceva, gândești? Merg numai așa de un capriț, de
un pamplezir; de ce să nu mergem și noi?” (replica ei dezvăluie snobismul
personajelor care merg la Grădina de Vară de la „Iunion” pentru a fi văzuți de
ceilalți, nu pentru a se culturaliza)