07.02.

2022, 22:07 Imaginea şcolii în “Amintiri din copilărie”, între nepăsare şi rudimentarism | tudorvisanmiu

tudorvisanmiu
MAI 23, 2012 · 10:00 AM

Imaginea şcolii în “Amintiri din copilărie”, între

nepăsare şi rudimentarism
Instituţie de învăţământ menită pregătirii elevilor prin însuşirea unor elemente de bază ale disciplinelor fundamentale, Şcoala a
constituit obiectul observaţiei şi meditaţiei a numeroşi scriitori, de-a lungul istoriei.

În opera sa semi-memorialistică, “Amintiri din Copilărie”, Ion Creangă redă – mai mult sau mai puţin fidel realităţii – experienţa
personală de la şcoala catihetică din Fălticeni, surprinzând aspecte defectuoase ale învăţământului religios din mediul rural.

Încă de la acceptarea sa în “fabrica de popi” de la Fălticeni, numai în urma efectuării unei plăţi în natură neoficiale cu carácter de
“ciubuc” din partea tatălui său către catiheţi  ori altcuiva “cui i se cuvenea” (“două merţe de orz şi două de ovăs”), personajul-
narator (Nică „Ştefănescu”) remarcă superficialitatea acelei instituţii de învăţământ (“şcoala era numai de mântuială”).

Pregătirea viitorilor preoţi, axată pe învăţarea de cântece religioase şi însuşirea unor cunoştinţe gramaticale, era rudimentară
(“cumplit meşteşug de tâmpenie”) şi irelevantă (“şi-n gramatică stau eu şi văd că masa tot masă, casa tot casă şi boul tot bou se
zice” – Trăsnea). Elevii nu frecventau cursurile în mod normal şi nici dascălii (“Catihetul [….] rar venea pe la şcoală; Noi [….] ne
duceam şi mai rar”). Profesorul de religie nu avea pregătire pedagogică (“se mira şi el cum au ajuns profesori”), bizuindu-se – în
paradosirea cântecelor – numai pe cărţile de cântări (ceaslovuri şi psaltiri), iar – în predarea gramaticii – exclusiv pe materiale
didactice (“<< Luaţi de ici până ici >>”) inaccesibile ca limbaj şi prin excesul de informaţie.  

Modurile de raportare ale elevilor faţă de şcoală sunt diverse: majoritatea era nepăsătoare (“cei mai mulţi umblau bezmetici şi
stăteau pe gânduri, văzând cum îşi pierd vremea […]”), fiind preocupată de situaţia precară a familiei din satul natal (“[….] şi
numai oftau din greu, ştiind câte nevoi îi aşteaptă acasă”) sau doar desconsiderând pregătirea educaţională, acesteia aparţinând
şi protagostul operei (“Eu [….] nu mă prea osteneam într-atâta, să mor învăţând”); ceilalţi – preocupaţi cât de puţin de şcoală –
fie încercau să înveţe, dar nu puteau (din lipsă de voinţă ori capacităţi de memorare), fie reuşeau să asimileze o cantitate
considerabilă de cunoştinţe, însă se străduiau din greu să o păstreze în memorie (“Unii dondăneau ca nebunii, până-i apuca
ameţeala; alţii o duceau numai într-un muget, cetind până le perea vederea”).

Aceste atitudini divergente sunt cel mai bine evidenţiate prin antiteza dintre trei personaje: Davidică de la Fărcaşa – elevul
conştiincios, cunoscător al Vechiului Testament şi cel puţin a unor părţi de vorbire aparent dificil de reţinut pentru colegii săi
(pronumele conjunctive în cazul dativ şi acuzativ: “mi-ţi-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le”), decedat prematur (“a murit, sărmanul,
înainte de vreme”); Mirăuţă din Grumăzeşti – elevul dezinteresat de şcoală, care frecventa spaţiul comercial evreiesc în timpul
programului şcolar chiar şi în timpul iernii (“umbla trela-lela, în puterea iernii, pe la tărăbile jidoveşti”), fără un scop economic
anume; şi Trăsnea – elevul cu capacităţi mintale reduse, care nu reuşea să asimileze cunoştinţele gramaticale obligatorii,
datorită neînzestrării sale intelectuale (“era tâmp în felul său”) şi oscilaţiilor în voinţă (desi îşi propune şi încearcă să înveţe, este
deznădăjduit de insuccesele precedente şi actuale).

Prezentând toate aceste derapaje ale sistemului educaţional într-o manieră comică, detaşată, autorul – în ansamblul întregii
opere – reliefează nu o lume dezechilibrată datorită lipsei de educaţie, ci o comunitate aflată în armonie tipic tradiţională,
marcată de valori morale şi religioase. Limbajul popular şi procedeele oralităţii aproprie cititorul de atmosfera acelor locuri şi
timpuri, dându-i senzaţia unui univers feeric, ideal, al copilăriei, care nu trebuie judecat pentru peripeţiile nu tocmai convenabile
https://tudorvisanmiu.wordpress.com/2012/05/23/imaginea-scolii-in-amintiri-din-copilarie-intre-nepasare-si-rudimentarism/ 1/5
07.02.2022, 22:07 Imaginea şcolii în “Amintiri din copilărie”, între nepăsare şi rudimentarism | tudorvisanmiu

ale vârstei ori delăsării cu care era tratată memorarea unor informaţii ce – în percepţia copiilor de sat – nu ar fi avut să le
folosească la nimic în viaţă.

Reclame

RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

16 răspunsuri la „Imaginea şcolii în “Amintiri din

copilărie”, între nepăsare şi rudimentarism”

Pingback: Recapitulare (6) Se lasă o răceală ca din vârf de munte | tudorvisanmiu

Iancu Carmen
februarie 6, 2013 la 2:03 pm

daca poti baga te rog si aceasta tot amintiri din copilarie de Ion Creanga dar cu

Smarandita cand se indragosteste de ea

tudorvisanmiu
februarie 6, 2013 la 7:05 pm

Eu nu scriu postări la cerere. Cred că puteţi găsi tratat acest subiect în alte locuri.

mediesanul1234
februarie 8, 2013 la 9:51 am

HeHe Tudor. Stai sa vezi ce o sa-ti faca Bataiosu si Saccsiv pentru asta. Parca-i vad deja cum te ataca spunand ca esti agent
masonoevreu si te miri ce altceva. Altfel, imi place postarea ta asupra operei lui Ion Creanga insa nu stiu daca profesoara ta ar
accepta-o. Imi aduc aminte ca am luat un 4 in clasa a 10-a cand am spus ca Eminescu scria poezii nationaliste la comanda lui
Titu Maiorescu si ca autorul nu impartasea intocmai ceea ce scria.

tudorvisanmiu
februarie 8, 2013 la 6:22 pm
https://tudorvisanmiu.wordpress.com/2012/05/23/imaginea-scolii-in-amintiri-din-copilarie-intre-nepasare-si-rudimentarism/ 2/5
07.02.2022, 22:07 Imaginea şcolii în “Amintiri din copilărie”, între nepăsare şi rudimentarism | tudorvisanmiu

Dragă Adrian, nu înţeleg unde aş fi greşit. Articolul este pe tema educaţiei, nu religiei, iar eu nu interpretez în nici un fel
descrierea şcolii catihetice făcută de Creangă, ci o redau în mod obiectiv.

Aţi fi surprins, însă nu numai că doamna profesoară a acceptat-o, dar, acest eseu (pe tema educaţiei sau iubirii, pe unul din
textele studiate) [*] fiind unicul subiect al tezei pe semestrul II (clasa a IX-a), am primit nota maximă pe el (10).

Cât despre Eminescu, invitat fiind la lansarea romanului aceleaşi doamne profesoare de romnănă („Nu mă atinge”, Dumitriţa
Stoica), Dan C. Mihăilescu – fiind deja spre sfârşit şi derapând spre alte subiecte – ne-a dat o explicaţie mai simplă: el a scris
aceste poezii vara, pe când prietenii lui erau plecaţi, iar el, încăldurat, cu picioarele în lighean şi plictisit, n-avea altceva mai
bun să facă decât să învinovăţească turcii, grecii, maghiarii şi toţi ceilalţi de problemele ţării (dumnealui a zis-o mai sugestiv).

În fine, apărătorii zeloşi ai credinţei noastre naţionale nu cred că o să-şi piardă timpul pentru un astfel de text: unu, nu emit
păreri personale, şi doi, am făcut altele mai rele

Notă: [*] Educatie: „Amintiri din Copilărie” (I. Creangă), „Viaţa ca o pradă” (M. Preda), „Romanul adolescentului miop” (M.
Eliade).

Iubire: „Vorbeşte-ncet” (M. Eminescu), „Romeo şi Julieta” (M. Shakespeare)

mediesanul1234
februarie 8, 2013 la 6:40 pm

Atunci e bine. Eu am avut ghinionul in anul 2000 sa dau peste o profesoara nationalista (de atunci s-au mai rarit astfel de
specimene) si fana Eminescu. Adevarul e ca in ziua de azi trebuie sa ai grija ce vorbesti pentru ca se intelege orice. Vezi
replicile voastre cu Bataiosu.

alexandra
martie 10, 2013 la 10:39 am

plictisitorrrrrrrrrrrr

tudorvisanmiu
martie 10, 2013 la 12:09 pm

Voi presupune că acest comentariu vine din lipsă de preocupare.

Sper să vă găsiţi activităţi mai atractive de întreprins în spaţiul virtual.

Pingback: Statistica lunară (17) Şcoala…. altfel (I) | tudorvisanmiu

Victor
decembrie 16, 2013 la 6:30 pm

Bun articolul, numai ca mi-a sarit in ochi doua greseli de intelegere a textului. Autorul personaj este intr-adevar Nica, dar nu
Nica Oslobanu, ci Nica „Stefanescu”. Iar a doua este ca Davidica nu a murit fizic, ci este o „metafora”, el fiind sufocat de
pronumele conjunctive.

https://tudorvisanmiu.wordpress.com/2012/05/23/imaginea-scolii-in-amintiri-din-copilarie-intre-nepasare-si-rudimentarism/ 3/5
07.02.2022, 22:07 Imaginea şcolii în “Amintiri din copilărie”, între nepăsare şi rudimentarism | tudorvisanmiu

tudorvisanmiu
decembrie 16, 2013 la 6:43 pm

1) «Autorul personaj este intr-adevar Nica, dar nu Nica Oslobanu, ci Nica “Stefanescu”» -> Într-adevăr, am corectat acum
(m-am prins mai greu, deoarece porecla „Ştefănescu” apare doar în dialogul cu Trăsnea):

„Ștefănescule (căci așa mă numeam la Folticeni), astăzi nu mai mergem la școală [….]”

2) Eu am înţeles din text că Davidică chiar a murit: „Dumnezeu să-l ierte! că n-avu parte să se preoțească. A murit, sărmanul,
înainte de vreme […]”.

Că starea în care s-ar fi aflat înainte de moarte este o imagine comică („înecat cu pronumele conjunctive, pieritu-le-ar fi
numele să le piară, că au mâncat juvaier de flăcău”), asta ţine de ironia autorului; nu văd, în schimb, că ar fi o metaforă….

Pingback: Statistica anuală (2) 2013 in review | tudorvisanmiu

Zaharia Valentin
mai 12, 2014 la 6:42 pm

Excelent articol- elaborat cu o maiestrie rar intalnita- dar caracteristica autorului.

Marian
mai 14, 2014 la 9:46 am

Stefanescu nu era o porecla, ci numele lui real asa cum a fost format dupa noile regulamente: Ion a lui Stefan =-> Ion
Stefanescu, Vasile a popii =-> Vasile Popescu samd. Aplicabila ca urmare a Regulamentului Organic (1832), legea numelui de
familie a fost modificata de Cuza (1865) si apoi definitivata sub Carol I (1895).

Apoi, scoala. Subiect greu. Pe vremea aceea, neo-fanariota, scolile erau numai bisericesti, chiar si scolile domnesti tot de
biserica tineau. Foarte multi stiitori de carte nu existau, la urma urmei scolile au fost deschise si pentru opincari abia de
curând (tot din cauza Regulamentului Organic) iar obligativitatea scolarizarii pentru toata lumea a început abia sub Cuza în
1862. Preotii, pe de alta parte, aveau si altele de facut, la fel si ajutoarele lor, mai o pomana, mai o nunta, nu pirdere de timp.
Nu trebuie uitat ca scolile erau facute pe cheltuiala satelor si a oraselor, o alta pricina de dezinteres.

Modul de învatare. Pare hazliu, dar nu diferea cu nimic de restul Europei. Aveau sa treaca secole pâna la sistemul Waldorf.
Memorarea uneori ilogica era considerata calea cea buna (si a dainuit secole, aceasta fiind metoda obligatorie de învatat
pentru a intra la medicina). Sa nu uitam ca prin acea perioada începuse sistematizarea limbii române, în sensul eliminarii
iregularitatilor datorate importului de fonetica, vocabular si declinari de pe la toate neamurile care au trecut pe la noi. O
limba complet organizata (nemteasca) ar fi sunat ca esperanto, iar proiectul a cazut, lb româna nefiind nici astazi foarte
ordonata, si deci un chin de a fi învatata de catre straini.

Oricât de hilar ar parea, tragicul consta în aceea ca si la 140 de ani dupa aceea (Creanga a facut scoala de popi dupa revolutie,
sa descopar profesori care aplicau exact aceeasi metoda didactica. În decada urmatoare, o parte dintre acesti „profesori” a
iesit la pensie, alta parte a plecat dupa un trai mai bun, si au ramas în sistem fie incapabilii, fie cei pasionati. Din fericire,
ultima categorie e cea mai numeroasa, desi începe a fi coplesita de valul de „suplinitori” repetenti. Ne întoarcem la Falticeni?

Alessandra
https://tudorvisanmiu.wordpress.com/2012/05/23/imaginea-scolii-in-amintiri-din-copilarie-intre-nepasare-si-rudimentarism/ 4/5
07.02.2022, 22:07 Imaginea şcolii în “Amintiri din copilărie”, între nepăsare şi rudimentarism | tudorvisanmiu

mai 25, 2014 la 5:14 pm

Cumva Bataiosu Anisoara ??

tudorvisanmiu
mai 25, 2014 la 5:21 pm

Nu, Adrian se referea la dl. Marian Bătăiosu, promotor al Partidului Naţional Creştin (neînfiinţat) şi eşuat prezidenţiabil la
alegerile din 2009 – cu care am avut un schimb de replici pe seama evreilor şi a unei anumite atitudini ale acestuia faţă de
aceştia.

https://tudorvisanmiu.wordpress.com/2012/05/23/imaginea-scolii-in-amintiri-din-copilarie-intre-nepasare-si-rudimentarism/ 5/5