Johan Huizinga (1872-1945), eseist i istoric de art olandez. Este considerat un
clasic al istoriei culturii i filozofiei istoriei. Cele mai cunoscute cri ale sale sunt: Amurgul evului mediu (1919), Erasmus (1924), Homo ludens (1938). Titlul ultimului volum este n limba latin; n traducere nseamn omul care se joac" sau, mai aproape de sensul textului, omul ca fiin creia i este caracteristic jocul". Homo ludens este o carte cunoscut n cultura european. Acest eseu pleac de la premisa c exist un element ludic n faptele de cultur. Autorul realizeaz o ampl investigaie, punnd jocul n relaie cu justiia, rzboiul, poezia, filozofia, arta etc. Concluzia ntregului volum este c mintea omeneasc nu se poate desprinde din cercul magic al jocului". Fragmentul de mai sus deschide eseul lui Huizinga i demonstreaz c jocul este propriu nu numai omului, ci i animalelor. n existena uman el ocup un loc fundamental. Dupa parerea mea ,,Homo ludens'' de Johan Huizinga este un text nonfictional. Trasaturile textului nonfictional (nonliterar):
nu are la baza imaginea artistica
referentul este nonfictional limbajul este riguros, cuvintele sunt folosite cu sensul lor propriu(denotative), limbajul pastrandu-si functia lui tranzitiva de comunicare(autorul comunica nu se comunica) se adreseaza ratiunii receptorilor
In primul rand, aduc ca argument faptul ca un text fictional cuprinde fapte, lucruri si personaje ireale sau o tehnologie foarte avansata care nu ar fi fost posibila in zilele noastre. In al doilea rand, afirmatiile precum ,,Animalele se joac ntocmai ca i oamenii'' sau ,,Celuii se invit unii pe alii la joac printr-un soi de atitudini i gesturi ceremoniale'' consider ca sunt doar personificari pentru infrumusetarea textului si o lecturare mult mai placuta si nu constituie ceva fictional. In concluzie textul este nonfictional.
